sincer, n-am dorit sa vad ce au facut khmerii rosii in cambodgia. n-am vizitat nici tuol sleng, muzeul genocidului, nici piramidele de cranii umane din campurile mortii de la choeung ek. sunt mult prea multe lucruri frumoase de vazut in cambodgia. totusi, am simtit aproape la fiecare pas efectelegenocidului comis de comunismul salbatic. in anii ’70, khmerii rosii au omorat o cincime din populatia cambodgiei. o intreaga generatie. toti oamenii educati. au ramas doar ei si au adus din satele din jungla inlocuitori pentru cei pe care i-au ucis. poporul a preluat puterea.
treizeci de ani mai tarziu, cand am vizitat eu cambodgia, mi-a fost aproape imposibil sa gasesc un localnic care sa lege o fraza in engleza sau franceza. fantasticele temple din jungla, descoperite de un francez, sunt restaurate de japonezi. fetele lor isi doresc toale contrafacute, dar pe care scrie cu auriu dolce & gabbana, desi matasuri mai fine si cu modele mai rafinate decat in pietele din phnom penh rareori am vazut. baietii destepti se lafaie in palate si jeep-uri lexus, in timp ce saracii dorm in strada, iar regele planuia sa-i daruiasca sotiei doua turnuri gemene cu nu stiu cate etaje din otel si sticla. aproape nimeni nu mai cunoaste traditiile, nu gasesti nici un fel de muzica khmera, iar mancarea e gatita in stil chinez. pana si tehnicile din saloanele de masaj sunt thailandeze sau japoneze.
am filmat in jungla din ansamblul de temple de la siem ream o melodie traditionala khmera, interpretata de un grup de muzicieni mutilati de exploziile minelor. ultimul cadou din partea khmerilor rosii pentru generatiile urmatoare: cambodgia este cea mai minata tara din lume.
Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.
Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?
Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.
“Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.
Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”
Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.
Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.
Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”
Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”
Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”
Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.
Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.
Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”
Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.
Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?
Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.
Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.
Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.
La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.
Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.
Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.
Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.
Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.
Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”
Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”
Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.
Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”
În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.
În confuzia generală, militarii KFORarestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.
În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.
La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.
Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTVde la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-afederația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.
Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”
Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.
Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.
Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”
Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.
Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.
Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și Româniaau scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.
Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluțieiConsiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.
Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.
Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.
Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.
Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.
M-am trezit prost dispus, pentru că prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă avem curent electric și apă. Desigur, nu aveam. Posturile de radio sârbești comunicau că emit cu ajutorul unor generatoare pe motorină și avertizau că s-ar putea să li se termine combustibilul și, odată cu acesta, emisia. Doar 10 % din capacitățile sistemului energetic național mai funcționau. 12 din proiectilele lansate azi-noapte de piloții NATO au lovit transformatoare de curent sau rețele electrice, iar în această dimineață, loviturile aeriene au vizat aceleași ținte.
Bombardamentele au continuat în Kosovo. La ora 7:00, patru rachete au fost lansate asupra localității Lebane. La 9:00, alte patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran, atacul fiind repetat după un sfert de oră. La 10:25, în jurul localității Presevo au fost auzite 7 explozii, iar la 11:00, au fost bombardate satele de lângă Priștina, Urosevac și Pec. La 13:00, a fost bombardat releul de televiziune de pe dealul Zabuce, situat la 500 de metri de centrul orașului Uzice, două proiectile fiind destinate și aeroportului Ponikve. Concomitent, au fost lansate 3 raiduri în 10 minute asupra fabricii “Krusik“ de la Valjevo, atacată pentru a treizecea oară în acest război.
La 13:11, s-a dat alarma și la Belgrad, însă a fost ridicata la 14:22, fără ca avioanele să ne atace. Antiaeriana sârbilor a fost mult mai eficientă în această dimineață. Mediile de informare din Macedonia au anunțat că, în spitalul din Skopje sunt internați doi piloți NATO grav răniți. Sârbii au preluat știrile posturilor de radio macedonene, care precizau că un avion de tip F-16 ar fi fost lovit de antiaeriană în sudul Serbiei și s-a prăbușit în Macedonia. Un cameraman amator a reușit să filmeze resturile aparatului, chiar înaintea sosirii elicopterelor de recuperare, care i-au dus pe piloți la spital. Un alt cameraman, al televiziunii naționale, a surprins momentul în care elicopterul de recuperare îl aducea la spitalul din Skopje pe pilotul grav rănit la cap și la piept, însă din dispoziția autorităților NATO din Macedonia, imaginile nu au fost difuzate. La 9:15, marinarii iugoslavi au doborât un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit în golful Boka Kotorska de la Marea Adriatică.
Potrivit cotidianului “The Washington Post“, piloții NATO au fost autorizați să lovească rețelele civile de telecomunicații, în scopul de a restrânge legăturile dintre Belgrad și forțele militare care operează în Kosovo. “Obiectivul este de a întrerupe principalele sisteme telefonice, de a perturba legăturile informatice și de a fi siguri că sârbii vor fi constrânși să folosească telefoanele celulare, mult mai vulnerabile pentru sateliții-spion,” a precizat una dintre sursele citate. În plus, organizația europeană de telecomunicații prin satelit Eutelsat a confirmat că a suspendatretransmisiile programelor televiziunii naționale sârbe RTS. Suspendarea transmisiilor prin satelit, intervenită miercuri, la ora 18:00 GMT, a privat o parte din Serbia de recepționarea emisiunilor RTS, care nu mai sunt retransmise nici în Europa.
La Media Center mi-au dat un comunicat al organizației “Reporters sans frontieres“, care califica gestul Eutelsat drept “o atingere adusă liberei circulații a informațiilor“. Deși recunoșteau că RTS s-a transformat într-un instrument de propagandă în slujba regimului Milosevic, reprezentanții organizației apreciau că “reducerea la tăcere a presei sârbe de propagandă nu este o soluție satisfăcătoare pentru a răspunde nevoii urgente de informații, care să vină din mai multe părți, resimțită în Republica Federală Iugoslavia“.
Un ziarist sârb mi-a adus un exemplar din manifestele pe care NATO le lansează în zonele unde cred că se află militarii sârbi, care nu și-au primit soldele de o lună de zile, încercând să provoace dezbinări între Armată și Poliție. Manifestele purtau titlul “Sângele vostru… recompensa lor” și erau realizate de serviciile secrete ale Pentagonului, care aveau informații despre neînțelegerile dintre forțele Ministerului de Interne – în general, mai bine plătite și echipate – și cele ale Ministerului Apărării. Textul manifestelor suna cam așa: “Atențiune, soldați ai VJ (Armata Iugoslaviei)! În timp ce voi înfruntați bombardamentele NATO în teren, ducând lipsă de carburanți și alimente, neplătiți și continuând să vă îndepliniți îndatoririle militare, membrii MUP (Ministerul de Interne) s-au întors la casele lor, pentru a calcula profiturile obținute din prada “confiscată”. Ei sunt plătiți regulat, utilizează echipamentul vostru în detrimentul vostru și vă anchetează când nu vă îndepliniți ordinele. Singurul lucru care vă desparte este responsabilitatea pentru atrocitățile comise de MUP.” Nu știu cât au fost de eficiente, deoarece au fost lansate aiurea și, oricum, erau scrise într-o sârbă destul de aproximativă.
“O patrulă de recunoaștere a SFOR a fost reținută și dezarmată de forțele militare ale Republicii Federale Iugoslavia, în jurul orei 7:30, în apropiere de localitatea Rudo,” a declarat purtătorul de cuvânt SFOR David Scanlon. “Militarii au fost duși în Iugoslavia, interogați și reținuți timp de 8 ore, după care au fost eliberați fără arme.” Purtătorul de cuvânt a subliniat că “forțele iugoslave au intrat ilegal pe teritoriul Bosniei” și că “SFOR încearcă să-și aplice mandatul și să mențină forțele străine în afara Bosniei”. Localitatea Rudo, situată la 80 de kilometri est de Sarajevo, se află în apropierea frontierei iugoslave, într-un teritoriu controlat de sârbii din Bosnia.
Cotidianul “Oslobodenje” de la Sarajevo scria astăzi că adevăratul motiv pentru care Slobodan Milosevic a fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga a fost implicarea militară în Balcani a țărilor occidentale. “Cele trei războaie sângeroase pe care Milosevic le-a dus cu vecinii săi – Slovenia, Croația, Bosnia – nu au fost suficiente pentru ca TPI să reacționeze adecvat, astfel că punerea sub acuzare a lui Milosevic intervine abia după două luni de implicare militară occidentală în Kosovo,” comenta editorialistul ziarului. “Dat fiind că Statele Unite au suferit o înfrângere în Kosovo, Clinton a fost forțat să meargă până la capăt. Cu această punere sub acuzare, Statele Unite au obținut legitimitatea de a-l înlătura pe Milosevic prin mijloace militare. Pentru Bosnia-Herțegovina, care vede în Slobodan Milosevic cauza tragediei sale istorice, inculparea aceasta reprezintă o satisfacție morală. Deși nu credem că Milosevic va sfârși în fața TPI, nici nu va mai avea zile liniștite de acum înainte.”
L-am rugat pe un coleg olandez să îmi aducă și mie, de la Centrul militar de presă, un exemplar din “Vojska“, revista Armatei iugoslave. Foarte bine scrisă, cu multe fotografii de pe front, revista conținea adesea informații deosebit de interesante și, dacă știai să citești printre rânduri, înțelegeai multe despre starea de spirit și atmosfera din sânul armatei. Eram curios ce mai scriau astăzi, pentru că generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina, anunțase respingerea ofensiveiUCK din raionul Morina. În ultimele zile, sub acoperirea puternicelor bombardamente ale aviației NATO, luptătorii UCK încercaseră să deschidă un culoar de infiltrare în Kosovo dinspre Albania. Deși atacați din toate părțile, sârbii au reușit să se mențină pe poziții, fiind extraordinar de bine camuflați.
Adevărul e că văzusem un reportaj de pe front, realizat de RTS în timpul unei inspecții a comandanților la una din unitățile de tancuri aflate în Kosovo. Un ofițer i-a salutat pe generali, întâmpinându-i la liziera unei păduri și rugându-i să spună dacă observă ceva. Deși cameramanul a insistat asupra tufișurilor și copacilor, nici generalii, nici eu – care mă uitam la televizor – n-am remarcat nimic deosebit. Atunci, reținându-și cu greu un zâmbet de satisfacție, ofițerul a scos o stație de emisie-recepție și a dat un ordin scurt. Am rămas cu gura căscată: într-o clipă, pădurea a prins viață și, scoțând mici vălătuci de fum, s-a mișcat un metru mai în față. Apoi un tufiș mai înalt s-a rupt în două, s-a răsturnat într-o parte și din el a ieșit un militar sârb, care și-a salutat comandanții. Camuflajul era, într-adevăr, perfect.
În numărul de azi din “Vojska“, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, avertiza soldații Alianței Nord-Atlantice că, în cazul unei invazii terestre, se vor confrunta la fiecare pas cu un adevărat Infern. “Superioritatea tehnică a NATO se va prăbuși încă din primele zile ale invaziei,” afirma Pavkovic. “Ne vom regăsi față în față pe un teren pe care îl cunoaștem la perfecție și pe care l-am pregătit bine pentru a ne apăra. Am reușit să menținem unități într-un dispozitiv operațional care ne permite să desfășurăm lupte la sol.” Mi s-a părut foarte interesant că generalul a ținut să dezmintă răspicat zvonurile privind tensiunile dintre militari și conducătorii politici iugoslavi: “Suntem gata să aplicăm toate inițiativele de pace și alte inițiative ale comandantului nostru suprem și ale liderilor de stat și ai armatei.”
Amenințările potrivit cărora, dacă trupele NATO invadează Kosovo, se vor confrunta cu un adevărat “iad pe Pământ” din cauza minării terenurilor, trebuie luate în serios, a declarat un expert genist care și-a petrecut doi ani ca să demineze câmpurile din Bosnia, relatează DPA. “Forțele sârbe probabil că sunt cele mai diabolice din câte există, în ceea ce privește amplasarea minelor,” spune colonelul în retragere Lionel Dyck. “Trupele NATO trebuie să știe că vor intra într-un adevărat iad pe Pământ, că nu vor supraviețui și că vor agoniza zile la rând în cele mai îngrozitoare moduri ce pot fi imaginate. Sârbii vor plasa mine în locurile unde se așteaptă ca soldații să se odihnească, să meargă să bea apă sau să își facă nevoile. Casele vor fi minate, constituind adevărate capcane,” a spus expertul, avertizând că minele antipersonal vor fi confecționate din cele mai infernale materiale sau vor avea cele mai diverse mecanisme de declanșare.
După-amiază, a sosit la BelgradViktor Cernomîrdin, pentru o nouă rundă de convorbiri cu Slobodan Milosevic. La sosire, a declarat doar că problema cea mai importantă care trebuie rezolvată este oprirea bombardamentelor. După care au început discuțiile, cu ușile închise. Seara, la plecare, pe aeroportul Surcin, emisarul rus a spus numai că e foarte mulțumit de rezultatul convorbirilor, care și-au atins în proporție de 90 % scopul și că se va întoarce săptămâna viitoare, împreună cu Martti Ahtisaari, când totul se va termina. Cernomîrdin le-a lăsat sârbilor ocazia să anunțe ce s-a discutat concret.
Președinția iugoslavă a difuzat un comunicat, în care se anunța că Iugoslaviaaccepta principiile generale ale G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. Slobodan Milosevic a fost de acord cu adoptarea de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a unei rezoluții în conformitate cu Carta ONU. “Cele două părți au constatat că este în interesul comun o reglementare pe cale pașnică a crizei din Kosovo. Apărarea suveranității și integrității teritoriale este o poziție comună și definitivă a comunității internaționale și a Iugoslaviei. Este necesară asigurarea cât mai repede a normalizării situației și reîntoarcerea în securitate a refugiaților și a persoanelor plecate la casele lor din Kosovo,” se preciza în comunicat. “Criza din Kosovo trebuie reglementată printr-un acord politic asupra unei autonomii substanțiale, care să garanteze egalitatea cetățenilor și a comunităților naționale care trăiesc în provincie.”
Acordul urma să se bazeze pe principiile elaborate de miniștrii de Externe ai G-8 pe 6 mai, la Bonn, care prevedeau încetarea imediată și verificabilă a violențelor și represiunii în Kosovo, retragerea forțelor militare, de Poliție și paramilitare sârbe și desfășurarea în provincie a unei forțe internaționale civilă și de securitate, sub egida ONU. Consiliul de Securitate urma să stabilească o administrație interimară pentru Kosovo, pentru asigurarea unei vieți pașnice și normale pentru toți locuitorii.
Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a asigurat că nimeni nu se pregătește pentru lansarea unei ofensive terestre în Kosovo, într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk. “Suntem pentru o soluție politică,” a declarat Scharping. “Nimeni nu dorește o soluție militară și nimeni nu pregătește una de acest fel.” Însă liderul politic al UCKHashim Thaqi continua să susțină, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Monde“, soluția militară. “Soluția diplomatică va veni în timp. Însă comunitatea internațională trebuie să facă mai mult: să trimită trupe terestre în Kosovo,” a declarat Thaqi. “Este singura condiție pentru a ajunge la o reglementare a crizei. Fără aceasta, Belgradul nu va accepta o soluție politică.”
Acceptarea planului G-8 a produs reacții interesante printre politicienii de la Belgrad, care – privite atent – puteau contura profilul fiecăruia, dar care – toate – lăsau să se întrevadă umbra atotputernicului Milosevic. Într-un comunicat difuzat de SPO, Vuk Draskovic saluta “curajul” președintelui iugoslav de a accepta principiile stabilite de Occident și Rusia pentru reglementarea crizei. “O asemenea decizie era nu numai necesară, ci și singura posibilă pentru a aduce pacea și pentru a opri uciderea poporului nostru și distrugerea Serbiei de mașina cea mai puternică și mai de necontrolat din lume,” se spunea în comunicat. “Decizia președintelui iugoslav este cu atât mai responsabilă și curajoasă, cu cât a fost luată a doua zi după provocareaTPI, menită să submineze procesul de pace.”
Mai abil și mai greu de controlat, Vojislav Seselj a declarat că planul rus prezentat de Viktor Cernomîrdin este compatibil cu poziția politică fundamentală iugoslavă. El considera inadmisibil ca trupele NATO să fie desfășurate în Kosovo, “pentru că acest lucru ar însemna o capitulare și o pierdere a provinciei“. Interesant că era singurul care remarca această evidență. Seselj a continuat să se refere la “planul rus”, pe care doar el părea să-l cunoască. Acest plan nu ar prevedea retragerea totală a trupelor iugoslave din Kosovo, ci doar o reducere a lor, precum și prezența la granițele provinciei a trupelor din țările NATO care nu au participat la bombardamente. Adică Grecia și Portugalia. De asemenea, un contigent militar furnizat de țări neutre (cum ar fi, desigur, Rusia și alte țări din fostul bloc sovietic) ar urma să fie desfășurat în interiorul provinciei Kosovo, pentru a favoriza întoarcerea refugiaților. Vojislav Seselj era sceptic în privința succesului acestei variante, deoarece “Statele Unite se străduiesc să sugrume din fașă orice inițiativă de pace“.
Secretarul american al Apărării William Cohen a efectuat o vizită secretă în Germania, pentru a participa la o reuniune a mai multor miniștri ai Apărării din țări membre NATO, consacrată situației din Kosovo, a confirmat Pentagonul. În această vizită, dezvăluită de postul de televiziune CBS, oficialii Apărării au aprobat extinderea listelor cu țintele bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei și o creștere a numărului avioanelor implicate în operațiune.
Întâlnirea dintre Cernomîrdin și Milosevic s-a terminat după ora transmisiei mele pentru Știrile ProTV de la 19:00, așa că nu am putut să dau aceste detalii. Aliații au continuat bombardamentele, chiar și în timpul discuțiilor, însă au evitat Serbia, concentrându-se asupra provinciei Kosovo. Între 15:25 și 16:17, au fost bombardate orașele Herceg Novi și Tivat din Muntenegru, 10 proiectile lovind poziții ale Marinei de război iugoslave, fără să se înregistreze vreo victimă. Alte 5 raiduri aeriene au vizat regiunea Priștinei, iar între 18:30 și 19:37, localitatea Kosovska Vitina a fost ținta a 22 de proiectile, dintre care 9 au explodat în jurul vechiului cimitir. De asemenea, în numai 7 minute, satele Kabas și Smira au fost lovite de 13 rachete, iar la 21:00, alte 5 au explodat în satul Vranjevac, de la periferia Priștinei.
La Belgrad, curentul a revenit abia după ora 19:00. La timp, însă, pentru planurile mele din această seară. Citisem într-un ziar că în clubul KST, al studenților de la Politehnică, era organizat un concert rock al formației Elektricni orgazam și m-am dus să-l văd. Clubul era chiar la subsolul facultății. Pentru două ore, am uitat de război, alături de muzică, tineri îmbrăcați în blugi și tricouri haioase, fete frumoase și o sticla de bere. Atmosfera era excelentă și nimic nu amintea de războiul de afară. În afară de insignele cu simbolul “Target“, purtate de toată lumea. L-am sunat pe Mile Cărpenișan, să-i povestesc de concert și mi-a spus din nou că se întoarce peste câteva zile la Belgrad.
M-am întors fericit la hotel, unde apa a început să curgă la robinete doar spre miezul nopții. Și atunci, fără presiune, însă destul cât să te poți spăla. Alarma a sunat la 22:54, când vorbeam la telefon cu Mihaela Sîrbu (Papi, cum îi spun prietenii), o prietenă foarte bună pe care o sunasem să-i spun “La mulți ani!“, pentru că ieri fusese ziua ei. Papi este actriță și era la Oradea, unde avusese spectacol. S-a mirat foarte tare de sunetul sirenelor și și-a chemat prietenii cu care era, să asculte si ei. Din păcate, n-am putut vorbi prea mult, pentru că afară a început să se audă avioanele și m-am dus pe acoperiș.
Ibrahim Rugova s-a pronunțat în favoarea ideii de a încredința Uniunii Europene administrarea provizorie a provinciei Kosovo, după încheierea conflictului, a anunțat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP. “Cu cât ne consolidăm legăturile cu Uniunea Europeană, cu atât avantajele pentru Kosovo și pentru regiunea Balcanilor vor fi mai mari,” consideră Rugova. El a mai vorbit și despre nevoia urgentă de hrană pentru refugiații din Kosovo, adăugând că “toate eforturile trebuie să se concentreze în vederea întoarcerii acestora în provincie”.
Atacul asupra Belgradului a eșuat de această dată, deoarece riposta artileriei antiaeriene a fost prea puternică. Parcă supărați pe acest insucces, piloții NATO au atacat în valuri Novi Sad-ul, începând cu miezul nopții. Urmăream luptele aeriene de pe acoperiș și vedeam antiaeriana care trăgea din plin. Cinci proiectile au lovit din nou sediul televiziunii, altul explodând lângă o pescarie, unul într-un sat de vacanță din cartierul Ribnjak și încă două la Iriski Venac, unde era releul de televiziune. Două persoane au fost rănite. În același timp, a început să tragă și antiaeriana din jurul orașului Sabac, unde se auziseră deja câteva explozii.
Sârbii au anunțat că atacul din această noapte a fost efectuat de cele 24 de avioane de vânătoare de tip F/A-18D Hornet, care au decolat de pe baza aeriană Taszar din Ungaria. Acestea erau asistate de 3 avioane de atac A-10 A Thunderbolt, care puteau participa la misiunile de căutare și salvare, în cazul în care vreun avion era doborât. Raidurile au fost declanșate în ciuda reacției Partidului Socialist, de opoziție, care a anunțat că va încerca să obțină votul parlamentarilor pentru a împiedica lansarea acțiunilor aeriene asupra Iugoslaviei de pe teritoriul ungar.
Comuniștii greci, care au participat la o manifestație anti-americană la Atena, pentru a protesta față de atacurile aeriene împotriva Iugoslaviei, au răsturnat și deteriorat statuia fostului președinte Harry Truman din centrul orașului, relatează AFP. Doisprezece tineri au legat cu corzi această statuie de dimensiuni considerabile și au răsturnat-o. Poliția a arestat două persoane care vor fi anchetate de Procuratură, iar în apropierea statuii a fost găsit un pachet considerat suspect. Artificierii, chemați în ajutor, au detonat pachetul, care nu conținea decât vopsea roșie.
La 1:30, NATO a atacat Vîrșețul, 4 proiectile fiind destinate unei fabrici de la marginea de sud a orașului, lângă ieșirea spre Bela Crkva (Biserica Albă). Mai multe case din apropiere au fost avariate, rămânând fără geamuri și o parte din țiglele de pe acoperiș. La ora 2:00, când cerul părea că s-a liniștit, a început un nou atac asupra Belgradului. Antiaeriana dinspre Batajnica (unde am numărat bubuiturile a cel puțin 8 explozii) și cartierul Rakovica trăgea cu furie și a reușit să doboare o rachetă care viza aeroportul Surcin. Pe cer nu erau decât câțiva norișori pufoși, iar la un moment dat, am văzut săgețile de foc ale antiaerienei și două rachete sol-aer îndreptându-se spre unul dintre ei. Norul a fost brusc luminat de 3 scântei imense, urmate de o explozie roșiatică. Sârbii au anunțat că au lovit un avion inamic, care a explodat în aer. Din cer venea, parcă, miros de praf de pușcă și atacul a încetat.
În timp ce se retrăgeau spre nord, piloții NATO au mai lansat câteva proiectile asupra pădurilor de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La un post de radio am auzit că atacul fusese precedat de un bombardament asupra localității Sremska Mitrovica, lovită de 6 ori. Am mai rămas puțin pe acoperiș și, la 3:10, am văzut cum orașul se cufundă, din nou, în întuneric. S-a anunțat că, de această dată, era o întrerupere din motive tehnice, electricienii încercând să înlocuiască niște rețele distruse de bombe în nopțile anterioare. De altfel, în zona centrală care – din fericire – cuprindea și hotelul nostru, curentul a revenit după câteva minute. Apa, în schimb, ioc! Rezervoarele orașului erau pline doar în proporție de 12 %.
Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a acuzat armata iugoslavă că a confiscat o parte din ajutorul umanitar internațional destinat provinciei Kosovo, informează AFP. “Douăzeci și opt de camioane sunt blocate la frontiera cu Muntenegru, sub pretextul că nu au actele adecvate pentru a fi lăsate să treacă. Numeroase produse alimentare, care se aflau în camioane, au fost confiscate direct de către Armata iugoslavă,” a afirmat Shea. “Aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a rezoluției 1239 a Consiliului de Securitate al ONU.”
Cu ajutorul posturilor de radio și de televiziune, mi-am completat bilanțul bombardamentelor din această noapte. La 2:15, bombele făcuseră 2 morți în satul Dobricevo, iar la 3:15, zece proiectile au explodat în centrul orașului Cuprija, distrugând parțial o cantină și un hotel și avariind alte 50 de clădiri. Cel puțin 10 persoane au fost rănite, dintre care 3 erau în stare gravă. La 3:25, a fost bombardat un sat de lângă Kraljevo, după ce, puțin mai devreme, un proiectil exploda lângă o casă din Obrenovac.
În provincia Kosovo, ținta a peste 100 de proiectile în ultimele 24 de ore, a fost prăpăd și în noaptea asta. Începând cu Priștina, atacată de mai multe ori și atinsă de 18 rachete, și terminând cu orașul Pec, lovit o singură dată. Fără a uita de Prizren (3 bombe), Lebane (10 bombe), Kosovska Vitina (22 de bombe) sau Komoran (numai una). Bucuros că puteam să dorm mai mult, mâine fiind sâmbătă, când, de regulă, nu aveam transmisie decât seara, m-am culcat. M-am trezit doar o clipă la 6:28, când sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene.
Flota rusă a Nordului a decis să-și întrerupă toate contactele cu Ministerul norvegian al Apărării, din cauza atacurilor NATO în Iugoslavia, la care Norvegia ia parte, a anunțat la Murmansk amiralul Viaceslav Popov. “Această suspendare este consecința unei decizii luate de autoritățile ruse, întrucât Norvegia este o membră activă a NATO și participă la conflictul iugoslav,” a explicat Popov, citat de Interfax. “Nu se pune problema să reluăm relațiile, atât timp cât situația politică nu este stabilizată în Balcani.”
La 7:37, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului. Sârbii nu au dat nici o explicație, deși nu a sunat nici un fel de alarmă aeriană. În schimb, la 10:30, a sunat alarma la Niș. S-a anunțat că au fost arestați doi contrabandiști, care vânduseră 3.000 de litri de motorină cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate încă 7.000 de litri, 1.375 kg de făină și 1.150 kg de porumb. S-a întâmplat la Uzice, unde, de astăzi, încep concertele în Piața Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele împotriva bombelor”. Azi-noapte, la Priștina, două din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a căzut lângă cazarmă, provocând mai multe pagube clădirilor din jur. Sindicatele sârbești au anunțat că organizează plecarea voluntarilor pe front și sprijină donațiile de sânge pentru victimele bombelor.
La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care îl aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegația care îl insoțea era impresionantă: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apărării, Viaceslav Trubnikov, șeful Serviciilor de Informații Externe și Valentin Korabelnikov, șeful Serviciului Militar de Informații. La sosire, Primakov a declarat că a fost trimis de Boris Elțîn. “Aici e război,” a spus el. “Bombele barbarilor continuă să cadă. Am venit să schimbăm situația, direcționând-o spre o rezolvare politică.”
Dupa discuții cu Slobodan Milosevic, care – cică – au avut rezultate pozitive, delegația a părăsit Belgradul. Desigur, înainte de căderea întunericului, când veneau bombardierele. Într-un comunicat care avea să fie difuzat mai târziu, președintele iugoslav afirma că este gata să înceapă negocieri cu albanezii din Kosovo și să-și retragă trupele din provincie, dacă bombardamentele încetează. “Pentru a deschide ușa negocierilor, agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei trebuie să fie stopată,” se spunea în comunicat. Vorba unui sârb despre vizita lui Primakov: “Apă de ploaie !”
Câtă dreptate avea! De la Belgrad, Evghenii Primakov s-a dus la Bonn, unde și-a anuntat “marile” realizări ale vizitei: “Președintele Milosevic este gata să reduca prezența militarilor în Kosovo și să negocieze, pe cale politică, în cazul încetării bombardamentelor.” După o oră de convorbiri cu premierul rus, cancelarul german Gerhard Schroeder a dat verdictul: discuțiile de astăzi nu constituie o bază pentru o soluție politică în Kosovo și oferă o soluție inacceptabilă. Seara, Jamie Shea a pus “punctul pe i”: “Cancelarul german a făcut o declarație foarte clară asupra rezultatului misiunii lui Primakov”. Primul ministru rus, însă, nu s-a arătat descurajat, afirmând că se aștepta la un astfel de rezultat și că va continua să caute soluții pentru deblocarea crizei.
Hashim Thaqi, reprezentantul politic al UCK, a respins, conform AFP, orice compromis cu Milosevic, după ce a aflat rezultatul vizitei lui Primakov la Belgrad. Aflat la Londra, un alt reprezentant al UCK, Bardhyl Mahmuti, declara ipocrit: “Când am aflat că NATO va lansa atacuri, UCK a ordonat unităților sale să evite orice confruntare posibilă cu forțele sârbe, pentru a nu da impresia că vrem să exploatăm situația din Kosovo.”
NATO a anunțat aseară, că Fehmi Agani, fostul șef al echipei de negociatori a albanezilor din Kosovo la Rambouillet, și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Priștina, “Koha Ditore“, au fost asasinați de sarbi, iar casa lui Ibrahim Rugova este incendiată, acesta fiind rănit. Știrile nu au fost confirmate de sârbi, iar RTS a prezentat imagini filmate la Priștina, care arătau că vila lui Rugova este intactă.
Ministrul Justiției, Dragoljub Jankovic a cerut guvernului iugoslav reintroducerea pedepsei cu moartea pentru autorii crimelor grave și pentru dezertori. El și-a justificat cererea explicând că țara este în război. Pedeapsa cu moartea fusese eliminată de mai mulți ani din Codul penal federal, însă – fără a mai fi aplicată în ultimii 10 ani – fusese menținută în Codul penal al Serbiei. Inițiativa lui Jankovic ne dădea fiori, pentru că deschidea drumul către tot felul de alte idei de acest gen. În ultimele zile, Poliția își înăsprise atitudinea și am aflat că peste 100 de oameni au fost arestați, pentru că făceau speculă cu motorină, făină, ulei, zahăr sau țigări.
Vuk Draskovic s-a declarat împotriva reintroducerii pedepsei capitale. Referindu-se la bombardamente și la vizita lui Primakov, el a declarat că, acum, pacea este în mâinile agresorului și a făcut apel la NATO să oprească atacurile, mai ales că, peste câteva zile, se sărbătorește Paștele catolic. Referindu-se la acuzațiile aduse de comunitatea internațională, liderul SPO a explicat că epurarea etnică nu este în tradiția poporului sârb. Cu toate acestea, el a admis că, “date fiind circumstanțele și emoțiile ajunse la paroxism, este posibil să fi fost comise acte de represiune sau atrocități. Nu este vorba de o strategie a statului iugoslav, iar refugiații din Kosovo se pot întoarce, oricând, la casele lor”.
Editorialistul Bruce Anderson scria în numărul de astăzi al cotidianului britanic “Daily Mail“, că Slobodan Milosevic ar trebui asasinat. “Acesta este dovada existenței Infernului,” afirma Anderson. “Nu se va putea face pace, atât timp cât el va fi în viață. Deci, nu există nici o obiecție de ordin moral care să se opună uciderii lui.”
Generalul Guy Mery, fost șef de Stat Major al Armatei franceze în perioada 1975-1980, intervievat de cotidianul “Aujourd’hui/Le Parisien” considera stupidă intervenția NATO în Iugoslavia și spera că situația nu va fi agravată printr-o intervenție terestră. “Bombardamentele nu vor diminua forța Armatei sârbe și este imposibil să se trimită 100.000 sau 200.000 de oameni acolo,” adăuga el. Un succesor al său, generalul Maurice Schmitt, îi confirma părerea: “O intervenție terestră nu poate fi pusă în aplicare într-un interval atât de scurt.”
Pe la 10:30, când la Niș sunau sirenele alarmei aeriene, ziariștii sârbi au pornit într-un marș pe străzile Belgradului. Ne-au chemat și pe noi alături de ei, văzându-ne cum îi priveam de pe trotuar. Am preferat să mergem în zona ambasadelor. Zeci de manifestanți, alții decât jurnaliștii, spărgeau de zor geamurile Ambasadei Turciei și sfâșiau drapelul acestei țări, smuls de pe clădire. Pe zidurile Ambasadei Belgiei, oamenii au desenat, cu spray-uri cu vopsea neagră, două zvastici și au scris “NATO – criminalii”. La Ambasada SUA, deja “împodobită” cu zeci de inscripții, drapelul american a fost din nou arborat, însă cele 50 de stele erau înlocuite cu zvastici. Nici Ambasada germană nu a scăpat. Clădirii, veche și foarte frumoasă, aflată lângă ambasada noastră, i-a fost adăugat un drapel german în mijlocul căruia fusese desenată emblema NATO, transformată tot într-o zvastică. Pe un deal din apropiere, monumentul ridicat în memoria soldaților francezi care și-au pierdut viața în războaiele mondiale apărând Iugoslavia a fost din nou mâzgălit cu vopsea roșie. Sub o pânză neagră, agățată de una dintre statui, scria “Franța – sluga americanilor“.
În drum spre Trg Republike, manifestanților le-a sărit în ochi restaurantul McDonald’s de pe Terazije. În 10 minute, vitrinele groase au fost făcute țăndări de bolovani. Nimeni nu fura nimic și cei câțiva tineri înfierbântați care au intrat în restaurant, răsturnând mesele și scaunele, au fost repede scoși afară de alți demonstranți. Imediat, au apărut mai mulți polițiști care au oprit devastarea, însă nu și-au dat osteneala să aresteze pe cineva. Ba chiar zâmbeau pe sub mustață.
Posturile de radio sârbești au transmis mai multe apeluri către populație. Sârbii erau rugați să evite folosirea telefoanelor celulare, care pot fi ușor interceptate de inamic. Dacă, totuși, vorbeau, oamenilor li s-a cerut să nu pomenească nimic despre bombardamente și despre distrugerile provocate de proiectile. De asemena, sârbilor li s-a atras atenția că avioanele inamice lansează mine anti-personal și erau sfătuiți, dacă găsesc obiecte ciudate, să nu cumva să le atingă și să anunțe, imediat, reprezentanții Armatei. Ziarele și posturile de televiziune au dezvăluit adresele de Internet ale oficialităților americane, începând cu președintele Bill Clinton și terminând cu principalele ziare și posturi de televiziune. Sârbii au fost îndemnați să își verse oful, trimițând mesaje la aceste adrese de E-mail. Am citit multe astfel de mesaje, dar cele mai sarcastice fuseseră trimise unității militare din care făcea parte avionul invizibil F-117 doborât acum câteva zile.
Astăzi, cotidianul “Kommersant” din Moscova a publicat o informație care circula, insistent, la Belgrad. Se pare că rușii sunt foarte interesați să obțină de la sârbi rămășițele avionului F-117, pentru a-l studia și a-și concepe propriul “avion invizibil”. NATO ar fi dorit să bombardeze locul unde s-a prăbușit avionul american, însă nu au reușit să-l găsească și sârbii au pus mâna pe el. Din cele aflate de noi, autoritățile de la Belgrad ar fi dispuse să predea rușilor rămășițele, însă le cer, în schimb, sistemul de rachete S-300.
Agentia de presa Interfax cita un reprezentant al Statului Major al Armatei ruse care afirma, cu certitudine, că sârbii ar fi doborât deja un elicopter și șapte avioane ale NATO (două F-16, celebrul F-117, un Harrier, un Tornado și un F-4). Trei dintre ele ar fi fost doborâte de avioane MiG-21 și MiG-29, restul – de apărarea antiaeriană. Alianța Nord-Atlantică a negat informațiile, însă situația va deveni un leit-motiv de-a lungul întregului război.
O alta informație, care avea să fie dezmințită de realitate în săptămânile care vor urma, era dezvaluită de Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, care pretindea că o treime din cele 150 de rachete de croazieră cu încărcătură convențională de care dispunea US Air Force a fost, deja, lansată împotriva sârbilor. “Dispunem de încă suficiente rachete pentru a putea continua să lovim ținte importante,” a precizat Bacon.
Și încă o declarație din arsenalul pregătit de NATO pentru liniștirea opiniei publice: “Dupa 6 zile de atacuri, mai mult de jumătate din potențialul de apărare și de luptă aeriană al sârbilor nu mai poate fi folosit.” Spusă de Alain Richard, ministrul francez al Apărării, afirmația avea să fie, la rândul ei, ridiculizată de realitate mai târziu.
Nu am reușit să ajungem, pentru că nu am știut unde va fi, la înmormântarea lui Zoran Radosavljevic, un pilot sârb care și-a pierdut viața când avionul său a fost doborât de inamic. Am văzut imagini filmate și m-a impresionat încrâncenarea de pe fețele oamenilor, cărora parcă le înghețaseră lacrimile în ochi.
Milo Djukanovic, președintele Republicii Muntenegru, considerat de Occident un opozant al lui Milosevic, a cerut astăzi, oprirea bombardamentelor. “Dacă Balcanii depind de apelul telefonic al unui singur om (Slobodan Milosevic), atunci diplomația mondială a suferit un eșec,” considera Djukanovic. “Nu numai că forța nu rezolvă nimic, dar ea ne îndepărtează, din ce în ce mai mult, de găsirea unei soluții.” Deși președintele muntenegrean sperase că atitudinea lui va fi avută în vedere de NATO, care nu-i va bombarda țara, s-a înșelat. În plus, a apărut, și aici, problema refugiaților din Kosovo. Deja 30.000 de oameni s-au refugiat în Muntenegru, alti 40.000 fiind așteptați în următoarele zile. Și asta, la o populație la 650.000 de locuitori, cât avea Muntenegru !
Problema refugiaților din Kosovo a devenit tot mai gravă, anunță AFP. Deja, în Macedonia se aflau 22.300 de persoane. Câteva sute au ajuns azi-noapte, prin punctul de frontieră General Jankovic-Blace. Povesteau că vin din Priștina, Prizren și Kacanik, de unde au fost alungați de sârbi, care le-au dat 5 minute să-și părăsească locuințele. Vicepremierul țării, Radmila Kiprijanova, a declarat că nu a mai permis intrarea refugiaților din Kosovo, pentru că nu are unde să-i adăpostească. Grănicerii macedoneni au trimis înapoi în Kosovo un tren plin de refugiați, după ce au sigilat toate vagoanele, potrivit unor imagini difuzate de canalul american de televiziune CBS. Pe de altă parte, OSCE a anunțat că Armata iugoslavă a închis, din nou, cele trei puncte de frontieră prin care refugiații puteau trece în Albania. Refugiații îi încurcă tot mai tare pe aliați și, astăzi, Jean Pierre Kelche, șeful Statului Major al Armatei franceze, a declarat că NATO a anulat, în ultimul moment, un raid aerian, pentru că în preajma obiectivului vizat se aflau mai mulți albanezi pribegi.
La 17:43, sirenele alarmei aeriene au sunat și la Belgrad. Nu au fost bombardamente, iar noi ne-am grăbit să ajungem la hotel, ca să ne transmitem corespondențele telefonice. Era hazliu. Locuiam împreună în aceeași cameră. La transmisii, Mile Cărpenișan era primul, pentru că Antena 1 își începea jurnalul mai devreme. Oricum, la ProTV, primele știri erau despre situația generală, apoi urmau corespondențele din Albania și Macedonia, unde fuseseră trimise două echipe care puteau transmite și imagini. Îmi venea randul și mie, însă mă deranja că, deoarece legătura cu mine se obținea destul de greu, după mai multe încercări, trebuia să rămân cu telefonul celular la ureche 10-20 de minute. Noroc cu tehnicianul nostru de la sunet, poreclit Beavis, care, din când în când, între două știri, mai schimba câte o vorbă cu mine. Era foarte interesant că, deși, atât eu, cât și Mile, aveam cam aceleași informații sau ne împărțeam subiectele, pentru a fi în două locuri unde evenimentele se derulau la aceeași oră, corespondențele noastre nu semănau. Fiecare era impresionat de altceva și – din păcate – aveam destule de povestit. Și atât de puțin timp…
Un studiu realizat de Brookings Institute, un prestigios centru de analiză a problemelor internaționale, atrăgea atenția că opinia publică americană și chiar Congresulnu sunt pregatite pentru ce s-ar putea întâmpla în Kosovo. “Este prea târziu pentru a începe procesul de pregătire a opiniei publice chiar în ajunul bătăliei,” a declarat Richard Haass, directorul institutului. “Era ceva ce trebuia făcut cu luni, chiar ani de zile înainte. În prezent, ne confruntăm cu un decalaj între o retorică foarte ambițioasă, destinată adversarilor noștri, și o retorică mult mai modestă, destinată poporului american.” Analiștii se temeau de reacția opiniei publice americane, în cazul unei escaladări a conflictului militar, soldată cu sute sau mii de soldați morți. “Opinia publică ar susține o intervenție, dacă ar fi vorba de interese vitale pentru țară și dacă nu va implica mari eforturi financiare.” Până acum, sondajele spuneau că 55 % dintre americani sprijină atacurile NATO împotriva Iugoslaviei și 51 % aprobă modul în care Bill Clinton gestionează situația.
După transmisii, am coborât, ca de obicei, în restaurantul hotelului, să mâncăm. Reușisem să ne împrietenim cu Dule, chelnerul care ne servea. Era un personaj fabulos. Semăna perfect cu Buster Keaton și avea aceeași expresie impenetrabilă a feței. Era totdeauna îmbrăcat impecabil și purta pantofi de lac italienești, numărul 46 sau 47. Ridurile de pe față sa dădeau impresia că tot timpul este morocănos, însă ne-am dat seama repede că avea un suflet de aur. În fiecare seară, ne sugera ce să mâncăm și, dacă ceream același fel ca în seara precedentă, ne atrăgea atenția că e bine să mâncăm feluri cât mai variate. Dule era celebru în hotel, fiind supranumit “ruski gigolo”, pentru succesul incredibil pe care îl avea la rusoaice. În zilele de pace, când hotelul “Toplice“ era, de regulă, plin, era locul preferat al turistilor ruși, dar mai ales al turistelor din fostul Imperiu Sovietic. Dule făcea ravagii și, atât el, cât și colegii roși de invidie, au pierdut numărul “inimilor frânte”. Când stăteam la masa cu Nelu Madjinca, directorul hotelului, care ne povestea aventurile acestuia, deși nu înțelegea românește, Dule își dădea seama că vorbim despre el și succesele lui, așa că zâmbea pe sub mustață, în timp ce mai lustruia câte un pahar. Coborând vocea, Nelu ne-a întrebat dacă am văzut-o vreodată pe nevasta lui Dule. “Auuuuuu,” a exclamat el, când a aflat că n-o văzusem. “A luat-o pe cea mai mare curvă din Belgrad!”
După cină, ne-am întors în cameră și, la 21:12, a sunat încetarea alarmei aeriene. Ciudat, pentru că tocmai aflasem, de la rudele lui Mile din Vîrșeț, că acolo abia se anunțase pericolul aerian. Și, la 20:45, auzisem bubuitura unei explozii în direcția orașului Pancevo, din apropierea capitalei iugoslave. În timp ce vorbeam la telefon cu un prieten din țară, am auzit o a doua convorbire care se interfera cu a noastră. După ce am ascultat câteva frânturi de fraze, mi-am rugat amicul să tacă un pic. Cealaltă convorbire era o discuție, în românește, între un sârb și un român. Cei doi păreau să fie din zona Clisurii Dunării și vorbeau despre butoaie cu benzină. Romanul îi spunea unde îi va lăsa benzina și îi explica sârbului să-i trimită banii printr-un prieten comun.
Astăzi, agenția Mediafax a anunțat că Parlamentul României a votat, în unanimitate, o declarație privind conflicul din Iugoslavia, în care se pronunța pentru încetarea operațiunilor militare și reluarea negocierilor care să permită o soluție politică a conflictului. Dincolo de enumerarea câtorva principii și a convingerii că rațiunea va triumfa, în declarația parlamentarilor români se accentua, încă o dată, opțiunea țării noastre pentru integrarea în NATO, ca singura soluție de garantare a propriei securități.
Am văzut la televizor un reportaj impresionant despre viața copiilor în adăposturile antiaeriene. Fețe triste, a căror paloare era accentuată de lumina chioară a celor câtorva neoane agățate în tavan. Puști care dormeau ghemuiți, strângând ursuleți de pluș în brațe. Mame cu ochi încercănați, care le vegheau, îngrijorate, somnul. Oricât de multă propagandă era în acest reportaj, așa cum aveam să ne convingem și noi când am intrat în câteva adăposturi, nu era prea greu să filmezi imagini deprimante acolo. Era suficient să pornești camera video. La fel de impresionantă era grija pe care o aveau sârbii pentru copiii lor. Trupe ambulante de teatru de papusi au fost trimise să joace spectacole în adăposturi. Erau, întotdeauna, sărbătorite aniversările celor mici, chiar acolo, în adăposturi și toți vecinii le aduceau cadouri. Părinții erau sfătuiți, pe cât posibil, să își plimbe copiii prin parcuri, ca de obicei, să-i lase să se joace între două alarme aeriene și, mai ales, să nu le permită să se uite la televizor când se vorbea despre bombardamente.
La știrile serii, RTS a difuzat mărturisirea unui albanez care recunoștea că spiona pentru OSCE, încă din 1998. El pretindea că fusese ofițer în Armata Iugoslavă și își preda informațiile lui Lens Johnston, un american din Misiunea de observare a OSCE în Kosovo, care îi dădea noi ordine. Când a fost arestat de Poliția militară, conducea un grup de patru spioni albanezi, însărcinat să strângă informații despre situația din Priștina, efectivele Poliției și Armatei iugoslave, despre armamentul și dispunerea acestora în teren. “Ne-am dat seama că am făcut o mare greșeală și o imensă prostie,” se văita albanezul. Nu știu dacă de bună voie…
Cotidianul francez “La croix” dezvăluia astăzi, că în Kosovo acționeaza comando-uri ale forțelor speciale americane, britanice și franceze, care pătrund în provincie din estul Macedoniei. Este vorba de “Beretele verzi” ale Legiunii străine, de unitățile SAS britanice (Serviciul Special Aerian) și de comando-urile anti-teroriste “Seal” ale Marinei americane. Formate din 4-5 persoane bine înarmate și dotate cu echipamente moderne de transmisiuni, aceste echipe au, deocamdată, doar misiunea de a verifica dacă militarii sârbi nu și-au instalat, cumva, în apropierea frontierei cu Macedonia, arme grele cu care să deschidă focul asupra celor 10.000 de militari ai NATO desfășurați în această țară.
La ora 0:50, sirenele alarmei aeriene au sunat din nou. Noi ne uitam la televizor, unde sârbii difuzau încă un film “tematic”: “Dictatorul“, cu Charlie Chaplin. Afară au început să se auda bubuiturile unor explozii și tirurile artileriei antiaeriene brăzdau cerul. Ne-am urcat pe acoperișul hotelului. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne spusese că putem sta acolo noaptea, cu condiția să nu facem gălăgie. Era cam răcoare, dar puteam vedea ce se întampla în oraș, mai ales dacă ne urcam pe casa liftului, de care sprijinisem o scară metalică.
După direcția bubuiturilor și a norilor de fum care se ridicau spre cerul înnorat, se părea că au fost lovite cartierele Avala si Djakovo. Pe la ora 3:00, mai multe proiectile au explodat la Novi Sad și, din nou, la Pancevo. O jumătate de oră mai târziu, trei avioane ale NATO s-au năpustit în picaj asupra centrului Belgradului, ieșind brusc din plafonul de nori. Dacă, până atunci, auzeam huruitul constant al avioanelor venind de undeva din cer, în momentul atacului, urletul motoarelor ambalate era infernal. Imediat, cerul se lumina de tirurile antiaerienei, care țesea o perdea ucigașă de proiectile trasoare și rachete. După ce au lansat câteva bombe, cele trei aparate s-au înfipt din nou în norii plumburii și au dispărut. Totdeauna profitau de avantajul tehnicii superioare, piloții știind că, atât timp cât se aflau la joasă altitudine, chiar deasupra orașului, nimeni nu trăgea în ei. Pentru că, dacă ar fi fost doborâte, avioanele pline de bombe s-ar fi prăbușit peste blocuri, provocând un adevărat dezastru.
Când nu s-a mai auzit nimic, am coborât și noi în cameră și am adormit rapid. La 6:00 m-am trezit, m-am uitat la ultimele știri de pe posturile de televiziune sârbești, pentru a-mi verifica și împrospăta informațiile aflate până atunci, și m-am pregatit de corespondența de dimineață, din emisiunea lui Cristi Tabără. Spre necazul meu, la 6:48, când mai aveam 10 minute și intram în direct, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene. Îmi era ciudă pentru că speram ca, măcar o dată, să sune chiar când îmi transmiteam corespondența, să îmi acompanieze vorbele. De altfel, de-a lungul întregului razboi, o singură dată am avut parte de o astfel de coincidență și mi-a fost cu atât mai ciudă, cu cât impresia provocată celor de acasă a fost de-a dreptul spectaculoasă.