albania

target: NATO bombardează două convoaie cu refugiați albanezi la Djakovica

by

14 aprilie 1999

Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.

La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.

Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.

Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.

Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.

Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.

Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”

Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.

După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.

Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.

Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.

Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.

Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.

Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.

În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”

Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”

Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.

Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.

Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.

După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.

Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.

Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.

În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.

Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.

NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.

Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.

Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.

La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.

La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.

Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.

Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.

Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.

Share

target: Mile, Narcisa Iorga și interviul cu Arkan

by

13 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 7:32, când tocmai terminasem transmisia pentru emisiunea de dimineață și încercam să adorm. Mi-am notat o știre: 40 de cadavre ale unor militari americani au fost trimise în SUA ieri, cu un avion care a decolat de pe aeroportul Petrovec din Macedonia. Erau corpurile celor două echipe de recuperare a unui pilot, din două elicoptere care – spun sârbii – au fost doborâte în 9 aprilie, când încercau să se ridice de la sol. Nu știu cât e de adevărat, însă știu sigur că tactica pe care o aplicau sârbii, când observau un elicopter de recuperare, era să-l lase să aterizeze, să-l ia pe pilotul căutat și să-l doboare când e cel mai vulnerabil, la decolare.

Ne-am trezit pe la 10:00, când Priștina se afla în plin bombardament. Primele explozii au fost auzite la 9:25 și, până la 10:15, alte 4-5 explozii au marcat lovirea cazarmei “Kosovski junaci” și a zonei Gazimestan.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, mi-am luat un buletin informativ și m-am dus la Media Center. Am aflat o veste care m-a neliniștit: Peter Gigliotti, cameramanul BBC, a fost reținut de Poliție, care a descins azi-dimineață la hotelul “Hyatt“, condus până la frontiera română și expulzat fără explicații. Cei doi reporteri ai BBC, John Simpson și Mike Williams, au fost lăsați în pace. Nu am reușit să aflu niciodată, deși am stat de vorbă cu Simpson într-o după-amiază, ce a filmat Gigliotti sau ce a făcut de a fost expulzat.

NATO a recunoscut astăzi că a bombardat podul de la Grdelica, “pe care sau în apropierea căruia se afla un tren de persoane“. Într-un comunicat oficial al Alianței, citat de AFP, se precizează că “podul era o parte importantă a liniilor de aprovizionare a forțelor de securitate și militare ale Iugoslaviei în Kosovo”. În final, oficialii NATO au ținut să precizeze că “Alianța a luat măsuri extraordinare pentru a evita producerea de pagube colaterale“.

Generalul Wesley Clark a apărut, personal, în conferința de presă a NATO, pentru a justifica eroarea de la Grdelica. El a prezentat înregistrarea imaginilor filmate de camera instalată pe prima rachetă care a lovit garnitura și a explicat că trenul apăruse brusc pe pod și a fost imposibil ca traiectoria rachetei să mai fie deviată. Unul din scopurile instalarii unor camere video pe rachetele lansate din avion era ca pilotul să poată vedea încotro se îndreaptă aceasta și, în cazul unei erori, să o poată devia în ultimul moment. Nouă luni mai târziu, după ce cotidianul german “Frankfurter Rundschau” a dezvăluit că imaginile prezentate de Wesley Clark ziariștilor au fost trucate, fiind derulate cu o viteza de 3 ori mai mare decât cea reală, pentru a se da impresia că nu se mai putea face nimic, Statul Major al NATO a recunoscut că atunci a mințit. Ce să-i faci ? D-ale razboiului…

Astăzi, după o zi de tăcere, au început să apară reacții la votul Parlamentului iugoslav, care aproba aderarea la Uniunea Rusia-Belarus. Parcă mai încrezător ca niciodată în forța sârbilor, Vuk Draskovic a declarat că este momentul realizării unui compromis în problema Kosovo: “Nu poate fi vorba, în niciun caz, de prezența trupelor NATO în Kosovo sau de crearea unei a treia republici în cadrul Federației Iugoslave.” Vojislav Seselj, președintele SRS, a punctat că “este unul dintre cele mai grele momente pentru Serbia. Este cazul să se afirme legătura dintre popoarele slave din Europa.”

Interesant că oamenii obișnuiți nu au împărtășit entuziasmul politicienilor. Ba mai mult, erau chiar sceptici că Rusia își va asuma riscurile de a pierde toate ajutoarele financiare ale Occidentului, care îi mai țineau în viață fragila economie, pentru a salva Iugoslavia.

“Trebuie să se acționeze ținând cont de interesele Rusiei și nu trebuie să permitem ca acest demers, logic în opinia Iugoslaviei, să ne antreneze într-un conflict militar,” a afirmat Oleg Sîsuev, prim adjunct al șefului administrației prezidențiale de la Moscova, citat de Itar-Tass. “Rusia trebuie să depună toate eforturile posibile în scopul opririi bombardamentelor barbare ale NATO în Iugoslavia, dar nu trebuie să cedăm unei conjuncturi politice de moment. La urma urmei, Iugoslavia nu are frontieră comună cu Rusia.”

După cum mă așteptam, Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia i-a isterizat pe politicienii români, care s-au întrecut în declarații apocaliptice. Care ne-au distrat teribil, când ne-au ajuns la urechi. PUNR a declarat că aderarea Iugoslaviei la uniune afectează în mod direct securitatea națională a României. UFD considera că formarea unei axe Rusia-Belarus-Iugoslavia va avea efecte nefaste asupra României. PNL aprecia că situația nou creată va determina NATO să ne primească mai repede în Alianță. De aceeași părere erau și liderii UDMR și PD.

Politicienii cu experiență nu s-au lăsat, însă, păcăliți. Ion Diaconescu a explicat că proiectul aderării Iugoslaviei la uniune este doar un deziderat, cu slabe șanse de realizare în practică. Teodor Meleșcanu credea că o eventuală uniune nu va funcționa în acest  moment, dar ideea ar putea fi speculată cu inteligență de diplomația românească, la summit-ul NATO de la Washington. În fine, Ion Iliescu a declarat că aderarea Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus nu va avea nici o consecință, “fiind doar un gest de disperare în fața agresiunii NATO”, care nu-i va impresiona pe liderii Alianței.

Încercând să aflu cât mai multe despre reacțiile politice ale sârbilor la Uniunea Rusia-Belarus, nici nu știu când a trecut ziua. Colegii mei de la București erau atât de interesați de subiect, încât am intrat în direct chiar și la Știrile de la 17:30! Pentru prima oară! Tuturor le era greu să înțeleagă că, în afară de politicieni, nimeni nu se agita în Iugoslavia cu blestemata de uniune.

“O prezență internațională în Kosovo, sub orice formă, necesită acordul Republicii Federale Iugoslavia,” a declarat astăzi, la Oslo, ministrul rus de Externe Igor Ivanov, după o întâlnire cu Madeleine Albright, anunță AFP. La rândul său, secretarul de stat american a afirmat că a căzut de acord cu omologul său rus asupra câtorva principii privind rezolvarea crizei din Kosovo: încetarea violenței în provincie, retragerea militarilor și polițiștilor sârbi, întoarcerea necondiționată a refugiaților și accesul în Kosovo al organizațiilor umanitare. Totuși, cei doi nu au reușit să se înțeleagă asupra formei unei prezențe militare internaționale în provincie.

Astăzi, s-au dat din nou lupte grele în zona Tropoja, la granița dintre Iugoslavia și Albania. Militarii sârbi au fost mai puternici și i-au fugărit pe luptătorii UCK, intrând câteva sute de metri pe teritoriul albanez, până în satul Kamenica. Sârbii s-au întors imediat, dar a fost suficient pentru ca oficialii albanezi să facă mare scandal, pretinzând că acțiunea a fost intenționată. Liderii NATO au înțeles care era adevărul, dar i-au avertizat pe sârbi să nu repete operațiunea.

Pentru prima oară de la începutul crizei din Kosovo, primul ministru chinez Zhu Rongji și-a exprimat public îndoielile în privința unei purificări etnice dusă de către sârbi în provincia Kosovo, anunță AFP.

Deși sârbii nu au mediatizat deloc incidentul, am reușit să aflu că 1.000 de docheri muntenegreni din Bar au protestat împotriva folosirii acestui port comercial de către marina de război iugoslavă. Ieri, de pe navele de război s-a deschis focul asupra avioanelor NATO. Dragan Nikezic, reprezentant al capităniei portului, a explicat că muncitorii nu sunt împotriva Iugoslaviei, dar nu doresc ca portul Bar să ajungă pe lista țintelor NATO, iar ei să devină șomeri, după o eventuală bombardare a instalațiilor portuare. Svetozar Marovic, președintele Parlamentului muntenegrean, a avertizat autoritățile militare să nu implice în conflict civili nevinovați.

La știrile de seară al RTS, sârbii vorbeau de două avioane ale NATO doborâte în timpul zilei. Primul, de tip Harrier, al cărui pilot nu a reușit să se catapulteze, ar fi căzut în Bosnia, într-o zonă înconjurată, imediat, de trupele SFOR. Al doilea, ale cărui imagini le-au prezentat, s-a prăbușit lângă orașul Zrenjanin.

“Conflictul dintre NATO și Iugoslavia costă Statele Unite între 70 și 100 de milioane de dolari în fiecare zi,” a afirmat astăzi, liderul majorității republicane din Senatul american Trent Lott, citat de cotidianul “Washington Times“. După o întâlnire cu secretarul de stat al Apărării William Cohen și cu șeful Statului Major, generalul Henry Shelton, Lott a declarat că, peste două zile, Casa Alba va comunica Congresului cifra exactă, mai ales că Bill Clinton intenționează să ceară fonduri suplimentare de urgență, pentru a sprijini efortul militar împotriva Belgradului.

În mod ciudat, în această seară am mâncat liniștiți. Alarma aeriană încă nu sunase. Ne-am strâns apoi în bar, la o cafea și am povestit tot felul. Apoi am băut o bere. Apoi încă una. Apoi încă o cafea. Am început al doilea pachet de țigări. Tot mai neliniștiți, ne uitam la ceas. Apoi la vitrina fără bandă izolantă dinspre stradă. Abia la 23:50, a venit și urletul mult-așteptat al sirenelor. Am răsuflat ușurați: în sfârșit, alarmă aeriană!

Mile Cărpenișan s-a dus până la hotel “Hyatt”, împreună cu o echipă de la Antena 1, venită de la București. Au sunat înainte de a intra în Iugoslavia, să-l roage să le obțină cazare la hotel “Toplice“. Din echipă făcea parte doar cameramanul Florin Dobre și un șofer – de la Antena 1. Ceilalți doi erau Narcisa Iorga și fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Se lăudau că au aranjat un interviu cu Arkan, ai cărui băieți urmau să-i aștepte în vamă și să-i conducă la Belgrad. Desigur că nu i-a așteptat nimeni. Mai mult, când s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lăuda că știe sârbește – l-a rugat pe Mile să-i fie translator. Când i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fără prea multă eleganță, spunându-le că are programat un alt interviu, pentru France Presse.

Până la urmă, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta stătea în fiecare seară în barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea că ar fi acționar și dădea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru ruși, greci sau români. Ne-am distrat foarte tare când Mile ne-a imitat răcnetul pe care l-a scos Arkan, când Narcisa l-a rugat să filmeze interviul la el acasă: “Femeie! Tu nu știi că vila mea e pe lista țintelor NATO?!” După interviu, Arkan i-a dat Narcisei o casetă pe care erau filmați “tigrii“ lui, în timpul unor antrenamente. Știu că – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Când Mile le-a explicat asta sârbilor, au râs cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decât un șmecheraș căruia îi plăcea să se dea mare. Nu dădeau doi bani pe el și se mirau că strainii l-au transformat într-un adevărat Rambo.

Cotidianul “The Washington Times” a anunțat că astăzi, după trei săptămâni de război, Bill Clinton a semnat următorul decret: “Prin puterea investită în mine, ca președinte, de Constituție și de Legislativul Statelor Unite ale Americii, inclusiv secțiunea 112 a Codului Intern de Procedură, stabilesc ca teatre de operațiuni militare, inclusiv spațiile aeriene ale acestora, locurile unde forțele armate ale Statelor Unite sunt angajate în luptă: Republica Federală Iugoslavia, Albania, Marea Adriatică și Marea Ionică, la nord de paralela 39. Pentru îndeplinirea acestui ordin, decretez data de 24 martie 1999, ca zi de începere a activităților de luptă în aceste zone. William J. Clinton, Casa Albă, 13 aprilie 1999“

Chiar la miezul nopții, două proiectile au explodat lângă hidrocentrala Bistrica, spărgând geamurile de la sala mașinilor și lăsând totul în întuneric. La 0:15, mai multe proiectile au căzut, din nou, în zona mănăstirii Gracanica. Un sfert de oră mai târziu, bombele atingeau autogara din Priștina, aeroportul Slatina și un cartier apropiat. Clădirea autogării a fost complet devastată, iar 10 autobuze s-au făcut scrum. Rachetele au distrus apoi un mare pod de cale ferată, între Priboje și Prijepolje, întrerupând legătura feroviară dintre Bar și Belgrad. La ora 1:00, explodau bombe într-un sat de lângă Kosovska Mitrovica. La 1:10, exploziile provocau incendii în satul Prijanovic, de lângă Cacak.

De pe acoperiș, am putut vedea, la 1:20, un atac al aviației NATO asupra Novi Sad-ului. Tirurile antiaerienei, după care câteva explozii în centrul orașului. Am auzit bubuituri dinspre Novi Beograd și Zemun, unde piloții NATO încercau să lovească o cazarmă. Un alt pod, rutier, de la Uzice, a fost avariat tot în această noapte. La ora 5:00, pentru prima dată de la începutul războiului, explodau bombe lângă orașul Pirot, unde un incendiu puternic izbucnise în satul Izvor. Între 5:30 și 6:00, în timpul unui raid puternic asupra fabricii “Krusik” din Valjevo, a fost avariată centrala electrică, 2 muncitori fiind răniți.

Share

target: NATO bombardează un tren de călători la Grdelica

by

12 aprilie 1999

De această dată, alarma aeriană a fost ridicată abia la ora 8:15. Eu adormisem la loc, după ce îi povestisem lui Cristi Tabara, în direct, cum și-au petrecut sârbii Sfintele Paști sub bombe. N-am mai avut stare și am mâncat ceva la repezeală, după care m-am grăbit către Centrul militar de presă. Aici, era mare înghesuială și toată lumea completa cereri de a vizita și filma combinatul și rafinăria de la Pancevo. Am completat și eu una și am plecat la Media Center, rugându-l pe Daniel Uncu să mă sune și pe mine, dacă aude că se organizează vreun convoi încolo.

bombardament

Eu stăteam cu ochii pe Parlamentul iugoslav unde, la 11:30, începea o ședință comună a celor două camere, în care se dezbătea propunerea ca Iugoslavia să intre în Uniunea Rusia-Belarus. 110 deputați din Camera cetățenilor au votat “pentru” și 5 s-au abținut, în timp ce 26 de membri ai Camerei Republicilor au votat “pentru” și doar unul s-a abținut. Conform textului hotărarii, Republica Federală Iugoslavia declara că aderă la Uniunea Rusia-Belarus, acceptă obiectivele și principiile acestei uniuni și susține obligațiile care decurg din tratatul și statutul uniunii. Am remarcat însă că, deși din Federația Iugoslavă face parte și Muntenegru, la ședința de astăzi, sârbii nu s-au ostenit să-i invite și pe muntenegreni.

La aceeași oră, la Niș suna alarma aeriană. Ca și când nu aveam destule evenimente pe cap, o știre venită pe agențiile de presă ne-a bulversat. Podul peste Morava din clisura Grdelica a fost lovit de o rachetă, în timp ce pe el trecea un tren de călători. Se pare că există mai mulți morți și răniți.

Potrivit AFP, Consiliul Permanent al NATO a aprobat astăzi planul operațiunii “Allied Harbour“, pregătind desfășurarea în Albania a circa 8.000 de militari, care să asigure securitatea sosirii, transportului și distribuirii ajutoarelor umanitare pentru refugiații albanezi. Organizatia “Medecins sans frontieres“ a întâmpinat cu rezerve planul, considerând că NATO nu ar trebui să amestece operațiunile de război cu misiunea umanitară, pentru a nu se interpreta că, în realitate, maschează pregătirea unei invazii terestre în Kosovo.

Am început să dau telefoane, să aflu amănunte. Se pare că era trenul internațional 393 Belgrad-Salonic, în care se aflau 50 de călători. Podul se află la 20 de kilometri de Leskovac. La 100 de metri după ieșirea de pe pod, trenul urma să treacă pe sub un viaduct. Circula pe traseul obișnuit, deși zona începuse să fie bombardată de avioanele NATO. Din cauza atacului, a fost întrerupt curentul din linia de înaltă tensiune, așa că trenul a rămas imobilizat pe șine. Locomotiva și primele două vagoane ieșiseră de pe pod. Ultimele două vagoane au rămas pe pod, în momentul în care un avion al NATO a venit în picaj și a lansat prima rachetă. Aceasta a șters marginea viaductului și a lovit în plin vagonul aflat în dreptul piciorului podului. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, avionul a mai făcut un arc de cerc și s-a întors, lansând încă o rachetă, care a lovit ultimul vagon, prăbușindu-l în apele Moravei. Celalalte trei vagoane au sărit de pe șine. Călătorii din aceste vagoane au fost, pur și simplu, aruncați prin geamuri pe terasament și mai multe cadavre pluteau în Morava. Casele din jur, pe o rază de 500 de metri, au rămas fără geamuri și acoperișuri de la suflul exploziei. Primul bilanț al victimelor indica 10 morți și 16 răniți. Printre morți erau o fetiță de 10 ani și un băiat de 13 ani.

După ce a venit până la Media Center, ca să afle ce mai știu și eu, Daniel Uncu s-a întors la Centrul militar de presă exact în momentul în care se punea în mișcare un convoi, organizat pentru ziariști de Armata Iugoslavă. M-a sunat dar, deși m-am rostogolit pe scări, n-am reușit decât să văd cum ultima mașină dădea colțul. Au fost duși la Grdelica, să vadă cu ochii lor dezastrul. S-au întors îngroziți.

Mi-a povestit că vagoanele erau un morman de fiare și lemne arse. De jur împrejur se vedeau cadavre carbonizate sau resturi de corpuri umane. Mirosea îngrozitor a ars și a moarte. Jurnaliștii au putut filma în voie și au luat declarații martorilor oculari, care povesteau cum avionul s-a întors să mai tragă o rachetă, să fie sigur că nu și-a ratat ținta.

Cât au stat acolo, s-a petrecut un incident ciudat, pe care nimeni n-a avut, însă, chef să-l clarifice. Atmosfera era deosebit de tensionată. În timp ce o echipă a unei televiziuni italiene îl intervieva pe un țăran sârb, iritat de cuvintele acestuia, un ofițer s-a repezit și l-a doborât dintr-un pumn. Apoi l-a călcat în picioare, urlând. Descărcarea de violență i-a împietrit, efectiv, pe italieni. Reporterul a rămas cu microfonul în mână, iar cameramanul filma orizontul din care dispăruse țăranul sârb. Toată lumea a rămas stană de piatră. După câteva clipe, conducătorul delegației a rupt tăcerea: “Ne cerem scuze. L-au lasat nervii…” Toți au răsuflat ușurați și și-au văzut de treabă. Fără măcar a îndrăzni să se uite spre cel bătut, italienii au plecat să filmeze altceva.

Reacția oficialilor NATO la difuzarea știrii că unul din avioanele lor ar fi lovit un tren de călători a fost cea pe care o așteptam: “Nu este adevărat!” După cum au negat și că, la ora 14:25, pe șoseaua Priștina – Kosovopolje, a mai fost distrus un “obiectiv militar”. Un avion s-a năpustit în picaj asupra unui Ford Escort, pulverizându-l dintr-o lovitură bine ochită. Din cei trei pasageri ai automobilului n-a mai rămas decât o grămadă de oase calcinate.

Comandamentul Armatei Iugoslave a dat publicității un comunicat în care dezminte acuzațiile că ar fi expulzat fără motiv jurnaliștii străini care îi deranjează. Explicând că, întotdeauna, în timpul războaielor, presa este supusă cenzurii militare, sârbii au reamintit că, în prezent, la Centrul militar de presă sunt acreditați 470 de jurnaliști străini, iar o parte din cei 615 ziariști sârbi lucrează pentru agenții sau televiziuni occidentale. Militarii au recunoscut că, după primele două zile de război, 37 de jurnaliști din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța au fost expulzați, însă o parte dintre ei s-a întors. Sârbii au atenționat că restul jurnaliștilor expulzați până în prezent au încălcat regulile impuse de Centrul militar de presă de la Belgrad, pe care toți ceilalți le respectă.

Astăzi, dintr-un avion care survola Iugoslavia la mare înălțime s-au aruncat 2,5 milioane de manifeste, pe care scria “Milosevic este vinovat pentru tot ce vi se întâmplă” și erau descrise condițiile cerute de NATO pentru a înceta bombardamentele. Nu știu ce efect mai puteau să aibă, după ce toată lumea a văzut imaginile de la Grdelica la televizor.

“Există un consens între membrii Alianței, care consideră că Milosevic merită să fie tratat ca un criminal de război,” a declarat ministrul spaniol al Apărării Eduardo Serra Rexach, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. “Tribunalul Internațional de la Haga caută probe pentru a-l putea inculpa, iar NATO ar putea dispune să îl captureze.” Serra era de părere că “o intervenție mai fermă în 1992, împotriva lui Milosevic, ar fi evitat, probabil, moartea a 200.000 de persoane în Bosnia și uciderea altora în Kosovo“.

Astăzi, Nelu Majinca (directorul hotelului nostru) l-a dus pe Mile Cărpenișan până în vama românească. Îi aducea tatăl lui o geantă cu haine curate, de primăvară și ceva de-ale gurii. Pe tot drumul până la Vîrșeț, au fost opriți de mai multe baraje ale Poliției, însă nu au avut probleme. Mile avea acreditarea de la armată, iar Nelu avea carnet de partid. Era membru JUL. Și – ca peste tot – deși era un partid fantomă, toată lumea se temea să se lege de membrii acestuia, ca să nu se supere președintele partidului, nimeni alta decât Mira Markovic, soția lui Milosevic.

La întoarcere, Nelu s-a dus să-și vadă nevasta și copiii, la Bela Crkva. În drumul spre Belgrad, au nimerit într-o unitate de antiaeriană, care crescuse, peste noapte, în mijlocul câmpului. Abia au scăpat. Peste tot pe câmp, au văzut baterii de tunuri cu țevile îndreptate spre cer. Mai văzusem și eu și cred că era unul din modurile în care sârbii îi păcăleau pe inamici. Săpau, tacticoși, cu excavatoarele, ziua în amiaza mare, lăcașul pentru bateriile antiaeriene. Desigur că erau observați prin sateliții care roiau deasupra Iugoslaviei. Satisfăcuți, generalii NATO însemnau locația și o transmiteau bombardierelor. Fără să verifice încă o dată, înainte de lansarea atacului. Pentru că, din momentul în care primul avion se ridica la atac, sârbii aveau la dispoziție cel puțin o oră, în care își mutau tehnica militară în altă parte. Iar NATO lansa bombe degeaba. Așa se explică gropile de obuze pe care le-am văzut, cu ochii noștri sau la televizor, pe câmp sau prin păduri, unde nici o logică nu te-ar fi îndemnat să arunci vreo bombă.

În seara aceasta, secretarul de stat american Madeleine Albright s-a întâlnit la Bruxelles cu purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu format de UCK Jakup Krasniqi, anunță AFP. Albright a respins cererea lui Krasniqi, ca SUA să înarmeze UCK sau să trimită trupe la sol, însă i-a promis că va continua să mențină refugiații albanezi din provincie cât mai aproape de Kosovo și să le trimită ajutoare umanitare.

La 20:37, sirenele indicau încă o alarmă aeriană în Belgrad. Deja, de o jumătate de oră, câteva avioane survolaseră Vîrșețul. Ne-am urcat pe acoperiș, de unde spectacolul era tot mai fascinant. Sârbii au întărit artileria anti-aeriană de pe centura capitalei. Chiar Mile a văzut la întoarcere, sub podul dinspre Pancevo, două tunuri mascate cu o plasă în culori de camuflaj. Avioanele NATO au fost întâmpinate cu o ploaie ucigătoare de proiectile, care a făcut cerul să pară un imens foc de artificii argintii. Începutul nopții părea să le fie favorabil sârbilor, care au lovit încă un avion inamic, în jurul orei 21:30. Acesta a reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul Osmaci, de lângă Tuzla (în Bosnia-Herțegovina), aeroport controlat de trupele SFOR. Mai târziu însă, atacurile s-au întețit, așternând un covor de bombe peste orașele iugoslave.

“Ne aflăm în plin război și acest război este neconstituțional, în absența unei declarații a Congresului, singurul abilitat să o facă,” a declarat astăzi, congress-man-ul republican Tom Campbell, citat de cotidianul New York Times. El a prezentat Congresului american două rezoluții: una prin care se face apel la retragerea militarilor americani din conflict, iar alta prin care se cere o declarație de război împotriva Iugoslaviei, solicitând colegilor să aleagă una din ele.

La 22:40, patru proiectile au lovit, din nou, rezervoarele rafinăriei de la Pancevo. Cerul era roșu în direcția aceea și în aer a revenit mirosul de benzină arsă. Avioanele veniseră dinspre nord-vest, au survolat Novi Sad-ul (lansând câteva proiectile asupra rafinăriei) și Belgradul, reușind să străpungă antiaeriana și continuându-și zborul către est. Eram îngrijorat pentru Daniel Uncu, deoarece convoiul plecat la Grdelica nu se întorsese. Când, în sfârșit, a ajuns, ne-a povestit îngrozit cum trecuseră cu autocarul printre bateriile antiaerienei care, chiar în acel moment, trăgeau asupra avioanelor inamice.

Pentagonul a anunțat astăzi că raidurile NATO au distrus, în proporție de 100 % capacitățile de rafinare a petrolului din Iugoslavia, chiar dacă în țară sunt încă rezerve considerabile de petrol. Deși avioanele aliate au efectuat deja peste 6.000 de ieșiri aeriene, apărarea anti-aeriană sârbă reprezintă încă “un factor de amenințare majoră“. Un oficial NATO a dezvăluit agenției AFP, pentru prima dată de la începutul conflictului, că Alianța dispune de 560 de avioane de toate tipurile și că liniile de comunicație dintre Belgrad și Kosovo au fost distruse, în proporție de 70 %, în timp ce Armata Iugoslavă a pierdut între 50 și 70 % din stocurile de carburant.

La 23:05, pentru a cincea oară, au fost bombardate instalațiile petroliere de lângă Sombor. La miezul nopții, am auzit din nou antiaeriana Belgradului. Avioanele au trecut pe deasupra noastră și au lovit orașele Uzice, Cacak (iar fabrica “Sloboda”), Kraljevo (aerodromul și podul cel nou), Kragujevac (din halele fabricii “Zastava nu au mai rămas decât scheletele metalice), Smederevo și Kopaonik (unde a fost distrus hotelul “Baciste” și avariată stația meteo).

Până la ora 2:00, Priștina a fost lovită de 12 ori, fiind atinse depozitele “Jugopetrol”, fabrica de mase plastice și șoseaua spre Kosovopolje. La 3:00, a fost bombardat podul peste râul Rasina din Krusevac. La 3:20, am văzut pe cer, cu ochiul liber, o formație de patru avioane care survola Belgradul. Un sfert de oră mai târziu, am auzit bubuituri dinspre sudul orașului, unde a fost lovită cazarma “Vasa Carapic” din cartierul Banjica. Suflul exploziilor a spart mai multe geamuri ale spitalului Academiei Militare de Medicină, unde 20 de pacienți au fost răniți de cioburi sau au suferit șocuri cardiace de spaimă. Tot atunci a fost atinsă de bombe și Academia de Poliție din cartierul Dedinje.

AFP a dezvăluit că americanii apreciază că distribuirea de ajutoare umanitare celor 260.000 de persoane deplasate în centrul provinciei Kosovo este foarte greu de realizat, datorită ripostei forțelor sârbe. “Avioanele de transport necesare pentru această operațiune sunt lente și de joasă altitudine și ar fi vulnerabile în fața artileriei anti-aeriene sârbe,” a declarat generalul Wesley Clark. Mai mulți diplomați NATO evocaseră posibilitatea parașutării de alimente, medicamente și paturi pentru etnicii albanezi refugiați în centrul provinciei Kosovo.

La 5:30, avioanele au mai lansat două bombe în depozitele rafinăriei din Pancevo, încă două rachete în instalațiile “Jugopetrol” de la Smederevo și, la întoarcere, au tras o rachetă în cartierul Novi Beograd. Aceasta a căzut lângă sala polivalentă “Arena” și nu a explodat, fiind dezamorsată de geniști.

Share

target: de Paști, concert Balasevic, asasinate și bombe

by

11 aprilie 1999

Pentru prima oară nu am auzit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, când la Niș, Podgorica, Leskovac și Novi Sad se dădea din nou alarma. Însă doar pentru scurtă vreme. În Kosovo era în continuare alarmă aeriană. La 9:17, în Priștina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au căzut în apropiere de mănăstirea Gracanica.

RTS a anunțat, în această dimineață, că programele sale pot fi urmărite, în zonele în care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecvențele pe care pot fi recepționate. Pe de altă parte, în Muntenegru a fost interzisă retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” și “Europa liberă“. Anunțul ne-a lăsat perplecși. În timp ce erau acuzați că manipulează opinia publică prin mass-media, sârbii încă mai permiteau retransmiterea acestor programe, de către patru stații de radio din Muntenegru !

Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Paști. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, veniseră să găsească măcar câteva clipe de liniște și să ceară ajutorul lui Dumnezeu ca să înceteze coșmarul. Slujba nu era oficiată de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nașterea Domnului” din suburbia Zemun.

Am plecat în Trg Republike, la obișnuitul concert. Simțeam că astăzi, va fi ceva deosebit și nu m-am înșelat. Deasupra scenei a fost instalată o reproducere a icoanei “Îngerul alb” de la mănăstirea Mileșevo. Deși ploua ușor, peste 15.000 de oameni erau adunați în piață. În primele rânduri, lângă o imensă fotografie a mănăstirii Rakovica, avariată de bombardamentele asupra cartierului, au afișat mesajul “Nu atingeți locurile sfinte ! Dumnezeu e încă deasupra noastră!”

Concertul a început cu ceea ce Mile Cărpenișan a numit “un moment vesel”. Pe scenă au urcat cinci cazaci, cei veniți odată cu Ghennadii Selezniov. Pareau decupați dintr-un film prost (rusesc, desigur). Îmbrăcați cu tunici și pantaloni bufanți, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap înalte chipie rusești, iar doi – celebrele căciuli mițoase. S-au pornit pe o serie de declarații belicoase despre ce o să le facă americanilor când vor pune mâna pe ei și i-au asigurat pe sârbi că sunt doar primii dintre cei 15.000 de cazaci care tremură de nerăbdare pe malurile Donului, așteptând să vină să lupte alături de Armata Iugoslavă. În final, după ce i-au umplut pe sârbi de promisiuni, cazacii au cântat o superbă baladă rusească de război. Care a mai șters din ridicolul declarațiilor de până atunci.

Oricum, cei care au venit în piață au avut parte de un adevărat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba și Djordje Balasevic. Adică unul dintre cei mai populari interpreți de muzică pop, formația care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavă și, în fine, regele baladelor. Am fost șocat când l-am văzut pe Bora Djordjevic, solistul vocal și liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timișoara, când venise pentru un concert în fostul club The Note. Arăta mai bătrân cu 50 de ani. Avea părul alb, fața suptă și nerasă, ochii înfundați în orbite. Avea, însă, tot atâta energie.

Dacă mi-a plăcut reacția oamenilor când au cântat primii doi, când a venit Djordje Balasevic pe scenă, mi s-a tăiat răsuflarea. Sârbii parcă înnebuniseră. Îl aveau în față pe zeul lor. A cărui voce aproape că nu am reușit s-o aud. Când formația intona primele acorduri ale unei piese, mulțimea începea să aplaude și să strige de bucurie, după care cânta întreaga piesă, cuvânt cu cuvânt, notă cu notă, fără greșeală. A fost absolut incredibil. În final, Balasevic a ținut să dezmintă zvonurile că ar fi fugit din țară. Le-a cerut, simplu, oamenilor să îl înțeleagă. Avea o fetiță bolnavă, căreia medicii i-au recomandat să stea până se vindecă într-o stațiune din Slovenia. Așa că va locui acolo o vreme, după care se va întoarce acasă, la Novi Sad.

Copleșiți de atmosfera extraordinară de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit că Traian Borșan ne rugase să trecem pe la Ambasada României, pe la ora 13:00, pentru o întâlnire de suflet. Acolo, am avut o altă surpriză. Fuseseră invitați toți românii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnaliști. Printre cei pe care nu-i mai văzusem până atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmaseră în București în zilele Revoluției, venit la Belgrad pentru a filma niște reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu și pe Mihăilă, care lucrau pentru “Curentul” și tocmai ajunseseră la Belgrad. Tuturor le-am recomandat să vină la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin și ai toate condițiile să-ți faci treaba.

A fost chiar plăcut la ambasadă. După ce am stat puțin de vorbă, am fost invitați la masă. Dar ce masă!!! Chiar ca la mama acasă: cu ouă roșii, ciorbă de miel, drob, fripturi și sarmale, prăjituri, tort și un vin excelent. Știind că toate femeile din ambasadă sunt în țară, am întrebat cine a fost magicianul? Nimeni altul decât George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, întotdeauna, ghicea dintr-o privire dacă ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorbă bună.

Când ne-am întors la hotel, am observat un afiș imens, foarte sugestiv pentru ce se întâmpla în acele zile: înfățișa un ou roșu, pe care scria “Ei cred în bombe. Noi credem în Dumnezeu.” Aflasem că azi-noapte, în timpul atacului asupra localității Kursumlija, au fost uciși 6 oameni, alți 23 fiind răniți. Aviația NATO a bombardat satele Merdare (unde 20 de case au dispărut de pe fața pământului) și Mirovac (unde un proiectil a căzut peste casa familiei Tosovic, omorându-l pe bărbat, pe fetița acestuia, în vârstă de 11 luni și rănindu-i grav soția). Și noi, la Belgrad, am scăpat ca prin urechile acului. În ultimul moment, antiaeriana sârbă a reușit să doboare o rachetă de croazieră care se îndrepta spre centrul orașului. Ca să nu credem că e înscenare, militarii sârbi i-au dus pe jurnaliștii curioși să vadă racheta căzută pe câmp. Câțiva colegi s-au grăbit să-și facă o poză, călare pe proiectilul ucigaș, de construcție olandeză.

“Dorim să înăbușim din fașă conflictul din Kosovo, înainte ca el să destabilizeze întreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, în timpul unei vizite efectuate la baza aeriană de la Barksdale, în Louisiana, unde staționează bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldații americani să moară în luptă în număr mare, pentru că noi am întors spatele acestor atrocități etnice, religioase și rasiale. Până la urmă, forțele aliate vor reuși să-l facă pe Slobodan Milosevic să se plieze pe cererile comunității internaționale.”

De câteva nopți, în raioanele Morina și Kosare, de la granița cu Albania, se dau lupte grele între grănicerii sârbi și gherilele UCK. Acestea încearcă să pătrundă, din nou, în Kosovo. Așa cum bănuiam, bombardamentele NATO din ultimele două săptămâni au folosit – paradoxal – chiar Armatei Iugoslave. Militarii s-au putut deplasa liniștiți prin provincie, fără grija reacțiilor comunității internaționale și au periat fiecare colțișor, având grijă să nu mai rămână nici urmă de terorist albanez. Acum, UCK încearcă să-și recupereze pozițiile, forțând granița. Deocamdată, sârbii le fac față, deși printre atacatori i-au văzut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuți pentru cruzimea și îndârjirea cu care luptă.

Un nou scandal e pe cale sa izbucnească, de această dată, între Rusia și Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de ruși către Iugoslavia au fost oprite la granița ungară. Poliția de frontieră nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv că sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, însoțite de câteva camioane blindate și cisterne cu benzină, așteptau la granița dintre Ucraina și Ungaria. Rușii sunt foarte indignați, mai ales că – spun ei – aceleași camioane au fost folosite, în 1993 și în 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare către Iugoslavia și au tranzitat Ungaria fără probleme.

“Este un caz revoltător de încălcare a tuturor regulilor și normelor internaționale,” a declarat agenției Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autorităților ungare demonstrează că NATO este gata să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicații, luni dimineață, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.

În aceeași seară, după ce s-au convins că nu exagerăm, Uncu și Mihăilă s-au mutat la noi în hotel. Ne-am bucurat că vom fi mai mulți români și am început să le arătăm împrejurimile și să-i învățăm “regulile casei“. Cea mai importantă era legată de statul pe acoperiș. Unde nu e indicat să faci prea multă gălăgie și – mai ales! – să umbli cu lanterna aprinsă. De câteva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutăți. A fost destul de complicat să le explice polițiștilor că nu stă nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO poziția acestuia. Pentru că așa sunau reclamațiile celor care ne vedeau pe acoperiș și nu știau ce e cu noi.

La jurnalul RTS din această seară, am mai văzut o secvență tragi-comică. Crainicul a anunțat că au fost arestați doi cetățeni australieni, acuzați de spionaj în favoarea NATO. Au fost arătate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat drept “maiorul Steve Pratt“, care stătea pe un scaun, cu mâinile – în mod evident – legate la spate. Tipul recunoștea că e spion și că misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrător pentru organizația umanitară CARE International, să observe pagubele provocate de bombardamente în Kosovo, precum și mișcările trupelor sârbești din provincie, pe care trebuia să le raporteze unui ofițer american. Ne-a amuzat teribil finalul declarației sale, în care se văita cât de rău îi pare că a spionat împotriva acestei țări minunate și a acestui popor generos care sunt sârbii. Evident, declarația i-a fost dictată de cineva care avea un pic de simț al umorului. Celălalt arestat se numea Peter Wallace, dar sârbii nu i-au arătat decât fotografia. Ambasadorul și consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.

În această seară, sârbii au luat măsuri sporite de prevedere, pentru că se așteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anunțat că, după concertele de seară, accesul pe podurile belgrădene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, în care se afla “Casa Albă“, palatul ridicat de familia regală a Serbiei și folosit de președinții iugoslavi. În imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus țara sau ale marilor bogătași, printre care și cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Câteva familii din Dedinje au fost cazate, pentru câteva nopți, chiar la noi în hotel, însă nu au vrut să ne povestească absolut nimic.

O întâmplare tragică și ciudată avea să-mi bântuie multă vreme prin minte. Înainte de căderea întunericului, în fața locuinței sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost împușcat mortal de un necunoscut, care nu avea să fie identificat niciodată. În vârstă de 50 de ani, Curuvija era celebru. El a înființat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru că deranja foarte tare pe toată lumea, în special pe cei aflați la putere, aceștia au încercat de mai multe ori să-i închidă gura. În 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar și apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redacția în Muntenegru, dar n-a scăpat nici acolo. În 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit să închidă temporar cotidianul și a înființat un săptămânal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necruțătoare l-au făcut până și pe Vuk Draskovic să spună, pe un sumbru ton prevestitor, în urmă cu câteva zile, “Curuvija n-o să sfârșească bine!” Întâmplător sau nu (deși, în Iugoslavia, nimic nu era întâmplător), profeția lui Draskovic s-a împlinit în prima zi de Paști.

In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat în același timp când, pe ultimul pod rămas în picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orașului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncată în apele râului Sava, o sticlă cu mesajul de pace al sârbilor către lumea întreagă. Continua să plouă și speram că vom scăpa de raiduri. Nu a fost chiar așa. Avioanele au venit pe la miezul nopții și au tras mai multe proiectile în cartierul Dedinje, așa cum – straniu – se așteptau și militarii sârbi.

Deja la 21:40, aviația NATO reîncepuse să bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul întregii nopți, au tras cel puțin 14 proiectile în halele rămase în picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O oră mai târziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termică și halele fabricii “14 octombrie“.

Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stăteam, totdeauna, cu geamurile camerei întredeschise, de teamă ca suflul vreunei explozii apropiate să nu le spargă. Al doilea avantaj era că auzeam când vin. Era un vuiet surd, însă neîntrerupt, care creștea în intensitate. Am urcat pe acoperiș și am urmărit eforturile antiaerienei de a stăvili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent în zona rafinăriei. O flacără imensă a luminat cerul, de puteai vedea chiar și un chibrit scăpat pe jos. Un nor de fum a acoperit întreaga zonă și în aer se simțea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau în adăposturi în timpul atacului, așa că nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus în zori până la părinții lui de la țară, a povestit că – pe șoseaua spre Vîrșeț – nu se putea circula decât cu 20 km/oră, din cauza fumului care se lăsase, ca o ceață groasă, peste tot.

AFP a anunțat că peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit în ultima săptămână în Albania, pentru a lupta ca voluntari în Kosovo. Numai astăzi, cu un vapor care venea din Italia, au venit 500 de etnici albanezi dornici să se alăture UCK. “Există un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, căpitanul portului Durres. “Când intră în țară, voluntarii sunt deja îmbrăcați în uniforme. Sunt foarte bine organizați și sunt duși cu autobuzele în nordul Albaniei.”

Din Kosovo, am aflat că au fost bombardate orașele Pristina și Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentație. Sârbii au avertizat că, în urma bombardamentelor din ultima vreme, în zona mănăstirii Gracanica se află în jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentație. În această noapte, UCK a atacat din nou grănicerii din raionul Kosare. După lupte crâncene, albanezii au fost nevoiți să se retragă, lăsând pe câmpul de bătălie peste 150 de victime, după cum sunau relatările sârbilor.

Share

target: Vinerea Mare la război

by

9 aprilie 1999

M-am trezit cu gândul la noaptea care trecuse. Într-un buletin de știri de la TV se spunea că sârbii l-au dus pe Spyros Kiprianou la Aleksinac si Cuprija, pentru a vedea cu ochii lui ravagiile provocate de bombardamentele NATO. Așa făceau cu toți oficialii străini care au vizitat Iugoslavia în timpul războiului. Și care aveau ce vedea, pentru că puține imagini erau mai dramatice decât o femeie cu obrajii scăldați în lacrimi, în fața dărâmăturilor fostei sale case, printre care se jucau de-a războiul câțiva copii. RTS a precizat că, în timpul raidurilor aeriene asupra uzinelor “Zastava” de la Kragujevac, au fost răniți 124 de oameni.

După cum anunțase directorul Milan Beko cu o săptămână în urmă, muncitorii de la fabrica de automobile hotărâseră să lucreze non-stop, în 3 schimburi, sperând că NATO nu va ataca halele. Oboseala și instinctul de conservare sau – poate – ordinele autorităților i-a trimis, totuși, acasă. Aseară, când primele bombe au început să lovească fabrica, oamenii au alergat într-un suflet, pentru a face un lanț uman în jurul acesteia. De aici și numărul mare al răniților. Slavica Djukic-Dejanovic, directorul spitalului din Kragujevac, a declarat că au fost acordate îngrijiri medicale pentru 70 de muncitori răniți în timpul bombardamentului, alți 15 fiind internați în stare gravă. În semn de protest, muncitorii de la “Zastava” au organizat astăzi un miting de proporții printre halele bombardate. Doar că la “Zastava” nu se produceau doar autoturisme (vezi link).

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a dezmințit informațiile publicate în cotidianul britanic “Daily Telegraph“, potrivit cărora Franța nu ar avea acces la anumite documente secrete privitoare la criza din Kosovo. Corespondentul din Washington al ziarului citase surse diplomatice neidentificate, care i-au dezvăluit că această situație s-ar datora suspiciunilor ca ar exista o axă militară “Paris-Belgrad”. Acestea au fost alimentate de arestarea, în 1998, a unui comandant francez de la cartierul general din Bruxelles, acuzat că ar fi transmis sârbilor planurile NATO referitoare la Kosovo. De asemenea, tot un ofițer francez a fost acuzat că ar fi dezvăluit planul de capturare a  lui Radovan Karadjic, liderul sârbilor bosniaci, căutat pentru crime de război.

La Media Center, am aflat că distrugerea podurilor peste Dunăre a adus Iugoslaviei pagube de peste 10 miliarde de dinari. Cifra – echivalentul a 1 miliard de mărci germane – mi s-a părut exagerată. Totuși, nu am putut să nu-mi notez îngrijorarea sârbilor față de pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre, din cauza reziduurilor de carburanți care s-au scurs în apele fluviului, în urma bombardării rafinăriei de la Novi Sad și a depozitelor de la Smederevo.

Poliția a anunțat astăzi că doi indivizi din conducerea Comandamentului Apărării civile din Novi Sad și șeful unei benzinării au fost arestați, deoarece au falsificat bonuri de benzină. În acest fel, au reușit să obțină ilegal peste 300 de litri de carburanți. Criza de combustibil se simte la tot pasul și autoritățile fac mari eforturi pentru a menține funcționale unele servicii publice.

După ce s-a întors de la Belgrad, Ghennadii Selezniov a declarat că Boris Elțîn ar fi ordonat direcționarea rachetelor rusești către țările care se află în război cu Iugoslavia. Președintele rus a dezmințit afirmațiile, însă, pentru prima oară, a amenințat Occidentul cu implicarea Rusiei în criza din Kosovo: “Statele Unite vor, pur și simplu, să invadeze Iugoslavia, să facă din ea un protectorat. Noi nu putem admite așa ceva. Am transmis NATO, americanilor, germanilor: nu ne împingeți către o acțiune militară. În caz contrar, va izbucni, cu siguranță, un război european și, poate, mondial, ceea ce e inadmisibil. Deocamdată, noi suntem împotriva livrărilor de arme, chiar dacă iugoslavii sunt puțin nemulțumiți că îi refuzăm.”

Potrivit unui raport al NATO către țările sale membre, citat de cotidianul german “Bild“, 500 de etnici albanezi ar fi fost duși în 2 aprilie într-o tabără de lângă localitatea Karajlane și folosiți drept scuturi umane în fața artileriei sârbe. “Albanezii și-au petrecut noaptea în ploaie, cu armele sârbilor îndreptate spre ei,” se scria în raportul bazat pe mărturiile celor care au fost acolo. “Dimineața, au instalat tunurile și mortierele în tabără, la numai 7 metri de civilii albanezi și au deschis focul asupra unui sat unde se baricadaseră rebelii UCK.”

Suntem în Vinerea Mare. Oamenii se pregătesc de Sfintele Paști și sunt hotărâți să meargă la slujba de Înviere, în ciuda refuzului conducerii NATO de a suspenda temporar raidurile aeriene. De altfel, această decizie a cântărit greu în defavoarea Occidentului, mai ales că autoritățile iugoslave au avut grijă să aducă aminte oamenilor că, în timpul Războiului din Golf, irakienii nu au fost bombardați în timpul Ramadanului.

Am aflat că, azi dimineață, în regiunea Tropoja, de la frontiera dintre Albania și Iugoslavia, un grup numeros de luptători UCK a atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo. Atacul a fost susținut cu tiruri de artilerie, dar sârbii s-au regrupat rapid și au reușit să-i respingă. Luptele au durat mai bine de o oră și s-au dat în zona muntoasă dintre satele Pades și Kamenica. Uitându-mă pe Euronews, l-am văzut pe ministrul albanez de Externe Paskal Milo, afirmând că “țara noastră a devenit o bază strategică pentru operațiunile NATO în Kosovo și Serbia și – în acest sens – din 7 aprilie, Albania a acordat Alianței toate drepturile de a folosi porturile, spațiul aerian și teritoriul albanez”.

Pe străzile Belgradului se simte apropierea Sfintelor Paști. Magazinele au fost invadate de oamenii care caută cadouri pentru cei dragi. Pe străzile centrale, vânzătorii ambulanți vând ouă roșii sau vopsele. Desigur, la modă sunt ouăle pe care a fost pictată câte o țintă.

Sârbii au comentat cu multa ironie tentativa secretarului general al ONU Kofi Annan de a reveni pe scena diplomatică a lumii, după ce organizația a fost ignorată în asemenea hal încă din 24 martie, când atacurile NATO au fost declanșate fără avizul Consiliului de Securitate. Astăzi, Annan a adresat un apel liderilor iugoslavi cerând încetarea focului în Kosovo, care ar implica suspendarea imediată a bombardamentelor. De altfel, modul în care a început, s-a desfășurat și s-a încheiat războiul dintre NATO și Iugoslavia ar putea marca sfârșitul Națiunilor Unite ca organizație ce poate soluționa vreo criză locală sau regională. Și, odată cu acest sfârșit, începutul Noii Ordini Mondiale, atât de des amintită în comentariile analiștilor.

Spre seară, ritualul concertelor de pe poduri a fost reluat. Pentru a nu cădea în monotonie, tinerii au mai inventat ceva: la inițiativa lor, înainte de concert, sârbii se plimbă cu bicicletele pe poduri. Ca și când nimic nu ar deranja mirosul de primăvară adus de vânt de pe malurile proaspăt înverzite ale Dunării.

După ce ieri, comandorul David Wilby a dezmințit acuzațiile sârbilor că bombele lansate asupra Priștinei ar fi lovit locuințele civililor, astăzi a recunoscut că “în timpul bombardamentelor, muniția a căzut până la 200-300 de metri distanță de țintă, asupra ceea ce pare a fi o mică zonă rezidențială“. Referindu-se la centrala telefonică vizată de atac, Wilby a pretins că era obiectiv militar, fiind folosită de forțele de securitate sârbe pentru a ține legătura cu Belgradul și a adăugat că “NATO regretă orice pagubă neintenționată sau pierdere de vieți din rândul civililor”.

Și din nou, la 20:10, alarma aeriană. Noaptea a fost, însă, mai liniștită. Doar pe la 1:00, am auzit bubuituri și am văzut, vreme de 10 minute, antiaeriana Belgradului trăgând asupra avioanelor inamice. La radio s-a anunțat că, la Stara Pazova, între Belgrad și Novi Sad, sârbii ar fi doborât încă un avion NATO, după pilot fiind trimise două elicoptere de recuperare, care au fost observate în apropiere. Un alt avion ar fi fost lovit în raionul Imanova. Deși am crezut o clipă că, fără să o recunoască, NATO nu îi bombardează pe sârbi în aceste zile de sărbătoare, am aflat de la niște militari că atacul fusese lansat. Avioanele au încercat să vină la joasă înălțime, de-a lungul cursului Dunării, însă antiaeriana sârbă a fost la datorie.

În această noapte, în Kosovo nu s-au mai recepționat programele RTS. Una din rachetele lansate de NATO a lovit în plin un releu de televiziune de lângă Priștina. Eram obosiți de atâtea bombardamente și, profitând de liniștea aproape nefirească de la noi, am adormit mai repede. M-am trezit o clipă, la 6:35, să-mi notez ora de încetare a alarmei aeriene. Puteam dormi mai mult pentru că era sâmbătă, urmau Sfintele Paști și nu aveam transmisie decât la Știrile ProTV de la ora 19:00.

Share

target: supravegheați de securitate

by

8 aprilie 1999

Astăzi, n-am mai trecut pe la Centrul militar de presă. Deja mă plictiseau cu comunicatele lor care nu conțineau informații esențiale și cu importanța pe care și-o dădeau când organizau câte o conferință de presă din care nu rămâneai cu nimic.

La Media Center, am aflat că un grup de 100 de voluntari bulgari vor veni, în această săptămână, să lupte alături de sârbi. Ivan Dionisiev, liderul Legiunii bulgare auto-intitulată “Vasili Levski”, a declarat că 342 de persoane s-au înscris pe listele de voluntari, însă, mai întâi, trebuie să parcurgă o perioadă de 15 zile de antrenament. Candidații trebuiau să fie sănătoși, să nu aibă cazier și să prezinte recomandări de la ofițerii sub comanda cărora și-au satisfăcut stagiul militar. Dionisiev pretindea că, dacă trupele NATO se vor desfășura în Iugoslavia, voluntarii bulgari vor lupta în linia întâi, alături de sârbi, în batalioane de 500 de oameni comandate de ofițeri bulgari, în colaborare cu cei iugoslavi, care vor coordona operațiunile.

Ivica Mihajlovic, secretar pentru Kosovo și Metohia la Ministerul Informațiilor, a declarat că ieri, 10 civili și-au pierdut viața la Priștina, din cauza bombardamentului. Tot el a afirmat că, în ultimele 24 de ore, la casele lor din capitala provinciei Kosovo, s-au întors cam 30.000 de albanezi.

NATO are în vedere să inițieze o operațiune desfășurată “mai aproape de sol“, a afirmat astăzi Javier Solana, citat de AFP. “Acțiunea va fi îndreptată strict împotriva obiectivelor militare și nu va face victime în rândurile civililor,” a precizat Solana. Pe de altă parte, James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, a declarat că acordul de la Rambouillet este depășit. “Principiile acestuia nu sunt depășite, pentru că aceste principii sunt desfășurarea în Kosovo a unei forțe de pace internaționale, retragerea forțelor sârbe și autodeterminarea poporului din provincie,” a precizat Rubin.

După-amiază, pe aeroportul belgrădean Surcin a aterizat președintele Parlamentului din Cipru, Spyros Kiprianou. Ieri, Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, anunțase că Milosevic i-a promis lui Kiprianou că îi va preda pe cei trei militari americani capturați la începutul lunii. NATO a salutat gestul sârbilor, însă Jamie Shea a declarat, sec, apropo de ideea suspendării, în schimb, a bombardamentelor: “Nu se pune problema unui târg. Misiunea continuă.”

Sosirea lui Kiprianou nu a fost deloc mediatizată, semn că sârbii nu erau foarte hotărâți să le dea drumul celor trei prizonieri. Ba mai mult, Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), s-a arătat foarte surprins de zvonurile eventualei eliberari. Spre seară, Spyros Kiprianou avea să declare că “nu a reușit să obțină nici un rezultat concret”. De altfel, chiar înainte de sosirea la Belgrad a oficialului cipriot, vicepremierul sârb Vojislav Seselj afirmase răspicat: “America duce un război nedeclarat împotriva Iugoslaviei și este exclusă eliberarea celor trei americani capturați pe teritoriul iugoslav”.

Ministrul israelian al Afacerilor externe Ariel Sharon a lăsat să se înțeleagă că ar fi purtat, în secret, negocieri pentru eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi. Televiziunea israeliana a anunțat că Sharon ar fi trimis un emisar la Moscova și a discutat de mai multe ori cu Igor Ivanov această problemă. De parcă, dacă ar fi avut vreo influență asupra sârbilor, rușii nu ar fi încercat chiar ei să se împăuneze cu acest succes.

Astăzi, Slobodan Milosevic s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Partidului Muncitoresc Ungar Gyula Thurmer, căruia i-a spus că atacurile NATO împotriva Iugoslaviei afectează întreaga țară, inclusiv provincia Vojvodina, unde trăiește o numeroasă comunitate maghiară (peste 350.000 de persoane). “Dacă Ungaria va accepta să devină un instrument al NATO, care este o alianță fascistă, în acțiunile acesteia împotriva Iugoslaviei, ar comite cea mai tragică eroare,” a avertizat Milosevic.

Riscul unui conflict direct între Serbia și una din țările vecine este serios luat în considerare de Albania. Fostul președinte albanez Sali Berisha, în prezent lider al Opoziției, a declarat astăzi că “Albania nu poate cere francezilor, englezilor sau americanilor să riște viața militarilor lor, fără a accepta ea însăși anumite riscuri”.

Din țară, am aflat ca Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe, a dezmințit zvonurile vehiculate prin presă, conform cărora autoritățile iugoslave îi încorporează în toiul nopții pe etnicii români din Valea Timocului într-o mișcare specială. Adevărul este că am vorbit de multe ori cu românii din Banatul sârbesc, la telefon sau față în față. Dincolo de amărăciunea și disperarea provocate de bombardamentele NATO, dincolo de supărarea că Guvernul român se pune la dispoziția NATO și îi face să plece, rușinați, capul, în fața privirilor pline de reproș ale vecinilor sârbi, etnicii români ne-au mărturisit că încearcă, cu orice preț, să-și ferească băieții care au împlinit 18 ani din calea militarilor veniți cu ordine de încorporare. Și, de multe ori, tinerii români fugeau, împreună cu cei sârbi, să se ascundă în păduri sau chiar în România, trecând ilegal frontiera.

Conform Mediafax, Crucea Roșie Română a trimis, în această dimineață, primul transport cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Iugoslavia. Valoarea totală a transportului, care este compus din alimente de bază, pături, articole de igienă și sanitare, cozonaci și ouă roșii, se ridică la 210 milioane de lei.

Cuvintele unui general francez, care a amenințat că NATO va distruge rețeaua de relee de televiziune a sârbilor, au stârnit mare indignare în Iugoslavia. La acestea s-au adăugat afirmațiile comandorului britanic David Wilby: “Posturile de radio și televiziune sârbești sunt un instrument de propagandă și opresiune. Slobodan Milosevic a transmis, pe calea undelor, numai ură și minciuni. Acestea devin, așadar, o țintă legitimă în campania aeriană a NATO.” M-a înfiorat cinismul acestor declarații, date de niște oameni care și-au dedicat viața războiului. Cine le conferea lor autoritatea morală de a hotărî cine spune adevărul și cine răspândește ură și minciuni? Fiind în mijlocul evenimentelor, am avut și urma să mai am, de atâtea ori, ocazia să aud minciuni ordinare spuse de aceiași lupi moraliști. Nu știu dacă reacția mea era dictată de faptul că eram, la rândul meu, jurnalist, însă m-am convins definitiv cât de lejer își pot justifica oamenii acțiunile cele mai murdare, fluturând stindardul unor idei extraordinar de frumoase și generoase.

În jurnalul RTS au fost prezentate mai multe știri despre modul în care mass-media occidentale manipulează opinia publică. Printre ele, am revăzut și un reportaj montat grosolan de CNN, în care se vorbea de bieții refugiați albanezi care fug din Kosovo, iar în imagini se vedeau oameni amârâți mergând prin zăpadă. Însă, în ziua în care se pretindea că ar fi fost realizat reportajul, în zona respectivă nu mai exista zăpadă de mai bine de o lună.

În comentariul lor, crainicii sârbi au spus că amenințările dovedesc slăbiciunea NATO, care nu îi poate învinge pe sârbi, nici în confruntarea militară, nici în cea mediatică. Și au adăugat că sunt mândri de profesionalismul lor, care îi determină pe occidentali să recurgă la asemenea amenințări și că nu le puteau face un compliment mai mare. Mai mult, au anunțat că sunt dispuși să ofere, zilnic, un spațiu de emisie de 6 ore pe frecvențele lor, oricărei televiziuni occidentale. “Nouă ne este suficient, în schimb, 6 minute pe canalele televiziunilor din țările voastre și, în câteva zile, întreaga lume va cunoaște adevărul despre agresiunea NATO asupra Iugoslaviei,” a spus crainicul sârb.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat în această seară că Alianța nu a cooperat cu UCK și nici nu intenționează să-i înarmeze pe luptătorii albanezi. Totuși, în interviul acordat postului francez de televiziune France 3, Solana nu a exclus posibilitatea ca unele țări membre NATO să poată furniza arme militanților acestei mișcări secesioniste.

Jurnaliștii de la unele posturi franceze de radio, care au ajuns în provincie cu ajutorul unor membri UCK, au afirmat că Armata de Eliberare din Kosovo ajută NATO la distrugerea anumitor obiective iugoslave. Un “comandant” UCK a declarat trimișilor speciali ai France Info, Europe 1 și RTL că luptătorii albanezi sunt în permanentă legatura cu NATO și indică militarilor aliați obiectivele a căror distrugere este cea mai eficientă pentru paralizarea forțelor sârbe. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a recunoscut că UCK furnizează informații Alianței Nord-Atlantice, însă responsabilitatea alegerii țintelor și operațiunilor revine Comandamentului de la Bruxelles.

Începând cu ora 19:00, pe podul Brankov s-au adunat din nou câteva sute de oameni la concert. Inițiativa este sprijinită de autorități. Circulația mașinilor era închisă pe unul dintre sensuri. În mijlocul podului, era oprit un camion-scenă, cu boxe și instrumente muzicale, înconjurat de oameni cu steaguri, flori și pancarte în mâini. Au cântat formații cunoscute: Moby Dick, Galija și Zana. Toată lumea purta în piept celebrele ținte. Din când în când, un imens drapel iugoslav era purtat pe brațe, dintr-o parte în cealaltă a mulțimii. Împreună cu Mile, m-am plimbat mult printre ei, realizând cât de frumoși erau, în efortul lor disperat și inutil de a-și apăra podul. Din când în când, pe râul Sava trecea câte o canoe cu făclii, iar vâslașul se saluta cu cei de pe pod. Când să plecăm, la capătul podului a apărut o limuzină luxoasă, din care a coborât Vojislav Seselj, președintele Partidului Radical din Serbia(SRS). Înalt, burtos, având sacoul umflat la piept, sub brațul stâng, de un pistol și însoțit de un impozant bodyguard, a început să se plimbe printre oamenii adunați la concert. Și-a atins repede scopul pentru care venise. În câteva clipe, era asaltat de reporterii televiziunilor, cărora le explica despre eroismul poporului sârb. Ne-am grăbit să plecăm, să rămânem în minte doar cu amintirea celor care au venit pe pod dintr-un imbold lăuntric, nu din ordin de la partid.

La aceeași oră, pe podul peste Dunăre dinspre Pancevo, alți 2.000 de sârbi au venit la un marș al tăcerii, în speranța că cineva o să respecte gestul lor și va anula eventualul ordin de a-l distruge. Exemplul a fost urmat și de locuitorii din Novi Sad, care au alcătuit un lanț uman pe singurul pod peste Dunăre rămas în picioare în oraș.

De la ziariștii care încă se mai aflau în Kosovo, am aflat că, în cimitirul ortodox din Priștina, zeci de cruci și monumente funerare au fost distruse de bombardamente, iar oseminte și fragmente de cadavre sunt împrăștiate peste tot. Locuitorii din oraș au rămas consternați în fața craterelor, unele având 6 metri adâncime și 30 de metri diametru. Singura lor reacție, consemnată chiar de jurnaliștii străini, a fost: “Este o barbarie, o lucrare a Satanei!”

NATO  a dezmințit că ar fi provocat pagubele prezentate de sârbi jurnaliștilor străini, pretinzând că a atins doar două obiective din centrul orașului Priștina. “Celalalte stricăciuni sunt provocate chiar de sârbi,” a afirmat amiralul Thomas Wilson, citat de AFP. El a adăugat că majoritatea țintelor NATO se aflau la periferia capitalei provinciei Kosovo, singurele obiective din zona urbană fiind centrala telefonică și cartierul general al Poliției. Wilson a mai precizat că principalele rafinării ale Iugoslaviei, de la Pancevo și Novi Sad, au devenit inutilizabile, în urma ultimelor raiduri aeriene. “Capacitățile de rafinare au fost reduse cu 60 %, iar rezervele militare și strategice de benzină – cu peste 20 %, însă NATO va continua să atace rafinăriile, conductele de petrol, șlepurile și podurile, în încercarea de a paraliza forțele sârbe.”

La RTS, am văzut două reportaje de război. Primul arăta avionul-spion de tip “Hunter” doborât aseară, iar cel care îl nimerise povestea cât de simplu a fost. Omul a explicat că avionul zbura cam la 5.000 de metri și, înainte de a-l doborî, i-a văzut reflexia pe radar. Celălalt reportaj, la fel de interesant, deși era evident propagandistic, îi arăta pe comandanții Corpului III al Armatei Iugoslave vizitând trupele dislocate în Kosovo.

Astăzi, alarma aeriană a sunat mai târziu decât de obicei, abia la 22:15. În ultima vreme, ne obișnuisem să o auzim pe la 20:00, pe când ne sorbeam cafeaua în holul hotelului. Imediat după alarmă, am auzit câteva bubuituri dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de calcar, folosită – se pare – de Armată, pentru a-și adăposti efectivele și tehnica militară.

“Forțele sârbe par să fi început adunarea refugiaților care așteaptă să părăsească țara, ca să îi forțeze să rămână și au închis mai multe puncte de trecere a frontierei din provincia Kosovo,” a declarat pentru AFP Clare Short, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională. “Nu știm dacă acești refugiați sunt readuși la casele lor sau altundeva în Kosovo.” Short a avertizat că președintele Slobodan Milosevic va fi considerat în întregime responsabil pentru orice abuz împotriva etnicilor albanezi care se află la discreția trupelor militare și paramilitare sârbe.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la 0:30, când avioanele au lansat rachete asupra cartierului Zvezdara și, din nou, în Rakovica. La aceeași oră, era bombardat și Novi Sad-ul. De obicei, având în vedere distanța mică dintre cele două orașe (vreo 80 de kilometri), când unul dintre ele era atacat, la scurtă vreme venea și rândul celuilalt. În noaptea asta, cerul era roșu și înspre Pancevo, semn al unui incendiu în zona rafinăriei.

Se pare că NATO a lansat un atac serios asupra întregii Iugoslavii. La 0:50, au fost provocate distrugeri în satul Pricevic, de lângă Valjevo. La 1:00, uzinele “Zastava” din Kragujevac au fost cuprinse de flăcări. Tot atunci, se producea o mare explozie, urmată de un violent incendiu, la depozitele “Jugopetrol” din Smederevo. Pentru a stinge flăcările au fost trimise echipele de pompieri din Belgrad, iar primele informații indicau pagube foarte mari. Lângă Jagodina, a fost bombardat releul de televiziune de pe muntele Crni Vrh. La 1:20, într-un al doilea raid, avioanele NATO au mai lansat 5 rachete asupra uzinelor din Kragujevac. Abia pe la ora 5:00, pompierii au reușit să localizeze incendiile izbucnite aici.

La radio s-a anunțat că, ieri după-amiază, o echipă a postului de televiziune german ZDF, care fusese arestată miercuri seara, deoarece filma într-o zonă interzisă, a fost eliberată. Noi suntem sub o atentă supraveghere aici, la hotel. Noroc că Mile este sârb, iar eu știu binișor să vorbesc sârbește, așa că suntem considerați prieteni. Azi-dimineață, un tânăr pletos, îmbrăcat în costum de blugi, i-a arătat lui Mile o legitimație de la Securitate și l-a întrebat despre mine. Mile i-a răspuns să nu-și facă griji, pentru că sunt “de-al lor”. Se pare că l-a crezut, pentru că nu s-a mai legat de noi. Doar în seara asta, ne-a sunat să ne spună că o echipă a unei televiziuni din România a fost prinsă filmând între Vîrșeț și Belgrad și ne-a întrebat dacă sunt dintre cei cazați la hotel “Toplice“. Nu erau și l-am rugat să afle cum îi cheamă și de la ce televiziune sunt. N-a mai sunat, dar ne-a transmis că au fost expulzați rapid.

Un sondaj de opinie realizat de “Washington Post” și ABC arată că 58 % dintre americani se pronunță în favoarea unei intervenții terestre în Iugoslavia, ca urmare a degradării situației umanitare. Cu toate acestea, aproape 50 de procente dintre cei chestionați nu doresc ca în conflict să-și piardă viața soldați americani. În Franța, 53 % dintre persoanele care au răspuns unui sondaj realizat de institutul IPSOS pentru revista “Le Point” nu au încredere în informațiile furnizate de NATO despre conflictul din Kosovo, însă peste 60 % aprobă atitudinea președintelui și premierului francezi. Două treimi dintre alegătorii britanici îl susțin pe Tony Blair, care a devenit, în urma războiului din Iugoslavia, unul din cei mai populari premieri din Marea Britanie de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sirenele de încetare a alarmei aeriene, de la ora 7:25, le-am auzit în somn, după ce îmi transmisesem corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am început să mă îngrijorez, pentru că relatările mele riscau să devină stereotipe. Raiduri aeriene, bombe, incendii, morți, răniți, distrugeri. În fiecare zi – la fel. Se schimba doar orașul sau numărul victimelor. Cu toată îngrijorarea produsă de un război la granițele României, nu era greu să-mi imaginez că lumea se va plictisi de atâtea înșiruiri de nenorociri și îmi băteam capul ce să aduc nou, în fiecare transmisie, pentru a menține interesul telespectatorilor față de drama vecinilor noștri.

Share

target: rachetele nato lovesc palatul de justiție din belgrad

by

7 aprilie 1999

M-am trezit bine dispus: după-amiază urma să mergem la meci. Am plecat spre centrele de presă. Era soare, frumos, dar mă grăbeam să termin ce aveam de lucru, ca să pot sta liniștit la meci. În Trg Republike, lângă o terasă, două echipe jucau baschet. Și-au adus două panouri, au improvizat un careu și jucau, în semn de protest împotriva războiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima ligă iugoslavă.

La Centrul militar de presă am răsfoit buletinul pe care îl editau zilnic. Printe alte informații pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amănunte, am văzut că Ministerul iugoslav al Muncii a anunțat că peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au rămas fără adăpost din cauza bombardamentelor.

Într-un interviu pentru cotidianul bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat, a atras atenția asupra enormelor deservicii aduse Opoziției sârbe de raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. Din păcate, fără a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil să explici oamenilor că Serbia trebuie să facă parte din Europa. Este dificil să explicăm că prietenii noștri ne bombardează, ne distrug fabricile, podurile, viața. NATO este o organizație teroristă, al cărui obiectiv este modificarea granițelor. Dacă această intervenție militară nu ar fi avut loc, 1999 și 2000 ar fi fost anii schimbărilor democratice în Iugoslavia. Acum, perspectiva este vagă.”

Prin centrul orașului, în fața chioșcurilor de ziare, zeci de oameni așteptau liniștiți la coadă să-și cumpere țigări. Peste 3 tone de țigări au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar câte un cartuș de persoană, la alegere, între mărcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. În acea perioadă, era o mare problemă cu țigările străine. Din fericire, nu a durat mult și bișnițarii au reînceput să aducă “Marlboro” – țigările mele preferate pe atunci – și să le vândă la negru, cu 3 DM/pachetul. Și cu acestea era o problemă, deoarece trebuia să le deosebești pe cele originale de cele contrafăcute. Într-un final, am reușit să găsim un bar unde aduceau “Marlboro” adevărate și am scăpat de calvar.

Astăzi, Ghennadii Selezniov s-a întâlnit cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic. După întrevedere, președintele Dumei de stat a declarat că este de datoria poporului rus și a Rusiei să ofere sprijin Serbiei. El a vizitat podurile distruse de la Novi Sad și câteva localități unde erau vizibile urmele bombardamentelor. “Am văzut cu ochii mei că acestea nu erau obiective militare și m-am convins că NATO bombardează, fără discernământ, obiective civile,” a afirmat Selezniov. În timpul discuțiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO că provoacă o catastrofă umanitară în Kosovo: “NATO bombardează Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo să-și părăsească locuințele”.

Cotidianul “Kommersant” a anunțat că războiul din Iugoslavia a costat deja Rusia 2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de război în Marea Adriatică și prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtător de cuvânt al Flotei ruse a declarat că “toate vapoarele flotei din Marea Neagră sunt în stare de alertă și nu așteaptă decât ordinul comandamentului de la Moscova“, însă președintele Boris Elțîn a repetat, în această dimineață, că “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei și nici nu se va lăsa antrenată în conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioară a Parlamentului rus, dominată de opoziția comunistă și naționalistă, votase o rezoluție prin care se cerea guvernului să livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar și piese de schimb”.

Cineva ne-a arătat astăzi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adică “Mai uită-te o dată spre cer / Chiar înainte de a muri / O vei face pentru ultima oară”). Trecând peste cinismul mesajului, într-unul din jurnalele RTS s-a explicat că este, de fapt, un citat dintr-o piesă a formației americane de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a părut atunci o gafă de proporții a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formații din curentul “dark” al muzicii rock, nu făcea altceva decât să confirme portretul unui agresor crud și sângeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sârbă se străduia să-l contureze.

“Îmi asum din plin responsabilitățile, considerând că este esențial să nu stăm fără să facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca răspuns la criticile unor demnitari americani. Aceștia considerau că Albright a greșit când a apreciat că amenințarea cu forța sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.

Bogdan Trifunovic, consilier al Președinției Iugoslave, a declarat astăzi că, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au întors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut și au spus că, printre ipotezele luate în calcul, se numără și cea potrivit căreia sârbii îi obligă pe albanezi să se întoarcă acasă, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevărul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie să meargă în Kosovo, ne-a povestit că văzuse o coloană de albanezi care se întorcea acasă. Erau flancați de membri ai unităților speciale ale Poliției sârbe care, înainte de a-i îmbrânci în curți și a le aminti că aici este casa lor, îi obligau să-și facă semnul Crucii.

În jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orașul Pec din Kosovo, fără a provoca victime, deoarece lumea era ascunsă în adăposturi sau își părăsise casele din apropiere. A fost lovit și satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.

Potrivit cotidianului “El Pais“, cei doi jurnaliști ai postului de televiziune particular Telecinco din Spania, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, care au fost arestați vineri de Poliția sârbă și reținuți la Priștina, au fost expulzați astăzi în Macedonia.

Am hotărât să mergem la meciul Partizan Belgrad – AEK Atena. Am luat un taxi până la stadionul “Partizan”. La intrările pe stadion, polițiștii ne-au controlat în geantă, după ce ne-au întrebat dacă nu cumva avem vreun pistol. Nu era o glumă. Efectiv, în Iugoslavia, foarte multă lume deține pistoale cu glonț. Orice sârb care împlinește 18 ani poate obține ușor un permis de port-armă, în baza unei cereri, la care adaugă două recomandări din partea unor vecini sau a cuiva care îl cunoaște. Sunt, în schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul că există gaze toxice cu efect mortal și, în cazul unei crime, este mult mai ușor să se depisteze pistolul din care s-a tras un glonț, decât cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorită acestei reguli, la care se adaugă proliferarea imensă a armelor de contrabandă, în multe baruri, discoteci sau magazine, alături de abțibildele care interziceau accesul cu câini sau cu înghețată în mână, erau lipite și cele care interziceau accesul persoanelor înarmate. Cu toate acestea, nu o dată, scandalurile din cârciumi au degenerat în schimburi de focuri sau conturile între diverși interlopi au fost reglate cu pistolul.

Am intrat pe stadion după ce meciul începuse și ne-am cumpărat alune prăjite și semințe. Era o vreme superbă și ne-am încălzit la soare, privind meciul. În tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sârbești, iugoslave și grecești. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atenția una care îl sfida pe Zeul Războiului: “Nu mergem în adăposturi, ci pe stadioane, la meci!” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriză terminându-se cu scorul de 1-1. În pauză, pe teren a intrat o fanfară, urmată de oficialii celor două cluburi. A urmat o scurtă ceremonie, în care încasările au fost donate pentru cei care au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anunțat că televiziunea greacă a plătit – tot ca o donație – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.

În minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au năvălit pe teren, purtând drapele imense și au oprit partida. Jucătorii le-au dăruit tricourile pe care, în afara însemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele ținte. Când am ieșit de pe stadion, am văzut câțiva dintre oficialii greci scoțând din plase pachete de țigări și împărțindu-le microbiștilor care părăseau arena. Ne-am întors de la stadion și abia am apucat să-mi mai trag sufletul, pentru că a trebuit să transmit despre meci și pentru agenția de presă Mediafax, și pentru ProFM, și pentru ProTV.

După ce un oficial NATO anunțase în 29 martie că redactorul șef al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de forțele sârbe, acesta a apărut în public, dezmințind informația. El a afirmat că a stat ascuns într-o pivniță, vreme de 5 zile, după care a reușit să fugă în munți și să se refugieze în Macedonia, ajungând, în cele din urmă, la Londra. “Informația privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce mă aflam împreună cu un avocat, exact în ziua în care acesta a fost ucis, în fața copiilor săi,” a declarat Haxhiu.

În noaptea trecută, sârbii au închis punctul de frontieră de la Morina, de la granița cu Albania, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE la Tirana. 25 de refugiați, care au reușit, totuși, să treacă granița, pentru că nu erau etnici albanezi, au povestit că, în apropierea frontierei, au observat desfășurări de trupe. Alți martori oculari au afirmat că sârbii au plantat în zonă mai multe câmpuri de mine.

La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Începea o nouă noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum făceam de obicei când începea alarma, să scrutăm orizontul de pe acoperiș. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici și urale. Am coborât și ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am văzut o grămadă de lume adunată pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei.

Nu-mi venea să cred ce vedeam! În timp ce, la orizont, se observau deja tirurile antiaerienei, pe pod, sârbii aduseseră boxe și stații, pe care le-au urcat în remorca unui camion, au adus un grup electrogen și au pornit ediția de seară a concertelor de protest împotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumânări în mâini, care cântau alături de formațiile de pe scena improvizată.

Am sunat, imediat, la București și ne-am hotărât să transmit în direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se întampla. Am stat ca pe ace, pentru că jurnalul de știri începea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) și îmi era teamă că se va termina concertul până atunci. Am avut, totuși, noroc. Am intrat în direct cu Lucian Mîndruță, după ce mă îndepărtasem puțin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica să nu-mi acopere vocea. Îmi amintesc că elanul de exaltare al sârbilor mă cuprinsese și pe mine și cred că se simțea în voce, pentru că Lucian mi-a administrat un duș rece. După ce i-am povestit ce se întâmpla la Belgrad, accentuând asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a întrebat dacă oamenii aceia știu că, în acest timp, în Kosovo, compatrioții lor omoară bărbați nevinovați și violează femei.

Întrebarea mi s-a părut (și mi se pare și acum) venită ca nuca-n perete, așa că replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian că oamenii aceștia au venit aici spontan, din dorința sinceră de a-și apăra podul cu prețul vieții, că știu foarte bine ce se petrece în Kosovo, iar restul e propagandă. Că sârbii nu bagă în seamă nici propaganda NATO, care spune că militarii sârbi îi masacrează pe albanezi, nici propaganda iugoslavă, care vorbește de teroriștii și separatiștii albanezi. Pur și simplu, întrebarea lui mi s-a părut din alt film și realizam cât de puțin înțeleg cei din țară din ceea ce se întampla la Belgrad. Mile Cărpenișan, care auzise ce spuneam în direct, m-a întrebat cine era în studio la București. Nu vreți să știți ce a fost la gura lui, când a auzit…

Reprezentantul UCK în Franța, Yll Selaj, a declarat agenției AFP că primii 15 voluntari înrolați în UCK au plecat de la Paris către Albania. “Alți 200 de voluntari au părăsit deja Franța, din proprie inițiativă, fără a fi îndrumați de noi.”

Am plecat îngândurat de pe pod și mă simțeam vinovat. M-am hotărât să încerc să redau cât mai mult din atmosfera din Iugoslavia în transmisiile mele, fără a deveni subiectiv. A fost unul din momentele în care am simțit cel mai acut absurditatea războiului și dificultatea de a o reda în cuvinte. Cred că tonul replicii mele a fost cam tăios, pentru că, a doua zi, frământat și el de cuvintele mele, Lucian Mîndruță m-a sunat, ca să mă facă să pricep că nu s-a lăsat, nici el, influențat de propaganda NATO, dar ce se întâmpla la Belgrad era greu de înțeles și a avut, pe moment, impresia că țin partea sârbilor și a simțit nevoia să echilibreze cumva sentimentele pe care le declanșa relatarea mea. Continui să cred și acum că nu a fost cea mai inspirată întrebare pe care mi-o putea pune și că oamenii nu pot fi zugrăviți doar în alb și negru.

“Suntem pe cale de a căuta alte întăriri ale forțelor aeriene cu avioane de recunoaștere și atac la sol, precum și cu alte mijloace,” a declarat astăzi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, citat de AFP. Purtătorii de cuvânt ai Pentagonului au refuzat să confirme doborârea de către sârbi a unui avion spion, replicând că “politica noastră nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter“ poate să zboare la 5.000 de metri altitudine și să transmită imagini prin satelit stațiilor de la sol și avioanelor AWACS care conduc piloții NATO către țintele lor. Este echipat cu două motoare, măsoară 7 metri lungime și 10 metri în deschiderea aripilor. Are o rază de acțiune de 125 de kilometri și o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Săptămâna trecută, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip în Albania.

Când ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentând, încă uimiți, cele văzute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un șuierat puternic, urmat, la câteva secunde, de încă unul. Același sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am înlemnit, ascultând speriați. “Nu sta pe trotuar!” și-a amintit Mile, după care au urmat bubuiturile. Am sărit în mijlocul drumului, în timp ce geamurile de la clădirile din jur zdrăngăneau sinistru. “Asta a fost foarte aproape !” râdea Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, când am intrat pe ușă. Am urcat repede pe acoperiș. Dinspre centrul orașului se ridica o dâră de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce proști sunt!” a exclamat, din nou, Nelu. “Ăsta este FOSTUL General Stab! Haideți până acolo!”

Am coborat și, în hol, ne-am întâlnit cu un tip care părea prieten cu Nelu. Înalt, cu o față osoasă, părul des, grizonat și mustață stufoasă, avea mutra tipică a unui sârb. Mi l-a prezentat și mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile îl cunoscuse mai devreme, când a stat cu ei la masă. Ne-am înghesuit toți 4 în Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan întrebându-l, cu voce scăzută, pe Nelu: “Ce-i cu ăsta? E de-al nostru?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sârb, e român, dar e ca și de-al nostru.”

Am trecut pe lângă gara principală a Belgradului și am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colț, la numărul 9, era clădirea lovită. Când am ajuns noi, dinăuntru tocmai ieșea un grup de jurnaliști străini, cu camere video și aparate foto de gât, vociferând ușor nemulțumiți. Militarii sârbi care îi conduceau s-au răstit la ei și i-au adus lângă noi, dincolo de un cordon de soldați. Ne-am învârtit, călcând pe cioburi, să ne dăm seama ce s-a întâmplat, pentru că, în afară de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.

Clădirea de pe Nemanjina 9 era înaltă, paralelipipedică și se afla lângă cea a Guvernului Serbiei, oarecum în prelungirea acesteia. La nici 100 de metri, era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserică, hotel “Beograd” și multe clădiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, înjurând nemulțumiți. Se pare că rachetele pe care le auzisem trecând peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odată lansate, de la mare distanță, zboară la joasă altitudine, paralel cu solul. Ajunse în apropierea țintei, se ridică brusc spre cer, de parcă și-ar lua avânt înaintea loviturii, după care coboară, la fel de brusc, lovind-o. În funcție de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu întârziere, după ce străbat două-trei planșee și fac ravagii.

De aceea, oricâte ture am dat în jurul clădirii de pe Nemanjina 9, aceasta părea neatinsă. Colegii nostri care au ajuns mai devreme și au fost duși în interior să filmeze ne-au povestit că proiectilele au izbit acoperișul și doar unul a explodat, chiar în casa scărilor, însă nu avea încărcătură incendiară, așa că focul izbucnit a fost stins rapid. Polițiștii sârbi au venit și ne-au cerut să ne îndepărtăm, pentru că veniseră geniștii care intenționau să dezamorseze racheta neexplodată.

Ne-am adunat lângă mașina lui Nelu și am plecat înapoi spre hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat că imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, cândva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De când acesta a fost mutat în două clădiri noi, construite pe bulevardul Knez Miloșa, peste drum de sediul Guvernului sârb, imobilul a rămas în administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justiției. Adăpostea birourile personalului din minister. Toată lumea era convină că americanii erau atât de proști, încât s-au ghidat după vreo hartă veche, închipuindu-și că au dat lovitura și au făcut praf Statul Major General.

Când am ajuns la hotel, am aflat că la aceeași oră, 23:30, a fost lovit și orașul Pancevo, însă nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anunțat că, la Priștina, bombardamentul din noaptea aceasta a rănit mai multe persoane și că artileria antiaeriană ar fi doborât un avion spion fără pilot de tip Hunter. După care am avut parte de o porție de râs: RTS anunțase că 1.500 de militari germani, aflați în tabăra NATO de la Petrovec (Macedonia), și-ar fi lepădat armele și ar fi dezertat, fugind în Grecia. Revenind în registrul știrilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea că, până astăzi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane și 88 de soldați. S-a vehiculat intens informația că la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi la granița cu Macedonia. Și că, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi întrerupte.

Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterală cu Canada, ca răspuns la participarea acestei țări la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Gill Hewkins, purtător de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării. Rusia a repatriat toți studenții militari ruși care participau la programe de pregătire în Canada, a rechemat 11 din ofițerii săi aflați la un curs de 6 luni pentru a învăța franceza și engleza și a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofițeri.

Cu 10 minute înainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul după altul, centrul orașului Cuprija. Din primele informații, am aflat că nu există victime, deși pagubele sunt mari. Au fost distruse o sală de sport, câteva magazine și centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau să stingă incendiile izbucnite în cele 6 locuri.

La 4:20, orașele Cacak și Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojevic“) au fost, din nou, țintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Stațiunea Tornik, o tabără de ski pentru copii, compusă din vreo 30 de cabane, a fost făcută scrum. Se pare că sârbii au folosit-o drept tabără provizorie pentru soldați și au fost, din nou, descoperiți prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, însă, nici o bombă. Am aflat asta mai târziu, pentru că dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat și alarma aeriană, cu puțin înainte de a intra în direct la emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share

target: nato lovește rafinăria din novi sad și orașul aleksinac

by

5 aprilie 1999

După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.

Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.

Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.

După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.

Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.

Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.

“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.

Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.

Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.

Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.

Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.

Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.

De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”

Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.

Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.

Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.

Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.

Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.

Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.

Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.

La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.

La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.

Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.

Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.

La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.

O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.

AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.

După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.

La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.

Share

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

by

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralelă cu bulevardul Knez Milosa și priveam, uimit, clădirile de la câțiva metri de sediile ministerelor, rămase neatinse. Mă gândeam cu groază cum ar fi fost azi-noapte, dacă aș fi locuit aici. Și nu-mi puteam desprinde privirile de pe fețele locatarilor strânși în fața blocului. Nu păreau deloc îngroziți. M-am așezat pe bordură și am stat, minute în șir, privindu-i și ascultând ce vorbeau. Se întrebau de unde să-și cumpere geamuri noi, o babă se văita că i s-au spart toate vazele și bibelourile din sufragerie, un tânăr înjura și își curăța mașinuța de moloz. O “Zastava” amărâtă – varianta sârbească a unui vechi model de Fiat. Din când în când, se oprea și trăgea câteva șuturi într-o aripă îndoită de un bolovan. Dacă aș fi putut uita noaptea care trecuse, m-aș fi simțit ca în aproape oricare sâmbătă.

M-am ridicat și am revenit pe bulevardul Knez Miloșa, pășind mecanic, cu gândul rămas la oamenii de lângă care tocmai plecasem. M-am cutremurat când m-am gandit la inconștiența pe care trebuia să o ai, ca și comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate lângă clădiri locuite de oameni nevinovați. Nu cred că aș fi avut curajul să mă încred în niște mecanisme ucigătoare coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Și era suficientă o eroare minoră pentru ca traiectoria lor – având în vedere că au fost lansate de la sute de kilometri – să devieze 10-20 de metri. Deviere banală într-un poligon, dar care ar fi provocat o adevărată tragedie în centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, în apropierea unui spital, a unei grădinițe de copii și a unor blocuri de locuințe este iresponsabil,” se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agenția Itar-Tass. “Capitalele țărilor NATO ar trebui să-și dea seama de consecințele grele pe care le vor antrena acțiunile iresponsabile care pun în pericol viața unor cetățeni ruși.”

Am sunat la ușa Ambasadei României și m-am bucurat de bucuria portarului, încântat că mă vede. În capul scărilor a apărut, cu ochii încercănați, Traian Borșan, care m-a îmbrățișat și m-am simțit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea că un alt român se interesează ce mai fac, când ei aveau datoria (îndeplinită cu brio) de a ne purta nouă de grijă, îmi încălzea sufletul. Ne-am așezat în salonul cu pereții crăpați de la un cutremur mai vechi și am stat la o cafea. Traian Borșan mi-a confirmat că sârbii nu au anunțat nici o victimă a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un rănit. Adevărul e că, încă din prima noapte de război, am observat că majoritatea clădirilor oficiale erau cufundate în beznă noaptea și nici în timpul zilei nu se observa prea multă agitație la intrările lor. Toți sârbii știau că aceste clădiri sunt pe lista țintelor NATO și doar un comandant dement și-ar fi lăsat oamenii să moară degeaba înăuntru.

Am ascultat împreună știrile la Radio Beograd și una dintre ele m-a pus pe gânduri. Sârbii au acuzat NATO că au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului într-un show de televiziune, programând atacul de azi-noapte cu puțină vreme înainte de principalele emisiuni de știri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) să aibă știri senzaționale în prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul orei 14:00, pe platoul din fața Teatrului Național din București, la un miting organizat de Uniunea Sârbilor din România și au pornit într-un marș de protest prin oraș, anunță Mediafax. În Piața Unirii din Timișoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau ținte în piept, au cântat cântece patriotice sârbești și au plecat într-un marș al tăcerii prin centrul orașului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sârbă. A fost difuzată știrea că, în maternitatea de lângă cele două ministere bombardate, în noaptea care a trecut s-au născut 12 copii. Chiar în momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un băiețel, iar o oră mai târziu, în adăpostul antiaerian în care au fost evacuate pacientele maternității, a fost asistată încă o naștere. În toate programele de știri s-a insistat îndelung asupra imaginilor cu femeile speriate care își strângeau, plângând, copiii la piept și fugeau din maternitate. Alte imagini, în nuanțe de gri, albastru și portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), arătau femeile lungite în adăpost, cu fețe palide și ochi încercănați, mângâindu-și bebelușii pentru a-i liniști.

Autoritatile de la Skopje au avertizat că nu mai pot primi refugiați în Macedonia, pentru că, deja, peste 50.000 de oameni au intrat în țară. Grecia a refuzat cererea Înaltului comisar ONU pentru refugiați, Sadako Ogata, să preia 20.000 din refugiați. Pentru a face față situației, conducerea Alianței Nord-Atlantice a decis trimiterea în Albania și Macedonia a unor forțe armate care să asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiaților albanezi.

Refugiați au ajuns și în Romania, dar nu albanezi sau sârbi, ci chinezi. 211 de cetățeni chinezi au fost cazați la hotelul “Roman” din Băile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenți sau oameni de afaceri și au părăsit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea stațiunii Băile Herculane a pregătit încă trei hoteluri pentru cazarea eventualilor refugiați din spațiul iugoslav.

BBC a difuzat astăzi pretinse imagini ale unui masacru comis de forțele sârbe în orașul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziariștii BBC au spus ca au obținut această casetă de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma că masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile arătau 10 cadavre zăcând în bălți de sânge, pe străzi sau pe câmp. Bellanica pretindea că a filmat morții chiar după plecarea forțelor sârbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu și generația următoare să nu uite niciodată ce au făcut sârbii poporului albanez”.

“Acesta este exact tipul de atrocități care subliniază necesitatea unor acțiuni militare și întărește hotărârea noastră de a o duce până la capăt, până când Kosovo se debarasează de o astfel de represiune,” a declarat șeful diplomației britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astăzi pe toți miniștrii și persoanele cu responsabilități înalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor înfrânge sufletul unui oraș erou,” a afirmat el, în deschiderea ședinței. Au discutat, apoi, situația de criză și modul de reacție în eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curățarea și verificarea tuturor hidrantelor de pe străzi, în special a celor din apropierea clădirilor vizate de bombardamente. Militarii au început să inspecteze toate adăposturile antiaeriene și s-a insistat să se recomande populației să rămână în acestea în timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat că NATO continuă să lanseze asupra localităților sârbești, în special în Kosovo, bombe cu fragmentație de tip BLU/97AB, interzise de convențiile internaționale și a arătat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat că aceste bombe sunt, practic, containere care conțin câte 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mică parașută. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumită altitudine, dispersând proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodează simultan, la 3-4 metri deasupra solului, împrăștiind o ploaie ucigătoare de schije de care nu te poți feri. Pe lângă asta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodează și rămân pe sol, devenind adevărate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmințit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, că ar utiliza acest tip de bombe în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

Ediția de astăzi a cotidianului “Washington Post” a anunțat că înalți responsabili militari ai țărilor NATO studiază varianta trimiterii de trupe terestre în Kosovo. Aceștia consideră că, după ce forțele sârbe vor fi suficient de slăbite de bombardamente, operațiunea terestră le-ar da “lovitura de grație”. În continuare, prezența militarilor NATO în Kosovo ar putea asigura întoarcerea refugiaților la casele lor, după ce sârbii își vor retrage trupele.

Am mai transmis, astăzi, pentru știrile de la ora 13:00 și pentru cele de la ora 19:30. Apoi am coborât să mâncăm și ne-am întors în cameră, să vedem ce mai spun sârbii în jurnalele RTS. Cu o satisfacție greu disimulată, crainica a anunțat că ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat știrea că 19 containere, conținând tot atâtea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse în secret din Macedonia în Grecia și expediate, pe calea aerului, în SUA. Pe lângă imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sârbii s-au plâns că trupele SFOR, a căror destinație este menținerea păcii în Bosnia, au distrus o porțiune a căii ferate dintre Belgrad și portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, lângă Rijeka și, in imaginile pe care le-am văzut, șinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, operațiunea trupelor SFOR a făcut și o victimă. Impiegatul care avea în grijă calea ferată i-a văzut pe atacatori și a încercat să-i împiedice, fiind împușcat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operațiunea, care a avut ca scop împiedicarea mișcărilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra forțelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului și a adăugat că linia ferată va fi repusă în funcțiune de SFOR, după încetarea ostilităților.

La 20:02, a sunat alarma aeriană. Ca de obicei. Și, tot ca de obicei, am urcat pe acoperiș, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat că, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu și un nor de fum. Am dat mai multe telefoane și am aflat ceea ce posturile de radio au început să anunțe, câteva minute mai târziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunăre din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informații, am înțeles că podul a fost rupt în două de două rachete, care l-au lovit în plin și că – în momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriană a ripostat împotriva avioanelor care atacau în picaj și sârbii se lăudau că ar fi doborât unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite în Novi Sad peste Dunăre. Se pare că atacul a luat prin surprindere apărarea antiaeriană a sârbilor, alarma sunând după ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea că există 7 răniți, care au fost internați în Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oraș (circa 30.000 de oameni) a rămas, din nou, fără alimentare cu apă. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sârbesc de malul croat al Dunării.

Islamiștii iordanieni au acuzat Statele Unite și ceilalți membri ai NATO că ar conspira, împreună cu președintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Într-un comunicat al Mișcării Fraților Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arată că singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo și cheamă toți liderii popoarelor arabe să susțină și să aline suferințele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au început să apară primele imagini și declarații ale martorilor oculari de la Novi Sad. Atacul i-a luat, într-adevăr, prin surprindere pe sârbi. Un avion al NATO a coborat în picaj, lansând asupra podului “Sloboda” o rachetă care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau câteva autoturisme și un autobuz, din fericire, fără călători. Unul dintre răniți, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, povestea că a auzit vuietul asurzitor al avionului în picaj, apoi o bubuitură, însoțită de o flacără orbitoare și s-a trezit sub roțile unui automobil care fusese turtit de un stâlp al podului. Nu înțelegea ce s-a întâmplat și a auzit din nou avionul. Mai mulți trecători de pe mal i-au strigat să sară în Dunăre. Fără să judece sfatul, s-a târât până pe marginea podului și s-a aruncat în apele fluviului. Era sub apă când a auzit o bufnitură înfundată și, pe lângă el, au început să cadă bolovani. A ieșit să ia o gură de aer și a văzut, paralizat de spaimă, cum tronsonul principal al podului se prăbușește în Dunăre. Câțiva pescari au sărit într-o barcă și – spre norocul său – l-au salvat, pentru că nu se mai simțea în stare să ajungă la mal. Bărbatul care își povestise aventura era tânăr, iar pe fața sa încă se mai putea citi o buimăceală ușor amuzantă. Parcă nici acum nu înțelegea prea bine ce s-a întâmplat.

Vibrațiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul plăcilor de dilatare. Capetele podului parcă ar fi fost tăiate cu foarfeca și dale imense de beton s-au prăbușit în apele fluviului. Pe o parte a podului, care încă se mai afla pe pilonii de susținere, se pot vedea carcasele calcinate a trei mașini.

Am auzit, de afară, niște bubuituri înfundate și ne-am dus, din nou, pe acoperiș. Artileria antiaeriană din partea de sud a Belgradului țesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primăverii” al capitalei iugoslave) unde se afla reședința președintelui Slobodan Milosevic și a celebrului Arkan. Numai una dintre rachete și-a atins ținta, restul fiind distruse în aer.

Spectacolul era senzațional. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, după direcția spre care trăgea antiaeriana. Când lansau rachetele, vedeam pe cer câte o scânteie portocalie, care era urmată, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Dacă racheta era lovită de sârbi, se spărgea într-o ploaie de scântei.

Ne-am hotărât să mergem până pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd și Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan și am ajuns pe marginea dinspre Dunăre a colinei. Acolo erau câteva zeci de curioși, printre care am vazut câțiva polițiști și niște indivizi în haine de piele, din buzunarul cărora se auzeau piuiturile unor stații de emisie-recepție. Dinspre Dedinje, se vedea un incendiu și cineva ne-a spus că a fost lovită clădirea Academiei de Medicină Militară.

Ne-am întors la hotel. Când am ajuns pe strada noastră, am auzit câteva șuierături ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga! Ce-a fost asta?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigați, unul la altul. Parcă unul din locatarii de la ultimul etaj al clădirii pe lângă care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se întâmpla peste câteva secunde, când am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, însă destul de departe. Era 4:32. Având în minte strigătele polițiștilor din noaptea trecută, am sărit de pe trotuar în mijlocul drumului. Geamurile clădirilor de pe stradă încă mai zdrăngăneau. Rachetele trecuseră pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit în hotel și am urcat pe acoperiș. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orașului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, întrerupt de Comandamentul Apărării civile, care a anunțat că 5 rachete au lovit centrala termică a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorină și generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost răniți ușor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalații de rafinare ale Jugopetrol în Smederevo și un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte albă și, la ora 6:00, am coborât în cameră să ne culcăm. Înainte de a adormi, cu gândul la mirosul de benzină arsă ce se răspândise până la noi, am mai auzit, la televizorul care funcționa non-stop, vestea că incendiul de la centrala termică a fost localizat. Eram atât de obosiți, că sirenele de încetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reușit să ne mai trezească.

Share

target: rugova se întâlnește cu milosevic la belgrad

by

1 aprilie 1999

La 10:40, când ieșeam din hotel “Toplice”, sirenele anunțau ridicarea alarmei aeriene, după mai bine de 27 de ore. În Belgrad – nimic schimbat. Obsedat de ideea că prețurile ar trebui s-o ia razna într-o țară aflată în război, am fost surprins că mă înșelam. Aruncându-mi privirea pe tarabele din piață, la fel de pline ca altădată, am reținut că merele se vindeau tot cu 15 dinari (1,5 DM) kilogramul, iar brânza cu 20 de dinari.

novi sad, 5 iunie 1999

Azi-noapte, un grup de 26 de persoane de diferite naționalități (12 din Irak, 3 din Sri Lanka, 5 din Nigeria, 2 din Macedonia și câte unul din Ghana, Bulgaria, Cehia și România) au fost găsite de grănicerii români într-o barcă, plutind pe Dunăre în dreptul localității Dubova, la 70 de km de Turnu Severin, conform corespondentului Mediafax. Ei au spus că au fost reținuți de Poliție când au cerut să li se reînnoiască vizele de ședere în țară, urcați în barcă și abandonați. Șase dintre ei nu aveau acte de identitate, iar românul a fost arestat, deoarece era dat în urmărire generală pentru furt.

În Trg Republike, oamenii începeau să se adune la concert. Astăzi, urmau să cânte Riblja Corba, una din formațiile legendare în Iugoslavia, Van Gogh, un excelent grup de muzică alternativă și Crni Biseri. Surprizele zilei au venit, însă, din Rusia. Pe scenă a urcat cea mai bună trupă rusească a momentului, pe nume Na-Na, care cânta un pop-rock destul de penibil și a fost aplaudată mai mult pentru gestul făcut, decât pentru calitatea muzicii.

Când să plecăm, Mile Cărpenișan a observat mai multe mașini oficiale, din care au coborât niște bărbați îmbrăcați în costume negre, însoțiți de ministrul iugoslav al Culturii și de câțiva militari. Prezentatorul concertului a anunțat că în fața noastră se afla Serghei Baburin, vicepreședintele Dumei din Rusia, care sosise în această dimineață la Belgrad, cu autocarul, pentru a vedea cu ochii lui efectele bombardamentelor și a discuta cum i-ar putea ajuta pe sârbi. “Parlamentul nostru dorește să oblige Occidentul să-și schimbe poziția și să oprească bombardamentele,” a spus Baburin. “Procesul de la Rambouillet a murit, trebuie să găsim o altă structură. Aceasta este poziția Rusiei.” După care, ne-a lăsat cu gura căscată: cu o superbă voce de tenor, vicepreședintele Dumei a cântat “Podmoskovnie vecera“, o frumoasă baladă rusească. Sârbii au fost foarte încântați că, dacă tot nu le trimiteau arme, rușii măcar le descrețesc frunțile și îi ajută să uite de necazul prin care trec.

Am aflat că, puțin mai devreme, președintele Serbiei Milan Milutinovic a stat de vorbă cu monseniorul Jean-Louis Tauran, ministrul de Externe al Vaticanului, care a sosit, și el, la Belgrad. Acesta încearcă o mediere a conflictului și s-a întâlnit, mai târziu, cu Milosevic și cu patriarhul Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pavle și Papa Ioan Paul al II-lea vor face apel în favoarea încetării focului cu ocazia celor două sărbători pascale.

“Potrivit unui comunicat al Pentagonului, trupele iugoslave utilizează pentru atacarea avioanelor NATO rachete sol-aer de proveniență românească. Departamentul de stat al SUA a înaintat un protest autorităților de la București, acuzându-le că au furnizat armament antiaerian Belgradului, în perioada 1994-1996, cât timp Iugoslavia se afla sub embargo internațional. Partea absurdă a opiniei experților americani, care au ajuns la această concluzie după ce au cercetat resturile unei rachete lansate de sârbi, căzută pe teritoriul Albaniei, este că aceștia susțin că “avionul invizibil” ar fi fost doborât de sârbi cu o astfel de rachetă, lansată de la… Jimbolia. Agenția Națională pentru Controlul Exporturilor Strategice din România a respins acuzațiile, menționând că sârbii ar fi putut intra în posesia rachetelor sol-aer românești doar prin intermediul unui alt stat.” Această știre, publicată pe prima pagină a numărului de azi al cotidianului “Evenimentul zilei“, i-a umplut de groază pe unii cititori, pe alții – de mândrie, iar pe alții i-a făcut să se cutremure de râs. Era o simplă glumă de 1 aprilie.

Am trecut pe la Centrul militar de presă. Acesta se afla într-o sală mare, la etajul întâi al unei clădiri din Trg Republike. În hol erau aduse câteva zeci de scaune, iar 4 televizoare funcționau non-stop și puteai urmări chiar și CNN sau Sky News. Era plin de ziariști străini, care completau cereri de acreditare, scriau sau vorbeau la telefon. Vreo doi adormiseră, cu cotul sprijinit pe marginea scaunului și scăpaseră din mâini buletinul editat, în fiecare zi, de agenția oficială de presă Tanjug. La un moment dat, dintr-un alt birou a ieșit Sanja Sarac, superba tânără care ne întâmpinase la Ministerul Informațiilor, în primele noastre zile la Belgrad. Ne-a recunoscut și a stat câteva minute de vorbă cu noi, spre furia câtorva englezi care se chinuiseră, până atunci, să îi intre în grații și s-o invite seara, la un pahar de vin.

Ne-am întâlnit aici cu Adelin Petrișor, care lucra pe atunci la TVR și cu Olimpiu Gheorghiu, care lucra pe atunci pentru APTN. Bucuroși că vedeam doi români, ne-am dus spre ei, însă nu păreau la fel de încântați de întâlnire. Abia ne-au salutat, așa că i-am lăsat în plata Domnului și am plecat spre Media Center.

Cotidianul “Delo” din Slovenia a anuntat ca doi din angajatii sai, reporterul Vili Einspieler si fotograful Tomi Lombar, au fost arestati marți în Iugoslavia, la 20 de kilometri de frontiera cu Muntenegru. Ei au fost opriți de membri ai milițiilor paramilitare sârbe, care au pretins că cei doi nu au acreditare. Au fost reținuți și anchetați timp de 18 ore, bătuți cu brutalitate și expulzați. Nu înainte de a li se confisca echipamentul, mașina și actele de identitate.

Am aflat că, după multă vreme, la Priștina era o dimineață liniștită, cu toate că în unele cartiere nu este curent electric. În schimb, la Pec, la 9:30, o bombă a căzut la nici 50 de metri de clădirea Patriarhiei. Mai târziu, și la Priștina au reînceput bombardamentele și câteva rachete au explodat lângă mănăstirea Gracanica, unul din monumentele aflate în patrimoniul cultural al omenirii. La Prokuplje, 3 școli, un spital și mai multe clădiri civile au fost afectate de bombe.

Toată lumea vorbea de distrugerea podului Varadinsk de la Novi Sad. Explozia a avariat clădirile din jur, printre care un muzeu. O parte din oraș a rămas fără apă, deoarece, pe sub scheletul de metal al podului, treceau conducte de alimentare, cabluri de curent și de telefon. Traficul fluvial pe Dunare a fost blocat de rămășițele podului care s-au prăbușit în apă.

Foarte încântati erau sârbii de capturarea celor 3 militari americani și își băteau joc de NATO, subliniind că aruncă în linia întâi numai băieți de emigranți. Asta, apropo de numele cu rezonanță mexicană a doi dintre cei prinși. Vuk Draskovic a declarat că aceștia nu vor păți nimic și vor fi judecați corect, conform unei proceduri democratice, cu respectarea Convenției de la Geneva privind prizonierii de război. Mai târziu, Milan Bozic, ministru fără portofoliu în guvernul iugoslav, a precizat că cei trei soldați nu vor fi judecați și vor fi eliberați după încetarea ostilităților.

Statele Unite au anuntat că militarii americani capturați de sârbi trebuie tratați ca prizonieri de război și au cerut Iugoslaviei să autorizeze Comitetul Internațional al Crucii Roșii să îi viziteze. Pentagonul a comunicat datele oficiale ale prizonierilor: sergentul Andrew A.Ramirez (24 de ani), originar din Los Angeles, care a intrat în armata americană în iulie 1992, sergentul Christopher Stone (25 de ani), originar din Michigan, înrolat în august 1991, căsătorit și tatăl unui copil, și Steven M.Gonzales (24 de ani), originar din Texas, înrolat în septembrie 1996.

La ora 15:00, din nou a sunat alarma aeriană, dar nu a ținut decât o oră și nu s-a întâmplat nimic deosebit în Belgrad. Noi, însă, la fel ca restul ziariștilor, stăteam țintuiți în fața televizoarelor. După ce ieri dezmințise că ar fi fost asasinat, Ibrahim Rugova a sosit astăzi la Belgrad și s-a întâlnit cu Slobodan Milosevic! Nimeni nu a știut de întâlnirea celor doi și doar reporterii RTS au avut voie să filmeze. Imaginile îi arătau pe cei doi surâzători, stând liniștiți de vorbă, însă sonorul fusese tăiat și înlocuit cu un comentariu din studio. Crainica spunea că Rugova și Milosevic au căzut de acord că soluția conflictului din Kosovo nu poate fi decât una politică și au semnat un comunicat comun. Nu au existat nici un fel de reacții oficiale la această importantă întâlnire, care a surprins pe toată lumea. Oamenii obișnuiți nu s-au lăsat prea mult impresionați de aceasta și, auzind știrea că cei doi lideri s-au împăcat, doi bătrâni ce își sorbeau, liniștiți, cafeaua pe o terasă lângă noi, au mormăit: “Pentru câte zile?”

Comunitatea internațională și-a exprimat îndoiala că Ibrahim Rugova și Slobodan Milosevic s-ar fi întâlnit și ar fi semnat comunicatul comun, americanii sugerând că imaginile prezentate de RTS ar fi din arhivă, anunță AFP. Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat că se îndoiește că liderul albanez acționează liber, iar Jakup Krasniqi, purtătorul de cuvânt al UCK, a fost de aceeași parere: “Este posibil să fi fost forțat să declare că NATO trebuie să înceteze bombardarea sârbilor. Dacă însă, a declarat deliberat acest lucru, atunci a comis un act de înaltă trădare față de poporul său.” Pentru a se convinge de opinia lui Rugova, Richard Holbrooke, trimisul special al SUA în Balcani, a cerut guvernului de la Belgrad să autorizeze o întâlnire cu personalități internaționale.

Astăzi, printr-un decret prezidențial, comandantul Armatei II din Iugoslavia, staționată in Muntenegru, generalul Radoslav Martinovic, a fost înlocuit cu generalul Milorad Obradovic și numit simplu consilier la Ministerul Apărării. Înlocuirea a fost considerată suspectă la Washington, James Rubin declarând că este un semn că președintele iugoslav se îndoiește de loialitatea forțelor sale din regiune. Asociind știrea cu tot felul de zvonuri vehiculate prin Balcani, oficialii NATO au apreciat că Milosevic pregătește o lovitură de stat în Muntenegru, pentru a-l îndepărta de la putere pe Milo Djukanovic, considerat de Occident un opozant al său. Reprezentanții NATO se bazau pe ultimele declarații ale lui Djukanovic, care ceruse ca țara sa să nu fie bombardată pentru greselile Belgradului. Uitau, însă, că acesta a mers ani de zile cot la cot cu Milosevic.

Astăzi, s-a anunțat că se amână reînceperea cursurilor gimnaziale, care trebuia să aibă loc luni, deoarece peste 120 de cladiri ale Ministerului Învățământului au fost avariate de boăbardamente. Sârbii au întocmit un plan pe 6 luni, pentru a putea face față războiului. Sunt optimiști și ministrul Dejan Kovacevic a declarat ca firmele sârbești pot repara distrugerile provocate de bombe.

Primele măsuri luate ne-au înfuriat. Restaurantele erau obligate să închidă la ora 19:00 și numai unele baruri de noapte pot funcționa, cu condiția să-și afișeze orarul aprobat de autorități. Au lăsat barurile, pentru că majoritatea aparțin unor influenți mafioți sau chiar ale rudelor celor din guvern. Ca să nu mai vorbim de discoteca “Madona“ a lui Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav.

Vuk Draskovic a declarat că NATO este precum un crocodil care, după ce își înghite prada, varsă lacrimi amare. Spunea că acordul semnat de Rugova și Milosevic este semnalul începerii negocierilor dintre sârbi și albanezi, așa că bombardamentele nu își mai au rostul. “Până la începerea atacurilor aeriene, în Kosovo nu au existat refugiați, case distruse, bombardamente și oameni dormind în adăposturi,” a spus el. Un comunicat de azi al guvernului iugoslav susținea aceeași idee, foarte adevărată, de altfel: “Coloane de civili disperați fug din Kosovo in toate direcțiile, pentru a scăpa de bombele agresorilor și de moarte. Sub pretextul dorinței de a împiedica o catastrofă umanitară, NATO a creat una generală, de proporții nebănuite. Peste 8 milioane de persoane își petrec timpul în adăposturi antiaeriene, lipsiți de apă, alimente și electricitate.” La Priștina s-a anunțat că peste 60.000 de locuitori (dintre care 35.000 albanezi) au părăsit, deja, orașul.

Observatorii OSCE de la frontiera dintre Albania și Kosovo au declarat pentru AFP că foarte mulți albanezi care vin din Priștina susțin că sârbii îi forțează să părăsească orașul, trecând din casă în casă și obligându-i să urce în autobuzele pregătite. Aproape 10.000 de refugiați din Kosovo erau adunați astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia de la Blace, spre disperarea polițiștilor și grănicerilor macedoneni, care nu mai fac față situației. SUA au anunțat că vor acorda un ajutor de urgență pentru refugiați, în valoare de 50 de milioane de dolari. În acest timp, ministrul de Externe german Joschka Fischer afirma că refugiații sunt o consecință a războiului etnic dus de armata iugoslavă, într-o campanie planificată din timp, având ca scop destabilizarea întregii regiuni a Balcanilor.

Comandamentul Armatei III din Iugoslavia, care se află în Kosovo, a afișat astăzi, un avertisment adresat “bandelor UCK”, în care se spune: “Albanezi, predați la timp armele care v-au fost distribuite ! Noi le vom întoarce împotriva celor care doresc răul nostru, al tuturor. Profitați de acest apel. Mâine va fi prea târziu. Nu vă lăsați înșelați de promisiunile referitoare la un stat independent. Voi nu însemnați nimic în ochii tiranilor mondiali, drept pentru care vă bombardează pe voi, pe femeile și pe copiii voștri. Tot ce îi interesează este teritoriul pe care vor să ni-l ia tuturor. Albanezi, nu permiteți unei adunături de mercenari să vă ducă la moarte. Nu le urmați ideile nebune. Nu acceptați să atacați armata, pe concetățenii și vecinii voștri!”

La RTS s-a anunțat că armata a lichidat grupurile de “teroriști albanezi” din centrul provinciei Kosovo, din localitățile Dragobilje, Ovcarevo, Obrinje, Prekaz, Lapasnica, Pagarusa, Malisevo și de pe muntele Cicavica. Reporterul RTS din Kosovo relata că soldații UCK își aruncă armele și uniformele și își abandonează bazele.

Cotidianul “Washington Post” a afirmat că guvernul american are în vedere parașutarea de ajutoare umanitare pentru rebelii albanezi care opun rezistență ofensivei forțelor sârbe. James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat, a recunoscut că se află în legătură permanentă cu Hassim Thaqi, liderul politic al UCK, care i-a solicitat acest ajutor. Din păcate, însă, această operațiune ar fi fost foarte periculoasă, din cauza eficienței artileriei antiaeriene iugoslave și din cauză că nu pot ști exact unde se află gherilele albaneze. Rubin a refuzat să comenteze afirmațiile cotidianului american, potrivit cărora UCK ar fi solicitat sprijin în arme grele și muniție.

Agenția Tanjug a anunțat că, noaptea trecută, antiaeriana sârbă de pe muntele Tara ar fi doborât un avion și două elicoptere NATO, cu 50 de pușcași marini la bord. NATO a dezmințit imediat informația, însă sârbii au revenit cu amănunte credibile. Avionul ar fi fost lovit deasupra capitalei Republicii Muntenegru. Trei vânători muntenegreni au găsit, în apropiere de localitatea Oradjenica, din masivul Pastrovacka Gora, un rucsac cu însemnele US Air Force, având înscris numele pilotului: Jenny Haley (se pare, o femeie).

Am reușit să aflăm, de la unii ofițeri pe care îi cunoștea Nelu Madjinca, amănunte despre doborârea celor două elicoptere. Acestea au fost trimise pentru a-l recupera pe pilotul avionului doborât și au fost interceptate de radarele sârbilor. Ofițerul de pe radar a anunțat comandamentul și și-a chemat colegii să vadă cum acționează antiaeriana. După 15 minute de așteptare în zadar, ofițerul a sunat din nou la comandament și i s-a spus să stea liniștit, că totul este în regulă. Sârbii i-au lăsat pe membrii echipelor de recuperare să-l găsească pe pilot și au deschis focul când cele două elicoptere au încercat să se ridice de la sol. Cel care povestise întâmplarea  nu știa ce s-au auzit mai tare, exploziile elicopterelor sau urletele lor de bucurie.

Un alt avion de tip F-117 A a aterizat de urgență, azi-dimineață, pe aeroportul din Zagreb, având mari probleme.

AFP a anunțat, citând surse ale Poliției din Salonic, că doi soldați germani ai unei unități NATO staționată în Macedonia au fost răniți și repatriați spre Frankfurt, trecând prin Salonic. Ei au fost aduși cu o ambulanță și trimiși în Germania, la bordul unui avion C-130. Ministrul german al Apărării a confirmat informația, însă a precizat că cei doi au fost victimele unui “accident de muncă“, fără legătură cu situația din regiune.

Seara, după ce ne-am transmis corespondențele, am dat o fugă până la podul peste Dunăre dinspre Pancevo. Câteva sute de sârbi au venit aici, iar un preot a oficiat o slujbă, invocându-L pe Dumnezeu să apere podul de bombele dușmanilor. Atmosfera era impresionantă și puteam vedea pe fețele oamenilor că nu au fost trimiși de nimeni aici, ci chiar credeau că ceea ce fac îi va determina pe liderii NATO să le lase podul în pace. Și sperau că Dumnezeu îl va ocroti. În momentul în care își făceau cruce, sirenele alarmei aeriene au început să sune. Era ora 21:00.

Pentagonul a ordonat trimiterea a încă 13 bombardiere F-117 A Stealth (“avioanele invizibile”) pentru a participa la raidurile împotriva Iugoslaviei. Ele vor decola de la baza Holloman din New Mexico și sunt așteptate să ajungă în zona de conflict în acest week-end. Cu acestea, numărul avioanelor invizibile americane angajate în Operațiunea “Allied Force” va ajunge la 24, preciza AFP.

Am apucat să mai vedem câteva știri ale RTS. Insistau, din nou, asupra demonstrațiilor din diverse orașe de pe glob, împotriva atacării Iugoslaviei. Una dintre ele, la care au participat mii de persoane, a avut loc la Berlin, dar nu a fost prezentată de televiziunea iugoslava. Era a albanezilor și lozincile sunau cam așa: “Opriți genocidul și epurarea etnică în Kosovo!“, “Libertate pentru Kosovo!”…

În această seară, la Salonic, o studentă de la Facultatea de Arte a fost arestată, după ce a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal lângă consulatul american. Fata avea o geantă cu mai multe tuburi cu gaz și benzina și a încercat să le dea foc. Polițistul de gardă a oprit-o și doar un tub a explodat, fără a răni pe cineva. Tânăra voia să protesteze astfel împotriva bombardării Iugoslaviei.

Pe la miezul nopții, au început să vină vești despre raidurile aeriene. La 22:40, 3 rachete loviseră o cazarmă a Armatei iugoslave din orașul Vranje (300 km sud de Belgrad), fără a face victime. O explozie a fost auzită și lângă satul Pepeljevac, pe șoseaua Niș-Priștina. În satul Samokovo, o rachetă a lovit casa familiei Stefanovic, omorând un bărbat și rănind alți doi. În zona aeroportului Slatina de langă Priștina, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. Mai mulți civili de naționalitate albaneză au fost răniți în bombardamentele asupra satului Logavce.

La 1:27, am urcat pe acoperișul hotelului, pentru că se auzeau avioanele care survolau Belgradul. Antiaeriana a tras câteva rafale, după care s-a făcut din nou liniște și ne-am dus la culcare.

Share