target: sârbii refuză să-mi prelungească acreditarea de război

6 mai 1999

Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.

În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.

În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.

“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.

M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”

Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată.

Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.

Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”

Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.

Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”

Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?

Bilal Sherifi a anunțat la TiranaUCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK  să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”

Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.

Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.

Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.

În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.

A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”

A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.

Ne-am bucurat  că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”

Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.

UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”

În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.

După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.

Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.

În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.

În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.

Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.

Share

target: arma secretă a NATO, bomba cu grafit

2 mai 1999

Alarma a încetat la 6:28, însă nu ne-am trezit decât mai târziu. Era duminică și nici eu, nici Mile Cărpenișan nu aveam transmisie decât seara. Jurnalele tuturor televiziunilor iugoslave arătau imagini ale rămășițelor avionului F-16 doborât azi-noapte și repetau declarația lui Jamie Shea, care confirma că au pierdut aparatul. Pe lângă aceasta, sârbii susțineau ca antiaeriana a mai lovit un avion inamic, de tip A-10.

“Avionul A-10 a avut o problemă la motor, provocată de apărarea antiaeriană,” a confirmat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. “Pilotul nu a fost rănit și a reușit să ajungă în Macedonia. Este pentru prima dată când un avion al NATO este lovit de apărarea antiaeriană iugoslavă.” Conform militarilor occidentali, “avionul invizibil” F-117 ar fi fost distrus după ce a fost dezechilibrat de explozia, în apropierea sa, a unei rachete antiaeriene.

În această dimineață, la ordinul lui Slobodan Milosevic, au fost eliberați cei 3 soldați americani luați prizonieri în 31 martie. Ei au fost predați reverendului Jesse Jackson, care a plecat spre Croația, într-un autocar însoțit de două automobile Mercedes. În comunicatul oficial difuzat de Centrul militar de presă, se spunea: “Noi nu-i vedem pe soldații americani ca pe niște inamici, ci ca pe niște victime ale militarismului și războiului.” În punctul de frontieră croat Lipovac, unde a fost organizată o conferință de presă, cei 3 soldați au declarat că au fost foarte bine tratați de sârbi, în timpul celor 32 de zile de captivitate.

Fost candidat prezidențial american și vârf de lance al mișcărilor pentru drepturi civice din Statele Unite, Jesse Jackson este recunoscut ca o persoană care a avut succes și în trecut în misiuni controversate pe lângă lideri considerați paria de Washington, cum ar fi președintele sirian Hafez al Assad, liderul irakian Saddam Hussein sau șeful statului cubanez Fidel Castro, comenta agenția Reuters. Astfel, în 1983, Jesse Jackson a negociat în Siria eliberarea unui ofițer din marina militară americană. În 1987, în cursul unei călătorii la Havana, a obținut de la Fidel Castro eliberarea a circa 50 de deținuți cubanezi. În 1990, Jackson a fost primul american care a adus ostatici din Kuweit și Iran. Pastorul Jackson, baptist, în vârstă de 57 de ani, este una dintre personalitățile de frunte ale aripii de stânga a Partidului Democrat din Statele Unite, de la care a reușit să obțină, în două rânduri, nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, în 1984 și 1988.

La ora 11:00, în unele cartiere ale Belgradului a început să plouă cu fluturași albi. Erau niște manifeste lansate de NATO, care i-au amuzat copios pe cei care le-au găsit. Sârbii erau îndemnați să se ridice la luptă împotriva lui Slobodan Milosevic. În text, președintele iugoslav era comparat cu un inconștient jucător de poker, care va pierde provincia Kosovo, după ce întreaga țară va fi transformată în ruine.

La 12:20, o bubuitură puternică a zguduit zidurile clădirilor din centrul orașului. Am sărit de pe scaune, enervați că crezusem o clipă zvonul că, în schimbul eliberării celor 3 soldați, sârbii ar fi obținut trei zile de pace. Imediat după aceea, au început să sune sirenele alarmei aeriene. Deși Apărarea civilă a anunțat că bubuitura ar fi fost provocată de un avion al NATO care a spart bariera sonică la joasă altitudine, nu ne-a păcălit. Deja deosebeam bubuiturile și, după ce am dat câteva telefoane, am aflat că un proiectil fusese lansat asupra cartierului Rakovica. Până la 14:02, când s-a ridicat alarma, nu s-a mai întâmplat nimic.

NATO ar trebui să constituie nucleul unei forțe internaționale de securitate în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Rubin. “Trebuie să vedem că aceste un milion de persoane se întorc la căminele lor,” a subliniat el, într-o declarație acordată canalului de televiziune CNN. “Refugiații nu vor să se întoarcă acasă, după ce au suferit atâtea atrocități, dacă o ceată de ucraineni se agită cu puștile.”

Avioanele NATO au bombardat zona vârfului Iriski Venac de pe muntele Fruska Gora. La 14:30, la Gnjilane, în ciuda înverșunării cu care a ripostat antiaeriana, NATO a reușit să distrugă o hală a fabricii “Mladost.

O alta alarmă, care a durat 30 de minute, a fost anunțată la 18:57. Din jurnalul RTS am aflat că, la ora 8:40, patru proiectile au lovit sediul Poliției din Kosovska Mitrovica, distrugându-l din temelie. Exploziile au provocat mari pagube clădirilor din jur și cel puțin 50 de automobile au fost sfărâmate. Cadavrele a doi bărbați au fost scoase de sub dărâmături și 35 de persoane, printre care și copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În timpul raidului aerian de la prânz, au fost bombardate mai multe localități din Kosovo.

“În această dimineață, în autogara din Prizren, unde se aflau 3.000 de persoane, polițiștii sârbi au început să controleze actele și să-i împiedice pe oameni să urce în autobuze, deși, anterior, Poliția le pusese la dispoziție aceste autobuze, pentru a putea pleca,” a declarat un martor ocular. Locuitor din Prizren, el a putut, totuși, fugi împreună cu familia, pentru că este originar dintr-un sat vecin: “S-a creat panică, toată lumea s-a grăbit să urce în autobuze. Polițiștii au tras o serie de rafale în aer.

Seara, am văzut interviul acordat de Mira Markovic, soția lui Milosevic, jurnalistului american Dan Rather de la CBS. În dorința de a servi publicului american clișeele cu care s-a obișnuit să trăiască, reporterii vânau orice mișcare a acestei femei. Făcea parte din imaginea – devenită clasică – a dictatorului care are o nevastă ce îi alimentează cele mai absurde dorințe. Pe care familia Ceaușescu o hrănise atâția ani. Privind interviul, am avut doar impresia că văd o femeie hărțuită și pusă, pe de o parte, să-și apere soțul și poporul, și pe de altă parte, făcând față cu greu unui rol în care, de altfel, nu avea ce căuta. Interviul nu a adus nimic nou și cred că i-a dezamăgit pe cei care l-au văzut. Mira Markovic a încercat să accentueze drama prin care trec sârbii și să dezmintă, fără puterea de convingere a soțului său, acuzațiile că forțele sârbe ar duce o campanie de purificare etnică în Kosovo.

Ministrul german al Mediului, ecologistul Jurgen Trittin, a pledat pentru eliminarea președintelui Slobodan Milosevic, într-o intervenție la postul public de televiziune ARD. Evocând ideea “asasinării tiranului”, Trittin susținea că apreciază această formă de violență ca fiind “justificată și explicabilă“.

Alarma a sunat la ora 21:05 și am urcat pe acoperiș, să vedem dacă se întâmplă ceva. La 21:46, când ne plictisisem și ne pregăteam să coborâm, am văzut niște străfulgerări albastre și Belgradul s-a cufundat în întuneric. Întreaga Serbie s-a cufundat în întuneric. Am reușit să aflăm, de la un post de radio ce și-a pornit generatorul propriu de curent, că a fost lovită o centrală electrică și sistemul energetic național a fost avariat. NATO susținea că, în acest fel, taie posibilitatea militarilor sârbi de a mai comunica și împiedică folosirea radarelor care ghidează antiaeriana. De altfel, aproape din oră în oră, avioanele Aliaților au atacat Belgradul, lansând câte o rachetă, parcă pentru a testa capacitatea sârbilor de a riposta în aceste condiții. Și care a fost promptă: fiecare rachetă a fost doborâtă.

Fiind o situația cu totul nouă, nu am știut cum să reacționăm și am rămas pe acoperiș, să vedem ce se mai întâmplă. Am auzit la radio că, la Valjevo, 7 proiectile au lovit un cartier de locuințe, două blocuri turn fiind complet distruse. Sârbii susțin că ar fi lovit, la rândul lor, un avion inamic. Pe la 2:30, am coborât, bâjbâind, în cameră și am avut o surpriză neplăcută: la robinete nu mai curgea nici un strop de apă. Ne-am culcat înjurându-i pe americani și războiul ăsta blestemat. Ne-am trezit la 4:30, cu lumina în ochi. Uitasem becul aprins și, în centrul Belgradului, aprovizionarea cu energie electrică fusese restabilită.

“Este vorba despre o armă ultrasecretă, despre care preferăm să nu discutăm în public,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Aceasta dezorientează și perturbă computerele, oprindu-le dintr-o dată, ceea ce – credem noi – are un important impact, chiar dacă durata blocajului a fost scurtă, de aproximativ 7 ore. Am vrut să demonstrăm capacitatea de a opri sistemul electric în momentul în care vrem noi, fără a distruge infrastructura de bază, care le permite civililor să fie aprovizionați cu electricitate.”

Am mai dormit puțin și m-am trezit ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am reușit să aflu că prăbușirea sistemului energetic iugoslav a avut loc după ce avioanele NATO au lansat câteva bombe cu grafit asupra instalațiilor termocentralelor de la Kostolac și Obrenovac. Bombele nu au provocat distrugeri, ci doar o serie de scurt-circuite: acele flame albastre pe care le-am zărit de pe acoperiș.

Bombele cu grafit erau o armă secretă, a cărei existență nu fusese dezvăluită până acum și care a fost folosită pentru prima dată aseară. Ghidată prin satelit, bomba explodează deasupra instalațiilor electrice și împrăștie un nor de praf de grafit, care se întinde pe sute de metri și provoacă scurt-circuite în lanț. Curentul a revenit în câteva orașe, prioritară fiind alimentarea spitalelor și restabilirea aprovizionării cu apă. Slobodanka Ilic, directorul Institutului de Neonatologie, a declarat că viețile a 111 copii, născuți înainte de termen și internați în institut, au fost în mare pericol din cauza atacului. “Generatoarele noastre nu pot asigura electricitate decât pentru câteva ore și numai pentru aparatele vitale, ceea ce este insuficient pentru a oferi un ajutor medical adecvat copiilor născuți prematur.”

Share

target: NATO bombardează un autobuz cu călători la Luzane

1 mai 1999

Astăzi, am apucat să ne plimbăm prin oraș. Era o zi frumoasă, liniștită și ne-am dus să mâncăm pe Skadarlija. Aceasta este una din străzile celebre ale Belgradului. Veche, pavată cu bolovani rotunjiți de vreme, strada e plină de cârciumi. Toate își datorează celebritatea personalităților care obișnuiau, în diferite epoci, să mănânce și să bea un pahar cu vin în ele. Ne-am așezat pe terasa uneia și, după ce am comandat ceva de mâncare, șeful de sală și-a dat seama că suntem români și ne-a adus “cartea de onoare” a localului, să ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.

În general, era ieftin să mănânci la restaurant (în jur de 10-15 mărci germane de persoană) și la fel s-a întâmplat în această sâmbătă. Însă aveam să ne convingem că toți chelnerii din lume sunt la fel. Când am revenit, după mai multe zile, pe Skadarlija, șeful de sală a strigat dupa noi și ne-a invitat din nou pe terasa localului său. De această dată, nu ne-a iertat și ne-a înșelat cu neobrăzare, încărcând nota de plată cu cel puțin 100 de dinari (10 mărci) de persoană. N-am comentat. Am plătit și am plecat, însă a doua zi am trecut din nou prin fața restaurantului său și, când ne-a strigat să venim la el, am clătinat, zâmbind, din cap și ne-am așezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.

Președintele Bill Clinton a anunțat o înăsprire a sancțiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operațiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Casa Alba și citat de AFP. Printre măsurile decise, figurează și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le deține în SUA sau sunt sub controlul unor entități americane. Clinton a luat, totuși, hotărârea de a menține “scutirile, deja în vigoare, de care beneficiază Muntenegru, datorită susținerii pe care Statele Unite o acordă guvernului său multietnic, ales în mod democratic”.

La un moment dat, în timp ce mâncam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, care m-a întrebat, râzând, ce i-am făcut lui Ion Cristoiu. N-am știut ce să-i răspund și mi-a explicat că acesta a scris despre noi în editorialul său de astăzi din “Cotidianul. Curioși, l-am rugat să ne trimită articolul prin fax.

Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan sunt, după o lună de ședere la fața locului, adevărați experți în arta militară. În nopțile petrecute pe acoperișul hotelului, m-au învățat ce să fac la ivirea unei rachete de croazieră, mi-au arătat, după zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost țintite, mi-au atras atenția asupra tacticii folosite de antiaeriana sârbă. Au ajuns atât de buni cunoscători într-ale războiului, încât mi-au putut spune, după zgomotul avioanelor, tipul lor și, după direcția de unde veneau, locul de unde plecaseră. (…)

În timp ce ditamai jurnaliștii occidentali de la CNN, AFP, BBC o șterg de la fața locului când se zvonește că avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrați la care, probabil, faimoșii gazetari ai Vestului se uită de sus, ca la niște amărâți din Est, care n-au în spate decenii de tradiție a presei independente, rămân, riscându-și viața. În timp ce bravii jurnaliști occidentali așteaptă să fie duși de către oficialități la locul unde o clădire a fost lovită, ai noștri dau fuga pe străzi și ajung înaintea lor, fără a șovăi o clipă la gândul că ar putea păți ceva în nebunia de la locul unde clădirea a fost lovită. (…)

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acești tineri patima de a scrie adevărul, de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar dori guvernanții de la București. Le-am urmărit seară de seară transmisiile de la Belgrad, când eram în România. Am sesizat imediat strădania de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar vrea să audă unii sau alții. Stând cu ei în zilele și nopțile când am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o trăiește jurnalistul aflat la fața locului. Sunt situații când cei de la București, închiși în spațiul strâmt al redacțiilor și al funcțiilor, ar vrea să-i contrazică, fie din necunoaștere, fie din antrenarea în tot felul de jocuri. Jurnaliștii noștri de la Belgrad nu se lasă până nu reușesc să transmită cititorilor și telespectatorilor adevărul despre ce se întâmplă în Serbia.”

Mărturisesc că editorialul ne-a făcut o mare plăcere, deși am glumit multă vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar așa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn că vorbele noastre nu se risipesc în vânt și cineva înțelege că încercăm să-i ajutăm pe români să priceapă ce se petrece aici. Cu atât mai important ni s-a părut avertismentul din finalul editorialului:

“De aici, de la sute de kilometri distanță, îi felicit și le promit că le voi crede relatările. Sperând din toată inima că, indiferent de riscurile pe care și le asumă, vor continua să spună adevărul. Îi avertizez că nu numai eu, dar și milioanele de români care îi ascultă și îi urmăresc, își vor da seama imediat când vor relata nu ceea ce văd și simt, ci ceea ce vrea să citească sau să audă guvernanții de la București.”

L-am sunat pe Ion Cristoiu și i-am mulțumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre demența piloților NATO, care au bombardat două autobuze pline de călători. Abia aflasem că ieri, la 13:25, pe șoseaua Kraljevo-Kragujevac, în dreptul satului Vitanovac, un avion al aliaților s-a năpustit în picaj asupra unui autobuz. Unul din cele două proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanță de vehicul. Schijele au rănit 8 pasageri, printre care și o fetiță de 7 ani.

Astăzi, autobuzul care făcea cursa Priștina-Niș a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute întârziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, când trecea peste un pod lângă localitatea Luzane, autobuzul în care se aflau 60 de pasageri a fost lovit în plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt în două de explozie, jumătatea din față prăbușindu-se în apele râului. Atacul a făcut 40 de morți, restul pasagerilor fiind răniți grav. “Racheta nu a atins nimic în afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului și explozia. Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns lângă pod a fost cadavrul fără cap al unui copil. Unul dintre supraviețuitori se învârtea, năuc, în jurul autobuzului. A căzut în genunchi și l-a acoperit cu un șal negru pe tatăl său, care zăcea mort pe asfalt.”

La puțină vreme după atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanță care venea în ajutorul răniților. Deși girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul în apropierea ambulanței, schijele rănindu-l la cap pe unul dintre medici.

Un oficial al NATO a confirmat agenției Reuters că podul de lângă Luzane nu se afla pe lista țintelor, însă a adăugat: “Asta nu înseamnă că atacul nu a avut loc.” În comunicatul Alianței, dat publicității seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greșeli sunt inevitabile în condițiile în care există sute și sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, președintele Comitetului militar al NATO, a explicat că pilotul avionului vizase podul de la Luzane, într-un moment în care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod în clipa în care acesta era atins de bombă. Noi regretăm orice pierdere omenească, dar acestea se întâmplă în cursul operațiunilor militare și eu consider că, până acum, noi am depus o muncă utilă pentru a evita victimele.”

În videoclipul de mai jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.

Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agenției de presă UPI a fost publicat astăzi, atât în ziarele sârbești, cât și în cele americane. “Nu sunteți pregătiți să sacrificați vieți pentru a obține cedarea noastră,” avertiza președintele iugoslav. “În schimb, noi suntem gata să murim pentru a ne apăra drepturile ca națiune suverană.” În interviu, Milosevic a confirmat că sârbii sunt gata să accepte o forță de menținere a păcii în Kosovo, dar aceasta să nu fie înarmată și a repetat cele șapte puncte ale planului de reglementare a crizei.

O echipa de observatori ai OSCE a fost atacată astăzi de artileria sârbă în satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al acestei organizații la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanță de 2 metri, însă cei trei observatori nu se aflau în mașină în acel moment și nu au fost răniți. Tirurile au durat aproape o oră.

Reverendul american Jesse Jackson s-a întâlnit astăzi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis că cei trei soldați americani luați prizonieri în 30 martie vor fi eliberați mâine dimineață. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare către Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Președintele iugoslav mi-a părut un om rezonabil și de bună credință,” a povestit Jesse Jackson. “Consider că bombardamentele împotriva Iugoslaviei ar trebui să înceteze.”

După cum povestea mai târziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, președintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a însoțit pe Jackson la Belgrad, la întâlnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toți cei prezenți să formeze un cerc prinzându-se de mâini și să se roage împreună. “În mod evident, Milosevic a fost surprins,” își amintea Khaja. “Nu știa cum să reacționeze. Jesse Jackson stătea lângă el, cu mâna întinsă. I-a trebuit multă vreme să reacționeze. Era vizibil descumpănit.”

Jackson a recitat parabola biblică despre lei și miei, după care a expus – în mare – poziția americanilor. Accentuând asupra situației sale de victimă, dar – totodată – de “lider vizionar și popular“, Milosevic a repetat că NATO este agresoarea țării sale. La sfârșitul întâlnirii, după încă o rugăciune, întrebat dacă îi va elibera pe cei 3 prizonieri americani, președintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discuție între patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o oră și jumătate, într-un birou și în timpul unei plimbări pe aleile grădinii palatului prezidențial. Puțin mai târziu, ministrul iugoslav de Externe anunța că prizonierii vor fi eliberați.

Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidențial Sandy Berger, cerându-i să intervină pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldații noștri sunt deținuți într-o unitate militară,” a atras atenția Jackson. “Imaginați-vă ce ironie a sorții ar fi dacă acum, când sunt pe punctul de a se întoarce acasă, unitatea ar fi distrusă de bombele noastre.” Inițiativa lui Jackson le-a dat mari bătăi de cap lui Bill Clinton și oamenilor săi. Președintele american încercase să-l convingă pe reverend să renunțe să mai plece la Belgrad, însă fără succes. Acceptând eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia să-și reafirme poziția în favoarea găsirii unei soluții politice și să accentueze suferințele civililor sârbi care îndurau bombardamentele. Și – lucru foarte important – să anuleze, în ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creaseră mediile occidentale. De remarcat că, imediat după capturarea celor trei, în SUA, sprijinul populației în favoarea intervenției militare împotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.

Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei, s-a prăbușit în Marea Adriatică azi după-amiază, dar pilotul său a putut fi recuperat teafăr, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile în largul portului Brindisi, în timp ce avionul se întorcea dintr-o misiune de recunoaștere. Pilotul, al cărui nume nu a fost dat publicității, s-a catapultat și a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americană USS Kearsarge. “Tirurile dușmane nu au nici o legătură cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.

Spre seară, am trecut pe la Centrul militar de presă, să ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslavă ne anunțase că trebuie să ne acreditam din nou, iar astăzi era ultima zi. De această dată, pe lângă cerere, trebuia plătită și o taxă de 100 de dinari (10 mărci germane). Am completat formularul și unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus să venim luni, să ne luam acreditările.

Postul de televiziune francez TF1 a anunțat în jurnalul de astăzi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului său Eric Vaillant, arestat în 20 aprilie în apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat că “a filmat fără autorizație soldați și tehnică ale Armatei iugoslave”.

Alarma a sunat la ora 21:00, însă în prima parte a nopții am avut liniște. Raidurile aeriene au început după miezul nopții. La 1:10, cinci rachete au distrus complet două poduri din localitatea Krusevac și podul de cale ferată de lângă Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperiș la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De când se încălzise afară, preferam să stăm pe acoperiș. Povesteam, mai beam o bere și scrutam orizontul. De această dată, “spectacolul” a fost fascinant și ne-a ținut cu sufletul la gură. Am numărat cel puțin 10 explozii și, în două rânduri, câte o ciupercă uriașă de foc s-a ridicat deasupra orașului. Șase rachete loviseră din nou rafinăria. Antiaeriana trăgea din toate pozițiile, însă fusese copleșită de numărul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer în dreptul Novi Sad-ului.

La 2:08, așa cum ne așteptam, avioanele au atacat și Belgradul, însă aici antiaeriana a fost mai puternică și atacul a fost respins, așa că s-au întors spre Novi Sad. S-au retras către nord și au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos și, după ce au bombardat orașul Cacak, au lovit releul postului de radio și repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc după ora 2:14, când sârbii au doborât un avion F-16, care a căzut la Nakucani, lângă Sabac. Studio B a anunțat că pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru că primul – cu 20 de pușcași marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborât. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit să deschidă focul asupra polițiștilor sârbi care scormoneau pădurea, încercând să pună ei mâna primii pe pilot.

Când am aflat ora la care fusese doborât, ne-am dat seama că asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile și, la un moment dat, în spatele unui nor mărunt, am văzut o explozie puternică. Nu am fost siguri decât după ce a fost anunțată doborârea avionului, pe care și NATO a confirmat-o. Înainte de a ne culca, am văzut și imagini de la locul unde se prăbușise, în care se vedeau resturile acestuia, arzând în pădurea Pocerska Suma. Pe reactorul înnegrit se citea inscripția “General Electric“, iar pe o bucată de fuselaj se distingea desenul unui vultur.

Share

target: urmările bombardamentului asupra General Stab

30 aprilie 1999

Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”

Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.

Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”

Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”

Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”

Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”

Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.

NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.

Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.

Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.

Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?

Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.

Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.

Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.

Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.

Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.

La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.

Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.

La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.

“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albright a precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.

Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.

Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.

Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.

La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua.

Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.

La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.

Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”

Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.

Share

target: NATO bombardează televiziunea din Belgrad

22 aprilie 1999

Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.

Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.

Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevens a acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.

Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.

Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.

Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât 16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.

Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.

https://www.youtube.com/watch?v=lRL5j0qBACc

Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.

Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.

Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.

Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.

Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Maras a respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”

Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.

Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.

Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.

Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.

Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”

Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.

Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.

După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.

La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.

Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.

Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.

Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.

Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.

Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.

Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”

Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”

Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.

Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.

Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.

Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”

La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.

Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.

Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.

Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.

Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”

Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.

Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.

Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.

M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.

Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.

Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.

Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.

La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.

Share

target: România și Bulgaria permit NATO să le folosească spațiul aerian

21 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.

Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.

Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?

Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.

Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.

Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovic  a respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.

La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.

În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.

Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.

M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotului au crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.

Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.

Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.

Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.

Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.

Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.

Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.

Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.

Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.

În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.

Share

target: rachetele NATO lovesc fostul comitet central

20 aprilie 1999

La Belgrad, alarma aeriană înceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adăugat câteva informații. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă a mai doborât două avioane. Primul, un avion-spion fără pilot, ar fi căzut lângă Tetovo, iar al doilea s-ar fi prăbușit lângă satul Donje Jelovce. În plus, un lucru grav, ale cărui cauze trebuie să le verific: astăzi, legăturile telefonice dintre Serbia și Muntenegru au fost întrerupte, fără să se dea vreo explicație oficială. Însă am aflat că primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lungă discuție telefonică cu omologul său muntenegrean, Filip Vujanovic.

Un motiv al tensiunilor dintre cele două membre ale Federației Iugoslave poate fi și faptul că Armata iugoslavă a blocat astăzi unicul punct de frontieră dintre Muntenegru și Croația, Debeli Brijeg din zona demilitarizată Prevlaka, aflată sub control ONU. Militarii au cerut Poliției muntenegrene să le transfere imediat controlul asupra punctului de frontieră, însă polițiștii au refuzat și așteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat că, prin operațiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relațiilor cu Croația și Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzând că 2-300 de soldați sârbi au pătruns în zona demilitarizată. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, însă, că Armata iugoslavă este prezentă în zonă de 7 ani, doar că, astăzi, s-a mutat în alt loc.

O altă explicație a tensiunii dintre Muntenegru și Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminică seara, la Kaludjerska Laz, lângă Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anunțat că o unitate militară iugoslavă a fost atacată de un important grup de teroriști albanezi din UCK, care se deplasa într-o coloană de refugiați. “În urma unei acțiuni hotărâte a Armatei, grupul terorist a fost anihilat și 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat în comunicatul difuzat de RTS. Nu știu cât a fost de satisfăcătoare explicația aceasta, mai ales că martorii oculari povesteau că printre morți se numără o femeie de 70 de ani și un băiat de 13 ani, iar printre soldații sârbi care “au făcut ordine” au fost văzuți și militari din forțele speciale.

În urma confruntărilor care au avut loc ieri, în apropiere de postul de frontieră Padesh, în interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost uciși și alți 15 – răniți, a precizat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE.

În această dimineață, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile române au dat dovadă de bunăvoință și au permis avionului care îl transporta pe patriarh să survoleze spațiul nostru aerian. Împreună cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhierească pe platoul din fața Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujbă. În primele rânduri, puteau fi văzuți înalți oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic și președintele Serbiei Milan Milutinovic. La finalul slujbei, Alexei II i-a dăruit patriarhului Pavle icoana Sfântului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfânt din Rusia.

Patriarhul rus a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sârb și a cerut lumii întregi să se unească pentru a opri acest război sălbatic și nedrept. “Bombele și rachetele NATO au ca țintă să schimbe sistemul instaurat în lume după cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost plătit cu multe jertfe. Acum, se dorește instaurarea unei noi ordini mondiale, întemeiată pe forță.”

Astăzi, Bosko Perosevic, președintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat că, după bombardarea celor de la Pancevo și Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinărie. Din lipsă de carburanți, la Novi Sad, autobuzele nu mai circulă decât în orele de vârf și transportul în comun este complet suspendat în timpul week-end-ului.

Guvernul american a acceptat să achite, la terminarea războiului, 25 % din costurile reconstrucției din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “The New York Times“, adăugând că aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeană are obligația de a se ocupa de reconstrucție, SUA asumându-și o bună parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El susținea că Guvernul are intenția de a plăti “25 % din costul reconstruirii a ceea ce în prezent SUA încearcă să distrugă, în cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicană) nu și-a dat acordul și nici nu trebuie să o facă,” a adăugat Roberts. “Nu noi trebuie să susținem economic Uniunea Europeană.”

De astăzi, sârbii au început să se uite urât la noi, jurnaliștii români. Câțiva, cu care ne împrietenisem, ne-au arătat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat cererea NATO privind accesul fără restricții în spațiul aerian al României. Deși transmisă încă de sâmbătă, autoritățile de la București au recunoscut abia ieri că au primit-o. Și Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmează să se întrunească cele două camere ale Parlamentului pentru a aproba și ele.

Înaintea ședinței CSAT, președintele Emil Constantinescu s-a întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut păreri divergente. Toți reprezentanții coaliției majoritare au fost de acord să aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, președintele PNȚCD, a găsit și o ciudată explicație, spunând că aprobarea nu ar implica încălcarea Tratatului româno-iugoslav, întrucât acțiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificată în acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La rândul lor, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și ministrul de Externe Andrei Pleșu au amintit că, deși Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție în care se solicita ca NATO să fie definită drept agresor. Toți trei se făceau că uită că nimeni nu a cerut părerea Consiliului de Securitate când au fost declanșate bombardamentele.

Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că partidul său continuă să susțină declarația adoptată de Parlament anul trecut ca urmare a solicitării NATO, potrivit căreia avioanele Alianței pot utiliza spațiul aerian românesc “numai în situații de urgență și neprevăzute“. El considera că nu există argumente în plus față de cele care au dus la hotărârea precedentă a Parlamentului. Iliescu era de părere că România ar trebui să obțină mai întâi, de la NATO, garanții de securitate și oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliații și prietenii noștri”.

Comentând decizia CSAȚ, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la București, a declarat că aceasta “poate fi interpretată ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare și bună vecinătate, semnat în 1996, de autoritățile de la Belgrad și București”. Acest articol prevede că nici una din părțile semnatare nu va permite unui terț stat să-i folosească teritoriul pentru a declanșa o agresiune împotriva celeilalte părți.

Mai multe mii de persoane, între care un mare număr de intelectuali de stânga, au manifestat astăzi în piața centrală a Sofiei, cerând oprirea intervenției militare a NATO contra Iugoslaviei, anunță corespondentul Mediafax. Manifestația a fost organizată la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alăturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestanții, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau îndeosebi ca Guvernul de la Sofia să respingă cererea NATO de deschidere a spațiului aerian bulgar pentru avioanele de luptă nord-atlantice.

În această seară, alarma aeriană a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, în apropiere de Vucitrn (oraș situat la 25 de kilometri de Priștina) antiaeriana sârbă doborâse un avion-spion fără pilot, care lua ultimele date înaintea atacului de noapte. Noi stăteam ca pe ghimpi, pentru că, de la Centrul militar de presă ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca să ne convingem cu ochii noștri că groapa comună pe care oficialii NATO au declarat că au descoperit-o cu ajutorul sateliților este o invenție. Nu prea știam ce să facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de mașini prin Kosovo presupune un risc serios chiar și pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii și rudele noastre să audă de la Jamie Shea că am fost “pagube colaterale inevitabile într-un astfel de conflict”, așa că ne-am propus să refuzăm generoasa invitație a militarilor sârbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru că și ei s-au răzgândit.

Secretarul de stat american Madeleine Albright a admis pentru AFP că, pentru moment, aliații pierd războiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat că autoritățile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a încercat să le transmită din țările vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut că ea însăși a încercat, fără prea mare succes, să difuzeze mesaje în sârbo-croată. “Nu sunt foarte populară acolo, deci nu știu dacă a fost util să fac acest lucru. În schimb, regimul președintelui Milosevic deține o mașinărie propagandistică extrem de bine pusă la punct și menține un control foarte strict.”

Cred că nu spun o noutate, amintind că Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Percepută ca unul dintre artizanii cei mai îndârjiți ai războiului, ea a fost descrisă adesea ca un monstru însetat de sânge, a cărei ură față de sârbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanaliști. Pentru susținerea acestei ipoteze, sârbii au amintit că, între 1939 și 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatăl Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniți de naziști și ascunși, în stațiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sorții face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, să fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. După ce au salvat-o de la moarte, sârbii au ajutat familia lui Albright să ajungă în SUA. De multe ori, în vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am văzut o poză a Madeleinei Albright, când era mică, alături de familia care o salvase. Și nu o dată ne-am amuzat închipuindu-ne că ura ei față de sârbi ar putea veni de la vreo bătaie primită, când era copil, pentru că a făcut vreo poznă sau a furat dulceața din cămară.

Spitalul universitar din Priștina este lipsit de hrană, medicamente și echipamente medicale, deși primește 40 de pacienți pe zi. Situația a fost confirmată și de organizația umanitară “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical și paramedical a părăsit spitalul și nu au mai rămas decât doi sau trei medici de origine albaneză, care lucrează 24 de ore din 24, în condiții foarte dificile,” s-a anunțat într-un comunicat al grecilor. “Nu am văzut nici o diferență între tratarea pacienților de origine albaneză sau sârbă, deși aceștia reprezintă un procent important al populației spitalizate. În mai multe cazuri, albanezi și sârbi se află în același salon.”

O mare parte din ajutorul umanitar internațional trimis în Albania este deturnat de grupările mafiote în direcția rețelelor economiei paralele, dezvăluie mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnări. Ele există din cauza lipsei de organizare și coordonare,” recunoaște Arben Demeti, ministrul autorităților locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat și trecută în alte mâini.”

“Zeci de camioane dispar zilnic între portul Durres și Tirana,” se plânge un diplomat occidental care a cerut să rămână anomim. “În fața amplorii acestor deturnări, asociațiile umanitare au părăsit deja anumite regiuni.” Ziarul de opoziție “Koha Jone” confirma că din 10 rații umanitare intrate în țară, numai 3 ajung la refugiații din Kosovo. Forțele de Poliție, în curs de reorganizare, nu dispun decât de foarte puține vehicule și au de supravegheat o populație care a pus mâna, în urmă cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme ușoare. Regiuni întregi, atât în nord, cât și în sud, nu sunt conduse decât de legea clanurilor și a bandelor mafiote.

Seara părea liniștită. Fiind extrem de frig, am renunțat să mai stăm pe acoperiș și ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziți de niște explozii puternice și am urcat repede pe acoperiș. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan și am văzut clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numită, simplu, de belgradeni “CK“) în flăcări. Incendiul cuprinsese, inițial, parterul, primele etaje și ultimul nivel.

Adevărul este că mă așteptam de mult ca NATO să lovească această clădire, care era o țintă ideală. Avea 21 de etaje și era complet izolată. În jur, pe o rază de 300 de metri, nu mai exista nici o altă construcție. După dispariția partidului unic, clădirea a fost transformată în centru de afaceri. Aici își avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum și releul de emisie al televiziunii BK. După explozii, programele acestora nu se mai recepționau în Belgrad și nu știam câți angajați se aflau în acel moment în redacții.

Ceva mai târziu, am putut vedea imagini surprinse exact în momentul atacului. După prima lovitură, care a atins parterul clădirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau în fiecare noapte la pândă în sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din Belgrad, și-au îndreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, când racheta a nimerit undeva, între etajele III și IV. Imediat au izbucnit incendii puternice și un nor de fum învăluia clădirea. Un alt cameraman a surprins momentul următor, când o a treia rachetă a lovit ultimul etaj, explodând într-o mare de flăcări. Cu câteva clipe înainte, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse, semn că acolo exista activitate și erau oameni.

NATO va spori numărul țintelor iugoslave vizate de bombardamente, anunțase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, într-un interviu publicat astăzi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adăuga noi categorii pe lista noastră cu ținte, dar vom spori numărul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor începe să se facă simțit. De un singur lucru avem nevoie: perseverență. Scopul nostru, împărtășit de toate țările occidentale – și cred că și de Rusia – este de a readuce fosta Iugoslavie în legea europeană și de a o democratiza. Aceasta implică o schimbare de regim.”

Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai funcționat. Am oprit un taxi și am trecut în viteză podul Brankov, ajungând la fața locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate și câțiva ziaristi erau deja acolo. Mai târziu, am aflat că polițiștii le-au interzis jurnaliștilor de la “Hyatt” și “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, să iasă din clădire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia într-o cameră cu vedere spre CK și dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitură l-a surprins în pragul ușii, cu camera video într-o mână, încercând să ajungă afară. Cu o față impasibilă, polițiștii din hotel i-au amintit că e alarmă aeriană și l-au poftit în adăpost.

Eu cu Mile eram lângă CK și căscam gura la ce se întâmpla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau împrăștiate peste tot. Mai multe mașini de pompieri au ajuns imediat și au început să stingă flăcările de la primele etaje. Mai târziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din vârf. Au apărut echipajele Poliției, care ne-au îndepărtat, însă am putut privi de la distanță toată operațiunea.

În scurtă vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS și alți oficiali, care erau îngroziți de ce vedeau și continuau să repete că în clădire se aflau oameni. Făcând haz de necaz, câțiva sârbi comentau că racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact în biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CK au ricoșat până în blocurile aflate la jumătate de kilometru distanță. Spre dimineață, au fost aduși alpiniști care să se cațere pe clădire, căutând eventualii supraviețuitori. Când ne-am întors la hotel, dușul fierbinte a îndepărtat cu greu mirosul de fum care îmi intrase în păr și în haine.

Mai multe sute de parașutiști americani din divizia a 82-a aeriană se află în Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “The Washington Post” reprezentanți ai armatei americane. Aceste întăriri fac parte dintr-o forță de 2.600 de oameni, însărcinați să însoțească și să protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) și desfășurate azi în Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra în acțiune la începutul săptămânii viitoare, însă va fi nevoie de ceva timp, “respectiv câteva luni“, pentru ca aceste elicoptere să “aibă un impact veritabil pe teren”.

Noaptea a fost grea și pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, două proiectile au lovit, din nou, zona rafinăriei. Puțin mai târziu, alte două rachete au nimerit și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat două cratere imense, dintre care unul pe toată suprafața carosabilă. Podul nu s-a rupt, cum s-a întâmplat cu celelalte două, însă traficul rutier, alimentarea cu apă și legăturile telefonice cu Petrovaradin și Sremski Karlovci au devenit imposibile. Poliția a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care răsăreau mustățile răsucite ale bucăților de fier-beton. Una din găuri se afla chiar la întretăierea a două arcuri ale podului. Mulți dintre locuitorii Vojvodinei nu au știut ce s-a întâmplat, pentru că mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora și programele RTS nu s-au mai văzut. Ar fi aflat că, la 2:47, și podul peste Dunăre de la Beska, la câțiva kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O rachetă a lovit ultimul tronson dinspre malul stâng al Dunării și l-a rupt în două.

Bombardamente grele au fost și în alte părți. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusă. Au izbucnit mai multe incendii și câțiva dintre oamenii ieșiți pe străzi să vadă ce se întâmplă au fost răniți de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo și au bombardat orașul și suburbia Mrsac.

Un grup de deputați laburiști care se opun raidurilor NATO încercau să-și facă auzită vocea în Marea Britanie, chiar în momentul în care guvernul condus de Tony Blair a intrat în faza unui discurs din ce în ce mai exaltat, prin care se justifica războiul împotriva “diavolului Milosevic”, se arată într-un comentariu al AFP. În urma vizitei sale la Belgrad, parlamentarul britanic Alice Mahon a povestit că a întâlnit acolo oameni care, fără a fi susținători ai președintelui Milosevic, erau înfuriați și înspăimântați de bombardamentele NATO. Ei declarau că doresc pacea și că, în condițiile actuale, situația nu poate decât să se agraveze, pentru că Milosevic se va lupta până la capăt. “Bună ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentiști, în fața casei sale în ruine. “Acest tip de bombardamente nu a făcut decât să transforme oamenii în animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Dacă se va ține seama de obiectivele strategice și politice, acest război aerian din Balcani va intra probabil în istorie ca operațiunea cu rezultatele cele mai dezamăgitoare în care a fost implicată Marea Britanie, de la războiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.

ploua la belgrad

La ora 3:00, NATO a bombardat încă o dată Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au făcut cel puțin 10 morți și 16 răniți, însă numărul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sârbii au insistat că, nici de această dată, în localitate nu se aflau polițiști sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit și releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Priștina.

AFP a anunțat că Uniunea Europeana nu a reușit să ajungă la un acord astăzi, în privința instituirii unui embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, în cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de funcționari cu rang înalt. “În legătură cu vecinii Serbiei, vom avea în vedere noi măsuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a împiedica Belgradul să intre în război cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, în timpul conferinței de presă referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.

“Suntem împotriva oricărei măsuri care ar spori suferințele poporului sârb,” avertiza ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a găsi măsuri represive, ci pentru a ajunge la o soluționare politică a situației. Este ceea ce face Rusia.”

Share

target: suntem scuturi vii și la televiziunea din Belgrad

19 aprilie 1999

Când am ajuns la Centrul militar de presă, sârbii ne-au pus la dispoziție transcrierea discuției dintre pilotul avionului F-16 care a bombardat convoiul de refugiați de la Djakovica și echipa de pe AWACS, avionul-radar folosit pentru coordonarea atacurilor NATO. Dialogul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Poate doar ar trebui adăugat că Jamie Shea a dezmințit autenticitatea lui. Sau că generalul american Daniel Leaf a recunoscut că avioanele NATO au lansat nu mai putin de 9 bombe cu ghidaj laser asupra celor două convoaie.

F-16: Bună, aici Charlie. Sunt în poziția 10. Nu văd nici o mișcare. Solicit informații despre MiG-urile Roșiilor (sârbii erau numiți, codat, “Roșii”).

AWACS: Charlie Bravo, aici Mama. Patrule spre nord-vest, în direcția Prizren, Djakovica. Nici un MiG al Roșiilor nu e în aer (…)

F-16: Charlie Bravo către Mama. Sunt la 3.000 de picioare. Văd o coloană de mașini, ceva tractoare, la sol. Ce e asta ? Solicit informații.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Vezi și tancuri ? Repet: vezi și tancuri ?

F-16: Charlie Bravo către Mama. Văd doar tractoare. Sper că Roșii nu și-au camuflat tancurile în tractoare.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’! Aici e mâna sârbilor. Distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Ce să distrug? Tractoare? Mașini obișnuite? Repet: nu văd nici un tanc. Solicit instrucțiuni.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. E o țintă militară. O țintă militară absolut legitimă. Distruge ținta! Repet: distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Am înțeles. Lansez rachetele!

Cotidianul britanic “The Express” a dezvăluit că pilotul unui Harrier GR-7 al forțelor aeriene britanice, aflat în misiune în momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 în privința unor posibile “pagube colaterale”. După ce a survolat la joasă înălțime convoiul de refugiați, englezul i-a transmis prin radio că, în mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

Presa din Muntenegru i-a acuzat pe ziariștii străini aflați la Podgorica că sunt informați din timp ce ținte vor fi vizate de atacurile NATO, pentru a putea filma în direct loviturile aeriene. Cotidianul “Dan” a relatat că, în 15 aprilie, câțiva reporteri de televiziune străini s-au urcat pe acoperișul hotelului “Muntenegru, cu 10 minute înainte de declanșarea unui atac al NATO. După ce aceștia s-au amplasat, au început să se audă puternice explozii, urmate de nori groși de fum. Cotidianul muntenegrean se întreabă prin ce coincidență s-au urcat reporterii pe acoperiș chiar înaintea atacului aerian, având în vedere că nimeni nu urcase, până atunci, pe hotel, iar Podgorica nu e bombardată în fiecare zi.

Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, a recunoscut că un militar iugoslav, capturat de separatiștii albanezi din Kosovo, este deținut de armata americană. “Acest lucru demonstrează clar că există o cooperare între teroriștii albanezi și forțele NATO, la conducerea cărora se află Statele Unite,” a declarat Vujovic. Astăzi, un reprezentant al UCK a anunțat că încă 3 soldați ai Armatei iugoslave și un voluntar rus au fost luați prizonieri și se desfășoară negocieri pentru ca și aceștia să fie predați Alianței Nord-Atlantice.

Zeci de mii de refugiați sunt împiedicați să părăsească provincia Kosovo, ca urmare a închiderii frontierelor de către forțele iugoslave, a anuntat UNHCR. “Frontiera cu Albania a fost închisă la ora 3 dimineața, iar o situație similară a fost constatată și la granița cu Macedonia și Muntenegru,” a precizat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Kris Janowski. O coloană de vehicule, aparent civile, lungă de 20 până la 25 de kilometri, este în mișcare în apropiere de Priștina și se îndreaptă spre sudul provinciei Kosovo.

Apropo de stranii coincidențe, președintele Academiei Iugoslave de Film a anunțat că va acorda un premiu special lui Barry Levinson, regizorul filmului “Wag the Dog“, realizat la sfârșitul anului trecut, în care se povestește despre un război declanșat artificial de SUA împotriva Albaniei, pentru ca președintele american, implicat într-un scandal sexual cu o stagiară, să fie reales.

Majoritatea intelectualilor iugoslavi este mai mult decât oricând împotriva președintelui Slobodan Milosevic, chiar dacă ei nu afirmă în mod public acest lucru, a declarat scriitorul sârb Aleksandar Tisma, într-un interviu publicat de cotidianul “Berliner Morgenpost“. “În timpul marilor mișcări de protest de acum doi ani, toți intelectualii erau împotriva acestui regim, însă astăzi ei tac, pentru că țara este atacată, iar bombele cad. Nu este posibil deocamdată ca ei să se întrebe dacă acest regim este cel bun,” a adăugat Tisma. Potrivit romancierului sârb, poziția regimului este, pentru moment, stabilă. “Nimeni nu are curajul sau capacitatea intelectuală de a se distanța de acest regim, fără a-și pune în pericol propria viață,” a explicat el. În opinia sa, nu există, pentru moment, nici o soluție și nici posibilitatea ca războiul să se încheie. “Nu văd, pentru moment, decât oameni precum președintele Bill Clinton sau șeful diplomației germane Joschka Fischer, care în trecut și-au exprimat opinii pacifiste, dar care în prezent, și-au asumat responsabilitatea de a pedepsi prin război un stat care s-a numărat printre fondatoarele Națiunile Unite. Pentru ei, nu este vorba decât de putere,” a afirmat Aleksandar Tisma.

Pentru că vremea s-a încălzit, a trebuit să merg să-mi cumpăr niște haine mai subțiri. Nu a fost o problemă. În afară de magazine, unde prețurile sunt cam mari, poți să-ți cumperi țoale de calitate din piață. Chiar în centru, este amenajat un loc special pentru tarabe, unde poți găsi orice – de la cosmetice și pantofi, până la blugi și tricouri. În fiecare zi, în timp ce plecăm de la hotel sau ne întoarcem, trecem pe strada Knez Mihailova, unde negustorii ambulanți sunt imprevizibili. Vând de toate, dar, mai ales, s-a creat o adevărată industrie de obiecte prin care se protestează împotriva războiului. Se vând hărți ale Iugoslaviei pe care sunt marcate localitățile bombardate, tricouri și insigne cu ținte sau mesaje anti-NATO, cușme clasice sârbești, insigne ale cetnicilor și steaguri negre cu cap de mort, pe care scrie “Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau Moarte“. Și muzică, foarte multă muzică. Cea străină, de contrabandă, este la jumătate de preț față de CD-urile sau casetele cu formațiile sârbești.

Colegii nostri ruși ne-au arătat o știre a agenției Itar-Tass, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al flotei din Marea Baltică, Anatoli Lobski. Acesta a precizat că o navă poloneză, una suedeză și una germană se află la limita apelor teritoriale ruse din Marea Baltică și supraveghează flota rusă. O astfel de supraveghere este inedită în ultimii ani, a spus Lobski, care a adăugat că și supravegherea aeriană occidentală la frontierele enclavei ruse de la Kaliningrad a fost sporită de trei ori.

Președinții Bill Clinton și Boris Elțîn au avut astăzi o convorbire telefonică de 50 de minute, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. “Am spus de la început că suntem de părere că rușii au un rol foarte constructiv, pe plan diplomatic, în acest conflict,” a afirmat Lockhart. “Suntem de acord în anumite privințe, dar avem și câteva dezacorduri fundamentale.” La rândul său, Președinția rusă a precizat că, în cursul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa Casei Albe, Boris Elțîn a subliniat că este absolut indispensabil să înceteze imediat folosirea forței în relațiile cu Iugoslavia, care este un stat suveran. “Statele Unite și NATO speră în zadar într-o capitulare a lui Slobodan Milosevic,” declarase Elțîn înainte de a vorbi cu omologul său american. Bill Clinton a cerut Congresului deblocarea unui fond de urgență în valoare de 6 miliarde de dolari, pentru susținerea efortului de război al SUA împotriva Iugoslaviei.

Hotărât lucru, sârbii sunt puși pe șotii. În această seară, la ora 21:00, ne-au chemat din nou la Centrul militar de presă. Aici, ne aștepta Goran Matic, ministrul federal al Informațiilor, care ne-a explicat că, pe lângă războiul clasic, împotriva Iugoslaviei este declanșat un necruțător război mediatic. Văzând că, până acum, pierde această bătălie, NATO amenință că va bombarda Televiziunea Națională Iugoslavă (RTS). După ce ne-a lăudat că noi, jurnaliștii aflați la Belgrad, suntem singurii care spunem adevărul, pentru că nu putem minți când vedem atâtea grozăvii, Matic ne-a propus să ne manifestăm, în această seară, solidaritatea cu colegii noștri de la RTS. Ne-a pufnit, din nou, râsul. “Iar ne folosesc ăștia ca scuturi vii,” hohotea Mile Cărpenișan.

Nu știu dacă din cauza ploii mărunte sau spaimei că vor fi bombardați chiar de ai lor, dar trei sferturi dintre jurnaliști s-au urcat în mașinile lor sau în taximetre și s-au întors la hoteluri. Așa că, la marșul de solidaritate spre RTS am rămas vreo 50 de oameni. Ajunși la sediul televiziunii, am fost așteptați de reporterii sârbi. În hol, a urmat o nouă suită de discursuri de solidaritate și am fost invitați să filmăm și să intervievăm pe cine dorim. Mai mult, sârbii au anunțat că toți cei care doresc să-și transmită imaginile filmate aici, către televiziunile pentru care lucrează, o pot face, chiar acum, gratis. În mod normal, pentru transmisia prin satelit a unui singur minut de imagini, sârbii te taxau cu cel puțin 800 de mărci germane.

Am căscat și noi gura prin sediul RTS, după care directorul televiziunii ne-a poftit într-o sală de protocol unde – spunea el – colegii sârbi vor să ciocnească un pahar cu noi. Ei bine, chiar în acel moment au început să sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 și, în 5 minute, zâmbind încurcați, toți ziariștii și-au luat tălpășița. În frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplăcute. Am râs cu lacrimi văzându-i cât de repede au uitat și de solidaritate, și de vin, și de tot. Îmi amintesc că, puțin mai târziu, mama lui Mile l-a sunat și ne-a certat că ne hlizeam ca proștii prin sediul RTS. Reporterii sârbi filmaseră vizita de solidaritate și au difuzat știrea, în care apăream și noi, iar la Timișoara se văd programele televiziunilor sârbești.

Când ne-am întors la hotel, la o masă a barului ne așteptau directorul Nelu și cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu reproș, Dragan ne-a întrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent în ce scop, aprobă declanșarea unui război. Nu am înțeles ce voia să spună. Ne-a arătat un comunicat, semnat de câteva zeci de intelectuali români, în sprijinul orientării euro-atlantice a autorităților de la București. “Ceea ce a derutat pe mulți dintre cetățenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărțim cu poporul sârb valorile credinței,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai că Milosevic nu duce “un război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei, pe care le împărtășim cu poporul sârb, nu înseamnă și coincidența cu opțiunile politice ale celor două popoare. Structurile puterii noastre s-au pronunțat, de la bun început și cu admirabilă consecvență, pentru NATO și Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informațiile pe care le avea și prin logica argumentelor. Nu era supărat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se întreba în numele căror valori, un grup de “proeminenți intelectuali” puteau să susțină un război ilegal, declanșat împotriva unui stat suveran, fără acordul Națiunilor Unite și doar în baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiane Amanpour, care “întâmplător” este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că Iugoslavia nu are în desfășurare un program de fabricare a bombei nucleare, a declarat agenției Reuters, Hans-Dietrich Meyer, șeful Departamentului de informare al organizației cu sediul la Viena. El nu consideră că Iugoslavia ar încerca să fabrice o bombă nucleară, deoarece reactorul pe care îl deține la Vinca (la câțiva kilometri est de Belgrad) dispune doar de materiale de încălzire și ar fi extrem de dificil de transformat aceste materiale pentru producerea unei bombe nucleare.

La Belgrad, a fost, din nou, o noapte cu cer înnorat, deci liniștită. Doar aproape de ora 3:00, am auzit câteva bubuituri dinspre aeroportul Batajnica, unde a fost avariată clădirea administrativă a bazei aeriene. Însă în restul țării, atacurile nu au contenit. La 22:45, cinci proiectile au lovit stația de transmisie pe satelit de la Ivanic, care a luat foc și a fost distrusă. La 23:00, a început cel mai violent atac de până acum asupra orașului Niș, în care un om a fost ucis și alți 11 răniți. Cel puțin 10 case din cartierul țigănesc au fost dărâmate de suflul exploziilor. Bombele s-au concentrat asupra zonei de nord-vest a orașului, unde au fost lovite o fermă, câteva instalații electrice, magazinul “Kopaonik”, stația de salvare și o gară. Fabrica de țigări DIN, cea mai mare din Iugoslavia, a fost din nou bombardată, fiind distruse centrala termică, mai multe hale și cantina.

La aceeași oră, o casă din Aleksinac a fost lovită de un proiectil. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orașului Krusevac. Timp de un sfert de oră, 8 rachete au lovit centrul medical “Cigota de pe muntele Zlatibor, care s-a făcut scrum până dimineață. La 1:25, a fost distrus podul de la Nova Varos, fiind întreruptă, astfel, calea ferată Belgrad – Bar. O jumătate de oră mai târziu, regiunea orașelor Novi Pazar și Kraljevo a rămas în beznă, din cauza avarierii unei centrale electrice. La 2:30, s-au auzit mai multe explozii la Bogutovac. La 2:35, NATO a lansat al doilea raid asupra Priștinei, bombele explodând în partea de est și în satele Lukaren și Belacevac din apropiere, locuite doar de etnici albanezi. În timpul atacului asupra localității Gornji Milanovac, sârbii pretind că ar fi doborât unul din avioanele inamice. RTS a mai anunțat că, în această noapte, în regiunea Kragujevac, apărarea antiaeriană a doborât încă două avioane NATO. S-ar părea că aparatele s-au prăbușit pe muntele Rudnik și au fost organizate potere pentru găsirea piloților care au reușit să se catapulteze.

La 2:30, avioanele au atacat în câteva raiduri centrul orașului Kragujevac. La 3:17, orașul Valjevo a fost lovit de 8 rachete aer-sol. A fost din nou bombardată fabrica “Krusik“, după care, încercând să nimerească podul de pe șoseaua spre Belgrad, piloții au avariat un spital și mai multe case. La 3:40, într-un atac care a durat aproape o oră, 15 rachete au lovit centrul orașului Kursumlija. Au fost bombardate fabrica “Metalac“, o cazarmă a armatei și podurile peste râurile Kosanica și Visoka. Sistemul de aprovizionare cu apă al orașului a fost serios avariat.

Share

target: vizităm combinatul bombardat de la Pancevo și suntem scuturi vii pentru cel de la Baric

18 aprilie 1999

A fost o noapte de coșmar și, la 6:55, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nu mai știam dacă visez sau e aievea. N-am apucat să dorm prea mult pentru că, avertizați de Horia Enășel, căruia îi povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, deși era duminică. Presimțind, parcă, ceva, imediat după transmisie, am plecat la Centrul militar de presă. Am aflat că s-a hotărât organizarea unui convoi pentru ca jurnaliștii să vadă cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.

NATO a cerut autorităților de la Sofia permisiunea de a folosi spațiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultări, urmând ca, în conformitate cu Constituția, Parlamentul bulgar să se reunească pentru a-și da acordul. La rândul său, președintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului să aprobe solicitarea NATO. Conform agenției Mediafax, Alianța Nord-Atlantică a cerut ieri, și autorităților de la București, acces “nelimitat” în spațiul aerian al României pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spațiului aerian românesc, nu și la punerea la dispoziția NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de luptă către Iugoslavia.

Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, înghesuiți în două autobuze în care am fost avertizați să nu vorbim la telefoanele mobile, să nu filmăm și să nu fotografiem nimic. În timp ce ne apropiam, am văzut cele două coloane de fum negru care continuau să se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte și locuitorii evacuați azi-noapte nu aveau încă voie să se întoarcă. Când am coborât în fața sediului combinatului petrochimic HIP, un miros înțepător ne-a invadat nările și am simțit un gust amar.

În sala de conferințe a combinatului a fost un adevărat haos. Pentru a putea înregistra declarațiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnaliștii s-au cățărat pe scaune, și-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au călcat în picioare și s-au înjurat ca la ușa cortului. Eu cu Mile Cărpenișan râdeam, pentru că nu aveam nici măcar un reportofon. Dzindo a declarat că, la “Azotara“, o catastrofă de proporții a fost evitată prin golirea, în urmă cu două săptămâni, a rezervoarelor în care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi șters de pe fața pământului întregul oraș. “Am fost consternați la începutul războiului, când am aflat că fabrica noastră, care produce exclusiv îngrășăminte chimice, ar putea fi ținta bombardamentelor,” a mărturisit Dzindo. “În ultimele zile, a fost lovită de două ori și a fost distrusă. Depozitul principal a fost lovit în plin azi-noapte.” Ca o paranteză, trebuie spus că amoniacul a fost exportat în România, iar de operațiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș, acum un prosper om de afaceri.

Autoritățile de la Belgrad au rupt relațiile diplomatice cu Tirana, acuzând Albania că este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivată de “angajamentul direct al Albaniei, alături de Statele Unite și NATO, împotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizează într-un comunicat dat publicității la Tirana.

Directorul HIP Pancevo a precizat că bombardamentele de azi-noapte nu au făcut victime. 50 de persoane din oraș s-au intoxicat cu fum, dar fără urmări grave. “Dacă rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanță folosită ca gaz toxic de luptă în cele două războaie mondiale. Deși am depășit punctul critic și situația este sub control, în aer s-au degajat mari cantități de dioxine și furan, precum și etil-diclorit (EDC). Aceasta din urmă este o substanță toxică mai grea decât apa, care rămâne în natură vreme de 15 ani și care va ajunge în Dunăre și, de aici, în Marea Neagră.”

Pentru a ne convinge, la conferința de presă a fost adus și dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, care a afirmat că norul de fum de la Pancevo va afecta țările din jurul Iugoslaviei, printre care și România. Sârbii susțin că au prevenit autoritățile din aceste țări, pentru a efectua măsurători de specialitate și a lua măsurile care se impun. El a atras atenția că, pe vremea când era președinte al SUA, Ronald Reagan nu a îndrăznit să bombardeze o fabrică similară în Libia.

Cât despre avertismentele către țările din jur, nu știu ce să spun. În următoarele zile, am fost sunat din țară de mai multe ori, de ofițeri ai SRI Timiș care mă cunoșteau și m-au rugat să le enumăr substanțele despre care sârbii afirmă că s-ar fi degajat în aer. Mi-au justificat că Agenția locală pentru Protecția Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare în țară, pentru că nu știu ce substanțe trebuie depistate în aer și măsoară aiurea.

În timpul conferinței de presă a început o ploaie torențială, așa că am tras cu toții de timp, să nu ne ude stropii acizi. În fine, după ce ne-au urcat în cele două autobuze, sârbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de câteva ori în fața unor instalații distruse, pentru ca toată lumea să poată filma și fotografia. De fiecare dată, ne-au avertizat să nu rămânem prea mult pe afară și credeam că o fac din rea-voință, să nu ne lase să filmăm ce dorim. Nici poveste: după 5 minute de stat în aerul care mirosea extrem de ciudat, îmi lăcrimau ochii, mă usturau nările și mă îmbrânceam cu ceilalți să urc mai repede înapoi. M-a durut capul îngrozitor toată noaptea și, a doua zi dimineață, m-am trezit cu același gust amar în gură.

Am putut vedea că, în combinat, totul era răvășit: geamuri sparte, acoperișuri împrăștiate, țevi contorsionate care încă mai fumegau. Câteva instalații imense, adevărate labirinturi de țevi și conducte, păreau devastate de măciuca unui uriaș. De rezervoarele rafinăriei nu ne-am putut apropia, pentru că încă ardeau. Le-am putut filma de la distanță și ne-am dat seama că ele erau sursele celor două coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am văzut cum, la mare înălțime, fumul se împrăștia într-un nor imens care acoperea întregul orizont. Și care – culmea! – era dus de vânt către România.

“Alianța Nord-Atlantică nu a putut opri livrările de petrol, care continuă să ajungă la președintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritimă sau terestră,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, într-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem să fim în război cu o țară și să lăsăm o conductă care trece printr-o țară membră NATO să furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie să strângem puțin surubul. Este inacceptabil ca noi să facem comerț cu Milosevic, în timp ce soldații noștri își riscă viața.”

“Ungaria nu exportă petrol în Republica Federală Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace și nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul său,” a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe Gabor Horvath. Această mică dispută, repede înăbușită chiar de protagoniștii săi, a lăsat să se întrevadă unul din adevărurile războiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o grămadă de dolari.

Când am ajuns înapoi la Belgrad, am fugit la hotel și ne-am băgat sub duș, aruncând imediat, la spălătorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondențele și am coborât să mâncăm. Cât timp am fost plecați la Pancevo, NATO a bombardat din nou Priștina, Valjevo și Kursumlija, unde a avariat un pod. După cină, am rămas în barul hotelului, la o bere. Alarma aeriană se lăsa așteptată din nou. În schimb, a sunat telefonul de la recepție. Toți jurnaliștii erau chemați la Centrul militar de presă, pentru o conferință extraordinară.

Așa a început o aventură extrem de amuzantă, de care aveam să facem haz zile în șir. La Centrul militar de presă era mare vânzoleală. Nimeni n-a știut ce se întamplă, până când unul dintre ofițerii sârbi nu a venit și ne-a anunțat că se pleacă undeva, lângă Belgrad și trebuie să formăm rapid o coloană din mașinile noastre, pentru a putea fi încadrată pe traseu de mașinile Poliției. Eu și cu Mile nu aveam automobil, dar știam sârbește și l-am convins pe un ofițer să ne ia cu el. Așa ne-am trezit într-un elegant Renault Espace, în care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofițerul nu ne-a dezvăluit unde mergem, dar ne-am dat seama că ne îndreptam către Obrenovac.

Coloana a oprit lângă un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost conduși într-o sală, unde l-am revăzut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenți “Prva Iskra” din Baric. N-am prea înțeles ce voiau să ne explice decât în final. “V-am invitat aici, încercând să evităm o catastrofă,” a spus Teskovic. “Vrem să vedeți că aici se produc doar detergenți și săpun și nici o altă substanță care ar putea folosi industriei de armament. Avem, însă, 170 de tone de acid fluorhidric în două rezervoare care, dacă sunt lovite, vor degaja în atmosferă un nor ucigător, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla, sârbii ne-au explicat că americanii au experimentat în deșertul Nevada, eliberând în aer 4 tone de acid fluorhidric, care au distrus orice formă de viață pe o rază de 3 kilometri. După care ne-au invitat să vedem rezervoarele.

Instalațiile fabricii “Prva Iskra” erau, într-adevăr, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumină unidirecțională, părea un imens pom de Crăciun. Când vedeai, însă, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Două butoaie din inox, în jurul cărora sârbii au construit două cofraje imense, în care au fost așezați 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopată și era păstrat doar personalul specializat în intervenții de urgență. Peste tot erau întinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalațiilor de stingere a incendiilor erau îndreptate către cele două rezervoare.

Hală a fabricii “Prva Iskra”, după ce a fost bombardată de NATO

Pentru noi, surpriza cea mare a fost că puteam filma orice și oricât. Cu o bunavoință suspectă, sârbii sugerau cameramanilor să filmeze și instalația aia, și depozitul celălalt. “Dar rezervorul ăsta l-ați văzut?” venea altul cu propunerea. Dădeau declarații fiecăruia, până când am înțeles: era alarmă aeriană și sârbii își băteau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii în jurul fabricii de detergenți. Și-au atins țelul, pentru că jurnaliștii occidentali intraseră în panică. Trăgeau de noi să terminăm și să plecăm mai repede, fugeau prin fabrică după cameramanii rătăciți și urlau, isterici, să plecăm dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de mașina care ne-a adus și am râs în hohote, împreună cu ofițerul de la volan. După un sfert de oră de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune internațional a anunțat că ne-am adunat cu toții și putem pleca. Colonelul sârb care conducea delegația a clătinat, impasibil, din cap: “Lipsește cameramanul rus!” În timp ce noi ne tăvăleam pe jos de râs, doi englezi s-au repezit și l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia să tragă doua cadre în combinat.

Pentru a înțelege mai bine umorul nebun al situației, iată videoclipul promoțional oficial – desigur făcut public cu mult timp după război – al fabricii de “detergenți” de la Baric:

Pe drumul înapoi, coloana s-a menținut disciplinată doar câțiva kilometri, după care jurnaliștii străini au călcat accelerația până în podea, trecând în trombă pe lângă noi și pierzându-se în zare. Am rămas noi, un Mercedes cu patru ziariști sârbi și cele două mașini ale Poliției care încadrau coloana. Cred că restul a ajuns la Belgrad cel puțin cu un sfert de oră înaintea noastră. Pentru a rămâne obiectiv, trebuie, totuși, să adaug că – la nici două ore după ce am plecat – o rachetă lansată dintr-un avion NATO a explodat la mică distanță de fabrica de detergenți. Din fericire, fără să provoace vreo pagubă, în afara unor geamuri sparte.

Cand ne-am întors, Belgradul era deja sub alarmă aeriană. Încă de la ora 17:00, avioanele NATO începuseră bombardamentele în Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Priștina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai rămăsese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane inamice deasupra Priștinei, iar un al treilea s-ar fi prăbușit pe dealul Cicevica. Sârbii chiar au difuzat înregistrarea unei convorbiri radio între pilotul unui avion care se prăbușea și bază.

Un avion F-16 danez care participa la operațiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgență la Sarajevo în această seară, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anunțat Ministerul Apărării din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic și nu au fost provocate în cursul luptelor. O echipă de tehnicieni urmează să sosească luni în capitala bosniacă, pentru a înlocui motorul defect.”

De la 1:20, am început să vedem explozii pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. O rachetă a lovit podul peste Dunăre care lega Backa Palanka de orașul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardată o stațiune turistică de pe malul lacului Palic de lângă Subotica. La 1:50, a fost din nou atacată rafinăria din Novi Sad, iar o rachetă a lovit în plin clădirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construită în 1939 și considerată un simbol al orașului, clădirea figura în Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul și a explodat în interior, provocând un adevărat dezastru.

Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, în timpul unei emisiuni a postului național de televiziune, că Budapesta a solicitat în repetate rânduri Alianței Nord-Atlantice să nu atace, dacă este posibil, orașele din Vojvodina. “Am fost încurcat de bombardarea orașului Subotica. Am cerut o explicație și ni se va da una. Cu toate acestea, înțelegem că NATO nu poate să nu considere Vojvodina drept o potențială țintă militară,” a recunoscut Martonyi. Dubla premisă de la care pornește Ungaria în situatia dată este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina și de a-și îndeplini îndatoririle în calitate de membră NATO.

NATO se pare că s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Între 1:27 și 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetărie din Paracin și, din nou, asupra unei stațiuni turistice din apropiere, folosită ca tabără pentru refugiații sârbi din Bosnia și Croația. Stațiunea a mai fost atacată o dată acum câteva zile și, cu toate că NATO nu a recunoscut atacul, sârbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovacka Banja, lângă Kraljevo, hotelul “Mineral” și 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a șaptea zi consecutiv, NATO a bombardat orașul Kursumlija. Două poduri, unul rutier și unul feroviar, au devenit inutilizabile în urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniște și am dormit până cu puțin înainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Share