target: nato bombardează serbia de florii

by

4 aprilie 1999

Astăzi este Paștele catolic, iar la noi, la ortodocși, se sărbătoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crenguțe înmugurite în mâini au umplut străzile. E ciudat, mai ales că, de la 11:06 până la 13:26, a fost din nou alarmă aeriană la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simțit aceeași neliniște, mai ales că, de două nopți, Aliații lovesc orașul.

Un înalt responsabil al Centrului de Studii Internaționale și Strategice, citat de numărul de astăzi al cotidianului “Chicago Tribune“, a estimat că, deja, costurile intervenției militare în Kosovo au depășit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de altă parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC că o intervenție terestră împotriva Iugoslaviei ar necesita două luni de pregătiri.

De Florii, sârbii au ținut să-și arate superioritatea față de dușmanii care îi bombardau. Câteva mii de belgrădeni au mărșăluit către centrul orașului și au depus zeci de buchete de flori în fața sediilor ambasadelor țărilor din NATO. Ale căror geamuri au fost sparte tot de ei și ale căror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfășurat un sul de hârtie lung de 170 de metri, pe care oricine putea să deseneze sau să scrie mesaje împotriva războiului. Toți cei care treceau îngenuncheau să scrie ceva.

AFP a dezvaluit o mică dramă, petrecută cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, în vârstă de 50 de ani, ar fi trebuit să se căsătorească astăzi, cu o studentă la jurnalistică în vârstă de 29 de ani, însă a fost nevoit să amâne ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.

Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat că termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusă azi-noapte, era un obiectiv civil și asigura căldură și apă caldă pentru aproape 1 milion de locuitori. El susținea că, până la începutul sezonului rece, se vor strădui să o reconstruiască.

Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost făcut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orașului. Dat în folosință în 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri înălțime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe lângă cele 4 benzi ale șoselei, mai avea și două linii de cale ferată. Toate sunt acum pe fundul Dunării.

Cand am ajuns în Trg Republike, concertul de prânz începuse deja. Astăzi, cântau doar trupe rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar 1864 și Zabranjeno Pusenje.

Read more

Share

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

by

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei.

Read more

Share

target: nato bombardează ministerele de interne din belgrad

by

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.

Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.

Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…

Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern.

Read more

Share

target: rugova se întâlnește cu milosevic la belgrad

by

1 aprilie 1999

La 10:40, când ieșeam din hotel “Toplice”, sirenele anunțau ridicarea alarmei aeriene, după mai bine de 27 de ore. În Belgrad – nimic schimbat. Obsedat de ideea că prețurile ar trebui s-o ia razna într-o țară aflată în război, am fost surprins că mă înșelam. Aruncându-mi privirea pe tarabele din piață, la fel de pline ca altădată, am reținut că merele se vindeau tot cu 15 dinari (1,5 DM) kilogramul, iar brânza cu 20 de dinari.

novi sad, 5 iunie 1999

Azi-noapte, un grup de 26 de persoane de diferite naționalități (12 din Irak, 3 din Sri Lanka, 5 din Nigeria, 2 din Macedonia și câte unul din Ghana, Bulgaria, Cehia și România) au fost găsite de grănicerii români într-o barcă, plutind pe Dunăre în dreptul localității Dubova, la 70 de km de Turnu Severin, conform corespondentului Mediafax. Ei au spus că au fost reținuți de Poliție când au cerut să li se reînnoiască vizele de ședere în țară, urcați în barcă și abandonați. Șase dintre ei nu aveau acte de identitate, iar românul a fost arestat, deoarece era dat în urmărire generală pentru furt.

În Trg Republike, oamenii începeau să se adune la concert. Astăzi, urmau să cânte Riblja Corba, una din formațiile legendare în Iugoslavia, Van Gogh, un excelent grup de muzică alternativă și Crni Biseri. Surprizele zilei au venit, însă, din Rusia. Pe scenă a urcat cea mai bună trupă rusească a momentului, pe nume Na-Na, care cânta un pop-rock destul de penibil și a fost aplaudată mai mult pentru gestul făcut, decât pentru calitatea muzicii.

Când să plecăm, Mile Cărpenișan a observat mai multe mașini oficiale, din care au coborât niște bărbați îmbrăcați în costume negre, însoțiți de ministrul iugoslav al Culturii și de câțiva militari. Prezentatorul concertului a anunțat că în fața noastră se afla Serghei Baburin, vicepreședintele Dumei din Rusia, care sosise în această dimineață la Belgrad, cu autocarul, pentru a vedea cu ochii lui efectele bombardamentelor și a discuta cum i-ar putea ajuta pe sârbi. “Parlamentul nostru dorește să oblige Occidentul să-și schimbe poziția și să oprească bombardamentele,” a spus Baburin. “Procesul de la Rambouillet a murit, trebuie să găsim o altă structură. Aceasta este poziția Rusiei.” După care, ne-a lăsat cu gura căscată: cu o superbă voce de tenor, vicepreședintele Dumei a cântat “Podmoskovnie vecera“, o frumoasă baladă rusească. Sârbii au fost foarte încântați că, dacă tot nu le trimiteau arme, rușii măcar le descrețesc frunțile și îi ajută să uite de necazul prin care trec.

Am aflat că, puțin mai devreme, președintele Serbiei Milan Milutinovic a stat de vorbă cu monseniorul Jean-Louis Tauran, ministrul de Externe al Vaticanului, care a sosit, și el, la Belgrad. Acesta încearcă o mediere a conflictului și s-a întâlnit, mai târziu, cu Milosevic și cu patriarhul Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pavle și Papa Ioan Paul al II-lea vor face apel în favoarea încetării focului cu ocazia celor două sărbători pascale.

“Potrivit unui comunicat al Pentagonului, trupele iugoslave utilizează pentru atacarea avioanelor NATO rachete sol-aer de proveniență românească. Departamentul de stat al SUA a înaintat un protest autorităților de la București, acuzându-le că au furnizat armament antiaerian Belgradului, în perioada 1994-1996, cât timp Iugoslavia se afla sub embargo internațional.

Read more

Share

target: sârbii capturează 3 soldați americani

by

31 martie 1999

Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.

Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.

Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia.

Read more

Share

target: prima noapte pe acoperisul hotelului

by

30 martie 1999

La 7:37, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului. Sârbii nu au dat nici o explicație, deși nu a sunat nici un fel de alarmă aeriană. În schimb, la 10:30, a sunat alarma la Niș. S-a anunțat că au fost arestați doi contrabandiști, care vânduseră 3.000 de litri de motorină cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate încă 7.000 de litri, 1.375 kg de făină și 1.150 kg de porumb. S-a întâmplat la Uzice, unde, de astăzi, încep concertele în Piața Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele împotriva bombelor”. Azi-noapte, la Priștina, două din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a căzut lângă cazarmă, provocând mai multe pagube clădirilor din jur. Sindicatele sârbești au anunțat că organizează plecarea voluntarilor pe front și sprijină donațiile de sânge pentru victimele bombelor.

La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care îl aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegația care îl insoțea era impresionantă: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apărării, Viaceslav Trubnikov, șeful Serviciilor de Informații Externe și Valentin Korabelnikov, șeful Serviciului Militar de Informații. La sosire, Primakov a declarat că a fost trimis de Boris Elțîn. “Aici e război,” a spus el. “Bombele barbarilor continuă să cadă. Am venit să schimbăm situația, direcționând-o spre o rezolvare politică.”

Dupa discuții cu Slobodan Milosevic, care – cică – au avut rezultate pozitive, delegația a părăsit Belgradul. Desigur, înainte de căderea întunericului, când veneau bombardierele. Într-un comunicat care avea să fie difuzat mai târziu, președintele iugoslav afirma că este gata să înceapă negocieri cu albanezii din Kosovo și să-și retragă trupele din provincie, dacă bombardamentele încetează. “Pentru a deschide ușa negocierilor, agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei trebuie să fie stopată,” se spunea în comunicat. Vorba unui sârb despre vizita lui Primakov: “Apă de ploaie !”

Câtă dreptate avea! De la Belgrad, Evghenii Primakov s-a dus la Bonn, unde și-a anuntat “marile” realizări ale vizitei: “Președintele Milosevic este gata să reduca prezența militarilor în Kosovo și să negocieze, pe cale politică, în cazul încetării bombardamentelor.”

Read more

Share

target: apare centrul militar de presă

by

29 martie 1999

Alarma a încetat la 7:03, însă doar pentru 3 ore şi jumătate. Între timp, am mai aflat amănunte despre noaptea care a trecut. La 21.00, a fost bombardat oraşul Sombor, dinspre graniţa cu Ungaria. Am văzut la televizor imaginile unei rachete neexplodate, filmată de televiziunea locală. Părea un crenvurşt imens de metal, aparent inofensiv.  Sârbii susţin că au mai doborât 3 avioane inamice: unul la Sombor, altul la Loznice, iar al treilea la Gorni Milanovac. Priştina arăta destul de rău, cu clădiri dărâmate de bombe. Trei rachete de croazieră au lovit centrul oraşului. Pompierii s-au luptat cu flăcările incendiilor şi câteva blocuri de locuinţe arătau ca după cutremur. La Cacak, bombele au lovit depozitele unor fabrici. Oraşul Niș este acoperit de nori groşi de fum. Un grup de hackeri sârbi, autointitulat “Mâna neagră a îngerilor Serbiei“, a anunţat că va sparge codurile şi va intra în fişierele computerelor NATO, pe care le va şterge.

Fostul prim-vice-premier rus, Boris Nemţov, aflat la Belgrad împreună cu Igor Gaidar, a declarat că autorităţile iugoslave sunt gata să negocieze o soluţie politică a conflictului, însă cu condiţia încetării imediate a bombardamentelor.

Read more

Share

target: sârbii doboară avionul invizibil !

by

28 martie 1999

Alarma aeriană a fost ridicată abia la 10:30, ca să fie anunţată din nou, ceva mai târziu. Sârbii spun ca un avion al NATO, de tip F-15, ar fi fost lovit de artileria anti-aeriană ieri, la ora 15:00, deasupra localităţii General Jankovic, de la graniţa cu Macedonia şi s-ar fi prăbuşit în această ţară. Tot ieri, la ora 23:00, profitând de raidurile aeriene, gherilele UCK au atacat cu grenade primăria din Priştina, apoi o patrulă a Poliţiei sârbe. La ora 23:10, două bombe au căzut în capitala provinciei Kosovo. Ministrul Informaţiilor a declarat că Belgradul ar fi fost lovit, de la periferie şi până aproape de centru. Încă nu a fost făcut un bilanţ al victimelor, însă a pretins că ar fi fost atins şi un adăpost anti-aerian, iar mai mulţi civili ar fi fost ucişi şi răniţi. A recunoscut că două avioane sârbeşti au fost doborâte, dar a precizat că ambele se aflau în spaţiul aerian iugoslav, în misiune de apărare.

O sursă militară autorizată a declarat pentru AFP ca jumătate din avioanele MiG-29 ale sârbilor ar fi deja scoase din luptă. Înainte de atacuri, Iugoslavia deţinea în jur de 15 avioane MiG-29, 47 de tip MiG-21F şi 17 de tip MiG-21U.

Dar ştirea care avea să înconjoare, instantaneu, întregul mapamond era că, aseară, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion american de tip F-117 A Stealth, celebrul “avion invizibil”. S-a prăbuşit la Budjanovci, la 20 de kilometri vest de Belgrad, în jurul orei 22:30. Nu mi-a venit să cred, dar RTS a prezentat, dimineaţă, imagini cu resturile fumegânde ale aparatului, iar NATO a recunoscut pierderea şi a precizat că pilotul a fost recuperat de un comando aeropurtat.

La Bruxelles, oficialii Alianţei au afirmat că avionul s-ar fi prăbuşit din motive tehnice. În realitate, deşi fabricat dintr-un aliaj special care îl face nedetectabil de radare, F-117 nu este atât de invizibil.

Read more

Share

target: ziua surprizelor neplăcute

by

27 martie 1999

O zi plină de surprize neplăcute. Dimineaţă, am plecat, împreună cu Mile, către centru. La colţ, când am ajuns pe strada Knez Mihailova, unde se circula doar pe jos, după câţiva paşi, am fost opriţi de o patrulă de Poliţie.  “Sunteţi ziarişti! Actele !” Am rămas cu gura căscată. Ne-am uitat unul la celălalt şi nu înţelegeam de unde au dedus aşa ceva. Eram îmbrăcaţi normal, doar eu aveam o geantă din piele pe umăr şi nu vorbeam în acel moment, ca să-şi dea cineva seama că suntem străini. Le-am arătat paşapoartele şi legitimaţiile de presă şi le-am explicat că abia luni ne vom putea acredita la Centrul de presă al Armatei Iugoslave, care urma să se înfiinţeze. După ce s-au convins că nu aveam nici camere video, nici aparate foto, ne-au lăsat în pace.

După câţiva paşi, am înţeles de unde atât interes. Clădirea filialei locale a Institutului “Goethe” nu mai avea nici un geam întreg, iar pereţii erau pictaţi cu zvastici. Lângă ea, sediul “British Council“ îşi căsca vitrinele fără geamuri spre trecători, iar pe ziduri erau scrise mesaje obscene la adresa lui Tony Blair. Ceva mai încolo, sediul Centrului Cultural American fusese devastat, iar nişte puştani aruncau cu pietre în geamurile apartamentelor de deasupra, unde am presupus că locuiseră americanii. Sub ochii îngăduitori ai unor poliţişti. Ba mai mult, când unul rata ţinta, era luat de mână şi trimis acasă, să facă locul altuia mai bun.

Read more

Share

target: alarmă chimică la belgrad

by

26 martie 1999

Ziua a trecut pe nesimţite. Am alergat, încercând să aflăm ce se mai întâmplase, să mai verificăm o informaţie. Deja am început să ne obişnuim cu sirenele. Astăzi, a fost alarmă aeriană de două ori, între 16.30 şi 18.30 şi între 19.00 şi 20.30. Ministerul Învăţământului a anunţat că 30 de şcoli au fost afectate de bombardamente. Comercianţii au încercat să mărească preţurile la unele produse, profitând de panica creată de război. Unii oameni au început să-şi facă stocuri de alimente, deşi autorităţile au insistat că nu sunt probleme cu aprovizionarea. Şi chiar nu erau. Spre seară, când m-am întors la hotel, mi-am cumpărat pâine şi iaurt, pentru a doua zi dimineaţă şi mi-a fost destul de greu să aleg între cele 7-8 sortimente.

Ne-am pierdut jumătate din zi, încercând să ne acreditam la Ministerul Informaţiilor. Se afla în cartierul Novi Beograd, într-o clădire imensă. Cei doi militari de la biroul din hol ne-au rugat să aşteptam puţin şi, după 10 minute, a coborât o tânără foarte frumoasă, tunsă scurt, care vorbea perfect engleza şi ne-a condus într-un birou. Ne-a dat să completăm nişte formulare, însă ne-a avertizat că, oricum, luni se va înfiinţa un centru militar de presă, unde va trebui să ne acredităm din nou. În birou mai erau doi jurnalişti chinezi şi, la un moment dat, Sania Sarac, cum se numea tânăra, a început să ciripească. Eu cu Mile Cărpenişan ne-am uitat unul la altul şi ne-am abţinut cu greu să nu izbucnim în râs. Cei doi chinezi i-au răspuns ceva şi au început, fericiţi, o lungă conversaţie cu fata. În limba chineză! Am completat formularele şi am plecat. “Pe aici, nu mai călcăm!” a bombănit Mile.

După-amiază, Vuk Draskovic, liderul Mişcării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) şi vicepremier federal, a organizat o conferinţă de presă.

Read more

Share