În această dimineață, nu cred că au sunat sirenele încetării alarmei aeriene. Probabil, din cauza penei de curent. Sau, poate, de oboseală, nu le-am mai auzit noi. În schimb, la 11:15, am sărit în sus din cauza unei bubuituri puternice, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Am alergat pe acoperiș, dar n-am reușit să vedem nimic. Cerul perfect senin, de un albastru ireal, mi-a umplut ochii de lacrimi. Parcă aveam nisip sub pleoape.
Sârbii au anunțat că, în urma raidului de azi-noapte asupra orașului Valjevo, 34 de persoane au fost rănite, iar două, ale căror case au fost distruse, sunt date dispărute. În timpul atacului asupra a ceea ce a mai rămas din fabrica “Krusik“, o rachetă lovise o zonă locuită din apropiere, iar spitalul, situat la 60 de metri de fabrică, a fost serios avariat. Pentru ca oricine să-și poată da seama de proporțiile distrugerilor, sunt suficiente povestirile martorilor oculari, care au spus că în 3 minute, asupra cartierului în care se află fabrica au fost lansate 50 de proiectile de mare putere.
Am avut o dimineață de coșmar. Am plecat spre Media Center și, când ne-am așezat în fața computerului și am cerut barmanului să ne aducă o cafea, acesta ne-a zâmbit trist, arătând spre robinet: “Nu avem apă.” M-am uitat la fața lui Mile Cărpenișan și mi-am dat seama că nici eu nu arătam prea bine. Ne-am trezit umblând ca niște somnambuli, printre alți somnambuli ca noi – pentru că sârbii sunt mari consumatori de cafea – căutând disperați o cafenea unde să curgă apa. N-am găsit în tot centrul și, când ne-am întors la Media Center, se luase din nou curentul și am fost nevoiți să mai așteptăm o oră, ca să putem folosi telefoanele fixe, conectate într-o centrală digitală, alimentată – desigur – cu energie electrică.
Am trecut și pe la Centrul militar de presă, ca să ne ridicam noile acreditări, dar nici acolo nu a fost curent și ne-au chemat a doua zi. Am aflat că Armata iugoslavă a interzis, începând de ieri, traficul în apele teritoriale ale țării. Decizia a provocat noi tensiuni între cele două țări ale Federației Iugoslave, deoarece porturile de la Marea Adriatică se aflau în Muntenegru. Imediat, Jusuf Kalamperovic, ministrul muntenegrean al Transporturilor, a protestat, cerând redeschiderea navigației. Zâmbind pe sub mustață, un colonel sârb ne-a explicat că iritarea este provocată de blocarea în larg a unor vapoare cu țigari și alte mărfuri de contrabandă, care urmau să ajungă în portul Bar.
Numărul trenurilor de marfă care tranzitează Vama Curtici s-a dublat de la începerea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, transmite corespondentul Mediafax. Prin vama arădeană intra și ies, în medie, 800 de vagoane cu marfă pe zi, grupate în nouă perechi de trenuri, a declarat Gheorghe Caba, șeful Stației CFR Curtici, traficul fiind comparabil cu cel din timpul războiului din Bosnia. De asemenea, s-a intensificat și traficul rutier prin punctele de frontieră. Dacă în luna martie, prin vămile Vârșand și Nădlac treceau aproximativ 900 de autovehicule în 24 de ore, în luna aprilie au trecut peste 1.300 în același interval de timp.
Mai târziu, a venit vestea unei noi “pagube colaterale“. La ora 13:30, un autobuz plin cu călători, care efectua o cursă între Djakovica și Podgorica, a fost lovit de două rachete trase din avioanele NATO care atacau regiunea orașului Pec. Autobuzul se afla la 5 kilometri de granița dintre Kosovo și Muntenegru, în apropierea satului Savine Vode. Pasagerii au fost proiectați prin geamurile autobuzului, iar un crater de 30 de metri diametru și 15 metri adâncime a apărut la nici 20 de metri de vehiculul distrus.
Conform autorităților iugoslave, 20 de persoane au murit pe loc, iar alte 43 au fost rănite (dintre care 23 grav). Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, femei și copii. Intervenția echipelor de prim-ajutor nu a fost posibilă decât după 2 ore, deoarece avioanele continuau să lanseze în zonă bombe cu fragmentație. Era cel de-al treilea autobuz distrus în atacurile din ultimele 4 zile, iar sârbii au acuzat NATO că lovește intenționat astfel de vehicule, pentru a semăna teroare.
Alianța Nord-Atlantică a deschis o anchetă asupra informațiilor privind bombardarea de către aviația sa a unui autobuz aflat în apropiere de Pec, despre care surse sârbe au afirmat că s-a soldat cu cel puțin 17 morți și 20 de răniți, a afirmat un purtător de cuvânt militar al NATO. Alianța negase inițial că ar fi bombardat autobuzul.
În fine, după ora 17:00, am putut să bem prima cafea din această zi. Belgradul avea din nou curent electric. E greu de imaginat ce placere este să-ți bei cafeaua pe care o așteptai de dimineață. Deja ne cumpărasem lumânări groase de la vânzătorii ambulanți, care au invadat străzile încă de dimineață, de parcă ar fi știut că NATO va bombarda instalațiile electrice iugoslave și de două săptămâni numai lumânări au fabricat. Oricum, iluminatul stradal nu a mai fost restabilit și în toate apelurile repetate la radio și televiziune, oamenii erau rugați să nu folosească aparatele mari consumatoare de energie. Alimentarea cu apă a capitalei încă avea de suferit și nu se găsea pâine niciunde.
Când am ajuns la hotel, recepționerul ne-a anunțat că au mai sosit doi români. Pictori, spunea el, arătând către o masă a barului. Acolo, lângă Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” și George Roncea, ședeau doi bărbați. Unul mărunțel, cu barbă, agitat ca un spiriduș, iar celălalt înalt, cu părul cărunt și fața parcă dăltuită într-o stâncă. Pictorii bucureșteni Octavian Penda și Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expoziție cu lucrările lor și ale Luminiței Ciupitu. Aceasta se îmbolnăvise și nu a putut veni cu ei. Artiștii sârbi au apreciat că este primul gest de solidaritate venit din partea unor români, de la începutul războiului. Coincidență: astăzi, a doua știre, după bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit căreia, Ministerul român al Apărării anunțase că, din spațiul aerian românesc, pe care NATO îl putea folosi la discreție, făceau parte și aeroporturile și instalațiile aferente.
Am stat mult cu ei la masă, după ce ne-am terminat transmisiile pentru emisiunile de știri și ne-au povestit ce mai era prin țară. Erau tare fericiți că ne-au cunoscut, ceea ce ne-a încântat. Le-am înșirat sfaturile noastre despre cum să se comporte în timpul raidurilor aeriene și i-am chemat să stea cu noi pe acoperiș.
Un român a fost împușcat în abdomen în această noapte, pe malul iugoslav al Dunării, unde ajunsese cu barca, cu scopul de a vinde câteva canistre cu benzină, transmite corespondentul Mediafax. Cezar Tincu, în vârstă de 30 de ani, din Moldova Veche(Caraș-Severin), a plecat spre Iugoslavia pe Dunăre, într-o barcă metalică având motor Johnson. Ajuns pe malul sârbesc, el a fost împușcat, reușind cu dificultate să se întoarcă cu barca în România și să ajungă în localitatea Pescari, unde a acostat lângă grădina lui Gheorghe Caracuancea. Proprietarul grădinii l-a găsit în jurul orei 1:00 și a anunțat imediat grănicerii. Tincu era în stare critica și a povestit că a fost împușcat de sârbi. Medicii au declarat după operație că tânărul și-a revenit din comă.
Deși a fost senin și au început spectaculos, atacurile NATO din această seară au fost de mică intensitate. La 21:45, eram deja pe acoperiș și auzeam vuietul avioanelor. Ceva mai devreme, fusese atacată periferia orașului Kraljevo. Acum, tirurile furibunde ale antiaerienei iugoslave din jurul Novi Sad-ului indicau direcția atacului. Aici, o rachetă a lovit sediul televiziunii, urmată, după 10 minute, de o a doua și de flăcările unui puternic incendiu. Piloții NATO au folosit aceeași tactică mârșavă ca la bombardarea clădirii General Stab din Belgrad: au lovit aceeași țintă, la un interval de 10-15 minute, punând în pericol echipele de intervenție. Din fericire, în sediul Televiziunii Novi Sad nu se afla nimeni în momentul atacului, așa că nu au existat victime. De altfel, după distrugerea în 23 aprilie a clădirii RTS din Belgrad, puține posturi de televiziune mai îndrăzneau să-și țină echipe de serviciu peste noapte, preferând să difuzeze filme non-stop.
N-au trecut decât câteva minute și am văzut antiaeriana Belgradului în acțiune. La un moment dat, pe un unghi de 180 de grade, întreg orizontul era acoperit de proiectilele trase de sârbi. Am auzit câteva explozii puternice dinspre cartierul Rakovica, unde au fost atinse mai multe clădiri. Apoi am văzut flacăra unei explozii dinspre aeroportul Batajnica. Alte 3 proiectile au explodat în cartierul Strazevica, după care avioanele s-au îndepărtat, urmărite de bateriile artileriei sârbe. Au mai venit o dată asupra Belgradului la 3:30, când am auzit patru explozii undeva la periferie.
Agim Ceku, care a luptat împotriva trupelor sârbe în razboiul din 1993, a preluat comanda UCK. La începutul anului, Ceku demisionase din Armata croată, unde ocupase o funcție echivalentă cu cea de general și a urmat mai multe cursuri de specializare. Nu era prima oară când sârbii acuzau autoritățile de la Zagreb de implicare în conflictul din Kosovo. Generalul Rahim Ademi, cel mai înalt responsabil militar croat de origine albaneză, este unul din principalii strategi ai operațiunilor de gherilă ale UCK.
Alarma a încetat la 6:28, însă nu ne-am trezit decât mai târziu. Era duminică și nici eu, nici Mile Cărpenișan nu aveam transmisie decât seara. Jurnalele tuturor televiziunilor iugoslave arătau imagini ale rămășițelor avionului F-16 doborât azi-noapte și repetau declarația lui Jamie Shea, care confirma că au pierdut aparatul. Pe lângă aceasta, sârbii susțineau ca antiaeriana a mai lovit un avion inamic, de tip A-10.
“Avionul A-10 a avut o problemă la motor, provocată de apărarea antiaeriană,” a confirmat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. “Pilotul nu a fost rănit și a reușit să ajungă în Macedonia. Este pentru prima dată când un avion al NATO este lovit de apărarea antiaeriană iugoslavă.” Conform militarilor occidentali, “avionul invizibil” F-117 ar fi fost distrus după ce a fost dezechilibrat de explozia, în apropierea sa, a unei rachete antiaeriene.
În această dimineață, la ordinul lui Slobodan Milosevic, au fost eliberați cei 3 soldați americani luați prizonieri în 31 martie. Ei au fost predați reverendului Jesse Jackson, care a plecat spre Croația, într-un autocar însoțit de două automobile Mercedes. În comunicatul oficial difuzat de Centrul militar de presă, se spunea: “Noi nu-i vedem pe soldații americani ca pe niște inamici, ci ca pe niște victime ale militarismului și războiului.” În punctul de frontieră croat Lipovac, unde a fost organizată o conferință de presă, cei 3 soldați au declarat că au fost foarte bine tratați de sârbi, în timpul celor 32 de zile de captivitate.
Fost candidat prezidențial american și vârf de lance al mișcărilor pentru drepturi civice din Statele Unite, Jesse Jackson este recunoscut ca o persoană care a avut succes și în trecut în misiuni controversate pe lângă lideri considerați paria de Washington, cum ar fi președintele sirian Hafez al Assad, liderul irakian Saddam Hussein sau șeful statului cubanez Fidel Castro, comenta agenția Reuters. Astfel, în 1983, Jesse Jackson a negociat în Siria eliberarea unui ofițer din marina militară americană. În 1987, în cursul unei călătorii la Havana, a obținut de la Fidel Castro eliberarea a circa 50 de deținuți cubanezi. În 1990, Jackson a fost primul american care a adus ostatici din Kuweit și Iran. Pastorul Jackson, baptist, în vârstă de 57 de ani, este una dintre personalitățile de frunte ale aripii de stânga a Partidului Democrat din Statele Unite, de la care a reușit să obțină, în două rânduri, nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, în 1984 și 1988.
La ora 11:00, în unele cartiere ale Belgradului a început să plouă cu fluturași albi. Erau niște manifeste lansate de NATO, care i-au amuzat copios pe cei care le-au găsit. Sârbii erau îndemnați să se ridice la luptă împotriva lui Slobodan Milosevic. În text, președintele iugoslav era comparat cu un inconștient jucător de poker, care va pierde provincia Kosovo, după ce întreaga țară va fi transformată în ruine.
La 12:20, o bubuitură puternică a zguduit zidurile clădirilor din centrul orașului. Am sărit de pe scaune, enervați că crezusem o clipă zvonul că, în schimbul eliberării celor 3 soldați, sârbii ar fi obținut trei zile de pace. Imediat după aceea, au început să sune sirenele alarmei aeriene. Deși Apărarea civilă a anunțat că bubuitura ar fi fost provocată de un avion al NATO care a spart bariera sonică la joasă altitudine, nu ne-a păcălit. Deja deosebeam bubuiturile și, după ce am dat câteva telefoane, am aflat că un proiectil fusese lansat asupra cartierului Rakovica. Până la 14:02, când s-a ridicat alarma, nu s-a mai întâmplat nimic.
NATO ar trebui să constituie nucleul unei forțe internaționale de securitate în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Rubin. “Trebuie să vedem că aceste un milion de persoane se întorc la căminele lor,” a subliniat el, într-o declarație acordată canalului de televiziune CNN. “Refugiații nu vor să se întoarcă acasă, după ce au suferit atâtea atrocități, dacă o ceată de ucraineni se agită cu puștile.”
Avioanele NATO au bombardat zona vârfului Iriski Venac de pe muntele Fruska Gora. La 14:30, la Gnjilane, în ciuda înverșunării cu care a ripostat antiaeriana, NATO a reușit să distrugă o hală a fabricii “Mladost“.
O alta alarmă, care a durat 30 de minute, a fost anunțată la 18:57. Din jurnalul RTS am aflat că, la ora 8:40, patru proiectile au lovit sediul Poliției din Kosovska Mitrovica, distrugându-l din temelie. Exploziile au provocat mari pagube clădirilor din jur și cel puțin 50 de automobile au fost sfărâmate. Cadavrele a doi bărbați au fost scoase de sub dărâmături și 35 de persoane, printre care și copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În timpul raidului aerian de la prânz, au fost bombardate mai multe localități din Kosovo.
“În această dimineață, în autogara din Prizren, unde se aflau 3.000 de persoane, polițiștii sârbi au început să controleze actele și să-i împiedice pe oameni să urce în autobuze, deși, anterior, Poliția le pusese la dispoziție aceste autobuze, pentru a putea pleca,” a declarat un martor ocular. Locuitor din Prizren, el a putut, totuși, fugi împreună cu familia, pentru că este originar dintr-un sat vecin: “S-a creat panică, toată lumea s-a grăbit să urce în autobuze. Polițiștii au tras o serie de rafale în aer.“
Seara, am văzut interviul acordat de Mira Markovic, soția lui Milosevic, jurnalistului american Dan Rather de la CBS. În dorința de a servi publicului american clișeele cu care s-a obișnuit să trăiască, reporterii vânau orice mișcare a acestei femei. Făcea parte din imaginea – devenită clasică – a dictatorului care are o nevastă ce îi alimentează cele mai absurde dorințe. Pe care familia Ceaușescu o hrănise atâția ani. Privind interviul, am avut doar impresia că văd o femeie hărțuită și pusă, pe de o parte, să-și apere soțul și poporul, și pe de altă parte, făcând față cu greu unui rol în care, de altfel, nu avea ce căuta. Interviul nu a adus nimic nou și cred că i-a dezamăgit pe cei care l-au văzut. Mira Markovic a încercat să accentueze drama prin care trec sârbii și să dezmintă, fără puterea de convingere a soțului său, acuzațiile că forțele sârbe ar duce o campanie de purificare etnică în Kosovo.
Ministrul german al Mediului, ecologistul Jurgen Trittin, a pledat pentru eliminarea președintelui Slobodan Milosevic, într-o intervenție la postul public de televiziune ARD. Evocând ideea “asasinării tiranului”, Trittin susținea că apreciază această formă de violență ca fiind “justificată și explicabilă“.
Alarma a sunat la ora 21:05 și am urcat pe acoperiș, să vedem dacă se întâmplă ceva. La 21:46, când ne plictisisem și ne pregăteam să coborâm, am văzut niște străfulgerări albastre și Belgradul s-a cufundat în întuneric. Întreaga Serbie s-a cufundat în întuneric. Am reușit să aflăm, de la un post de radio ce și-a pornit generatorul propriu de curent, că a fost lovită o centrală electrică și sistemul energetic național a fost avariat. NATO susținea că, în acest fel, taie posibilitatea militarilor sârbi de a mai comunica și împiedică folosirea radarelor care ghidează antiaeriana. De altfel, aproape din oră în oră, avioanele Aliaților au atacat Belgradul, lansând câte o rachetă, parcă pentru a testa capacitatea sârbilor de a riposta în aceste condiții. Și care a fost promptă: fiecare rachetă a fost doborâtă.
Fiind o situația cu totul nouă, nu am știut cum să reacționăm și am rămas pe acoperiș, să vedem ce se mai întâmplă. Am auzit la radio că, la Valjevo, 7 proiectile au lovit un cartier de locuințe, două blocuri turn fiind complet distruse. Sârbii susțin că ar fi lovit, la rândul lor, un avion inamic. Pe la 2:30, am coborât, bâjbâind, în cameră și am avut o surpriză neplăcută: la robinete nu mai curgea nici un strop de apă. Ne-am culcat înjurându-i pe americani și războiul ăsta blestemat. Ne-am trezit la 4:30, cu lumina în ochi. Uitasem becul aprins și, în centrul Belgradului, aprovizionarea cu energie electrică fusese restabilită.
“Este vorba despre o armă ultrasecretă, despre care preferăm să nu discutăm în public,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Aceasta dezorientează și perturbă computerele, oprindu-le dintr-o dată, ceea ce – credem noi – are un important impact, chiar dacă durata blocajului a fost scurtă, de aproximativ 7 ore. Am vrut să demonstrăm capacitatea de a opri sistemul electric în momentul în care vrem noi, fără a distruge infrastructura de bază, care le permite civililor să fie aprovizionați cu electricitate.”
Am mai dormit puțin și m-am trezit ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am reușit să aflu că prăbușirea sistemului energetic iugoslav a avut loc după ce avioanele NATO au lansat câteva bombe cu grafit asupra instalațiilor termocentralelor de la Kostolac și Obrenovac. Bombele nu au provocat distrugeri, ci doar o serie de scurt-circuite: acele flame albastre pe care le-am zărit de pe acoperiș.
Bombele cu grafit erau o armă secretă, a cărei existență nu fusese dezvăluită până acum și care a fost folosită pentru prima dată aseară. Ghidată prin satelit, bomba explodează deasupra instalațiilor electrice și împrăștie un nor de praf de grafit, care se întinde pe sute de metri și provoacă scurt-circuite în lanț. Curentul a revenit în câteva orașe, prioritară fiind alimentarea spitalelor și restabilirea aprovizionării cu apă. Slobodanka Ilic, directorul Institutului de Neonatologie, a declarat că viețile a 111 copii, născuți înainte de termen și internați în institut, au fost în mare pericol din cauza atacului. “Generatoarele noastre nu pot asigura electricitate decât pentru câteva ore și numai pentru aparatele vitale, ceea ce este insuficient pentru a oferi un ajutor medical adecvat copiilor născuți prematur.”
Astăzi, mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze, deși afară ploua mărunt. Am citit pe Internet mai multe analize despre războiul din Iugoslavia. Și nu știu cum s-au nimerit, dar nu erau deloc favorabile Alianței Nord-Atlantice. “Până acum, nu se vede că am câștigat noi,” era de părere William Hopkinson, analist pe probleme de apărare la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie. “Nu ne atingem obiectivele. Dacă scopul urmărit de noi era să-l determinăm pe Milosevic să își retragă forțele și să înceteze a-i mai hărțui pe etnicii albanezi, ce s-a întâmplat, de fapt, este tocmai contrariul.”
Dana Allin, expert în cadrul Institutului Internațional pentru Studii Strategice, explica: “Acest război a fost, până acum, un dezastru. NATO susține că a produs pagube reale, dar n-a făcut mare lucru. Între timp, Milosevic câștigă războiul demografic la sol, alungând etnicii albanezi din Kosovo.” Adică, așa cum spunea bancul care circula zilele acestea prin Belgrad: Bill Clinton va fi ales de sârbi ca viitor președinte al Iugoslaviei. Pentru că a reușit, în sfârșit, să-i unească pe sârbi, a reușit să golească provincia Kosovo de albanezi și a reușit să demoleze fabricile nerentabile ale țării.
Poliția macedoneană a descoperit o ascunzătoare a UCK într-o mină de crom dezafectată, în apropiere de Lojane (la 20 de kilometri vest de Kumanovo), a informat televiziunea națională. O mare cantitate de arme, în special mine, muniție și grenade, a fost găsită în mină. În momentul descoperirii, nici unul dintre ocupanții ascunzătorii nu se afla înăuntru, a precizat televiziunea macedoneană, care a prezentat imagini din mină, printre care și un stand pe care se aflau drapele și insigne UCK.
În acest moment, experții militari sunt unanimi în criticile lor la adresa Operațiunii “Allied Force“ din cinci puncte de vedere. În primul rând, s-a creat un precedent periculos. Se consideră că nu trebuia aleasă soluția unei campanii aeriene, în speranța că, după câteva raiduri, Milosevic va accepta să semneze acordul de la Rambouillet. Iată că au trecut 3 săptămâni și nimic nu s-a întâmplat. În al doilea rând, ineficiența raidurilor aeriene a început să clatine mitul omnipotenței aeriene a NATO. De altfel, acesta este un fals mit, având în vedere că, în Irak, NATO a avut nevoie de săptămâni bune pentru a distruge o parte din potențialul militar al lui Saddam Hussein. Al treilea cap de acuzare se referă la dozarea atacurilor, care ar trebui să crească în intensitate, însă, din dorința de a evita victimele civile, posibilitățile de atac sunt limitate. Un al patrulea reproș se referă la subestimarea capacităților de apărare ale adversarului, începând cu apărarea antiaeriană și terminând cu îndârjirea cu care sârbii refuză să capituleze. Și, nu în ultimul rând, liderilor NATO li se reproșează că nu folosesc mijloace pentru această parte a lumii (terenul era cunoscut, la fel ca tactica și dotarea Armatei iugoslave).
La toate aceste critici, aș mai adăuga una – cred eu – majora: experții NATO habar nu au despre mentalitatea sârbilor, despre felul lor de a fi și de a înțelege lumea, binele și răul. Occidentalii se mulțumesc să critice mentalitatea popoarelor ortodoxe, fără să priceapă care este esența acestei religii. Nu știu că un popor dârz, care a rezistat tăvălugului marilor imperii ale istoriei, poate să se mobilizeze să apere o bucată de pământ doar pentru că o consideră leagănul civilizației sale. Și au uitat ceva esențial: pentru că a fost nevoit să trimită în Iugoslavia 800.000 de soldați, Hitler a pierdut bătălia de pe frontul sovietic și, cu asta, cel de-al Doilea Război Mondial. Fără să reușească să-i înfrângă pe sârbi.
Operațiunea umanitară a NATO “Allied Harbour“, inițiată în vederea ajutorării zecilor de mii de refugiați albanezi din Kosovo care continuă să fugă în Albania, a fost lansată în mod oficial, a anunțat astăzi un purtător de cuvânt al Aliantei, citat de AFP. El a mai informat că generalul britanic John Reith a preluat comanda efectivului forței reunite a NATO, care va cuprinde 7.300 de militari de diferite naționalități.
Potrivit ONU, peste 330.000 de refugiați se aflau sâmbătă în Albania, ceea ce reprezintă o zecime din populația țării. Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat într-un interviu că acest nou val de etnici albanezi din Kosovo care este împins spre Albaniadovedește că Milosevic “vrea să curețe provincia Kosovo de albanezi. Acesta a fost visul de secole al Belgradului”.
O tensiune s-a creat între Macedonia, care refuză crearea de noi tabere de refugiați, și Occident, care insistă ca FYROM să construiască aceste tabere, pentru a putea primi miile de refugiati albanezi din Kosovo care continuă să sosească în această țară. Prin intermediul ministrului Apărării Nikola Kljusev, care prezidează celula de criză a guvernului macedonean, FYROM a respins categoric, în mass-media locale, cererea conjugată a UE, NATO și UNHCR.
La 10:45, în ciuda ploii mărunte și dese, 40 de alergători din 10 țări (printre care unul din Germania și unul din SUA) au luat startul în cea de-a XII-a ediție a Maratonului orașului Belgrad. În anul acesta, competiția a avut un caracter simbolic, fără învingători sau învinși, maratoniștii alergând sub deviza “Stop the War / Run the World“. Pe unele porțiuni din traseul cursei, care a străbătut principalele zone din Belgrad lovite de bombe, precum și cele două poduri, alergătorii au fost însoțiți de bicicliști, tinere pe patine cu rotile și chiar de localnici care alergau împreună cu ei. Sosirea a fost în centrul orașului, pe Terazije, unde toți maratoniștii au sosit în același timp și au primit coroane de lauri de la primarul Belgradului. Americanul Zane Branson, care a participat la maraton, a declarat că nu a avut nici o problemă venind în Iugoslavia. El a mărturisit că, deși își iubește țara, nu poate fi de acord cu politica americană în problema iugoslavă.
La ora 11:00, din fața bisericii Sf.Mark de pe bulevardul Tasmajdan, s-a dat startul într-un minimaraton de 5 kilometri, la care au participat câteva mii de belgrădeni de toate vârstele. Acesta a avut deviza “Run for fun / Not from bombs“. Astăzi fiind declarată Ziua Internațională de Solidaritate cu Iugoslavia, în Moscova și alte 10 orașe din Rusia, au fost organizate maratoane similare.
250 de persoane au participat astăzi, în Piața Revoluției din București, la un miting pro-sârb, organizat de Uniunea Sârbilor din România, anunță Mediafax. Românii care au participat la demonstrație purtau în piept cocarde reprezentând ținte, sub care scria “Next target“.
Până să sosească alergătorii, ne-am dus să vedem redeschiderea restaurantului McDonald’s. Vitrinele sparte de demonstranți au fost înlocuite cu panouri de lemn, pe care tinerii au desenat un graffiti imens, cu sloganul “Stop the bombs!” Mile s-a amuzat că siglele restaurantului au fost înlocuite cu unele noi, pe care “McDonald’s” era scris cu litere chirilice. Pe pereți a fost afișat un mesaj în care se atrăgea atenția că toți angajații sunt sârbi, sunt și ei ținta bombardamentelor, iar demonstranții erau rugați să lase avioanele NATO să distrugă restaurantele, dacă asta le va fi soarta. Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a promis că, din banii obținuți pentru fiecare hamburger vândut, 1 dinar va fi donat pentru victimele bombardamentelor.
“În cursul ultimelor săptămâni, Armata și Poliția sârbă, respectând ordinele directe ale președintelui Slobodan Milosevic, au golit satele și orașele din Kosovo și au incendiat sau distrus mii de case,” se arată într-o serie de manifeste lansate de avioanele NATO în zona Belgradului. Manifestele, din care ne-a arătat și nouă Dragan unul, dar nu a vrut să ni-l dea, erau scrise cu chirilice, dar într-o sârbă mai mult decât aproximativă. “Ne temem că mii de persoane nevinovate au fugit pentru a nu fi victimele pogromurilor lui Milosevic. Nu permiteți ca prin patriotismul vostru, îndreptat pe o cale greșită, să fiți făcuți părtași la aceste crime. NATO își va accentua atacurile, până când forțele care participă la execuția civililor din Kosovo se vor retrage, iar conducătorii voștri vor începe negocieri fructuoase. NATO este hotărâtă să-i apere pe cei fără apărare, aflați în Kosovo.” N-am auzit să-i fi dat lacrimile vreunui sârb când a citit manifestul, asta dacă a reușit să-l înțeleagă.
Sârbii anunță că, azi-noapte, alte două avioane ale NATO ar fi fost lovite de antiaeriană. Unul dintre ele, un aparat de tip A-10, a aterizat de urgență pe aeroportul Petrovec din Skopje. Eric Mignot, purtătorul de cuvânt al trupelor NATO din Macedonia, a declarat că avionul a avut probleme la motor, din cauza unor scurgeri de ulei, însă martori oculari de pe aeroport au dezvăluit că avionul fusese lovit în porțiunea de sub cabina pilotului, unde se află stocate rachetele. Un alt avion, de tip F-15, a aterizat de urgență pe baza de la Aviano, Italia, atins de proiectile. Pilotul a fost nevoit să-și decupleze rezervoarele de combustibil, pe care le-a aruncat, împreună cu bombele și rachetele pe care le purta, în lacul Garda. Muniția nu a fost activată și urma să fie recuperată de forțele NATO.
În mod ciudat, colegii mei de la București au uitat astăzi de mine. A fost singura zi din tot războiul în care nu am transmis nimic de pe frontul iugoslav. M-am simțit ciudat de stingher, de parcă aș fi fost inutil. Inutil pentru acești oameni, lângă care așteptam sirenele alarmei aeriene, vuietul avioanelor și bubuiturile exploziilor.
Franța a cerut să fie asociată la procesul de stabilire a obiectivelor care vor fi bombardate de NATO în Iugoslavia și a obținut un drept de veto în acest sens, a informat astăzi cotidianul “Liberation“, citând surse din cadrul Președinției. “Versiunea difuzată de Elysee afirmă că, în viitor, Consiliul francez al Apărării își rezervă dreptul de a se opune bombardării unora dintre ținte,” precizează cotidianul. Președinția a dat drept exemplu refuzul Franței ca bombardamentele să lovească o centrală electrică, fiindcă aceasta alimenta, în primul rând, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Sau una dintre antenele televiziunii din Belgrad, fiindcă aceasta se afla la doar doi metri de un imobil unde lucrează numeroși jurnaliști.
Sirenele, în schimb, nu au uitat să sune – ca de obicei – la 20:30. La ora 22:00, a trebuit să alergăm pe acoperiș. Bombele explodau în cartierul Rakovica și în zona aeroportului Batajnica. Dar deasupra Novi Sad-ului, s-au dat cele mai grele lupte de până acum. Raidurile se succedau în valuri, de câteva ori, antiaeriana sârbă reușind să le țină piept. A doborât două rachete și s-ar părea că și un avion, care ar fi căzut pe muntele Fruska Gora. Am văzut o primă explozie, la 22:17, cam în dreptul rafinăriei. La ora 1:00, când credeam că atacurile s-au mai potolit, o explozie imensă a luminat cerul. Ciuperca de foc s-a ridicat la sute de metri înălțime și a luminat totul pe o rază de câțiva kilometri. Incendiul a colorat norii în portocaliu cel puțin o oră. Locuitorii Novi Sad-ului, mai ales cei din cartierul Shanghai, de lângă rafinărie, au fost sfătuiți să-și pună pe față batiste ude, îmbibate în bicarbonat de sodiu, pentru a nu se intoxica cu fum.
Lângă noi, pe acoperiș era și Florin Dobre, cameramanul Antenei 1, care a reusit să filmeze bombardarea rafinăriei de la Novi Sad. Mile i-a atras atenția spre dreapta. Două rachete se îndreptau, parcă împinse lent de o mână nevăzută, către Rakovica. Din pădurile de pe marginea Dunării, s-a ridicat o rachetă SAMlansată de sârbi. Dar a ratat ținta. Apoi încă una și încă una și rachetele NATO au fost pulverizate în mii de scântei, deasupra zonei Usce și a podului Gazela. A urmat încă o rachetă lansată de unul dintre avioanele care survolau Belgradul. Sârbii au tras în zadar după ea. La câteva secunde după ce i s-a stins luminița din coadă, racheta NATO și-a atins ținta.
De după dealul care ne despărțea de Pancevo, s-a ridicat o ciupercă imensă de foc. I-am simțit căldura pe față, iar flacăra ei, care a stăruit la orizont aproape un minut, a luminat Belgradul ca ziua. Ne-am uitat, uluiți și speriați, unii la ceilalți. Abia am reușit să-l întreb pe Florin dacă a filmat scena. Fără să scoată un cuvânt, a dat din cap afirmativ. Două coloane uriașe de fum negru se învolburau către cer. Flacăra mai scăzuse dinspre Pancevo, dar încă înroșea cerul. Când ne-am mai revenit din șoc, o nouă ciupercă de foc s-a ridicat de după deal. Totuși, parcă nu era la fel de mare ca prima. În tot orașul se simțea miros de benzină arsă și deja ne durea capul. Comandamentul Apărării civile insista ca toată lumea să respire prin batiste înmuiate în bicarbonat de sodiu.
Explozia de la Pancevo, după bombardamentul din 17/18 aprilie 1999
Abia după 4 ore, pompierii s-au putut apropia să stinga incendiul, deoarece exploziile au continuat. Fusese lovită fabrica de azotați “Azotara” și, încă o dată, rafinăria și combinatul chimic HIP. La 2:42, am auzit din nou avioanele și, imediat, antiaeriana. După 13 minute, am văzut o flamă albăstruie, fără să ne dăm seama de unde vine, și – instantaneu – iluminatul stradal dintr-un sfert din Belgrad s-a stins, iar postul de televiziune Studio B și-a încetat, brusc, emisia. Fusese lovită o centrală electrică din cartier.
Am coborât, încercând să aflu ce s-a întâmplat prin alte părți. Abia mai apucam să-mi notez. Milica Rakic, o fetiță de 3 ani, a fost ucisă de explozia unei bombe cu fragmentație, lansată asupra localității Batajnica, de lângă aeroportul cu același nume, care deservea capitala iugoslavă. Micuța se afla în baia de la etajul II al casei sale, când schijele unei bombe cu fragmentație au spart geamul, trecând prin ea și prin ușă. La Sremska Mitrovica, vuietul avioanelor s-a auzit după ora 22:00, iar 10 proiectile au lovit nord-vestul orașului. La 22:39 și 22:55, nouă explozii s-au auzit în satele Prijanovic și Pojega, de lângă Cacak. La 22:43, patru rachete au explodat în nord-vestul orașului Uzice. La 22:55, au fost bombardate instalatiile “Jugopetrol” din Valjevo.
La 2:11, patru rachete lansate din avion au nimerit – din nou – fabrica “Krusik” din Valjevo, fiind șterse de pe fața pământului cantina, centrul medical și două magazine, exploziile avariind clădiri situate la 200 de metri depărtare. Un incendiu de proporții a fost stins cu greu la cazarma din sud-estul orașului, iar flăcări înalte de 10 metri se puteau vedea pe străzile de lângă gardul fabricii. Priștina a fost din nou ținta atacurilor, aeroportul Slatina și releul de televiziune de pe muntele Goles fiind groaznic bombardate. Atacuri masive au fost și la Kragujevac și Bacevic, iar la Gnjilane a căzut o adevărată ploaie de proiectile, ce nu contenește de câteva zile.
Circa 24.000 de albanezi din Kosovo au intrat astăzi în Macedonia și Albania, ridicând la 735.000 numărul total al refugiaților din această regiune, potrivit cifrelor date publicității la Geneva de către UNHCR. De la începutul loviturilor aeriene, pe 24 martie 1999, UNHCR a numărat 564.000 de refugiați și în alte țări limitrofe, față de 170.000 de persoane care au fugit din Kosovo înainte de intervenția NATO.
Autoritățile macedonene au protestat pentru că forțele NATO staționate în țară au blocat accesul într-o zonă din nord, între Kumanovo și Tetovo, unde se presupune că s-ar fi prăbușit un avion, lovit de antiaeriana sârbă. Localnicii au descris explozia și au povestit că avionul a căzut lângă satul Tanusevci.
Astăzi, Ibrahim Rugova a venit din nou la Belgrad. S-a întâlnit la prânz cu președintele Serbiei Milan Milutinovic și cu vicepremierul Guvernului federal Nikola Sainovic. Discuțiile au fost inaccesibile presei și au durat două ore. La Priștina, atacurile aeriene s-au reluat încă de dimineață. Între 9:40 și 10:30, în oraș au fost auzite 16 explozii, în zonele aeroportului Slatina, a turnului de televiziune de pe muntele Goles și în suburbiile Magura (populată de mineri) și Grmija. Despre convorbirile cu Rugova, s-a lăsat să se înțeleagă că s-ar fi negociat o rezolvare politică a crizei, în spiritul acordului semnat la 1 aprilie cu Slobodan Milosevic. Mai târziu, după ce posturile de radio au amintit că, la 10:10, două proiectile au avariat fabrica de textile “Yumco” din Vranje, iar la 11:10, satul Zmejevo de lângă Klina a fost bombardat, cabinetul președintelui Serbiei a anunțat că, la discuțiile cu Rugova, s-a repetat că trebuie să înceteze bombardamentele și că rezolvarea conflictului se poate face doar prin dialog direct cu reprezentanții legitimi ai grupurilor etnice care trăiesc în Kosovo, pe principiul respectării drepturilor tuturor.
“Rugova este prizonier de război, deci ceea ce a spus sau scris nu are valoare,” a afirmat Bardhyl Mahmuti, reprezentant politic al UCK, citat de Reuters. Și Donika Gervalla, purtătorul de cuvânt în străinătate al Ligii Democratice din Kosovo, partid condus de Rugova, a afirmat că acesta este “100 % prizonier și ostatic personal al lui Milosevic“. Deși sunt cunoscute concepțiile pacifiste ale liderului kosovar, pentru care a și fost poreclit “Gandhi al Balcanilor“, liderii occidentali nu cred că Ibrahim Rugova a strâns de bună voie mâna lui Milosevic și ar fi cerut “încetarea bombardamentelor“.
Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a anunțat că restaurantul de peTerazije, care fusese devastat de demonstranți la începutul războiului, va fi redeschis mâine. Compania a declanșat o adevărată campanie, în care a explicat sârbilor că – în afara numelui – nimic nu este american în aceste restaurante, nici ingredientele mâncărurilor, nici angajații, nici investiția. El a condamnat aspru agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei și a anunțat că McDonald’s va ajuta cu alimente victimele bombardamentelor. Mâine, la reluarea activității, în fața restaurantului de pe Terazije, vor fi împărțiți gratuit 3.000 de hamburgeri.
Astăzi, între 14:45 și 15:04, în Belgrad a fost alarmă aeriană, însă nu am auzit nici un fel de bubuituri. Probabil că avioanele NATO doar s-au apropiat periculos de mult de capitala iugoslavă și Armata a preferat să prevină populația de eventualitatea unui bombardament. În restul țării, alarmele nu au sunat în zadar. Între 10:00 și 11:30, orasul Bujanovac și satul Bogdanovac, din apropiere, au fost lovite de 20 de proiectile. La 10:18, a fost bombardat satul Ribnica de lângă Kraljevo, iar la 13:35, trei civili au fost răniți de schijele bombelor care au explodat la Novi Pazar.
La Media Center, l-am primit cu aplauze și urale pe Viktor Dimic, unul din băieții care au grijă de rețeaua de computere pe care o folosim. Viktor locuiește în cartierul Rakovica, țintă frecventă a raidurilor aeriene și este eroul nostru. Mai în glumă, mai în serios, în fiecare dimineață îl pipăim, să vedem dacă mai este întreg și îi facem cinste cu un suc. El are suficient simț al umorului să nu se supere, însă ne-a povestit câ s-a săturat de atâtea bombe. Blocul lui e brăzdat de schije, are două geamuri sparte la apartament, iar ușa balconului nu se mai închide, de când a fost smulsă din balamale de suflul unei explozii apropiate. Făcând haz de necaz, mi-a mărturisit că este exasperat de bunica lui. Când nu-i acasă și cartierul este bombardat, bătrâna îl sună, să se vaite că i se sparg borcanele cu murături din cămară.
În timp ce un avion NATO ateriza de urgență pe aeroportul Petrovac din Skopje, comunicând că a avut probleme la un motor, am aflat de la niște prieteni din Novi Sad că, între picioarele podurilor distruse, Armata a montat niște schele, pe care oamenii să poată, totuși, traversa Dunărea. Două camioane militare au testat improvizația și se pare că schela a rezistat.
Astăzi, a izbucnit în Marea Britanie un imens scandal. Oficialitățile britanice l-au acuzat pe corespondentul BBC la Belgrad John Simpson, că ar fi vehiculat fără discernământ propaganda sârbă. Acuzațiile sunt aberante: cică Simpson ar fi citat în întregime declarațiile sârbilor privind pagubele provocate de bombardamente și ar fi “simplificat” lucrurile, afirmând că războiul a dus la solidarizarea poporului sârb în jurul lui Slobodan Milosevic. Fără prea multe discuții, directorul adjunct al BBC, Richard Ayre a declarat: “Aduc un omagiu curajului lui John Simpson și obiectivității reportajelor sale. Este esențial ca publicul să poată dispune de o descriere realistă a atmosferei de la Belgrad și nu doar de ceea ce guvernele țărilor din NATO vor să audă.”
De altfel, BBC mai fusese acuzat, în timpul războiului din Golf, din cauza modului obiectiv și lipsit de obediență față de NATO în care a relatat desfășurarea conflictului. Nu ne-am putut abține și seara, ne-am dus până la hotelul “Hyatt“, ne-am luat inima-n dinți și i-am strâns mâna lui John Simpson. Era în bar, înconjurat de jurnaliștii străini, împreună cu care am făcut o bășcălie îngrozitoare de iritarea guvernului britanic. Corespondentul BBC nu făcuse altceva decât mine sau Mile Cărpenișan. Relatase declarațiile oficialilor de la Belgrad despre pagubele suferite și constatase ceea ce vedeam și noi la tot pasul. Sârbii erau uniți ca un zid în jurul președintelui lor. Nu o dată, oameni simpli mi-au spus: “Da, suntem cu președintele. Nu contează că-l cheamă Milosevic, este război, NATO ne bombardează țara. Acum ne apărăm, iar el este comandantul suprem al Armatei. Când s-o termina războiul, om vedea și de ce am ajuns aici, și cine e vinovat, și ne-om socoti și cu el.”
Statele Unite vor dota taberele de refugiați kosovari din Macedonia și din Albania cu telefoane celulare și conexiuni Internet, pentru a ajuta familiile care sunt separatesă-și regăsească rudele, a anunțat Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională (USAID). “Încercăm să reunim familiile despărțite,” a declarat J.Brian Atwood, directorul USAID. “Instalăm telefoane celulare în tabere, cu care oamenii să poată suna. Încercăm să instalăm și o rețea Internet, pentru același motiv.” Scopul USAID este de a creea cel puțin un site Internet pentru fiecare din cele 32 de tabere de refugiați care vor fi instalate în Albania.
Rușii s-au ofuscat astăzi și au acuzat autoritățile iugoslave că se poartă “absurd” cu jurnaliștii. O echipă a postului de televiziune RTR a fost arestată de Poliție la Belgrad, după ce a filmat o clădire bombardată de NATO, și expulzată din țară. Nu aveau aprobare de la Centrul militar de presă. Rușii acuză că o altă echipa a RTR, care venise acum două săptămâni în Iugoslavia, a fost ținută 36 de ore la granița cu Ungaria, iar o echipa de la ORT a cerut în zadar, încă din 5 aprilie, permisiunea de a veni să filmeze. Un purtător de cuvânt al postului ORT presupunea că motivul este un reportaj anti-Milosevic difuzat cu un an în urmă. Păi, în cazul ăsta, eu sau Mile ar trebui să fim arși pe rug, pentru câte reportaje de la demonstrațiile Opoziției împotriva lui Milosevic am transmis.
Și ziariștii străini aflați în Muntenegru trebuie să obțină acreditare tot de la Centrul militar de presă de la Belgrad. Comandamentul Corpului II al Armatei Iugoslave a anunțat că, “potrivit reglementarilor în vigoare în timpul stării de război”, nu recunosc acreditările eliberate de Secretariatul pentru Informații al guvernului de la Podgorica. Și sunt convins că este așa, pentru că mi s-a transmis că o echipă a ProTV, care a încercat să intre în Muntenegru fără acreditare de la Belgrad, era să fie arestată.
Oricum, m-a cam mirat atitudinea rușilor, mai ales că știam de statutul special pe care îl aveau aici, de la Gheorghii și colegii lui. Desigur, atât timp cât respectau regulile jocului. Sau – mă rog – se prefăceau, la fel ca noi, că le respectă. Că statul și filmatul de pe acoperișul hotelului numai legal nu era! De altfel, de astăzi, când am aflat că, noaptea trecută, o bucată dintr-o rachetă lovită de artileria antiaeriană iugoslavă a căzut peste un bloc din cartierul Rakovica, provocând un crater cât un apartament, ne-a cam luat frica.
Noroc cu cei doi “Havel”, ziariștii cehi de la Prima! Cu o naivitate dezarmantă, s-au dus la Centrul militar de presă, unde oamenii de la cenzură trebuie să vizioneze și să aprobe orice caseta pe care vrei să o scoți din țară sau să o transmiți prin satelit, și le-au dat la vizionare filmările făcute noaptea pe acoperișul hotelului. A ieșit un scandal imens și puțin a lipsit ca “Lolek” și “Bolek” să fie arestați. Desigur, au rămas fără casetă și au fost avertizați că, la următoarea greșeală, vor avea de ales între a fi expulzați sau legați de un pod de pe lista țintelor NATO.
Supărați, cehii s-au îmbătat și și-au comandat, prin telefon, două prostituate. Când am coborât din camera de hotel, Mile și cu Nelu (directorul hotelului nostru) se străduiau să-l convingă pe unul dintre ei, care dorea să mai plătească 150 DM pentru încă o partidă de sex, să nu cheme aceeași fată. N-a fost chip. După ce ne-am stricat de râs văzând-o pe prostituata aleasă de primul (cam bătrână și urâtă), am stat să vedem de ce insista cehul pentru aceeași fată. Când a venit, i-am dat dreptate. Merita banii.
Spre necazul nostru, aventura cehului nu s-a terminat aici. În următoarele seri, n-a mai fost chip să-l atragem la bar, să stam la un pahar. Se îmbrăca la patru ace, cu un boboc de trandafir la butonieră, cumpăra o sticlă de vin și aștepta, sprijinit de recepție, să vina un taxi. Nu a vrut să ne dezvăluie taina lui, dar am aflat-o repede, de la proxenetul care livra fetele. Prostituata se îndrăgostise de ceh și acesta o vizita în fiecare seară, fără să-l mai coste nici un ban.
Într-un apel televizat adresat națiunii, președintele bulgar Petar Stoianov, care va începe mâine o vizită în Statele Unite, a afirmat că Bulgaria are interese pe termen lung care nu coincid cu interesele celor ce conduc în prezent Iugoslavia. “Astăzi, mai mult ca niciodată, interesele noastre coincid cu cele ale lumii libere occidentale, ale cărei valori sunt apărate de Alianța Nord-Atlantică,” a încheiat Stoianov.
O vie emoție a produs printre sârbi anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe P.J.Crowley, că forțele armate americane dețin un ofițer al Armatei iugoslave, capturat de UCK. Se pare că, într-adevăr, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul luptelor din apropiere de localitatea Junik din Kosovo, UCK a reușit să captureze un ofițer sârb. Acesta a fost predat Guvernului albanez, care l-a livrat americanilor. Susan Hansen, purtător de cuvânt al Pentagonului, a dezvăluit că este vorba de un locotenent sârbde 21 de ani din batalionul Prva Ceta Drugi, precizând că acesta va fi tratat conform Convenției de la Geneva și va fi eliberat la sfârșitul ostilităților. Apropo de militarii sârbi, astăzi, ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a declarat că doar 25 % dintre soldații sârbi mai au moralul ridicat. De unde o fi știind, habar n-am, că noi n-am auzit de așa ceva. Oricum, se pare că noi n-am întâlnit decât militari din cele 25 de procente, pe ceilalți i-or fi ținând sârbii la sanatoriu, să-și refacă moralul.
Secretarul american al Apărării William Cohen a confirmat astăzi că “un număr semnificativ” de rezerviști se pregătesc să răspundă ordinului de mobilizare. Cohen nu a precizat nici o cifră, refuzând să confirme informațiile potrivit cărora ar putea cere președintelui să autorizeze mobilizarea a circa 33.000 de rezerviști. AFP apreciază că aceasta ar fi cea mai importantă mobilizare după războiul din Golf din anii 1990 și 1991, când au fost mobilizați aproape 230.000 de rezerviști americani.
Un adevărat balamuc a fost provocat de cele două rezervoare de avion găsite ieri în județul Timiș. Astăzi, la Timișoara au sosit atașații militari de la ambasadele SUA, Franței și Marii Britanii. Aceștia au ținut să vadă rezervoarele și păreau preocupați de o eventuală poluare a zonei unde au fost descoperite. Deși autoritățile locale au pretins că nu ar fi adevărat, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și șeful Statului Major General generalul Constantin Degeratu au confirmat posibilitatea ca avioane ale NATO să fi patruns în spațiul aerian românesc. Ei au declarat că au date contradictorii de la radare, însă unele indică pătrunderea în spațiul românesc, pe o distanță de 2 kilometri. Degeratu a confirmat că, nici un moment, bateriile de apărare antiaeriană românești nu au primit comanda de a le ataca.
La Timișoara se aflau, încă din prima zi de conflict, doi ofițeri NATO, trimiși tocmai pentru a rezolva astfel de situații, însă militarii din garnizoană au dezvăluit că – în mod clar – în zona frontierei cu Iugoslavia au avut loc operațiuni de recuperare a unor piloți care s-au catapultat. Toți prietenii de la Timișoara cu care am vorbit până acum mi-au mărturisit că au început să-și imagineze cum e la Belgrad în timpul raidurilor aeriene, pentru că, de la o vreme, nu mai pot dormi din cauza vuietului avioanelor NATO care survoleaza Banatul în fiecare noapte. Armata Română, însă, a comunicat că, doar în 25 martie și în 5 aprilie, două avioane au evoluat la peste 6.000 de metri, între Beba Veche și Jimbolia, în spațiul nostru aerian și – probabil – se aflau în pericol. Oricum, s-a apreciat că situațiile se încadrau în cele aprobate de Parlamentul României, așa că totul era în regulă.
Conform unei declarații a ministrului de Interne Pavle Trajanov, Poliția macedoneană a confiscat, în apropiere de Lojane (localitate situată la 3 kilometri de granița cu Iugoslavia), 308 piese de armament. Grenadele, pistoalele automate și mitralierele au fost descoperite în remorca unui tractor condus de doi albanezi, care au reușit să fugă. Armele proveneau din Albania și erau destinate luptătorilor UCK. Sârbii au amintit că, de mai multe ori, în perchezițiile efectuate la Lojane de polițiștii macedoneni, au fost găsite rachete sol-aer, grenade și mine anti-tanc.
UCK a afirmat astăzi că 45 de civili din Kosovo au fost masacrați în cursul unei ambuscade a forțelor sârbe. Potrivit unui comunicat al agenției UCK, Kosovapress, masacrul ar fi fost comis ieri, în regiunea Pec, și doar 5 civili ar fi reușit să supraviețuiască. “În ciuda tuturor acțiunilor brutale ale Armatei iugoslave destinate să elimine UCK, aceasta, la fel ca pasărea Phoenix, renaște din cenușă,” a declarat Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt al NATO a precizat că Alianța nu are legături cu UCK și nu le-a furnizat arme. “Ei fac rost de arme din altă parte,” susținea Shea. “Este problema lor, nu a Alianței.”
Astăzi, deputații ruși au votat masiv în favoarea aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus. M-am luat cu mâinile de cap, auzind vestea. Iar o să înceapă isteria în țară, iar o să mă sune de la București, să-mi ceară reacții la acest vot… Oricum votul înseamnă ceva, dar la Moscova. Conform unui sondaj, cota de popularitate a Statelor Unite în rândul populației ruse a scăzut, de la începerea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, de la 57 % la 14 %. Ponderea persoanelor care au declarat că nu-i agreează pe americani a crescut la 72 de procente (față de 28 %, câți erau înainte de 24 martie). 70 % dintre ruși cred că raidurile NATO reprezintă o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, însă 86 % spun că Rusia nu ar trebui să se implice în conflict.
Secretarul general al NATO Javier Solana a invitat Rusiasă își reia cooperarea cu Alianța, declarând că operațiunea militară va continua în Iugoslavia, atât timp cât Slobodan Milosevic “nu va accepta exigențele comunității internaționale”. Într-o scrisoare deschisă adresată rușilor și publicată în numărul de astăzi al cotidianului “Kommersant“, Solana a asigurat că toate acțiunile militare ale NATO “sunt destinate obținerii unei soluții politice stabile la problema din Kosovo“. “Toți membrii Alianței s-ar bucura dacă Rusia ar juca un rol constructiv, potrivit cu greutatea sa politică, în soluționarea crizei din Kosovo.”
În seara asta, NATO iar ne-a pus nervii la încercare. Alarma aeriană a sunat abia la 23:05, când deja începusem să ne îngrijorăm. Nu știu daca e doar o superstiție, dar de câte ori alarma a întârziat, am avut parte de nopți grele. Îmi amintesc primele seri ale războiului, când nu trecea ora 20:00, că deja eram sub alarmă. Acum ne putem considera veterani și râdem cu poftă când ne amintim câte necazuri i-am pricinuit lui Adelin Petrișor într-una din primele seri de bombardamente. Stăteam cu Mile în cameră, pentru că nu știam că ne putem urca pe acoperiș. Afară se tot auzeau bubuituri înfundate, pe care ne-am apucat să le numărăm. La un moment dat, am ajuns la 37 doar într-o jumătate de oră. Desigur că, și eu, și Mile, am povestit asta în relatările noastre. Acum, când am ajuns să deosebim bubuiturile chiar și în somn, i-am amintit lui Mile de seara aceea și ne-am tăvălit de râs. Bubuiturile le făcea liftul, când pornea sau se oprea. Și bietul Adelin primise o mustrare aprigă de la ai lui, pe motiv că noi am povestit cât de grea a fost noaptea la Belgrad, iar el a dormit și nu a auzit nimic.
Ne-am urcat pe acoperiș, să verificăm dacă totul e în regulă. Nu se vedea nimic. Ne-am dus până pe Kalemegdan, să privim spre Novi Beograd. Era ora 1:45 și am auzit “Serbia! Serbia!” dinspre podul Brankov. Era incredibil! Sârbii stăteau pe pod la ora aia, pentru a-l apăra. Câteva zeci de oameni și-au pus în piept niște inimi roșii din plastic, pe care scria “I love YU” și care aveau în interior un beculeț ce clipea intermitent. Era felul lor de a se face văzuți de avioane, cu inimile alea în piept. Am plecat, tulburați, de acolo.
La 2:10, la Valjevo, avioanele NATO lansau 5 proiectile de mare putere asupra fabricii “Krusik“. Incendiul care a izbucnit a fost potolit abia în zori. Una din liniile de producție a fost complet distrusă, iar pagube mari s-au înregistrat în cartierul rezidențial Kolubara. La 2:35, patru bombe cădeau pe aeroportul Ponikve de langa Uzice. La 4:45, am fost treziți de o bubuitură. Până să ajungem pe acoperiș, am mai auzit două explozii. La 5:39, încă două bubuituri, una după alta, încheiau noaptea. La 6:30, sirenele sunau sfârșitul alarmei aeriene.
Alarma aeriană s-a ridicat la 7:30. O oră mai târziu, ne-a sunat un prieten ce locuia lângă frontiera cu România. Ne-a povestit că un avion NATO, lovit de sârbi, s-ar fi prăbușit pe teritoriul României, în apropiere de satul Grăniceri, de lângă orașul Deta din județul Timiș. Am dat alarma, sunând la ProTV, la Mediafax, la toți colegii pe care îi cunoșteam. Mile suna și el, la Antena 1 și la “Jurnalul național“. Poate unul dintre jurnaliștii din Timișoara va avea noroc să-l găsească. M-a sunat mai târziu prietenul meu, Grațian Bălan (cameramanul cu care lucram în țară), să-mi spună că au fost găsite două rezervoareale unui avion NATO, la 2 kilometri de granița cu Iugoslavia, însă le-a ridicat Armata.
Știam că, atunci când un avion este lovit grav, pilotul desprinde rezervoarele de combustibil și lansează la întâmplare bombele pe care le mai are, fără a le arma, după care se catapultează și avionul se prăbușește. Am aflat, ceva mai târziu, că sârbii au organizat potere pe malul drept al Dunării, în regiunea Pozarevac, deoarece se părea că un avion s-a prăbușit în munții de lângă Klicevac. Este posibil ca rezervoarele găsite în România să fi fost ale acestui avion.
La câteva ore după ce am alertat întreaga presă, Ministerul de Interne dădea publicității un comunicat în care confirma că două rezervoare suplimentare de combustibil, aparținând unui aparat de luptă F-15, au fost găsite în zona localității Grăniceri. Comunicatul preciza că este posibil ca rezervoarele să fi fost aruncate deasupra teritoriului iugoslav, dar, datorită inerției, au ajuns în România. În cădere, cele două rezervoare au făcut două gropi de aproximativ 60 de cm adâncime. Rezervoarele, cu o capacitate de 2.600 de litri fiecare, dintre care unul era gol, iar celălalt – plin, au fost descoperite de localnici. Ele au fost ridicate de polițiștii timișoreni și predate Corpului 2 Aviație și Apărare Antiaeriană Timiș.
România și-a exprimat disponibilitatea de a primi pe teritoriul său circa 6.000 de refugiați din Iugoslavia, însă a solicitat comunității internaționale fonduri pentru transportul acestora din zonele de conflict din Kosovo spre țara noastră și pentru asigurarea hranei și a asistenței medicale, s-a arătat într-un comunicat al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. Această solicitare a fost formulată de ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, în cursul unei întrevederi cu Anne Willem Bijleveld, directorul pentru Europa al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, aflată în vizită la București.
Desigur că, astăzi, pe prima pagină a ziarelor și pe buzele tuturor nu stătea decât oroarea față de masacrul de la Djakovica. În mod inexplicabil, NATO nu a recunoscut bombardarea celor două coloane de refugiați, acuzându-i pe sârbi că i-ar fi bombardat pe bieții albanezi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Neboisa Vujovic a demontat, punct cu punct acuzațiile NATO, într-un interviu acordat, în direct, reporterului CNNBrent Sadler.
AFP a anunțat că NATO a revenitasupra declarațiilor de ieri despre bombardarea convoiului de la Djakovica. Pilotul avionului a povestit, într-o înregistrare difuzată în timpul conferinței de presă a NATO, că a văzut în zonă mai multe sate incendiate, în timp ce se afla la o altitudine de 5.000 de metri, la bordul unui avion F-16. “Am văzut ceea ce mi s-a părut a fi un convoi și m-am deplasat spre nord, unde am văzut o serie de sate incendiate,” a afirmat el. Pilotul a adăugat că a reperat, ulterior, un alt convoi, format din trei vehicule care păreau blindate pentru transportul de trupe. “Am fost convins că sunt pe punctul de a incendia o casă. Am lansat o rachetă cu ghidare laser asupra acestui convoi, după care am părăsit zona, din lipsă de carburanți.”
Sârbii și-au bătut joc de minciunile oficialilor NATO, care se băteau cap în cap de la o zi la alta ori de la o conferință de presă la alta. Ei au bănuit că declarația pilotului care a bombardat convoiul a fost trunchiată, deoarece toți supraviețuitorii masacrului au declarat că NATO i-a atacat de cel puțin două ori. În plus, sârbii au întrebat ce vină are președintele Milosevic că piloții NATO sunt orbiți de ură și atacă tot ce mișcă în provincia Kosovo, fără să le pese pe cine ucid?
“Piloții NATO au ordin să tragă asupra țintelor militare și au fost luate toate precauțiile pentru a evita moartea civililor,” pretindea purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. Președintele american Bill Clinton a declarat că regretă pierderea de vieți omenești din rândul civililor, din cauza bombardamentelor care au vizat un convoi de refugiați civili care reveneau în Kosovo, adăugând, însă, că aceasta este inevitabilă, în lupta contra atrocităților sârbe. “Acest fapt este regretabil, dar și inevitabil,” afirma Clinton, în cadrul unei intervenții în fața reprezentanților presei, la San Francisco. “Nu puteți vedea un asemenea conflict, fără câteva erori.”
La frontiera cu Albania, luptele dintre gherilele UCK și grănicerii sârbi continuă de câteva zile, în special în zona satelor Kosare și Batusa. Pier Gonjip, unul dintre oficialii OSCE aflați în orașul albanez Tropoja, a declarat astăzi: “Aici are loc o înmormântare în fiecare zi.” UCK afirma că a înrolat, săptămâna trecută, încă 5.000 de voluntari și își evacuează răniții la spitalul din orășelul Bajram Curri, pe teritoriul albanez.
Doi reprezentanti ai UCK, Jakup Krasniqi și Bardhyl Mahmuti, au fost primiți ieri, la Ministerul francez de Externe, pentru a relata despre situația din provincie, anunță AFP. Cei doi membri UCK au avut o întrevedere cu înalți funcționari din cadrul ministerului.
Astăzi, Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, a anunțat că autoritățile iugoslave refuză să se pronunțe asupra planului german de pace, atâta vreme cât vor continua raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. “Germania este membră a forțelor de agresiune, avioanele sale bombardează ținte iugoslave,” a explicat Vujovic. “În consecință, nu trebuie să discutăm nici cu guvernul german, nici cu celelalte state care participă la agresiune. Înainte de toate, trebuie ca agresiunea împotriva noastră să înceteze.”
Vujovic ne-a pus la dispoziție un bilanț al pagubelor provocate de bombardamentele de până acum, evaluate la peste 100 de miliarde de dolari. În raport se enumeră că au fost distruse sau puternic avariate 17 poduri, 9 căi ferate sau gări, 7 autostrăzi, 7 aeroporturi, 39 de uzine, 13 rafinării și depozite de carburanți, 4 complexuri agricole și 12 emițătoare de televiziune. 14 clădiri publice (sedii administrative, oficii poștale și stații meteo), 14 spitale și 150 de școli au fost în întregime sau parțial distruse. 14 mănăstiri medievale, biserici și cimitire ortodoxe, o biserică catolică și 4 muzee au suferit pagube, iar mai multe zeci de mii de locuințe au fost distruse sau avariate de bombardamente. Un milion de persoane au rămas fără apă curentă, iar 500.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă. Au fost uciși 1.000 de civili, alte câteva mii fiind răniți. Sârbii afirmă că, din 24 martie, NATO a lansat asupra Iugoslaviei 1.500 de rachete și peste 5.000 de tone de explozibil, însă Armata a suferit pierderi minime și capacitatea de apărare a țării nu a fost afectată.
Conform unor surse militare americane citate de AFP, astăzi a început în Albania desfășurarea celor 24 de elicoptere Apache AH-64. Acestea au rolul de a sprijini o eventuală intervenție terestră și urmau să fie desfășurate la bazele militare de la Gjader (70 de kilometri nord de Tirana) sau Shkodra (40 de kilometri mai spre nord). Elicopterul Apache AH-64, produs de McDonnel Douglas, este specializat în distrugerea blindatelor și a fost folosit în războiul din Golf cu rezultate foarte bune. Datorită ecranului electronic și a dispozitivelor de ochire cu infraroșii, poate lupta și pe timp de noapte și e ușor manevrabil.
Și din nou alarma aeriană, la 20:40. Deja, de mai bine de o oră, avioanele roiesc prin împrejurimile capitalei Muntenegrului, Podgorica. Opt proiectile au fost lansate asupra aeroportului Golubovac, iar alte patru asupra districtului Danilovgrad și hidrocentralei Perucica. Serviciul de informații al Marinei de război iugoslave a anunțat că unul dintre avioanele care atacau Podgorica a fost doborât de militarii de pe navele sârbești. La ora 22:00, pentru prima dată de la începutul războiului, orașul Subotica a fost ținta raidurilor aeriene. Au fost lovite două cazarme ale Armatei iugoslave, mai multe cladiri civile din apropiere fiind avariate și câțiva oameni – răniți.
De pe acoperișul hotelului, am asistat la crâncene confruntări între antiaeriana sârbă și avioanele NATO care au atacat Novi Sad-ul și Belgradul. “Show-ul” a început în jurul orei 23:00 și putea fi observat până și din România. Câțiva prieteni din Timișoara ne-au sunat, îngrijorați de ceea ce se zărea pe cerul Iugoslaviei. Vedeam și auzeam exploziile de la Novi Sad și Pancevo, iar un incendiu imens lumina cerul dinspre partea de nord-vest a Belgradului, de după un deal. La Novi Sad, fuseseră lovite din nou rafinăria și cazarma “Majevic”, iar la Pancevo ardea rafinăria și combinatul chimic HIP.
Cotidianul “Washington Post” a publicat astăzi o estimare a Biroului pentru Buget al Congresului american, conform căreia o escaladare a conflictului din Iugoslavia, incluzând continuarea bombardamentelor și o intervenție terestră, ar costa SUA în jur de 1,3 miliarde de dolari pe lună. Deja în aceste prime trei săptămâni, Pentagonul a cheltuit, în special pentru muniție, 600 de milioane de dolari. O campanie aeriană desfășurată până în luna mai, urmată de operațiuni de menținere a păcii, ar putea costa Statele Unite circa 3 miliarde de dolari în 12 luni.
În timp ce priveam cerul, ne-am dat seama că, pe acoperișurile din jur, se aflau câteva zeci de sârbi care asistau, ca și noi, la “focurile de artificii”. Încet-încet, au prins curaj și au început să strige unii la alții, indicându-și direcțiile spre care să privească. Apoi au început încurajările, ca la fotbal, la adresa militarilor sârbi. Punctul culminant al serii a fost momentul în care steluța unei rachete lansată dintr-un avion a părut că se poticnește în aer, unde s-a văzut o explozie, după care a luat traiectoria unei frunze bătute de vânt. În clipa aceea, sârbii au izbucnit în aplauze și urale, iar o voce de bariton a strigat “Bravo, maistore!” Din păcate, nu au fost destui maeștri printre artileriștii sârbi, după cum arăta cerul, înroșit de incendiile de la Pancevo și Novi Sad. Ceva mai departe, a mai căzut un pod peste Dunăre. Cel dintre Smederevo și Kovin, lung de 1,5 kilometri. A fost lovit de două proiectile și arcul principal s-a rupt în două.
La ora 2:00, avioanele au atacat din nou. În timp ce contemplam incendiul de la rafinăria din Novi Sad, am auzit o bubuitură și o ciupercă imensă de foc s-a ridicat de după deal, dinspre Pancevo. Norul gros de fum, care se ridica, parcă din coșul unui furnal defect, s-a întețit și începuse să ne doară capul din cauza mirosului de motorină arsă. Bombăneam îngrijorați, de pe casa liftului, dacă nu cumva fumul o fi toxic și n-ar fi mai bine să coborâm în cameră, când am auzit un zgomot pe acoperiș. Mile mi-a făcut un semn cu cotul și a zâmbit: era Alexandru Mihăilăde la “Curentul“. Nu urcase lângă noi, ci stătea ascuns după zid și trăgea cu coada ochiului la flăcările care se înălțau spre cer. Dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră, s-au auzit mai multe bubuituri.
Simțeam nevoia, cum mi s-a întâmplat de atâtea ori, să povestesc cuiva din țară ce se întâmpla aici. L-am sunat pe Horia Enășel, șeful secției Externe de la ProTV. O făceam în fiecare noapte când atacurile erau mai grele. Îmi spusese să-l sun, că nu-l deranjez și nici nu se supără. Îmi făcea tare bine că puteam să-i povestesc totul, iar el mă întrerupea, uneori, să mă întrebe ce a bubuit așa sau de ce ne mirăm și înjurăm. În plus, fiind bănățean, a fost de mai multe ori la sârbi și știa despre ce vorbesc. De câteva ori mi-a promis că va discuta cu colegii de la ProFM, să pot intra în direct noaptea, în momentele mai fierbinți. Din cum reacționa Horia la ceea ce îi descriam eu, eram convins că transmisiile puteau fi interesante pentru orice ascultător. Din păcate, cei de la ProFM nu au înțeles prea bine ce doream și nu au îndrăznit să-și strice programul nocturn cu astfel de relatări. Cică lumea voia muzică noaptea, nu povești cu avioane și bombe.
În seara aceasta, într-un discurs rostit la San Francisco în fața Societății Americane a Editorilor de presă, Bill Clinton a menționat România ca exemplu de țară care a știut să-și rezolve problemele cu minoritățile, înscriindu-se pe calea democrației și fiind o exportatoare de stabilitate în regiune. Vorbind despre viitorul provinciei Kosovo, președintele american considera că există două opțiuni prin care popoarele care au ieșit de sub comunism să-și rezolve problemele legitime: fie să preia modelul practicat de Slobodan Milosevic, bazat pe forță și epurare etnică, fie să urmeze exemplul României, “care își construiește democrația și respectă drepturile minorităților sale etnice” sau al Ungariei “care a acceptat că maghiarii pot trăi în afara granițelor sale în securitate și libertate”.
Raidurile aeriene din noaptea asta au fost la fel de intense și în alte zone. La 2:10, a fost bombardat satul Mrsac de lângă Kraljevo, unde au căzut 10 proiectile. La 2:20, au fost avariate fabricile “7 iulie” și “Balkan-Tron” din Paracin. La 2:30, a venit rândul satelor de pe Valea Timocului, unde locuiește o comunitate puternică de români (“vlahi“, cum le spun sârbii). Au fost avariate casele din Boljevac, de lângă Bor, de la periferia orașului Zajecar și releul de televiziune de pe muntele Cer. Agenția Tanjug a anunțat că, la Paracin, localitate situată la sud-est de Belgrad, avioanele NATO au atacat o tabără de refugiați sârbi din Bosnia și Croatia. Cel puțin 3 rachete au atins tabăra, însă nimeni nu a fost rănit, deoarece oamenii fugiseră în adăposturi. Desigur, NATO a dezmințit atacul.
La 4:30, Belgradul a fost din nou ținta raidurilor aeriene. De această dată, artileria antiaeriană a țesut – efectiv – un zid de foc în jurul orașului, imposibil de străpuns. După un sfert de oră, cerul s-a liniștit și am plecat la culcare. La 6:34 s-a ridicat alarma aeriană. Sirenele m-au trezit, numai bine pentru a-mi pregăti transmisia de dimineață.
Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.
La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.
Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.
Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.
Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.
Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.
Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”
Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.
După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.
Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.
Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.
Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.
Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.
Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.
În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”
Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”
Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.
Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.
Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.
După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.
Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.
Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.
În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.
Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.
NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.
Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.
Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.
La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.
La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.
Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.
Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.
Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.
Pentru prima oară nu am auzit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, când la Niș, Podgorica, Leskovac și Novi Sad se dădea din nou alarma. Însă doar pentru scurtă vreme. În Kosovo era în continuare alarmă aeriană. La 9:17, în Priștina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au căzut în apropiere de mănăstirea Gracanica.
RTS a anunțat, în această dimineață, că programele sale pot fi urmărite, în zonele în care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecvențele pe care pot fi recepționate. Pe de altă parte, în Muntenegru a fost interzisă retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” și “Europa liberă“. Anunțul ne-a lăsat perplecși. În timp ce erau acuzați că manipulează opinia publică prin mass-media, sârbii încă mai permiteau retransmiterea acestor programe, de către patru stații de radio din Muntenegru !
Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Paști. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, veniseră să găsească măcar câteva clipe de liniște și să ceară ajutorul lui Dumnezeu ca să înceteze coșmarul. Slujba nu era oficiată de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nașterea Domnului” din suburbia Zemun.
Am plecat în Trg Republike, la obișnuitul concert. Simțeam că astăzi, va fi ceva deosebit și nu m-am înșelat. Deasupra scenei a fost instalată o reproducere a icoanei “Îngerul alb” de la mănăstirea Mileșevo. Deși ploua ușor, peste 15.000 de oameni erau adunați în piață. În primele rânduri, lângă o imensă fotografie a mănăstirii Rakovica, avariată de bombardamentele asupra cartierului, au afișat mesajul “Nu atingeți locurile sfinte ! Dumnezeu e încă deasupra noastră!”
Concertul a început cu ceea ce Mile Cărpenișan a numit “un moment vesel”. Pe scenă au urcat cinci cazaci, cei veniți odată cu Ghennadii Selezniov. Pareau decupați dintr-un film prost (rusesc, desigur). Îmbrăcați cu tunici și pantaloni bufanți, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap înalte chipie rusești, iar doi – celebrele căciuli mițoase. S-au pornit pe o serie de declarații belicoase despre ce o să le facă americanilor când vor pune mâna pe ei și i-au asigurat pe sârbi că sunt doar primii dintre cei 15.000 de cazaci care tremură de nerăbdare pe malurile Donului, așteptând să vină să lupte alături de Armata Iugoslavă. În final, după ce i-au umplut pe sârbi de promisiuni, cazacii au cântat o superbă baladă rusească de război. Care a mai șters din ridicolul declarațiilor de până atunci.
Oricum, cei care au venit în piață au avut parte de un adevărat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba și Djordje Balasevic. Adică unul dintre cei mai populari interpreți de muzică pop, formația care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavă și, în fine, regele baladelor. Am fost șocat când l-am văzut pe Bora Djordjevic, solistul vocal și liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timișoara, când venise pentru un concert în fostul club The Note. Arăta mai bătrân cu 50 de ani. Avea părul alb, fața suptă și nerasă, ochii înfundați în orbite. Avea, însă, tot atâta energie.
Dacă mi-a plăcut reacția oamenilor când au cântat primii doi, când a venit Djordje Balasevic pe scenă, mi s-a tăiat răsuflarea. Sârbii parcă înnebuniseră. Îl aveau în față pe zeul lor. A cărui voce aproape că nu am reușit s-o aud. Când formația intona primele acorduri ale unei piese, mulțimea începea să aplaude și să strige de bucurie, după care cânta întreaga piesă, cuvânt cu cuvânt, notă cu notă, fără greșeală. A fost absolut incredibil. În final, Balasevic a ținut să dezmintă zvonurile că ar fi fugit din țară. Le-a cerut, simplu, oamenilor să îl înțeleagă. Avea o fetiță bolnavă, căreia medicii i-au recomandat să stea până se vindecă într-o stațiune din Slovenia. Așa că va locui acolo o vreme, după care se va întoarce acasă, la Novi Sad.
Copleșiți de atmosfera extraordinară de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit că Traian Borșan ne rugase să trecem pe la Ambasada României, pe la ora 13:00, pentru o întâlnire de suflet. Acolo, am avut o altă surpriză. Fuseseră invitați toți românii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnaliști. Printre cei pe care nu-i mai văzusem până atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmaseră în București în zilele Revoluției, venit la Belgrad pentru a filma niște reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu și pe Mihăilă, care lucrau pentru “Curentul” și tocmai ajunseseră la Belgrad. Tuturor le-am recomandat să vină la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin și ai toate condițiile să-ți faci treaba.
A fost chiar plăcut la ambasadă. După ce am stat puțin de vorbă, am fost invitați la masă. Dar ce masă!!! Chiar ca la mama acasă: cu ouă roșii, ciorbă de miel, drob, fripturi și sarmale, prăjituri, tort și un vin excelent. Știind că toate femeile din ambasadă sunt în țară, am întrebat cine a fost magicianul? Nimeni altul decât George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, întotdeauna, ghicea dintr-o privire dacă ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorbă bună.
Când ne-am întors la hotel, am observat un afiș imens, foarte sugestiv pentru ce se întâmpla în acele zile: înfățișa un ou roșu, pe care scria “Ei cred în bombe. Noi credem în Dumnezeu.” Aflasem că azi-noapte, în timpul atacului asupra localității Kursumlija, au fost uciși 6 oameni, alți 23 fiind răniți. Aviația NATO a bombardat satele Merdare(unde 20 de case au dispărut de pe fața pământului) și Mirovac(unde un proiectil a căzut peste casa familiei Tosovic, omorându-l pe bărbat, pe fetița acestuia, în vârstă de 11 luni și rănindu-i grav soția). Și noi, la Belgrad, am scăpat ca prin urechile acului. În ultimul moment, antiaeriana sârbă a reușit să doboare o rachetă de croazieră care se îndrepta spre centrul orașului. Ca să nu credem că e înscenare, militarii sârbi i-au dus pe jurnaliștii curioși să vadă racheta căzută pe câmp. Câțiva colegi s-au grăbit să-și facă o poză, călare pe proiectilul ucigaș, de construcție olandeză.
“Dorim să înăbușim din fașă conflictul din Kosovo, înainte ca el să destabilizeze întreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, în timpul unei vizite efectuate la baza aeriană de la Barksdale, în Louisiana, unde staționează bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldații americani să moară în luptă în număr mare, pentru că noi am întors spatele acestor atrocități etnice, religioase și rasiale. Până la urmă, forțele aliate vor reuși să-l facă pe Slobodan Milosevic să se plieze pe cererile comunității internaționale.”
De câteva nopți, în raioanele Morina și Kosare, de la granița cu Albania, se dau lupte grele între grănicerii sârbi și gherilele UCK. Acestea încearcă să pătrundă, din nou, în Kosovo. Așa cum bănuiam, bombardamentele NATO din ultimele două săptămâni au folosit – paradoxal – chiar Armatei Iugoslave. Militarii s-au putut deplasa liniștiți prin provincie, fără grija reacțiilor comunității internaționale și au periat fiecare colțișor, având grijă să nu mai rămână nici urmă de terorist albanez. Acum, UCK încearcă să-și recupereze pozițiile, forțând granița. Deocamdată, sârbii le fac față, deși printre atacatori i-au văzut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuți pentru cruzimea și îndârjirea cu care luptă.
Un nou scandal e pe cale sa izbucnească, de această dată, între Rusia și Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de ruși către Iugoslavia au fost oprite la granița ungară. Poliția de frontieră nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv că sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, însoțite de câteva camioane blindate și cisterne cu benzină, așteptau la granița dintre Ucraina și Ungaria. Rușii sunt foarte indignați, mai ales că – spun ei – aceleași camioane au fost folosite, în 1993 și în 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare către Iugoslavia și au tranzitat Ungaria fără probleme.
“Este un caz revoltător de încălcare a tuturor regulilor și normelor internaționale,” a declarat agenției Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autorităților ungare demonstrează că NATO este gata să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicații, luni dimineață, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.
În aceeași seară, după ce s-au convins că nu exagerăm, Uncu și Mihăilă s-au mutat la noi în hotel. Ne-am bucurat că vom fi mai mulți români și am început să le arătăm împrejurimile și să-i învățăm “regulile casei“. Cea mai importantă era legată de statul pe acoperiș. Unde nu e indicat să faci prea multă gălăgie și – mai ales! – să umbli cu lanterna aprinsă. De câteva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutăți. A fost destul de complicat să le explice polițiștilor că nu stă nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO poziția acestuia. Pentru că așa sunau reclamațiile celor care ne vedeau pe acoperiș și nu știau ce e cu noi.
La jurnalul RTS din această seară, am mai văzut o secvență tragi-comică. Crainicul a anunțat că au fost arestați doi cetățeni australieni, acuzați de spionaj în favoarea NATO. Au fost arătate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat drept “maiorul Steve Pratt“, care stătea pe un scaun, cu mâinile – în mod evident – legate la spate. Tipul recunoștea că e spion și că misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrător pentru organizația umanitară CARE International, să observe pagubele provocate de bombardamente în Kosovo, precum și mișcările trupelor sârbești din provincie, pe care trebuia să le raporteze unui ofițer american. Ne-a amuzat teribil finalul declarației sale, în care se văita cât de rău îi pare că a spionat împotriva acestei țări minunate și a acestui popor generos care sunt sârbii. Evident, declarația i-a fost dictată de cineva care avea un pic de simț al umorului. Celălalt arestat se numea Peter Wallace, dar sârbii nu i-au arătat decât fotografia. Ambasadorul și consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.
În această seară, sârbii au luat măsuri sporite de prevedere, pentru că se așteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anunțat că, după concertele de seară, accesul pe podurile belgrădene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, în care se afla “Casa Albă“, palatul ridicat de familia regală a Serbiei și folosit de președinții iugoslavi. În imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus țara sau ale marilor bogătași, printre care și cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Câteva familii din Dedinje au fost cazate, pentru câteva nopți, chiar la noi în hotel, însă nu au vrut să ne povestească absolut nimic.
O întâmplare tragică și ciudată avea să-mi bântuie multă vreme prin minte. Înainte de căderea întunericului, în fața locuinței sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost împușcat mortal de un necunoscut, care nu avea să fie identificat niciodată. În vârstă de 50 de ani, Curuvija era celebru. El a înființat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru că deranja foarte tare pe toată lumea, în special pe cei aflați la putere, aceștia au încercat de mai multe ori să-i închidă gura. În 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar și apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redacția în Muntenegru, dar n-a scăpat nici acolo. În 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit să închidă temporar cotidianul și a înființat un săptămânal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necruțătoare l-au făcut până și pe Vuk Draskovic să spună, pe un sumbru ton prevestitor, în urmă cu câteva zile, “Curuvijan-o să sfârșească bine!” Întâmplător sau nu (deși, în Iugoslavia, nimic nu era întâmplător), profeția lui Draskovic s-a împlinit în prima zi de Paști.
In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat în același timp când, pe ultimul pod rămas în picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orașului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncată în apele râului Sava, o sticlă cu mesajul de pace al sârbilor către lumea întreagă. Continua să plouă și speram că vom scăpa de raiduri. Nu a fost chiar așa. Avioanele au venit pe la miezul nopții și au tras mai multe proiectile în cartierul Dedinje, așa cum – straniu – se așteptau și militarii sârbi.
Deja la 21:40, aviația NATO reîncepuse să bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul întregii nopți, au tras cel puțin 14 proiectile în halele rămase în picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O oră mai târziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termică și halele fabricii “14 octombrie“.
Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stăteam, totdeauna, cu geamurile camerei întredeschise, de teamă ca suflul vreunei explozii apropiate să nu le spargă. Al doilea avantaj era că auzeam când vin. Era un vuiet surd, însă neîntrerupt, care creștea în intensitate. Am urcat pe acoperiș și am urmărit eforturile antiaerienei de a stăvili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent în zona rafinăriei. O flacără imensă a luminat cerul, de puteai vedea chiar și un chibrit scăpat pe jos. Un nor de fum a acoperit întreaga zonă și în aer se simțea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau în adăposturi în timpul atacului, așa că nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus în zori până la părinții lui de la țară, a povestit că – pe șoseaua spre Vîrșeț – nu se putea circula decât cu 20 km/oră, din cauza fumului care se lăsase, ca o ceață groasă, peste tot.
AFP a anunțat că peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit în ultima săptămână în Albania, pentru a lupta ca voluntari în Kosovo. Numai astăzi, cu un vapor care venea din Italia, au venit 500 de etnici albanezi dornici să se alăture UCK. “Există un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, căpitanul portului Durres. “Când intră în țară, voluntarii sunt deja îmbrăcați în uniforme. Sunt foarte bine organizați și sunt duși cu autobuzele în nordul Albaniei.”
Din Kosovo, am aflat că au fost bombardate orașele Pristina și Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentație. Sârbii au avertizat că, în urma bombardamentelor din ultima vreme, în zona mănăstirii Gracanica se află în jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentație. În această noapte, UCK a atacat din nou grănicerii din raionul Kosare. După lupte crâncene, albanezii au fost nevoiți să se retragă, lăsând pe câmpul de bătălie peste 150 de victime, după cum sunau relatările sârbilor.
Astăzi, n-am mai trecut pe la Centrul militar de presă. Deja mă plictiseau cu comunicatele lor care nu conțineau informații esențiale și cu importanța pe care și-o dădeau când organizau câte o conferință de presă din care nu rămâneai cu nimic.
La Media Center, am aflat că un grup de 100 de voluntari bulgari vor veni, în această săptămână, să lupte alături de sârbi. Ivan Dionisiev, liderul Legiunii bulgare auto-intitulată “Vasili Levski”, a declarat că 342 de persoane s-au înscris pe listele de voluntari, însă, mai întâi, trebuie să parcurgă o perioadă de 15 zile de antrenament. Candidații trebuiau să fie sănătoși, să nu aibă cazier și să prezinte recomandări de la ofițerii sub comanda cărora și-au satisfăcut stagiul militar. Dionisiev pretindea că, dacă trupele NATO se vor desfășura în Iugoslavia, voluntarii bulgari vor lupta în linia întâi, alături de sârbi, în batalioane de 500 de oameni comandate de ofițeri bulgari, în colaborare cu cei iugoslavi, care vor coordona operațiunile.
Ivica Mihajlovic, secretar pentru Kosovo și Metohia la Ministerul Informațiilor, a declarat că ieri, 10 civili și-au pierdut viața la Priștina, din cauza bombardamentului. Tot el a afirmat că, în ultimele 24 de ore, la casele lor din capitala provinciei Kosovo, s-au întors cam 30.000 de albanezi.
NATO are în vedere să inițieze o operațiune desfășurată “mai aproape de sol“, a afirmat astăzi Javier Solana, citat de AFP. “Acțiunea va fi îndreptată strict împotriva obiectivelor militare și nu va face victime în rândurile civililor,” a precizat Solana. Pe de altă parte, James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, a declarat că acordul de la Rambouillet este depășit. “Principiile acestuia nu sunt depășite, pentru că aceste principii sunt desfășurarea în Kosovo a unei forțe de pace internaționale, retragerea forțelor sârbe și autodeterminarea poporului din provincie,” a precizat Rubin.
După-amiază, pe aeroportul belgrădean Surcin a aterizat președintele Parlamentului din Cipru, Spyros Kiprianou. Ieri, Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, anunțase că Milosevic i-a promis lui Kiprianou că îi va preda pe cei trei militari americani capturați la începutul lunii. NATO a salutat gestul sârbilor, însă Jamie Shea a declarat, sec, apropo de ideea suspendării, în schimb, a bombardamentelor: “Nu se pune problema unui târg. Misiunea continuă.”
Sosirea lui Kiprianou nu a fost deloc mediatizată, semn că sârbii nu erau foarte hotărâți să le dea drumul celor trei prizonieri. Ba mai mult, Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), s-a arătat foarte surprins de zvonurile eventualei eliberari. Spre seară, Spyros Kiprianou avea să declare că “nu a reușit să obțină nici un rezultat concret”. De altfel, chiar înainte de sosirea la Belgrad a oficialului cipriot, vicepremierul sârb Vojislav Seselj afirmase răspicat: “America duce un război nedeclarat împotriva Iugoslaviei și este exclusă eliberarea celor trei americani capturați pe teritoriul iugoslav”.
Ministrul israelian al Afacerilor externe Ariel Sharon a lăsat să se înțeleagă că ar fi purtat, în secret, negocieri pentru eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi. Televiziunea israeliana a anunțat că Sharon ar fi trimis un emisar la Moscova și a discutat de mai multe ori cu Igor Ivanov această problemă. De parcă, dacă ar fi avut vreo influență asupra sârbilor, rușii nu ar fi încercat chiar ei să se împăuneze cu acest succes.
Astăzi, Slobodan Milosevic s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Partidului Muncitoresc UngarGyula Thurmer, căruia i-a spus că atacurile NATO împotriva Iugoslaviei afectează întreaga țară, inclusiv provincia Vojvodina, unde trăiește o numeroasă comunitate maghiară (peste 350.000 de persoane). “Dacă Ungaria va accepta să devină un instrument al NATO, care este o alianță fascistă, în acțiunile acesteia împotriva Iugoslaviei, ar comite cea mai tragică eroare,” a avertizat Milosevic.
Riscul unui conflict direct între Serbia și una din țările vecine este serios luat în considerare de Albania. Fostul președinte albanez Sali Berisha, în prezent lider al Opoziției, a declarat astăzi că “Albania nu poate cere francezilor, englezilor sau americanilor să riște viața militarilor lor, fără a accepta ea însăși anumite riscuri”.
Din țară, am aflat ca Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe, a dezmințit zvonurile vehiculate prin presă, conform cărora autoritățile iugoslave îi încorporează în toiul nopții pe etnicii români din Valea Timocului într-o mișcare specială. Adevărul este că am vorbit de multe ori cu românii din Banatul sârbesc, la telefon sau față în față. Dincolo de amărăciunea și disperarea provocate de bombardamentele NATO, dincolo de supărarea că Guvernul român se pune la dispoziția NATO și îi face să plece, rușinați, capul, în fața privirilor pline de reproș ale vecinilor sârbi, etnicii români ne-au mărturisit că încearcă, cu orice preț, să-și ferească băieții care au împlinit 18 ani din calea militarilor veniți cu ordine de încorporare. Și, de multe ori, tinerii români fugeau, împreună cu cei sârbi, să se ascundă în păduri sau chiar în România, trecând ilegal frontiera.
Conform Mediafax, Crucea Roșie Română a trimis, în această dimineață, primul transport cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Iugoslavia. Valoarea totală a transportului, care este compus din alimente de bază, pături, articole de igienă și sanitare, cozonaci și ouă roșii, se ridică la 210 milioane de lei.
Cuvintele unui general francez, care a amenințat că NATO va distruge rețeaua de relee de televiziune a sârbilor, au stârnit mare indignare în Iugoslavia. La acestea s-au adăugat afirmațiile comandorului britanic David Wilby: “Posturile de radio și televiziune sârbești sunt un instrument de propagandă și opresiune. Slobodan Milosevic a transmis, pe calea undelor, numai ură și minciuni. Acestea devin, așadar, o țintă legitimă în campania aeriană a NATO.” M-a înfiorat cinismul acestor declarații, date de niște oameni care și-au dedicat viața războiului. Cine le conferea lor autoritatea morală de a hotărî cine spune adevărul și cine răspândește ură și minciuni? Fiind în mijlocul evenimentelor, am avut și urma să mai am, de atâtea ori, ocazia să aud minciuni ordinare spuse de aceiași lupi moraliști. Nu știu dacă reacția mea era dictată de faptul că eram, la rândul meu, jurnalist, însă m-am convins definitiv cât de lejer își pot justifica oamenii acțiunile cele mai murdare, fluturând stindardul unor idei extraordinar de frumoase și generoase.
În jurnalul RTS au fost prezentate mai multe știri despre modul în care mass-media occidentale manipulează opinia publică. Printre ele, am revăzut și un reportaj montat grosolan de CNN, în care se vorbea de bieții refugiați albanezi care fug din Kosovo, iar în imagini se vedeau oameni amârâți mergând prin zăpadă. Însă, în ziua în care se pretindea că ar fi fost realizat reportajul, în zona respectivă nu mai exista zăpadă de mai bine de o lună.
În comentariul lor, crainicii sârbi au spus că amenințările dovedesc slăbiciunea NATO, care nu îi poate învinge pe sârbi, nici în confruntarea militară, nici în cea mediatică. Și au adăugat că sunt mândri de profesionalismul lor, care îi determină pe occidentali să recurgă la asemenea amenințări și că nu le puteau face un compliment mai mare. Mai mult, au anunțat că sunt dispuși să ofere, zilnic, un spațiu de emisie de 6 ore pe frecvențele lor, oricărei televiziuni occidentale. “Nouă ne este suficient, în schimb, 6 minute pe canalele televiziunilor din țările voastre și, în câteva zile, întreaga lume va cunoaște adevărul despre agresiunea NATO asupra Iugoslaviei,” a spus crainicul sârb.
Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat în această seară că Alianța nu a cooperat cu UCK și nici nu intenționează să-i înarmeze pe luptătorii albanezi. Totuși, în interviul acordat postului francez de televiziune France 3, Solana nu a exclus posibilitatea ca unele țări membre NATO să poată furniza arme militanților acestei mișcări secesioniste.
Jurnaliștii de la unele posturi franceze de radio, care au ajuns în provincie cu ajutorul unor membri UCK, au afirmat că Armata de Eliberare din Kosovo ajută NATO la distrugerea anumitor obiective iugoslave. Un “comandant” UCK a declarat trimișilor speciali ai France Info, Europe 1 și RTL că luptătorii albanezi sunt în permanentă legatura cu NATO și indică militarilor aliați obiectivele a căror distrugere este cea mai eficientă pentru paralizarea forțelor sârbe. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a recunoscut că UCK furnizează informații Alianței Nord-Atlantice, însă responsabilitatea alegerii țintelor și operațiunilor revine Comandamentului de la Bruxelles.
Începând cu ora 19:00, pe podul Brankov s-au adunat din nou câteva sute de oameni la concert. Inițiativa este sprijinită de autorități. Circulația mașinilor era închisă pe unul dintre sensuri. În mijlocul podului, era oprit un camion-scenă, cu boxe și instrumente muzicale, înconjurat de oameni cu steaguri, flori și pancarte în mâini. Au cântat formații cunoscute: Moby Dick, Galija și Zana. Toată lumea purta în piept celebrele ținte. Din când în când, un imens drapel iugoslav era purtat pe brațe, dintr-o parte în cealaltă a mulțimii. Împreună cu Mile, m-am plimbat mult printre ei, realizând cât de frumoși erau, în efortul lor disperat și inutil de a-și apăra podul. Din când în când, pe râul Sava trecea câte o canoe cu făclii, iar vâslașul se saluta cu cei de pe pod. Când să plecăm, la capătul podului a apărut o limuzină luxoasă, din care a coborât Vojislav Seselj, președintele Partidului Radical din Serbia(SRS). Înalt, burtos, având sacoul umflat la piept, sub brațul stâng, de un pistol și însoțit de un impozant bodyguard, a început să se plimbe printre oamenii adunați la concert. Și-a atins repede scopul pentru care venise. În câteva clipe, era asaltat de reporterii televiziunilor, cărora le explica despre eroismul poporului sârb. Ne-am grăbit să plecăm, să rămânem în minte doar cu amintirea celor care au venit pe pod dintr-un imbold lăuntric, nu din ordin de la partid.
La aceeași oră, pe podul peste Dunăre dinspre Pancevo, alți 2.000 de sârbi au venit la un marș al tăcerii, în speranța că cineva o să respecte gestul lor și va anula eventualul ordin de a-l distruge. Exemplul a fost urmat și de locuitorii din Novi Sad, care au alcătuit un lanț uman pe singurul pod peste Dunăre rămas în picioare în oraș.
De la ziariștii care încă se mai aflau în Kosovo, am aflat că, în cimitirul ortodox din Priștina, zeci de cruci și monumente funerare au fost distruse de bombardamente, iar oseminte și fragmente de cadavre sunt împrăștiate peste tot. Locuitorii din oraș au rămas consternați în fața craterelor, unele având 6 metri adâncime și 30 de metri diametru. Singura lor reacție, consemnată chiar de jurnaliștii străini, a fost: “Este o barbarie, o lucrare a Satanei!”
NATO a dezmințit că ar fi provocat pagubele prezentate de sârbi jurnaliștilor străini, pretinzând că a atins doar două obiective din centrul orașului Priștina. “Celalalte stricăciuni sunt provocate chiar de sârbi,” a afirmat amiralulThomas Wilson, citat de AFP. El a adăugat că majoritatea țintelor NATO se aflau la periferia capitalei provinciei Kosovo, singurele obiective din zona urbană fiind centrala telefonică și cartierul general al Poliției. Wilson a mai precizat că principalele rafinării ale Iugoslaviei, de la Pancevo și Novi Sad, au devenit inutilizabile, în urma ultimelor raiduri aeriene. “Capacitățile de rafinare au fost reduse cu 60 %, iar rezervele militare și strategice de benzină – cu peste 20 %, însă NATO va continua să atace rafinăriile, conductele de petrol, șlepurile și podurile, în încercarea de a paraliza forțele sârbe.”
La RTS, am văzut două reportaje de război. Primul arăta avionul-spion de tip “Hunter” doborât aseară, iar cel care îl nimerise povestea cât de simplu a fost. Omul a explicat că avionul zbura cam la 5.000 de metri și, înainte de a-l doborî, i-a văzut reflexia pe radar. Celălalt reportaj, la fel de interesant, deși era evident propagandistic, îi arăta pe comandanții Corpului III al Armatei Iugoslave vizitând trupele dislocate în Kosovo.
Astăzi, alarma aeriană a sunat mai târziu decât de obicei, abia la 22:15. În ultima vreme, ne obișnuisem să o auzim pe la 20:00, pe când ne sorbeam cafeaua în holul hotelului. Imediat după alarmă, am auzit câteva bubuituri dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de calcar, folosită – se pare – de Armată, pentru a-și adăposti efectivele și tehnica militară.
“Forțele sârbe par să fi început adunarea refugiaților care așteaptă să părăsească țara, ca să îi forțeze să rămână și au închis mai multe puncte de trecere a frontierei din provincia Kosovo,” a declarat pentru AFPClare Short, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională. “Nu știm dacă acești refugiați sunt readuși la casele lor sau altundeva în Kosovo.” Short a avertizat că președintele Slobodan Milosevic va fi considerat în întregime responsabil pentru orice abuz împotriva etnicilor albanezi care se află la discreția trupelor militare și paramilitare sârbe.
Al doilea raid asupra Belgradului a început la 0:30, când avioanele au lansat rachete asupra cartierului Zvezdara și, din nou, în Rakovica. La aceeași oră, era bombardat și Novi Sad-ul. De obicei, având în vedere distanța mică dintre cele două orașe (vreo 80 de kilometri), când unul dintre ele era atacat, la scurtă vreme venea și rândul celuilalt. În noaptea asta, cerul era roșu și înspre Pancevo, semn al unui incendiu în zona rafinăriei.
Se pare că NATO a lansat un atac serios asupra întregii Iugoslavii. La 0:50, au fost provocate distrugeri în satul Pricevic, de lângă Valjevo. La 1:00, uzinele “Zastava” din Kragujevac au fost cuprinse de flăcări. Tot atunci, se producea o mare explozie, urmată de un violent incendiu, la depozitele “Jugopetrol” din Smederevo. Pentru a stinge flăcările au fost trimise echipele de pompieri din Belgrad, iar primele informații indicau pagube foarte mari. Lângă Jagodina, a fost bombardat releul de televiziune de pe muntele Crni Vrh. La 1:20, într-un al doilea raid, avioanele NATO au mai lansat 5 rachete asupra uzinelor din Kragujevac. Abia pe la ora 5:00, pompierii au reușit să localizeze incendiile izbucnite aici.
La radio s-a anunțat că, ieri după-amiază, o echipă a postului de televiziune german ZDF, care fusese arestată miercuri seara, deoarece filma într-o zonă interzisă, a fost eliberată. Noi suntem sub o atentă supraveghere aici, la hotel. Noroc că Mile este sârb, iar eu știu binișor să vorbesc sârbește, așa că suntem considerați prieteni. Azi-dimineață, un tânăr pletos, îmbrăcat în costum de blugi, i-a arătat lui Mile o legitimație de la Securitate și l-a întrebat despre mine. Mile i-a răspuns să nu-și facă griji, pentru că sunt “de-al lor”. Se pare că l-a crezut, pentru că nu s-a mai legat de noi. Doar în seara asta, ne-a sunat să ne spună că o echipă a unei televiziuni din România a fost prinsă filmând între Vîrșeț și Belgrad și ne-a întrebat dacă sunt dintre cei cazați la hotel “Toplice“. Nu erau și l-am rugat să afle cum îi cheamă și de la ce televiziune sunt. N-a mai sunat, dar ne-a transmis că au fost expulzați rapid.
Un sondaj de opinie realizat de “Washington Post” și ABC arată că 58 % dintre americani se pronunță în favoarea unei intervenții terestre în Iugoslavia, ca urmare a degradării situației umanitare. Cu toate acestea, aproape 50 de procente dintre cei chestionați nu doresc ca în conflict să-și piardă viața soldați americani. În Franța, 53 % dintre persoanele care au răspuns unui sondaj realizat de institutul IPSOS pentru revista “Le Point” nu au încredere în informațiile furnizate de NATO despre conflictul din Kosovo, însă peste 60 % aprobă atitudinea președintelui și premierului francezi. Două treimi dintre alegătorii britanici îl susțin pe Tony Blair, care a devenit, în urma războiului din Iugoslavia, unul din cei mai populari premieri din Marea Britanie de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Sirenele de încetare a alarmei aeriene, de la ora 7:25, le-am auzit în somn, după ce îmi transmisesem corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am început să mă îngrijorez, pentru că relatările mele riscau să devină stereotipe. Raiduri aeriene, bombe, incendii, morți, răniți, distrugeri. În fiecare zi – la fel. Se schimba doar orașul sau numărul victimelor. Cu toată îngrijorarea produsă de un război la granițele României, nu era greu să-mi imaginez că lumea se va plictisi de atâtea înșiruiri de nenorociri și îmi băteam capul ce să aduc nou, în fiecare transmisie, pentru a menține interesul telespectatorilor față de drama vecinilor noștri.
Astăzi este Paștele catolic, iar la noi, la ortodocși, se sărbătoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crenguțe înmugurite în mâini au umplut străzile. E ciudat, mai ales că, de la 11:06 până la 13:26, a fost din nou alarmă aeriană la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simțit aceeași neliniște, mai ales că, de două nopți, Aliații lovesc orașul.
Un înalt responsabil al Centrului de Studii Internaționale și Strategice, citat de numărul de astăzi al cotidianului “Chicago Tribune“, a estimat că, deja, costurile intervenției militare în Kosovo au depășit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de altă parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC că o intervenție terestră împotriva Iugoslaviei ar necesita două luni de pregătiri.
De Florii, sârbii au ținut să-și arate superioritatea față de dușmanii care îi bombardau. Câteva mii de belgrădeni au mărșăluit către centrul orașului și au depus zeci de buchete de flori în fața sediilor ambasadelor țărilor din NATO. Ale căror geamuri au fost sparte tot de ei și ale căror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfășurat un sul de hârtie lung de 170 de metri, pe care oricine putea să deseneze sau să scrie mesaje împotriva războiului. Toți cei care treceau îngenuncheau să scrie ceva.
AFP a dezvaluit o mică dramă, petrecută cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, în vârstă de 50 de ani, ar fi trebuit să se căsătorească astăzi, cu o studentă la jurnalistică în vârstă de 29 de ani, însă a fost nevoit să amâne ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.
Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat că termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusă azi-noapte, era un obiectiv civil și asigura căldură și apă caldă pentru aproape 1 milion de locuitori. El susținea că, până la începutul sezonului rece, se vor strădui să o reconstruiască.
Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost făcut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orașului. Dat în folosință în 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri înălțime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe lângă cele 4 benzi ale șoselei, mai avea și două linii de cale ferată. Toate sunt acum pe fundul Dunării.
Cand am ajuns în Trg Republike, concertul de prânz începuse deja. Astăzi, cântau doar trupe rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar 1864 și Zabranjeno Pusenje. Ultima, sub numele No Smoking (adică “Fumatul interzis”, cum se traducea și numele sârbesc), avea să cânte, în toamna lui 1999, la București, cu Emir Kusturica, la premiera filmului său “Pisica neagră, mârtanul alb“, iar la conferința de presă dinaintea concertului, liderul formației avea să se vaite cât de persecutați au fost ei de autoritățile iugoslave.
În piață a venit o delegație a sârbilor din România, condusă de deputatul Slavomir Gvozdenovici. După ce și-au exprimat solidaritatea cu poporul iugoslav, membrii delegației s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Ne-am bucurat să ne întâlnim cu Raico Cornea, corespondentul TVR în Iugoslavia, un bun coleg și prieten. El fusese în Kosovo până acum o săptămână, de unde a fost nevoit să se întoarcă în țară. Ne-a povestit cum a fost la primele bombardamente asupra Priștinei, când suflul exploziei unei bombe care căzuse în apropiere a spulberat geamurile unui restaurant în care încerca să mănânce și l-a răsturnat cu tot cu scaun.
Azi, Media Center era închis, așa că, pentru a-mi transmite știrile către agenția de presă Mediafax, aveam nevoie de… un fax. Am găsit unul la hotel “Moscova“. Când a auzit că sunt ziarist român, sârbul care era de servici m-a întrebat: “Voi, românii, ce fel de religie sunteți?” Când i-am spus că marea majoritate suntem ortodocși, s-a luminat la fată și mi-a transmis știrile. Nu înainte de a striga către recepționer ce aflase de la mine.
La Centrul militar de presă, ne-am întâlnit din nou cu Adelin Petrișor. De această dată, nu mi s-a mai părut arogant. Ne-a dat numărul de telefon mobil și cel al camerei de hotel (stătea la “Intercontinental“, un hotel mult mai scump și mai luxos ca al nostru, așezat lângă “Hyatt”) și ne-am înțeles să ținem legătura.
Sârbii au anunțat că astăzi, un avion al NATO, de tip F-16, aflat în misiune de patrulare deasupra Iugoslaviei, a fost nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Sarajevo, unde pilotul a declarat că a avut probleme tehnice.
Tot azi, miniștrii de Externe ai Germaniei, Franței, Marii Britanii, Italiei și Statelor Unite s-au întâlnit la Bonn, pentru a discuta despre situația din Kosovo. Ei s-au înțeles să nu desfășoare trupe NATO în provincie și să propună Iugoslaviei ca negocierile privind statutul provinciei Kosovo să nu mai aibă ca punct de plecare acordul de la Rambouillet.
Cât despre soarta războiului, 12 bombardiere de tip F-117 A (“avioane invizibile“) sunt pregătite să decoleze de pe o bază aeriană din Germania, pentru a bombarda Iugoslavia. Se vorbește aici că, la noapte, avioanele NATO vor lovi sudul țării (provincia Kosovo), dar că ar putea fi vizat și un pod din Belgrad.
Întotdeauna, duminica este o zi mai relaxată pentru mine, pentru că am doar un jurnal de știri important, cel de la 19:30, dar este destul de dificil să transmit un fax, pentru că Media Center este închis. Și, nu în ultimul rând, oamenii pe care îi pot întreba câte ceva sunt mai greu de găsit. Azi chiar îmi era ciudă, pentru că nu puteam să verific o informație a agenției oficiale iugoslave Tanjug, care a anunțat că un prim grup de voluntari ruși ar fi ajuns la Novi Sad. Era prima știre despre acest subiect, deși de mai multe ori, cazacii din Transnistria au promis că vor veni să lupte alături de sârbi și peste 200 dintre ei ar fi fost înscriși pe listele de voluntari.
La 20:20, dupa ce îmi transmisesem corespondența la ProTV și am apucat să mâncăm, a sunat din nou alarma aeriană. Prin hotel “Toplice“ se răspândise zvonul că 11 rachete Tomahawk au fost lansate spre Belgrad în seara asta. Nu prea le dădeam crezare, dar ascultam cu urechile ciulite o eventuală bubuitură.
A început, însă, “distracția” în restul țării. La 21:30, bombele cădeau la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica. Avioanele s-a întors, în următoarele două ore, încă de două ori, bombardând din greu. În atacul de la 23:30, releul TV din apropiere a fost lovit de două rachete, o alta distrugând un pod. La 22:00, au fost auzite explozii la Novi Sad, unde astăzi, fusese bombardat sediul televiziunii. La 23:10, a fost lovit satul Gracanica, iar la Gnjilane au fost auzite alte 6 bubuituri. Podul peste râul Ibru, de pe autostrada Raska-Kraljevo, a fost lovit în plin de 7 proiectile, în jurul orei 23:30 și se pare că există mai mulți răniți.
Iată un reportaj făcut de sârbi, la 10 ani de la bombardarea televiziunii din Novi Sad:
La noi, la Belgrad, bubuiturile au început să se audă la 2:20. După ce înghețasem de frig pe acoperiș, am coborât în barul hotelului, unde Dule ne aștepta, cu un zâmbet ironic pe buze și o cafea fierbinte. Abia am apucat să ne încălzim un pic, când vitrina fără benzi izolante, de care tot timpul ne feream, a început să zdrăngăne. Am luat repede liftul și am ajuns pe acoperiș.
În timpul alarmelor aeriene, de câte ori foloseam liftul, aveam o strângere de inimă. Nu-mi era frică, dar nici nu mi-ar fi plăcut să rămân blocat câteva ore acolo. Ca să ajungem pe acoperiș, trebuia să intrăm în casa liftului, pe a cărei ușă – ironia sorții – era lipit un afiș cu sigla forțelor de menținere a păcii din Bosnia. Ne strecuram cu grijă, pe lângă imensele roți dințate care ridicau și coborau ascensorul și ieșeam pe acoperiș. Ca să vedem mai bine, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a sprijinit o scară de metal, pe care ne cățăram până pe casa liftului.
În seara aceasta, pe acoperiș ne aștepta Gheorghii, ziaristul rus de la NTV, care tropăia mărunt din picioare pe lângă trepiedul camerei video. Deși eram deja în aprilie, nopțile erau încă răcoroase. Gheorghii ne-a arătat direcția aeroportului Surcin, de unde veneau bubuiturile. Artileria antiaeriană a sârbilor trăgea din greu și după vreo 10 minute, s-a lăsat liniștea. Atacul nu a făcut mari pagube la aeroport, însă a produs mare panică la Spitalul municipal, lângă care s-au auzit explozii. Câteva posturi de radio au pretins că un avion al NATO ar fi fost doborât în apropierea orașului Obrenovac. La 2:35, sârbii au anunțat că există pericolul unei contaminări în localitatea Lucani, unde a fost bombardat combinatul chimic “Milan Blagojev“.
Pentru prima oară, am observat că pe cer, deasupra Belgradului, patru stele se mișcau. Erau sateliții care coordonau operațiunile NATO. De-a lungul războiului, am învățat să-i distingem imediat. Erau niște stele evident mai strălucitoare, care rămâneau fixe multă vreme și dintr-o dată, începeau să se miște cu o viteză foarte mare. De exemplu, când le vedeam strălucind deasupra Novi Sad-ului, eram siguri că încep atacurile acolo. După ce începeau să se deplaseze spre Belgrad, ni se zburlea părul pe cap, pentru că urmau atacurile asupra capitalei iugoslave.
Între două bombardamente, mi-a atras atenția un reportaj prezentat de postul de televiziune Studio B. Cenzurat, desigur, de Armată. Erau prezentate distrugerile provocate de bombardamente și câteva unități militare iugoslave. Într-una dintre ele, am văzut cum militarii sârbi au recuperat o rachetă neexplodată și, după ce au dezamorsat-o, au legat-o de catargul pe care flutura drapelul unității. Mai departe, reporterul de la Studio B a intrat într-un buncăr subteran. Inițial, am crezut că a uitat camera pornită, pentru că, în timp ce străbătea mai multe culoare pentru a ajunge în centrul de comandă, vedeam imagini ale unor avioane. După ce a luat câteva interviuri unor piloți, care declarau, plini de entuziasm, că abia așteaptă să decoleze ca să-i spulbere pe dușmani, reporterul a revenit în sala în care erau garate avioanele și le-a filmat fără rezerve.
La 3:30, posturile de radio au anunțat că mai multe clădiri din orasul Niș au fost cuprinse de flacari. Avioanele NATO au lansat cel puțin 10 bombe asupra zonei industriale, concentrându-se asupra fabricii de țigări (a doua ca mărime din Europa). Au fost, însă, avariate și clădirile din jur. Au fost lovite și două cazarme, dintre care una a explodat într-o jerbă de flăcări. 20 de minute mai târziu, trei proiectile au atins aeroportul.
Am mai stat puțin și ne-am hotărât să mergem la culcare. N-am apucat să ne băgăm în pat, când, la 4:15, am auzit afară mai multe explozii puternice. Am sărit înapoi în bocanci și am fugit pe acoperiș. Și eu, și Mile, uram cel mai tare situațiile de acest gen. De multe ori, în nopțile mai grele sau în cele în care nu se întâmpla nimic, preferam să ațipim îmbrăcați, uitându-ne la televizor și să facem un duș și să ne băgăm în pat abia după ora 4:00.
Cand am ajuns pe acoperiș, era spectacol. Nici nu mai știam încotro să întoarcem capul. Pânza de foc a antiaerianei învăluise Belgradul de jur-imprejur. Cu toate acestea, bubuiturile exploziilor veneau din toate direcțiile. Ne uitam către cartierele Lipovica si Rakovica, unde bombele cădeau între fabrica “1 mai” și o manastire. Se lumina apoi cerul dinspre colina Avala, unde o explozie a produs un incendiu puternic. Brusc, trebuia să ne întoarcem 180 de grade, pentru că un proiectil lovise o cazarmă din suburbia Zemun. Cel puțin așa se anunțase inițial. Mai târziu, Comandamentul Apărării civile a revenit și a precizat că fusese lovită sala de sport de lângă Comandamentul Aviației și Apărării Antiaeriene. Clădirea era chiar pe strada principală din Zemun, Țar Dușan și suflul exploziei a spart toate geamurile și vitrinele pe o rază de peste 100 de metri. Ce noapte!
O zi plină de surprize neplăcute. Dimineaţă, am plecat, împreună cu Mile, către centru. La colţ, când am ajuns pe strada Knez Mihailova, unde se circula doar pe jos, după câţiva paşi, am fost opriţi de o patrulă de Poliţie. “Sunteţi ziarişti! Actele !” Am rămas cu gura căscată. Ne-am uitat unul la celălalt şi nu înţelegeam de unde au dedus aşa ceva. Eram îmbrăcaţi normal, doar eu aveam o geantă din piele pe umăr şi nu vorbeam în acel moment, ca să-şi dea cineva seama că suntem străini. Le-am arătat paşapoartele şi legitimaţiile de presă şi le-am explicat că abia luni ne vom putea acredita la Centrul de presă al Armatei Iugoslave, care urma să se înfiinţeze. După ce s-au convins că nu aveam nici camere video, nici aparate foto, ne-au lăsat în pace.
După câţiva paşi, am înţeles de unde atât interes. Clădirea filialei locale a Institutului “Goethe” nu mai avea nici un geam întreg, iar pereţii erau pictaţi cu zvastici. Lângă ea, sediul “British Council“ îşi căsca vitrinele fără geamuri spre trecători, iar pe ziduri erau scrise mesaje obscene la adresa lui Tony Blair. Ceva mai încolo, sediul Centrului Cultural American fusese devastat, iar nişte puştani aruncau cu pietre în geamurile apartamentelor de deasupra, unde am presupus că locuiseră americanii. Sub ochii îngăduitori ai unor poliţişti. Ba mai mult, când unul rata ţinta, era luat de mână şi trimis acasă, să facă locul altuia mai bun. Am mai făcut câţiva paşi şi am văzut ce rămasese din biroul companiei “Air France“, apoi din Centrul Cultural Francez, pe care sârbii au scris “Chirac, poulle mouille” şi “V-am f….t mamele la toţi, de-aia sunteţi atât de mulţi!”. Printr-o altă inscripţie, pictată cu vopsea pe zid, sârbii îşi cereau scuze că au aruncat cu pietre în sediile centrelor culturale, justificând că ouăle erau prea scumpe.
Graffiti-urile de pe ziduri dovedeau simţul umorului şi mai puţină ură decât ar fi fost, poate, normal, din partea unor oameni bombardaţi de avioanele ţărilor respective. Era o formă de protest, o descătuşare şi – de ce nu? – un mod de a arăta că nu se dau bătuţi aşa uşor. Sârbii care treceau pe lângă centrele culturale devastate îşi scuipau scârba pe zidurile inscripţionate. Şi, cu toate că au spart geamurile şi au răvăşit totul în interior, nimeni nu a furat nici măcar o coală de hârtie. Spre după-amiază, tot ce se afla înăuntru a fost strâns şi dus cine ştie unde, de poliţişti.
Astăzi, în Piaţa Unirii din Timişoara, 300 de persoane au protestat împotriva agresiunii NATO asupra Iugoslaviei, a transmis corespondentul Mediafax. Câţiva tineri au dat foc unui drapel american, pe care l-au călcat în picioare, iar manifestanţii au strigat “Kosovo e Serbia !” şi “Nu dăm Kosovo !”. Cei mai mulţi erau de origine sârbă, iar reprezentantul lor în Parlamentul României, deputatul Slavomir Gvozdenovici, a menționat că sârbii din România “îi susţin pe iugoslavi în refuzul lor de a semna documentul prin care ar capitula şi ar pierde pentru totdeauna Kosovo, pământul sfânt al Serbiei”.
Aseară, zeci de români aflaţi la muncă în Iugoslavia s-au întors în ţară, iar mai mulţi sârbi din oraşul Vîrşeţ, de lângă frontiera cu România, au venit în judeţul Timiş, la rude sau prieteni.
Următoarea surpriză neplăcută a fost că toate ţigările dispăruseră din chioşcuri. Cu mare greutate, am reuşit să cumpărăm, pe sub mână, două pachete de “Point“, nişte ţigări sârbeşti atât de proaste, încât, până s-a terminat războiul, un pachet început a zăcut pe noptiera din camera de hotel, dar n-am mai avut chef să ne atingem de el. Din ce spuneau oamenii, ţigările străine (chiar şi cele vândute în chioşcuri) ajungeau prin reţele mafiote, tolerate de autorităţi şi controlate de oameni apropiaţi regimului de la Belgrad. Odată decretată starea de război, Armata a interzis reţelelor mafiote să-şi mai facă de cap. Aşa că au dispărut şi ţigările de pe piaţă. Câteva zile am suferit amarnic, după care ţigările străine au reapărut, vândute de bişniţari prin pieţe sau prin pasaje. Însă, totdeauna, cu mare fereală.
De altfel, împotriva bişniţarilor a fost dezlănţuită o adevărată prigoană, a cărei rigoare a mai slăbit abia spre sfârşitul războiului. Preţul benzinei la negru urcase deja la 4 DM/litru, însă nimeni nu vindea decât cu mari precauţii. Am fost sfătuiţi să nu riscăm să schimbăm valută pe stradă, pentru că majoritatea celor care se ofereau să o cumpere lucrau mână în mână cu Poliţia sau cu Serviciile Secrete, ai căror oameni apăreau ca din pământ şi îţi confiscau toţi banii.
“Vuk Draskovic a înşelat în mod grosolan opinia publică iugoslavă şi străină, declarând că guvernul federal ar fi suspendat decizia de expulzare a jurnaliştilor străini de acum câteva zile,” a anunţat, astăzi, un comunicat al Ministerului sârb al Informaţiilor.
Când am ajuns la Media Center, am reuşit să mai aflăm detalii despre noaptea care trecuse. Câteva posturi locale de radio au anunţat, din nou, că au fost lansate radiolocatoare, iar cei care le găseau erau rugaţi să anunţe, imediat, Armata. Ne-am interesat şi am aflat că radiolocatoarele erau nişte aparate de dimensiunea unui aparat de radio, care emiteau semnale de ghidaj pentru bombardierele inamice. Câteva zile mai târziu, o cunoştinţă ne-a povestit că a găsit unul în grădina bunicului său şi, când au venit militarii să-l ridice, bătrânul i-a chemat în casă şi le-a arătat, ascunse sub pat, vreo 10-12 bucăţi. Nu ştia el prea bine ce sunt, dar le adunase de pe câmp şi le pusese la loc sigur, sperând să scoată un ban pe ele, dacă ar fi avut vreo valoare.
Ultimele veşti spuneau că, pe teritoriul iugoslav ar fi fost atinse 20 de obiective civile, iar în Muntenegru, ar fi 2 morţi şi 1 rănit. La Priştina, nici la ora 17.00, alarma aeriană anunţată cu o seară înainte nu fusese ridicată, iar curentul fusese întrerupt de-a lungul întregii nopţi. Cursele de autobuze spre Kosovo au fost suspendate. Auzind că fabrica lor este pe lista obiectivelor ce urmau să fie bombardate, muncitorii de la “Zastava“ din oraşul Kragujevac, singura uzină iugoslavă care producea automobile, au refuzat să iasă din schimb, pentru a-şi apăra locul de muncă.
Militarii NATO au fost nedumeriţi de hotărârea sârbilor de a nu utiliza intensiv apărarea anti-aeriană şi de a permite decolarea avioanelor MiG-29, apreciază o analiză a AFP. Trei avioane de acest tip, care s-au ridicat de la sol în prima noapte de război, au fost imediat reperate de avioanele-radar AWACS ale NATO, iar două dintre ele au fost distruse.
De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că a deteriorat grav cartierul general al Armatei a III-a, situat în apropierea frontierei cu Kosovo şi considerat centrul de control al operaţiunilor sârbe din provincie.
NATO a mai anunţat trecerea la faza a doua a operaţiunii “Determined Force”, conform căreia va ataca trupele sârbe.
Maşinăria propagandei iugoslave s-a pus în mişcare, cu o eficienţă incredibilă, care avea să menţină ridicat moralul oamenilor, de-a lungul întregului război. Sportivii sârbi din întreaga lume au anunţat că vor purta doliu la toate competiţiile la care vor participa. Ca să evite probleme ca acelea de aseară, a fost oprită activitatea tuturor combinatelelor chimice din ţară. Pentru a face faţă crizei de benzină, s-a anunţat că taximetriştii vor primi, zilnic, câte 10 litri de carburanţi.
Mâine, urmează să se aniverseze Ziua Republicii Serbia. Se împlineau 10 ani de când a fost votat un amendament la Constituţie, care prevedea integritatea teritorială a ţării. În Piaţa Republicii, din centrul Belgradului, a fost anunţat un mare concert de muzica rock şi pop. Nu m-am mirat, pentru că, de obicei, concertele erau una din formele de protest ale sârbilor, folosite de câte ori aveau ocazia. Nu voi uita niciodată concertul din ianuarie 1997, când se aniversa “Revelionul sârbesc” (după calendarul vechi), la care au venit peste 600.000 de oameni. Era apogeul protestelor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic.
După-amiază, la 16:40, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului. Sirenele alarmei aeriene au început să sune abia după aceea. Deja oamenii sunt mai speriaţi şi se grăbesc să se adăpostească. Până acum, autorităţile s-au arătat foarte nemulţumite că sârbii nu respectă obligaţiile pe care le au în timpul alarmei. Nu se duc în adăposturi, nu-şi trag maşinile pe dreapta şi continuă să circule, nu sting luminile în casă şi aşa mai departe. Nici măcar ştirile despre importantele pagube materiale de la obiectivele civile lovite de bombe nu i-au îngrijorat.
52,4 % din locuitorii marilor oraşe bulgare au mărturisit că se simt ameninţaţi de conflictul dintre NATO şi Iugoslavia, marile ziare au publicat hărţile cu principalele adăposturi anti-aeriene şi au sfătuit populaţia ce să facă, în cazul unei eventuale alarme împotriva bombardamentelor.
Alarma nu s-a mai ridicat şi a început încă o noapte de teroare. Indignaţi, sârbii au anunţat că aeroportul din Podgorica a fost bombardat la nici 5 minute după aterizarea unui avion civil. Spuneau că, la raidurile aeriene, participă peste 200 de avioane din 10 ţari. Spre miezul nopţii au început, din nou, să se audă bubuituri dinspre dealurile din sudul Belgradului. După o jumătate de oră, la Studio B s-a anunţat că au fost lovite ţinte din cartierul Rakovica şi au fost avariate mai multe obiective civile. Am văzut imagini: case cu acoperişuri răvăşite şi geamuri sparte. A fost bombardată fabrica “1 Mai” din cartier şi mănăstirea Rakovica a fost avariată. În faţa zidurilor mănăstirii, care avea mai multe geamuri sparte, Vuk Draskovic dădea un interviu postului de televiziune CNN. Patetic, uşor exaltat, liderul SPO era indignat că bombele Aliaţilor lovesc cartierele civile şi se adresa, privind spre cer, piloţilor NATO: “Nu mai lansaţi rachete de la 10.000 de metri! Dacă aveţi curaj, coborâţi pe pământ, să ne privim în ochi!”
Deşi NATO a negat că vreun avion al său ar fi avut probleme, AFP a dat publicităţii modul în care sunt recuperaţi piloţii căzuţi în teritoriul inamic. Operaţiunea, încredinţată unei unităţi speciale, e foarte periculoasă şi, dacă pilotul e rănit, şansele de reușită sunt minime. Înaintea decolării, piloţii îmbrăcau o vestă de supravieţuire, care conţine o busolă, un receptor GPS (care permite localizarea, prin satelit, a piloţilor, cu o precizie de 10 metri, în orice punct pe glob), un radioemiţător, cu care poate comunica prin semnale electronice codate, baterii, o oglindă, un fluier, rachete de semnalizare, torţe bengaleze (care produc o lumină albăstruie intermitentă), o trusă de prim-ajutor, vopsea de camuflaj şi o hartă plastificată. Sub scaunul de catapultare, este instalat un sac de supravieţuire, în care sunt puse o pătură termică, un veston de camuflaj, puţină hrană, o rezervă de apă şi diverse ustensile. Odată ajuns la sol, pilotul camuflează paraşuta şi caută un loc de unde să comunice cu ai săi. Transmisiile nu trebuie făcute decât din oră în oră şi, odată stabilit contactul, pilotul va trebui să transmită trei coduri avioanelor de război care au plecat să-l recupereze: o literă, o cifră şi un cuvânt, care se schimba în fiecare zi.
În timpul războiului din Bosnia, trei aviatori – un american, în iunie 1995, şi doi francezi, în august 1995 – au fost nevoiţi să se catapulteze şi au ajuns în zone ocupate de sârbii bosniaci. Pilotul american a fost recuperat, după şase zile petrecute în teritoriul inamic. Cei doi francezi au fost capturaţi imediat de sârbi, dar au fost eliberaţi ulterior.
