În această dimineață, nu cred că au sunat sirenele încetării alarmei aeriene. Probabil, din cauza penei de curent. Sau, poate, de oboseală, nu le-am mai auzit noi. În schimb, la 11:15, am sărit în sus din cauza unei bubuituri puternice, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Am alergat pe acoperiș, dar n-am reușit să vedem nimic. Cerul perfect senin, de un albastru ireal, mi-a umplut ochii de lacrimi. Parcă aveam nisip sub pleoape.
Sârbii au anunțat că, în urma raidului de azi-noapte asupra orașului Valjevo, 34 de persoane au fost rănite, iar două, ale căror case au fost distruse, sunt date dispărute. În timpul atacului asupra a ceea ce a mai rămas din fabrica “Krusik“, o rachetă lovise o zonă locuită din apropiere, iar spitalul, situat la 60 de metri de fabrică, a fost serios avariat. Pentru ca oricine să-și poată da seama de proporțiile distrugerilor, sunt suficiente povestirile martorilor oculari, care au spus că în 3 minute, asupra cartierului în care se află fabrica au fost lansate 50 de proiectile de mare putere.
Am avut o dimineață de coșmar. Am plecat spre Media Center și, când ne-am așezat în fața computerului și am cerut barmanului să ne aducă o cafea, acesta ne-a zâmbit trist, arătând spre robinet: “Nu avem apă.” M-am uitat la fața lui Mile Cărpenișan și mi-am dat seama că nici eu nu arătam prea bine. Ne-am trezit umblând ca niște somnambuli, printre alți somnambuli ca noi – pentru că sârbii sunt mari consumatori de cafea – căutând disperați o cafenea unde să curgă apa. N-am găsit în tot centrul și, când ne-am întors la Media Center, se luase din nou curentul și am fost nevoiți să mai așteptăm o oră, ca să putem folosi telefoanele fixe, conectate într-o centrală digitală, alimentată – desigur – cu energie electrică.
Am trecut și pe la Centrul militar de presă, ca să ne ridicam noile acreditări, dar nici acolo nu a fost curent și ne-au chemat a doua zi. Am aflat că Armata iugoslavă a interzis, începând de ieri, traficul în apele teritoriale ale țării. Decizia a provocat noi tensiuni între cele două țări ale Federației Iugoslave, deoarece porturile de la Marea Adriatică se aflau în Muntenegru. Imediat, Jusuf Kalamperovic, ministrul muntenegrean al Transporturilor, a protestat, cerând redeschiderea navigației. Zâmbind pe sub mustață, un colonel sârb ne-a explicat că iritarea este provocată de blocarea în larg a unor vapoare cu țigari și alte mărfuri de contrabandă, care urmau să ajungă în portul Bar.
Numărul trenurilor de marfă care tranzitează Vama Curtici s-a dublat de la începerea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, transmite corespondentul Mediafax. Prin vama arădeană intra și ies, în medie, 800 de vagoane cu marfă pe zi, grupate în nouă perechi de trenuri, a declarat Gheorghe Caba, șeful Stației CFR Curtici, traficul fiind comparabil cu cel din timpul războiului din Bosnia. De asemenea, s-a intensificat și traficul rutier prin punctele de frontieră. Dacă în luna martie, prin vămile Vârșand și Nădlac treceau aproximativ 900 de autovehicule în 24 de ore, în luna aprilie au trecut peste 1.300 în același interval de timp.
Mai târziu, a venit vestea unei noi “pagube colaterale“. La ora 13:30, un autobuz plin cu călători, care efectua o cursă între Djakovica și Podgorica, a fost lovit de două rachete trase din avioanele NATO care atacau regiunea orașului Pec. Autobuzul se afla la 5 kilometri de granița dintre Kosovo și Muntenegru, în apropierea satului Savine Vode. Pasagerii au fost proiectați prin geamurile autobuzului, iar un crater de 30 de metri diametru și 15 metri adâncime a apărut la nici 20 de metri de vehiculul distrus.
Conform autorităților iugoslave, 20 de persoane au murit pe loc, iar alte 43 au fost rănite (dintre care 23 grav). Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, femei și copii. Intervenția echipelor de prim-ajutor nu a fost posibilă decât după 2 ore, deoarece avioanele continuau să lanseze în zonă bombe cu fragmentație. Era cel de-al treilea autobuz distrus în atacurile din ultimele 4 zile, iar sârbii au acuzat NATO că lovește intenționat astfel de vehicule, pentru a semăna teroare.
Alianța Nord-Atlantică a deschis o anchetă asupra informațiilor privind bombardarea de către aviația sa a unui autobuz aflat în apropiere de Pec, despre care surse sârbe au afirmat că s-a soldat cu cel puțin 17 morți și 20 de răniți, a afirmat un purtător de cuvânt militar al NATO. Alianța negase inițial că ar fi bombardat autobuzul.
În fine, după ora 17:00, am putut să bem prima cafea din această zi. Belgradul avea din nou curent electric. E greu de imaginat ce placere este să-ți bei cafeaua pe care o așteptai de dimineață. Deja ne cumpărasem lumânări groase de la vânzătorii ambulanți, care au invadat străzile încă de dimineață, de parcă ar fi știut că NATO va bombarda instalațiile electrice iugoslave și de două săptămâni numai lumânări au fabricat. Oricum, iluminatul stradal nu a mai fost restabilit și în toate apelurile repetate la radio și televiziune, oamenii erau rugați să nu folosească aparatele mari consumatoare de energie. Alimentarea cu apă a capitalei încă avea de suferit și nu se găsea pâine niciunde.
Când am ajuns la hotel, recepționerul ne-a anunțat că au mai sosit doi români. Pictori, spunea el, arătând către o masă a barului. Acolo, lângă Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” și George Roncea, ședeau doi bărbați. Unul mărunțel, cu barbă, agitat ca un spiriduș, iar celălalt înalt, cu părul cărunt și fața parcă dăltuită într-o stâncă. Pictorii bucureșteni Octavian Penda și Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expoziție cu lucrările lor și ale Luminiței Ciupitu. Aceasta se îmbolnăvise și nu a putut veni cu ei. Artiștii sârbi au apreciat că este primul gest de solidaritate venit din partea unor români, de la începutul războiului. Coincidență: astăzi, a doua știre, după bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit căreia, Ministerul român al Apărării anunțase că, din spațiul aerian românesc, pe care NATO îl putea folosi la discreție, făceau parte și aeroporturile și instalațiile aferente.
Am stat mult cu ei la masă, după ce ne-am terminat transmisiile pentru emisiunile de știri și ne-au povestit ce mai era prin țară. Erau tare fericiți că ne-au cunoscut, ceea ce ne-a încântat. Le-am înșirat sfaturile noastre despre cum să se comporte în timpul raidurilor aeriene și i-am chemat să stea cu noi pe acoperiș.
Un român a fost împușcat în abdomen în această noapte, pe malul iugoslav al Dunării, unde ajunsese cu barca, cu scopul de a vinde câteva canistre cu benzină, transmite corespondentul Mediafax. Cezar Tincu, în vârstă de 30 de ani, din Moldova Veche(Caraș-Severin), a plecat spre Iugoslavia pe Dunăre, într-o barcă metalică având motor Johnson. Ajuns pe malul sârbesc, el a fost împușcat, reușind cu dificultate să se întoarcă cu barca în România și să ajungă în localitatea Pescari, unde a acostat lângă grădina lui Gheorghe Caracuancea. Proprietarul grădinii l-a găsit în jurul orei 1:00 și a anunțat imediat grănicerii. Tincu era în stare critica și a povestit că a fost împușcat de sârbi. Medicii au declarat după operație că tânărul și-a revenit din comă.
Deși a fost senin și au început spectaculos, atacurile NATO din această seară au fost de mică intensitate. La 21:45, eram deja pe acoperiș și auzeam vuietul avioanelor. Ceva mai devreme, fusese atacată periferia orașului Kraljevo. Acum, tirurile furibunde ale antiaerienei iugoslave din jurul Novi Sad-ului indicau direcția atacului. Aici, o rachetă a lovit sediul televiziunii, urmată, după 10 minute, de o a doua și de flăcările unui puternic incendiu. Piloții NATO au folosit aceeași tactică mârșavă ca la bombardarea clădirii General Stab din Belgrad: au lovit aceeași țintă, la un interval de 10-15 minute, punând în pericol echipele de intervenție. Din fericire, în sediul Televiziunii Novi Sad nu se afla nimeni în momentul atacului, așa că nu au existat victime. De altfel, după distrugerea în 23 aprilie a clădirii RTS din Belgrad, puține posturi de televiziune mai îndrăzneau să-și țină echipe de serviciu peste noapte, preferând să difuzeze filme non-stop.
N-au trecut decât câteva minute și am văzut antiaeriana Belgradului în acțiune. La un moment dat, pe un unghi de 180 de grade, întreg orizontul era acoperit de proiectilele trase de sârbi. Am auzit câteva explozii puternice dinspre cartierul Rakovica, unde au fost atinse mai multe clădiri. Apoi am văzut flacăra unei explozii dinspre aeroportul Batajnica. Alte 3 proiectile au explodat în cartierul Strazevica, după care avioanele s-au îndepărtat, urmărite de bateriile artileriei sârbe. Au mai venit o dată asupra Belgradului la 3:30, când am auzit patru explozii undeva la periferie.
Agim Ceku, care a luptat împotriva trupelor sârbe în razboiul din 1993, a preluat comanda UCK. La începutul anului, Ceku demisionase din Armata croată, unde ocupase o funcție echivalentă cu cea de general și a urmat mai multe cursuri de specializare. Nu era prima oară când sârbii acuzau autoritățile de la Zagreb de implicare în conflictul din Kosovo. Generalul Rahim Ademi, cel mai înalt responsabil militar croat de origine albaneză, este unul din principalii strategi ai operațiunilor de gherilă ale UCK.
Astăzi, am apucat să ne plimbăm prin oraș. Era o zi frumoasă, liniștită și ne-am dus să mâncăm pe Skadarlija. Aceasta este una din străzile celebre ale Belgradului. Veche, pavată cu bolovani rotunjiți de vreme, strada e plină de cârciumi. Toate își datorează celebritatea personalităților care obișnuiau, în diferite epoci, să mănânce și să bea un pahar cu vin în ele. Ne-am așezat pe terasa uneia și, după ce am comandat ceva de mâncare, șeful de sală și-a dat seama că suntem români și ne-a adus “cartea de onoare” a localului, să ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.
În general, era ieftin să mănânci la restaurant (în jur de 10-15 mărci germane de persoană) și la fel s-a întâmplat în această sâmbătă. Însă aveam să ne convingem că toți chelnerii din lume sunt la fel. Când am revenit, după mai multe zile, pe Skadarlija, șeful de sală a strigat dupa noi și ne-a invitat din nou pe terasa localului său. De această dată, nu ne-a iertat și ne-a înșelat cu neobrăzare, încărcând nota de plată cu cel puțin 100 de dinari (10 mărci) de persoană. N-am comentat. Am plătit și am plecat, însă a doua zi am trecut din nou prin fața restaurantului său și, când ne-a strigat să venim la el, am clătinat, zâmbind, din cap și ne-am așezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.
Președintele Bill Clinton a anunțat o înăsprire a sancțiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operațiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Casa Alba și citat de AFP. Printre măsurile decise, figurează și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le deține în SUA sau sunt sub controlul unor entități americane. Clinton a luat, totuși, hotărârea de a menține “scutirile, deja în vigoare, de care beneficiază Muntenegru, datorită susținerii pe care Statele Unite o acordă guvernului său multietnic, ales în mod democratic”.
La un moment dat, în timp ce mâncam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, care m-a întrebat, râzând, ce i-am făcut lui Ion Cristoiu. N-am știut ce să-i răspund și mi-a explicat că acesta a scris despre noi în editorialul său de astăzi din “Cotidianul“. Curioși, l-am rugat să ne trimită articolul prin fax.
“Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan sunt, după o lună de ședere la fața locului, adevărați experți în arta militară. În nopțile petrecute pe acoperișul hotelului, m-au învățat ce să fac la ivirea unei rachete de croazieră, mi-au arătat, după zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost țintite, mi-au atras atenția asupra tacticii folosite de antiaeriana sârbă. Au ajuns atât de buni cunoscători într-ale războiului, încât mi-au putut spune, după zgomotul avioanelor, tipul lor și, după direcția de unde veneau, locul de unde plecaseră. (…)
În timp ce ditamai jurnaliștii occidentali de la CNN, AFP, BBC o șterg de la fața locului când se zvonește că avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrați la care, probabil, faimoșii gazetari ai Vestului se uită de sus, ca la niște amărâți din Est, care n-au în spate decenii de tradiție a presei independente, rămân, riscându-și viața. În timp ce bravii jurnaliști occidentali așteaptă să fie duși de către oficialități la locul unde o clădire a fost lovită, ai noștri dau fuga pe străzi și ajung înaintea lor, fără a șovăi o clipă la gândul că ar putea păți ceva în nebunia de la locul unde clădirea a fost lovită. (…)
Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acești tineri patima de a scrie adevărul, de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar dori guvernanții de la București. Le-am urmărit seară de seară transmisiile de la Belgrad, când eram în România. Am sesizat imediat strădania de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar vrea să audă unii sau alții. Stând cu ei în zilele și nopțile când am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o trăiește jurnalistul aflat la fața locului. Sunt situații când cei de la București, închiși în spațiul strâmt al redacțiilor și al funcțiilor, ar vrea să-i contrazică, fie din necunoaștere, fie din antrenarea în tot felul de jocuri. Jurnaliștii noștri de la Belgrad nu se lasă până nu reușesc să transmită cititorilor și telespectatorilor adevărul despre ce se întâmplă în Serbia.”
Mărturisesc că editorialul ne-a făcut o mare plăcere, deși am glumit multă vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar așa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn că vorbele noastre nu se risipesc în vânt și cineva înțelege că încercăm să-i ajutăm pe români să priceapă ce se petrece aici. Cu atât mai important ni s-a părut avertismentul din finalul editorialului:
“De aici, de la sute de kilometri distanță, îi felicit și le promit că le voi crede relatările. Sperând din toată inima că, indiferent de riscurile pe care și le asumă, vor continua să spună adevărul. Îi avertizez că nu numai eu, dar și milioanele de români care îi ascultă și îi urmăresc, își vor da seama imediat când vor relata nu ceea ce văd și simt, ci ceea ce vrea să citească sau să audă guvernanții de la București.”
L-am sunat pe Ion Cristoiu și i-am mulțumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre demența piloților NATO, care au bombardat două autobuze pline de călători. Abia aflasem că ieri, la 13:25, pe șoseaua Kraljevo-Kragujevac, în dreptul satului Vitanovac, un avion al aliaților s-a năpustit în picaj asupra unui autobuz. Unul din cele două proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanță de vehicul. Schijele au rănit 8 pasageri, printre care și o fetiță de 7 ani.
Astăzi, autobuzul care făcea cursa Priștina-Niș a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute întârziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, când trecea peste un pod lângă localitatea Luzane, autobuzul în care se aflau 60 de pasageri a fost lovit în plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt în două de explozie, jumătatea din față prăbușindu-se în apele râului. Atacul a făcut 40 de morți, restul pasagerilor fiind răniți grav. “Racheta nu a atins nimic în afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului și explozia. Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns lângă pod a fost cadavrul fără cap al unui copil. Unul dintre supraviețuitori se învârtea, năuc, în jurul autobuzului. A căzut în genunchi și l-a acoperit cu un șal negru pe tatăl său, care zăcea mort pe asfalt.”
La puțină vreme după atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanță care venea în ajutorul răniților. Deși girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul în apropierea ambulanței, schijele rănindu-l la cap pe unul dintre medici.
Un oficial al NATO a confirmat agenției Reuters că podul de lângă Luzane nu se afla pe lista țintelor, însă a adăugat: “Asta nu înseamnă că atacul nu a avut loc.” În comunicatul Alianței, dat publicității seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greșeli sunt inevitabile în condițiile în care există sute și sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, președintele Comitetului militar al NATO, a explicat că pilotul avionului vizase podul de la Luzane, într-un moment în care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod în clipa în care acesta era atins de bombă. Noi regretăm orice pierdere omenească, dar acestea se întâmplă în cursul operațiunilor militare și eu consider că, până acum, noi am depus o muncă utilă pentru a evita victimele.”
În videoclipul de mai jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.
Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agenției de presă UPI a fost publicat astăzi, atât în ziarele sârbești, cât și în cele americane. “Nu sunteți pregătiți să sacrificați vieți pentru a obține cedarea noastră,” avertiza președintele iugoslav. “În schimb, noi suntem gata să murim pentru a ne apăra drepturile ca națiune suverană.” În interviu, Milosevic a confirmat că sârbii sunt gata să accepte o forță de menținere a păcii în Kosovo, dar aceasta să nu fie înarmată și a repetat cele șapte puncte ale planului de reglementare a crizei.
O echipa de observatori ai OSCE a fost atacată astăzi de artileria sârbă în satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al acestei organizații la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanță de 2 metri, însă cei trei observatori nu se aflau în mașină în acel moment și nu au fost răniți. Tirurile au durat aproape o oră.
Reverendul american Jesse Jackson s-a întâlnit astăzi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis că cei trei soldați americani luați prizonieri în 30 martie vor fi eliberați mâine dimineață. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare către Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Președintele iugoslav mi-a părut un om rezonabil și de bună credință,” a povestit Jesse Jackson. “Consider că bombardamentele împotriva Iugoslaviei ar trebui să înceteze.”
După cum povestea mai târziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, președintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a însoțit pe Jackson la Belgrad, la întâlnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toți cei prezenți să formeze un cerc prinzându-se de mâini și să se roage împreună. “În mod evident, Milosevic a fost surprins,” își amintea Khaja. “Nu știa cum să reacționeze. Jesse Jackson stătea lângă el, cu mâna întinsă. I-a trebuit multă vreme să reacționeze. Era vizibil descumpănit.”
Jackson a recitat parabola biblică despre lei și miei, după care a expus – în mare – poziția americanilor. Accentuând asupra situației sale de victimă, dar – totodată – de “lider vizionar și popular“, Milosevic a repetat că NATO este agresoarea țării sale. La sfârșitul întâlnirii, după încă o rugăciune, întrebat dacă îi va elibera pe cei 3 prizonieri americani, președintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discuție între patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o oră și jumătate, într-un birou și în timpul unei plimbări pe aleile grădinii palatului prezidențial. Puțin mai târziu, ministrul iugoslav de Externe anunța că prizonierii vor fi eliberați.
Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidențial Sandy Berger, cerându-i să intervină pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldații noștri sunt deținuți într-o unitate militară,” a atras atenția Jackson. “Imaginați-vă ce ironie a sorții ar fi dacă acum, când sunt pe punctul de a se întoarce acasă, unitatea ar fi distrusă de bombele noastre.” Inițiativa lui Jackson le-a dat mari bătăi de cap lui Bill Clinton și oamenilor săi. Președintele american încercase să-l convingă pe reverend să renunțe să mai plece la Belgrad, însă fără succes. Acceptând eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia să-și reafirme poziția în favoarea găsirii unei soluții politice și să accentueze suferințele civililor sârbi care îndurau bombardamentele. Și – lucru foarte important – să anuleze, în ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creaseră mediile occidentale. De remarcat că, imediat după capturarea celor trei, în SUA, sprijinul populației în favoarea intervenției militare împotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.
Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei, s-a prăbușit în Marea Adriatică azi după-amiază, dar pilotul său a putut fi recuperat teafăr, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile în largul portului Brindisi, în timp ce avionul se întorcea dintr-o misiune de recunoaștere. Pilotul, al cărui nume nu a fost dat publicității, s-a catapultat și a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americană USS Kearsarge. “Tirurile dușmane nu au nici o legătură cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.
Spre seară, am trecut pe la Centrul militar de presă, să ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslavă ne anunțase că trebuie să ne acreditam din nou, iar astăzi era ultima zi. De această dată, pe lângă cerere, trebuia plătită și o taxă de 100 de dinari (10 mărci germane). Am completat formularul și unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus să venim luni, să ne luam acreditările.
Postul de televiziune francez TF1 a anunțat în jurnalul de astăzi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului său Eric Vaillant, arestat în 20 aprilie în apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat că “a filmat fără autorizație soldați și tehnică ale Armatei iugoslave”.
Alarma a sunat la ora 21:00, însă în prima parte a nopții am avut liniște. Raidurile aeriene au început după miezul nopții. La 1:10, cinci rachete au distrus complet două poduri din localitatea Krusevac și podul de cale ferată de lângă Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperiș la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De când se încălzise afară, preferam să stăm pe acoperiș. Povesteam, mai beam o bere și scrutam orizontul. De această dată, “spectacolul” a fost fascinant și ne-a ținut cu sufletul la gură. Am numărat cel puțin 10 explozii și, în două rânduri, câte o ciupercă uriașă de foc s-a ridicat deasupra orașului. Șase rachete loviseră din nou rafinăria. Antiaeriana trăgea din toate pozițiile, însă fusese copleșită de numărul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer în dreptul Novi Sad-ului.
La 2:08, așa cum ne așteptam, avioanele au atacat și Belgradul, însă aici antiaeriana a fost mai puternică și atacul a fost respins, așa că s-au întors spre Novi Sad. S-au retras către nord și au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos și, după ce au bombardat orașul Cacak, au lovit releul postului de radio și repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc după ora 2:14, când sârbii au doborât un avion F-16, care a căzut la Nakucani, lângă Sabac. Studio B a anunțat că pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru că primul – cu 20 de pușcași marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborât. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit să deschidă focul asupra polițiștilor sârbi care scormoneau pădurea, încercând să pună ei mâna primii pe pilot.
Când am aflat ora la care fusese doborât, ne-am dat seama că asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile și, la un moment dat, în spatele unui nor mărunt, am văzut o explozie puternică. Nu am fost siguri decât după ce a fost anunțată doborârea avionului, pe care și NATO a confirmat-o. Înainte de a ne culca, am văzut și imagini de la locul unde se prăbușise, în care se vedeau resturile acestuia, arzând în pădurea Pocerska Suma. Pe reactorul înnegrit se citea inscripția “General Electric“, iar pe o bucată de fuselaj se distingea desenul unui vultur.
Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.
Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…
Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.
Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.
Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”
“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.
Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.
“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”
Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.
Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.
O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.
Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.
Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.
NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.
O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.
Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.
Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.
Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.
În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.
După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.
Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.
În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.
Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.
Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.
La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.
Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.
În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”
“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”
Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.
Am intrat în atmosfera de război încă de dimineață, după ce am aflat că, în ultimele ore, asupra Priștinei au fost lansate peste 50 de proiectile. La ora 8:00, a fost întrerupt traficul rutier între capitala provinciei Kosovo și orașul Kosovska Mitrovica, după ce podul peste râul Lab a fost spulberat de o serie de patru explozii.
Avioane ale NATO au utilizat baze militare din Ungaria în timpul operațiunilor asupra Iugoslaviei, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării, Erdelyi Lajos, citat de AFP. La rândul său, premierul Viktor Orban a confirmat că avioanele Alianței au utilizat spațiul aerian ungar în cadrul misiunilor lor în Iugoslavia.
Aveam probleme cu banii, pentru că mi se terminaseră și le-am spus colegilor de la București să-l sune pe Ion Cristoiu și să-mi mai trimită prin el. Deja, de câteva zile, mâncam pe banii lui Mile Cărpenișan, iar Nelu Madjinca mă ținea la hotelpe datorie. Ceva mai târziu, m-a sunat Cristoiu și mi-a spus să stau liniștit, că a primit banii pentru mine și mi-i aduce.
Mă gândeam la acuta nevoie de comunicare a sârbilor, dovedită și de felul în care urmăresc, cu sufletul la gură, eforturile RTS de a-și relua emisia. Slobodan Milosevic nu a mai apărut la televizor să spună poporului care este situația și care sunt perspectivele. Și cred că cel mai mare pericol pentru regimul de la Belgrad este adâncirea prăpastiei apărută între clasa politică și oamenii obișnuiți. Aceasta ar trebui să fie adevărata semnificație a celor spuse de Vuk Draskovic în ultimul interviu, cu mențiunea că și el face parte din această clasă politică.
În timp ce îmi notam aceste considerații, m-a sunat Mile și mi-a spus să vin repede la sediul SPO, pentru că Draskovic organizează o conferință de presă. Am alergat până pe strada Knez Mihailova, lângă clădirile devastate ale centrelor culturale german și britanic, și am urcat la etajul I, unde era sediul SPO. Mi se părea că toți ziariștii din Belgrad se adunaseră acolo. Cu mare greutate, am reușit să mă strecor până în pragul ușii, însă n-am putut înainta mai departe. Câteva clipe mai târziu, mi-am dat seama că pe spatele meu se sprijineau deja doi cameramani și un fotograf, iar eu îmi țineam coatele pe umerii unei japoneze micuțe, care își nota de zor vorbele lui Draskovic.
Liderul SPO s-a arătat uimit că interviul său de la Studio B a stârnit atâtea valuri, deoarece “99 % din afirmațiile mele au fost, de-a lungul vremii, declarate oficial de Guvernul federal, iar o parte dintre ele au fost spuse chiar de președintele Slobodan Milosevic, în interviul acordat recent la CBS“, de aceea nu exista nici un motiv să ia în calcul o eventuală demisie din guvern. Draskovic a adăugat că procentul rămas îi aparține și se referă la componența unor eventuale trupe de menținere a păcii în Kosovo. “Poporul sârb nu trebuie să vadă în ONUun inamic. Suntem membrii ONU și suntem obligați să acceptam rezoluțiile Consiliului de Securitate. Este adevărat că nu aș dori să văd în Kosovo soldați din țările NATO, nici înarmați, nici neînarmați, dar asta e o opinie personală.”
Încă de la începutul conferinței de presă, am înțeles ce va urma. După cum prevăzusem, Vuk Draskovic dădea înapoi, așa că am început să fiu mai atent la fețele jurnaliștilor străini adunați să-l asculte. Și, pe măsură ce vicepremierul iugoslav vorbea, aceștia erau tot mai stupefiați. La un moment dat, japoneza în spatele căreia stăteam s-a întors către mine și m-a întrebat, uluită, dacă am înțeles același lucru.
Congresul american a propus dublarea cheltuielilor de urgență solicitate de Administrația Clinton pentru a face față crizei din Kosovo, relatează AFP. Guvernul ceruse Congresului să aprobe cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, în special pentru costurile războiului împotriva Iugoslaviei și ajutorarea refugiaților din Kosovo. Comisia de relații pentru Camera Reprezentanților a prezentat, însă, propriul proiect de lege, care prevede ca 11,9 miliarde de dolari (din care 11,2 miliarde pentru cheltuieli de apărare) să fie acordate cheltuielilor pentru situația creată în urma conflictului din Kosovo.
“Nu putem învinge NATO,” a afirmat Draskovic. “Nu avem dreptul de a avea astfel de ambiții, trebuie să realizăm că lumea de azi este adesea condusa de ei, prin legea forței și nu prin forța legii.” El a pretins că a stat de vorbă, atât cu Viktor Cernomîrdin, cât și cu Slobodan Milosevic și că emisarul rusa promis că va aduce în fața Consiliului de Securitate al ONU decizia președintelui iugoslav de a accepta trupe străine în Kosovo. Întrebat când a vorbit ultima oară cu Milosevic, Draskovic a început să se bâlbâie și a dat mai multe răspunsuri, ceea ce m-a convins definitiv că totul e un bâlci.
Vădit încurcat, liderul SPO a încercat să schimbe subiectul și a început să tune și să fulgere împotriva cenzurii militare. După difuzarea interviului său, reprezentanții Armatei au venit la Studio B, intenționând să rămână acolo, pentru a viziona toate materialele care urmează să intre pe post. Studio B este o televiziune privată și aparține Primăriei Belgradului, care era controlată în 1999 de SPO. Draskovic a venit în toiul nopții la televiziune și, uzând de calitatea sa de vicepremier al Guvernului federal, a reușit să-i dea afară pe militari. “Ce să caute Armata la Studio B?” a exclamat Vuk Draskovic. “Afară cu cenzura din redacții! Țara nu este a unui singur partid, Armata nu aparține unui singur partid. Acesta nu este nici războiul Partidului Socialist (SPS, condus de Milosevic), nici războiul Partidului Stângii Iugoslave (JUL, condus de nevasta lui Milosevic), este războiul întregului popor.” Draskovic a adăugat că, în cel mai bun caz, îi poate invita pe oamenii de la cenzură la o cafenea din centrul orașului.
Fără să vreau, mi-a revenit în minte reacția lui Draskovic din primele zile de război, după expulzarea jurnaliștilor străini, când i-a invitat înapoi. A doua zi, ministrul Informațiilor a precizat că decizia de expulzare rămâne în vigoare și că afirmațiile lui Draskovic sunt vorbe în vânt.
Statele Unite au apreciat comentariile critice al vicepremierului iugoslav, dar nu sunt convinse că ele indică apariția unor divergențe în sânul conducerii Guvernului iugoslav, a afirmat James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat. “În măsura în care comentariile lui Draskovic reflectă o recunoaștere a realității, care până acum a lipsit, totul este bine,” a declarat oficialul american. “Dar măsura în care el reprezintă conducerea de la Belgrad este o chestiune încă rămasă în suspensie și mă feresc să mă exprim în legătură cu acest subiect.”
Singurul lucru interesant și nou pe care l-a spus vicepremierul iugoslav a fost legat de profitorii de război. El a pomenit, fără a fi prea explicit, în ciuda insistențelor jurnaliștilor, că, în timp ce sârbii înfruntă nenorocirile războiului, există anumite persoane apropiate puterii de la Belgrad, care își umplu buzunarele de pe urma crizei în care se zbate țara. Draskovic a atras atenția că adevărații profitori de pe urma războiului nu sunt bișnițarii care vând câțiva litri de benzină, țigări sau alimente pe piața neagră, despre care scriu ziarele, ci “acele mâini invizibile care extrag sume imense din anumite conturi, pentru interese obscure”.
În prima fază, conferința de presă nu a trezit foarte multe reacții la Belgrad. Dusan Mihajlovic, președintele Partidului Noua Democrație, a confirmat că Draskovic nu a spus nimic nou: “Este adevărat că nu putem lupta împotriva întregii lumi fără să întrebăm poporul dacă este de acord,” a confirmat el. La rândul său, Nebojsa Covic, președintele partidului Alternativa Democratică, a afirmat că multe din părerile lui Draskovic sunt niște naivități și reacția lui arată că nu a fost în stare să le impună în ședințele Guvernului federal. Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, eternul rival al lui Draskovic, a replicat că nici un om serios din Serbia și Iugoslavia nu va accepta vreodată prezența unor trupe străine în Kosovo, pentru că aceasta ar însemna ocuparea țării. De asemenea, într-un comunicat oficial al Armatei iugoslave s-a precizat că nu a existat nici o clipă intenția de a ocupa Studio B.
Fără să-i pese de afirmațiile lui Vuk Draskovic, președintele Slobodan Milosevic a decorat și înaintat în grad astăzi, de Ziua Iugoslaviei, mai multi ofițeri, printre care și pilotii răniți sau morți în bătăliile aeriene. Generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei și Apărării antiaeriene, a trimis cu această ocazie un mesaj de felicitare președintelui iugoslav, în care anunța că unitățile sale nu au suferit pierderi importante, însă au obținut rezultate foarte bune. Condamnând atacurile NATO asupra unor obiective civile, generalul Smiljanic a raportat că, în afara “avionului invizibil” F-117 A, doborât pentru prima dată într-un război, în cele 34 de zile ale conflictului, artileria antiaeriană sârbă a distrus 34 de avioane inamice. Desigur, conform unei “tradiții” de care noi, românii, am scăpat, liderii sârbi i-au transmis telegrame de felicitare lui Slobodan Milosevic, președintele Serbiei menționând că “țara este alături de tine”. Singurul șef de stat străin care l-a felicitat pe Milosevic de Ziua Iugoslaviei a fost Boris Elțîn.
Sergio Vieira de Mello, responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, a atras atenția că embargoul petrolier impus de NATO împotriva Iugoslaviei va afecta în primul rând populatia civilă și nu forțele armate sârbe, relatează AFP. SUA vor decide în zilele următoare interzicerea tuturor exporturilor de bunuri spre Iugoslavia, inclusiv a produselor petroliere, accentuând sancțiunile care se află deja în curs de aplicare, a anunțat Departamentul de stat. NATO trebuie “să poată utiliza amenințarea cu forța” pentru respectarea embargoului petrolier impus Iugoslaviei, inspectând petrolierele din Marea Adriatică, a afirmat comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark. Pe de altă parte, compania rusă Gazprom va continua să aprovizioneze Iugoslavia, căreia îi furnizează 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, a anunțat conducerea companiei, citată de AFP. Gazul este livrat prin conducta care traversează Ucraina și Ungaria.
Între timp, NATO a mai distrus un pod la Kursumlija și a bombardat, în jurul orei 17:00, împrejurimile Priștinei. La prânz, un atac aerian asupra localității Surdulica a distrus peste 300 de case, un spital și sistemul de canalizare, a ucis cel puțin 16 civili, alți 11 fiind grav răniți. Preveniți de iminența unui atac, oamenii se refugiaseră prin adăposturi sau în pivnițe, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. Patru proiectile însă, au lovit un obiectiv special și două obiective civile din centrul orașului, însă alte câteva au ratat țintele, provocând distrugerile anunțate de sârbi. Au mai fost atacate regiunea Sipcanik de lângă Podgorica și podul peste râul Brvenica, de pe autostrada Kraljevo-Raska.
Seara, după transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului și, la puțină vreme, a sosit Ion Cristoiu. Era însoțit de Lucian Ristea, care lucra și el la “Cotidianul“. Imediat ce a ajuns, Cristoiu mi-a dat plicul cu banii de la ProTV, iar noi l-am chemat pe Nelu (pe care îl avertizasem deja că urma să sosească unul din cei mai importanți jurnaliști români) și acesta l-a condus în apartamentul pe care i-l pregătise.
La jurnalul de știri de la Studio B, conducerea postului a protestat împotriva încercării Armatei iugoslave de a prelua controlul televiziunii și a redat pe larg fragmente din conferința de presă a lui Vuk Draskovic. Slobodan Tomovic, consilier al ministrului Sănătății, a făcut azi o declarație care ne-a cam pus pe gânduri. “Creșterea nivelului de radioactivitate din Kosovo demonstrează că agresorul a început să utilizeze proiectile cu uraniu neîmbogățit,” a afirmat el. Asta mai lipsea! S-a anunțat decizia Guvernului federal de a scumpi tarifele interne pe calea ferată, serviciile de poștă, telegraf și telefon, precum și o serie de medicamente. Sârbii au fost înștiințați că rația de benzină pe luna mai va fi de numai 20 de litri, având prioritate angajații Telekom Serbia, Beopetrol și autoritățile locale.
Autoritățile din județul Timiș susțin că sunt pregătite să înfrunte un nou val de contrabandă cu produse petroliere la frontiera româno-iugoslavă, după ce, în timpul războiului din Bosnia, traficanții au reușit să treacă peste graniță cantități importante de combustibil, în ciuda embargoului impus statului vecin și a întăririi activității grănicerești, informează corespondentul Mediafax. Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiș, a dat asigurări că, în privința celebrei conducte de la Solventul, prin care în perioada primului embargo s-au scurs sute de tone de carburant către Pancevo, problema e rezolvată, aceasta fiind întreruptă în mai multe locuri.
“Vine embargoul, începe contrabanda!” titra pe prima pagină cotidianul “Evenimentul zilei“. Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al ziarului, scria că peste 200 de mașini trec zilnic în Iugoslavia, prin punctul de frontieră de la Stamora-Moravița. “Traficanții spun că în Iugoslavia se caută mai mult motorina decât benzina,” relata acesta. “Cei care au Dacii și-au modificat sistemul de alimentare. Inventivitate românească. Rezervorul Daciei este umplut ochi cu motorină, iar motorul este alimentat dintr-o sticlă cu benzină, plasată strategic sub capota din față. Prin dopul găurit al sticlei iese un furtun de cauciuc care ajunge la carburator, transformând Dacia într-o adevărată bombă pe roți. În vamă miroase a benzină ca într-o rafinărie.”
Pentru că tot nu sunase alarma aeriană, ne-am hotărât să-i propunem lui Ion Cristoiu să facem o plimbare prin centrul orașului. Era o seară foarte frumoasă și nu era răcoare deloc. L-am condus pe strada Knez Mihailova, i-am arătat centrele culturale devastate și i-am povestit tot ce văzusem la Belgrad până atunci. Aveam sentimentul că suntem stăpânii orașului și ne bucuram ca niște copii când oaspetele nostru se minuna cât de liniștiți se plimbă oamenii pe străzi și cât de curată este capitala iugoslavă. Observându-i reacțiile, am înțeles și mai acut cât de important era pentru români tot ceea ce făceam noi aici și cât de mare era responsabilitatea pe care o aveam.
Am poposit pe terasa unei cafenele de lângă biserica Patriarhiei, unde am stat de vorbă aproape două ore. Îi povesteam cum este când încep bombardamentele și îi dădeam sfaturi ce să facă și ce nu, în timpul unui atac aerian. Ne simțeam foarte importanți și, totodată, începeam să ne neliniștim, pentru că nu mai suna odată alarma aeriană. Era “cireașa de pe tort” și abia așteptam să-i vedem reacția. Deși pare absurd, dar nu mai aveam răbdare și ne rugam să vină avioanele. Așa că am râs cu jumătate de gură când Cristoiu ne-a spus, în glumă: “Mă, voi ne amețiți pe noi cu povești despre bombardamente și, când colo, stați aici și chefuiți pe banii lui Sârbu și ai lui Voiculescu!” Mă uitam la Mile, el la mine și turbam de ciudă. Ca să ne revanșăm, i-am arătat sateliții NATO. Într-adevăr, înspre Novi Sad se vedeau pe cer trei “stele” mai strălucitoare decât celelalte, care s-au despărțit și s-au deplasat, în 10 minute, pe niște distanțe considerabile pe bolta cerească.
Într-un final, ne-am întors bosumflați la hotel și Ion Cristoiu s-a dus în cameră, să mai scrie ceva. Am rămas în barul hotelului, bombănind supărați că, tocmai în noaptea asta, atacurile NATO au ocolit Belgradul. Când să mergem și noi la culcare, la 1:10, s-au auzit, în sfârșit, sirenele alarmei aeriene. L-am sunat în cameră și am convenit că, dacă observăm ceva pe acoperiș, să-l chemăm imediat.
Noaptea a fost destul de liniștită la Belgrad, deși, la 5 minute de la anunțarea alarmei, antiaeriana iugoslavă a respins cu greu un atac. Am auzit o explozie dinspre zona aeroportului Batajnica și alte 7 proiectile au lovit cazarma unei unități de elită din cartierul Topcider. Se pare că norii de pe cerul Iugoslaviei au împiedicat avioanele NATO să-și îndeplinească misiunile, deoarece au mai fost semnalate atacuri doar la Pozega și Cacak. La Belgrad, alarma a încetat la 6:31.
Scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn a afirmat că nu trebuie avută “iluzia că scopul NATO este de a-i apăra pe etnicii albanezi din Kosovo,” informeaza Itar-Tass. “Dacă ceea ce îi îngrijorează cu adevărat este protecția oprimaților, atunci ar fi putut, în ultimii 40-50 de ani, să îi protejeze pe kurzi… Nu au făcut-o, pentru că Turcia este aliata lor,” a afirmat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură. “NATO ne-a făcut să pășim într-o nouă epocă, la fel cum s-a întâmplat și când Hitler a părăsit Societatea Națiunilor, în 1935. În noua eră care a început, cel mai puternic dictează.”
Nu dormisem deloc, dar care jurnalist ar mai fi putut dormi, după tot ce s-a întâmplat? Mă gândeam la vorbele lui Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat BBC-ului, remarcase că este pentru prima dată când în acest război mediatic dintre NATO și Iugoslavia s-a tras cu bombe adevărate. Ce s-a întâmplat la Belgrad arată cât de mare și de temut este puterea presei. După o lună de bombardamente nimicitoare, în disperare de cauză, NATO a încercat să astupe gura jurnaliștilor sârbi cu rachete Tomahawk, sub pretextul că reprezintă avangarda propagandei iugoslave. Ca și când, ceea ce difuzează posturile de televiziune occidentale nu este tot propagandă sau încercare de manipulare a opiniei publice. Cine poate discerne ce este adevărat și ce nu din ceea ce se întampla în Iugoslavia, dacă o alianță militară, care pretinde că reprezintă cele mai avansate țări din lume din punctul de vedere al democrației și al libertății de exprimare,îi omoară pe jurnaliștii din tabăra adversă?
Atacul asupra RTS era cu atât mai lipsit de onestitate, cu cât cei care au murit sau au fost răniți nu erau redactorii sau realizatorii de emisiuni (care ar putea fi – la o adică – acuzați de manipularea opiniei publice în favoarea lui Milosevic), ci cei care asigurau funcționarea aparaturii și emisia. Adică tehnicienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu conținutul ce se difuza pe post. Cei care apăsau niște butoane și nu dictau politica editorială a postului de televiziune.
“Atacul împotriva RTS și a rețelei sale de relee din Republica Federală Iugoslavia este o tentativă evidentă de a închide un întreg popor într-un lagăr de concentrare informațională,” a afirmat într-un comunicat Ministerul Informațiilor din Republica Srpska. “Mijloacele de informare în masă sunt un drept suveran al oricărei țări și este clar că NATO atacă nu numai bazele suveranității Republicii Federale Iugoslavia, ci și fundamentele drepturilor omului și ale dreptului la informare.”
La 7:15, RTS și-a emis știrile din studiourile postului de televiziune Studio B. La ora 10:00, m-am simțit mândru că sunt coleg de breaslă cu jurnaliștii de la RTS. Au reușit să-și reia emisia pe unul din canalele proprii. Nu cred că există o replică mai potrivită la tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte.
Ne-am dus să vedem cum arăta sediul televiziunii la lumina zilei. Echipele de descarcerare continuau să sape sub dărâmături, ajutate de buldozere și excavatoare, căutând eventuali supraviețuitori. În afara departamentului de emisie, au fost serios avariate și celelalte două corpuri de clădire. Pompierii se chinuiau să ridice o imensă placă de beton, sub care se credea că s-ar mai afla oameni. Sute de belgrădeni veneau, ca într-un pelerinaj, la sediul RTS și lăsau câte o floare lângă zid.
La Centrul militar de presă, câțiva ziariști italieni au scris un protest față de bombardarea televiziunii iugoslave, pe care l-au afișat pe un panou. Am fost primul român care și-a pus semnătura alături de ei (Mile Cărpenișan e pe jumătate sârb). Până seara, nu mai era loc pe foaia de hârtie și cineva a agățat încă una lângă ea. La Media Center, un jurnalist olandez a alcătuit un alt protest, în care scria că, așa cum NATO a bombardat sediul RTS, și sârbii ar avea dreptul să bombardeze hotelurile “Hyatt” și “Intercontinental“, unde locuiau și scriau majoritatea corespondenților de presă străini. După ce l-a terminat, l-a semnat și – fără să spună o vorbă – s-a uitat la mine și mi-a întins foaia de hârtie. Mi-am pus numele lângă al lui și i-am dat-o înapoi.
Casa Alba a respins criticile formulate de ministrul de Externe italian Lamberto Dini la adresa atacului de joi noaptea al aviației NATO asupra sediului RTS, relatează AFP. “Noi considerăm că sediul televiziunii sârbe reprezinta un obiectiv militar, pentru că regimul tiranic al lui Slobodan Milosevic folosește din plin televiziunea în scopuri propagandistice, de dezinformare și de instigare a celor mai agresive spirite naționaliste,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. Adresându-se unor jurnaliști italieni prezenți la summit-ul NATO de la Washington, Lamberto Dini calificase atacul aviației americane drept “un act dezastruos” pe care el, personal, îl dezaproba cu tărie. Ulterior, Dini a revenit asupra declarației inițiale, pe care a pus-o pe seama “reacției emoționale”.
După-amiază, corespondentul ARDKlaus Below i-a invitat pe toți jurnaliștii străini în salonul hotelului “Hyatt”. Peste 100 de persoane s-au adunat să-și exprime condoleanțe familiilor colegilor sârbi uciși azi-noapte. Unul după altul, în tăcere, corespondenții ZDF, NBC, BBC, Reuters, AFP, Stern, Corriere de la Serra, Le Figaro, toți am semnat o scrisoare de protest și condoleanțe, în care se spunea, printre altele, că aceasta este “o demonstrație că jurnaliștii nu sunt doar niște vânători de senzații, ci oameni, cu sentimente și lacrimi”.
Astăzi, într-un interviu acordat televiziunii ruse ORT, Slobodan Milosevic și-a prezentat “oferta de pace” pe care o propunea Occidentului. “După încetarea bombardamentelor, Iugoslavia este gata să accepte o misiune civilă de observatori în Kosovo, sub egida ONU, pentru că nu avem nimic de ascuns. Desigur, fără nici un reprezentant al țărilor care participă la agresiunea împotriva țării noastre.” Ieri, împreună cu Viktor Cernomîrdin, Milosevic redactase oferta de pace, care avea șase puncte. În afara observatorilor internaționali, sârbii erau de acord cu o reducere a forțelor militare și polițienești din Kosovo, odată cu retragerea forțelor NATO de la frontierele Iugoslaviei, reluarea negocierilor privind cadrul politic al viitoarei autonomii a provinciei Kosovo, întoarcerea refugiaților, furnizarea unui ajutor umanitar și cooperarea internațională pentru reconstrucția economiei Iugoslaviei.
“Aceasta ofertă este insuficientă și nu corespunde cererilor NATO,” a declarat Tony Blair, citat de BBC. “Dar, dacă este un indiciu privind faptul că Milosevic își dă seama că vom continua eforturile până când cererile vor fi îndeplinite, atunci trebuie să ținem cont de acest indiciu.” La rândul lor, Bill Clinton a primit cu prudență oferta lui Milosevic, afirmând că ea reprezintă un “prim pas”, iar Jacques Chirac a considerat că propunerile prezentate lui Viktor Cernomîrdin sunt “absolut insuficiente“.
I-am sunat pe cei de la Ambasada Romaniei, să văd ce mai fac, și Traian Borșanmi-a spus că autoritățile de la Belgrad le-au transmis un protest față de decizia Parlamentului de a autoriza accesul aviației NATO în spațiul nostru aerian. În protest, era strecurată și o amenințare voalată. Se preciza că, pentru această decizie, consecințele revin în totalitate României. Tot Traian Borșan mi-a dezvăluit că, potrivit unei evaluări transmise de guvern Fondului Monetar International, în urma conflictului din Iugoslavia, România a pierdut 730 de milioane de dolari.
Astăzi, m-au sunat niște prieteni din țară și mi-au povestit o aberație care numai la noi, din prea multă slugărnicie, se putea întâmpla. Cotidianul “Național” a dezvăluit că Viorel Popescu, directorul de canale al postului Radio România Actualități a interzis difuzarea melodiei “Iugoslavia“, compusă de Cornel Fugaru și interpretată de Monica Anghel. Motivul invocat de Popescu este că “prin textul ei “tendențios“, melodia lezează interesele NATO în Iugoslavia”. Potrivit articolului, piesa a fost difuzată în premieră de Radio Romantic și zeci de mesaje telefonice au solicitat repetarea ei. Prietenii mi-au trimis prin fax textul piesei și cele mai “tendențioase” versuri mi s-au părut acestea: “Iugoslavia! Iugoslavia! / Ești Golgota ce-o urcăm încet spre cer. / Iugoslavia! Iugoslavia! Pentru tine pacea lumii astăzi cer…”
130 de cetățeni germani, membri ai unor organizații pacifiste gen “Mamele împotriva războiului“, au ajuns la Subotica, urmând ca mâine să sosească la Belgrad. “Convoiul păcii”, cum a fost intitulată acțiunea, a fost intens mediatizat de televiziunile iugoslave. Germanii au plecat de la Dresda și doresc să participe la concertele de prânz din Trg Republike și la cele organizate seara, pe podul Brankov. Presa iugoslavă scrie că ei cer încetarea imediată a bombardamentelor și reluarea negocierilor sub egida ONU.
Summit-ul NATO s-a deschis astăzi, la Washington, cu un consiliu de război consacrat situației din Kosovo, relatează AFP. Bill Clinton, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor, a declarat că liderii NATO “vor trimite un mesaj de unitate și fermitate” președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. “Alianța își va continua campania aeriană atât timp cât va fi necesar,” a afirmat președintele american. Miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței au căzut de acord asupra intensificării blocadei economice împotriva Iugoslaviei, cu accent pe embargoul asupra livrărilor de petrol, precum și sporirea intensității loviturilor aeriene.
“Raidurile aeriene contra Iugoslaviei reprezintă o violare flagrantă și persistentă a cel puțin 7 din cele 10 principii fundamentale ale relațiilor internaționale, stabilite de Actul final de la Helsinki,” se arată în nota scrisă adresată de Rusia țărilor NATO.
Culmea! Speriați de ce le povestisem și – cred eu – de indignarea mea, colegii de la ProTV nu au avut curajul să mă lase să transmit în direct și mi-au cerut să înregistrăm corespondența pentru Știrile de la 19:30. Au încercat să inventeze tot felul de motive și îmi tot repetau că au prea multe transmisii în direct și nu au posibilitatea tehnică să le realizeze, așa că trebuia să renunțe la mine. L-am sunat pe Sergiu Toader, șeful de la Știri, și i-am explicat că, oricum, nu voi spune pentru înregistrare altceva decât aș fi spus în direct. După care l-am amenințat că, dacă aflu că a tăiat vreo propoziție din ce am transmis, de mâine să-și caute alt corespondent la Belgrad. Mi-a răspuns că e o prostie și, într-adevăr, nu a eliminat nici un cuvânt. Însă incidentul m-a întors pe dos și mai tare. Chiar dacă nu era chiar așa, l-am perceput ca o încercare de a mă cenzura.
În seara asta, în timp ce stăteam la masă cu Mile, Nelu (directorul hotelului) și “scriitorul” Dragan, a venit vorba de elicopterele doborâte de sârbi. Presupunând că ar fi adevărat, nu-mi dădeam seama cum justificau generalii americani moartea unor soldați, în fața familiilor acestora, atât timp cât ei negau că vreun aparat ar fi fost distrus de antiaeriana iugoslavă. “Foarte simplu,” ne-a răspuns Dragan și ne-a întins o știre AFP. “Un elicopter al Armatei americane care transporta 11 soldați s-a prăbușit joi, la Fort Campbell (în statul Kentucky), în cursul unui exercițiu de antrenament. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, potrivit unui bilanț al armatei.” Și urmau detalii, destul de vagi, ale accidentului. “Având în vedere că operațiunile militare sunt secrete și accesul în bazele militare americane este interzis, aceste accidente pot fi inventate,” ne-a explicat Dragan. “Oricum, familiile soldaților morți nu știu unde se aflau aceștia. Ei au murit în Iugoslavia, cadavrele au fost duse în SUA, după care serviciile secrete au înscenat accidentul.”
Întărirea controlului la granițe de către sârbi a limitat, în ultimele săptămâni, comerțul clandestin dintre România și Iugoslavia, însă traficanții români au început să-și pregătească bărcile și canistrele cu benzină în așteptarea zilelor faste, se arată într-un comentariu al AFP. “Embargoul care a lovit Iugoslavia la începutul anilor ’90 a creat adevărați profesioniști ai traficului cu benzină, care nu așteaptă decât momentul propice pentru a-și relua această îndeletnicire,” a declarat maiorul Ștefan Mihalache, comandantul grănicerilor de la Moldova Nouă. Cea mai mare parte a locuitorilor acestei mici localități de pescari, situată pe Dunare, a făcut avere între 1992 și 1996, prin contrabanda către Iugoslavia cu enorme cantități de carburanți, cu acordul tacit al autorităților române din acea perioadă, afirmă AFP.
Potrivit comandantului grănicerilor, “sârbii au întărit supravegherea pe Dunăre, iar cei care acostează pe malul vecin sunt imediat interogați“. La rândul lor, autoritățile române au luat măsuri vizând împiedicarea reluării contrabandei și au confiscat în special ambarcațiuni, dar sătenii dispun încă de motoare puternice și de mijloace de comunicare performante.
De la începutul intervenției NATO, principalul punct de graniță dintre România și Iugoslavia, cel de la Stamora-Moravița, este, în cea mai mare parte a timpului, pustiu. “În medie, 50 de automobile trec granița într-o zi,” a precizat șeful vămii, Teodor Ioja. “Cea mai mare parte a mașinilor are portbagajul gol, ceea ce înseamnă că este vorba de mici traficanți, care fac plinul înainte de a trece granița, pentru a vinde benzina în Serbia.” Previziunile sunt, însă, optimiste. “Pe măsură ce războiul se prelungește, sârbii vor avea nevoie de de toate. Și românii s-au descurcat întotdeauna, când a fost vorba să câștige bani făcând afaceri,” spune maiorul Mihalache.
În seara asta, alarma a sunat la 22:14 și, cu toate că după-amiază, avioanele NATO au lansat cel puțin 15 proiectile asupra Priștinei, Belgradul a avut o noapte liniștită. Am căzut într-un somn de plumb, fără vise și n-am auzit nici măcar sirenele de încetare a alarmei, la 6:15.
Pentagonul a ordonat dislocarea în Albania a unui număr suplimentar de tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie, care să contribuie la protecția și, totodată, la sporirea eficienței de atac a celor 24 de elicoptere Apache, relatează AFP. Noile dislocări vor proveni din Germania și SUA și vor include o companie de infanterie blindată (14 vehicule blindate de tip Bradley), o companie de tancuri grele (15 tancuri M-1 Abrams), o baterie de 8 tunuri de 155 mm, o baterie de lansatoare de rachete, o companie pentru luptă anti-tanc și mai multe grupuri de specialiști în culegere de informații.
Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.
Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.
Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?
Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.
Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.
Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovica respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.
La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.
În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.
Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.
M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotuluiau crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.
Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.
Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.
Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.
Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.
Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.
Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.
Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.
Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.
În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.
De această dată, alarma aeriană a fost ridicată abia la ora 8:15. Eu adormisem la loc, după ce îi povestisem lui Cristi Tabara, în direct, cum și-au petrecut sârbii Sfintele Paști sub bombe. N-am mai avut stare și am mâncat ceva la repezeală, după care m-am grăbit către Centrul militar de presă. Aici, era mare înghesuială și toată lumea completa cereri de a vizita și filma combinatul și rafinăria de la Pancevo. Am completat și eu una și am plecat la Media Center, rugându-l pe Daniel Uncu să mă sune și pe mine, dacă aude că se organizează vreun convoi încolo.
Eu stăteam cu ochii pe Parlamentul iugoslav unde, la 11:30, începea o ședință comună a celor două camere, în care se dezbătea propunerea ca Iugoslavia să intre în Uniunea Rusia-Belarus. 110 deputați din Camera cetățenilor au votat “pentru” și 5 s-au abținut, în timp ce 26 de membri ai Camerei Republicilor au votat “pentru” și doar unul s-a abținut. Conform textului hotărarii, Republica Federală Iugoslavia declara că aderă la Uniunea Rusia-Belarus, acceptă obiectivele și principiile acestei uniuni și susține obligațiile care decurg din tratatul și statutul uniunii. Am remarcat însă că, deși din Federația Iugoslavă face parte și Muntenegru, la ședința de astăzi, sârbii nu s-au ostenit să-i invite și pe muntenegreni.
La aceeași oră, la Niș suna alarma aeriană. Ca și când nu aveam destule evenimente pe cap, o știre venită pe agențiile de presă ne-a bulversat. Podul peste Morava din clisura Grdelica a fost lovit de o rachetă, în timp ce pe el trecea un tren de călători. Se pare că există mai mulți morți și răniți.
Potrivit AFP, Consiliul Permanent al NATO a aprobat astăzi planul operațiunii “Allied Harbour“, pregătind desfășurarea în Albania a circa 8.000 de militari, care să asigure securitatea sosirii, transportului și distribuirii ajutoarelor umanitare pentru refugiații albanezi. Organizatia “Medecins sans frontieres“ a întâmpinat cu rezerve planul, considerând că NATO nu ar trebui să amestece operațiunile de război cu misiunea umanitară, pentru a nu se interpreta că, în realitate, maschează pregătirea unei invazii terestre în Kosovo.
Am început să dau telefoane, să aflu amănunte. Se pare că era trenul internațional 393 Belgrad-Salonic, în care se aflau 50 de călători. Podul se află la 20 de kilometri de Leskovac. La 100 de metri după ieșirea de pe pod, trenul urma să treacă pe sub un viaduct. Circula pe traseul obișnuit, deși zona începuse să fie bombardată de avioanele NATO. Din cauza atacului, a fost întrerupt curentul din linia de înaltă tensiune, așa că trenul a rămas imobilizat pe șine. Locomotiva și primele două vagoane ieșiseră de pe pod. Ultimele două vagoane au rămas pe pod, în momentul în care un avion al NATO a venit în picaj și a lansat prima rachetă. Aceasta a șters marginea viaductului și a lovit în plin vagonul aflat în dreptul piciorului podului. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, avionul a mai făcut un arc de cerc și s-a întors, lansând încă o rachetă, care a lovit ultimul vagon, prăbușindu-l în apele Moravei. Celalalte trei vagoane au sărit de pe șine. Călătorii din aceste vagoane au fost, pur și simplu, aruncați prin geamuri pe terasament și mai multe cadavre pluteau în Morava. Casele din jur, pe o rază de 500 de metri, au rămas fără geamuri și acoperișuri de la suflul exploziei. Primul bilanț al victimelor indica 10 morți și 16 răniți. Printre morți erau o fetiță de 10 ani și un băiat de 13 ani.
După ce a venit până la Media Center, ca să afle ce mai știu și eu, Daniel Uncu s-a întors la Centrul militar de presă exact în momentul în care se punea în mișcare un convoi, organizat pentru ziariști de Armata Iugoslavă. M-a sunat dar, deși m-am rostogolit pe scări, n-am reușit decât să văd cum ultima mașină dădea colțul. Au fost duși la Grdelica, să vadă cu ochii lor dezastrul. S-au întors îngroziți.
Mi-a povestit că vagoanele erau un morman de fiare și lemne arse. De jur împrejur se vedeau cadavre carbonizate sau resturi de corpuri umane. Mirosea îngrozitor a ars și a moarte. Jurnaliștii au putut filma în voie și au luat declarații martorilor oculari, care povesteau cum avionul s-a întors să mai tragă o rachetă, să fie sigur că nu și-a ratat ținta.
Cât au stat acolo, s-a petrecut un incident ciudat, pe care nimeni n-a avut, însă, chef să-l clarifice. Atmosfera era deosebit de tensionată. În timp ce o echipă a unei televiziuni italiene îl intervieva pe un țăran sârb, iritat de cuvintele acestuia, un ofițer s-a repezit și l-a doborât dintr-un pumn. Apoi l-a călcat în picioare, urlând. Descărcarea de violență i-a împietrit, efectiv, pe italieni. Reporterul a rămas cu microfonul în mână, iar cameramanul filma orizontul din care dispăruse țăranul sârb. Toată lumea a rămas stană de piatră. După câteva clipe, conducătorul delegației a rupt tăcerea: “Ne cerem scuze. L-au lasat nervii…” Toți au răsuflat ușurați și și-au văzut de treabă. Fără măcar a îndrăzni să se uite spre cel bătut, italienii au plecat să filmeze altceva.
Reacția oficialilor NATO la difuzarea știrii că unul din avioanele lor ar fi lovit un tren de călători a fost cea pe care o așteptam: “Nu este adevărat!” După cum au negat și că, la ora 14:25, pe șoseaua Priștina – Kosovopolje, a mai fost distrus un “obiectiv militar”. Un avion s-a năpustit în picaj asupra unui Ford Escort, pulverizându-l dintr-o lovitură bine ochită. Din cei trei pasageri ai automobilului n-a mai rămas decât o grămadă de oase calcinate.
Comandamentul Armatei Iugoslave a dat publicității un comunicat în care dezminte acuzațiile că ar fi expulzat fără motiv jurnaliștii străini care îi deranjează. Explicând că, întotdeauna, în timpul războaielor, presa este supusă cenzurii militare, sârbii au reamintit că, în prezent, la Centrul militar de presă sunt acreditați 470 de jurnaliști străini, iar o parte din cei 615 ziariști sârbi lucrează pentru agenții sau televiziuni occidentale. Militarii au recunoscut că, după primele două zile de război, 37 de jurnaliști din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța au fost expulzați, însă o parte dintre ei s-a întors. Sârbii au atenționat că restul jurnaliștilor expulzați până în prezent au încălcat regulile impuse de Centrul militar de presă de la Belgrad, pe care toți ceilalți le respectă.
Astăzi, dintr-un avion care survola Iugoslavia la mare înălțime s-au aruncat 2,5 milioane de manifeste, pe care scria “Milosevic este vinovat pentru tot ce vi se întâmplă” și erau descrise condițiile cerute de NATO pentru a înceta bombardamentele. Nu știu ce efect mai puteau să aibă, după ce toată lumea a văzut imaginile de la Grdelica la televizor.
“Există un consens între membrii Alianței, care consideră că Milosevic merită să fie tratat ca un criminal de război,” a declarat ministrul spaniol al Apărării Eduardo Serra Rexach, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. “Tribunalul Internațional de la Haga caută probe pentru a-l putea inculpa, iar NATO ar putea dispune să îl captureze.” Serra era de părere că “o intervenție mai fermă în 1992, împotriva lui Milosevic, ar fi evitat, probabil, moartea a 200.000 de persoane în Bosnia și uciderea altora în Kosovo“.
Astăzi, Nelu Majinca (directorul hotelului nostru) l-a dus pe Mile Cărpenișan până în vama românească. Îi aducea tatăl lui o geantă cu haine curate, de primăvară și ceva de-ale gurii. Pe tot drumul până la Vîrșeț, au fost opriți de mai multe baraje ale Poliției, însă nu au avut probleme. Mile avea acreditarea de la armată, iar Nelu avea carnet de partid. Era membru JUL. Și – ca peste tot – deși era un partid fantomă, toată lumea se temea să se lege de membrii acestuia, ca să nu se supere președintele partidului, nimeni alta decât Mira Markovic, soția lui Milosevic.
La întoarcere, Nelu s-a dus să-și vadă nevasta și copiii, la Bela Crkva. În drumul spre Belgrad, au nimerit într-o unitate de antiaeriană, care crescuse, peste noapte, în mijlocul câmpului. Abia au scăpat. Peste tot pe câmp, au văzut baterii de tunuri cu țevile îndreptate spre cer. Mai văzusem și eu și cred că era unul din modurile în care sârbii îi păcăleau pe inamici. Săpau, tacticoși, cu excavatoarele, ziua în amiaza mare, lăcașul pentru bateriile antiaeriene. Desigur că erau observați prin sateliții care roiau deasupra Iugoslaviei. Satisfăcuți, generalii NATO însemnau locația și o transmiteau bombardierelor. Fără să verifice încă o dată, înainte de lansarea atacului. Pentru că, din momentul în care primul avion se ridica la atac, sârbii aveau la dispoziție cel puțin o oră, în care își mutau tehnica militară în altă parte. Iar NATO lansa bombe degeaba. Așa se explică gropile de obuze pe care le-am văzut, cu ochii noștri sau la televizor, pe câmp sau prin păduri, unde nici o logică nu te-ar fi îndemnat să arunci vreo bombă.
În seara aceasta, secretarul de stat american Madeleine Albright s-a întâlnit la Bruxelles cu purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu format de UCKJakup Krasniqi, anunță AFP. Albright a respins cererea lui Krasniqi, ca SUA să înarmeze UCK sau să trimită trupe la sol, însă i-a promis că va continua să mențină refugiații albanezi din provincie cât mai aproape de Kosovo și să le trimită ajutoare umanitare.
La 20:37, sirenele indicau încă o alarmă aeriană în Belgrad. Deja, de o jumătate de oră, câteva avioane survolaseră Vîrșețul. Ne-am urcat pe acoperiș, de unde spectacolul era tot mai fascinant. Sârbii au întărit artileria anti-aeriană de pe centura capitalei. Chiar Mile a văzut la întoarcere, sub podul dinspre Pancevo, două tunuri mascate cu o plasă în culori de camuflaj. Avioanele NATO au fost întâmpinate cu o ploaie ucigătoare de proiectile, care a făcut cerul să pară un imens foc de artificii argintii. Începutul nopții părea să le fie favorabil sârbilor, care au lovit încă un avion inamic, în jurul orei 21:30. Acesta a reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul Osmaci, de lângă Tuzla (în Bosnia-Herțegovina), aeroport controlat de trupele SFOR. Mai târziu însă, atacurile s-au întețit, așternând un covor de bombe peste orașele iugoslave.
“Ne aflăm în plin război și acest război este neconstituțional, în absența unei declarații a Congresului, singurul abilitat să o facă,” a declarat astăzi, congress-man-ul republican Tom Campbell, citat de cotidianul New York Times. El a prezentat Congresului american două rezoluții: una prin care se face apel la retragerea militarilor americani din conflict, iar alta prin care se cere o declarație de război împotriva Iugoslaviei, solicitând colegilor să aleagă una din ele.
La 22:40, patru proiectile au lovit, din nou, rezervoarele rafinăriei de la Pancevo. Cerul era roșu în direcția aceea și în aer a revenit mirosul de benzină arsă. Avioanele veniseră dinspre nord-vest, au survolat Novi Sad-ul (lansând câteva proiectile asupra rafinăriei) și Belgradul, reușind să străpungă antiaeriana și continuându-și zborul către est. Eram îngrijorat pentru Daniel Uncu, deoarece convoiul plecat la Grdelica nu se întorsese. Când, în sfârșit, a ajuns, ne-a povestit îngrozit cum trecuseră cu autocarul printre bateriile antiaerienei care, chiar în acel moment, trăgeau asupra avioanelor inamice.
Pentagonul a anunțat astăzi că raidurile NATO au distrus, în proporție de 100 % capacitățile de rafinare a petrolului din Iugoslavia, chiar dacă în țară sunt încă rezerve considerabile de petrol. Deși avioanele aliate au efectuat deja peste 6.000 de ieșiri aeriene, apărarea anti-aeriană sârbă reprezintă încă “un factor de amenințare majoră“. Un oficial NATO a dezvăluit agenției AFP, pentru prima dată de la începutul conflictului, că Alianța dispune de 560 de avioane de toate tipurile și că liniile de comunicație dintre Belgrad și Kosovo au fost distruse, în proporție de 70 %, în timp ce Armata Iugoslavă a pierdut între 50 și 70 % din stocurile de carburant.
La 23:05, pentru a cincea oară, au fost bombardate instalațiile petroliere de lângă Sombor. La miezul nopții, am auzit din nou antiaeriana Belgradului. Avioanele au trecut pe deasupra noastră și au lovit orașele Uzice, Cacak (iar fabrica “Sloboda”), Kraljevo (aerodromul și podul cel nou), Kragujevac (din halele fabricii “Zastava nu au mai rămas decât scheletele metalice), Smederevo și Kopaonik (unde a fost distrus hotelul “Baciste” și avariată stația meteo).
Până la ora 2:00, Priștina a fost lovită de 12 ori, fiind atinse depozitele “Jugopetrol”, fabrica de mase plastice și șoseaua spre Kosovopolje. La 3:00, a fost bombardat podul peste râul Rasina din Krusevac. La 3:20, am văzut pe cer, cu ochiul liber, o formație de patru avioane care survola Belgradul. Un sfert de oră mai târziu, am auzit bubuituri dinspre sudul orașului, unde a fost lovită cazarma “Vasa Carapic” din cartierul Banjica. Suflul exploziilor a spart mai multe geamuri ale spitalului Academiei Militare de Medicină, unde 20 de pacienți au fost răniți de cioburi sau au suferit șocuri cardiace de spaimă. Tot atunci a fost atinsă de bombe și Academia de Poliție din cartierul Dedinje.
AFP a dezvăluit că americanii apreciază că distribuirea de ajutoare umanitare celor 260.000 de persoane deplasate în centrul provinciei Kosovo este foarte greu de realizat, datorită ripostei forțelor sârbe. “Avioanele de transport necesare pentru această operațiune sunt lente și de joasă altitudine și ar fi vulnerabile în fața artileriei anti-aeriene sârbe,” a declarat generalul Wesley Clark. Mai mulți diplomați NATO evocaseră posibilitatea parașutării de alimente, medicamente și paturi pentru etnicii albanezi refugiați în centrul provinciei Kosovo.
La 5:30, avioanele au mai lansat două bombe în depozitele rafinăriei din Pancevo, încă două rachete în instalațiile “Jugopetrol” de la Smederevo și, la întoarcere, au tras o rachetă în cartierul Novi Beograd. Aceasta a căzut lângă sala polivalentă “Arena” și nu a explodat, fiind dezamorsată de geniști.
Pentru prima oară nu am auzit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, când la Niș, Podgorica, Leskovac și Novi Sad se dădea din nou alarma. Însă doar pentru scurtă vreme. În Kosovo era în continuare alarmă aeriană. La 9:17, în Priștina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au căzut în apropiere de mănăstirea Gracanica.
RTS a anunțat, în această dimineață, că programele sale pot fi urmărite, în zonele în care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecvențele pe care pot fi recepționate. Pe de altă parte, în Muntenegru a fost interzisă retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” și “Europa liberă“. Anunțul ne-a lăsat perplecși. În timp ce erau acuzați că manipulează opinia publică prin mass-media, sârbii încă mai permiteau retransmiterea acestor programe, de către patru stații de radio din Muntenegru !
Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Paști. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, veniseră să găsească măcar câteva clipe de liniște și să ceară ajutorul lui Dumnezeu ca să înceteze coșmarul. Slujba nu era oficiată de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nașterea Domnului” din suburbia Zemun.
Am plecat în Trg Republike, la obișnuitul concert. Simțeam că astăzi, va fi ceva deosebit și nu m-am înșelat. Deasupra scenei a fost instalată o reproducere a icoanei “Îngerul alb” de la mănăstirea Mileșevo. Deși ploua ușor, peste 15.000 de oameni erau adunați în piață. În primele rânduri, lângă o imensă fotografie a mănăstirii Rakovica, avariată de bombardamentele asupra cartierului, au afișat mesajul “Nu atingeți locurile sfinte ! Dumnezeu e încă deasupra noastră!”
Concertul a început cu ceea ce Mile Cărpenișan a numit “un moment vesel”. Pe scenă au urcat cinci cazaci, cei veniți odată cu Ghennadii Selezniov. Pareau decupați dintr-un film prost (rusesc, desigur). Îmbrăcați cu tunici și pantaloni bufanți, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap înalte chipie rusești, iar doi – celebrele căciuli mițoase. S-au pornit pe o serie de declarații belicoase despre ce o să le facă americanilor când vor pune mâna pe ei și i-au asigurat pe sârbi că sunt doar primii dintre cei 15.000 de cazaci care tremură de nerăbdare pe malurile Donului, așteptând să vină să lupte alături de Armata Iugoslavă. În final, după ce i-au umplut pe sârbi de promisiuni, cazacii au cântat o superbă baladă rusească de război. Care a mai șters din ridicolul declarațiilor de până atunci.
Oricum, cei care au venit în piață au avut parte de un adevărat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba și Djordje Balasevic. Adică unul dintre cei mai populari interpreți de muzică pop, formația care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavă și, în fine, regele baladelor. Am fost șocat când l-am văzut pe Bora Djordjevic, solistul vocal și liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timișoara, când venise pentru un concert în fostul club The Note. Arăta mai bătrân cu 50 de ani. Avea părul alb, fața suptă și nerasă, ochii înfundați în orbite. Avea, însă, tot atâta energie.
Dacă mi-a plăcut reacția oamenilor când au cântat primii doi, când a venit Djordje Balasevic pe scenă, mi s-a tăiat răsuflarea. Sârbii parcă înnebuniseră. Îl aveau în față pe zeul lor. A cărui voce aproape că nu am reușit s-o aud. Când formația intona primele acorduri ale unei piese, mulțimea începea să aplaude și să strige de bucurie, după care cânta întreaga piesă, cuvânt cu cuvânt, notă cu notă, fără greșeală. A fost absolut incredibil. În final, Balasevic a ținut să dezmintă zvonurile că ar fi fugit din țară. Le-a cerut, simplu, oamenilor să îl înțeleagă. Avea o fetiță bolnavă, căreia medicii i-au recomandat să stea până se vindecă într-o stațiune din Slovenia. Așa că va locui acolo o vreme, după care se va întoarce acasă, la Novi Sad.
Copleșiți de atmosfera extraordinară de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit că Traian Borșan ne rugase să trecem pe la Ambasada României, pe la ora 13:00, pentru o întâlnire de suflet. Acolo, am avut o altă surpriză. Fuseseră invitați toți românii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnaliști. Printre cei pe care nu-i mai văzusem până atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmaseră în București în zilele Revoluției, venit la Belgrad pentru a filma niște reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu și pe Mihăilă, care lucrau pentru “Curentul” și tocmai ajunseseră la Belgrad. Tuturor le-am recomandat să vină la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin și ai toate condițiile să-ți faci treaba.
A fost chiar plăcut la ambasadă. După ce am stat puțin de vorbă, am fost invitați la masă. Dar ce masă!!! Chiar ca la mama acasă: cu ouă roșii, ciorbă de miel, drob, fripturi și sarmale, prăjituri, tort și un vin excelent. Știind că toate femeile din ambasadă sunt în țară, am întrebat cine a fost magicianul? Nimeni altul decât George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, întotdeauna, ghicea dintr-o privire dacă ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorbă bună.
Când ne-am întors la hotel, am observat un afiș imens, foarte sugestiv pentru ce se întâmpla în acele zile: înfățișa un ou roșu, pe care scria “Ei cred în bombe. Noi credem în Dumnezeu.” Aflasem că azi-noapte, în timpul atacului asupra localității Kursumlija, au fost uciși 6 oameni, alți 23 fiind răniți. Aviația NATO a bombardat satele Merdare(unde 20 de case au dispărut de pe fața pământului) și Mirovac(unde un proiectil a căzut peste casa familiei Tosovic, omorându-l pe bărbat, pe fetița acestuia, în vârstă de 11 luni și rănindu-i grav soția). Și noi, la Belgrad, am scăpat ca prin urechile acului. În ultimul moment, antiaeriana sârbă a reușit să doboare o rachetă de croazieră care se îndrepta spre centrul orașului. Ca să nu credem că e înscenare, militarii sârbi i-au dus pe jurnaliștii curioși să vadă racheta căzută pe câmp. Câțiva colegi s-au grăbit să-și facă o poză, călare pe proiectilul ucigaș, de construcție olandeză.
“Dorim să înăbușim din fașă conflictul din Kosovo, înainte ca el să destabilizeze întreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, în timpul unei vizite efectuate la baza aeriană de la Barksdale, în Louisiana, unde staționează bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldații americani să moară în luptă în număr mare, pentru că noi am întors spatele acestor atrocități etnice, religioase și rasiale. Până la urmă, forțele aliate vor reuși să-l facă pe Slobodan Milosevic să se plieze pe cererile comunității internaționale.”
De câteva nopți, în raioanele Morina și Kosare, de la granița cu Albania, se dau lupte grele între grănicerii sârbi și gherilele UCK. Acestea încearcă să pătrundă, din nou, în Kosovo. Așa cum bănuiam, bombardamentele NATO din ultimele două săptămâni au folosit – paradoxal – chiar Armatei Iugoslave. Militarii s-au putut deplasa liniștiți prin provincie, fără grija reacțiilor comunității internaționale și au periat fiecare colțișor, având grijă să nu mai rămână nici urmă de terorist albanez. Acum, UCK încearcă să-și recupereze pozițiile, forțând granița. Deocamdată, sârbii le fac față, deși printre atacatori i-au văzut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuți pentru cruzimea și îndârjirea cu care luptă.
Un nou scandal e pe cale sa izbucnească, de această dată, între Rusia și Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de ruși către Iugoslavia au fost oprite la granița ungară. Poliția de frontieră nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv că sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, însoțite de câteva camioane blindate și cisterne cu benzină, așteptau la granița dintre Ucraina și Ungaria. Rușii sunt foarte indignați, mai ales că – spun ei – aceleași camioane au fost folosite, în 1993 și în 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare către Iugoslavia și au tranzitat Ungaria fără probleme.
“Este un caz revoltător de încălcare a tuturor regulilor și normelor internaționale,” a declarat agenției Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autorităților ungare demonstrează că NATO este gata să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicații, luni dimineață, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.
În aceeași seară, după ce s-au convins că nu exagerăm, Uncu și Mihăilă s-au mutat la noi în hotel. Ne-am bucurat că vom fi mai mulți români și am început să le arătăm împrejurimile și să-i învățăm “regulile casei“. Cea mai importantă era legată de statul pe acoperiș. Unde nu e indicat să faci prea multă gălăgie și – mai ales! – să umbli cu lanterna aprinsă. De câteva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutăți. A fost destul de complicat să le explice polițiștilor că nu stă nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO poziția acestuia. Pentru că așa sunau reclamațiile celor care ne vedeau pe acoperiș și nu știau ce e cu noi.
La jurnalul RTS din această seară, am mai văzut o secvență tragi-comică. Crainicul a anunțat că au fost arestați doi cetățeni australieni, acuzați de spionaj în favoarea NATO. Au fost arătate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat drept “maiorul Steve Pratt“, care stătea pe un scaun, cu mâinile – în mod evident – legate la spate. Tipul recunoștea că e spion și că misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrător pentru organizația umanitară CARE International, să observe pagubele provocate de bombardamente în Kosovo, precum și mișcările trupelor sârbești din provincie, pe care trebuia să le raporteze unui ofițer american. Ne-a amuzat teribil finalul declarației sale, în care se văita cât de rău îi pare că a spionat împotriva acestei țări minunate și a acestui popor generos care sunt sârbii. Evident, declarația i-a fost dictată de cineva care avea un pic de simț al umorului. Celălalt arestat se numea Peter Wallace, dar sârbii nu i-au arătat decât fotografia. Ambasadorul și consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.
În această seară, sârbii au luat măsuri sporite de prevedere, pentru că se așteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anunțat că, după concertele de seară, accesul pe podurile belgrădene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, în care se afla “Casa Albă“, palatul ridicat de familia regală a Serbiei și folosit de președinții iugoslavi. În imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus țara sau ale marilor bogătași, printre care și cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Câteva familii din Dedinje au fost cazate, pentru câteva nopți, chiar la noi în hotel, însă nu au vrut să ne povestească absolut nimic.
O întâmplare tragică și ciudată avea să-mi bântuie multă vreme prin minte. Înainte de căderea întunericului, în fața locuinței sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost împușcat mortal de un necunoscut, care nu avea să fie identificat niciodată. În vârstă de 50 de ani, Curuvija era celebru. El a înființat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru că deranja foarte tare pe toată lumea, în special pe cei aflați la putere, aceștia au încercat de mai multe ori să-i închidă gura. În 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar și apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redacția în Muntenegru, dar n-a scăpat nici acolo. În 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit să închidă temporar cotidianul și a înființat un săptămânal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necruțătoare l-au făcut până și pe Vuk Draskovic să spună, pe un sumbru ton prevestitor, în urmă cu câteva zile, “Curuvijan-o să sfârșească bine!” Întâmplător sau nu (deși, în Iugoslavia, nimic nu era întâmplător), profeția lui Draskovic s-a împlinit în prima zi de Paști.
In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat în același timp când, pe ultimul pod rămas în picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orașului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncată în apele râului Sava, o sticlă cu mesajul de pace al sârbilor către lumea întreagă. Continua să plouă și speram că vom scăpa de raiduri. Nu a fost chiar așa. Avioanele au venit pe la miezul nopții și au tras mai multe proiectile în cartierul Dedinje, așa cum – straniu – se așteptau și militarii sârbi.
Deja la 21:40, aviația NATO reîncepuse să bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul întregii nopți, au tras cel puțin 14 proiectile în halele rămase în picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O oră mai târziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termică și halele fabricii “14 octombrie“.
Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stăteam, totdeauna, cu geamurile camerei întredeschise, de teamă ca suflul vreunei explozii apropiate să nu le spargă. Al doilea avantaj era că auzeam când vin. Era un vuiet surd, însă neîntrerupt, care creștea în intensitate. Am urcat pe acoperiș și am urmărit eforturile antiaerienei de a stăvili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent în zona rafinăriei. O flacără imensă a luminat cerul, de puteai vedea chiar și un chibrit scăpat pe jos. Un nor de fum a acoperit întreaga zonă și în aer se simțea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau în adăposturi în timpul atacului, așa că nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus în zori până la părinții lui de la țară, a povestit că – pe șoseaua spre Vîrșeț – nu se putea circula decât cu 20 km/oră, din cauza fumului care se lăsase, ca o ceață groasă, peste tot.
AFP a anunțat că peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit în ultima săptămână în Albania, pentru a lupta ca voluntari în Kosovo. Numai astăzi, cu un vapor care venea din Italia, au venit 500 de etnici albanezi dornici să se alăture UCK. “Există un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, căpitanul portului Durres. “Când intră în țară, voluntarii sunt deja îmbrăcați în uniforme. Sunt foarte bine organizați și sunt duși cu autobuzele în nordul Albaniei.”
Din Kosovo, am aflat că au fost bombardate orașele Pristina și Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentație. Sârbii au avertizat că, în urma bombardamentelor din ultima vreme, în zona mănăstirii Gracanica se află în jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentație. În această noapte, UCK a atacat din nou grănicerii din raionul Kosare. După lupte crâncene, albanezii au fost nevoiți să se retragă, lăsând pe câmpul de bătălie peste 150 de victime, după cum sunau relatările sârbilor.
N-am dormit prea mult: la 9:35, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Nu a ținut mult. La 10:43, alarma a fost ridicată, fără ca Belgradul să fie bombardat. Destul, însă, ca după atâtea sirene, să nu mai avem chef de somn.
Încă o zi frumoasă de primăvară. Pe strada Knez Mihailova, pe unde circulă doar pietonii, sârbii au organizat un imens simultan de sah. Nu știu a cui a fost ideea, dar priveliștea părea desprinsă dintr-un film suprarealist. Peste tot, aliniate sau nu, erau înșirate 1.121 de mese la care oamenii jucau șah. Amatorii așteptau, cuminți, ca maeștrii să ajungă în fața tablei lor și să facă următoarea mutare. În jurul lor, trecătorii se opreau și priveau curioși, după care plecau mai departe, la cumpărături sau la plimbare. Tarabele cu hărți, cărți poștale, insigne sau tricouri erau la locul lor. Vânzătorii ambulanți te chemau să cumperi ouă roșii sau casete cu muzica sârbească. Pe terase, lumea își savura cafeaua de dimineață. Părea o zi obișnuită, înaintea unei mari sărbători. Doar că era în plin război.
Caricaturiștii sârbi au deschis un site pe Internet, unde Aleksandar Klas, Jugoslav Vlahovic, Borislav Stankovic-Stabor și alți desenatori celebri și-au expus caricaturile anti-NATO. Au anunțat și o adresa de E-mail unde așteptau caricaturi pe aceeași temă din întreaga lume până în 20 aprilie. Cele mai bune urmau să fie publicate într-un catalog, pe 26 aprilie.
La Kragujevac, directorul uzinelor “Zastava” Milan Beko a anunțat că, în urma distrugerilor provocate de bombardamente, 38.000 de angajați au rămas fără slujbe. Pe lângă aceștia, vor fi șomere alte 60.000 de persoane, de la 200 de intreprinderi care produceau accesorii sau subansamble pentru ei. Ca să înțelegeți mai bine situația, e destul să precizez că Zastava era mașina națională a sârbilor, la fel ca Dacia la români, Skoda la cehi sau Renault-ul la francezi. Dar-așa cum am mai povestit, la “Zastava” nu se produceau doar automobile.
S-a confirmat că, din cauza bombardamentelor din zilele trecute, a apărut pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre. Borivoje Mijatovic, președintele Comitetului național al Asociației Internaționale a Hidrologilor, a declarat că pe fluviu au fost observate pete de petrol, dintre care unele au lungimea de 1.500 de metri și lățimea de 400 de metri.
Am intrat, în trecere, pe la Centrul militar de presă. Potrivit unui ultim bilanț făcut de sârbi, de la începutul conflictului, NATO a utilizat în raidurile aeriene 600 de avioane și 450 de militari. Au fost numărate 3.000 de decolari ale avioanelor inamice, care au lansat asupra teritoriului iugoslav mii de tone de explozibil și 450 de rachete de croazieră.
“Noi am efectuat o simulare care arată că ar fi nevoie de cel puțin 100.000 de soldați,” a declarat vicepreședintele american Al Gore, dezmințind o eventuală invazie terestră în Kosovo. “Pierderile ar fi foarte mari, intensitatea luptelor – totală, din casă în casă, din oraș în oraș.” Conform săptămânalului “Newsweek“, structurile militare ale NATO au pregătit, încă din vara lui 1998, trei scenarii de intervenție terestră în Kosovo, care presupuneau participarea a 26.000 de militari (în cazul încheierii unui acord de pace), a 60-80.000 de soldați (doar în cazul încetării focului) sau a 200.000 de oameni (în eventualitatea unei invazii terestre).
Seara, când lumea se pregatea pentru slujba de Înviere, au sunat, ca de obicei, sirenele alarmei aeriene. Întâi la Niș, la 19:18, apoi la Bor, la 19:20, după care la Belgrad, Novi Sad, Kragujevac și Cacak, la 20:03. Deja lângă Priștina, pe muntele Goles, au căzut primele bombe. A fost lovit releul de televiziune și, în toată provincia Kosovo, programele RTS au dispărut de pe ecranele televizoarelor. De asemenea, aeroportul Pricevic, de lângă Valjevo, a fost serios avariat. Așa cum declaraseră, generalii NATO nu țineau cont de sărbătorile religioase ale sârbilor.
Cerul era acoperit de un plafon jos de nori. După ora 23:00, mai multe avioane au atacat Belgradul, venind tot dinspre nord și folosind ca ghidaj cursul Dunării, însă au întâlnit o puternică ripostă a antiaerienei. Cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, am auzit niște bubuituri în apropierea orașului, dar nimănui – nici chiar nouă – nu i-a păsat. Pe toate străzile, oamenii mergeau către biserici, la slujba de Înviere.
Pentru că țineam să stăm liniștiți la slujbă, nu ne-am dus la Catedrala Sf.Sava, ci am ales o bisericuță mai mică, de pe strada noastră. Părea mai discretă, însă când am ajuns acolo, ne-am dat seama că era biserica Patriarhiei. Zeci de cameramani și fotografi se înghesuiau să surprindă câteva cadre cu patriarhul Pavle și își căutau cele mai bune unghiuri, așteptând afară. Biserica nu era foarte plină și am intrat ușor înăuntru, pentru că nu aveam nici un fel de aparat foto sau camera video la noi. La cele două intrări, ședeau câte doi coloși, ale căror priviri de oțel te scanau din cap până-n picioare și, cu un gest discret, dar sugestiv, le dădeau de înțeles ziariștilor că n-au ce căuta înăuntru. “Sunt “tigrii” lui Arkan,” mi-a șoptit Mile după ce am intrat în biserică.
Mi s-a părut extraordinar felul în care au avut grijă să nu se întâmple nici un incident. Fără violență, însă și fără drept de apel. Slujba semăna cu cea de Înviere de la noi. Ba parcă a noastră era mai frumoasă. La miezul nopții, s-au stins toate luminile și patriarhul Pavle a ieșit din altar și a început să împartă credincioșilor lumină. Apoi a ieșit din biserică, pentru a o înconjura de trei ori. Arkan pășea în spatele patriarhului, iar oamenii lui le deschideau calea. Lângă Arkan, i-am văzut pe cazacii ruși care veniseră la Belgrad cu Ghennadii Selezniov.
De câte ori l-am întâlnit pe patriarhul Pavle, mi-a transmis, pe lângă un imens respect, multă energie pozitivă. Mărunțel, cu barba albă și cam rară, cu ochii vii și neastâmpărați, mi-a dat întotdeauna senzația unui spiriduș gata să-i ajute pe cei buni și sa facă pozne celor răi. Poate de aceea cuvintele sale mi se pareau mult mai grele când vorbea despre o situație gravă. După ce a oficiat slujba de Înviere, Pavle a comparat suferințele lui Iisus, care a fost răstignit pe cruce, cu suferințele poporului sârb în aceste vremuri. M-am uitat, pe furiș, la oamenii din jurul meu și mulți aveau lacrimi în ochi. Am plecat tulburat de la biserică și am păstrat lumânarea aprinsă până am ajuns în camera de hotel, unde am lăsat-o pe noptieră. De pe geam, am văzut licăririle lumânărilor la toate ferestrele blocurilor din jur.
Postul de televiziune Studio B a anunțat că antiaeriana ar fi doborât două avioane inamice, unul la est, iar celălalt la nord-vest de capitala iugoslavă. Miroslav Lazanski, unul din cei mai prestigioși comentatori politici din Serbia, a povestit că, venind cu mașina spre Belgrad dinspre Stara Pazova, a văzut, în apropierea șoselei, rămășițele arzând ale unui avion, dar nu s-a putut apropia, deoarece militarii care înconjuraseră zona nu i-au permis.
În aceeași noapte, în timp ce stătea la taclale cu ziariștii străini, în barul hotelului “Hyatt“, Arkan a fost sunat de cineva pe telefonul mobil. După o scurtă convorbire, s-a ridicat în picioare și a dat de băut tuturor, spunând: “Am dat jos încă un avion și l-am capturat pe pilot. Cică e tot un F-117…”
Miniștrii de Externe din cele 19 state NATO au discutat despre două tipuri de soluții pe termen mediu pentru Kosovo. “Una dintre soluții prevede implicarea ONU în cadrul unui tip de protectorat internațional, în care forța internațională desfășurată ar avea o misiune militară, dar și civilă și politică,” a declarat Erik Derycke, șeful diplomației belgiene, citat de AFP. “A doua propunere este o confederație între sârbi și albanezi. În orice caz, a fost cu desăvârșire respinsă varianta unei împărțiri a provinciei Kosovo.”
Pe la 3:40, în jurul orașului se vedeau din nou tirurile antiaerienei. Dacă vremea nu le-a permis să se desfășoare deasupra Belgradului, avioanele NATO s-au dezlănțuit în Kosovo, unde a fost mai senin. De altfel, acolo, atacurile nu au mai contenit de ieri, fiind lansate zeci de proiectile, in tentativa de a nimeri blindatele sau cazematele sârbilor. Fără prea mare eficacitate, deoarece, în continuare, mobilitatea militarilor sârbi s-a dovedit superioară capacității de reacție a NATO, așa că bombardamentele nu au reușit decât să devasteze majoritatea localităților din provincie. Tactica sârbilor e foarte simplă. Știind că, mai ales ziua, trupele și tehnica militară sunt ușor de localizat cu ajutorul sateliților, în momentul în care avioanele se ridică de pe bazele aeriene ale NATO, acestea sunt mutate rapid, la adăpostul întunericului, la zeci de kilometri distanță și ascunse în altă parte. În noaptea aceasta, bombele au distrus o cale ferată de lângă Priștina.
Simțindu-ne ocrotiți de norii de pe cer, am adormit mai repede. Înainte de a mă cuprinde somnul, m-am surprins amintindu-mi de copiii care, azi după-amiază, vopseau ouă în Trg Republike. Foarte serioși, ca într-un ritual ancestral, sub privirile ușor amuzate ale trecătorilor.
M-am trezit bine dispus: după-amiază urma să mergem la meci. Am plecat spre centrele de presă. Era soare, frumos, dar mă grăbeam să termin ce aveam de lucru, ca să pot sta liniștit la meci. În Trg Republike, lângă o terasă, două echipe jucau baschet. Și-au adus două panouri, au improvizat un careu și jucau, în semn de protest împotriva războiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima ligă iugoslavă.
La Centrul militar de presă am răsfoit buletinul pe care îl editau zilnic. Printe alte informații pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amănunte, am văzut că Ministerul iugoslav al Muncii a anunțat că peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au rămas fără adăpost din cauza bombardamentelor.
Într-un interviu pentru cotidianul bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat, a atras atenția asupra enormelor deservicii aduse Opoziției sârbe de raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. Din păcate, fără a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil să explici oamenilor că Serbia trebuie să facă parte din Europa. Este dificil să explicăm că prietenii noștri ne bombardează, ne distrug fabricile, podurile, viața. NATO este o organizație teroristă, al cărui obiectiv este modificarea granițelor. Dacă această intervenție militară nu ar fi avut loc, 1999 și 2000 ar fi fost anii schimbărilor democratice în Iugoslavia. Acum, perspectiva este vagă.”
Prin centrul orașului, în fața chioșcurilor de ziare, zeci de oameni așteptau liniștiți la coadă să-și cumpere țigări. Peste 3 tone de țigări au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar câte un cartuș de persoană, la alegere, între mărcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. În acea perioadă, era o mare problemă cu țigările străine. Din fericire, nu a durat mult și bișnițarii au reînceput să aducă “Marlboro” – țigările mele preferate pe atunci – și să le vândă la negru, cu 3 DM/pachetul. Și cu acestea era o problemă, deoarece trebuia să le deosebești pe cele originale de cele contrafăcute. Într-un final, am reușit să găsim un bar unde aduceau “Marlboro” adevărate și am scăpat de calvar.
Astăzi, Ghennadii Selezniov s-a întâlnit cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic. După întrevedere, președintele Dumei de stat a declarat că este de datoria poporului rus și a Rusiei să ofere sprijin Serbiei. El a vizitat podurile distruse de la Novi Sad și câteva localități unde erau vizibile urmele bombardamentelor. “Am văzut cu ochii mei că acestea nu erau obiective militare și m-am convins că NATO bombardează, fără discernământ, obiective civile,” a afirmat Selezniov. În timpul discuțiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO că provoacă o catastrofă umanitară în Kosovo: “NATO bombardează Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo să-și părăsească locuințele”.
Cotidianul “Kommersant” a anunțat că războiul din Iugoslavia a costat deja Rusia2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de război în Marea Adriatică și prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtător de cuvânt al Flotei ruse a declarat că “toate vapoarele flotei din Marea Neagră sunt în stare de alertă și nu așteaptă decât ordinul comandamentului de la Moscova“, însă președintele Boris Elțîn a repetat, în această dimineață, că “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei și nici nu se va lăsa antrenată în conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioară a Parlamentului rus, dominată de opoziția comunistă și naționalistă, votase o rezoluție prin care se cerea guvernului să livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar și piese de schimb”.
Cineva ne-a arătat astăzi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adică “Mai uită-te o dată spre cer / Chiar înainte de a muri / O vei face pentru ultima oară”). Trecând peste cinismul mesajului, într-unul din jurnalele RTS s-a explicat că este, de fapt, un citat dintr-o piesă a formației americane de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a părut atunci o gafă de proporții a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formații din curentul “dark” al muzicii rock, nu făcea altceva decât să confirme portretul unui agresor crud și sângeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sârbă se străduia să-l contureze.
“Îmi asum din plin responsabilitățile, considerând că este esențial să nu stăm fără să facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca răspuns la criticile unor demnitari americani. Aceștia considerau că Albright a greșit când a apreciat că amenințarea cu forța sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.
Bogdan Trifunovic, consilier al Președinției Iugoslave, a declarat astăzi că, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au întors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut și au spus că, printre ipotezele luate în calcul, se numără și cea potrivit căreia sârbii îi obligă pe albanezi să se întoarcă acasă, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevărul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie să meargă în Kosovo, ne-a povestit că văzuse o coloană de albanezi care se întorcea acasă. Erau flancați de membri ai unităților speciale ale Poliției sârbe care, înainte de a-i îmbrânci în curți și a le aminti că aici este casa lor, îi obligau să-și facă semnul Crucii.
În jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orașul Pec din Kosovo, fără a provoca victime, deoarece lumea era ascunsă în adăposturi sau își părăsise casele din apropiere. A fost lovit și satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.
Am hotărât să mergem la meciul Partizan Belgrad – AEK Atena. Am luat un taxi până la stadionul “Partizan”. La intrările pe stadion, polițiștii ne-au controlat în geantă, după ce ne-au întrebat dacă nu cumva avem vreun pistol. Nu era o glumă. Efectiv, în Iugoslavia, foarte multă lume deține pistoale cu glonț. Orice sârb care împlinește 18 ani poate obține ușor un permis de port-armă, în baza unei cereri, la care adaugă două recomandări din partea unor vecini sau a cuiva care îl cunoaște. Sunt, în schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul că există gaze toxice cu efect mortal și, în cazul unei crime, este mult mai ușor să se depisteze pistolul din care s-a tras un glonț, decât cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorită acestei reguli, la care se adaugă proliferarea imensă a armelor de contrabandă, în multe baruri, discoteci sau magazine, alături de abțibildele care interziceau accesul cu câini sau cu înghețată în mână, erau lipite și cele care interziceau accesul persoanelor înarmate. Cu toate acestea, nu o dată, scandalurile din cârciumi au degenerat în schimburi de focuri sau conturile între diverși interlopi au fost reglate cu pistolul.
Am intrat pe stadion după ce meciul începuse și ne-am cumpărat alune prăjite și semințe. Era o vreme superbă și ne-am încălzit la soare, privind meciul. În tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sârbești, iugoslave și grecești. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atenția una care îl sfida pe Zeul Războiului: “Nu mergem în adăposturi, ci pe stadioane, la meci!” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriză terminându-se cu scorul de 1-1. În pauză, pe teren a intrat o fanfară, urmată de oficialii celor două cluburi. A urmat o scurtă ceremonie, în care încasările au fost donate pentru cei care au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anunțat că televiziunea greacă a plătit – tot ca o donație – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.
În minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au năvălit pe teren, purtând drapele imense și au oprit partida. Jucătorii le-au dăruit tricourile pe care, în afara însemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele ținte. Când am ieșit de pe stadion, am văzut câțiva dintre oficialii greci scoțând din plase pachete de țigări și împărțindu-le microbiștilor care părăseau arena. Ne-am întors de la stadion și abia am apucat să-mi mai trag sufletul, pentru că a trebuit să transmit despre meci și pentru agenția de presă Mediafax, și pentru ProFM, și pentru ProTV.
După ce un oficial NATO anunțase în 29 martie că redactorul șef al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de forțele sârbe, acesta a apărut în public, dezmințind informația. El a afirmat că a stat ascuns într-o pivniță, vreme de 5 zile, după care a reușit să fugă în munți și să se refugieze în Macedonia, ajungând, în cele din urmă, la Londra. “Informația privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce mă aflam împreună cu un avocat, exact în ziua în care acesta a fost ucis, în fața copiilor săi,” a declarat Haxhiu.
În noaptea trecută, sârbii au închis punctul de frontieră de la Morina, de la granița cu Albania, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE la Tirana. 25 de refugiați, care au reușit, totuși, să treacă granița, pentru că nu erau etnici albanezi, au povestit că, în apropierea frontierei, au observat desfășurări de trupe. Alți martori oculari au afirmat că sârbii au plantat în zonă mai multe câmpuri de mine.
La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Începea o nouă noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum făceam de obicei când începea alarma, să scrutăm orizontul de pe acoperiș. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici și urale. Am coborât și ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am văzut o grămadă de lume adunată pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei.
Nu-mi venea să cred ce vedeam! În timp ce, la orizont, se observau deja tirurile antiaerienei, pe pod, sârbii aduseseră boxe și stații, pe care le-au urcat în remorca unui camion, au adus un grup electrogen și au pornit ediția de seară a concertelor de protest împotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumânări în mâini, care cântau alături de formațiile de pe scena improvizată.
Am sunat, imediat, la București și ne-am hotărât să transmit în direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se întampla. Am stat ca pe ace, pentru că jurnalul de știri începea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) și îmi era teamă că se va termina concertul până atunci. Am avut, totuși, noroc. Am intrat în direct cu Lucian Mîndruță, după ce mă îndepărtasem puțin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica să nu-mi acopere vocea. Îmi amintesc că elanul de exaltare al sârbilor mă cuprinsese și pe mine și cred că se simțea în voce, pentru că Lucian mi-a administrat un duș rece. După ce i-am povestit ce se întâmpla la Belgrad, accentuând asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a întrebat dacă oamenii aceia știu că, în acest timp, în Kosovo, compatrioții lor omoară bărbați nevinovați și violează femei.
Întrebarea mi s-a părut (și mi se pare și acum) venită ca nuca-n perete, așa că replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian că oamenii aceștia au venit aici spontan, din dorința sinceră de a-și apăra podul cu prețul vieții, că știu foarte bine ce se petrece în Kosovo, iar restul e propagandă. Că sârbii nu bagă în seamă nici propaganda NATO, care spune că militarii sârbi îi masacrează pe albanezi, nici propaganda iugoslavă, care vorbește de teroriștii și separatiștii albanezi. Pur și simplu, întrebarea lui mi s-a părut din alt film și realizam cât de puțin înțeleg cei din țară din ceea ce se întampla la Belgrad. Mile Cărpenișan, care auzise ce spuneam în direct, m-a întrebat cine era în studio la București. Nu vreți să știți ce a fost la gura lui, când a auzit…
Reprezentantul UCK în Franța, Yll Selaj, a declarat agenției AFP că primii 15 voluntari înrolați în UCK au plecat de la Paris către Albania. “Alți 200 de voluntari au părăsit deja Franța, din proprie inițiativă, fără a fi îndrumați de noi.”
Am plecat îngândurat de pe pod și mă simțeam vinovat. M-am hotărât să încerc să redau cât mai mult din atmosfera din Iugoslavia în transmisiile mele, fără a deveni subiectiv. A fost unul din momentele în care am simțit cel mai acut absurditatea războiului și dificultatea de a o reda în cuvinte. Cred că tonul replicii mele a fost cam tăios, pentru că, a doua zi, frământat și el de cuvintele mele, Lucian Mîndruță m-a sunat, ca să mă facă să pricep că nu s-a lăsat, nici el, influențat de propaganda NATO, dar ce se întâmpla la Belgrad era greu de înțeles și a avut, pe moment, impresia că țin partea sârbilor și a simțit nevoia să echilibreze cumva sentimentele pe care le declanșa relatarea mea. Continui să cred și acum că nu a fost cea mai inspirată întrebare pe care mi-o putea pune și că oamenii nu pot fi zugrăviți doar în alb și negru.
“Suntem pe cale de a căuta alte întăriri ale forțelor aeriene cu avioane de recunoaștere și atac la sol, precum și cu alte mijloace,” a declarat astăzi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, citat de AFP. Purtătorii de cuvânt ai Pentagonului au refuzat să confirme doborârea de către sârbi a unui avion spion, replicând că “politica noastră nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter“ poate să zboare la 5.000 de metri altitudine și să transmită imagini prin satelit stațiilor de la sol și avioanelor AWACS care conduc piloții NATO către țintele lor. Este echipat cu două motoare, măsoară 7 metri lungime și 10 metri în deschiderea aripilor. Are o rază de acțiune de 125 de kilometri și o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Săptămâna trecută, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip în Albania.
Când ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentând, încă uimiți, cele văzute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un șuierat puternic, urmat, la câteva secunde, de încă unul. Același sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am înlemnit, ascultând speriați. “Nu sta pe trotuar!” și-a amintit Mile, după care au urmat bubuiturile. Am sărit în mijlocul drumului, în timp ce geamurile de la clădirile din jur zdrăngăneau sinistru. “Asta a fost foarte aproape !” râdea Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, când am intrat pe ușă. Am urcat repede pe acoperiș. Dinspre centrul orașului se ridica o dâră de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce proști sunt!” a exclamat, din nou, Nelu. “Ăsta este FOSTUL General Stab! Haideți până acolo!”
Am coborat și, în hol, ne-am întâlnit cu un tip care părea prieten cu Nelu. Înalt, cu o față osoasă, părul des, grizonat și mustață stufoasă, avea mutra tipică a unui sârb. Mi l-a prezentat și mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile îl cunoscuse mai devreme, când a stat cu ei la masă. Ne-am înghesuit toți 4 în Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan întrebându-l, cu voce scăzută, pe Nelu: “Ce-i cu ăsta? E de-al nostru?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sârb, e român, dar e ca și de-al nostru.”
Am trecut pe lângă gara principală a Belgradului și am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colț, la numărul 9, era clădirea lovită. Când am ajuns noi, dinăuntru tocmai ieșea un grup de jurnaliști străini, cu camere video și aparate foto de gât, vociferând ușor nemulțumiți. Militarii sârbi care îi conduceau s-au răstit la ei și i-au adus lângă noi, dincolo de un cordon de soldați. Ne-am învârtit, călcând pe cioburi, să ne dăm seama ce s-a întâmplat, pentru că, în afară de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.
Clădirea de pe Nemanjina 9 era înaltă, paralelipipedică și se afla lângă cea a Guvernului Serbiei, oarecum în prelungirea acesteia. La nici 100 de metri, era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserică, hotel “Beograd” și multe clădiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, înjurând nemulțumiți. Se pare că rachetele pe care le auzisem trecând peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odată lansate, de la mare distanță, zboară la joasă altitudine, paralel cu solul. Ajunse în apropierea țintei, se ridică brusc spre cer, de parcă și-ar lua avânt înaintea loviturii, după care coboară, la fel de brusc, lovind-o. În funcție de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu întârziere, după ce străbat două-trei planșee și fac ravagii.
De aceea, oricâte ture am dat în jurul clădirii de pe Nemanjina 9, aceasta părea neatinsă. Colegii nostri care au ajuns mai devreme și au fost duși în interior să filmeze ne-au povestit că proiectilele au izbit acoperișul și doar unul a explodat, chiar în casa scărilor, însă nu avea încărcătură incendiară, așa că focul izbucnit a fost stins rapid. Polițiștii sârbi au venit și ne-au cerut să ne îndepărtăm, pentru că veniseră geniștii care intenționau să dezamorseze racheta neexplodată.
Ne-am adunat lângă mașina lui Nelu și am plecat înapoi spre hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat că imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, cândva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De când acesta a fost mutat în două clădiri noi, construite pe bulevardul Knez Miloșa, peste drum de sediul Guvernului sârb, imobilul a rămas în administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justiției. Adăpostea birourile personalului din minister. Toată lumea era convină că americanii erau atât de proști, încât s-au ghidat după vreo hartă veche, închipuindu-și că au dat lovitura și au făcut praf Statul Major General.
Când am ajuns la hotel, am aflat că la aceeași oră, 23:30, a fost lovit și orașul Pancevo, însă nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anunțat că, la Priștina, bombardamentul din noaptea aceasta a rănit mai multe persoane și că artileria antiaeriană ar fi doborât un avion spion fără pilot de tip Hunter. După care am avut parte de o porție de râs: RTS anunțase că 1.500 de militari germani, aflați în tabăra NATO de la Petrovec (Macedonia), și-ar fi lepădat armele și ar fi dezertat, fugind în Grecia. Revenind în registrul știrilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea că, până astăzi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane și 88 de soldați. S-a vehiculat intens informația că la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi la granița cu Macedonia. Și că, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi întrerupte.
Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterală cu Canada, ca răspuns la participarea acestei țări la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Gill Hewkins, purtător de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării. Rusia a repatriat toți studenții militari ruși care participau la programe de pregătire în Canada, a rechemat 11 din ofițerii săi aflați la un curs de 6 luni pentru a învăța franceza și engleza și a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofițeri.
Cu 10 minute înainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul după altul, centrul orașului Cuprija. Din primele informații, am aflat că nu există victime, deși pagubele sunt mari. Au fost distruse o sală de sport, câteva magazine și centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau să stingă incendiile izbucnite în cele 6 locuri.
La 4:20, orașele Cacak și Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojevic“) au fost, din nou, țintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Stațiunea Tornik, o tabără de ski pentru copii, compusă din vreo 30 de cabane, a fost făcută scrum. Se pare că sârbii au folosit-o drept tabără provizorie pentru soldați și au fost, din nou, descoperiți prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, însă, nici o bombă. Am aflat asta mai târziu, pentru că dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat și alarma aeriană, cu puțin înainte de a intra în direct la emisiunea de dimineață de la ProTV.
