La 10:32, ne-a trezit o bubuitură care a zguduit clădirile din jur. Noroc că, avertizați, nu închideam niciodată ferestrele camerei de hotel, care puteau fi sparte de suflul unei explozii apropiate. După bubuitură, am auzit vuietul unui avion care se îndeparta și, 5 minute mai târziu, sirenele alarmei aeriene. Alarma a ținut până la 11:20 și sârbii au pretins, din nou, că un avion inamic a spart bariera sonică la joasă înălțime, provocând bubuitura care ne-a trezit.
O bombă a explodat astăzi, la ora locală 6:00, în apropierea clădirii în care se află consulatul american și cel britanic de la Ekaterinburg (Ural), atentatul provocând pagube materiale, dar nu și victime, relatează agenția Itar-Tass. Explozia a produs un crater cu diametrul de 1 metru și adâncimea de 50 de centimetri și a spart geamurile imobilelor vecine, avariind o mașină.
Am trecut pe la Media Center și am aflat că, azi-noapte, zona industrială a Niș-ului a fost puternic bombardată. La Novi Pazar au fost auzite 20 de explozii, la Bogutovac, lângă Kraljevo, din cauza bombardamentelor, o bucată dintr-un deal a alunecat, acoperind șoseaua spre Raska, iar la Novi Sad, câteva rezervoare de petrol au luat foc, după ce a fost bombardată zona rafinăriei. Azi dimineață, între 9:00 și 10:00, cel puțin 20 de proiectile au fost lansate asupra Priștinei, fiind vizate aeroportul Slatina, releul TV de la Goles și periferia orașului.
Am mai aflat o veste proastă: Eric Vaillant, cameraman al postului francez de televiziune TF1, și Antun Masle, ziarist la săptămânalul croat “Globus“, au fost condamnați la câte 30 de zile de închisoare, de o instanță militară din Muntenegru. Cei doi fuseseră arestați în 20 aprilie. Francezul a fost acuzat că a vrut să filmeze în satul Kaludjerski Laz, unde, în 18 aprilie, militarii sârbi au deschis focul asupra unor membri UCK ascunși într-o coloană de refugiați albanezi. La rândul său, Masle a fost acuzat că a intrat în Iugoslavia fără viză.
Autoritățile de la București vor respecta embargoul petrolier impus de Alianța Nord-Atlantică împotriva Iugoslaviei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe Andrei Pleșu, citat de Radio România Actualități. “Obligația României este de a se alinia la efortul tactic și strategic al aliaților, ale căror acțiuni vizează limitarea conflictului în Kosovo, chiar dacă respectarea embargoului va fi costisitoare.”
Șeful diplomației ruse Igor Ivanov a anunțat că Moscova va continua să furnizeze produse petroliere Belgradului și a minimalizat importanța embargoului impus de NATO, relatează AFP. “Nu trebuie să intreprindem nimic care să contribuie la pricinuirea de suferințe poporului iugoslav,” a declarat Ivanov. “Deciziile NATO reprezintă o obligație numai pentru cele 19 state membre, dar conform dreptului internațional, nimeni nu poate impune asemenea sancțiuni fără consimțământul Consiliului de Securitate al ONU.”
La 12:00, am intrat în direct la Știrile ProTV, după care m-am grăbit să ajung la sediul televiziunii, unde se anunțase o mare manifestație. Ministrul Goran Matic declarase ca bombardarea sediului RTS a făcut 16 morți, 18 răniți și 20 de dispăruți. Am ajuns în dreptul bisericii Sf.Mark, odată cu mii de belgrădeni, cu flori și lumânări în mâini. În fruntea lor era o mică delegație oficială, care îi însoțea pe primarul Belgradului și pe celebrul rock-star Bora Djordjevic de la Riblja Corba. Am avut un moment de inspirație și i-am spus lui Mile Cărpenișan să nu scoată un cuvânt. Cu niste fețe grave, ne-am strecurat în delegația oficială și am reușit să trecem neobservați de cordoanele de polițiști care îi opreau pe ceilalți oameni pe colina din spatele televiziunii.
Am ajuns chiar lângă corpul de clădire care fusese lovit de rachete. Aici, muncitorii continuau să scormonească în mormanul de dărâmături, căutând corpurile celor 20 de persoane despre soarta cărora nu se știa nimic. A doua zi, fotografia primarului, lângă care stăteam noi doi, a apărut în toate ziarele. Am aprins o lumânare și am privit, împietriți, lacrimile de pe fețele mamei unuia dintre cei uciși de rachete. Delegația a intrat să viziteze restul clădirii, însă noi am fost descoperiți, din păcate, de bodyguarzii primarului, chiar în momentul în care intram pe ușă, și am fost rapid îndepărtați de doi polițiști, vizibil iritați că reușisem să-i păcălim.
Despre cei dispăruți între zidurile dărâmate ale clădirii televiziunii au apărut legende. Zvonko Mahilovski, unul dintre cei mai vechi comentatori sportivi ai RTS, a afirmat că mai mulți colegi aflați sub dărâmături au reușit să comunice cu cei de acasă, cu ajutorul telefoanelor celulare. Că era mai mult un zvon, mi-am dat seama repede, deoarece Mahilovski nu știa câți sunt și nici cum îi cheamă, ceea ce mi se parea absurd, având în vedere că erau colegi. Timpul avea să-mi dea dreptate. Fără să-i condamn, am rămas impresionat de profesionalismul cu care propaganda iugoslavă a speculat bombardarea televiziunii. Timp de aproape o săptămână, în fiecare zi, se anunța că a mai fost descoperit un cadavru sub dărâmături. Mi s-a părut ciudat că, inițial, nu anunțaseră numele celor morți. În schimb, de fiecare dată când mai “găseau” un cadavru, spuneau imediat cum îl cheamă pe mort. Mai târziu, am avut curiozitatea să socotesc câți au fost găsiți și am constatat că numărul final al morților de la RTS rămăsese același cu cel anunțat aseară de Goran Matic: 16.
Blocada maritimă care va fi instituită de NATO pentru a împiedica aprovizionarea Iugoslaviei cu petrol se va aplica și navelor rusești, a anunțat, într-o emisiune a postului de televiziune ABC, secretarul general al NATO Javier Solana. Marina militară germană este gata să ia parte la o eventuala blocadă maritimă a Iugoslaviei, în cazul în care se va decide întărirea sancțiunilor economice împotriva acestei țări, a declarat adjunctul inspectorului general al Armatei germane, amiralul Hans Frank, citat de AFP.
Astăzi la prânz, 5 copii au fost uciși și alți 6 răniți (dintre care 2 grav) de explozia unei bombe cu fragmentație cu efect brizant în satul Doganovci din Kosovo. Copiii se jucau într-o livadă de lângă sat, în momentul în care în apropiere a fost lansată o astfel de bombă, despre care sârbii spun că este interzisă prin convențiile internaționale. Aveau vârste între 3 și 15 ani și făceau parte dintr-o familie de etnici albanezi.
După amiază, de la 17:00 la 18:26, în Belgrad a fost din nou alarmă aeriană. Nu s-a întâmplat nimic, însă a fost bombardat orașul Vranje. Sârbii au anunțat că ar fi doborât, la ora 15:00, unul dintre avioanele care bombardau Priștina. Aparatul ar fi căzut lângă Orlane, la 15 kilometri nord-vest de oraș, după care atacul NATO, care începuse la ora 9:00 și în timpul căruia avioanele au lansat peste 50 de proiectile asupra regiunii, a încetat brusc. Ceva mai târziu, sârbii au spus că ar mai fi doborât încă 4 avioane inamice. Unul ar fi căzut lângă satul Lipljan, iar altul, de tip Thunderbolt, lângă Lipovica, la sud-vest de Priștina. Celelalte două ar fi fost doborâte în zona localității Leskovac. Inițial, despre unul dintre ele se credea că a fost de tip F-16, apoi sârbii au realizat că este un F-14 Tomcat cu dublă comandă. Poterele organizate pe urmele lor l-au capturat pe unul dintre piloți în pădurea Predejane, iar celălalt era căutat în continuare.
Bill Clinton a uitat, astăzi, valiza care conține butonul nuclear în clădirea în care se desfășura summit-ul NATO, pentru că era foarte grăbit să ajungă la Casa Albă, a recunoscut purtătorul de cuvant Joe Lockhart, citat de AFP. Convoiul prezidențial a plecat în grabă, fără a-l mai aștepta pe cel care avea în grijă celebra valiză. Acesta a fost nevoit să parcurgă pe jos cei 400 de metri dintre Clădirea Ronald Reagan, unde se desfășoară summit-ul NATO, și Casa Albă. “Pot spune, în cunoștință de cauză, că astfel de lucruri se mai pot întâmpla,” a comentat, în glumă, Joe Lockhart, care a pierdut, el însuși, în 1998, avionul prezidențial care pleca din Irlanda de Nord spre Moscova.
La ora 20:40, alarma aeriană suna din nou. Prima parte a nopții a fost liniștită, poate pentru că norii acopereau cerul. NATO s-a mulțumit să bombardeze combinatul “Milan Blagojevic” de la Lucani, cartierele din estul Niș-ului și – în trei raiduri – stațiunea Gucevo de lângă Loznica. La Niș, sârbii au spus că bombele au avariat mai multe obiective civile, cum ar fi Casa Studenților, clădirea unei facultăți și autogara.
În zona Koșare, la frontiera cu Albania, continuau luptele dintre UCK și Armata iugoslavă. Sârbii au respins un atac al gherilelor albaneze, rănind câteva zeci de luptători UCK și luând mai mulți prizonieri, și au afirmat că aceștia erau însoțiți de doi ofițeri ai Armatei albaneze. La rândul lor, reprezentanții UCK pretindeau că ar fi ucis în lupte 39 de soldați sârbi, însă au recunoscut că situația din Kosovo face imposibilă comunicarea cu luptătorii aflați în linia întâi.
RTS a continuat să-și transmită emisiunile din sediul postului privat de televiziune Studio B. La ora 2:50, însă, programele televiziunii naționale au dispărut din nou de pe ecrane. Puțin mai devreme, auzisem o bubuitură. NATO lovise, în cartierul Avala, centrala electrică de lângă restaurantul “Panorama”. Aceasta alimenta releul principal al RTS, care asigura retransmisia programelor sale în restul țării. RTS și-a reluat emisia abia după 12 ore, când a emis buletine de știri pe frecvența altui post de televiziune, “Palma“.
Proprietarul Palmei era Miodrag “Miki” Vujovic, un individ cu barbă care adora să apară pe post. Ore întregi, te exaspera cu monologurile lui. Seara, de câte ori treceam pe frecvența Palmei, îl vedeam tolănit într-un fotoliu, din care tuna și fulgera împotriva Alianței Nord-Atlantice. Cred că până și cameramanul care îl filma adormise, fiindcă nimeni nu se ostenea să mai schimbe cadrul. Însă când am observat că RTS își emitea știrile din studiourile Palmei, am avut o strângere de inimă. Sediul acestei televiziuni era în holul unei biblioteci, de la parterul unei cladiri aflate la nici 100 de metri de hotelul nostru. E drept că era puțin probabil ca NATO să bombardeze Palma, pentru că orice lovitură directă asupra acesteia ar fi provocat o tragedie, deoarece clădirea era lipită de alte imobile, în care se aflau locuințe. Dar dacă…
Ministrul Afacerilor Externe Janos Martonyi a afirmat hotărârea Ungariei de a autoriza NATO să utilizeze trei dintre bazele sale aeriene pentru a lansa raiduri împotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Și Slovenia a autorizat Alianța Nord-Atlantică să utilizeze spațiul ei aerian în campania militară împotriva Iugoslaviei, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “În măsura în care ne este permis să pătrundem în spațiul aerian iugoslav din mai multe puncte, va fi mult mai dificil pentru sistemul de apărare anti-aerian iugoslav să prevadă când și de unde venim,” a explicat Shea.
Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.
Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.
Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevensa acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.
Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.
Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.
Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.
Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.
https://www.youtube.com/watch?v=lRL5j0qBACc
Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.
Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.
Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.
Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.
Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Marasa respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”
Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.
Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.
Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.
Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.
Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”
Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.
Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.
După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West“. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.
La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.
Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.
Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.
Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.
Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.
Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.
Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”
“Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”
Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.
“Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.
Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.
Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”
La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.
Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.
Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.
Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.
Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”
Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.
Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.
Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.
M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.
Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.
Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.
Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.
La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.
Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.
Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.
Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?
Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.
Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.
Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovica respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.
La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.
În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.
Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.
M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotuluiau crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.
Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.
Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.
Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.
Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.
Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.
Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.
Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.
Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.
În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.
La Belgrad, alarma aeriană înceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adăugat câteva informații. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă a mai doborât două avioane. Primul, un avion-spion fără pilot, ar fi căzut lângă Tetovo, iar al doilea s-ar fi prăbușit lângă satul Donje Jelovce. În plus, un lucru grav, ale cărui cauze trebuie să le verific: astăzi, legăturile telefonice dintre Serbia și Muntenegru au fost întrerupte, fără să se dea vreo explicație oficială. Însă am aflat că primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lungă discuție telefonică cu omologul său muntenegrean, Filip Vujanovic.
Un motiv al tensiunilor dintre cele două membre ale Federației Iugoslave poate fi și faptul că Armata iugoslavă a blocat astăzi unicul punct de frontieră dintre Muntenegru și Croația, Debeli Brijeg din zona demilitarizată Prevlaka, aflată sub control ONU. Militarii au cerut Poliției muntenegrene să le transfere imediat controlul asupra punctului de frontieră, însă polițiștii au refuzat și așteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat că, prin operațiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relațiilor cu Croația și Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzând că 2-300 de soldați sârbi au pătruns în zona demilitarizată. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, însă, că Armata iugoslavă este prezentă în zonă de 7 ani, doar că, astăzi, s-a mutat în alt loc.
O altă explicație a tensiunii dintre Muntenegru și Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminică seara, la Kaludjerska Laz, lângă Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anunțat că o unitate militară iugoslavă a fost atacată de un important grup de teroriști albanezi din UCK, care se deplasa într-o coloană de refugiați. “În urma unei acțiuni hotărâte a Armatei, grupul terorist a fost anihilat și 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat în comunicatul difuzat de RTS. Nu știu cât a fost de satisfăcătoare explicația aceasta, mai ales că martorii oculari povesteau că printre morți se numără o femeie de 70 de ani și un băiat de 13 ani, iar printre soldații sârbi care “au făcut ordine” au fost văzuți și militari din forțele speciale.
În urma confruntărilor care au avut loc ieri, în apropiere de postul de frontieră Padesh, în interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost uciși și alți 15 – răniți, a precizat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE.
În această dimineață, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile române au dat dovadă de bunăvoință și au permis avionului care îl transporta pe patriarh să survoleze spațiul nostru aerian. Împreună cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhierească pe platoul din fața Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujbă. În primele rânduri, puteau fi văzuți înalți oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic și președintele Serbiei Milan Milutinovic. La finalul slujbei, Alexei II i-a dăruit patriarhului Pavle icoana Sfântului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfânt din Rusia.
Patriarhul rus a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sârb și a cerut lumii întregi să se unească pentru a opri acest război sălbatic și nedrept. “Bombele și rachetele NATO au ca țintă să schimbe sistemul instaurat în lume după cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost plătit cu multe jertfe. Acum, se dorește instaurarea unei noi ordini mondiale, întemeiată pe forță.”
Astăzi, Bosko Perosevic, președintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat că, după bombardarea celor de la Pancevo și Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinărie. Din lipsă de carburanți, la Novi Sad, autobuzele nu mai circulă decât în orele de vârf și transportul în comun este complet suspendat în timpul week-end-ului.
Guvernul american a acceptat să achite, la terminarea războiului, 25 % din costurile reconstrucției din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “The New York Times“, adăugând că aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeană are obligația de a se ocupa de reconstrucție, SUA asumându-și o bună parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El susținea că Guvernul are intenția de a plăti “25 % din costul reconstruirii a ceea ce în prezent SUA încearcă să distrugă, în cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicană) nu și-a dat acordul și nici nu trebuie să o facă,” a adăugat Roberts. “Nu noi trebuie să susținem economic Uniunea Europeană.”
De astăzi, sârbii au început să se uite urât la noi, jurnaliștii români. Câțiva, cu care ne împrietenisem, ne-au arătat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat cererea NATO privind accesul fără restricții în spațiul aerian al României. Deși transmisă încă de sâmbătă, autoritățile de la București au recunoscut abia ieri că au primit-o. Și Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmează să se întrunească cele două camere ale Parlamentului pentru a aproba și ele.
Înaintea ședinței CSAT, președintele Emil Constantinescu s-a întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut păreri divergente. Toți reprezentanții coaliției majoritare au fost de acord să aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, președintele PNȚCD, a găsit și o ciudată explicație, spunând că aprobarea nu ar implica încălcarea Tratatului româno-iugoslav, întrucât acțiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificată în acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La rândul lor, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și ministrul de Externe Andrei Pleșu au amintit că, deși Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție în care se solicita ca NATO să fie definită drept agresor. Toți trei se făceau că uită că nimeni nu a cerut părerea Consiliului de Securitate când au fost declanșate bombardamentele.
Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că partidul său continuă să susțină declarația adoptată de Parlament anul trecut ca urmare a solicitării NATO, potrivit căreia avioanele Alianței pot utiliza spațiul aerian românesc “numai în situații de urgență și neprevăzute“. El considera că nu există argumente în plus față de cele care au dus la hotărârea precedentă a Parlamentului. Iliescu era de părere că România ar trebui să obțină mai întâi, de la NATO, garanții de securitate și oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliații și prietenii noștri”.
Comentând decizia CSAȚ, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la București, a declarat că aceasta “poate fi interpretată ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare și bună vecinătate, semnat în 1996, de autoritățile de la Belgrad și București”. Acest articol prevede că nici una din părțile semnatare nu va permite unui terț stat să-i folosească teritoriul pentru a declanșa o agresiune împotriva celeilalte părți.
Mai multe mii de persoane, între care un mare număr de intelectuali de stânga, au manifestat astăzi în piața centrală a Sofiei, cerând oprirea intervenției militare a NATO contra Iugoslaviei, anunță corespondentul Mediafax. Manifestația a fost organizată la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alăturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestanții, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau îndeosebi ca Guvernul de la Sofia să respingă cererea NATO de deschidere a spațiului aerian bulgar pentru avioanele de luptă nord-atlantice.
În această seară, alarma aeriană a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, în apropiere de Vucitrn (oraș situat la 25 de kilometri de Priștina) antiaeriana sârbă doborâse un avion-spion fără pilot, care lua ultimele date înaintea atacului de noapte. Noi stăteam ca pe ghimpi, pentru că, de la Centrul militar de presă ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca să ne convingem cu ochii noștri că groapa comună pe care oficialii NATO au declarat că au descoperit-o cu ajutorul sateliților este o invenție. Nu prea știam ce să facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de mașini prin Kosovo presupune un risc serios chiar și pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii și rudele noastre să audă de la Jamie Shea că am fost “pagube colaterale inevitabile într-un astfel de conflict”, așa că ne-am propus să refuzăm generoasa invitație a militarilor sârbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru că și ei s-au răzgândit.
Secretarul de stat american Madeleine Albright a admis pentru AFP că, pentru moment, aliații pierd războiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat că autoritățile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a încercat să le transmită din țările vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut că ea însăși a încercat, fără prea mare succes, să difuzeze mesaje în sârbo-croată. “Nu sunt foarte populară acolo, deci nu știu dacă a fost util să fac acest lucru. În schimb, regimul președintelui Milosevic deține o mașinărie propagandistică extrem de bine pusă la punct și menține un control foarte strict.”
Cred că nu spun o noutate, amintind că Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Percepută ca unul dintre artizanii cei mai îndârjiți ai războiului, ea a fost descrisă adesea ca un monstru însetat de sânge, a cărei ură față de sârbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanaliști. Pentru susținerea acestei ipoteze, sârbii au amintit că, între 1939 și 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatăl Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniți de naziști și ascunși, în stațiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sorții face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, să fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. După ce au salvat-o de la moarte, sârbii au ajutat familia lui Albright să ajungă în SUA. De multe ori, în vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am văzut o poză a Madeleinei Albright, când era mică, alături de familia care o salvase. Și nu o dată ne-am amuzat închipuindu-ne că ura ei față de sârbi ar putea veni de la vreo bătaie primită, când era copil, pentru că a făcut vreo poznă sau a furat dulceața din cămară.
Spitalul universitar din Priștina este lipsit de hrană, medicamente și echipamente medicale, deși primește 40 de pacienți pe zi. Situația a fost confirmată și de organizația umanitară “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical și paramedical a părăsit spitalul și nu au mai rămas decât doi sau trei medici de origine albaneză, care lucrează 24 de ore din 24, în condiții foarte dificile,” s-a anunțat într-un comunicat al grecilor. “Nu am văzut nici o diferență între tratarea pacienților de origine albaneză sau sârbă, deși aceștia reprezintă un procent important al populației spitalizate. În mai multe cazuri, albanezi și sârbi se află în același salon.”
O mare parte din ajutorul umanitar internațional trimis în Albania este deturnat de grupările mafiote în direcția rețelelor economiei paralele, dezvăluie mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnări. Ele există din cauza lipsei de organizare și coordonare,” recunoaște Arben Demeti, ministrul autorităților locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat și trecută în alte mâini.”
“Zeci de camioane dispar zilnic între portul Durres și Tirana,” se plânge un diplomat occidental care a cerut să rămână anomim. “În fața amplorii acestor deturnări, asociațiile umanitare au părăsit deja anumite regiuni.” Ziarul de opoziție “Koha Jone” confirma că din 10 rații umanitare intrate în țară, numai 3 ajung la refugiații din Kosovo. Forțele de Poliție, în curs de reorganizare, nu dispun decât de foarte puține vehicule și au de supravegheat o populație care a pus mâna, în urmă cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme ușoare. Regiuni întregi, atât în nord, cât și în sud, nu sunt conduse decât de legea clanurilor și a bandelor mafiote.
Seara părea liniștită. Fiind extrem de frig, am renunțat să mai stăm pe acoperiș și ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziți de niște explozii puternice și am urcat repede pe acoperiș. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan și am văzut clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numită, simplu, de belgradeni “CK“) în flăcări. Incendiul cuprinsese, inițial, parterul, primele etaje și ultimul nivel.
Adevărul este că mă așteptam de mult ca NATO să lovească această clădire, care era o țintă ideală. Avea 21 de etaje și era complet izolată. În jur, pe o rază de 300 de metri, nu mai exista nici o altă construcție. După dispariția partidului unic, clădirea a fost transformată în centru de afaceri. Aici își avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum și releul de emisie al televiziunii BK. După explozii, programele acestora nu se mai recepționau în Belgrad și nu știam câți angajați se aflau în acel moment în redacții.
Ceva mai târziu, am putut vedea imagini surprinse exact în momentul atacului. După prima lovitură, care a atins parterul clădirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau în fiecare noapte la pândă în sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din Belgrad, și-au îndreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, când racheta a nimerit undeva, între etajele III și IV. Imediat au izbucnit incendii puternice și un nor de fum învăluia clădirea. Un alt cameraman a surprins momentul următor, când o a treia rachetă a lovit ultimul etaj, explodând într-o mare de flăcări. Cu câteva clipe înainte, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse, semn că acolo exista activitate și erau oameni.
NATO va spori numărul țintelor iugoslave vizate de bombardamente, anunțase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, într-un interviu publicat astăzi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adăuga noi categorii pe lista noastră cu ținte, dar vom spori numărul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor începe să se facă simțit. De un singur lucru avem nevoie: perseverență. Scopul nostru, împărtășit de toate țările occidentale – și cred că și de Rusia – este de a readuce fosta Iugoslavie în legea europeană și de a o democratiza. Aceasta implică o schimbare de regim.”
Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai funcționat. Am oprit un taxi și am trecut în viteză podul Brankov, ajungând la fața locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate și câțiva ziaristi erau deja acolo. Mai târziu, am aflat că polițiștii le-au interzis jurnaliștilor de la “Hyatt” și “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, să iasă din clădire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia într-o cameră cu vedere spre CK și dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitură l-a surprins în pragul ușii, cu camera video într-o mână, încercând să ajungă afară. Cu o față impasibilă, polițiștii din hotel i-au amintit că e alarmă aeriană și l-au poftit în adăpost.
Eu cu Mile eram lângă CK și căscam gura la ce se întâmpla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau împrăștiate peste tot. Mai multe mașini de pompieri au ajuns imediat și au început să stingă flăcările de la primele etaje. Mai târziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din vârf. Au apărut echipajele Poliției, care ne-au îndepărtat, însă am putut privi de la distanță toată operațiunea.
În scurtă vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS și alți oficiali, care erau îngroziți de ce vedeau și continuau să repete că în clădire se aflau oameni. Făcând haz de necaz, câțiva sârbi comentau că racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact în biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CKau ricoșat până în blocurile aflate la jumătate de kilometru distanță. Spre dimineață, au fost aduși alpiniști care să se cațere pe clădire, căutând eventualii supraviețuitori. Când ne-am întors la hotel, dușul fierbinte a îndepărtat cu greu mirosul de fum care îmi intrase în păr și în haine.
Mai multe sute de parașutiști americani din divizia a 82-a aeriană se află în Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “The Washington Post” reprezentanți ai armatei americane. Aceste întăriri fac parte dintr-o forță de 2.600 de oameni, însărcinați să însoțească și să protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) și desfășurate azi în Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra în acțiune la începutul săptămânii viitoare, însă va fi nevoie de ceva timp, “respectiv câteva luni“, pentru ca aceste elicoptere să “aibă un impact veritabil pe teren”.
Noaptea a fost grea și pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, două proiectile au lovit, din nou, zona rafinăriei. Puțin mai târziu, alte două rachete au nimerit și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat două cratere imense, dintre care unul pe toată suprafața carosabilă. Podul nu s-a rupt, cum s-a întâmplat cu celelalte două, însă traficul rutier, alimentarea cu apă și legăturile telefonice cu Petrovaradin și Sremski Karlovci au devenit imposibile. Poliția a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care răsăreau mustățile răsucite ale bucăților de fier-beton. Una din găuri se afla chiar la întretăierea a două arcuri ale podului. Mulți dintre locuitorii Vojvodineinu au știut ce s-a întâmplat, pentru că mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora și programele RTS nu s-au mai văzut. Ar fi aflat că, la 2:47, și podul peste Dunăre de la Beska, la câțiva kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O rachetă a lovit ultimul tronson dinspre malul stâng al Dunării și l-a rupt în două.
Bombardamente grele au fost și în alte părți. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusă. Au izbucnit mai multe incendii și câțiva dintre oamenii ieșiți pe străzi să vadă ce se întâmplă au fost răniți de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo și au bombardat orașul și suburbia Mrsac.
Un grup de deputați laburiști care se opun raidurilor NATO încercau să-și facă auzită vocea în Marea Britanie, chiar în momentul în care guvernul condus de Tony Blair a intrat în faza unui discurs din ce în ce mai exaltat, prin care se justifica războiul împotriva “diavolului Milosevic”, se arată într-un comentariu al AFP. În urma vizitei sale la Belgrad, parlamentarul britanic Alice Mahon a povestit că a întâlnit acolo oameni care, fără a fi susținători ai președintelui Milosevic, erau înfuriați și înspăimântați de bombardamentele NATO. Ei declarau că doresc pacea și că, în condițiile actuale, situația nu poate decât să se agraveze, pentru că Milosevic se va lupta până la capăt. “Bună ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentiști, în fața casei sale în ruine. “Acest tip de bombardamente nu a făcut decât să transforme oamenii în animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Dacă se va ține seama de obiectivele strategice și politice, acest război aerian din Balcani va intra probabil în istorie ca operațiunea cu rezultatele cele mai dezamăgitoare în care a fost implicată Marea Britanie, de la războiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.
La ora 3:00, NATO a bombardat încă o dată Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au făcut cel puțin 10 morți și 16 răniți, însă numărul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sârbii au insistat că, nici de această dată, în localitate nu se aflau polițiști sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit și releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Priștina.
AFP a anunțat că Uniunea Europeana nu a reușit să ajungă la un acord astăzi, în privința instituirii unui embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, în cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de funcționari cu rang înalt. “În legătură cu vecinii Serbiei, vom avea în vedere noi măsuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a împiedica Belgradul să intre în război cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, în timpul conferinței de presă referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.
“Suntem împotriva oricărei măsuri care ar spori suferințele poporului sârb,” avertiza ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a găsi măsuri represive, ci pentru a ajunge la o soluționare politică a situației. Este ceea ce face Rusia.”
A fost o noapte de coșmar și, la 6:55, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nu mai știam dacă visez sau e aievea. N-am apucat să dorm prea mult pentru că, avertizați de Horia Enășel, căruia îi povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, deși era duminică. Presimțind, parcă, ceva, imediat după transmisie, am plecat la Centrul militar de presă. Am aflat că s-a hotărât organizarea unui convoi pentru ca jurnaliștii să vadă cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.
NATO a cerut autorităților de la Sofia permisiunea de a folosi spațiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultări, urmând ca, în conformitate cu Constituția, Parlamentul bulgar să se reunească pentru a-și da acordul. La rândul său, președintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului să aprobe solicitarea NATO. Conform agenției Mediafax, Alianța Nord-Atlantică a cerut ieri, și autorităților de la București, acces “nelimitat” în spațiul aerian al României pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spațiului aerian românesc, nu și la punerea la dispoziția NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de luptă către Iugoslavia.
Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, înghesuiți în două autobuze în care am fost avertizați să nu vorbim la telefoanele mobile, să nu filmăm și să nu fotografiem nimic. În timp ce ne apropiam, am văzut cele două coloane de fum negru care continuau să se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte și locuitorii evacuați azi-noapte nu aveau încă voie să se întoarcă. Când am coborât în fața sediului combinatului petrochimic HIP, un miros înțepător ne-a invadat nările și am simțit un gust amar.
În sala de conferințe a combinatului a fost un adevărat haos. Pentru a putea înregistra declarațiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnaliștii s-au cățărat pe scaune, și-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au călcat în picioare și s-au înjurat ca la ușa cortului. Eu cu Mile Cărpenișan râdeam, pentru că nu aveam nici măcar un reportofon. Dzindo a declarat că, la “Azotara“, o catastrofă de proporții a fost evitată prin golirea, în urmă cu două săptămâni, a rezervoarelor în care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi șters de pe fața pământului întregul oraș. “Am fost consternați la începutul războiului, când am aflat că fabrica noastră, care produce exclusiv îngrășăminte chimice, ar putea fi țintabombardamentelor,” a mărturisit Dzindo. “În ultimele zile, a fost lovită de două ori și a fost distrusă. Depozitul principal a fost lovit în plin azi-noapte.” Ca o paranteză, trebuie spus că amoniacul a fost exportat în România, iar de operațiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș, acum un prosper om de afaceri.
Autoritățile de la Belgrad au rupt relațiile diplomatice cu Tirana, acuzând Albania că este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivată de “angajamentul direct al Albaniei, alături de Statele Unite și NATO, împotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizează într-un comunicat dat publicității la Tirana.
Directorul HIP Pancevo a precizat că bombardamentele de azi-noapte nu au făcut victime. 50 de persoane din oraș s-au intoxicat cu fum, dar fără urmări grave. “Dacă rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanță folosită ca gaz toxic de luptă în cele două războaie mondiale. Deși am depășit punctul critic și situația este sub control, în aer s-au degajat mari cantități de dioxine și furan, precum și etil-diclorit (EDC). Aceasta din urmă este o substanță toxicămai grea decât apa, care rămâne în natură vreme de 15 ani și care va ajunge în Dunăre și, de aici, în Marea Neagră.”
Pentru a ne convinge, la conferința de presă a fost adus și dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, care a afirmat că norul de fum de la Pancevo va afecta țările din jurul Iugoslaviei, printre care și România. Sârbii susțin că au prevenit autoritățile din aceste țări, pentru a efectua măsurători de specialitate și a lua măsurile care se impun. El a atras atenția că, pe vremea când era președinte al SUA, Ronald Reagan nu a îndrăznit să bombardeze o fabrică similară în Libia.
Cât despre avertismentele către țările din jur, nu știu ce să spun. În următoarele zile, am fost sunat din țară de mai multe ori, de ofițeri ai SRI Timiș care mă cunoșteau și m-au rugat să le enumăr substanțele despre care sârbii afirmă că s-ar fi degajat în aer. Mi-au justificat că Agenția locală pentru Protecția Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare în țară, pentru că nu știu ce substanțe trebuie depistate în aer și măsoară aiurea.
În timpul conferinței de presă a început o ploaie torențială, așa că am tras cu toții de timp, să nu ne ude stropii acizi. În fine, după ce ne-au urcat în cele două autobuze, sârbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de câteva ori în fața unor instalații distruse, pentru ca toată lumea să poată filma și fotografia. De fiecare dată, ne-au avertizat să nu rămânem prea mult pe afară și credeam că o fac din rea-voință, să nu ne lase să filmăm ce dorim. Nici poveste: după 5 minute de stat în aerul care mirosea extrem de ciudat, îmi lăcrimau ochii, mă usturau nările și mă îmbrânceam cu ceilalți să urc mai repede înapoi. M-a durut capul îngrozitor toată noaptea și, a doua zi dimineață, m-am trezit cu același gust amar în gură.
Am putut vedea că, în combinat, totul era răvășit: geamuri sparte, acoperișuri împrăștiate, țevi contorsionate care încă mai fumegau. Câteva instalații imense, adevărate labirinturi de țevi și conducte, păreau devastate de măciuca unui uriaș. De rezervoarele rafinăriei nu ne-am putut apropia, pentru că încă ardeau. Le-am putut filma de la distanță și ne-am dat seama că ele erau sursele celor două coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am văzut cum, la mare înălțime, fumul se împrăștia într-un nor imens care acoperea întregul orizont. Și care – culmea! – era dus de vânt către România.
“Alianța Nord-Atlantică nu a putut opri livrările de petrol, care continuă să ajungă la președintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritimă sau terestră,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, într-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem să fim în război cu o țară și să lăsăm o conductă care trece printr-o țară membră NATO să furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie să strângem puțin surubul. Este inacceptabil ca noi să facem comerț cu Milosevic, în timp ce soldații noștri își riscă viața.”
“Ungaria nu exportă petrol în Republica Federală Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace și nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul său,” a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de ExterneGabor Horvath. Această mică dispută, repede înăbușită chiar de protagoniștii săi, a lăsat să se întrevadă unul din adevărurile războiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o grămadă de dolari.
Când am ajuns înapoi la Belgrad, am fugit la hotel și ne-am băgat sub duș, aruncând imediat, la spălătorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondențele și am coborât să mâncăm. Cât timp am fost plecați la Pancevo, NATO a bombardat din nou Priștina, Valjevo și Kursumlija, unde a avariat un pod. După cină, am rămas în barul hotelului, la o bere. Alarma aeriană se lăsa așteptată din nou. În schimb, a sunat telefonul de la recepție. Toți jurnaliștii erau chemați la Centrul militar de presă, pentru o conferință extraordinară.
Așa a început o aventură extrem de amuzantă, de care aveam să facem haz zile în șir. La Centrul militar de presă era mare vânzoleală. Nimeni n-a știut ce se întamplă, până când unul dintre ofițerii sârbi nu a venit și ne-a anunțat că se pleacă undeva, lângă Belgrad și trebuie să formăm rapid o coloană din mașinile noastre, pentru a putea fi încadrată pe traseu de mașinile Poliției. Eu și cu Mile nu aveam automobil, dar știam sârbește și l-am convins pe un ofițer să ne ia cu el. Așa ne-am trezit într-un elegant Renault Espace, în care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofițerul nu ne-a dezvăluit unde mergem, dar ne-am dat seama că ne îndreptam către Obrenovac.
Coloana a oprit lângă un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost conduși într-o sală, unde l-am revăzut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenți “Prva Iskra” din Baric. N-am prea înțeles ce voiau să ne explice decât în final. “V-am invitat aici, încercând să evităm o catastrofă,” a spus Teskovic. “Vrem să vedeți că aici se produc doar detergenți și săpun și nici o altă substanță care ar putea folosi industriei de armament. Avem, însă, 170 de tone de acid fluorhidric în două rezervoare care, dacă sunt lovite, vor degaja în atmosferă un nor ucigător, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla, sârbii ne-au explicat că americanii au experimentat în deșertul Nevada, eliberând în aer 4 tone de acid fluorhidric, care au distrus orice formă de viață pe o rază de 3 kilometri. După care ne-au invitat să vedem rezervoarele.
Instalațiile fabricii “Prva Iskra” erau, într-adevăr, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumină unidirecțională, părea un imens pom de Crăciun. Când vedeai, însă, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Două butoaie din inox, în jurul cărora sârbii au construit două cofraje imense, în care au fost așezați 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopată și era păstrat doar personalul specializat în intervenții de urgență. Peste tot erau întinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalațiilor de stingere a incendiilor erau îndreptate către cele două rezervoare.
Hală a fabricii “Prva Iskra”, după ce a fost bombardată de NATO
Pentru noi, surpriza cea mare a fost că puteam filma orice și oricât. Cu o bunavoință suspectă, sârbii sugerau cameramanilor să filmeze și instalația aia, și depozitul celălalt. “Dar rezervorul ăsta l-ați văzut?” venea altul cu propunerea. Dădeau declarații fiecăruia, până când am înțeles: era alarmă aeriană și sârbii își băteau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii în jurul fabricii de detergenți. Și-au atins țelul, pentru că jurnaliștii occidentali intraseră în panică. Trăgeau de noi să terminăm și să plecăm mai repede, fugeau prin fabrică după cameramanii rătăciți și urlau, isterici, să plecăm dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de mașina care ne-a adus și am râs în hohote, împreună cu ofițerul de la volan. După un sfert de oră de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune internațional a anunțat că ne-am adunat cu toții și putem pleca. Colonelul sârb care conducea delegația a clătinat, impasibil, din cap: “Lipsește cameramanul rus!” În timp ce noi ne tăvăleam pe jos de râs, doi englezi s-au repezit și l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia să tragă doua cadre în combinat.
Pentru a înțelege mai bine umorul nebun al situației, iată videoclipul promoțional oficial – desigur făcut public cu mult timp după război – al fabricii de “detergenți” de la Baric:
Pe drumul înapoi, coloana s-a menținut disciplinată doar câțiva kilometri, după care jurnaliștii străini au călcat accelerația până în podea, trecând în trombă pe lângă noi și pierzându-se în zare. Am rămas noi, un Mercedes cu patru ziariști sârbi și cele două mașini ale Poliției care încadrau coloana. Cred că restul a ajuns la Belgrad cel puțin cu un sfert de oră înaintea noastră. Pentru a rămâne obiectiv, trebuie, totuși, să adaug că – la nici două ore după ce am plecat – o rachetă lansată dintr-un avion NATO a explodat la mică distanță de fabrica de detergenți. Din fericire, fără să provoace vreo pagubă, în afara unor geamuri sparte.
Cand ne-am întors, Belgradul era deja sub alarmă aeriană. Încă de la ora 17:00, avioanele NATO începuseră bombardamentele în Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Priștina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai rămăsese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane inamice deasupra Priștinei, iar un al treilea s-ar fi prăbușit pe dealul Cicevica. Sârbii chiar au difuzat înregistrarea unei convorbiri radio între pilotul unui avion care se prăbușea și bază.
Un avion F-16 danez care participa la operațiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgență la Sarajevo în această seară, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anunțat Ministerul Apărării din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic și nu au fost provocate în cursul luptelor. O echipă de tehnicieni urmează să sosească luni în capitala bosniacă, pentru a înlocui motorul defect.”
De la 1:20, am început să vedem explozii pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. O rachetă a lovit podul peste Dunăre care lega Backa Palanka de orașul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardată o stațiune turistică de pe malul lacului Palic de lângă Subotica. La 1:50, a fost din nou atacată rafinăria din Novi Sad, iar o rachetă a lovit în plin clădirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construită în 1939 și considerată un simbol al orașului, clădirea figura în Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul și a explodat în interior, provocând un adevărat dezastru.
Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, în timpul unei emisiuni a postului național de televiziune, că Budapesta a solicitat în repetate rânduri Alianței Nord-Atlantice să nu atace, dacă este posibil, orașele din Vojvodina. “Am fost încurcat de bombardarea orașului Subotica. Am cerut o explicație și ni se va da una. Cu toate acestea, înțelegem că NATO nu poate să nu considere Vojvodina drept o potențială țintă militară,” a recunoscut Martonyi. Dubla premisă de la care pornește Ungaria în situatia dată este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina și de a-și îndeplini îndatoririle în calitate de membră NATO.
NATO se pare că s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Între 1:27 și 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetărie din Paracin și, din nou, asupra unei stațiuni turistice din apropiere, folosită ca tabără pentru refugiații sârbi din Bosnia și Croația. Stațiunea a mai fost atacată o dată acum câteva zile și, cu toate că NATO nu a recunoscut atacul, sârbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovacka Banja, lângă Kraljevo, hotelul “Mineral” și 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a șaptea zi consecutiv, NATO a bombardat orașul Kursumlija. Două poduri, unul rutier și unul feroviar, au devenit inutilizabile în urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniște și am dormit până cu puțin înainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia să-mi pregătesc transmisia de dimineață.
Alarma aeriană s-a ridicat la 7:30. O oră mai târziu, ne-a sunat un prieten ce locuia lângă frontiera cu România. Ne-a povestit că un avion NATO, lovit de sârbi, s-ar fi prăbușit pe teritoriul României, în apropiere de satul Grăniceri, de lângă orașul Deta din județul Timiș. Am dat alarma, sunând la ProTV, la Mediafax, la toți colegii pe care îi cunoșteam. Mile suna și el, la Antena 1 și la “Jurnalul național“. Poate unul dintre jurnaliștii din Timișoara va avea noroc să-l găsească. M-a sunat mai târziu prietenul meu, Grațian Bălan (cameramanul cu care lucram în țară), să-mi spună că au fost găsite două rezervoareale unui avion NATO, la 2 kilometri de granița cu Iugoslavia, însă le-a ridicat Armata.
Știam că, atunci când un avion este lovit grav, pilotul desprinde rezervoarele de combustibil și lansează la întâmplare bombele pe care le mai are, fără a le arma, după care se catapultează și avionul se prăbușește. Am aflat, ceva mai târziu, că sârbii au organizat potere pe malul drept al Dunării, în regiunea Pozarevac, deoarece se părea că un avion s-a prăbușit în munții de lângă Klicevac. Este posibil ca rezervoarele găsite în România să fi fost ale acestui avion.
La câteva ore după ce am alertat întreaga presă, Ministerul de Interne dădea publicității un comunicat în care confirma că două rezervoare suplimentare de combustibil, aparținând unui aparat de luptă F-15, au fost găsite în zona localității Grăniceri. Comunicatul preciza că este posibil ca rezervoarele să fi fost aruncate deasupra teritoriului iugoslav, dar, datorită inerției, au ajuns în România. În cădere, cele două rezervoare au făcut două gropi de aproximativ 60 de cm adâncime. Rezervoarele, cu o capacitate de 2.600 de litri fiecare, dintre care unul era gol, iar celălalt – plin, au fost descoperite de localnici. Ele au fost ridicate de polițiștii timișoreni și predate Corpului 2 Aviație și Apărare Antiaeriană Timiș.
România și-a exprimat disponibilitatea de a primi pe teritoriul său circa 6.000 de refugiați din Iugoslavia, însă a solicitat comunității internaționale fonduri pentru transportul acestora din zonele de conflict din Kosovo spre țara noastră și pentru asigurarea hranei și a asistenței medicale, s-a arătat într-un comunicat al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. Această solicitare a fost formulată de ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, în cursul unei întrevederi cu Anne Willem Bijleveld, directorul pentru Europa al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, aflată în vizită la București.
Desigur că, astăzi, pe prima pagină a ziarelor și pe buzele tuturor nu stătea decât oroarea față de masacrul de la Djakovica. În mod inexplicabil, NATO nu a recunoscut bombardarea celor două coloane de refugiați, acuzându-i pe sârbi că i-ar fi bombardat pe bieții albanezi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Neboisa Vujovic a demontat, punct cu punct acuzațiile NATO, într-un interviu acordat, în direct, reporterului CNNBrent Sadler.
AFP a anunțat că NATO a revenitasupra declarațiilor de ieri despre bombardarea convoiului de la Djakovica. Pilotul avionului a povestit, într-o înregistrare difuzată în timpul conferinței de presă a NATO, că a văzut în zonă mai multe sate incendiate, în timp ce se afla la o altitudine de 5.000 de metri, la bordul unui avion F-16. “Am văzut ceea ce mi s-a părut a fi un convoi și m-am deplasat spre nord, unde am văzut o serie de sate incendiate,” a afirmat el. Pilotul a adăugat că a reperat, ulterior, un alt convoi, format din trei vehicule care păreau blindate pentru transportul de trupe. “Am fost convins că sunt pe punctul de a incendia o casă. Am lansat o rachetă cu ghidare laser asupra acestui convoi, după care am părăsit zona, din lipsă de carburanți.”
Sârbii și-au bătut joc de minciunile oficialilor NATO, care se băteau cap în cap de la o zi la alta ori de la o conferință de presă la alta. Ei au bănuit că declarația pilotului care a bombardat convoiul a fost trunchiată, deoarece toți supraviețuitorii masacrului au declarat că NATO i-a atacat de cel puțin două ori. În plus, sârbii au întrebat ce vină are președintele Milosevic că piloții NATO sunt orbiți de ură și atacă tot ce mișcă în provincia Kosovo, fără să le pese pe cine ucid?
“Piloții NATO au ordin să tragă asupra țintelor militare și au fost luate toate precauțiile pentru a evita moartea civililor,” pretindea purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. Președintele american Bill Clinton a declarat că regretă pierderea de vieți omenești din rândul civililor, din cauza bombardamentelor care au vizat un convoi de refugiați civili care reveneau în Kosovo, adăugând, însă, că aceasta este inevitabilă, în lupta contra atrocităților sârbe. “Acest fapt este regretabil, dar și inevitabil,” afirma Clinton, în cadrul unei intervenții în fața reprezentanților presei, la San Francisco. “Nu puteți vedea un asemenea conflict, fără câteva erori.”
La frontiera cu Albania, luptele dintre gherilele UCK și grănicerii sârbi continuă de câteva zile, în special în zona satelor Kosare și Batusa. Pier Gonjip, unul dintre oficialii OSCE aflați în orașul albanez Tropoja, a declarat astăzi: “Aici are loc o înmormântare în fiecare zi.” UCK afirma că a înrolat, săptămâna trecută, încă 5.000 de voluntari și își evacuează răniții la spitalul din orășelul Bajram Curri, pe teritoriul albanez.
Doi reprezentanti ai UCK, Jakup Krasniqi și Bardhyl Mahmuti, au fost primiți ieri, la Ministerul francez de Externe, pentru a relata despre situația din provincie, anunță AFP. Cei doi membri UCK au avut o întrevedere cu înalți funcționari din cadrul ministerului.
Astăzi, Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, a anunțat că autoritățile iugoslave refuză să se pronunțe asupra planului german de pace, atâta vreme cât vor continua raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. “Germania este membră a forțelor de agresiune, avioanele sale bombardează ținte iugoslave,” a explicat Vujovic. “În consecință, nu trebuie să discutăm nici cu guvernul german, nici cu celelalte state care participă la agresiune. Înainte de toate, trebuie ca agresiunea împotriva noastră să înceteze.”
Vujovic ne-a pus la dispoziție un bilanț al pagubelor provocate de bombardamentele de până acum, evaluate la peste 100 de miliarde de dolari. În raport se enumeră că au fost distruse sau puternic avariate 17 poduri, 9 căi ferate sau gări, 7 autostrăzi, 7 aeroporturi, 39 de uzine, 13 rafinării și depozite de carburanți, 4 complexuri agricole și 12 emițătoare de televiziune. 14 clădiri publice (sedii administrative, oficii poștale și stații meteo), 14 spitale și 150 de școli au fost în întregime sau parțial distruse. 14 mănăstiri medievale, biserici și cimitire ortodoxe, o biserică catolică și 4 muzee au suferit pagube, iar mai multe zeci de mii de locuințe au fost distruse sau avariate de bombardamente. Un milion de persoane au rămas fără apă curentă, iar 500.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă. Au fost uciși 1.000 de civili, alte câteva mii fiind răniți. Sârbii afirmă că, din 24 martie, NATO a lansat asupra Iugoslaviei 1.500 de rachete și peste 5.000 de tone de explozibil, însă Armata a suferit pierderi minime și capacitatea de apărare a țării nu a fost afectată.
Conform unor surse militare americane citate de AFP, astăzi a început în Albania desfășurarea celor 24 de elicoptere Apache AH-64. Acestea au rolul de a sprijini o eventuală intervenție terestră și urmau să fie desfășurate la bazele militare de la Gjader (70 de kilometri nord de Tirana) sau Shkodra (40 de kilometri mai spre nord). Elicopterul Apache AH-64, produs de McDonnel Douglas, este specializat în distrugerea blindatelor și a fost folosit în războiul din Golf cu rezultate foarte bune. Datorită ecranului electronic și a dispozitivelor de ochire cu infraroșii, poate lupta și pe timp de noapte și e ușor manevrabil.
Și din nou alarma aeriană, la 20:40. Deja, de mai bine de o oră, avioanele roiesc prin împrejurimile capitalei Muntenegrului, Podgorica. Opt proiectile au fost lansate asupra aeroportului Golubovac, iar alte patru asupra districtului Danilovgrad și hidrocentralei Perucica. Serviciul de informații al Marinei de război iugoslave a anunțat că unul dintre avioanele care atacau Podgorica a fost doborât de militarii de pe navele sârbești. La ora 22:00, pentru prima dată de la începutul războiului, orașul Subotica a fost ținta raidurilor aeriene. Au fost lovite două cazarme ale Armatei iugoslave, mai multe cladiri civile din apropiere fiind avariate și câțiva oameni – răniți.
De pe acoperișul hotelului, am asistat la crâncene confruntări între antiaeriana sârbă și avioanele NATO care au atacat Novi Sad-ul și Belgradul. “Show-ul” a început în jurul orei 23:00 și putea fi observat până și din România. Câțiva prieteni din Timișoara ne-au sunat, îngrijorați de ceea ce se zărea pe cerul Iugoslaviei. Vedeam și auzeam exploziile de la Novi Sad și Pancevo, iar un incendiu imens lumina cerul dinspre partea de nord-vest a Belgradului, de după un deal. La Novi Sad, fuseseră lovite din nou rafinăria și cazarma “Majevic”, iar la Pancevo ardea rafinăria și combinatul chimic HIP.
Cotidianul “Washington Post” a publicat astăzi o estimare a Biroului pentru Buget al Congresului american, conform căreia o escaladare a conflictului din Iugoslavia, incluzând continuarea bombardamentelor și o intervenție terestră, ar costa SUA în jur de 1,3 miliarde de dolari pe lună. Deja în aceste prime trei săptămâni, Pentagonul a cheltuit, în special pentru muniție, 600 de milioane de dolari. O campanie aeriană desfășurată până în luna mai, urmată de operațiuni de menținere a păcii, ar putea costa Statele Unite circa 3 miliarde de dolari în 12 luni.
În timp ce priveam cerul, ne-am dat seama că, pe acoperișurile din jur, se aflau câteva zeci de sârbi care asistau, ca și noi, la “focurile de artificii”. Încet-încet, au prins curaj și au început să strige unii la alții, indicându-și direcțiile spre care să privească. Apoi au început încurajările, ca la fotbal, la adresa militarilor sârbi. Punctul culminant al serii a fost momentul în care steluța unei rachete lansată dintr-un avion a părut că se poticnește în aer, unde s-a văzut o explozie, după care a luat traiectoria unei frunze bătute de vânt. În clipa aceea, sârbii au izbucnit în aplauze și urale, iar o voce de bariton a strigat “Bravo, maistore!” Din păcate, nu au fost destui maeștri printre artileriștii sârbi, după cum arăta cerul, înroșit de incendiile de la Pancevo și Novi Sad. Ceva mai departe, a mai căzut un pod peste Dunăre. Cel dintre Smederevo și Kovin, lung de 1,5 kilometri. A fost lovit de două proiectile și arcul principal s-a rupt în două.
La ora 2:00, avioanele au atacat din nou. În timp ce contemplam incendiul de la rafinăria din Novi Sad, am auzit o bubuitură și o ciupercă imensă de foc s-a ridicat de după deal, dinspre Pancevo. Norul gros de fum, care se ridica, parcă din coșul unui furnal defect, s-a întețit și începuse să ne doară capul din cauza mirosului de motorină arsă. Bombăneam îngrijorați, de pe casa liftului, dacă nu cumva fumul o fi toxic și n-ar fi mai bine să coborâm în cameră, când am auzit un zgomot pe acoperiș. Mile mi-a făcut un semn cu cotul și a zâmbit: era Alexandru Mihăilăde la “Curentul“. Nu urcase lângă noi, ci stătea ascuns după zid și trăgea cu coada ochiului la flăcările care se înălțau spre cer. Dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră, s-au auzit mai multe bubuituri.
Simțeam nevoia, cum mi s-a întâmplat de atâtea ori, să povestesc cuiva din țară ce se întâmpla aici. L-am sunat pe Horia Enășel, șeful secției Externe de la ProTV. O făceam în fiecare noapte când atacurile erau mai grele. Îmi spusese să-l sun, că nu-l deranjez și nici nu se supără. Îmi făcea tare bine că puteam să-i povestesc totul, iar el mă întrerupea, uneori, să mă întrebe ce a bubuit așa sau de ce ne mirăm și înjurăm. În plus, fiind bănățean, a fost de mai multe ori la sârbi și știa despre ce vorbesc. De câteva ori mi-a promis că va discuta cu colegii de la ProFM, să pot intra în direct noaptea, în momentele mai fierbinți. Din cum reacționa Horia la ceea ce îi descriam eu, eram convins că transmisiile puteau fi interesante pentru orice ascultător. Din păcate, cei de la ProFM nu au înțeles prea bine ce doream și nu au îndrăznit să-și strice programul nocturn cu astfel de relatări. Cică lumea voia muzică noaptea, nu povești cu avioane și bombe.
În seara aceasta, într-un discurs rostit la San Francisco în fața Societății Americane a Editorilor de presă, Bill Clinton a menționat România ca exemplu de țară care a știut să-și rezolve problemele cu minoritățile, înscriindu-se pe calea democrației și fiind o exportatoare de stabilitate în regiune. Vorbind despre viitorul provinciei Kosovo, președintele american considera că există două opțiuni prin care popoarele care au ieșit de sub comunism să-și rezolve problemele legitime: fie să preia modelul practicat de Slobodan Milosevic, bazat pe forță și epurare etnică, fie să urmeze exemplul României, “care își construiește democrația și respectă drepturile minorităților sale etnice” sau al Ungariei “care a acceptat că maghiarii pot trăi în afara granițelor sale în securitate și libertate”.
Raidurile aeriene din noaptea asta au fost la fel de intense și în alte zone. La 2:10, a fost bombardat satul Mrsac de lângă Kraljevo, unde au căzut 10 proiectile. La 2:20, au fost avariate fabricile “7 iulie” și “Balkan-Tron” din Paracin. La 2:30, a venit rândul satelor de pe Valea Timocului, unde locuiește o comunitate puternică de români (“vlahi“, cum le spun sârbii). Au fost avariate casele din Boljevac, de lângă Bor, de la periferia orașului Zajecar și releul de televiziune de pe muntele Cer. Agenția Tanjug a anunțat că, la Paracin, localitate situată la sud-est de Belgrad, avioanele NATO au atacat o tabără de refugiați sârbi din Bosnia și Croatia. Cel puțin 3 rachete au atins tabăra, însă nimeni nu a fost rănit, deoarece oamenii fugiseră în adăposturi. Desigur, NATO a dezmințit atacul.
La 4:30, Belgradul a fost din nou ținta raidurilor aeriene. De această dată, artileria antiaeriană a țesut – efectiv – un zid de foc în jurul orașului, imposibil de străpuns. După un sfert de oră, cerul s-a liniștit și am plecat la culcare. La 6:34 s-a ridicat alarma aeriană. Sirenele m-au trezit, numai bine pentru a-mi pregăti transmisia de dimineață.
Alarma aeriană s-a ridicat la 7:32, când tocmai terminasem transmisia pentru emisiunea de dimineață și încercam să adorm. Mi-am notat o știre: 40 de cadavre ale unor militari americani au fost trimise în SUA ieri, cu un avion care a decolat de pe aeroportul Petrovec din Macedonia. Erau corpurile celor două echipe de recuperare a unui pilot, din două elicoptere care – spun sârbii – au fost doborâte în 9 aprilie, când încercau să se ridice de la sol. Nu știu cât e de adevărat, însă știu sigur că tactica pe care o aplicau sârbii, când observau un elicopter de recuperare, era să-l lase să aterizeze, să-l ia pe pilotul căutat și să-l doboare când e cel mai vulnerabil, la decolare.
Ne-am trezit pe la 10:00, când Priștina se afla în plin bombardament. Primele explozii au fost auzite la 9:25 și, până la 10:15, alte 4-5 explozii au marcat lovirea cazarmei “Kosovski junaci” și a zonei Gazimestan.
Am trecut pe la Centrul militar de presă, mi-am luat un buletin informativ și m-am dus la Media Center. Am aflat o veste care m-a neliniștit: Peter Gigliotti, cameramanul BBC, a fost reținut de Poliție, care a descins azi-dimineață la hotelul “Hyatt“, condus până la frontiera română și expulzat fără explicații. Cei doi reporteri ai BBC, John Simpson și Mike Williams, au fost lăsați în pace. Nu am reușit să aflu niciodată, deși am stat de vorbă cu Simpson într-o după-amiază, ce a filmat Gigliotti sau ce a făcut de a fost expulzat.
NATO a recunoscut astăzi că a bombardat podul de la Grdelica, “pe care sau în apropierea căruia se afla un tren de persoane“. Într-un comunicat oficial al Alianței, citat de AFP, se precizează că “podul era o parte importantă a liniilor de aprovizionare a forțelor de securitate și militare ale Iugoslaviei în Kosovo”. În final, oficialii NATO au ținut să precizeze că “Alianța a luat măsuri extraordinare pentru a evita producerea de pagube colaterale“.
Generalul Wesley Clark a apărut, personal, în conferința de presă a NATO, pentru a justifica eroarea de la Grdelica. El a prezentat înregistrarea imaginilor filmate de camera instalată pe prima rachetă care a lovit garnitura și a explicat că trenul apăruse brusc pe pod și a fost imposibil ca traiectoria rachetei să mai fie deviată. Unul din scopurile instalarii unor camere video pe rachetele lansate din avion era ca pilotul să poată vedea încotro se îndreaptă aceasta și, în cazul unei erori, să o poată devia în ultimul moment. Nouă luni mai târziu, după ce cotidianul german “Frankfurter Rundschau” a dezvăluit că imaginile prezentate de Wesley Clark ziariștilor au fost trucate, fiind derulate cu o viteza de 3 ori mai mare decât cea reală, pentru a se da impresia că nu se mai putea face nimic, Statul Major al NATO a recunoscut că atunci a mințit. Ce să-i faci ? D-ale razboiului…
Astăzi, după o zi de tăcere, au început să apară reacții la votul Parlamentului iugoslav, care aproba aderarea la Uniunea Rusia-Belarus. Parcă mai încrezător ca niciodată în forța sârbilor, Vuk Draskovic a declarat că este momentul realizării unui compromis în problema Kosovo: “Nu poate fi vorba, în niciun caz, de prezența trupelor NATO în Kosovo sau de crearea unei a treia republici în cadrul Federației Iugoslave.” Vojislav Seselj, președintele SRS, a punctat că “este unul dintre cele mai grele momente pentru Serbia. Este cazul să se afirme legătura dintre popoarele slave din Europa.”
Interesant că oamenii obișnuiți nu au împărtășit entuziasmul politicienilor. Ba mai mult, erau chiar sceptici că Rusia își va asuma riscurile de a pierde toate ajutoarele financiare ale Occidentului, care îi mai țineau în viață fragila economie, pentru a salva Iugoslavia.
“Trebuie să se acționeze ținând cont de interesele Rusiei și nu trebuie să permitem ca acest demers, logic în opinia Iugoslaviei, să ne antreneze într-un conflict militar,” a afirmat Oleg Sîsuev, prim adjunct al șefului administrației prezidențiale de la Moscova, citat de Itar-Tass. “Rusia trebuie să depună toate eforturile posibile în scopul opririi bombardamentelor barbare ale NATO în Iugoslavia, dar nu trebuie să cedăm unei conjuncturi politice de moment. La urma urmei, Iugoslavia nu are frontieră comună cu Rusia.”
După cum mă așteptam, Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia i-a isterizat pe politicienii români, care s-au întrecut în declarații apocaliptice. Care ne-au distrat teribil, când ne-au ajuns la urechi. PUNR a declarat că aderarea Iugoslaviei la uniune afectează în mod direct securitatea națională a României. UFD considera că formarea unei axe Rusia-Belarus-Iugoslavia va avea efecte nefaste asupra României. PNL aprecia că situația nou creată va determina NATO să ne primească mai repede în Alianță. De aceeași părere erau și liderii UDMR și PD.
Politicienii cu experiență nu s-au lăsat, însă, păcăliți. Ion Diaconescu a explicat că proiectul aderării Iugoslaviei la uniune este doar un deziderat, cu slabe șanse de realizare în practică. Teodor Meleșcanu credea că o eventuală uniune nu va funcționa în acest moment, dar ideea ar putea fi speculată cu inteligență de diplomația românească, la summit-ul NATO de la Washington. În fine, Ion Iliescu a declarat că aderarea Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus nu va avea nici o consecință, “fiind doar un gest de disperare în fața agresiunii NATO”, care nu-i va impresiona pe liderii Alianței.
Încercând să aflu cât mai multe despre reacțiile politice ale sârbilor la Uniunea Rusia-Belarus, nici nu știu când a trecut ziua. Colegii mei de la București erau atât de interesați de subiect, încât am intrat în direct chiar și la Știrile de la 17:30! Pentru prima oară! Tuturor le era greu să înțeleagă că, în afară de politicieni, nimeni nu se agita în Iugoslavia cu blestemata de uniune.
“O prezență internațională în Kosovo, sub orice formă, necesită acordul Republicii Federale Iugoslavia,” a declarat astăzi, la Oslo, ministrul rus de Externe Igor Ivanov, după o întâlnire cu Madeleine Albright, anunță AFP. La rândul său, secretarul de stat american a afirmat că a căzut de acord cu omologul său rus asupra câtorva principii privind rezolvarea crizei din Kosovo: încetarea violenței în provincie, retragerea militarilor și polițiștilor sârbi, întoarcerea necondiționată a refugiaților și accesul în Kosovo al organizațiilor umanitare. Totuși, cei doi nu au reușit să se înțeleagă asupra formei unei prezențe militare internaționale în provincie.
Astăzi, s-au dat din nou lupte grele în zona Tropoja, la granița dintre Iugoslavia și Albania. Militarii sârbi au fost mai puternici și i-au fugărit pe luptătorii UCK, intrând câteva sute de metri pe teritoriul albanez, până în satul Kamenica. Sârbii s-au întors imediat, dar a fost suficient pentru ca oficialii albanezi să facă mare scandal, pretinzând că acțiunea a fost intenționată. Liderii NATO au înțeles care era adevărul, dar i-au avertizat pe sârbi să nu repete operațiunea.
Pentru prima oară de la începutul crizei din Kosovo, primul ministru chinez Zhu Rongji și-a exprimat public îndoielile în privința unei purificări etnice dusă de către sârbi în provincia Kosovo, anunță AFP.
Deși sârbii nu au mediatizat deloc incidentul, am reușit să aflu că 1.000 de docheri muntenegreni din Bar au protestat împotriva folosirii acestui port comercial de către marina de război iugoslavă. Ieri, de pe navele de război s-a deschis focul asupra avioanelor NATO. Dragan Nikezic, reprezentant al capităniei portului, a explicat că muncitorii nu sunt împotriva Iugoslaviei, dar nu doresc ca portul Bar să ajungă pe lista țintelor NATO, iar ei să devină șomeri, după o eventuală bombardare a instalațiilor portuare. Svetozar Marovic, președintele Parlamentului muntenegrean, a avertizat autoritățile militare să nu implice în conflict civili nevinovați.
La știrile de seară al RTS, sârbii vorbeau de două avioane ale NATO doborâte în timpul zilei. Primul, de tip Harrier, al cărui pilot nu a reușit să se catapulteze, ar fi căzut în Bosnia, într-o zonă înconjurată, imediat, de trupele SFOR. Al doilea, ale cărui imagini le-au prezentat, s-a prăbușit lângă orașul Zrenjanin.
“Conflictul dintre NATO și Iugoslavia costă Statele Unite între 70 și 100 de milioane de dolari în fiecare zi,” a afirmat astăzi, liderul majorității republicane din Senatul american Trent Lott, citat de cotidianul “Washington Times“. După o întâlnire cu secretarul de stat al Apărării William Cohen și cu șeful Statului Major, generalul Henry Shelton, Lott a declarat că, peste două zile, Casa Alba va comunica Congresului cifra exactă, mai ales că Bill Clinton intenționează să ceară fonduri suplimentare de urgență, pentru a sprijini efortul militar împotriva Belgradului.
În mod ciudat, în această seară am mâncat liniștiți. Alarma aeriană încă nu sunase. Ne-am strâns apoi în bar, la o cafea și am povestit tot felul. Apoi am băut o bere. Apoi încă una. Apoi încă o cafea. Am început al doilea pachet de țigări. Tot mai neliniștiți, ne uitam la ceas. Apoi la vitrina fără bandă izolantă dinspre stradă. Abia la 23:50, a venit și urletul mult-așteptat al sirenelor. Am răsuflat ușurați: în sfârșit, alarmă aeriană!
Mile Cărpenișan s-a dus până la hotel “Hyatt”, împreună cu o echipă de la Antena 1, venită de la București. Au sunat înainte de a intra în Iugoslavia, să-l roage să le obțină cazare la hotel “Toplice“. Din echipă făcea parte doar cameramanul Florin Dobre și un șofer – de la Antena 1. Ceilalți doi erau Narcisa Iorga și fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Se lăudau că au aranjat un interviu cu Arkan, ai cărui băieți urmau să-i aștepte în vamă și să-i conducă la Belgrad. Desigur că nu i-a așteptat nimeni. Mai mult, când s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lăuda că știe sârbește – l-a rugat pe Mile să-i fie translator. Când i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fără prea multă eleganță, spunându-le că are programat un alt interviu, pentru France Presse.
Până la urmă, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta stătea în fiecare seară în barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea că ar fi acționar și dădea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru ruși, greci sau români. Ne-am distrat foarte tare când Mile ne-a imitat răcnetul pe care l-a scos Arkan, când Narcisa l-a rugat să filmeze interviul la el acasă: “Femeie! Tu nu știi că vila mea e pe lista țintelor NATO?!” După interviu, Arkan i-a dat Narcisei o casetă pe care erau filmați “tigrii“ lui, în timpul unor antrenamente. Știu că – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Când Mile le-a explicat asta sârbilor, au râs cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decât un șmecheraș căruia îi plăcea să se dea mare. Nu dădeau doi bani pe el și se mirau că strainii l-au transformat într-un adevărat Rambo.
Cotidianul “The Washington Times” a anunțat că astăzi, după trei săptămâni de război, Bill Clinton a semnat următorul decret: “Prin puterea investită în mine, ca președinte, de Constituție și de Legislativul Statelor Unite ale Americii, inclusiv secțiunea 112 a Codului Intern de Procedură, stabilesc ca teatre de operațiuni militare, inclusiv spațiile aeriene ale acestora, locurile unde forțele armate ale Statelor Unite sunt angajate în luptă: Republica Federală Iugoslavia, Albania, Marea Adriatică și Marea Ionică, la nord de paralela 39. Pentru îndeplinirea acestui ordin, decretez data de 24 martie 1999, ca zi de începere a activităților de luptă în aceste zone. William J. Clinton, Casa Albă, 13 aprilie 1999“
Chiar la miezul nopții, două proiectile au explodat lângă hidrocentrala Bistrica, spărgând geamurile de la sala mașinilor și lăsând totul în întuneric. La 0:15, mai multe proiectile au căzut, din nou, în zona mănăstirii Gracanica. Un sfert de oră mai târziu, bombele atingeau autogara din Priștina, aeroportul Slatina și un cartier apropiat. Clădirea autogării a fost complet devastată, iar 10 autobuze s-au făcut scrum. Rachetele au distrus apoi un mare pod de cale ferată, între Priboje și Prijepolje, întrerupând legătura feroviară dintre Bar și Belgrad. La ora 1:00, explodau bombe într-un sat de lângă Kosovska Mitrovica. La 1:10, exploziile provocau incendii în satul Prijanovic, de lângă Cacak.
De pe acoperiș, am putut vedea, la 1:20, un atac al aviației NATO asupra Novi Sad-ului. Tirurile antiaerienei, după care câteva explozii în centrul orașului. Am auzit bubuituri dinspre Novi Beograd și Zemun, unde piloții NATO încercau să lovească o cazarmă. Un alt pod, rutier, de la Uzice, a fost avariat tot în această noapte. La ora 5:00, pentru prima dată de la începutul războiului, explodau bombe lângă orașul Pirot, unde un incendiu puternic izbucnise în satul Izvor. Între 5:30 și 6:00, în timpul unui raid puternic asupra fabricii “Krusik” din Valjevo, a fost avariată centrala electrică, 2 muncitori fiind răniți.
Alarma aeriană a fost ridicată abia la 10:30, ca să fie anunţată din nou, ceva mai târziu. Sârbii spun ca un avion al NATO, de tip F-15, ar fi fost lovit de artileria anti-aeriană ieri, la ora 15:00, deasupra localităţii General Jankovic, de la graniţa cu Macedonia şi s-ar fi prăbuşit în această ţară. Tot ieri, la ora 23:00, profitând de raidurile aeriene, gherilele UCK au atacat cu grenade primăria din Priştina, apoi o patrulă a Poliţiei sârbe. La ora 23:10, două bombe au căzut în capitala provinciei Kosovo. Ministrul Informaţiilor a declarat că Belgradul ar fi fost lovit, de la periferie şi până aproape de centru. Încă nu a fost făcut un bilanţ al victimelor, însă a pretins că ar fi fost atins şi un adăpost anti-aerian, iar mai mulţi civili ar fi fost ucişi şi răniţi. A recunoscut că două avioane sârbeşti au fost doborâte, dar a precizat că ambele se aflau în spaţiul aerian iugoslav, în misiune de apărare.
O sursă militară autorizată a declarat pentru AFP ca jumătate din avioanele MiG-29 ale sârbilor ar fi deja scoase din luptă. Înainte de atacuri, Iugoslavia deţinea în jur de 15 avioane MiG-29, 47 de tip MiG-21F şi 17 de tip MiG-21U.
Dar ştirea care avea să înconjoare, instantaneu, întregul mapamond era că, aseară, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion american de tip F-117 A Stealth, celebrul “avion invizibil”. S-a prăbuşit la Budjanovci, la 20 de kilometri vest de Belgrad, în jurul orei 22:30. Nu mi-a venit să cred, dar RTS a prezentat, dimineaţă, imagini cu resturile fumegânde ale aparatului, iar NATO a recunoscut pierderea şi a precizat că pilotul a fost recuperat de un comando aeropurtat.
La Bruxelles, oficialii Alianţei au afirmat că avionul s-ar fi prăbuşit din motive tehnice. În realitate, deşi fabricat dintr-un aliaj special care îl face nedetectabil de radare, F-117 nu este atât de invizibil. Când a fost prezentat armatei americane, testele au fost făcute în deşertul Nevada, în condiţii ideale de temperatură şi umiditate, în care, într-adevăr, nu poate fi detectat de radar. În condiţii reale şi, mai ales, într-o noapte ploioasă şi ceţoasă cum a fost ieri, lucrurile nu mai stau chiar aşa.
Specialişti ai NATO, citaţi de AFP, au declarat că bombardierul F-117A Nighthawk este aproape nedetectabil pentru radarele inamice, însă marele său defect este instabilitatea. Armata americană are 15 aparate de acest tip, care au costat 45 de milioane de dolari fiecare. Viktor Amaczi, consilier principal al Ministerului Apărării ungar, a declarat agenţiei de presă MTI că sistemul de recunoaştere de tip P-12, de fabricaţie sovietică, lucrează cu o bandă de unde diferită de cea utilizată de tehnica modernă şi este capabil să depisteze “avionul invizibil”.
Mai târziu, am aflat de la un sârb din bateria antiaeriană care doborâse avionul invizibil, că, pe radare, văzuseră ceva destul de neclar. Un punct care, ba apărea, ba dispărea. Nedumeriţi, dar nedorind să-şi risipească aiurea muniţia, ofiţerii sârbi au ordonat servantului să tragă în direcţia respectivă cu o rachetă meteorologică. Aceasta, în momentul în care explodează, împrăştie particule de staniol şi alte materiale cu proprietăţi electrostatice, care ar trebui să disperseze norii. O parte a lor a intrat în motoarele fine ale avionului, care s-a prăbuşit ca o plăcintă. Faptul că nu a fost distrus în aer le-a permis, ulterior, americanilor, să pretindă că avionul ar fi avut o defecţiune.
O confirmare a variantei sârbilor despre doborârea avionului F-117 sunt criticile aduse unui avion similar, bombardierul secret american B-2. Aparatul este considerat nedetectabil de radare, are o rază de acţiune de 11.000 de kilometri fără alimentare şi poate lansa 16 bombe de mare precizie, de o tonă fiecare, ghidate prin satelit. B-2 este foarte criticat din cauza preţului (2,2 miliarde de dolari). Un raport din 1997 al Congresului SUA, citat de AFP, susţinea că, pe timp de ploaie, avionul nu mai este invizibil, iar materialul de la suprafaţă se degradează sub efectul umidităţii. Pentagonul a dezminţit aceste informaţii.
După prânz, Armata iugoslavă a organizat, pentru ziarişti, o deplasare la Budjanovci. Am avut ocazia să vedem cu ochii noştri celebrul avion, care arăta, înfipt în noroiul din grădina unui ţăran, la fel de prăpădit ca oricare altul. Într-adevăr, materialul din care era construit părea destul de ciudat şi uşor, iar vopseaua gri care îl acoperea parcă ar fi fost din cauciuc. În timp ce jurnaliştii străini se îmbrânceau să-l filmeze, iar noi ne rodeam unghiile de ciudă că nu aveam o cameră video, în jur au început să se strângă sătenii din Budjanovci. Câţiva, mai curajoşi, i-au dat la o parte pe ziarişti şi au încins o horă pe aripa triunghiulară a avionului. Imaginea era formidabilă: 5-6 sârbi, bărbaţi şi femei, cântând şi tropăind cu bocancii pe unul din cele mai scumpe avioane din lume, sub privirile stupefiate ale reporterilor străini. Deşi toţi i-au filmat, nici un post occidental de televiziune nu a arătat imaginea ineditei hore. „Eu palmez o bucată,” mi-a şoptit Mile printre dinţi şi mi-a facut semn din priviri să-i ţin spatele. Din păcate, militarii sârbi erau cu ochii pe noi şi nu ne-am putut apropia suficient. Câteva zile mai târziu, am văzut la una din televiziunile sârbeşti un reportaj despre ţiganii de la marginea comunei Budjanovci, care apucaseră să fure nişte bucăţi din avion şi şi-au făcut din ele antene TV, însă se văitau că materialul e prost şi prind programele cu purici.
Ecourile doborârii “avionului invizibil” încă nu apăruseră printre sârbi. Pe la 10.00, când ne-am dus spre Trg Republike (Piaţa Republicii), unde începea concertul, o tânără ne-a oprit pe stradă şi ne-a agăţat în piept, cu o agrafă, un pătrăţel de hârtie, pe care era desenată o ţintă. Cineva avusese geniala idee să deseneze o ţintă şi să şi-o prindă în piept, arătând că sfidează bombardamentele şi se consideră un potenţial obiectiv pentru bombele NATO, deşi liderii occidentali susţineau sus şi tare că nu vor fi vizate decât obiective militare. Moda “Target” s-a răspândit aproape instantaneu în toată lumea, devenind simbolul protestului împotriva atacurilor NATO asupra Iugoslaviei. În câteva zile, pe străzile Belgradului puteai cumpăra insigne, tricouri, calendare, brichete, ceasuri, farfurii, toate cu simbolul “Target“. De-a lungul întregului război, la fel ca majoritatea jurnaliştilor sârbi sau străini, am purtat şi noi, fără întrerupere, o insignă cu “Target” în piept şi ne-am simţit, parcă, mai aproape de oamenii care îndurau bombardamentele, fără să aibă altă vină decât că s-au născut în acest colţ al Europei.
Concertul din Trg Republike (Piaţa Republicii) a adunat câteva zeci de mii de oameni. Foarte mulţi tineri, majoritatea purtând în piept bucăţele de hârtie cu “Target“. Prima formaţie care a fost Bajaga i Instruktori, unul din cele mai celebre grupuri din anii ‘80. Au urmat vedete de acelaşi calibru: Dejan Cukic, Revolver, Yu Grupa, Electricni Orgazam. Atmosfera era extraordinară. În primele rânduri, ca să poată fi surprinşi de camerele de luat vederi ale televiziunilor iugoslave, i-am văzut pe liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), Vojislav Seselj şi pe soţia lui Vuk Draskovic. Câţiva oameni purtau pancarte anti-americane şi foarte mulţi fluturau drapele iugoslave sau sârbeşti. O pânză imensă, pe care era desenată o ţintă, a trecut, din mână în mână, pe deasupra oamenilor ce asistau la concert şi am văzut, deja, prima referire la doborârea avionului invizibil : o pancartă pe care scria “F-117 A, Ha, Ha, Ha !“. Mi-am cumpărat şi eu o insignă cu “Target” şi m-am trezit luând şi una pe care scria “Fuck you USA“.
Azi-dimineaţă, la Belgrad a sosit fostul premier rus Igor Gaidar. În afară unor întâlniri cu oficialii iugoslavi şi a unor imagini prezentate la TV, nimeni nu s-a sinchisit prea tare de vizită.
La 16:40, am auzit bubuiturile unor explozii la marginea Belgradului şi, abia după un sfert de oră, au sunat sirenele alarmei aeriene. Într-o declaraţie televizată, ministrul iugoslav de Externe a afirmat că, până acum, au doborât 5 avioane ale NATO. Din nou, poveşti cu radiolocatoare. Un autobuz cu ziarişti ruşi a fost atacat de UCK lângă Priştina. Oraşul Cacak a fost lovit de 5 proiectile care vizau fabrica de armament. Capitala Muntenegrului, Podgorica, a fost atinsă de 2 rachete. La Leskovac, mai multe case au fost afectate de bombardamente.
La ora 21:00, a încetat alarma aeriană. Spre surprinderea tuturor, după patru nopţi de întuneric, iluminatul public al Belgradului a fost, din nou, pus în funcţiune. Parcă totul arăta altfel, în nuanţe mult mai optimiste. Dar n-a durat prea mult! La 22:05, partea de nord a oraşului a fost zguduită de trei explozii, după care au început, din nou, să sune sirenele alarmei aeriene.
Guvernul român a sperat că poziţia adoptată de România faţă de raidurile împotriva Iugoslaviei să determine NATO să facă ţării noastre o invitaţie de aderare la structurile Alianţei, cu ocazia summit-ului de la Washington. Zilele trecute, secretarul de stat al MAE Elena Zamfirescu a declarat agenţiei Mediafax că “deşi, până acum, semnalele nu au fost de asemenea natură, ne-am aştepta ca, la Washington, să primim o invitaţie de aderare, în contextul situaţiei din Iugoslavia”.
Între timp, a apărut încă o problemă majoră în Balcani, care, deşi ne va afecta şi pe noi, a fost întâi semnalată de bulgari. Premierul Ivan Kostov a declarat că, din cauza războiului din Iugoslavia, ţara sa se găseşte “aproape în situaţie de embargo”. Traficul aerian e blocat, cel feroviar cunoaşte mari întârzieri, în timp ce transportul rutier – care se desfăşoară prin România – înregistrează cheltuieli mai mari. De asemenea, traficul pe Dunăre s-a blocat, surprinzând patru convoaie bulgăreşti în amonte de Iugoslavia.
În 24 martie 1999, m-am urcat în maşina cameramanului meu Graţian Bălan, care m-a dus la Belgrad. Eram corespondentul Pro TV la Timişoara, cel mai apropiat oraş de Iugoslavia, ţară împotriva căreia NATO anunţase că va declanşa o operaţiune militară. Mi-am luat cu mine două tricouri, câteva schimburi, un pix şi un carneţel deja început. Pe robotul telefonului mobil, puteaţi auzi: ” Am plecat la război. Lăsaţi-mi un mesaj şi, dacă nu mă vor nimeri americanii cu vreo bombă în cap, când mă voi întoarce, îl voi asculta. ”
Era o glumă, desigur. Nu-mi închipuiam atunci că voi avea ocazia să asist la un război. Cu atât mai puţin, că voi ajunge să fiu singurul jurnalist român care va sta acolo, din prima până în ultima zi. O experienţă extraordinară, pe care orice jurnalist şi-o doreşte, însă puţini au norocul să o trăiască.
Era a doua zi consecutiv când mergeam la Belgrad. În 23 martie, dădusem o fugă cu maşina, pentru a lua o declaraţie de la cei din Ambasada României, ale căror familii fuseseră evacuate şi trimise în ţară. Mai fusesem în capitala iugoslavă de nenumărate ori până atunci. Şi ca turist, şi ca reporter de televiziune, mai ales la sfârşitul anului 1996, în timpul demonstraţiilor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic. Dar, de data aceasta, parcă aveam o strângere de inimă. NATO anunţase declanşarea operaţiunilor militare împotriva Iugoslaviei. Adică, un război.
“Tocmai am dat instrucţiuni comandantului suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american Wesley Clark, de lansare a operaţiunilor aeriene în Republica Federală Iugoslavia,” declarase Javier Solana, secretarul general al NATO, la ora 22.17 GMT, conform Agenţiei France Presse (AFP).
Seara târziu, Horia Enăşel, producătorul care răspundea, la ProTV, de ştirile externe, îmi spusese doar atât: “Fugi repede acolo şi ne transmiţi prin telefon tot ce s-a întâmplat ! Apoi filmaţi şi vă întoarceţi la Timişoara în timp util, ca să transmiteţi imaginile pentru Ştirile de la 19.30.” Zis şi făcut. La început, nu eram prea entuziasmat. Nu credeam că se va întâmpla mare lucru şi mai aveam o grămadă de probleme de rezolvat pe acasă, dintre care cea mai importantă era maşina ce aştepta să fie reparată, după un accident uşor pe care îl avusesem. Eram cu cameramanul meu, Graţian Bălan şi cu Mile Cărpenişan, colegul meu de la Antena 1. Acesta nu avea maşină şi ne rugase să-l luăm cu noi. În drum spre frontieră, ne-am oprit la părinţii lui, care locuiau la marginea comunei Jebel şi, înainte de a pleca, m-au rugat să am grijă de Mile. Eram cu 10 ani mai mare decât el şi mă considerau mai matur. Pe lângă asta, când era vorba de un eveniment deosebit, Mile era ca un uragan: imposibil de oprit.
Vameşii sârbi ne-au privit puţin cam strâmb când am intrat în ţară, însă n-au comentat nimic. Păreau uşor iritaţi şi ne considerau vânători de ştiri, amatori de senzaţii tari, nişte şacali care îşi câştigau salariul din nenorocirile altora. N-am zis nimic şi am plecat mai departe. Până ne-am adunat să plecăm şi până am trecut frontiera, s-a lăsat noaptea. Am ascultat ştirile de la posturile sârbeşti de radio şi sângele a început să ne alerge mai repede prin vene : se anunţase că au fost bombardate câteva oraşe sârbeşti, printre care Belgradul şi Pancevo. Maşina noastră gonea pe şoseaua spre capitala iugoslavă, iar noi scrutam orizontul, încercând să descoperim flăcările incendiilor de după bombardamente. Lângă Pancevo, oraş ce se afla la 14 kilometri de Belgrad, am văzut, pe stânga, lumina unei flăcări. Pe măsura ce ne apropiam, devenea tot mai mare. Era zona combinatului petrochimic HIP şi a rafinăriei. Ca să ne facem curaj, glumeam, închipuindu-ne cum vom auzi vuietul avioanelor şi ce va mai rămâne din vechiul Mercedes al lui Graţi, după ce un proiectil va cădea lângă noi. La intrarea în Pancevo, am mai văzut, pe partea dreaptă, o altă flacără, dar nu ştiam ce e acolo. Nu i-am dat mare importanţă. Câteva minute mai târziu, ne-am dat seama că prima flacără pe care o văzusem era de la unul din furnalele combinatului chimic. Care ardea, la fel ca la combinatul “Solventul” din Timişoara, semn că se lucrează. Nu fusese nici un bombardament. Cel puţin, nu acolo.
Când am intrat pe podul peste Dunăre, dintre Pancevo şi Belgrad, ne-a cuprins o senzaţie stranie. Era aproape miezul nopţii şi capitala iugoslavă (a cărei imagine nocturnă ne-a încântat de atâtea ori, pe noi, care veneam dintr-o ţară în care nu vedeai prea multe lumini noaptea prin oraşe) era cufundată în întuneric. Cu mare greutate am ajuns, prin beznă, în centru. Pe străzi, nici o lumină. “Hai la ambasadă !“, a fost prima idee. “Doar nu o să ne lase să stăm pe străzi…”
Am bâjbâit până pe bulevardul Knez Milosa, am coborât în faţa Ambasadei României şi am sunat la uşă. Când au auzit cine suntem, ne-au deschis şi ne-au tras înăuntru : “Până dimineaţă nu mai plecaţi de aici ! Voi nu sunteţi normali să umblaţi pe străzi la ora asta ! N-aţi auzit că e alarmă aeriană şi că s-a declarat stare de război ? “
Ne-am privit contrariaţi şi aproape că am izbucnit în râs. Ce stare de război ? Ce alarmă aeriană ? Pe străzi, văzusem destule maşini circulând, iar trecătorii nu păreau să alerge speriaţi, ci îşi vedeau de treaba lor. “Ce caraghioşi !”, ne-am zis în sinea noastră. Dar am acceptat. De serviciu, în noaptea aceea, era Traian Borşan, secretarul I al ambasadei. Ne cunoscusem cu o zi înainte, când îi luasem o declaraţie despre evacuarea personalului ambasadei. Tot atunci l-am întâlnit şi pe Alexandru Cornea, ambasadorul român la Belgrad, care abia venise, îşi depusese scrisorile de acreditare, dar nu fusese, încă, primit de preşedintele Slobodan Milosevic. Aşa că, potrivit uzanţelor diplomatice, nu era, deocamdată, recunoscut în funcţie. Dl Borşan ne-a adus nişte cafele şi a început să ne lămurească ce s-a întâmplat în ultimele ore.
Autorităţile de la Belgrad adresaseră, mai devreme, un mesaj ambasadorilor statelor vecine, în care atenţionau că “orice formă de participare, asistenţă directă sau indirectă acordată planurilor şi acţiunilor care privesc o agresiune este considerată contrară relaţiilor de bună vecinătate şi interesului comun pe termen lung. Se aşteaptă o reţinere totală.” Mesajul tensiona automat, conform agenţiei Mediafax, relaţiile dintre România şi Iugoslavia, deoarece Victor Babiuc, ministrul Apărării Naţionale, şi generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major General, declaraseră că România se raliază poziţiilor NATO în privinţa soluţionării crizei din Kosovo, fără alte precizări.
La ora la care ajunsesem noi la Belgrad, informaţiile erau foarte confuze şi toată lumea era derutată. Nu aveam încredere în ceea ce se spunea în ştirile difuzate de posturile sârbeşti de radio şi televiziune, care insistau asupra poziţiei statelor ce condamnau atacul împotriva Iugoslaviei. Un lucru era sigur : premierul iugoslav Momir Bulatovic decretase instaurarea stării de război pe tot teritoriul ţării. Au fost, de asemenea, anunţate explozii în cartierele belgrădene Avala şi Rakovica, în jurul aeroportului Batajnica, la Novi Sad, Priştina şi Podgorica (capitala Republicii Muntenegru). De-a lungul nopţii, am ieşit de câteva ori pe terasa din spatele ambasadei române, privind către cartierul Novi Beograd, dar nu am văzut nici bombardamente, nici tiruri ale antiaerienei. Cu toate acestea, se anunţaseră puternice lupte aeriene, între avioanele celor două tabere. Mai mult, pe un post de televiziune iugoslav, au fost arătate imagini ale distrugerii unei rachete de croazieră, filmate de pe ecranul unui radar. Dar erau, oare, adevărate ? Sârbii pretindeau că ar fi doborât două avioane ale NATO şi şase rachete Tomahawk, dar că şase civili au fost răniţi în bombardamentele asupra oraşului Kursumlija din Kosovo. Periodic, Comandamentul Apărării civile a Belgradului întrerupea programele radio şi TV şi îi sfătuia pe oameni să rămână în adăposturile antiaeriene, până la încetarea alarmei. Însă mulţi stăteau acasă şi priveau la televizor, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.
Dimineaţa, generalul Henry Shelton, şeful Statului Major Inter-arme al SUA, avea să anunţe că NATO nu a suferit nici un fel de pierdere. Ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, citat şi el de AFP, a confirmat anunţul, adăugând ca, dimpotrivă, mai multe avioane iugoslave au fost doborâte în cursul operaţiunilor NATO.
Informaţii neoficiale ce ne-au ajuns la urechi spuneau că, pe autostrada către Ungaria s-ar înregistra o aglomeraţie de automobile ale sârbilor care încercau să plece din ţară. Nu le-am dat crezare, pentru că spre România nu văzusem aşa ceva. Şi ar fi fost nefiresc să fugă numai spre Ungaria. Ştiam doar că tinerii sârbi aflaţi la studii în ţara noastră erau foarte îngrijoraţi de ce se întâmpla acasă. Nu se puteau întoarce, pentru că se anunţase mobilizare generală şi nici un sârb având vârsta între 18 şi 65 de ani nu mai avea voie să părăsească Iugoslavia, fără avizul special al Marelui Stat Major.
La Ambasada României au sunat mai mulţi români aflaţi la muncă sau la studii în Iugoslavia, cerând un sfat. Li s-a recomandat să se întoarcă, de urgenţă, acasă. Ştiam că, la Belgrad se mai aflau colegi de-ai noştri, însă habar nu aveam unde locuiau şi nici cum puteam lua legătura cu ei, ca să ne consultăm sau să verificăm informaţiile pe care le aflasem. La hotel Hyatt, unde se cazaseră majoritatea ziariştilor străini, au avut loc incidente cu Poliţia. Aşa cum făcuseră în Irak, ziariştii s-au urcat pe acoperişul hotelului, unde şi-au instalat camerele de luat vederi şi aparatura de transmisie în direct prin satelit. În scurtă vreme, au apărut poliţiştii sârbi, i-au arestat şi le-au confiscat toate sculele. A doua zi, i-au expulzat pe toţi şi nu le-au înapoiat decât camerele video. Mai târziu, cei care fuseseră de faţă ne-au povestit că Christiane Amanpour, celebrul reporter al CNN, a încercat să facă scandal, însă un poliţist sârb a potolit-o imediat, cu un pumn în ochi. Poate că a fost doar o legendă inventată de sârbi, care o urau foarte tare pe Amanpour. Cert este că, după ce a fost expulzată, aceasta n-a mai apărut pe post cel puţin o săptămână. Sârbii o urau pentru că era soţia lui James Rubin, pentru că era musulmană, pentru că au considerat-o principalul autor a manipulării opiniei publice internaţionale, pentru că era ziaristă, pentru că, pentru că… Am aflat, mai târziu, că nici ziariştii străini aflaţi la Priştina şi cazaţi în hotelul Grand nu au avut o noapte liniştită. Mai multe unităţi ale forţelor speciale de Poliţie au intrat camerele lor şi, sub ameninţarea armelor, i-au percheziţionat şi le-au confiscat o parte din aparatură. Echipa CNN, căreia i s-au reţinut toate documentele, a fost somată să părăsească Priştina până joi la prânz.
Am stat toată noaptea în tensiune. Din când în când, mai priveam, discret, pe geam, ascunşi după draperii. Nu vedeam mare lucru : bulevardul, clădirea părăsită a Ambasadei Canadei de vis-a-vis, din când în când câte o maşină sau un trecător. Traian Borşan ne tot aducea câte o cafea şi mai căuta, la radio, posturi sârbeşti. Nu dormise nici cu o noapte înainte, când coordonase evacuarea familiilor personalului din ambasadă şi avea o faţă pământie şi cearcăne adânci. A stat, totuşi, alături de noi, până dimineaţa şi, la 6:20, nu şi-a putut reţine un zâmbet. Îngheţasem. Graţi, care adormise pe o canapea din alt salon, a intrat peste noi, cu faţă răvăşită, întrebându-ne din priviri ce se întâmplă.
Urletele sirenelor răsunau din toate colţurile oraşului. Anunţau încetarea alarmei aeriene şi, cu toate că mai auzisem aşa ceva la exerciţiile de apărare civilă din România, când erau prilej de amuzament ori de show-uri de televiziune, am simţit un fior rece pe şira spinării. Era primul indiciu cumplit de concret că ne aflam în plin război. Când au tăcut, o linişte nefirească s-a lăsat peste tot. Am sărit la geam. Afară, automobilele circulau normal şi oamenii se grăbeau la servici. Începea o nouă zi.
“Am acţionat pentru a apăra miile de nevinovaţi contra unei ofensive militare zdrobitoare, pentru a evita extinderea războiului şi pentru a dezamorsa butoiul cu pulbere pe care se afla Europa şi care a explodat deja de două ori în cursul acestui secol, cu rezultate catastrofale,” afirmase Bill Clinton, într-un discurs televizat aseară. Senatul american aprobase deja, cu 57 de voturi “pentru”, o rezoluţie care îl autoriza pe preşedinte să ordone lansarea de lovituri aeriene împotriva sârbilor, în ciuda opoziţiei unor senatori, care subliniaseră că “SUA urma să atace o ţară suverană, fără o declaraţie de război.”
