kumanovo

target: țările G-8 finalizează un proiect de rezoluție pentru Consiliul de Securitate al ONU

by

8 iunie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 6:30. Eu mă trezisem deja, pentru că Mișu Predescu aflase de bombardamentele din noaptea care trecuse și m-a rugat să le relatez în direct, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-am bucurat să fiu din nou în dialog cu Cristi Tabără, povestindu-i prin ce am trecut. Ca să nu pun paie pe foc, am ocolit incidentul cu cei doi polițiști. Și – desigur – povestea cu frumoasa blondă, pe care am hotărât să o păstrăm printre puținele amintiri plăcute din acest război blestemat. Am mai apucat să-i atrag atenția că norul de fum de la Pancevo acoperea tot orizontul și că la Novi Sad, Poliția sârbă a blocat accesul către rafinăria bombardată azi-noapte.

După transmisie, nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să-mi împrospătez informațiile. Urma să mai transmit o corespondență și la Știrile ProTV de la ora 13:00. I-am rugat pe colegii de la Bucuresti să mă sune imediat ce află detalii despre reuniunea G-8, care urma să se reia astăzi la Koln, pentru că la noi ajungeau cu întârziere. Mi-au promis că mă vor anunța din timp și că – deocamdata – stiau doar că Madeleine Albright, care trebuia să sosească astăzi la București, și-a amânat vizita, din cauza prelungirii convorbirilor pe marginea planului de pace.

Ofițerii Corpului III al Armatei iugoslave încearcă să îl determine pe Slobodan Milosevic să refuze cererile NATO de a retrage trupele din provincie, a afirmat cotidianul britanic “The Independent“. Potrivit ziarului, “indignarea” acestor ofițeri constituie adevărata cauză a refuzului Serbiei de a-și retrage soldații din Kosovo și de a permite desfășurarea forțelor NATO. Ofițerii cer instituirea unei forțe a ONU, de tipul “Căștilor albastre“, înainte de a-și retrage trupele și materialul de război din Kosovo. Dar articolul evidențiază că poziția fermă a acestor ofițeri are scopul de a sprijini Serbia în cadrul viitoarelor negocieri cu NATO și nu de a slăbi autoritatea președintelui iugoslav.

Ca de obicei, s-a mai găsit un politician care să dea cu bățul în baltă, acum, când toată lumea era concentrată asupra negocierilor de la Koln și din Macedonia: Jozsef Kasza, primarul orașului Subotica și lider al Uniunii Maghiarilor din Vojvodina. El a declarat că dezaprobă întreruperea negocierilor dintre delegațiile militare ale Armatei iugoslave și NATO, pentru că acest lucru nu este în spiritul mandatului acordat săptămâna trecută de Parlamentul sârb. “Nici cererea de prelungire la două săptămâni a perioadei de retragere din Kosovo a Armatei iugoslave nu este conformă cu ce s-a hotărât în Parlament,” a afirmat Kasza. “Ca să nu mai vorbim că Parlamentul ar fi trebuit să adopte un document similar acum 2 luni si jumătate, înainte de începerea războiului…”

Nici Milo Djukanovic, președintele Muntenegrului, nu mai avea răbdare și a solicitat, deși nimeni nu-l băga în seamă în acest moment, oprirea imediată a bombardamentelor. “Comunitatea internațională trebuie să evite ca ultimele tresăriri ale unei politici tragice și ratate să cauzeze noi victime și distrugeri,” a declarat Djukanovic într-o conferință de presă. El a sugerat Belgradului să abolească starea de război și să-i demobilizeze pe rezerviștii din Iugoslavia. Deși acest lucru nici nu era prevăzut de planul de pace, președintele muntenegrean a spus că nu va fi de acord cu o retragere prin Muntenegru a forțelor iugoslave care vor pleca din Kosovo. Apoi a acuzat din nou o parte a conducerii Armatei iugoslave că “s-a pus în serviciul regimului dictatorial al Belgradului și încearcă să destabilizeze Muntenegrul“, având intenția de a suplimenta contingentul de militari aflați în această țară. Toate aceste declarații nu arătau decât totala dezorientare în care se zbăteau politicienii din Iugoslavia, frustrați că sunt excluși de la luarea deciziilor care vor aduce pacea.

Un camion rusesc a adus astăzi la sediul NATO din Bruxelles 1 milion de semnături din 70 de regiuni ale Rusiei, în favoarea unei încetări imediate a bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, informează AFP. Camionul, pe care era scris “Opriți războiul!“, a fost – în mod simbolic – descărcat de către fostul vicepremier rus Boris Nemțov, care a avut, după aceea, o întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Javier Solana.

La ora 13:00, s-a anunțat reluarea negocierilor dintre NATO și militarii iugoslavi. De această dată, la nivel de ofițeri de legătură. Se spunea că discuțiile ar avea loc la cafeneaua “Europa 93” de lângă Blace, însă oficialii Alianței Nord-Atlantice au dezmințit informația. Totuși, jurnaliștii străini care stăteau la pândă în zonă au observat, lângă cafeneaua “Paris-Roma” de pe șoseaua dintre Presevo și Tabanovce, 3 jeep-uri britanice, un vehicul militar american și unul francez. După ce i-au așteptat pe sârbi până la ora 11:00, militarii NATO – printre care ziariștii l-au recunoscut pe generalul Bruno Cuche, șeful contingentului francez din Macedonia – s-au urcat în mașini și au plecat.

Oricum, sârbii au făcut bășcălie de coborârea nivelului de reprezentare al celor două părți, spunând că – dacă lucrurile merg tot așa – se va ajunge la negocieri între nevestele șefilor celor două armate, care ar avea mai multe șanse să se înțeleagă. La prânz, Nebojsa Vujovic era încă la Belgrad și a organizat o scurtă conferință de presă, în care a declarat că, azi-noapte, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia au avut loc două runde de negocieri, la nivel de experți. El a adăugat că “discuțiile au fost pozitive și au decurs într-un climat favorabil”. Fără alte detalii. Imediat după conferință, Vujovic s-a grăbit să plece către Macedonia, pentru o nouă rundă de negocieri.

Am vorbit din nou în țară. Se făcuse un bilanț al cetățenilor iugoslavi care au intrat în România de la începutul războiului. Peste 2.000, majoritatea venind la rude sau prieteni și intrând în țară cu viză turistică. Pe lângă ei, au fost înregistrați 371 de refugiati, dintre care 124 de albanezi, 233 de sârbi și 14 români proveniți din familii mixte. Am mai primit o știre a agenției Mediafax, în care se anunța că, imediat după începerea atacurilor NATO, sistemul energetic românesc a fost separat de cel iugoslav, ceea ce a permis funcționarea normală a complexului de la Porțile de Fier. “După primele atacuri, la Porțile de Fier s-au simțit șocuri, dar numai de durata câtorva sutimi de secundă. Nu s-au creat disfuncționalități în funcționarea centralei, pentru că s-au declanșat mecanismele de protecție specifice pentru cazuri de urgență,” a declarat Silviu Boghiu, director general al CONEL.

Inițiativa părții române a fost foarte inspirată, sistemul energetic iugoslav fiind una din țintele preferate ale NATO. Într-un interviu acordat cotidianului “Vecernje novosti“, profesorul Nikola Rajakovic, de la Catedra de sisteme electro-energetice a Facultății de Electrotehnică din Belgrad, a afirmat că sistemul energetic național al Serbiei nu va putea fi stabilizat până la sfârșitul anului, deci iarna care va veni va fi dramatic de grea. “Compania de distribuție a energiei electrice din Serbia (EPS) a suferit pagube de sute de milioane de dolari,” a apreciat Rajakovic. “Au fost distruse peste 30 de transformatoare de mare putere și – chiar dacă începem acum tratative cu cele mai mari firme din lume din acest domeniu – cele noi nu vor putea fi puse în funcțiune mai devreme de 1 an. Liniile de înaltă tensiune nu mai suportă sarcini mai mari de 100 de milioane de kilowați-oră pe zi, iar în iarna trecută, se consumau cel puțin 150 de milioane de kilowați-oră zilnic. Vom avea două mari probleme. Una tehnică, pentru că va fi necesar un plan foarte bun de distribuție alternativă a curentului electric, iar alta economică, deoarece prevăd scumpirea drastică a energiei.” Profesorul Rajakovic n-a mai luat în calcul, în cazul în care transformatoarele ar fi achiziționate, și posibilitatea integrarii lor într-un sistem adaptat – în funcție de aparatura procurată – ba din Rusia, ba din Occident.

Astăzi, compania “Elektrovojvodina” a anunțat că, la Novi Sad, continuă să existe mari probleme cu distribuirea energiei și curentul este întrerupt 6 ore pe zi. În zona Backa, apa nu urcă până la robinetele apartamentelor de la etajele superioare ale blocurilor, iar curentul are frecvente căderi de tensiune. După bombardamentul de azi-noapte, cartierul Shanghai a rămas complet fără apă și locuitorii sunt aprovizionați din cisterne. În Novi Sad nu mai există apă caldă. Fusese lovită și centrala termică. Din cauza crizei de carburanți, compania de salubritate nu mai lucrează de două zile, locuitorii orașului fiind rugați să nu arunce gunoiul în jurul containerelor pline.

Slobodan Milosevic “și-a epuizat toată muniția” și va trebui “fie să părăsească rapid Iugoslavia, fie să sfârșească precum Nicolae Ceaușescu“, a afirmat înaltul reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia Carlos Westendorp, citat de AFP. “Armata iugoslavă este furioasă și se întreabă astăzi pentru ce s-a dat războiul, dacă se acceptă aceleași condiții ca acelea dinaintea izbucnirii lui.” Una din cheile păcii în Iugoslavia, susține diplomatul spaniol, este viitorul UCK. “Menținerea sa activă și înarmată în Kosovo este la fel de periculoasă pentru Milosevic, ca și pentru comunitatea internațională.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, însă nu m-am dus, de teamă că voi fi recunoscut de vreun jurnalist străin sau de vreun ofițer de la Centrul militar de presă. Oricum, am aflat rapid că Draskovic a declarat din nou că oprirea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei este “o problemă de ore, cel mult zile” și că – imediat după încheierea războiului – în țară va trebui să înceapă procesul unei mari reforme economice și politice. Întrebat dacă acest lucru se va putea petrece cât timp Slobodan Milosevic va fi la putere, liderul SPO a răspuns în stilul său duplicitar: “Sunt bineveniți toți cei care vor aproba schimbarea și primenirea politicii iugoslave.” Imediat, a avut grija să tragă o limbă și puterilor occidentale: “După retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, în provincie nu va exista un vid de autoritate, deoarece forțele Națiunilor Unite vor fi rapid desfășurate. Cea mai mare problemă este dacă UCK va înțelege să nu profite de situație și să nu atace unitățile sârbești care se retrag sau să înceapă prigoana împotriva sârbilor care locuiesc în Kosovo.”

Răspunsul a venit de la Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. Acesta stătea la pândă la Koln, așteptând finalul reuniunii G-8. Bine strunit de Madeleine Albright, Thaqi a promis că unitățile UCK nu vor ataca militarii sârbi în retragere și că va stopa ofensiva declanșată în sudul provinciei. El a mai anunțat că urmează să se întâlnească cu Ibrahim Rugova, când acesta va vizita Albania. Însă Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat că Rugova nu va veni la Tirana, pentru că nu i se poate garanta securitatea personală. Și în Albania, unde Ibrahim Rugova nu mai fusese de 2 ani, Puterea și Opoziția își reglau conturile fără să țină cont de interesele naționale. Milo declarase că, atât timp cât Rugova vine să discute cu Sali Berisha, fost președinte și actual lider al Opoziției, Guvernul nu are nici un motiv să-i asigure protecția.

În această vreme, alarma aeriană nu mai fusese ridicată în Kosovo de ieri dimineață. A fost alarma și în Serbia, la Cacak și Niș, însă nu a durat decât 2 ore, în care a fost încă o dată bombardată ferma de la Dobricevo. Alți doi jurnaliști au fost răniți în Kosovo în această dimineață. Un automobil în care se aflau Ron Ben Yishai (de la cotidianul israelian “Yediot ahronoth“), Ivan Cvejic (de la Centrul de presă din Priștina) și Aleksandar Mikic (corespondentul agenției France Presse) a căzut într-o ambuscadă a gherilelor UCK pe șoseaua Urosevac–Kacanik. Ziariștii încercau să ajungă în localitatea Djeneral Jankovic, de la granița cu Macedonia, când separatiștii UCK au tras asupra lor mai multe rafale de arme automate. Yishai și Cvejic au fost răniți, iar Mikic a scăpat ca prin minune nevătămat.

Poliția macedoneană a arestat 7 persoane, în apropiere de granița cu Iugoslavia, în timp ce încercau să lanseze un avion fără pilot echipat cu aparatură pentru fotografiat, a anunțat ministrul macedonean de Interne Pavle Traianov, citat de AFP. Cetățenii israelieni, care pretind că sunt ziariști, au fost interogați de Poliție și apoi eliberați. Fuseseră reținuți în apropiere de localitatea Ramno, la 15 kilometri nord de Skopje. Împreună cu ei a fost arestat și un polițist macedonean care le servea drept ghid. “Avionul fără pilot fusese transportat din Israel pe bucăți,” a precizat Traianov. “Israelienii nu vor fi urmăriți în Justiție, deoarece în momentul arestării lor, nu se aflau într-o zonă interzisă.”

În fine, în această după-amiază, miniștrii de Externe din țările G-8 au convenit la Koln asupra textului unui proiect de rezoluție cu privire la Kosovo, care ar urma să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU. Prima care a prezentat principalele puncte ale proiectului a fost agenția France Presse. Conform textului, Consiliul de Securitate al ONU:

– reafirma integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia;

– cere o “autonomie substanțială” pentru Kosovo;

– face referire la capitolul VII al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forță, în caz de nevoie;

– cere Belgradului “să pună capăt imediat și într-o manieră care să poată fi verificată a violenței și represiunii în Kosovo”. Cere, de asemenea, Belgradului, “să înceapă retragerea verificabilă a tuturor forțelor militare, de poliție și paramilitare” sârbe, în funcție de care, “va fi sincronizată desfășurarea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo”;

– plasează desfășurarea “prezențelor civile și de securitate” în Kosovo sub auspiciile Națiunilor Unite;

– nu vorbește în mod explicit de NATO, dar “autorizează statele membre și organizațiile internaționale adecvate” să alcătuiască o forță internațională, în termenii definiți de planul de pace comun elaborat de occidentali și ruși și acceptat de Belgrad. Textul prevede, într-o anexă, că este vorba de o “forță cu participarea substanțială a NATO” și plasată “sub un comandament unic“;

– definește misiunea acestei forțe ca fiind, cu precădere, “menținerea și, dacă este nevoie, impunerea încetării focului”, asigurarea retragerii și împiedicarea întoarcerii în Kosovo a forțelor sârbe și iugoslave, demilitarizarea UCK, supravegherea operațiunilor de deminare și asigurarea funcțiilor de grăniceri;

– prevede instituirea unei administrații provizorii, în numele secretarului general al ONU și “cu ajutorul organizațiilor internaționale adecvate”, al cărei scop va fi în special facilitarea tranziției către o autonomie a provinciei, după alegeri;

– cere Republicii Federale Iugoslavia să faciliteze accesul în Kosovo a organizațiilor umanitare;

– cere cooperarea “tuturor celor interesați, inclusiv a prezenței internaționale de securitate” cu Tribunalul Internațional de la Haga;

– fixează la un an mandatul inițial al prezenței civile și de securitate.

Pentru a obține sprijinul Chinei la adoptarea în Consiliul de Securitate a acestui proiect de rezoluție, Martti Ahtisaari s-a dus la Beijing, informându-i pe liderii chinezi despre viziunea occidentală asupra reglementării politice a crizei din Kosovo. După o discuție telefonică cu Boris Elțîn, președintele chinez Jiang Zemin a spus că, în această seară, când se va discuta rezoluția, China va insista să se prevadă explicit respectarea suveranității Iugoslaviei.

NATO nu intenționează să încredințeze Rusiei vreun “sector” în Kosovo, în cadrul desfășurării unei forțe de pace,” a declarat secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de AFP. “Este foarte important ca NATO să fie bine reprezentată în toate sectoarele,” consideră Albright. “Nu cred că forțele ruse pot fi plasate sub comandamentul și controlul NATO, însă mă aștept să existe un nivel de colaborare acceptabil, așa cum este cazul în Bosnia,” spunea și Bill Clinton, adăugând că “este foarte important” ca Rusia să participe la KFOR. “Oricum, sârbii nu vor putea în nici un fel să controleze cine va intra în Kosovo,” a completat Madeleine Albright. “Vor exista, probabil, câțiva sârbi la granițe, însă nu vor fi o forță capabilă să controleze accesul în Kosovo.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii din București m-au rugat să fiu atent la reacțiile cercurilor politice de la Belgrad, după încheierea reuniunii G-8. Era prea devreme pentru reacții oficiale, așa că m-am rezumat să spun că – în general – oamenii obișnuiți consideră că se încearcă tragerea pe sfoară a sârbilor. Ei cred că americanii nu vor introduce proiectul de rezoluție în ședința Consiliului de Securitate, decât după începerea retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, pentru a putea intra nestingheriți în provincie și a pune ONU în fața unui fapt împlinit. Sârbii au tot mai mult convingerea că rușii i-au trădat, așa cum se așteptau încă de la început, și că nu vor trimite în Kosovo, găsind tot felul de pretexte, decât un număr mic de militari. Astfel încât, practic, Kosovo va intra sub ocupația NATO, întregul război fiind zadarnic.

În timpul pregătirilor pentru ședința Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, avioanele NATO continuau să bombardeze – e drept că sporadic – localitățile din Kosovo. După ce satul Bunusevac și apoi orașul Vranje au fost ținta a 8 proiectile, alte două au lovit în această după-amiază vârful Pancic, de pe muntele Kopaonik. Au fost atacate apoi satele Dragas și Planeje, de lângă Prizren. La 19:30, patru proiectile au explodat la Berane, lângă Pec, urmate de alte câteva în satul Gorazdevac. La aceeași oră, au fost înregistrate 5 explozii între orașele Urosevac și Stimlje, ceva mai târziu venind din nou rândul zonei satului Planeje.

Premierul francez Lionel Jospin a confirmat împărțirea provinciei Kosovo în 5 “zone multinaționale”, care urmează a fi plasate sub controlul a 5 țări occidentale, informează AFP. Jospin a precizat cele 5 națiuni cadru: Germania, Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Italia. Contingentul francez se va desfășura în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Kosovska Mitrovica. “Atitudinea în privința UCK este extrem de clară. Noi nu suntem de acord ca violențele sârbilor să fie înlocuite de violențele altor forțe,” a precizat Jospin.

La 22:05, sirenele alarmei aeriene sunau din nou, atât la Belgrad, cât și în restul Serbiei. Noi stăteam pe terasa cafenelei de lângă hotel, eu – așteptând Știrile ProTV de la miezul nopții, pentru care aveam pregătită încă o transmisie în direct prin telefon. De o oră, generalul Michael Jackson se întâlnise la Kumanovo cu o delegație iugoslavă condusă de generalul Svetozar Marjanovic, pentru semnarea unui acord tehnico-militar care să stabilească modalitățile de retragere a forțelor sârbe din Kosovo.

Vorbisem cu Lucian Mîndruță despre subiectele intervenției mele și, în afară de povestea bombardamentelor din noaptea trecută, pentru care veniseră imagini de la agențiile de presă, m-a rugat să caut în continuare reacții la reuniunea G-8. În jurnalul de știri al RTS, văzusem din nou strădaniile regimului de la Belgrad de a prezenta proiectul de rezoluție într-o lumină cât mai favorabilă. Deși nu au fost încă prezentate detalii despre textul proiectului, sârbii au început să înțeleagă că, atunci când pierzi un război, cu cât întârzii mai mult semnarea acordului de pace, cu atât primești mai puțin. Oamenii nu mai dau doi bani pe propaganda răsuflată pe care o parte a mass-mediei încearcă să le-o bage pe gât. Despre rezultatul concret al mult trâmbițatei Uniuni Rusia-Belarus-Iugoslavia… apă de ploaie! Despre reacțiile liderilor politici… simple marionete manevrate de Milosevic!

Armata iugoslavă a început pregătirile pentru a-și retrage forțele din Kosovo, chiar dacă nici un soldat nu a părăsit – până în prezent – provincia, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Am văzut indicii care arată că își mobilizează vehiculele și alte mijloace de transport, dar nu am văzut încă nici un semn că trupele sârbe sau forțele de Poliție sau paramilitare se retrag,” a spus Kenneth Bacon. “Am văzut însă clar că sunt în curs de desfășurare pregătiri de retragere.”

De-a lungul întregii nopți, am ascultat știrile radiourilor iugoslave, care anunțau derularea negocierilor de la Kumanovo. La un moment dat, 3 din membrii delegației iugoslave au plecat în Serbia, pentru a se consulta cu Milosevic. Sârbii nu aveau încredere decât în propriile sisteme de comunicații, de teamă că ar putea fi interceptați de sateliții NATO. Generalii Marjanovic și Jackson au rămas la Kumanovo. După o oră, cei 3 s-au întors. Între timp, s-a încheiat ședința Consiliului de Securitate, cu o rezoluție care urmează să fie votată mâine. Cu excepția slabelor bombardamente din Kosovo și a atacurilor UCK dinspre Albania, în întreaga Iugoslavie era liniște.

Astăzi, când așteptam împreună cu Mile Cărpenișan să ne transmitem corespondențele pentru jurnalele de seară, a căzut pentru prima oară rețeaua GSM din Belgrad. Mai aveam câteva minute până să intrăm în direct. Am sunat în țară și i-am dictat lui Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, numărul de telefon al centralei hotelului. Pe Mile l-au sunat primul, la noi în cameră. În criză de timp, am năvălit peste Dobrivoi, care stătea lângă noi și i-am spus recepționerului să-mi dea legătura în camera lui. Când a reușit să mă prindă, Beavis a răsuflat ușurat. A mai apucat să-mi spună: “Atenție! Mai ai 30 de secunde!” și am intrat în direct cu Andreea Esca. Dobrivoi ne privea uimit și nu înțelegea de ce ne agităm atât pentru o transmisie în direct. De unde să știe că, aseară, amândoi – și eu, și Mile – am intrat în direct în același timp? El transmitea pe telefonul din cameră, în timp ce eu – închis în baie, ca să nu ne bruiem relatările.

Dobrivoi ne-a făcut o surpriză: ne-a invitat pe toți la masă, la hotel “Toplice“. Vorbise cu Nelu Madjinca, directorul hotelului și au fost împreună la cumpărături, așa că ne-am trezit cu niște platouri imense, cu brânza, mezeluri și legume, de nu ne mai puteam opri din înghițit. Nelu și Dule râdeau, pentru că venea felul doi: Karadjordjeva snicla – un fel de Cordon bleu în variantă sârbească – pe care, dacă îl mâncai tot, puteai să crăpi. Până și Eugen Mihăescu, un fin gurmand, sensibil la calitatea mâncărurilor, s-a declarat încântat de cina pregătită pentru noi.

Etnicii albanezi din Kosovo sunt constrânși de sârbi să semneze documente prin care renunță la cetățenie, pentru a putea părăsi provincia, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. În acest sens, au fost primite un număr mare de mărturii, culese de la cei aproximativ 500 de refugiați din Kosovo care au sosit luni în Albania și Macedonia.

La un moment dat, ne-am plictisit și am hotărât să căutăm o discotecă, să mai uităm de război. Eugen Mihăescu s-a dus la culcare. Era dezamăgit și hotărâse să se întoarcă în România, pentru că nu voia să vadă deznodământul jalnic al unei bătălii inegale, căreia sârbii îi făcuseră față cu fruntea sus până acum. George Roncea voia să plece și el, pentru că nu mai avea bani. Spera să mai facă rost, pentru a se întoarce cât mai repede. Nu credea că pacea va veni prea curând, convins că militarii sârbi se vor răzvrăti, îl vor da jos pe Milosevic și vor reîncepe luptele cu NATO. Dobrivoi se săturase și el de un război pe care – deși era sârb – nu-l simțea decât ca pe un spectacol de pe urma căruia va câștiga niște bani.

Am găsit repede o discotecă, chiar lângă Trg Republike. La intrare, doi body-guarzi imenși, îmbrăcați complet în negru. Ne-au întrebat dacă suntem înarmați și nu au părut deloc impresionați de zâmbetele noastre ironice. O umflătură sub sacourile lor indica un ditamai pistolul. I-am lăsat să ne percheziționeze fără comentarii. Zărisem pe ușa de la intrare un semn, ca de circulație, care voia să spună că accesul cu arme de foc este interzis. Am intrat și ne-am așezat la o masă mai retrasă, de unde puteam observa tot ce se întâmplă.

Deși arăta excelent, discoteca era pe jumătate goală. În semi-întunericul spart de razele unor lasere, dansau niște fete superbe. N-am îndrăznit să ne apropiem de ele. Observasem privirile de cerber ale tipilor cu care veniseră și știam că sârbii sunt aprigi la mânie, mai ales dacă vrei să le sufli gagicile. Ne-am luat ceva de băut și am ascultat cuminți muzica sârbească, destul de proastă. Mile ne-a amintit că – în general – în discotecile sârbești nu prea se ascultă muzică străină. Eventual, variantele sârbești ale unor hituri răsuflate. După damblaua cu discoteca, ne-am întors la hotel și am adormit liniștiți. Știam că se apropie pacea, așa că, la 6:27, când sirenele au anunțat sfârșitul alarmei aeriene, ne-am întors pe partea cealaltă, bombănind nemulțumiți.

Share

target: polițiștii sârbi ne găsesc pe acoperișul hotelului “Toplice”

by

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj în discuțiile dintre militarii aliați și cei iugoslavi, în privința unei retrageri a forțelor iugoslave din Kosovo, și a luat decizia să apeleze la G-8 pentru soluționarea acestor diferende, informează AFP. “Consiliul permanent al NATO a reținut că partea iugoslavă și-a modificat atitudinea duminică, imediat după sosirea la Kumanovo a atașatului militar rus la Belgrad, în calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Alianței. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecința unei înăspriri a poziției ruse. “E o problemă la Moscova.”

Doborâți de oboseală, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziți de o bubuitură puternică. “Ai auzit-o și tu?” m-a întrebat Mile Cărpenișan. Nici n-am apucat să coborâm din camere, că la 10:41, încă o bubuitură zguduia zidurile clădirilor, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Explicația Comandamentului Apărării civile, cu spargerea barierei sonice în apropiere, ne-a făcut să zâmbim. Simțisem cu toții vibrațiile exploziilor. Ne-am grăbit către Media Center, să aflăm ultimele știri despre negocierile de pace.

În locul lor, am aflat mai multe vești proaste. Șase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, pentru că, după ce au fost lăsați să meargă acasă în permisii, au refuzat să se mai întoarcă pe front. Alți doi au primit aceeași pedeapsă pentru că au fugit din unitate. Și încă doi au fost condamnați la 9 luni de închisoare, pentru că și-au părăsit unitățile și s-au apucat să jefuiască oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anunțat două înlocuiri în conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apărării, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – locțiitor al ministrului Apărării pentru probleme militar-economice. Agenția independentă de presă Beta, care a transmis câteva comentarii în care sublinia discordanțele dintre realitate și modul în care presa controlată de guvernul de la Belgrad prezintă situația din ultimele zile, și-a oprit astăzi, timp de mai multe ore, difuzarea știrilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defecțiuni tehnice“.

Delegațiile militare ale NATO și Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a rămâne în legătură “la un nivel de lucru mai scăzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, în mod necesar, existența unor întâlniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “În caz că iugoslavii își schimbă părerea, credeți-mă că știu ce număr să formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, să-și țină cursurile de limba română, și mi-a povestit că, pe o serie de blocuri din oraș, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunțuri prin care interzicea accesul locatarilor în clădiri. Motivul era că structura de rezistență a acestora a fost serios avariată de bombele căzute în apropiere și se puteau prăbuși oricând, din cauza vreunei explozii mai apropiate.

Răsfoind ziarele de astăzi, mi-a atras atenția o știre din cotidianul “Danas“, în care era prezentată scrisoarea deschisă a locuitorilor unui imobil din Niș, în care aceștia cereau demontarea de pe acoperișul clădirii a emițătoarelor RTS, de teamă că va fi bombardată de avioanele NATO. “Emițătoarele au fost amplasate pe acoperiș acum o săptămână, fără să fim anunțați sau să ni se ceară acordul,” se menționa în scrisoare. “De când cineva a decis să plaseze această “bombă atomică” deasupra capetelor noastre, trăim cu toții cu teama că vom muri sub dărâmături.” M-am înfiorat, amintindu-mi că, și pe un acoperiș de lângă hotel “Toplice“, apăruseră de mai multă vreme două antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, dacă planul de pace va fi aprobat. Într-un interviu pe care l-am citit în cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o grămadă de adevăruri, însă pe un ton mult prea agresiv ca să poată fi credibil. “Cred că trebuia să rezistăm până la capăt. Agresiunea ar fi încetat inevitabil într-o zi. Am plătit un preț prea mare pentru a renunța să apărăm Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei și radicalii nu îi vor accepta pe ocupanții americani, englezi, germani și francezi și – cu atât mai mult – nu vor accepta retragerea totală a Armatei și Poliției noastre din Kosovo. În viitor, situația Iugoslaviei va fi foarte dificilă. Va exista hrană, însă va trebui raționalizată aprovizionarea, multe persoane vor rămâne fără slujbe și nu vor avea cu ce să își cumpere mâncare.” Liderul SRS reproșa că planul de pace nu menționează că provincia Kosovo face parte din Serbia și nici nu vorbește de integritatea teritorială a țării. Însă, parcă pentru a-și lipsi de credibilitate afirmațiile, Seselj nu s-a abținut să nu se dea în spectacol, ironizând Tribunalul de la Haga, care încă nu l-a pus pe lista criminalilor de război: “TPI îi pune pe listă pe cei cărora le este frică să ajungă la Haga. De ani de zile aspir să merg acolo și degeaba!”

O altă personalitate a spațiului iugoslav, un adevărat înțelept, ale cărui vorbe – din păcate – au fost rareori ascultate, făcea tot azi, o scurtă analiză a situației din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara că albanezii din provincie sunt marii pierzători ai acestui război. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sârbilor care trăiesc în Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internațională nu va reuși nimic, niciodată, dacă sârbii și albanezii nu vor reuși să se înțeleagă.” Demaci, care nu a părăsit o clipă Priștina, a criticat dur atitudinea celorlalți lideri ai albanezilor din Kosovo: “Când bombele au început să cadă, au fugit cu toții. Mulți dintre ei au averi imense și au pierdut în ochii poporului. Înainte de război, spuneau că sunt gata să accepte soarta hărăzită de Dumnezeu, însă au plecat cu toții și se lăfăie în birouri elegante și sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, și Ibrahim Rugova și-a pierdut reputația pe care o avea în rândul oamenilor obișnuiți, pentru că n-a știut să aleagă momentul când s-a dus să negocieze cu Milosevic. După care a plecat din țară…”

“Primul meu obiectiv îl reprezintă întoarcerea refugiaților,” a declarat Ibrahim Rugova, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care să contribuie la reconstrucția provinciei, cu ajutorul altor țări. Sunt gata să colaborez cu administrația internațională, cu NATO, cu toate părțile implicate, atât civile, cât și militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat că “mulți dintre membrii UCK îl susțin și îl ascultă ca pe un președinte“.

După prânz, am făcut o pauză și m-am plimbat prin Belgrad. Am observat că orașul, atât de curat până acum, începea să fie năpădit de gunoaie. Mai târziu, am aflat că mașinile companiei de salubritate nu mai au carburanți și nu mai pot ieși pe străzi. Voiam să mă plimb, pentru că de dimineață observasem ceva ciudat. Într-adevăr, oamenii aveau alt mers și altă privire, față de ultimele zile. Odată cu impasul negocierilor, sârbilor parcă le-a mai venit inima în piept. Aveam senzația stranie că se bucură că bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranță nebună că războiul va avea un alt sfârșit și nu vor pierde totul.

În Kosovo, raidurile aeriene se reluaseră încă de dimineață, când au fost bombardate localitățile Priștina, Pec și Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene și în Belgrad, după majoritatea orașelor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de lângă Kraljevo. Cinci minute mai târziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo. Cinci bombe au lovit pulberăria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, șapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardată ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de lângă Gnjilane. În urma exploziilor, 3 ciobani care pășteau o turmă de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul după-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitățile vizate au fost Prizren, Srbica, Priștina, Glogovac și Vucitrn. După ora 15:00, o escadrilă de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentație asupra pozițiilor Armatei iugoslave de la granița cu Albania, în raioanele Morina și Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sârbii au anunțat, însă, că bombardamentele nu au reușit să provoace pe linia frontului breșe prin care să se infiltreze teroriștii UCK. La 18:40, când îmi așteptam rândul să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV, s-a ridicat alarma aeriană la Belgrad, fără să fim atacați.

NATO a finalizat planul de operațiuni prevăzut pentru viitoarea forță internațională de securitate în Kosovo (KFOR), informează AFP, citând surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Alianței și urmează să fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Conține “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR și precizează viitoarele misiuni ale acesteia în provincia sârbă. De asemenea, planul prevede ca această forță să îi poată aresta pe criminalii de război care au fost dați în urmărire de Tribunalul de la Haga.

În timpul jurnalului, l-am auzit transmițând din Albania pe Cătălin Radu Tănase, care fusese trimis acolo să povestească despre negocierile de pace și apoi – dacă va fi posibil – să intre în Kosovo, odată cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din țară și le-am cerut numărul lui de telefon mobil, pentru a ține legătura și a ne coordona relatările, în funcție de ce află fiecare dintre noi. Cu această ocazie, de la București m-au anunțat să mă pregătesc pentru încă o transmisie în această seară, pentru Știrile de la miezul nopții. Toată lumea aștepta rezultatul întâlnirii de la Bonn, dintre miniștrii de Externe ai țărilor G-8, care lucrau la un proiect de rezoluție pe care să-l propună Consiliului de Securitate al ONU.

Deși la noi informațiile ajungeau cam greu, de această dată, radiourile sârbești au urmărit pas cu pas ce se întâmpla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, însă discuțiile pe marginea proiectului de rezoluție mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauză, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a două puncte ce ridicau dificultăți majore. În același timp, Gunter Pleuger, director politic în Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, încercând să obțină sprijinul Chinei la votarea rezoluției Consiliului de Securitate.

Se făcuse destul de târziu și miniștrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat încă 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Până la urmă, finalizarea documentului a fost amânată. După cum a anunțat ministrul britanic de Externe Robin Cook, dacă nu intervine nimic, mâine, la Koln, G-8 urma să finalizeze proiectul de rezoluție, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai cărui membri își vor începe consultările neoficiale. În același timp, vor continua discuțiile tehnico-militare de la granița cu Macedonia, dintre reprezentanții NATO și cei ai Armatei iugoslave. În continuare, scenariul propus prevedea începerea retragerii verificabile a tuturor forțelor sârbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezoluției, urmat de intrarea primelor trupe NATO în Kosovo. Acest scenariu urma să permită ONU să acorde G-8 autoritatea morală (chiar dacă nu și cea juridică), pentru ca sârbii să poată accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat să comenteze o informație difuzată pe prima pagină a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit căreia lucrările G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului că Boris Elțîn dormea, în timp ce delegația rusă încerca să ia legătura cu el. “Am auzit această informație la televiziune,” a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, refuzând să facă orice alt comentariu pe această temă. Cotidianul a subliniat că “tentativele lui Ivanov de a obține acordul la cel mai înalt nivel la Moscova s-au soldat cu un eșec”.

În această vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontieră iugoslavo-macedonean de la Presevo–Tabanovce, avea loc o întâlnire între o delegație iugoslavă condusă de Nebojsa Vujovic și una americană, în frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discuțiile au durat 3 ore, s-au încheiat cu puțin înainte de ora 22:00 și urmau să fie reluate mâine. Totuși, un purtător de cuvânt al bazei NATO de la Skopje a dezmințit că întâlnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunoștință de o astfel de reuniune. Nu era prevăzută nici o întâlnire între militari în această seară.”

Așteptând transmisia pentru Știrile de la miezul nopții, am stat de vorbă cu Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru. Discuția a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic și l-am întrebat cine ar putea să ia locul președintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Mă îndoiam că vreunul dintre liderii de acum ai Opoziției ar avea autoritatea morală sau popularitatea să câștige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Există unul, numai nu-l știi tu, pentru că n-a ieșit încă în față. Este un om adevărat și va ieși când va fi momentul.” Insistând să aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a răspuns: “Vojislav Kostunica“. Adică președintele micuțului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Într-adevăr, mi-am amintit de numele lui, pentru că reținusem chiar astăzi o declarație foarte interesantă a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea că, odată cu retragerea forțelor sârbe din Kosovo și venirea trupelor de menținere a păcii, s-ar putea declanșa un exod masiv al sârbilor din provincie. Comentând declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea că sârbii sunt liberi să plece din Kosovo, dacă vor, Kostunica a atras atenția: “Această afirmație arată că reprezentanții SUA au luat deja în calcul varianta plecării sârbilor din provincie și aceasta nu îi deranjează. Oricum, odată cu retragerea militarilor noștri, în Kosovo nu va mai fi loc și pentru sârbi.”

Un număr de 2.000 de pușcași marini americani, îmbarcați la bordul a trei nave staționate în apele teritoriale grecești, continuau să aștepte autorizația autorităților pentru a debarca și a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma să fie desfășurați în Kosovo, informează AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat că pușcașii marini nu vor fi autorizați să tranziteze teritoriul Greciei decât după ce se vor înregistra progrese “palpabile” în negocierile pe care comandanții NATO le poartă cu reprezentanții Armatei iugoslave asupra modalităților de retragere a trupelor sârbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. După 20 de minute, am urcat repede pe acoperiș, pentru că afară se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat întâi satele Bukovac, Brankovac și Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care încerca să stăvilească atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinăria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea să fie stins abia spre dimineață, și un nor de fum s-a ridicat deasupra orașului. O bombă cu fragmentație a explodat în mijlocul cartierului Shanghai, de lângă rafinarie, omorând un bărbat de 30 de ani și rănind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Câteva zeci de persoane au suferit răni ușoare, 5 case au fost complet distruse și cel puțin 50 – avariate.

În afară de noi, pe acoperiș urcase pentru prima dată și Teodora, corespondenta postului Radio România Actualități, care sosise de puțină vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare și cam gălăgios. Am încercat de câteva ori să le atrag atenția să vorbească mai încet, pentru că am putea avea probleme, însă era imposibil să ne reținem exclamațiile de spaimă sau oroare, când vedeam ce se întâmplă. “Uite, acolo!” striga Eugen Mihăescu. “Încă una în dreapta!” exclama Dobrivoi, într-una din rarele nopți în care urcase și el pe acoperiș. “Dă-te la o parte, să pot face poze!” se agita George Roncea. “Atenție! Țineți-vă de ceva, că s-ar putea să explodeze lângă noi!” zbieram și eu. Mile se învârtea ca un leu în cușcă, de pe un colț pe altul al acoperișului.

Avioanele NATO zburau la mare înălțime și coborau în picaj, lansând rapid câteva rachete, după care se ridicau din nou. Pe lângă artileria obișnuită, sârbii trăgeau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reușind să doboare două rachete care se îndreptau către aeroportul Batajnica. Câteva minute mai târziu, am înlemnit. Am văzut pe cer două explozii puternice, urmate, la câteva secunde, de alte două, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care îl ascultam cu o ureche, a anunțat că fuseseră doborâte două din avioanele inamice.

Am privit neputincioși una din rachetele aer-sol care se îndreptau către Pancevo, fără ca antiaeriana să o poată lovi. La un moment dat, steluța din coada rachetei, care ne permitea să-i urmărim traiectoria s-a stins. “Atenție la Pancevo!” am strigat eu. “O să lovească rafinăria!” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitură puternică și o imensă ciupercă de foc ne-a luminat fețele. Parcă în acel moment ar fi răsărit soarele de după dealul care ne despărțea de Pancevo. Abia după vreo 5 minute, flacăra a coborât puțin, continuând să coloreze în portocaliu întregul orizont. “Mama lor de criminali!” a exclamat Eugen Mihăescu. În timp ce bubuiturile se întețeau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat încă 3 rachete aer-sol către rafinăria din Pancevo. Deși păreau că plutesc atât de lent către țintă, sârbii nu au reușit să le doboare. Încă 3 explozii și-au ridicat ciupercile de foc de după deal, întețind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a înălțat pe cer și simțeam deja miros de motorină arsă.

Ministerul Finanțelor al Marii Britanii a respins ferm o cerere prin care Ministerul Apărării solicita o suplimentare a bugetului cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face față cheltuielilor legate de continuarea operațiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finanțelor Gordon Brown a replicat că cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operațiuni trebuie acoperită din bugetul ce revine Ministerului Apărării. “Dacă forțele armate nu-și pot rezolva singure, în cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confruntă, atunci care mai este menirea lor?” a întrebat el.

În timp ce îi înjuram furioși pe piloții americani, am auzit zdrăngănitul scării de metal cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului. Crezând că este Teodora, care tocmai coborâse până în cameră, m-am apropiat să o ajut. Am înghețat cu mâna întinsă: pe scară urca un polițist sârb, în timp ce altul striga să coborâm imediat. Am mai apucat să le spun celorlalți să scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, că sârbul a și ajuns lângă noi. Mile a intervenit imediat și i-a spus că suntem ziariști români și urmărim atacurile ticăloșilor de americani, însă polițistul ne-a cerut, pe un ton răstit, să coborâm imediat în holul hotelului.

Aveam inima cât un purice, pentru că eram singurul care nu îmi puteam justifica prezența la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de război. În câteva clipe, mi s-au derulat în minte viitoarele variante ale aventurii mele în Iugoslavia. Mă și vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca să-mi vină mintea la cap, eventual băgat puțin la pușcărie și, în fine, făcut pachet și expulzat în România. Îmi imaginam privirile ofițerilor de la Centrul militar de presă, clătinând neîncrezători din cap, în timp ce aș fi încercat să-i conving că nu înțelesesem bine că trebuia să mă întorc acasă, după ce mi-au refuzat prelungirea acreditării de război. Doar fuseseră destul de clari… În timp ce coboram scările, am profitat de neatenția polițistului din spatele meu și, simuland că m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mâna dreaptă de niște cutii de carton depozitate lângă ușa de la casa liftului, lăsând, discret, să-mi alunece lanterna în spatele lor. Înțelesesem că polițiștii erau furioși, crezând că semnalizăm piloților inamici poziția noastră, cu ajutorul lanternelor.

Am coborât pe scări, pentru că Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunși la etajul nostru, le-am cerut polițiștilor să mă lase să-mi iau actele din cameră. În timp ce le explicam că n-am pe unde să dispar și le arătam că nu am nici o legitimație la mine, l-am observat pe Eugen Mihăescu strecurându-se pe holul dinspre camera sa. Am continuat să gesticulez și i-am strigat lui Mile să le explice sârbilor ce doresc, că mie mi se împleticea limba în gură. Până la urmă, m-au lăsat, însă m-au avertizat să cobor imediat, agitându-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingători.

Am intrat în cameră și m-am uitat de jur-imprejur, căutând o idee salvatoare. Aveam pașaportul la mine, însă nu-l arătasem polițiștilor. Am luat vechea acreditare de război, dar, când să ies pe ușă, m-am gândit că e mai rău dacă o văd. Am ascuns-o într-un pachet de țigări și mi-am înfipt în piept, lângă insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, încă o insignă metalică, simbolizând vechea stemă regală a Serbiei. Inspirație salvatoare, pentru că, în momentul în care am ajuns la recepție, situația se lămurise, în special cu ajutorul lui Nelu. Acesta înțelesese imediat despre ce a fost vorba: umblând de năuc să ne caute pe acoperiș, șoferul Teodorei își aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru că se tot împiedica de sârmele care ancorau antenele. Sârbii care locuiau în jurul hotelului au observat semnalele luminoase și au anunțat imediat Poliția, spunând că niște spioni semnalizează către piloții NATO de pe hotel “Toplice“. Până am sosit și eu, polițiștii au găsit deja lanterna tâmpitului de șofer și, după ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditările tuturor și le-au găsit în regulă. Văzând că Mile glumea deja cu polițiștii sârbi, m-am îndreptat cu tupeu către ei, având în mână pașaportul și legitimația de presă de la ProTV. Zărindu-mi insignele din piept, unul din polițiști a dat, cu lehamite, din mână și a spus: “Ăsta-i de-al nostru!” După ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu înainte de a ne atrage atenția că, dacă mai facem gălăgie sau umblăm cu lanternele aprinse pe acoperiș, ne ia mama dracului.

target

După ce au ieșit pe ușă, am așteptat să se îndepărteze și am izbucnit în hohote isterice de râs. Apoi Mile s-a repezit și i-a băgat mâna în gât bietului șofer de la Radio România Actualități. Abia i-am descleștat degetele din beregata omului, care dădea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte și mi-am înfipt eu mâna în gâtul nenorocitului. “Dacă te mai prind pe acoperiș, te arunc cu mâna mea de acolo!” i-am urlat, lipindu-mi fața de mutra lui îngrozită. I-am dat drumul și a dispărut într-o clipă pe scari. M-am așezat pe un scaun, pentru că nu puteam să-mi mai stăpânesc tremurul genunchilor, și i-am cerut lui Dule un whisky cu gheață. “Nu sunteți nici unul normal!” mi-a spus acesta, când mi-a adus paharul. Am început să râdem din nou și să facem mișto unul de altul, amintindu-ne de fețele pe care le-am făcut când au apărut polițiștii. Fără să-l vadă nimeni, George Roncea își lăsase aparatul foto pe acoperiș.

Deodată, Mile s-a schimbat la față: “Unde-i Mihăescu?” I-am spus că l-am văzut când dispărea spre camera lui. “Aha! Bine că s-a cărat, să dăm numai noi de belea!” Marturisesc că, pe moment, m-am enervat și eu. Însă în clipa următoare, am înțeles de ce se făcuse nevăzut. “Băi, Mile, tu îți dai seama în ce belea am fi intrat, dacă îi vedeau ăștia pașaportul american?” În acel moment, am izbucnit din nou în râs și toată lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihăescu în cameră și i-am spus că pericolul a trecut. Când a venit la bar, ne-a găsit tăvălindu-ne pe jos de râs: ne închipuiam ce fețe ar fi făcut polițiștii sârbi, când i-ar fi văzut pașaportul și câtă bătaie am fi luat până s-ar fi lămurit lucrurile.

O britanică în vârstă de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise în Kosovo, după retragerea forțelor sârbe, în calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau să deschidă calea celorlalte trupe. În vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la șarpele cu același nume), căpitanul Verity Orrell-Jones și oamenii săi vor trebui să demineze drumurile din provincie după plecarea soldaților sârbi, informează cotidianul “The Guardian“. Absolventă de chimie, cpt.Orrell-Jones a părăsit Universitatea din Bristol pentru a intra în rândurile armatei britanice, în urmă cu 6 ani.

Cât am zăbovit în bar, am apucat să-mi notez că, în Kosovo, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 14 proiectile asupra localității Decani. După ora 22:30, mai multe bombe au explodat lângă Djakovica, iar ceva mai târziu, exploziile a 11 rachete aveau să rănească 4 săteni din Donje Budriga, lângă Gnjilane. Nici noi nu am avut un răgaz prea mare, pentru că, la 1:34, a început al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele și am fugit pe acoperiș, ajungând la timp pentru a observa cum a fost încă o dată lovită rafinăria de la Novi Sad. Între timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se întinsese pe o distanță de cel puțin 20 de kilometri, iar vântul îl împingea spre România. Deși afară mirosea urât, autoritățile iugoslave au anunțat că norul nu conține substanțe toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara și Kotez a reușit să respingă atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de piloții NATO a fost lovită în aer și s-a prăbușit, fără să explodeze, în grădina unui sârb, după ce i-a dărâmat acoperișul casei.

După ce avioanele s-au retras, ne-am hotărât să mergem la culcare. Împreună cu Mile și cu George Roncea, am mai rămas puțin pe acoperiș, pentru a fi siguri că atacul nu se va relua. Vorbeam aproape în șoaptă și priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de operetă, pe care le cumpărasem foarte ieftin de la o tarabă din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, însă ne bucurasem ca niște copii când le-am găsit și ne simțeam mai bine dotați pentru război. Am mai pufnit o dată în râs, când Mile ne-a explicat ce ne-ar fi făcut polițiștii, dacă ne-ar fi găsit și cu binoclurile la noi.

Deodată, am observat mișcare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pământ și am privit, magnetizați, un spectacol fascinant. O tânără blondă se dezbrăca în fața ferestrei. Nu știu dacă ne observase mai devreme, însă își scotea hainele cu niște gesturi atât de lascive, de parcă ne-ar fi simțit privirile. Când și-a scos tricoul, pentru a-și pune cămașa de noapte, a rămas o clipă în dreptul ferestrei, legănând către noi o superbă pereche de sâni. Și-a ridicat cămașa deasupra capului și, după o secundă de ezitare, a lăsat-o să i se prelingă de-a lungul trupului. Semn că reprezentația se terminase, a tras draperiile și nu i-am mai văzut decât umbra, în timp ce se lăsa în brațele unui bărbat care o aștepta în pat. Deși nu ne fusese destinat, spectacolul ne-a iuțit bătăile inimii și am coborât în camere, adormind cu gândul la sânii frumoasei blonde. Am fost atenți la fereastra fermecată și în nopțile care au urmat, dar – ca orice întâmplare magică – nu s-a mai repetat.

Share

target: NATO reia bombardamentele, după întreruperea negocierilor de la Kumanovo

by

6 iunie 1999

De când ne-am trezit, n-am mai avut pace. Ardeam de nerăbdare să aflăm ce se mai întâmpla la negocieri. Delegația sârbă a sosit la ora 8:00, să discute cu generalul Michael Jackson la Kumanovo. Am continuat să ne amuzăm de variantele oferite de cele două părți despre Kumanovo, fiecare încercând să-și păstreze demnitatea neștirbită. Sârbii spuneau că este vorba de un aerodrom sportiv, în timp ce reprezentanții NATO au declarat, sec, că discuțiile au loc într-o cazemată a bazei franceze instalată aici. De această dată, delegația Armatei iugoslave era condusă de generalul Svetozar Marjanovic, adjunct al șefului Statului Major General, iar la negocieri asista și colonelul rus Evghenii Nikolaevici Barmiancev, atașatul militar al Ambasadei Rusiei la Belgrad. În jurul bazei de la Kumanovo sunt adunați peste 300 de jurnaliști din întreaga lume, care sunt cu greu ținuți la distanță de militari.

Mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, în care colegii m-au rugat să insist asupra atmosferei din Iugoslavia și a reacțiilor de până acum. Nu erau prea multe de spus. În așteptarea rezultatelor negocierilor, totul părea încremenit în capitala iugoslavă. Pe fețele oamenilor, vigoarea și îndârjirea au lăsat loc apatiei și dezamăgirii. Nimănui nu-i mai păsa de ce se întâmpla la Kumanovo, pentru că toți au înțeles că pacea înseamnă, de fapt, capitularea și pierderea provinciei Kosovo. Toate eforturile mass-mediei controlate de guvern de a-i convinge pe oameni de contrariu par zadarnice. Mai ales că, spre deosebire de inspirația cu care manipulau informațiile până acum, autoritățile au recurs la strategii tot mai penibile, care nu păcălesc nici măcar un copil de 5 ani. Cel mai ridicol mi s-a părut un reportaj înregistrat pe unul din podurile belgrădene, unde cu greu au fost adunați 30-40 de oameni care declarau reporterilor că sârbii, conduși de Slobodan Milosevic, au câștigat războiul. Însă, deși erau membri de partid, selecționați cu grijă și aduși aici, nu erau deloc convingători.

NATO a înregistrat astăzi primele semne de pregătire a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, precum și o scădere a intensității activităților militare din nordul și centrul provinciei, relatează AFP. NATO dispune de informații potrivit cărora un tren încărcat cu echipament și personal militar a părăsit orașul Urosevac și a trecut prin Lipljan, îndreptându-se către nord, în direcția localității Kosovopolje. “Ar putea însemna începutul pregătirilor pentru o retragere,” a conchis Jamie Shea, adăugând că trebuie ca acest lucru să fie confirmat de fapte. În schimb, în sud-vest, de-a lungul frontierei albaneze, luptele între forțele Belgradului și UCK continuă și “nu exista, pentru moment, o schimbare semnificativă”, a precizat oficialul NATO.

Așa cum – de altfel – oficialii NATO au anunțat deja, atacurile aviației asupra provinciei Kosovo au continuat și astăzi, chiar în timpul negocierilor de pace. Încă de la 7:30, Djakovica a fost ținta bombardamentelor, localitatea fiind lovită de 13 proiectile. În jurul prânzului, au fost anunțate explozii la Bujanovac, Suva Reka, Urosevac și Priștina, apoi atacurile s-au întețit. Eram în legătură prin Internet cu sârbii din alte părți care, la rândul lor, țineau legătura telefonic sau prin radio cu prieteni sau cunoștințe din Kosovo. Abia apucam să-mi notez efectele bombardamentelor. Opt proiectile lângă Prizren, 10 la Decani, 6 rachete în autogara de la Knin, mai multe explozii în parcul natural de pe muntele Kopaonik, 3 proiectile la Rausic (lângă Pec), alte 3 în satul Markovic (langa Kursumlija), 1 mort și 1 rănit din cauza exploziilor de la Donje Budriga (lângă Gnjilane) și așa mai departe. În schimb, nici la Belgrad, nici în restul Serbiei nu au fost semnalate raiduri aeriene.

De parcă n-ar fi fost destul pagubele provocate de bombe, în ultimele zile, Serbia a fost puternic afectată de furtuni. Zeci de mii de hectare de culturi agricole au fost – efectiv – devastate de vânt și grindină. Adevărul este că n-am văzut în viața mea furtuni ca aici. Cerul se acoperea în câteva minute de nori plumburii, cu nuanțe violet, trăsnetele brăzdau orizontul fără încetare, iar ploaia torențială era însoțită de bucăți de gheață mari cât oul de porumbel. N-am găsit decât o explicație pentru violența furtunilor, care treceau la fel de repede cum au sosit. Chiar dacă pare ridicol, sunt convins că se datorau raidurile aeriene, zborul avioanelor încărcând norii de electricitate statică. S-au adăugat efectele războiului meteorologic, sârbii folosind adesea, pentru a împiedica atacurile NATO, dispozitive care provocau nori și ploaie, iar Alianța Nord-Atlantică declanșând alte sisteme electrostatice, pentru a împrăștia norii. Din acest joc dement cu natura, rezultau furtuni imposibil de controlat.

Ca o palidă compensație pentru tot ce se întâmpla aici, UEFA a dat un ultimatum Federației Irlandeze de Fotbal, pentru a reprograma meciul cu Iugoslavia, din preliminariile Campionatului European din 2000. Inițial, UEFA atribuise victoria cu 3-0 sârbilor, după ce Irlanda refuzase să acorde viză de intrare în țară fotbaliștilor iugoslavi. Rezultatul a nemulțumit pe toată lumea. Sârbii au declarat că n-au nevoie de pomană, iar irlandezii au făcut apel împotriva deciziei.

Deși declarațiile politicienilor au început să mă plictisească tot mai tare, nu am putut să nu rețin una dintre ele. Președintele Partidului Democrat Zoran Djindjic a avut, brusc, o revelație și a trimis o scrisoare celor 3 negociatori ai comunității internaționale, Martti Ahtisaari, Viktor Cernomîrdin și Strobe Talbott, cerând garanții de securitate pentru sârbii din Kosovo, după retragerea forțelor sârbe din provincie. “Mă tem că întoarcerea refugiaților albanezi să nu coincidă cu plecarea sârbilor,” a scris Djindjic. “Trebuie ca sârbii să obțină garanții care să-i asigure că forțele internaționale îi vor proteja imediat și nu după stabilirea unei administrații internaționale pentru Kosovo. În lipsa unor asemenea garanții, este dificil să se creadă că majoritatea sârbilor din Kosovo va rămâne în provincie.”

Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav, a transferat în urmă cu 6 luni 5 milioane de mărci germane în bănci sud-africane, informează “Sunday Times“. Marko Milosevic a făcut acest transfer personal, în vederea unei plecări din Serbia. Ziarul a precizat că familia președintelui iugoslav s-a interesat în legătură cu obținerea vizelor și cu vaccinurile necesare pentru a pleca în Africa de Sud. Marko Milosevic este proprietarul unei pizzerii și a unei discoteci la Pozarevac, orașul natal al președintelui iugoslav. Nelson Mandela, care îi va ceda postul de președinte, la 16 iunie, lui Thabo Mbeki, a provocat o controversă luna trecută, afirmând că Milosevic nu va fi expulzat dacă ar fugi din Iugoslavia și ar încerca să se refugieze în Africa de Sud. Ministrul Afacerilor Interne, Mangosuthu Buthelezi, a dezmințit afirmația președintelui, declarând că Africa de Sud nu va autoriza intrarea unui “criminal ca Milosevic” pe teritoriul său.

Ceea ce se întâmpla acum în Iugoslavia ne afecta emoțional și pe noi, deși ne străduiam din răsputeri să fim cât mai obiectivi. Dar era imposibil să rămâi indiferent în fața dezamăgirii generale. Astăzi, Eugen Mihăescu a transmis pentru “Cotidianul” unul din cele mai violente eseuri ale sale, care avea să fie publicat abia în numărul de marți al ziarului, pentru că a ajuns cam târziu. Purta titlul “… de mamă” și – ca de obicei – mi-am ajutat prietenul să-l transmită prin Internet în România.

“Până unde aroganța și puterea pe care ți le dau banii lumii poate să ajungă? Până aici, la limita neobrăzării, la forțarea unui popor la capitulare… Unde ești, tu, MacArthur, să-ți vezi pigmeii? Dar tu, Monty? Cum i-ai trage tu, Montgomery, de urechi! Așa se face pacea și se scrie istoria, mă, ofițeraș de cancelarie? Asta e tot ce v-a lăsat ca moștenire marele Patton? Nu sunteți nici militari, nici politicieni, purtători moderni de salată de fructe vărsată pe pieptul uniformei! Cine v-a proțăpit acolo, în fruntea ierarhiei militare? Și vă mai mirați că progeniturile voastre se împușcă unele pe altele prin școli… Nu uitați un lucru și luați aminte: “Dumnezeu nu bate cu bățul!” Voi vreți să umiliți un popor întreg, silindu-l să îngenuncheze? Păi, dacă după ce v-ați umflat de trufie, ghiftuiților, că sunteți așa de puternici, de ce ați telefonat, mă, să vă cereți scuze Chinei, 4 zile la rând? Vă era frică să nu vă înece chinezii în scuipat? Atunci, de ce ne-ați lăsat sub ruși 50 de ani, lașilor? Fie țărâna ușoară eroilor care au murit degeaba… Acum, atunci și altădată.” Eugen Mihăescu, Belgrad, duminică, 6 iunie 1999.

Poate că, citit fără intonația autorului, textul își pierde un pic din duritate, însă când mi l-a dictat, am fost adânc impresionat. Nici nu puteam fi altfel, când vedeam ce se întâmpla în jur. Ceva din indignarea și tristețea sa mi s-a transmis și mie, când am intrat în direct prin telefon, pentru Știrile ProTV de la 19:30. N-am fost la fel de vehement, dar nu am putut să nu accentuez din nou asupra atmosferei decepționante de aici.

Forțele sârbe au încercat să incinereze cadavrele unor etnici albanezi uciși în Kosovo, pentru a distruge dovezile atrocităților comise pe teritoriul provinciei, informează săptămânalul britanic “The Observer“. Citând 3 martori, publicația precizează că aceștia au văzut un nor de fum ridicându-se deasupra minei Trepca, unde “escadroanele morții” sârbe ar fi ars sute de cadavre, în cea mai mare parte bărbați și tineri apți de luptă. Cadavrele erau transportate cu camionul, apoi incinerate într-un ritm de cel puțin 100 pe zi, iar cenușa a fost vărsată în puțuri abandonate. “The Observer” adăuga că morții fuseseră dezgropați din gropile comune din valea Drenica, unde erau depuse cadavrele prizonierilor de origine albaneză uciși în închisoarea de la Smrekovnica.

Am continuat să fim atenți la știrile transmise de posturile de radio și televiziune despre negocierile de la Kumanovo. Spre dezamăgirea noastră, RTS și-a concentrat jurnalul mai mult asupra luptelor de la granița iugoslavo-albaneză, prezentând un reportaj realizat în zona localităților Kosare și Gorozup. Imaginile arătau sate în care nici o casă nu mai rămăsese întreagă, în urma bombardamentelor efectuate de NATO cu avioanele B-52. Sârbii susțineau că au ucis cel puțin 500 din cei 4.000 de luptători UCK participanți la ofensivă, fără să aminteasca nimic de pierderile suferite de ei. Despre negocierile de la Kumanovo nu au spus mare lucru, însă am remarcat că, în știrea difuzată de RTS, crainicii nu conteneau să insiste că militarii sârbi discută cu reprezentanții Națiunilor Unite și să-l numească pe generalul Michael Jackson “șeful delegației ONU“.

La ora 19:00, cele două delegații au întrerupt, pentru două ore, negocierile de la Kumanovo. Pentru cină și consultări cu Belgrad-ul și Bruxelles-ul. Sârbii insistau asupra importanței rolului ONU în procesul de pace și solicitau ca retragerea forțelor lor din Kosovo să dureze două săptămâni, și nu una, cum cerea NATO, motivând că au probleme cu carburanții, iar șoselele și vehiculele de care dispun sunt avariate. Mai solicitau garanții de securitate pentru sârbii care vor rămâne în provincie și asigurări că UCK nu va pune stăpânire pe Kosovo. La rândul lor, reprezentanții NATO le-au propus o variantă conform căreia bombardamentele vor înceta pentru 24 de ore, timp în care sârbii trebuiau să dea dovezi clare că încep retragerea din provincie, abia după aceasta urmând ca raidurile aeriene să înceteze definitiv.

Însă după pauza de cină, negocierile de la Kumanovo nu au mai fost reluate. Nebojsa Vujovic a declarat că delegația sârbă a dat dovadă de bunăvoință și a arătat că este gata să continue discuțiile, acuzând reprezentanții NATO pentru blocaj. “Iugoslavia este gata să accepte desfășurarea în Kosovo a unei forțe internaționale de menținere a păcii, sub egida ONU, care să fie alcătuită conform unei rezoluții a Consiliului de Securitate,” a declarat el. “Venisem aici cu bune intenții, având mandatul Guvernului și Parlamentului de a negocia pacea…”

Mult mai tranșant, generalul Michael Jackson, care a anunțat întreruperea negocierilor, deși delegația NATO ar fi fost dispusă să le reia, a afirmat: “Deocamdată, nu există altă alternativă decât reluarea și intensificarea bombardamentelor.” Astfel încât, după 40 de ore de pauză, la 1:18, la Belgrad sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Alarma a fost declanșată în toate orașele iugoslave și bombardamentele nu au întârziat. Am urcat repede pe hotel “Toplice“, însă Belgradul nu a fost atacat până la ora 2:00, când am văzut câteva tiruri răzlețe ale antiaerienei din cartierul Zvezdara, unde s-au auzit bubuiturile înfundate ale unor explozii, după care, până la 6:28, când s-a ridicat alarma, în capitala iugoslavă a fost liniște.

Dar în Kosovo a fost prăpăd. În câteva ore, avioanele NATO au lansat peste 110 proiectile, concentrându-se asupra sudului provinciei. În special asupra localităților Priștina, Prizren, Suva Reka, Decani, Markovic, Kursumlija și Pec. În numai 30 de minute, asupra muntelui Rudnik, unde se afla un releu al RTS și în pădurile căruia erau ascunși militarii sârbi, au fost lansate aproape 40 de proiectile de diferite tipuri. În zona satului Planeje, sârbii au anunțat că au căzut peste 100 de tone de bombe. După o asemenea avalanșă mortală, am renunțat să-mi mai notez toate detaliile distrugerilor provocate de raidurile din această noapte. Nu mai voiam decât să dorm, sperând că dimineața va aduce vești noi despre negocierile de pace.

Share

target: scandalul bombardării Ambasadei chineze continuă

by

9 mai 1999

În această dimineață, n-am mai auzit sirenele ce anunțau încheierea alarmei aeriene. Eram prea obosit după evenimentele din ultima vreme și am dormit mai mult. După ce m-am trezit, mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când am avut ocazia să ascult interviul realizat telefonic de colegii mei cu Tudor Pendiuc, primarul orașului Pitești, care făcea parte din delegația română a cărei mașină a fost avariată ieri, în drum spre Kragujevac. Acesta nu s-a aventurat să povestească exagerările sârbilor, pentru că automobilul în care se afla trecuse mai devreme peste pod și aflase, probabil, adevărul. După el, am urmat eu și am relatat ce se întâmplase.

La 14:55, o explozie puternică a zguduit centrul Belgradului. Nu a tresărit nimeni, pentru că, deja, Comandamentul Apărării civile anunțase că, la acea oră, urma să fie detonată o rachetă neexplodată rămasă în ruinele sediului General Stab. Explozia a șubrezit și mai tare clădirea și bucăți de beton s-au împrăștiat pe tot bulevardul Knez Milosa, care fusese închis pentru trecători și automobile.

“Statele Unite au clarificat unde se află sursa problemei,” a declarat Jamie Shea, referindu-se la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, informează AFP. “Nu este vorba nici de o eroare de pilotaj, nici de o eroare mecanică. Este clar că o informație greșită a cauzat o eroare în luarea ca țintă a clădirii. Procedurile de durată puse la punct pentru selecționarea și validarea obiectivelor nu au putut corecta eroarea inițială. Întrucât este de domeniul spionajului, nu vor exista, probabil, informații suplimentare. Chestiunile legate de spionaj, în timp de război, trebuie să rămână secrete.”

S-a anunțat că, azi dimineață, 6 explozii puternice au fost auzite la Priștina, unde a fost bombardată zona muntelui Goles. Lângă orașul Djakovica, avioanele NATO au lansat 20 de bombe cu fragmentație asupra pădurilor în care erau camuflate trupele Armatei iugoslave. În timpul bombardamentului, luptătorii UCK au atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo, însă au fost respinși. Posturile de televiziune sârbești au arătat imaginile separatiștilor albanezi uciși în lupte, spunând că printre ei se aflau mujahedini și mercenari straini. Cuprinși de panică la auzul bombardamentelor, refugiații albanezi din coloanele ce se îndreptau spre graniță au luat-o la fugă încotro au văzut cu ochii.

La Belgrad, a fost sărbătorită azi, cu mare pompă, Ziua Victoriei împotriva fascismului. Reprezentanții autorităților și mai mulți generali au depus coroane de flori la monumentele eroilor căzuți în luptele împotriva armatelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În toate discursurile ținute cu aceste ocazii, sârbii au subliniat că astăzi, Iugoslavia înfruntă o nouă agresiune de tip fascist, cea a NATO.

După-amiaza, în timp ce stăteam la o cafea, pe o terasă din Trg Republike, am auzit hărmălaie. Un grup de 2-300 de persoane demonstrau împotriva atacurilor NATO. Erau cetățenii chinezi aflați la Belgrad. Am mers cu ei spre ambasada bombardată, unde sârbii aduseseră flori și au aprins lumânări. Chinezii scandau lozinci pe limba lor și strigau “Serbia! Serbia!“, stârnind aplauzele trecătorilor. Polițiștii sârbi au reușit cu greu să-i oprească să nu devasteze ambasadele părăsite ale țărilor NATO.

Televiziunile sârbești au prezentat pe larg demonstrațiile de la Beijing. Acolo, la îndemnul liderilor, studenții au urcat în câteva autobuze și au fost duși în fața Ambasadei SUA. Strigau “Clinton – noul Hitler!” și “Jos imperialismul american și lacheii lui!” și aveau fețele vopsite în roșu, în memoria celor uciși în bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad. Aruncau cu tot ce le cădea în mână înspre clădire și câțiva au reușit să sară gardul, intrând în curtea misiunii diplomatice americane.

Ambasadorul american James Sasser a intrat în panică, declarând prin telefon ziariștilor că ambasada este asediată, iar el, personalul diplomatic și familiile lor sunt ostatici. Sasser era foarte speriat și se plângea că autoritățile chineze încurajează manifestațiile. Își pierduse cumpătul de tot, văzând miile de chinezi furioși care strigau “Sânge pentru sânge!“. Spre seară, demonstrațiile s-au potolit, însă cei 50 de chinezi care continuau să urle în fața intrării l-au împiedicat pe ambasador să iasă din cladire.

“China susține ferm și protejează, conform legii, toate acțiunile legale de protest față de atacul NATO, desfășurat sub conducerea Statelor Unite, asupra Ambasadei Chinei în Iugoslavia,” a afirmat vicepreședintele Hu Jintao, într-o declarație solemnă transmisă de televiziunea de stat chineză. “Sperăm că masele, luând în considerare interesele fundamentale ale națiunii și situația în ansamblu, vor desfășura aceste acțiuni în ordine și respectând legea, pentru a menține stabilitatea socială“. Hu a adăugat că autoritățile chineze îi vor proteja pe cetățenii străini aflați pe teritoriul țării.

Seara, dupa corespondența din Știrile ProTV de la 19:30, am coborât să mănânc. În barul hotelului, toți românii erau strânși în jurul unui necunoscut, pe care îl ascultau cu sufletul la gură. Mi-am tras și eu un scaun la masa lor și, după câteva cuvinte, mi-am dat seama că era unul din ziariștii care se aflau în mașina ce a însoțit convoiul din Pitești și a fost accidentată pe pod. L-am ascultat povestind, sub privirile pline de admirație ale celorlalți, cum suflul exploziei a catapultat prin aer mașina, care a căzut pe șosea, de la 30 de metri. Nu m-am putut abține și am început să râd. L-am întrerupt, întrebându-l dacă a văzut vreodată ce a mai rămas întreg dintr-un automobil care a căzut de la 30 de metri. S-a bâlbâit și a încercat să-și continue povestea.

Iritați, ceilalți m-au contrat, crezând c-aș fi invidios pe spectaculoasa aventură trăită de piteștean. Râzând în hohote, i-am spus ziaristului că primarul Tudor Pendiuc a explicat, în interviul telefonic dat la ProTV, ce s-a întâmplat de fapt. A încercat să mai spună ceva dar, când am adăugat că am văzut la televizor imaginile automobilului ce nu avea mare lucru și am dat detalii exacte despre ce s-a întâmplat, a tăcut mâlc. M-am dus să mănânc și, când m-am întors, George Roncea mi-a spus că piteșteanul a dispărut în camera lui. Nu l-am mai văzut de atunci. Avusese noroc că Mile Cărpenișan era plecat în România, altfel bășcălia ar fi fost și mai mare.

Mai târziu, la hotel a ajuns și Dragan, “scriitorul” care avea grijă de noi. Am stat cu el, cu Nelu Madjinca și cu George la povești, comentând explicațiile NATO potrivit cărora au bombardat Ambasada Chinei din cauza unei informații greșite transmisă de un agent al CIA. Nelu ne-a spus ultimul banc scos “pe piață” de sârbi, la auzul știrii. Cică CIA și-a antrenat cel mai bun agent, care a învățat perfect sârbește și și-a însușit biografia unui sârb emigrat în SUA, încercând să se infiltreze în familia acestuia din Belgrad, pentru a putea transmite informații americanilor. Ajuns la Belgrad, spionul a bătut la ușa casei unde locuia bătrâna mamă a lui Zoran, sârbul emigrat în SUA. Femeia i-a deschis și spionul a dat s-o îmbrățișeze spunându-i “Săru’ mâna, mamă! Sunt eu, Zoran și m-am întors acasă!” Deși, la cei 80 de ani ai săi, nu mai vedea bine, bătrâna i-a răspuns: “Tu nu ești Zoran al meu.” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 2 ani și m-am îmbolnăvit de pojar și m-ai îngrijit și mi-ai spus povești?” “Țin minte,” i-a răspuns bătrâna, “dar tu nu ești Zoran al meu!” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 5 ani și am căzut de pe bicicletă și mi-am rupt mâna și n-am avut curajul să-ți spun?” “Asta țin minte, băiatule, dar tu nu ești Zoran al meu.” Exasperat, spionul a mai încercat o dată: “Mamă, nu mai ții minte când am venit prima oară cu o fată acasă, când erai la piață, și te-ai întors și ne-ai prins în pielea goală?” “Țin minte și asta, dar tu nu ești Zoran al meu.” “Ba da, eu sunt Zoran!” a strigat, disperat, spionul. “Nu ești Zoran,” a răspuns, liniștită, bătrâna, “Zoran al meu nu era negru!”

Bancul, a cărui versiune o mai auzisem, suna atât de amuzant în contextul de la Belgrad, încât nu m-am putut abține să nu-l povestesc în direct, în următoarea transmisie pentru ProTV. Văzând cum ne distram, Tavi Penda a venit la masa noastră. Provocator, Dragan l-a rugat să stea nemișcat un sfert de oră, să-i facă portretul. Și sub privirile uimite ale tuturor, a schițat în creion, pe o bucată de hârtie, un portret extraordinar de reușit. Încântat că ne-a mai lăsat o dată cu gurile căscate, Dragan s-a ridicat și s-a dus în camera lui. “Mâine mi-l faci și tu pe al meu,” i-a răspuns lui Tavi, care ceruse să-și ia revanșa.

O explozie cauzată, probabil, de un tir cu racheta, s-a produs în această seară în apropierea aerodromului de la Kumanovo (regiune cu majoritate sârbă din nord-estul Macedoniei), unde este staționată o parte a contingentului francez. Potrivit militarilor care au asistat la această scenă, proiectilul a fost tras la ora 20:15, de la circa 300 de metri, în direcția aerodromului și a explodat înainte de a atinge incinta, fără a face victime, a precizat pentru AFP, locotenent-colonelul Charles de Kersabiec, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. Această explozie survine după un sfârșit de săptămână tensionat, de multe ori fiind aruncate pietre împotriva vehiculelor franceze din cadrul NATO.

Noaptea ce a urmat a fost plină de ciudățenii. În primul rând, pentru prima dată de la începutul războiului, după 47 de zile de bombardamente, la Belgrad nici măcar nu a fost dată alarma aeriană. În al doilea rând, posturile de radio și televiziune au transmis un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei iugoslave, care anunța retragerea unor unități din provincia Kosovo. “Dat fiind că operațiunile împotriva așa-zisei UCK sunt încheiate, Comandamentul Suprem a ordonat retragerea din Kosovo a unei părți a unităților militare și de Poliție,” se spunea în comunicat. “Această decizie a intrat în vigoare începând cu 9 mai, ora 22:00.” Comunicatul confirma informațiile neoficiale pe care le aveam deja, potrivit cărora sârbii au curățat Kosovo de luptătorii separatiști, trimițând acasă, alături de militari, și o parte a trupelor speciale, care au cercetat tufiș cu tufiș întreaga provincie. Oricum, știrea nu i-a impresionat prea tare pe oficialii NATO, care au declarat că doresc dovezi concrete ale retragerii și, pentru a scăpa de bombardamente, sârbii mai au de îndeplinit o serie de condiții.

Și în restul țării a fost liniște. Alarma aeriană a sunat doar la Niș, Cacak și Kraljevo și numai primul oraș a fost bombardat. În jurul orei 1:35, în zona de nord-vest a Niș-ului, unde se afla aeroportul, a fost auzită o explozie, urmată, 15 minute mai târziu, de alte două. Înainte de a merge la culcare, Boban, tânărul care avea grijă de buticul din hotel, m-a chemat la masa lui, unde stătea împreună cu încă cineva. Era un prieten de-al lui, care locuia chiar la Nis și venise câteva zile la Belgrad. “Voi, belgrădenii, sunteți niște oameni fericiți! Vă bombardează americanii,” ne-a spus acesta. Stupefiați, l-am rugat să ne explice de ce. “Păi, la Niș, e vai și amar de noi, că ne bombardează piloții turci din NATO. De o săptămână se chinuie să distrugă podul din centrul orașului și nu-l nimeresc. Au prăpădit toate casele din jur, inclusiv Consulatul Greciei, dar podul tot nu l-au distrus. Câteodată, ne vine să-l aruncăm noi în aer, numai să ne lase, dracului, în pace!” Era plin de năduf.

Generalul Klaus Naumann, fostul președinte al Comitetului Militar al NATO, a prezentat un bilanț critic al atacurilor aliate împotriva Iugoslaviei, într-un “raport confidențial” citat de ediția de astăzi a cotidianului grecesc “To Vima“, publicație apropiată guvernului de la Atena. Generalul a subliniat că NATO “nu și-a atins obiectivul inițial de a-l obliga pe Slobodan Milosevic să accepte exigențele internaționale și de a împiedica Iugoslavia să ducă o politică de epurare etnică“. Naumann a precizat, totuși, că NATO “s-a impus clar și continuă să dețină avantajul militar, reușind să slăbească posibilitățile lui Milosevic de a efectua operațiuni militare”.

Comentând detaliat rezultatele militare, Naumann aprecia că “sistemul de apărare antiaeriană al Iugoslaviei a suferit avarii mari“, în timp ce distrugerea căilor de comunicație și a industriei petroliere a “redus într-o măsură importantă mobilitatea forțelor iugoslave în Kosovo și a afectat serios suplețea strategică a Iugoslaviei”. În Kosovo, “unitățile armatei și ale forțelor speciale de Poliție au suferit pierderi ușoare și medii, dar NATO a reușit – în mare – să împiedice Iugoslavia să distrugă UCK și să își finalizeze operațiunile de purificare etnică”.

Înainte de a merge la culcare, am ascultat la radio un comentariu al agenției France Presse, care anunța că activitățile UNHCR în Kosovo sunt amenințate de o criză financiară majoră, deoarece guvernele occidentale nu au oferit banii promiși. “Guvernele care nu ne-au furnizat fonduri sunt primele care ne critică,” explica Dennis McNamara, reprezentantul în regiune al UNHCR. “Există aici o ambiguitate care nu este acceptabilă și care ne face viața extrem de dificilă. Suntem extrem de deceptionați de răspunsul guvernelor donatoare, dintre care cele mai importante nu au contribuit la bugetul operațiunii de salvare a refugiaților, estimat la 143 de milioane de dolari pentru 3 luni.” Într-adevăr, în timp ce numai donatorii particulari italieni au adunat 8,5 milioane de dolari, Marea Britanie nu a oferit decât 809.000, Franța – 818.000, iar Italia – 816.000. Și aceasta, în condițiile în care o zi de bombardamente costă peste 1 miliard de dolari.

M-am dus la culcare, însă am avut un somn agitat. După atâtea zile și nopți de bombardamente, liniștea mi se părea suspectă, neprevestind nimic bun. Am visat că eram în plin bombardament și, împreună cu Mile, fugeam pe străzile unui Belgrad în ruine, urmăriți de tirurile furibunde ale unui elicopter Apache.

Slobodan Milosevic nu va fi împiedicat să vină să se stabilească în Africa de Sud, dacă va decide să-și părăsească țara, a afirmat Nelson Mandela, citat de AFP. “Ceea ce condamnăm noi sunt actele sale,” a amintit Mandela, referindu-se la acuzațiile aduse forțelor de securitate iugoslave și milițiilor paramilitare sârbe care acționează în Kosovo. Ziarul “The Times” a publicat, în numărul de duminică, informații potrivit cărora Milosevic ar fi transferat în secret cea mai mare parte a averilor familiei sale în Africa de Sud, prin intermediari din Cipru, Israel și Grecia, iar el ar intenționa să ceară azil în această țară.

Share

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

by

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: legenda avioanelor NATO distruse de sârbi la Tirana și Tuzla

by

26 aprilie 1999

De astăzi, programele RTS sunt transmise în direct de toate posturile de televiziune private din Iugoslavia. De la 6:30 la 10:30 – programul de dimineață, după care buletinele de știri de la 17:00, 19:30 și 22:30. Amuzant este că, deși situația a debutat dimineață, abia pe la prânz s-au întâlnit directorii posturilor private și au hotărât, “din proprie inițiativă”, acest lucru. Pe lângă asta, s-a anunțat decizia autorităților militare de a acorda prioritate absolută și exclusivitate de filmare în toate situațiile deosebite pentru reporterii RTS. De parcă nu s-ar fi întâmplat chiar așa încă din prima zi de război…

În buletinul de știri din emisiunea de dimineață a RTS, a fost prezentată opinia unui cartograf olandez, care a demolat, cu exemple concrete, acuzațiile NATO conform cărora au fost făcute, cu ajutorul sateliților, mai multe fotografii ale unor gropi comune din satele Pusto Selo și Izbica din Kosovo. Prima poză arăta un teren viran, iar în a doua se vedea ceva care semăna cu un șir de gropi proaspăt săpate. Comparând cele două imagini, cartograful a fost foarte explicit: “Fie albanezii din Kosovo au avut timp, între două masacre, să construiască în câteva nopți o casă, fie fotografia este trucată.” Pentru a nu lăsa loc de nici un fel de dubii, RTS a prezentat imagini filmate de o echipă a sa în acel loc, în care, în mod evident, nu existau nici un fel de gropi.

Societatea Ziariștilor din România (SZR) a condamnat bombardarea de către NATO a radio-televiziunii de stat iugoslave, se arată într-un comunicat remis astăzi agenției Mediafax. “Aceste fapte s-au întâmplat cu numai câteva zile înainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei și este cu atât mai grav cu cât, pe harta neagră a asasinării jurnaliștilor aflați în misiune se mai adaugă aici, într-o Europă civilizată, noi pete de sânge,” precizează documentul semnat de Cornelius Popa, președintele SZR. “Un act de o asemenea barbarie nu a avut loc până acum în nici una din zonele de conflict ale planetei, nici măcar în Irak, și este cu atât mai reprobabil cu cât el este comis de trupe ale unei alianțe militare care pretinde că reprezintă civilizația și democrația.”

La prânz, împreună cu ceilalți colegi, români sau străini, ne-am dus la înmormântarea a șase dintre jurnaliștii de la RTS uciși vineri noaptea. A fost o procesiune impresionantă, sicriele fiind, efectiv, acoperite cu florile aruncate de cei veniți să-i conducă pe ultimul drum.

După-amiază, am avut o mare surpriză: m-a sunat Ion Cristoiu! M-a anunțat că vine la Belgrad și m-a întrebat dacă aș putea să-l ajut să se cazeze undeva. I-am explicat că locuri la hoteluri sunt și poate alege între “Hyatt“, “Intercontinental” sau “Metropol“, unde sunt condiții excelente. Mi-a răspuns că dorește să stea la același hotel cu noi, ceilalți jurnaliști români. L-am asigurat că nu-i nici o problemă să-i rezervăm o cameră. Am fost foarte emoționat fiindcă lucrasem pentru “Evenimentul zilei” aproape din prima zi în care Ion Cristoiu înființase ziarul și, practic, îi datorez o mare parte din experiența mea jurnalistică.

Pentru că m-am plâns de reproșurile pe care mi le-au făcut sârbii, de când România a aprobat folosirea spațiului său aerian de către aviația NATO și, mai ales, de când țara noastră s-a oferit prima să susțină embargoul petrolier impus de NATO Iugoslaviei, colegii mi-au trimis de la București rezultatele unui sondaj de opinie, realizat luna aceasta de IMAS. Ne-am mai spălat rușinea. Conform sondajului, 75,8 % dintre români sunt împotriva intervenției militare a NATO în Iugoslavia, în timp ce doar 14,9 % o aprobă. Nu le-am mai arătat sârbilor că, până și în aceste condiții, 56,9 procente dintre români se pronunță în favoarea intrării țării noastre în NATO, opinie considerată ca o dovadă de maturitate și luciditate.

Cele 15 țări membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească sancțiunile impuse Belgradului, în primul rând prin neacordarea de vize membrilor conducerii statului și susținătorilor acestora, informează AFP. Printre celelalte măsuri sunt enumerate excluderea Iugoslaviei din toate evenimentele sportive internaționale care se desfășoară pe teritoriul UE, extinderea deciziei de înghețare a bunurilor statului iugoslav aflate în străinătate, extinderea asupra sectorului privat a interdicției asupra creditelor pentru export, extinderea interdicției privind investițiile în Iugoslavia, extinderea embargoului asupra exporturilor către Iugoslavia și interzicerea efectivă a zborurilor între UE și Iugoslavia.

Astăzi, sârbii au permis unei delegații a Comitetului Internațional al Crucii Roșii să-i viziteze pe cei trei militari americani luați prizonieri de sârbi. “Momentul cel mai important a fost când ne-am privit în ochi și ne-am strâns mâinile,” ne-a povestit, după întâlnire, Cornelio Sommaruga, președintele Crucii Roșii Internaționale. “Aș fi incapabil să vă redau ce au simțit ei.” Sommaruga a confirmat că, măcar aparent, cei trei sunt sănătoși.

Guvernul federal a decis astăzi că Armata iugoslavă are dreptul de a rechiziționa toate bunurile necesare pentru apărarea patriei. Hotărârea de guvern, care a intrat imediat în vigoare, stipulează că, în caz de necesitate, proprietarii sunt obligați să pună la dispoziția militarilor iugoslavi toate bunurile mobile și imobile, în special stațiile service, pompele de benzină și depozitele de carburanți, echipamentele destinate difuzării de emisiuni radio și TV, precum și echipamentele de tipărire a cărților și ziarelor. Este o amenințare voalată la adresa ziarelor, posturilor de radio și televiziune private. În caz că nu adoptă o atitudine convenabilă, reprezentanții Armatei pot veni imediat și, în virtutea hotărârii de guvern, pot să le confiște aparatura. Hotărârea a fost un nou motiv de tensiune între Serbia și Muntenegru. Ministrul muntenegrean al economiei Vojin Djukanovic a declarat că va refuza să o aplice, considerând-o nelegitimă. Totuși, el nu a exclus posibilitatea ca “anumite resurse să fie puse la dispoziția armatei, dar numai cu acordul Guvernului muntenegrean“.

Un elicopter american AH-64 Apache s-a prăbușit, în mod accidental, în apropiere de Tirana, iar cei doi membri ai echipajului au fost scoși nevătămați dintre resturile aparatului, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Elicopterul participa la “operațiuni de antrenament de rutină“, la circa 40 de kilometri nord-est de Tirana, în momentul în care s-a produs accidentul, la ora locală 22:20. Un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Apărării, colonelul Richard Bridges, a confirmat că accidentul nu a fost cauzat de “vreun tir al dușmanului”.

Vestea prăbușirii elicopterului Apache ne-a adus-o Dragan, “scriitorul”. A fost difuzată și de posturile de radio sârbești, după vreo două ore. Stăteam cu Mile Cărpenișan în barul hotelului și așteptam sirenele alarmei aeriene. “Cad și singure, fără să le doborâm noi,” ne-a spus Dragan, zâmbind pe sub mustața stufoasă. “Vă dați seama ce-o să fie dacă vor îndrăzni să se apropie de Kosovo.” După ce a mai băut o bere, ne-a dat de înțeles că, în ciuda dezmințirilor NATO, antiaeriana sârbă n-ar fi tocmai străină de prăbușirea elicopterului.

De altfel, Dragan ne-a mai povestit niște întâmplări pe care le-am auzit, mai târziu, și de la alți sârbi. Poveștile au devenit rapid foarte populare și era suficient să pomenești unui sârb de avioane și de Tuzla sau Tirana, că începea să râdă cu subînțeles. Dragan pretindea că, într-o zi, pilotul unui MiG-29 sârbesc a atacat prin surprindere avioanele NATO aflate pe aeroportul din Tuzla, distrugând la sol 17 aparate. Cea de-a doua poveste era asemănătoare. Sârbii au aflat, de la rușii care monitorizau prin satelit situația din Iugoslavia, când AWACS-ul nu a funcționat vreme de 15 minute. În acest interval, două avioane sârbești au atacat, zburând la joasă înălțime, aeroportul din Tirana și au distrus la sol cel puțin 10 avioane ale NATO.

Nu știu dacă istoriile erau adevărate, însă este interesant că au apărut exact când oficialii NATO anunțau că suplimentează numărul avioanelor pe care le vor folosi în raidurile împotriva Iugoslaviei. Oricum, și dacă nu erau adevărate, nu am putut să nu remarc abilitatea cu care serviciile secrete iugoslave au răspândit zvonurile, precum și momentul bine ales. Cu toate că Dragan nu ne-a mințit niciodată când ne-a plasat câte-un pont.

Președintele Jacques Chirac i-a explicat lui Boris Elțîn, în timpul unei lungi conversații telefonice având ca subiect problema Kosovo, că este în continuare necesară “accentuarea presiunilor exercitate asupra autorităților de la Belgrad”, relatează AFP.

Președintele Slobodan Milosevic l-a trimis astăzi pe vicepremierul federal Zoran Lilic, responsabil cu problemele de securitate, în Libia. Acesta i-a transmis colonelului Muammar al Gaddafi un mesaj în care i-a cerut să intervină pentru o reglementare a crizei din Iugoslavia. Milosevic și-ar dori ca soldații libieni să facă parte dintr-o viitoare forță de menținere a păcii în Kosovo.

Alarma a sunat la 23:12. Ne-am urcat pe acoperiș și, după o jumătate de oră, am putut urmări un puternic atac aerian asupra Novi Sad-ului. Timp de 20 de minute, antiaeriana orașului a tras din toate pozițiile asupra avioanelor care bombardau coastele muntelui Fruska Gora. Cred că în pădurile de pe munte sunt ascunse trupele iugoslave, altfel nu-mi explic înverșunarea cu care NATO bombardează zona. În același timp, au fost bombardate aeroporturile din Sombor și Kraljevo, localitățile Uzice, Cacak și Sabac și podul peste râul Istok din Backa Palanka.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat trecerea a 30 de avioane de alimentare suplimentare sub comanda NATO, urmând să se angajeze în acțiunile de bombardament împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Aceste întăriri, care vor fi trimise începând de sâmbătă, au fost cerute de comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, adăugând, totodată, că va fi necesară mobilizarea rezerviștilor.

La 1:05, când coborâsem în bar, să ne încălzim puțin, o bubuitură groaznică ne-a făcut să sărim de la mese. Am constatat cu mândrie că războiul ne crease niște reflexe perfecte. În clipa în care am auzit bubuitura, eram deja ascunși: eu sub o masă, Mile după un stâlp. Geamul dinspre stradă încă mai vibra când eram din nou în picioare, iar Dule, barmanul, se ridica zâmbind senin de după pult.

De pe acoperiș, se vedea o dâră de fum dinspre Novi Beograd și am alergat pe colina Kalemegdan, de unde puteam vedea ce s-a întâmplat. NATO bombardase din nou clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist (CK), acum centrul “USCE“. De această dată, două proiectile au lovit acoperișul pe care se aflau câteva relee de emisie și antene satelit ale televiziunilor și radiourilor care funcționau în clădire, înainte de a fi bombardată acum câteva zile. Blocul CK arăta sinistru, cufundat în întuneric și cu vârful învăluit într-un nor de fum. Proiectilele nu au fost incendiare și nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Dupa ce ne-am lamurit că nu se întâmplase nimic grav (comparativ cu dezastrele din ultimele zile), ne-am dus la culcare. La Studio B, am văzut imagini ale momentului în care al doilea proiectil a lovit CK și am aflat că, pe la 23:45, asupra unei cazarme din Kumanovo (Macedonia) în care se aflau trupe NATO, au fost aruncate două grenade de mână. Soldații din gardă nu au apucat să reacționeze și cele două automobile ale atentatorilor au dispărut în întuneric.

Am adormit și am avut noroc cu sirenele de încetarea a alarmei aeriene de la 6:16, care m-au trezit la timp ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share