kursumlija

target: NATO bombardează un autobuz cu călători la Luzane

by

1 mai 1999

Astăzi, am apucat să ne plimbăm prin oraș. Era o zi frumoasă, liniștită și ne-am dus să mâncăm pe Skadarlija. Aceasta este una din străzile celebre ale Belgradului. Veche, pavată cu bolovani rotunjiți de vreme, strada e plină de cârciumi. Toate își datorează celebritatea personalităților care obișnuiau, în diferite epoci, să mănânce și să bea un pahar cu vin în ele. Ne-am așezat pe terasa uneia și, după ce am comandat ceva de mâncare, șeful de sală și-a dat seama că suntem români și ne-a adus “cartea de onoare” a localului, să ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.

În general, era ieftin să mănânci la restaurant (în jur de 10-15 mărci germane de persoană) și la fel s-a întâmplat în această sâmbătă. Însă aveam să ne convingem că toți chelnerii din lume sunt la fel. Când am revenit, după mai multe zile, pe Skadarlija, șeful de sală a strigat dupa noi și ne-a invitat din nou pe terasa localului său. De această dată, nu ne-a iertat și ne-a înșelat cu neobrăzare, încărcând nota de plată cu cel puțin 100 de dinari (10 mărci) de persoană. N-am comentat. Am plătit și am plecat, însă a doua zi am trecut din nou prin fața restaurantului său și, când ne-a strigat să venim la el, am clătinat, zâmbind, din cap și ne-am așezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.

Președintele Bill Clinton a anunțat o înăsprire a sancțiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operațiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Casa Alba și citat de AFP. Printre măsurile decise, figurează și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le deține în SUA sau sunt sub controlul unor entități americane. Clinton a luat, totuși, hotărârea de a menține “scutirile, deja în vigoare, de care beneficiază Muntenegru, datorită susținerii pe care Statele Unite o acordă guvernului său multietnic, ales în mod democratic”.

La un moment dat, în timp ce mâncam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, care m-a întrebat, râzând, ce i-am făcut lui Ion Cristoiu. N-am știut ce să-i răspund și mi-a explicat că acesta a scris despre noi în editorialul său de astăzi din “Cotidianul“. Curioși, l-am rugat să ne trimită articolul prin fax.

“Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan sunt, după o lună de ședere la fața locului, adevărați experți în arta militară. În nopțile petrecute pe acoperișul hotelului, m-au învățat ce să fac la ivirea unei rachete de croazieră, mi-au arătat, după zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost țintite, mi-au atras atenția asupra tacticii folosite de antiaeriana sârbă. Au ajuns atât de buni cunoscători într-ale războiului, încât mi-au putut spune, după zgomotul avioanelor, tipul lor și, după direcția de unde veneau, locul de unde plecaseră. (…)

În timp ce ditamai jurnaliștii occidentali de la CNN, AFP, BBC o șterg de la fața locului când se zvonește că avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrați la care, probabil, faimoșii gazetari ai Vestului se uită de sus, ca la niște amărâți din Est, care n-au în spate decenii de tradiție a presei independente, rămân, riscându-și viața. În timp ce bravii jurnaliști occidentali așteaptă să fie duși de către oficialități la locul unde o clădire a fost lovită, ai noștri dau fuga pe străzi și ajung înaintea lor, fără a șovăi o clipă la gândul că ar putea păți ceva în nebunia de la locul unde clădirea a fost lovită. (…)

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acești tineri patima de a scrie adevărul, de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar dori guvernanții de la București. Le-am urmărit seară de seară transmisiile de la Belgrad, când eram în România. Am sesizat imediat strădania de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar vrea să audă unii sau alții. Stând cu ei în zilele și nopțile când am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o trăiește jurnalistul aflat la fața locului. Sunt situații când cei de la București, închiși în spațiul strâmt al redacțiilor și al funcțiilor, ar vrea să-i contrazică, fie din necunoaștere, fie din antrenarea în tot felul de jocuri. Jurnaliștii noștri de la Belgrad nu se lasă până nu reușesc să transmită cititorilor și telespectatorilor adevărul despre ce se întâmplă în Serbia.”

Mărturisesc că editorialul ne-a făcut o mare plăcere, deși am glumit multă vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar așa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn că vorbele noastre nu se risipesc în vânt și cineva înțelege că încercăm să-i ajutăm pe români să priceapă ce se petrece aici. Cu atât mai important ni s-a părut avertismentul din finalul editorialului:

“De aici, de la sute de kilometri distanță, îi felicit și le promit că le voi crede relatările. Sperând din toată inima că, indiferent de riscurile pe care și le asumă, vor continua să spună adevărul. Îi avertizez că nu numai eu, dar și milioanele de români care îi ascultă și îi urmăresc, își vor da seama imediat când vor relata nu ceea ce văd și simt, ci ceea ce vrea să citească sau să audă guvernanții de la București.”

L-am sunat pe Ion Cristoiu și i-am mulțumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre demența piloților NATO, care au bombardat două autobuze pline de călători. Abia aflasem că ieri, la 13:25, pe șoseaua Kraljevo-Kragujevac, în dreptul satului Vitanovac, un avion al aliaților s-a năpustit în picaj asupra unui autobuz. Unul din cele două proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanță de vehicul. Schijele au rănit 8 pasageri, printre care și o fetiță de 7 ani.

Astăzi, autobuzul care făcea cursa Priștina-Niș a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute întârziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, când trecea peste un pod lângă localitatea Luzane, autobuzul în care se aflau 60 de pasageri a fost lovit în plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt în două de explozie, jumătatea din față prăbușindu-se în apele râului. Atacul a făcut 40 de morți, restul pasagerilor fiind răniți grav. “Racheta nu a atins nimic în afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului și explozia. Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns lângă pod a fost cadavrul fără cap al unui copil. Unul dintre supraviețuitori se învârtea, năuc, în jurul autobuzului. A căzut în genunchi și l-a acoperit cu un șal negru pe tatăl său, care zăcea mort pe asfalt.”

La puțină vreme după atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanță care venea în ajutorul răniților. Deși girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul în apropierea ambulanței, schijele rănindu-l la cap pe unul dintre medici.

Un oficial al NATO a confirmat agenției Reuters că podul de lângă Luzane nu se afla pe lista țintelor, însă a adăugat: “Asta nu înseamnă că atacul nu a avut loc.” În comunicatul Alianței, dat publicității seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greșeli sunt inevitabile în condițiile în care există sute și sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, președintele Comitetului militar al NATO, a explicat că pilotul avionului vizase podul de la Luzane, într-un moment în care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod în clipa în care acesta era atins de bombă. Noi regretăm orice pierdere omenească, dar acestea se întâmplă în cursul operațiunilor militare și eu consider că, până acum, noi am depus o muncă utilă pentru a evita victimele.”

În videoclipul de mai jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.

Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agenției de presă UPI a fost publicat astăzi, atât în ziarele sârbești, cât și în cele americane. “Nu sunteți pregătiți să sacrificați vieți pentru a obține cedarea noastră,” avertiza președintele iugoslav. “În schimb, noi suntem gata să murim pentru a ne apăra drepturile ca națiune suverană.” În interviu, Milosevic a confirmat că sârbii sunt gata să accepte o forță de menținere a păcii în Kosovo, dar aceasta să nu fie înarmată și a repetat cele șapte puncte ale planului de reglementare a crizei.

O echipa de observatori ai OSCE a fost atacată astăzi de artileria sârbă în satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al acestei organizații la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanță de 2 metri, însă cei trei observatori nu se aflau în mașină în acel moment și nu au fost răniți. Tirurile au durat aproape o oră.

Reverendul american Jesse Jackson s-a întâlnit astăzi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis că cei trei soldați americani luați prizonieri în 30 martie vor fi eliberați mâine dimineață. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare către Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Președintele iugoslav mi-a părut un om rezonabil și de bună credință,” a povestit Jesse Jackson. “Consider că bombardamentele împotriva Iugoslaviei ar trebui să înceteze.”

După cum povestea mai târziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, președintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a însoțit pe Jackson la Belgrad, la întâlnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toți cei prezenți să formeze un cerc prinzându-se de mâini și să se roage împreună. “În mod evident, Milosevic a fost surprins,” își amintea Khaja. “Nu știa cum să reacționeze. Jesse Jackson stătea lângă el, cu mâna întinsă. I-a trebuit multă vreme să reacționeze. Era vizibil descumpănit.”

Jackson a recitat parabola biblică despre lei și miei, după care a expus – în mare – poziția americanilor. Accentuând asupra situației sale de victimă, dar – totodată – de “lider vizionar și popular“, Milosevic a repetat că NATO este agresoarea țării sale. La sfârșitul întâlnirii, după încă o rugăciune, întrebat dacă îi va elibera pe cei 3 prizonieri americani, președintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discuție între patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o oră și jumătate, într-un birou și în timpul unei plimbări pe aleile grădinii palatului prezidențial. Puțin mai târziu, ministrul iugoslav de Externe anunța că prizonierii vor fi eliberați.

Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidențial Sandy Berger, cerându-i să intervină pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldații noștri sunt deținuți într-o unitate militară,” a atras atenția Jackson. “Imaginați-vă ce ironie a sorții ar fi dacă acum, când sunt pe punctul de a se întoarce acasă, unitatea ar fi distrusă de bombele noastre.” Inițiativa lui Jackson le-a dat mari bătăi de cap lui Bill Clinton și oamenilor săi. Președintele american încercase să-l convingă pe reverend să renunțe să mai plece la Belgrad, însă fără succes. Acceptând eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia să-și reafirme poziția în favoarea găsirii unei soluții politice și să accentueze suferințele civililor sârbi care îndurau bombardamentele. Și – lucru foarte important – să anuleze, în ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creaseră mediile occidentale. De remarcat că, imediat după capturarea celor trei, în SUA, sprijinul populației în favoarea intervenției militare împotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.

Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei, s-a prăbușit în Marea Adriatică azi după-amiază, dar pilotul său a putut fi recuperat teafăr, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile în largul portului Brindisi, în timp ce avionul se întorcea dintr-o misiune de recunoaștere. Pilotul, al cărui nume nu a fost dat publicității, s-a catapultat și a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americană USS Kearsarge. “Tirurile dușmane nu au nici o legătură cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.

Spre seară, am trecut pe la Centrul militar de presă, să ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslavă ne anunțase că trebuie să ne acreditam din nou, iar astăzi era ultima zi. De această dată, pe lângă cerere, trebuia plătită și o taxă de 100 de dinari (10 mărci germane). Am completat formularul și unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus să venim luni, să ne luam acreditările.

Postul de televiziune francez TF1 a anunțat în jurnalul de astăzi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului său Eric Vaillant, arestat în 20 aprilie în apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat că “a filmat fără autorizație soldați și tehnică ale Armatei iugoslave”.

Alarma a sunat la ora 21:00, însă în prima parte a nopții am avut liniște. Raidurile aeriene au început după miezul nopții. La 1:10, cinci rachete au distrus complet două poduri din localitatea Krusevac și podul de cale ferată de lângă Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperiș la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De când se încălzise afară, preferam să stăm pe acoperiș. Povesteam, mai beam o bere și scrutam orizontul. De această dată, “spectacolul” a fost fascinant și ne-a ținut cu sufletul la gură. Am numărat cel puțin 10 explozii și, în două rânduri, câte o ciupercă uriașă de foc s-a ridicat deasupra orașului. Șase rachete loviseră din nou rafinăria. Antiaeriana trăgea din toate pozițiile, însă fusese copleșită de numărul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer în dreptul Novi Sad-ului.

La 2:08, așa cum ne așteptam, avioanele au atacat și Belgradul, însă aici antiaeriana a fost mai puternică și atacul a fost respins, așa că s-au întors spre Novi Sad. S-au retras către nord și au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos și, după ce au bombardat orașul Cacak, au lovit releul postului de radio și repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc după ora 2:14, când sârbii au doborât un avion F-16, care a căzut la Nakucani, lângă Sabac. Studio B a anunțat că pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru că primul – cu 20 de pușcași marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborât. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit să deschidă focul asupra polițiștilor sârbi care scormoneau pădurea, încercând să pună ei mâna primii pe pilot.

Când am aflat ora la care fusese doborât, ne-am dat seama că asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile și, la un moment dat, în spatele unui nor mărunt, am văzut o explozie puternică. Nu am fost siguri decât după ce a fost anunțată doborârea avionului, pe care și NATO a confirmat-o. Înainte de a ne culca, am văzut și imagini de la locul unde se prăbușise, în care se vedeau resturile acestuia, arzând în pădurea Pocerska Suma. Pe reactorul înnegrit se citea inscripția “General Electric“, iar pe o bucată de fuselaj se distingea desenul unui vultur.

Share

target: noapte de bombardamente pe acoperiș cu Ion Cristoiu

by

28 aprilie 1999

Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.

Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.

Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.

Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”

“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”

Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.

După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”

După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.

Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.

Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”

Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”

Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.

Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.

I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.

Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”

Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”

Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.

În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.

Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.

Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.

“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.

“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.

Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.

UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.

Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.

La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.

Share

target: cu Ion Cristoiu prin Belgrad

by

27 aprilie 1999

Am intrat în atmosfera de război încă de dimineață, după ce am aflat că, în ultimele ore, asupra Priștinei au fost lansate peste 50 de proiectile. La ora 8:00, a fost întrerupt traficul rutier între capitala provinciei Kosovo și orașul Kosovska Mitrovica, după ce podul peste râul Lab a fost spulberat de o serie de patru explozii.

Avioane ale NATO au utilizat baze militare din Ungaria în timpul operațiunilor asupra Iugoslaviei, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării, Erdelyi Lajos, citat de AFP. La rândul său, premierul Viktor Orban a confirmat că avioanele Alianței au utilizat spațiul aerian ungar în cadrul misiunilor lor în Iugoslavia.

Aveam probleme cu banii, pentru că mi se terminaseră și le-am spus colegilor de la București să-l sune pe Ion Cristoiu și să-mi mai trimită prin el. Deja, de câteva zile, mâncam pe banii lui Mile Cărpenișan, iar Nelu Madjinca mă ținea la hotel pe datorie. Ceva mai târziu, m-a sunat Cristoiu și mi-a spus să stau liniștit, că a primit banii pentru mine și mi-i aduce.

Mă gândeam la acuta nevoie de comunicare a sârbilor, dovedită și de felul în care urmăresc, cu sufletul la gură, eforturile RTS de a-și relua emisia. Slobodan Milosevic nu a mai apărut la televizor să spună poporului care este situația și care sunt perspectivele. Și cred că cel mai mare pericol pentru regimul de la Belgrad este adâncirea prăpastiei apărută între clasa politică și oamenii obișnuiți. Aceasta ar trebui să fie adevărata semnificație a celor spuse de Vuk Draskovic în ultimul interviu, cu mențiunea că și el face parte din această clasă politică.

În timp ce îmi notam aceste considerații, m-a sunat Mile și mi-a spus să vin repede la sediul SPO, pentru că Draskovic organizează o conferință de presă. Am alergat până pe strada Knez Mihailova, lângă clădirile devastate ale centrelor culturale german și britanic, și am urcat la etajul I, unde era sediul SPO. Mi se părea că toți ziariștii din Belgrad se adunaseră acolo. Cu mare greutate, am reușit să mă strecor până în pragul ușii, însă n-am putut înainta mai departe. Câteva clipe mai târziu, mi-am dat seama că pe spatele meu se sprijineau deja doi cameramani și un fotograf, iar eu îmi țineam coatele pe umerii unei japoneze micuțe, care își nota de zor vorbele lui Draskovic.

Liderul SPO s-a arătat uimit că interviul său de la Studio B a stârnit atâtea valuri, deoarece “99 % din afirmațiile mele au fost, de-a lungul vremii, declarate oficial de Guvernul federal, iar o parte dintre ele au fost spuse chiar de președintele Slobodan Milosevic, în interviul acordat recent la CBS“, de aceea nu exista nici un motiv să ia în calcul o eventuală demisie din guvern. Draskovic a adăugat că procentul rămas îi aparține și se referă la componența unor eventuale trupe de menținere a păcii în Kosovo. “Poporul sârb nu trebuie să vadă în ONU un inamic. Suntem membrii ONU și suntem obligați să acceptam rezoluțiile Consiliului de Securitate. Este adevărat că nu aș dori să văd în Kosovo soldați din țările NATO, nici înarmați, nici neînarmați, dar asta e o opinie personală.”

Încă de la începutul conferinței de presă, am înțeles ce va urma. După cum prevăzusem, Vuk Draskovic dădea înapoi, așa că am început să fiu mai atent la fețele jurnaliștilor străini adunați să-l asculte. Și, pe măsură ce vicepremierul iugoslav vorbea, aceștia erau tot mai stupefiați. La un moment dat, japoneza în spatele căreia stăteam s-a întors către mine și m-a întrebat, uluită, dacă am înțeles același lucru.

Congresul american a propus dublarea cheltuielilor de urgență solicitate de Administrația Clinton pentru a face față crizei din Kosovo, relatează AFP. Guvernul ceruse Congresului să aprobe cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, în special pentru costurile războiului împotriva Iugoslaviei și ajutorarea refugiaților din Kosovo. Comisia de relații pentru Camera Reprezentanților a prezentat, însă, propriul proiect de lege, care prevede ca 11,9 miliarde de dolari (din care 11,2 miliarde pentru cheltuieli de apărare) să fie acordate cheltuielilor pentru situația creată în urma conflictului din Kosovo.

“Nu putem învinge NATO,” a afirmat Draskovic. “Nu avem dreptul de a avea astfel de ambiții, trebuie să realizăm că lumea de azi este adesea condusa de ei, prin legea forței și nu prin forța legii.” El a pretins că a stat de vorbă, atât cu Viktor Cernomîrdin, cât și cu Slobodan Milosevic și că emisarul rus a promis că va aduce în fața Consiliului de Securitate al ONU decizia președintelui iugoslav de a accepta trupe străine în Kosovo. Întrebat când a vorbit ultima oară cu Milosevic, Draskovic a început să se bâlbâie și a dat mai multe răspunsuri, ceea ce m-a convins definitiv că totul e un bâlci.

Vădit încurcat, liderul SPO a încercat să schimbe subiectul și a început să tune și să fulgere împotriva cenzurii militare. După difuzarea interviului său, reprezentanții Armatei au venit la Studio B, intenționând să rămână acolo, pentru a viziona toate materialele care urmează să intre pe post. Studio B este o televiziune privată și aparține Primăriei Belgradului, care era controlată în 1999 de SPO. Draskovic a venit în toiul nopții la televiziune și, uzând de calitatea sa de vicepremier al Guvernului federal, a reușit să-i dea afară pe militari. “Ce să caute Armata la Studio B?” a exclamat Vuk Draskovic. “Afară cu cenzura din redacții! Țara nu este a unui singur partid, Armata nu aparține unui singur partid. Acesta nu este nici războiul Partidului Socialist (SPS, condus de Milosevic), nici războiul Partidului Stângii Iugoslave (JUL, condus de nevasta lui Milosevic), este războiul întregului popor.” Draskovic a adăugat că, în cel mai bun caz, îi poate invita pe oamenii de la cenzură la o cafenea din centrul orașului.

Fără să vreau, mi-a revenit în minte reacția lui Draskovic din primele zile de război, după expulzarea jurnaliștilor străini, când i-a invitat înapoi. A doua zi, ministrul Informațiilor a precizat că decizia de expulzare rămâne în vigoare și că afirmațiile lui Draskovic sunt vorbe în vânt.

Statele Unite au apreciat comentariile critice al vicepremierului iugoslav, dar nu sunt convinse că ele indică apariția unor divergențe în sânul conducerii Guvernului iugoslav, a afirmat James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat. “În măsura în care comentariile lui Draskovic reflectă o recunoaștere a realității, care până acum a lipsit, totul este bine,” a declarat oficialul american. “Dar măsura în care el reprezintă conducerea de la Belgrad este o chestiune încă rămasă în suspensie și mă feresc să mă exprim în legătură cu acest subiect.”

Singurul lucru interesant și nou pe care l-a spus vicepremierul iugoslav a fost legat de profitorii de război. El a pomenit, fără a fi prea explicit, în ciuda insistențelor jurnaliștilor, că, în timp ce sârbii înfruntă nenorocirile războiului, există anumite persoane apropiate puterii de la Belgrad, care își umplu buzunarele de pe urma crizei în care se zbate țara. Draskovic a atras atenția că adevărații profitori de pe urma războiului nu sunt bișnițarii care vând câțiva litri de benzină, țigări sau alimente pe piața neagră, despre care scriu ziarele, ci “acele mâini invizibile care extrag sume imense din anumite conturi, pentru interese obscure”.

În prima fază, conferința de presă nu a trezit foarte multe reacții la Belgrad. Dusan Mihajlovic, președintele Partidului Noua Democrație, a confirmat că Draskovic nu a spus nimic nou: “Este adevărat că nu putem lupta împotriva întregii lumi fără să întrebăm poporul dacă este de acord,” a confirmat el. La rândul său, Nebojsa Covic, președintele partidului Alternativa Democratică, a afirmat că multe din părerile lui Draskovic sunt niște naivități și reacția lui arată că nu a fost în stare să le impună în ședințele Guvernului federal. Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, eternul rival al lui Draskovic, a replicat că nici un om serios din Serbia și Iugoslavia nu va accepta vreodată prezența unor trupe străine în Kosovo, pentru că aceasta ar însemna ocuparea țării. De asemenea, într-un comunicat oficial al Armatei iugoslave s-a precizat că nu a existat nici o clipă intenția de a ocupa Studio B.

Fără să-i pese de afirmațiile lui Vuk Draskovic, președintele Slobodan Milosevic a decorat și înaintat în grad astăzi, de Ziua Iugoslaviei, mai multi ofițeri, printre care și pilotii răniți sau morți în bătăliile aeriene. Generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei și Apărării antiaeriene, a trimis cu această ocazie un mesaj de felicitare președintelui iugoslav, în care anunța că unitățile sale nu au suferit pierderi importante, însă au obținut rezultate foarte bune. Condamnând atacurile NATO asupra unor obiective civile, generalul Smiljanic a raportat că, în afara “avionului invizibil” F-117 A, doborât pentru prima dată într-un război, în cele 34 de zile ale conflictului, artileria antiaeriană sârbă a distrus 34 de avioane inamice. Desigur, conform unei “tradiții” de care noi, românii, am scăpat, liderii sârbi i-au transmis telegrame de felicitare lui Slobodan Milosevic, președintele Serbiei menționând că “țara este alături de tine”. Singurul șef de stat străin care l-a felicitat pe Milosevic de Ziua Iugoslaviei a fost Boris Elțîn.

Sergio Vieira de Mello, responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, a atras atenția că embargoul petrolier impus de NATO împotriva Iugoslaviei va afecta în primul rând populatia civilă și nu forțele armate sârbe, relatează AFP. SUA vor decide în zilele următoare interzicerea tuturor exporturilor de bunuri spre Iugoslavia, inclusiv a produselor petroliere, accentuând sancțiunile care se află deja în curs de aplicare, a anunțat Departamentul de stat. NATO trebuie “să poată utiliza amenințarea cu forța” pentru respectarea embargoului petrolier impus Iugoslaviei, inspectând petrolierele din Marea Adriatică, a afirmat comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark. Pe de altă parte, compania rusă Gazprom va continua să aprovizioneze Iugoslavia, căreia îi furnizează 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, a anunțat conducerea companiei, citată de AFP. Gazul este livrat prin conducta care traversează Ucraina și Ungaria.

Între timp, NATO a mai distrus un pod la Kursumlija și a bombardat, în jurul orei 17:00, împrejurimile Priștinei. La prânz, un atac aerian asupra localității Surdulica a distrus peste 300 de case, un spital și sistemul de canalizare, a ucis cel puțin 16 civili, alți 11 fiind grav răniți. Preveniți de iminența unui atac, oamenii se refugiaseră prin adăposturi sau în pivnițe, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. Patru proiectile însă, au lovit un obiectiv special și două obiective civile din centrul orașului, însă alte câteva au ratat țintele, provocând distrugerile anunțate de sârbi. Au mai fost atacate regiunea Sipcanik de lângă Podgorica și podul peste râul Brvenica, de pe autostrada Kraljevo-Raska.

Seara, după transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului și, la puțină vreme, a sosit Ion Cristoiu. Era însoțit de Lucian Ristea, care lucra și el la “Cotidianul“. Imediat ce a ajuns, Cristoiu mi-a dat plicul cu banii de la ProTV, iar noi l-am chemat pe Nelu (pe care îl avertizasem deja că urma să sosească unul din cei mai importanți jurnaliști români) și acesta l-a condus în apartamentul pe care i-l pregătise.

La jurnalul de știri de la Studio B, conducerea postului a protestat împotriva încercării Armatei iugoslave de a prelua controlul televiziunii și a redat pe larg fragmente din conferința de presă a lui Vuk Draskovic. Slobodan Tomovic, consilier al ministrului Sănătății, a făcut azi o declarație care ne-a cam pus pe gânduri. “Creșterea nivelului de radioactivitate din Kosovo demonstrează că agresorul a început să utilizeze proiectile cu uraniu neîmbogățit,” a afirmat el. Asta mai lipsea! S-a anunțat decizia Guvernului federal de a scumpi tarifele interne pe calea ferată, serviciile de poștă, telegraf și telefon, precum și o serie de medicamente. Sârbii au fost înștiințați că rația de benzină pe luna mai va fi de numai 20 de litri, având prioritate angajații Telekom Serbia, Beopetrol și autoritățile locale.

Autoritățile din județul Timiș susțin că sunt pregătite să înfrunte un nou val de contrabandă cu produse petroliere la frontiera româno-iugoslavă, după ce, în timpul războiului din Bosnia, traficanții au reușit să treacă peste graniță cantități importante de combustibil, în ciuda embargoului impus statului vecin și a întăririi activității grănicerești, informează corespondentul Mediafax. Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiș, a dat asigurări că, în privința celebrei conducte de la Solventul, prin care în perioada primului embargo s-au scurs sute de tone de carburant către Pancevo, problema e rezolvată, aceasta fiind întreruptă în mai multe locuri.

“Vine embargoul, începe contrabanda!” titra pe prima pagină cotidianul “Evenimentul zilei“. Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al ziarului, scria că peste 200 de mașini trec zilnic în Iugoslavia, prin punctul de frontieră de la Stamora-Moravița. “Traficanții spun că în Iugoslavia se caută mai mult motorina decât benzina,” relata acesta. “Cei care au Dacii și-au modificat sistemul de alimentare. Inventivitate românească. Rezervorul Daciei este umplut ochi cu motorină, iar motorul este alimentat dintr-o sticlă cu benzină, plasată strategic sub capota din față. Prin dopul găurit al sticlei iese un furtun de cauciuc care ajunge la carburator, transformând Dacia într-o adevărată bombă pe roți. În vamă miroase a benzină ca într-o rafinărie.”

Pentru că tot nu sunase alarma aeriană, ne-am hotărât să-i propunem lui Ion Cristoiu să facem o plimbare prin centrul orașului. Era o seară foarte frumoasă și nu era răcoare deloc. L-am condus pe strada Knez Mihailova, i-am arătat centrele culturale devastate și i-am povestit tot ce văzusem la Belgrad până atunci. Aveam sentimentul că suntem stăpânii orașului și ne bucuram ca niște copii când oaspetele nostru se minuna cât de liniștiți se plimbă oamenii pe străzi și cât de curată este capitala iugoslavă. Observându-i reacțiile, am înțeles și mai acut cât de important era pentru români tot ceea ce făceam noi aici și cât de mare era responsabilitatea pe care o aveam.

Am poposit pe terasa unei cafenele de lângă biserica Patriarhiei, unde am stat de vorbă aproape două ore. Îi povesteam cum este când încep bombardamentele și îi dădeam sfaturi ce să facă și ce nu, în timpul unui atac aerian. Ne simțeam foarte importanți și, totodată, începeam să ne neliniștim, pentru că nu mai suna odată alarma aeriană. Era “cireașa de pe tort” și abia așteptam să-i vedem reacția. Deși pare absurd, dar nu mai aveam răbdare și ne rugam să vină avioanele. Așa că am râs cu jumătate de gură când Cristoiu ne-a spus, în glumă: “Mă, voi ne amețiți pe noi cu povești despre bombardamente și, când colo, stați aici și chefuiți pe banii lui Sârbu și ai lui Voiculescu!” Mă uitam la Mile, el la mine și turbam de ciudă. Ca să ne revanșăm, i-am arătat sateliții NATO. Într-adevăr, înspre Novi Sad se vedeau pe cer trei “stele” mai strălucitoare decât celelalte, care s-au despărțit și s-au deplasat, în 10 minute, pe niște distanțe considerabile pe bolta cerească.

Într-un final, ne-am întors bosumflați la hotel și Ion Cristoiu s-a dus în cameră, să mai scrie ceva. Am rămas în barul hotelului, bombănind supărați că, tocmai în noaptea asta, atacurile NATO au ocolit Belgradul. Când să mergem și noi la culcare, la 1:10, s-au auzit, în sfârșit, sirenele alarmei aeriene. L-am sunat în cameră și am convenit că, dacă observăm ceva pe acoperiș, să-l chemăm imediat.

Noaptea a fost destul de liniștită la Belgrad, deși, la 5 minute de la anunțarea alarmei, antiaeriana iugoslavă a respins cu greu un atac. Am auzit o explozie dinspre zona aeroportului Batajnica și alte 7 proiectile au lovit cazarma unei unități de elită din cartierul Topcider. Se pare că norii de pe cerul Iugoslaviei au împiedicat avioanele NATO să-și îndeplinească misiunile, deoarece au mai fost semnalate atacuri doar la Pozega și Cacak. La Belgrad, alarma a încetat la 6:31.

Scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn a afirmat că nu trebuie avută “iluzia că scopul NATO este de a-i apăra pe etnicii albanezi din Kosovo,” informeaza Itar-Tass. “Dacă ceea ce îi îngrijorează cu adevărat este protecția oprimaților, atunci ar fi putut, în ultimii 40-50 de ani, să îi protejeze pe kurzi… Nu au făcut-o, pentru că Turcia este aliata lor,” a afirmat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură. “NATO ne-a făcut să pășim într-o nouă epocă, la fel cum s-a întâmplat și când Hitler a părăsit Societatea Națiunilor, în 1935. În noua eră care a început, cel mai puternic dictează.”

Share

target: suntem scuturi vii și la televiziunea din Belgrad

by

19 aprilie 1999

Când am ajuns la Centrul militar de presă, sârbii ne-au pus la dispoziție transcrierea discuției dintre pilotul avionului F-16 care a bombardat convoiul de refugiați de la Djakovica și echipa de pe AWACS, avionul-radar folosit pentru coordonarea atacurilor NATO. Dialogul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Poate doar ar trebui adăugat că Jamie Shea a dezmințit autenticitatea lui. Sau că generalul american Daniel Leaf a recunoscut că avioanele NATO au lansat nu mai putin de 9 bombe cu ghidaj laser asupra celor două convoaie.

“F-16: Bună, aici Charlie. Sunt în poziția 10. Nu văd nici o mișcare. Solicit informații despre MiG-urile Roșiilor (sârbii erau numiți, codat, “Roșii”).

AWACS: Charlie Bravo, aici Mama. Patrule spre nord-vest, în direcția Prizren, Djakovica. Nici un MiG al Roșiilor nu e în aer (…)

F-16: Charlie Bravo către Mama. Sunt la 3.000 de picioare. Văd o coloană de mașini, ceva tractoare, la sol. Ce e asta ? Solicit informații.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Vezi și tancuri ? Repet: vezi și tancuri ?

F-16: Charlie Bravo către Mama. Văd doar tractoare. Sper că Roșii nu și-au camuflat tancurile în tractoare.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’! Aici e mâna sârbilor. Distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Ce să distrug? Tractoare? Mașini obișnuite? Repet: nu văd nici un tanc. Solicit instrucțiuni.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. E o țintă militară. O țintă militară absolut legitimă. Distruge ținta! Repet: distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Am înțeles. Lansez rachetele!”

Cotidianul britanic “The Express” a dezvăluit că pilotul unui Harrier GR-7 al forțelor aeriene britanice, aflat în misiune în momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 în privința unor posibile “pagube colaterale”. După ce a survolat la joasă înălțime convoiul de refugiați, englezul i-a transmis prin radio că, în mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

Presa din Muntenegru i-a acuzat pe ziariștii străini aflați la Podgorica că sunt informați din timp ce ținte vor fi vizate de atacurile NATO, pentru a putea filma în direct loviturile aeriene. Cotidianul “Dan” a relatat că, în 15 aprilie, câțiva reporteri de televiziune străini s-au urcat pe acoperișul hotelului “Muntenegru“, cu 10 minute înainte de declanșarea unui atac al NATO. După ce aceștia s-au amplasat, au început să se audă puternice explozii, urmate de nori groși de fum. Cotidianul muntenegrean se întreabă prin ce coincidență s-au urcat reporterii pe acoperiș chiar înaintea atacului aerian, având în vedere că nimeni nu urcase, până atunci, pe hotel, iar Podgorica nu e bombardată în fiecare zi.

Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, a recunoscut că un militar iugoslav, capturat de separatiștii albanezi din Kosovo, este deținut de armata americană. “Acest lucru demonstrează clar că există o cooperare între teroriștii albanezi și forțele NATO, la conducerea cărora se află Statele Unite,” a declarat Vujovic. Astăzi, un reprezentant al UCK a anunțat că încă 3 soldați ai Armatei iugoslave și un voluntar rus au fost luați prizonieri și se desfășoară negocieri pentru ca și aceștia să fie predați Alianței Nord-Atlantice.

Zeci de mii de refugiați sunt împiedicați să părăsească provincia Kosovo, ca urmare a închiderii frontierelor de către forțele iugoslave, a anuntat UNHCR. “Frontiera cu Albania a fost închisă la ora 3 dimineața, iar o situație similară a fost constatată și la granița cu Macedonia și Muntenegru,” a precizat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Kris Janowski. O coloană de vehicule, aparent civile, lungă de 20 până la 25 de kilometri, este în mișcare în apropiere de Priștina și se îndreaptă spre sudul provinciei Kosovo.

Apropo de stranii coincidențe, președintele Academiei Iugoslave de Film a anunțat că va acorda un premiu special lui Barry Levinson, regizorul filmului “Wag the Dog“, realizat la sfârșitul anului trecut, în care se povestește despre un război declanșat artificial de SUA împotriva Albaniei, pentru ca președintele american, implicat într-un scandal sexual cu o stagiară, să fie reales.

Majoritatea intelectualilor iugoslavi este mai mult decât oricând împotriva președintelui Slobodan Milosevic, chiar dacă ei nu afirmă în mod public acest lucru, a declarat scriitorul sârb Aleksandar Tisma, într-un interviu publicat de cotidianul “Berliner Morgenpost“. “În timpul marilor mișcări de protest de acum doi ani, toți intelectualii erau împotriva acestui regim, însă astăzi ei tac, pentru că țara este atacată, iar bombele cad. Nu este posibil deocamdată ca ei să se întrebe dacă acest regim este cel bun,” a adăugat Tisma. Potrivit romancierului sârb, poziția regimului este, pentru moment, stabilă. “Nimeni nu are curajul sau capacitatea intelectuală de a se distanța de acest regim, fără a-și pune în pericol propria viață,” a explicat el. În opinia sa, nu există, pentru moment, nici o soluție și nici posibilitatea ca războiul să se încheie. “Nu văd, pentru moment, decât oameni precum președintele Bill Clinton sau șeful diplomației germane Joschka Fischer, care în trecut și-au exprimat opinii pacifiste, dar care în prezent, și-au asumat responsabilitatea de a pedepsi prin război un stat care s-a numărat printre fondatoarele Națiunile Unite. Pentru ei, nu este vorba decât de putere,” a afirmat Aleksandar Tisma.

Pentru că vremea s-a încălzit, a trebuit să merg să-mi cumpăr niște haine mai subțiri. Nu a fost o problemă. În afară de magazine, unde prețurile sunt cam mari, poți să-ți cumperi țoale de calitate din piață. Chiar în centru, este amenajat un loc special pentru tarabe, unde poți găsi orice – de la cosmetice și pantofi, până la blugi și tricouri. În fiecare zi, în timp ce plecăm de la hotel sau ne întoarcem, trecem pe strada Knez Mihailova, unde negustorii ambulanți sunt imprevizibili. Vând de toate, dar, mai ales, s-a creat o adevărată industrie de obiecte prin care se protestează împotriva războiului. Se vând hărți ale Iugoslaviei pe care sunt marcate localitățile bombardate, tricouri și insigne cu ținte sau mesaje anti-NATO, cușme clasice sârbești, insigne ale cetnicilor și steaguri negre cu cap de mort, pe care scrie “Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau Moarte“. Și muzică, foarte multă muzică. Cea străină, de contrabandă, este la jumătate de preț față de CD-urile sau casetele cu formațiile sârbești.

Colegii nostri ruși ne-au arătat o știre a agenției Itar-Tass, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al flotei din Marea Baltică, Anatoli Lobski. Acesta a precizat că o navă poloneză, una suedeză și una germană se află la limita apelor teritoriale ruse din Marea Baltică și supraveghează flota rusă. O astfel de supraveghere este inedită în ultimii ani, a spus Lobski, care a adăugat că și supravegherea aeriană occidentală la frontierele enclavei ruse de la Kaliningrad a fost sporită de trei ori.

Președinții Bill Clinton și Boris Elțîn au avut astăzi o convorbire telefonică de 50 de minute, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. “Am spus de la început că suntem de părere că rușii au un rol foarte constructiv, pe plan diplomatic, în acest conflict,” a afirmat Lockhart. “Suntem de acord în anumite privințe, dar avem și câteva dezacorduri fundamentale.” La rândul său, Președinția rusă a precizat că, în cursul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa Casei Albe, Boris Elțîn a subliniat că este absolut indispensabil să înceteze imediat folosirea forței în relațiile cu Iugoslavia, care este un stat suveran. “Statele Unite și NATO speră în zadar într-o capitulare a lui Slobodan Milosevic,” declarase Elțîn înainte de a vorbi cu omologul său american. Bill Clinton a cerut Congresului deblocarea unui fond de urgență în valoare de 6 miliarde de dolari, pentru susținerea efortului de război al SUA împotriva Iugoslaviei.

Hotărât lucru, sârbii sunt puși pe șotii. În această seară, la ora 21:00, ne-au chemat din nou la Centrul militar de presă. Aici, ne aștepta Goran Matic, ministrul federal al Informațiilor, care ne-a explicat că, pe lângă războiul clasic, împotriva Iugoslaviei este declanșat un necruțător război mediatic. Văzând că, până acum, pierde această bătălie, NATO amenință că va bombarda Televiziunea Națională Iugoslavă (RTS). După ce ne-a lăudat că noi, jurnaliștii aflați la Belgrad, suntem singurii care spunem adevărul, pentru că nu putem minți când vedem atâtea grozăvii, Matic ne-a propus să ne manifestăm, în această seară, solidaritatea cu colegii noștri de la RTS. Ne-a pufnit, din nou, râsul. “Iar ne folosesc ăștia ca scuturi vii,” hohotea Mile Cărpenișan.

Nu știu dacă din cauza ploii mărunte sau spaimei că vor fi bombardați chiar de ai lor, dar trei sferturi dintre jurnaliști s-au urcat în mașinile lor sau în taximetre și s-au întors la hoteluri. Așa că, la marșul de solidaritate spre RTS am rămas vreo 50 de oameni. Ajunși la sediul televiziunii, am fost așteptați de reporterii sârbi. În hol, a urmat o nouă suită de discursuri de solidaritate și am fost invitați să filmăm și să intervievăm pe cine dorim. Mai mult, sârbii au anunțat că toți cei care doresc să-și transmită imaginile filmate aici, către televiziunile pentru care lucrează, o pot face, chiar acum, gratis. În mod normal, pentru transmisia prin satelit a unui singur minut de imagini, sârbii te taxau cu cel puțin 800 de mărci germane.

Am căscat și noi gura prin sediul RTS, după care directorul televiziunii ne-a poftit într-o sală de protocol unde – spunea el – colegii sârbi vor să ciocnească un pahar cu noi. Ei bine, chiar în acel moment au început să sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 și, în 5 minute, zâmbind încurcați, toți ziariștii și-au luat tălpășița. În frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplăcute. Am râs cu lacrimi văzându-i cât de repede au uitat și de solidaritate, și de vin, și de tot. Îmi amintesc că, puțin mai târziu, mama lui Mile l-a sunat și ne-a certat că ne hlizeam ca proștii prin sediul RTS. Reporterii sârbi filmaseră vizita de solidaritate și au difuzat știrea, în care apăream și noi, iar la Timișoara se văd programele televiziunilor sârbești.

Când ne-am întors la hotel, la o masă a barului ne așteptau directorul Nelu și cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu reproș, Dragan ne-a întrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent în ce scop, aprobă declanșarea unui război. Nu am înțeles ce voia să spună. Ne-a arătat un comunicat, semnat de câteva zeci de intelectuali români, în sprijinul orientării euro-atlantice a autorităților de la București. “Ceea ce a derutat pe mulți dintre cetățenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărțim cu poporul sârb valorile credinței,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai că Milosevic nu duce “un război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei, pe care le împărtășim cu poporul sârb, nu înseamnă și coincidența cu opțiunile politice ale celor două popoare. Structurile puterii noastre s-au pronunțat, de la bun început și cu admirabilă consecvență, pentru NATO și Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informațiile pe care le avea și prin logica argumentelor. Nu era supărat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se întreba în numele căror valori, un grup de “proeminenți intelectuali” puteau să susțină un război ilegal, declanșat împotriva unui stat suveran, fără acordul Națiunilor Unite și doar în baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiane Amanpour, care “întâmplător” este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că Iugoslavia nu are în desfășurare un program de fabricare a bombei nucleare, a declarat agenției Reuters, Hans-Dietrich Meyer, șeful Departamentului de informare al organizației cu sediul la Viena. El nu consideră că Iugoslavia ar încerca să fabrice o bombă nucleară, deoarece reactorul pe care îl deține la Vinca (la câțiva kilometri est de Belgrad) dispune doar de materiale de încălzire și ar fi extrem de dificil de transformat aceste materiale pentru producerea unei bombe nucleare.

La Belgrad, a fost, din nou, o noapte cu cer înnorat, deci liniștită. Doar aproape de ora 3:00, am auzit câteva bubuituri dinspre aeroportul Batajnica, unde a fost avariată clădirea administrativă a bazei aeriene. Însă în restul țării, atacurile nu au contenit. La 22:45, cinci proiectile au lovit stația de transmisie pe satelit de la Ivanic, care a luat foc și a fost distrusă. La 23:00, a început cel mai violent atac de până acum asupra orașului Niș, în care un om a fost ucis și alți 11 răniți. Cel puțin 10 case din cartierul țigănesc au fost dărâmate de suflul exploziilor. Bombele s-au concentrat asupra zonei de nord-vest a orașului, unde au fost lovite o fermă, câteva instalații electrice, magazinul “Kopaonik”, stația de salvare și o gară. Fabrica de țigări DIN, cea mai mare din Iugoslavia, a fost din nou bombardată, fiind distruse centrala termică, mai multe hale și cantina.

La aceeași oră, o casă din Aleksinac a fost lovită de un proiectil. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orașului Krusevac. Timp de un sfert de oră, 8 rachete au lovit centrul medical “Cigota“ de pe muntele Zlatibor, care s-a făcut scrum până dimineață. La 1:25, a fost distrus podul de la Nova Varos, fiind întreruptă, astfel, calea ferată Belgrad – Bar. O jumătate de oră mai târziu, regiunea orașelor Novi Pazar și Kraljevo a rămas în beznă, din cauza avarierii unei centrale electrice. La 2:30, s-au auzit mai multe explozii la Bogutovac. La 2:35, NATO a lansat al doilea raid asupra Priștinei, bombele explodând în partea de est și în satele Lukaren și Belacevac din apropiere, locuite doar de etnici albanezi. În timpul atacului asupra localității Gornji Milanovac, sârbii pretind că ar fi doborât unul din avioanele inamice. RTS a mai anunțat că, în această noapte, în regiunea Kragujevac, apărarea antiaeriană a doborât încă două avioane NATO. S-ar părea că aparatele s-au prăbușit pe muntele Rudnik și au fost organizate potere pentru găsirea piloților care au reușit să se catapulteze.

La 2:30, avioanele au atacat în câteva raiduri centrul orașului Kragujevac. La 3:17, orașul Valjevo a fost lovit de 8 rachete aer-sol. A fost din nou bombardată fabrica “Krusik“, după care, încercând să nimerească podul de pe șoseaua spre Belgrad, piloții au avariat un spital și mai multe case. La 3:40, într-un atac care a durat aproape o oră, 15 rachete au lovit centrul orașului Kursumlija. Au fost bombardate fabrica “Metalac“, o cazarmă a armatei și podurile peste râurile Kosanica și Visoka. Sistemul de aprovizionare cu apă al orașului a fost serios avariat.

Share

target: vizităm combinatul bombardat de la Pancevo și suntem scuturi vii pentru cel de la Baric

by

18 aprilie 1999

A fost o noapte de coșmar și, la 6:55, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nu mai știam dacă visez sau e aievea. N-am apucat să dorm prea mult pentru că, avertizați de Horia Enășel, căruia îi povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, deși era duminică. Presimțind, parcă, ceva, imediat după transmisie, am plecat la Centrul militar de presă. Am aflat că s-a hotărât organizarea unui convoi pentru ca jurnaliștii să vadă cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.

NATO a cerut autorităților de la Sofia permisiunea de a folosi spațiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultări, urmând ca, în conformitate cu Constituția, Parlamentul bulgar să se reunească pentru a-și da acordul. La rândul său, președintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului să aprobe solicitarea NATO. Conform agenției Mediafax, Alianța Nord-Atlantică a cerut ieri, și autorităților de la București, acces “nelimitat” în spațiul aerian al României pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spațiului aerian românesc, nu și la punerea la dispoziția NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de luptă către Iugoslavia.

Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, înghesuiți în două autobuze în care am fost avertizați să nu vorbim la telefoanele mobile, să nu filmăm și să nu fotografiem nimic. În timp ce ne apropiam, am văzut cele două coloane de fum negru care continuau să se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte și locuitorii evacuați azi-noapte nu aveau încă voie să se întoarcă. Când am coborât în fața sediului combinatului petrochimic HIP, un miros înțepător ne-a invadat nările și am simțit un gust amar.

În sala de conferințe a combinatului a fost un adevărat haos. Pentru a putea înregistra declarațiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnaliștii s-au cățărat pe scaune, și-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au călcat în picioare și s-au înjurat ca la ușa cortului. Eu cu Mile Cărpenișan râdeam, pentru că nu aveam nici măcar un reportofon. Dzindo a declarat că, la “Azotara“, o catastrofă de proporții a fost evitată prin golirea, în urmă cu două săptămâni, a rezervoarelor în care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi șters de pe fața pământului întregul oraș. “Am fost consternați la începutul războiului, când am aflat că fabrica noastră, care produce exclusiv îngrășăminte chimice, ar putea fi ținta bombardamentelor,” a mărturisit Dzindo. “În ultimele zile, a fost lovită de două ori și a fost distrusă. Depozitul principal a fost lovit în plin azi-noapte.” Ca o paranteză, trebuie spus că amoniacul a fost exportat în România, iar de operațiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș, acum un prosper om de afaceri.

Autoritățile de la Belgrad au rupt relațiile diplomatice cu Tirana, acuzând Albania că este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivată de “angajamentul direct al Albaniei, alături de Statele Unite și NATO, împotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizează într-un comunicat dat publicității la Tirana.

Directorul HIP Pancevo a precizat că bombardamentele de azi-noapte nu au făcut victime. 50 de persoane din oraș s-au intoxicat cu fum, dar fără urmări grave. “Dacă rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanță folosită ca gaz toxic de luptă în cele două războaie mondiale. Deși am depășit punctul critic și situația este sub control, în aer s-au degajat mari cantități de dioxine și furan, precum și etil-diclorit (EDC). Aceasta din urmă este o substanță toxică mai grea decât apa, care rămâne în natură vreme de 15 ani și care va ajunge în Dunăre și, de aici, în Marea Neagră.”

Pentru a ne convinge, la conferința de presă a fost adus și dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, care a afirmat că norul de fum de la Pancevo va afecta țările din jurul Iugoslaviei, printre care și România. Sârbii susțin că au prevenit autoritățile din aceste țări, pentru a efectua măsurători de specialitate și a lua măsurile care se impun. El a atras atenția că, pe vremea când era președinte al SUA, Ronald Reagan nu a îndrăznit să bombardeze o fabrică similară în Libia.

Cât despre avertismentele către țările din jur, nu știu ce să spun. În următoarele zile, am fost sunat din țară de mai multe ori, de ofițeri ai SRI Timiș care mă cunoșteau și m-au rugat să le enumăr substanțele despre care sârbii afirmă că s-ar fi degajat în aer. Mi-au justificat că Agenția locală pentru Protecția Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare în țară, pentru că nu știu ce substanțe trebuie depistate în aer și măsoară aiurea.

În timpul conferinței de presă a început o ploaie torențială, așa că am tras cu toții de timp, să nu ne ude stropii acizi. În fine, după ce ne-au urcat în cele două autobuze, sârbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de câteva ori în fața unor instalații distruse, pentru ca toată lumea să poată filma și fotografia. De fiecare dată, ne-au avertizat să nu rămânem prea mult pe afară și credeam că o fac din rea-voință, să nu ne lase să filmăm ce dorim. Nici poveste: după 5 minute de stat în aerul care mirosea extrem de ciudat, îmi lăcrimau ochii, mă usturau nările și mă îmbrânceam cu ceilalți să urc mai repede înapoi. M-a durut capul îngrozitor toată noaptea și, a doua zi dimineață, m-am trezit cu același gust amar în gură.

Am putut vedea că, în combinat, totul era răvășit: geamuri sparte, acoperișuri împrăștiate, țevi contorsionate care încă mai fumegau. Câteva instalații imense, adevărate labirinturi de țevi și conducte, păreau devastate de măciuca unui uriaș. De rezervoarele rafinăriei nu ne-am putut apropia, pentru că încă ardeau. Le-am putut filma de la distanță și ne-am dat seama că ele erau sursele celor două coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am văzut cum, la mare înălțime, fumul se împrăștia într-un nor imens care acoperea întregul orizont. Și care – culmea! – era dus de vânt către România.

“Alianța Nord-Atlantică nu a putut opri livrările de petrol, care continuă să ajungă la președintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritimă sau terestră,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, într-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem să fim în război cu o țară și să lăsăm o conductă care trece printr-o țară membră NATO să furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie să strângem puțin surubul. Este inacceptabil ca noi să facem comerț cu Milosevic, în timp ce soldații noștri își riscă viața.”

“Ungaria nu exportă petrol în Republica Federală Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace și nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul său,” a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe Gabor Horvath. Această mică dispută, repede înăbușită chiar de protagoniștii săi, a lăsat să se întrevadă unul din adevărurile războiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o grămadă de dolari.

Când am ajuns înapoi la Belgrad, am fugit la hotel și ne-am băgat sub duș, aruncând imediat, la spălătorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondențele și am coborât să mâncăm. Cât timp am fost plecați la Pancevo, NATO a bombardat din nou Priștina, Valjevo și Kursumlija, unde a avariat un pod. După cină, am rămas în barul hotelului, la o bere. Alarma aeriană se lăsa așteptată din nou. În schimb, a sunat telefonul de la recepție. Toți jurnaliștii erau chemați la Centrul militar de presă, pentru o conferință extraordinară.

Așa a început o aventură extrem de amuzantă, de care aveam să facem haz zile în șir. La Centrul militar de presă era mare vânzoleală. Nimeni n-a știut ce se întamplă, până când unul dintre ofițerii sârbi nu a venit și ne-a anunțat că se pleacă undeva, lângă Belgrad și trebuie să formăm rapid o coloană din mașinile noastre, pentru a putea fi încadrată pe traseu de mașinile Poliției. Eu și cu Mile nu aveam automobil, dar știam sârbește și l-am convins pe un ofițer să ne ia cu el. Așa ne-am trezit într-un elegant Renault Espace, în care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofițerul nu ne-a dezvăluit unde mergem, dar ne-am dat seama că ne îndreptam către Obrenovac.

Coloana a oprit lângă un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost conduși într-o sală, unde l-am revăzut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenți “Prva Iskra” din Baric. N-am prea înțeles ce voiau să ne explice decât în final. “V-am invitat aici, încercând să evităm o catastrofă,” a spus Teskovic. “Vrem să vedeți că aici se produc doar detergenți și săpun și nici o altă substanță care ar putea folosi industriei de armament. Avem, însă, 170 de tone de acid fluorhidric în două rezervoare care, dacă sunt lovite, vor degaja în atmosferă un nor ucigător, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla, sârbii ne-au explicat că americanii au experimentat în deșertul Nevada, eliberând în aer 4 tone de acid fluorhidric, care au distrus orice formă de viață pe o rază de 3 kilometri. După care ne-au invitat să vedem rezervoarele.

Instalațiile fabricii “Prva Iskra” erau, într-adevăr, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumină unidirecțională, părea un imens pom de Crăciun. Când vedeai, însă, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Două butoaie din inox, în jurul cărora sârbii au construit două cofraje imense, în care au fost așezați 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopată și era păstrat doar personalul specializat în intervenții de urgență. Peste tot erau întinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalațiilor de stingere a incendiilor erau îndreptate către cele două rezervoare.

Hală a fabricii “Prva Iskra”, după ce a fost bombardată de NATO

Pentru noi, surpriza cea mare a fost că puteam filma orice și oricât. Cu o bunavoință suspectă, sârbii sugerau cameramanilor să filmeze și instalația aia, și depozitul celălalt. “Dar rezervorul ăsta l-ați văzut?” venea altul cu propunerea. Dădeau declarații fiecăruia, până când am înțeles: era alarmă aeriană și sârbii își băteau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii în jurul fabricii de detergenți. Și-au atins țelul, pentru că jurnaliștii occidentali intraseră în panică. Trăgeau de noi să terminăm și să plecăm mai repede, fugeau prin fabrică după cameramanii rătăciți și urlau, isterici, să plecăm dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de mașina care ne-a adus și am râs în hohote, împreună cu ofițerul de la volan. După un sfert de oră de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune internațional a anunțat că ne-am adunat cu toții și putem pleca. Colonelul sârb care conducea delegația a clătinat, impasibil, din cap: “Lipsește cameramanul rus!” În timp ce noi ne tăvăleam pe jos de râs, doi englezi s-au repezit și l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia să tragă doua cadre în combinat.

Pentru a înțelege mai bine umorul nebun al situației, iată videoclipul promoțional oficial – desigur făcut public cu mult timp după război – al fabricii de “detergenți” de la Baric:

Pe drumul înapoi, coloana s-a menținut disciplinată doar câțiva kilometri, după care jurnaliștii străini au călcat accelerația până în podea, trecând în trombă pe lângă noi și pierzându-se în zare. Am rămas noi, un Mercedes cu patru ziariști sârbi și cele două mașini ale Poliției care încadrau coloana. Cred că restul a ajuns la Belgrad cel puțin cu un sfert de oră înaintea noastră. Pentru a rămâne obiectiv, trebuie, totuși, să adaug că – la nici două ore după ce am plecat – o rachetă lansată dintr-un avion NATO a explodat la mică distanță de fabrica de detergenți. Din fericire, fără să provoace vreo pagubă, în afara unor geamuri sparte.

Cand ne-am întors, Belgradul era deja sub alarmă aeriană. Încă de la ora 17:00, avioanele NATO începuseră bombardamentele în Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Priștina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai rămăsese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane inamice deasupra Priștinei, iar un al treilea s-ar fi prăbușit pe dealul Cicevica. Sârbii chiar au difuzat înregistrarea unei convorbiri radio între pilotul unui avion care se prăbușea și bază.

Un avion F-16 danez care participa la operațiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgență la Sarajevo în această seară, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anunțat Ministerul Apărării din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic și nu au fost provocate în cursul luptelor. O echipă de tehnicieni urmează să sosească luni în capitala bosniacă, pentru a înlocui motorul defect.”

De la 1:20, am început să vedem explozii pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. O rachetă a lovit podul peste Dunăre care lega Backa Palanka de orașul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardată o stațiune turistică de pe malul lacului Palic de lângă Subotica. La 1:50, a fost din nou atacată rafinăria din Novi Sad, iar o rachetă a lovit în plin clădirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construită în 1939 și considerată un simbol al orașului, clădirea figura în Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul și a explodat în interior, provocând un adevărat dezastru.

Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, în timpul unei emisiuni a postului național de televiziune, că Budapesta a solicitat în repetate rânduri Alianței Nord-Atlantice să nu atace, dacă este posibil, orașele din Vojvodina. “Am fost încurcat de bombardarea orașului Subotica. Am cerut o explicație și ni se va da una. Cu toate acestea, înțelegem că NATO nu poate să nu considere Vojvodina drept o potențială țintă militară,” a recunoscut Martonyi. Dubla premisă de la care pornește Ungaria în situatia dată este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina și de a-și îndeplini îndatoririle în calitate de membră NATO.

NATO se pare că s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Între 1:27 și 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetărie din Paracin și, din nou, asupra unei stațiuni turistice din apropiere, folosită ca tabără pentru refugiații sârbi din Bosnia și Croația. Stațiunea a mai fost atacată o dată acum câteva zile și, cu toate că NATO nu a recunoscut atacul, sârbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovacka Banja, lângă Kraljevo, hotelul “Mineral” și 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a șaptea zi consecutiv, NATO a bombardat orașul Kursumlija. Două poduri, unul rutier și unul feroviar, au devenit inutilizabile în urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniște și am dormit până cu puțin înainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Share

target: NATO bombardează două convoaie cu refugiați albanezi la Djakovica

by

14 aprilie 1999

Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.

La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.

Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.

Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.

Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.

Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.

Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”

Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.

După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.

Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.

Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.

Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.

Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.

Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.

În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”

Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”

Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.

Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.

Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.

După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.

Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.

Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.

În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.

Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.

NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.

Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.

Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.

La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.

La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.

Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.

Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.

Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.

Share

target: de Paști, concert Balasevic, asasinate și bombe

by

11 aprilie 1999

Pentru prima oară nu am auzit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, când la Niș, Podgorica, Leskovac și Novi Sad se dădea din nou alarma. Însă doar pentru scurtă vreme. În Kosovo era în continuare alarmă aeriană. La 9:17, în Priștina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au căzut în apropiere de mănăstirea Gracanica.

RTS a anunțat, în această dimineață, că programele sale pot fi urmărite, în zonele în care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecvențele pe care pot fi recepționate. Pe de altă parte, în Muntenegru a fost interzisă retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” și “Europa liberă“. Anunțul ne-a lăsat perplecși. În timp ce erau acuzați că manipulează opinia publică prin mass-media, sârbii încă mai permiteau retransmiterea acestor programe, de către patru stații de radio din Muntenegru !

Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Paști. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, veniseră să găsească măcar câteva clipe de liniște și să ceară ajutorul lui Dumnezeu ca să înceteze coșmarul. Slujba nu era oficiată de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nașterea Domnului” din suburbia Zemun.

Am plecat în Trg Republike, la obișnuitul concert. Simțeam că astăzi, va fi ceva deosebit și nu m-am înșelat. Deasupra scenei a fost instalată o reproducere a icoanei “Îngerul alb” de la mănăstirea Mileșevo. Deși ploua ușor, peste 15.000 de oameni erau adunați în piață. În primele rânduri, lângă o imensă fotografie a mănăstirii Rakovica, avariată de bombardamentele asupra cartierului, au afișat mesajul “Nu atingeți locurile sfinte ! Dumnezeu e încă deasupra noastră!”

Concertul a început cu ceea ce Mile Cărpenișan a numit “un moment vesel”. Pe scenă au urcat cinci cazaci, cei veniți odată cu Ghennadii Selezniov. Pareau decupați dintr-un film prost (rusesc, desigur). Îmbrăcați cu tunici și pantaloni bufanți, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap înalte chipie rusești, iar doi – celebrele căciuli mițoase. S-au pornit pe o serie de declarații belicoase despre ce o să le facă americanilor când vor pune mâna pe ei și i-au asigurat pe sârbi că sunt doar primii dintre cei 15.000 de cazaci care tremură de nerăbdare pe malurile Donului, așteptând să vină să lupte alături de Armata Iugoslavă. În final, după ce i-au umplut pe sârbi de promisiuni, cazacii au cântat o superbă baladă rusească de război. Care a mai șters din ridicolul declarațiilor de până atunci.

Oricum, cei care au venit în piață au avut parte de un adevărat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba și Djordje Balasevic. Adică unul dintre cei mai populari interpreți de muzică pop, formația care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavă și, în fine, regele baladelor. Am fost șocat când l-am văzut pe Bora Djordjevic, solistul vocal și liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timișoara, când venise pentru un concert în fostul club The Note. Arăta mai bătrân cu 50 de ani. Avea părul alb, fața suptă și nerasă, ochii înfundați în orbite. Avea, însă, tot atâta energie.

Dacă mi-a plăcut reacția oamenilor când au cântat primii doi, când a venit Djordje Balasevic pe scenă, mi s-a tăiat răsuflarea. Sârbii parcă înnebuniseră. Îl aveau în față pe zeul lor. A cărui voce aproape că nu am reușit s-o aud. Când formația intona primele acorduri ale unei piese, mulțimea începea să aplaude și să strige de bucurie, după care cânta întreaga piesă, cuvânt cu cuvânt, notă cu notă, fără greșeală. A fost absolut incredibil. În final, Balasevic a ținut să dezmintă zvonurile că ar fi fugit din țară. Le-a cerut, simplu, oamenilor să îl înțeleagă. Avea o fetiță bolnavă, căreia medicii i-au recomandat să stea până se vindecă într-o stațiune din Slovenia. Așa că va locui acolo o vreme, după care se va întoarce acasă, la Novi Sad.

Copleșiți de atmosfera extraordinară de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit că Traian Borșan ne rugase să trecem pe la Ambasada României, pe la ora 13:00, pentru o întâlnire de suflet. Acolo, am avut o altă surpriză. Fuseseră invitați toți românii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnaliști. Printre cei pe care nu-i mai văzusem până atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmaseră în București în zilele Revoluției, venit la Belgrad pentru a filma niște reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu și pe Mihăilă, care lucrau pentru “Curentul” și tocmai ajunseseră la Belgrad. Tuturor le-am recomandat să vină la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin și ai toate condițiile să-ți faci treaba.

A fost chiar plăcut la ambasadă. După ce am stat puțin de vorbă, am fost invitați la masă. Dar ce masă!!! Chiar ca la mama acasă: cu ouă roșii, ciorbă de miel, drob, fripturi și sarmale, prăjituri, tort și un vin excelent. Știind că toate femeile din ambasadă sunt în țară, am întrebat cine a fost magicianul? Nimeni altul decât George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, întotdeauna, ghicea dintr-o privire dacă ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorbă bună.

Când ne-am întors la hotel, am observat un afiș imens, foarte sugestiv pentru ce se întâmpla în acele zile: înfățișa un ou roșu, pe care scria “Ei cred în bombe. Noi credem în Dumnezeu.” Aflasem că azi-noapte, în timpul atacului asupra localității Kursumlija, au fost uciși 6 oameni, alți 23 fiind răniți. Aviația NATO a bombardat satele Merdare (unde 20 de case au dispărut de pe fața pământului) și Mirovac (unde un proiectil a căzut peste casa familiei Tosovic, omorându-l pe bărbat, pe fetița acestuia, în vârstă de 11 luni și rănindu-i grav soția). Și noi, la Belgrad, am scăpat ca prin urechile acului. În ultimul moment, antiaeriana sârbă a reușit să doboare o rachetă de croazieră care se îndrepta spre centrul orașului. Ca să nu credem că e înscenare, militarii sârbi i-au dus pe jurnaliștii curioși să vadă racheta căzută pe câmp. Câțiva colegi s-au grăbit să-și facă o poză, călare pe proiectilul ucigaș, de construcție olandeză.

“Dorim să înăbușim din fașă conflictul din Kosovo, înainte ca el să destabilizeze întreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, în timpul unei vizite efectuate la baza aeriană de la Barksdale, în Louisiana, unde staționează bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldații americani să moară în luptă în număr mare, pentru că noi am întors spatele acestor atrocități etnice, religioase și rasiale. Până la urmă, forțele aliate vor reuși să-l facă pe Slobodan Milosevic să se plieze pe cererile comunității internaționale.”

De câteva nopți, în raioanele Morina și Kosare, de la granița cu Albania, se dau lupte grele între grănicerii sârbi și gherilele UCK. Acestea încearcă să pătrundă, din nou, în Kosovo. Așa cum bănuiam, bombardamentele NATO din ultimele două săptămâni au folosit – paradoxal – chiar Armatei Iugoslave. Militarii s-au putut deplasa liniștiți prin provincie, fără grija reacțiilor comunității internaționale și au periat fiecare colțișor, având grijă să nu mai rămână nici urmă de terorist albanez. Acum, UCK încearcă să-și recupereze pozițiile, forțând granița. Deocamdată, sârbii le fac față, deși printre atacatori i-au văzut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuți pentru cruzimea și îndârjirea cu care luptă.

Un nou scandal e pe cale sa izbucnească, de această dată, între Rusia și Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de ruși către Iugoslavia au fost oprite la granița ungară. Poliția de frontieră nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv că sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, însoțite de câteva camioane blindate și cisterne cu benzină, așteptau la granița dintre Ucraina și Ungaria. Rușii sunt foarte indignați, mai ales că – spun ei – aceleași camioane au fost folosite, în 1993 și în 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare către Iugoslavia și au tranzitat Ungaria fără probleme.

“Este un caz revoltător de încălcare a tuturor regulilor și normelor internaționale,” a declarat agenției Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autorităților ungare demonstrează că NATO este gata să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicații, luni dimineață, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.

În aceeași seară, după ce s-au convins că nu exagerăm, Uncu și Mihăilă s-au mutat la noi în hotel. Ne-am bucurat că vom fi mai mulți români și am început să le arătăm împrejurimile și să-i învățăm “regulile casei“. Cea mai importantă era legată de statul pe acoperiș. Unde nu e indicat să faci prea multă gălăgie și – mai ales! – să umbli cu lanterna aprinsă. De câteva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutăți. A fost destul de complicat să le explice polițiștilor că nu stă nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO poziția acestuia. Pentru că așa sunau reclamațiile celor care ne vedeau pe acoperiș și nu știau ce e cu noi.

La jurnalul RTS din această seară, am mai văzut o secvență tragi-comică. Crainicul a anunțat că au fost arestați doi cetățeni australieni, acuzați de spionaj în favoarea NATO. Au fost arătate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat drept “maiorul Steve Pratt“, care stătea pe un scaun, cu mâinile – în mod evident – legate la spate. Tipul recunoștea că e spion și că misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrător pentru organizația umanitară CARE International, să observe pagubele provocate de bombardamente în Kosovo, precum și mișcările trupelor sârbești din provincie, pe care trebuia să le raporteze unui ofițer american. Ne-a amuzat teribil finalul declarației sale, în care se văita cât de rău îi pare că a spionat împotriva acestei țări minunate și a acestui popor generos care sunt sârbii. Evident, declarația i-a fost dictată de cineva care avea un pic de simț al umorului. Celălalt arestat se numea Peter Wallace, dar sârbii nu i-au arătat decât fotografia. Ambasadorul și consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.

În această seară, sârbii au luat măsuri sporite de prevedere, pentru că se așteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anunțat că, după concertele de seară, accesul pe podurile belgrădene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, în care se afla “Casa Albă“, palatul ridicat de familia regală a Serbiei și folosit de președinții iugoslavi. În imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus țara sau ale marilor bogătași, printre care și cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Câteva familii din Dedinje au fost cazate, pentru câteva nopți, chiar la noi în hotel, însă nu au vrut să ne povestească absolut nimic.

O întâmplare tragică și ciudată avea să-mi bântuie multă vreme prin minte. Înainte de căderea întunericului, în fața locuinței sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost împușcat mortal de un necunoscut, care nu avea să fie identificat niciodată. În vârstă de 50 de ani, Curuvija era celebru. El a înființat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru că deranja foarte tare pe toată lumea, în special pe cei aflați la putere, aceștia au încercat de mai multe ori să-i închidă gura. În 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar și apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redacția în Muntenegru, dar n-a scăpat nici acolo. În 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit să închidă temporar cotidianul și a înființat un săptămânal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necruțătoare l-au făcut până și pe Vuk Draskovic să spună, pe un sumbru ton prevestitor, în urmă cu câteva zile, “Curuvija n-o să sfârșească bine!” Întâmplător sau nu (deși, în Iugoslavia, nimic nu era întâmplător), profeția lui Draskovic s-a împlinit în prima zi de Paști.

In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat în același timp când, pe ultimul pod rămas în picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orașului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncată în apele râului Sava, o sticlă cu mesajul de pace al sârbilor către lumea întreagă. Continua să plouă și speram că vom scăpa de raiduri. Nu a fost chiar așa. Avioanele au venit pe la miezul nopții și au tras mai multe proiectile în cartierul Dedinje, așa cum – straniu – se așteptau și militarii sârbi.

Deja la 21:40, aviația NATO reîncepuse să bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul întregii nopți, au tras cel puțin 14 proiectile în halele rămase în picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O oră mai târziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termică și halele fabricii “14 octombrie“.

Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stăteam, totdeauna, cu geamurile camerei întredeschise, de teamă ca suflul vreunei explozii apropiate să nu le spargă. Al doilea avantaj era că auzeam când vin. Era un vuiet surd, însă neîntrerupt, care creștea în intensitate. Am urcat pe acoperiș și am urmărit eforturile antiaerienei de a stăvili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent în zona rafinăriei. O flacără imensă a luminat cerul, de puteai vedea chiar și un chibrit scăpat pe jos. Un nor de fum a acoperit întreaga zonă și în aer se simțea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau în adăposturi în timpul atacului, așa că nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus în zori până la părinții lui de la țară, a povestit că – pe șoseaua spre Vîrșeț – nu se putea circula decât cu 20 km/oră, din cauza fumului care se lăsase, ca o ceață groasă, peste tot.

AFP a anunțat că peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit în ultima săptămână în Albania, pentru a lupta ca voluntari în Kosovo. Numai astăzi, cu un vapor care venea din Italia, au venit 500 de etnici albanezi dornici să se alăture UCK. “Există un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, căpitanul portului Durres. “Când intră în țară, voluntarii sunt deja îmbrăcați în uniforme. Sunt foarte bine organizați și sunt duși cu autobuzele în nordul Albaniei.”

Din Kosovo, am aflat că au fost bombardate orașele Pristina și Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentație. Sârbii au avertizat că, în urma bombardamentelor din ultima vreme, în zona mănăstirii Gracanica se află în jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentație. În această noapte, UCK a atacat din nou grănicerii din raionul Kosare. După lupte crâncene, albanezii au fost nevoiți să se retragă, lăsând pe câmpul de bătălie peste 150 de victime, după cum sunau relatările sârbilor.

Share

target: nato lovește rafinăria din novi sad și orașul aleksinac

by

5 aprilie 1999

După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.

Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.

Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.

După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.

Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.

Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.

“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.

Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.

Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.

Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.

Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.

Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.

De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”

Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.

Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.

Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.

Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.

Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.

Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.

Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.

La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.

La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.

Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.

Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.

La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.

O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.

AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.

După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.

La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.

Share

target: prima noapte de război

by

24 martie 1999

În 24 martie 1999, m-am urcat în maşina cameramanului meu Graţian Bălan, care m-a dus la Belgrad. Eram corespondentul Pro TV la Timişoara, cel mai apropiat oraş de Iugoslavia, ţară împotriva căreia NATO anunţase că va declanşa o operaţiune militară. Mi-am luat cu mine două tricouri, câteva schimburi, un pix şi un carneţel deja început. Pe robotul telefonului mobil, puteaţi auzi: ” Am plecat la război. Lăsaţi-mi un mesaj şi, dacă nu mă vor nimeri americanii cu vreo bombă în cap, când mă voi întoarce, îl voi asculta. ”

Era o glumă, desigur. Nu-mi închipuiam atunci că voi avea ocazia să asist la un război. Cu atât mai puţin, că voi ajunge să fiu singurul jurnalist român care va sta acolo, din prima până în ultima zi. O experienţă extraordinară, pe care orice jurnalist şi-o doreşte, însă puţini au norocul să o trăiască. 

Era a doua zi consecutiv când mergeam la Belgrad. În 23 martie, dădusem o fugă cu maşina, pentru a lua o declaraţie de la cei din Ambasada României, ale căror familii fuseseră evacuate şi trimise în ţară. Mai fusesem în capitala iugoslavă de nenumărate ori până atunci. Şi ca turist, şi ca reporter de televiziune, mai ales la sfârşitul anului 1996, în timpul demonstraţiilor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic. Dar, de data aceasta, parcă aveam o strângere de inimă. NATO anunţase declanşarea operaţiunilor militare împotriva Iugoslaviei. Adică, un război.

“Tocmai am dat instrucţiuni comandantului suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american Wesley Clark, de lansare a operaţiunilor aeriene în Republica Federală Iugoslavia,” declarase Javier Solana, secretarul general al NATO, la ora 22.17 GMT, conform Agenţiei France Presse (AFP).

Seara târziu, Horia Enăşel, producătorul care răspundea, la ProTV, de ştirile externe, îmi spusese doar atât: “Fugi repede acolo şi ne transmiţi prin telefon tot ce s-a întâmplat ! Apoi filmaţi şi vă întoarceţi la Timişoara în timp util, ca să transmiteţi  imaginile pentru Ştirile de la 19.30.” Zis şi făcut. La început, nu eram prea entuziasmat. Nu credeam că se va întâmpla mare lucru şi mai aveam o grămadă de probleme de rezolvat pe acasă, dintre care cea mai importantă era maşina ce aştepta să fie reparată, după un accident uşor pe care îl avusesem. Eram cu cameramanul meu, Graţian Bălan şi cu Mile Cărpenişan, colegul meu de la Antena 1. Acesta nu avea maşină şi ne rugase să-l luăm cu noi. În drum spre frontieră, ne-am oprit la părinţii lui, care locuiau la marginea comunei Jebel şi, înainte de a pleca, m-au rugat să am grijă de Mile. Eram cu 10 ani mai mare decât el şi mă considerau mai matur. Pe lângă asta, când era vorba de un eveniment deosebit, Mile era ca un uragan: imposibil de oprit.

Vameşii sârbi ne-au privit puţin cam strâmb când am intrat în ţară, însă n-au comentat nimic. Păreau uşor iritaţi şi ne considerau vânători de ştiri, amatori de senzaţii tari, nişte şacali care îşi câştigau salariul din nenorocirile altora. N-am zis nimic şi am plecat mai departe. Până ne-am adunat să plecăm şi până am trecut frontiera, s-a lăsat noaptea. Am ascultat ştirile de la posturile sârbeşti de radio şi sângele a început să ne alerge mai repede prin vene : se anunţase că au fost bombardate câteva oraşe sârbeşti, printre care Belgradul şi Pancevo. Maşina noastră gonea pe şoseaua spre capitala iugoslavă, iar noi scrutam orizontul, încercând să descoperim flăcările incendiilor de după bombardamente. Lângă Pancevo, oraş ce se afla la 14 kilometri de Belgrad, am văzut, pe stânga, lumina unei flăcări. Pe măsura ce ne apropiam, devenea tot mai mare. Era zona combinatului petrochimic HIP şi a rafinăriei. Ca să ne facem curaj, glumeam, închipuindu-ne cum vom auzi vuietul avioanelor şi ce va mai rămâne din vechiul Mercedes al lui Graţi, după ce un proiectil va cădea lângă noi. La intrarea în Pancevo, am mai văzut, pe partea dreaptă, o altă flacără, dar nu ştiam ce e acolo. Nu i-am dat mare importanţă. Câteva minute mai târziu, ne-am dat seama că prima flacără pe care o văzusem era de la unul din furnalele combinatului chimic. Care ardea, la fel ca la combinatul “Solventul” din Timişoara, semn că se lucrează. Nu fusese nici un bombardament. Cel puţin, nu acolo.

Când am intrat pe podul peste Dunăre, dintre Pancevo şi Belgrad, ne-a cuprins o senzaţie stranie. Era aproape miezul nopţii şi capitala iugoslavă (a cărei imagine nocturnă ne-a încântat de atâtea ori, pe noi, care veneam dintr-o ţară în care nu vedeai prea multe lumini noaptea prin oraşe) era cufundată în întuneric. Cu mare greutate am ajuns, prin beznă, în centru. Pe străzi, nici o lumină. “Hai la ambasadă !“, a fost prima idee. “Doar nu o să ne lase să stăm pe străzi…”

Am bâjbâit până pe bulevardul Knez Milosa, am coborât în faţa Ambasadei României şi am sunat la uşă. Când au auzit cine suntem, ne-au deschis şi ne-au tras înăuntru : “Până dimineaţă nu mai plecaţi de aici ! Voi nu sunteţi normali să umblaţi pe străzi la ora asta !  N-aţi auzit că e alarmă aeriană şi că s-a declarat stare de război ? “

Ne-am privit contrariaţi şi aproape că am izbucnit în râs. Ce stare de război ? Ce alarmă aeriană ? Pe străzi, văzusem destule maşini circulând, iar trecătorii nu păreau să alerge speriaţi, ci îşi vedeau de treaba lor. “Ce caraghioşi !”, ne-am zis în sinea noastră. Dar am acceptat. De serviciu, în noaptea aceea, era Traian Borşan, secretarul I al ambasadei. Ne cunoscusem cu o zi înainte, când îi luasem o declaraţie despre evacuarea personalului ambasadei. Tot atunci l-am întâlnit şi pe Alexandru Cornea, ambasadorul român la Belgrad, care abia venise, îşi depusese scrisorile de acreditare, dar nu fusese, încă, primit de preşedintele Slobodan Milosevic. Aşa că, potrivit uzanţelor diplomatice, nu era, deocamdată, recunoscut în funcţie. Dl Borşan ne-a adus nişte cafele şi a început să ne lămurească ce s-a întâmplat în ultimele ore.

Autorităţile de la Belgrad adresaseră, mai devreme, un mesaj ambasadorilor statelor vecine, în care atenţionau că “orice formă de participare, asistenţă directă sau indirectă acordată planurilor şi acţiunilor care privesc o agresiune este considerată contrară relaţiilor de bună vecinătate şi interesului comun pe termen lung. Se aşteaptă o reţinere totală.” Mesajul tensiona automat, conform agenţiei Mediafax, relaţiile dintre România şi Iugoslavia, deoarece Victor Babiuc, ministrul Apărării Naţionale, şi generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major General, declaraseră că România se raliază poziţiilor NATO în privinţa soluţionării crizei din Kosovo, fără alte precizări. 

La ora la care ajunsesem noi la Belgrad, informaţiile erau foarte confuze şi toată lumea era derutată. Nu aveam încredere în ceea ce se spunea în ştirile difuzate de posturile sârbeşti de radio şi televiziune, care insistau asupra poziţiei statelor ce condamnau atacul împotriva Iugoslaviei. Un lucru era sigur : premierul iugoslav Momir Bulatovic decretase instaurarea stării de război pe tot teritoriul ţării. Au fost, de asemenea, anunţate explozii în cartierele belgrădene Avala şi Rakovica, în jurul aeroportului Batajnica, la Novi Sad, Priştina şi Podgorica (capitala Republicii Muntenegru). De-a lungul nopţii, am ieşit de câteva ori pe terasa din spatele ambasadei române, privind către cartierul Novi Beograd, dar nu am văzut nici bombardamente, nici tiruri ale antiaerienei. Cu toate acestea, se anunţaseră puternice lupte aeriene, între avioanele celor două tabere. Mai mult, pe un post de televiziune iugoslav, au fost arătate imagini ale distrugerii unei rachete de croazieră, filmate de pe ecranul unui radar. Dar erau, oare, adevărate ? Sârbii pretindeau că ar fi doborât două avioane ale NATO şi şase rachete Tomahawk, dar că şase civili au fost răniţi în bombardamentele asupra oraşului Kursumlija din Kosovo. Periodic, Comandamentul Apărării civile a Belgradului întrerupea programele radio şi TV şi îi sfătuia pe oameni să rămână în adăposturile antiaeriene, până la încetarea alarmei. Însă mulţi stăteau acasă şi priveau la televizor, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.

Dimineaţa, generalul Henry Shelton, şeful Statului Major Inter-arme al SUA, avea să anunţe că NATO nu a suferit nici un fel de pierdere. Ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, citat şi el de AFP, a confirmat anunţul, adăugând ca, dimpotrivă, mai multe avioane iugoslave au fost doborâte în cursul operaţiunilor NATO.

Informaţii neoficiale ce ne-au ajuns la urechi spuneau că, pe autostrada către Ungaria s-ar înregistra o aglomeraţie de automobile ale sârbilor care încercau să plece din ţară. Nu le-am dat crezare, pentru că spre România nu văzusem aşa ceva. Şi ar fi fost nefiresc să fugă numai spre Ungaria. Ştiam doar că tinerii sârbi aflaţi la studii în ţara noastră erau foarte îngrijoraţi de ce se întâmpla acasă. Nu se puteau întoarce, pentru că se anunţase mobilizare generală şi nici un sârb având vârsta între 18 şi 65 de ani nu mai avea voie să părăsească Iugoslavia, fără avizul special al Marelui Stat Major. 

La Ambasada României au sunat mai mulţi români aflaţi la muncă sau la studii în Iugoslavia, cerând un sfat. Li s-a recomandat să se întoarcă, de urgenţă, acasă. Ştiam că, la Belgrad se mai aflau colegi de-ai noştri, însă habar nu aveam unde locuiau şi nici cum puteam lua legătura cu ei, ca să ne consultăm sau să verificăm informaţiile pe care le aflasem. La hotel Hyatt, unde se cazaseră majoritatea ziariştilor străini, au avut loc incidente cu Poliţia. Aşa cum făcuseră în Irak, ziariştii s-au urcat pe acoperişul hotelului, unde şi-au instalat camerele de luat vederi şi aparatura de transmisie în direct prin satelit. În scurtă vreme, au apărut poliţiştii sârbi, i-au arestat şi le-au confiscat toate sculele. A doua zi, i-au expulzat pe toţi şi nu le-au înapoiat decât camerele video. Mai târziu, cei care fuseseră de faţă ne-au povestit că Christiane Amanpour, celebrul reporter  al CNN, a încercat să facă scandal, însă un poliţist sârb a potolit-o imediat, cu un pumn în ochi. Poate că a fost doar o legendă inventată de sârbi, care o urau foarte tare pe Amanpour. Cert este că, după ce a fost expulzată, aceasta n-a mai apărut pe post cel puţin o săptămână. Sârbii o urau pentru că era soţia lui James Rubin, pentru că era musulmană, pentru că au considerat-o principalul autor a manipulării opiniei publice internaţionale, pentru că era ziaristă, pentru că, pentru că… Am aflat, mai târziu, că nici ziariştii străini aflaţi la Priştina şi cazaţi în hotelul Grand nu au avut o noapte liniştită. Mai multe unităţi ale forţelor speciale de Poliţie au intrat camerele lor şi, sub ameninţarea armelor, i-au percheziţionat şi le-au confiscat o parte din aparatură. Echipa CNN, căreia i s-au reţinut toate documentele, a fost somată să părăsească Priştina până joi  la prânz.

Am stat toată noaptea în tensiune. Din când în când, mai priveam, discret, pe geam, ascunşi după draperii. Nu vedeam mare lucru : bulevardul, clădirea părăsită a Ambasadei Canadei de vis-a-vis, din când în când câte o maşină sau un trecător. Traian Borşan ne tot aducea câte o cafea şi mai căuta, la radio, posturi sârbeşti. Nu dormise nici cu o noapte înainte, când coordonase evacuarea familiilor personalului din ambasadă şi avea o faţă pământie şi cearcăne adânci. A stat, totuşi, alături de noi, până dimineaţa şi, la 6:20, nu şi-a putut reţine un zâmbet. Îngheţasem. Graţi, care adormise pe o canapea din alt salon, a intrat peste noi, cu faţă răvăşită, întrebându-ne din priviri ce se întâmplă. 

Urletele sirenelor răsunau din toate colţurile oraşului. Anunţau încetarea alarmei aeriene şi, cu toate că mai auzisem aşa ceva la exerciţiile de apărare civilă din România, când erau prilej de amuzament ori de show-uri de televiziune, am simţit un fior rece pe şira spinării. Era primul indiciu cumplit de concret că ne aflam în plin război. Când au tăcut, o linişte nefirească s-a lăsat peste tot. Am sărit la geam. Afară, automobilele circulau normal şi oamenii se grăbeau la servici. Începea o nouă zi.

“Am acţionat pentru a apăra miile de nevinovaţi contra unei ofensive militare zdrobitoare, pentru a evita extinderea războiului şi pentru a dezamorsa butoiul cu pulbere pe care se afla Europa şi care a explodat deja de două ori în cursul acestui secol, cu rezultate catastrofale,” afirmase Bill Clinton, într-un discurs televizat aseară. Senatul american aprobase deja, cu 57 de voturi “pentru”, o rezoluţie care îl autoriza pe preşedinte să ordone lansarea de lovituri aeriene împotriva sârbilor, în ciuda opoziţiei unor senatori, care subliniaseră că “SUA urma să atace o ţară suverană, fără o declaraţie de război.”

Share