protv

target: sârbii și planul de pace al G-8

by

18 mai 1999

Astăzi, încă de dimineață, am urmărit cu sufletul la gură, alături de sârbi, odiseea celor doi soldați capturați de UCK și predați americanilor, care au fost aduși la o bază militară din Germania și eliberați. Boban Milenkovic și Sefko Dairovic au ajuns întâi la Budapesta, escortați de reprezentanții Crucii Roșii Internaționale. De aici, au fost aduși cu mașinile până la graniță și predați, pe teritoriul ungar, reprezentanților Armatei iugoslave. Deși, aproape din oră în oră, veneau știri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam să mai aud nimic de ei după sosirea în țară. Iar singurul comentariu oficial a fost făcut de Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Roșii Internaționale de a obține eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atenția și m-a obligat să mă duc, ferindu-mă să dau ochii cu polițiștii sârbi, până la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineață, un grup de tineri a atacat clădirea, au spart geamurile și a aruncat cu vopsea roșie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastră!”. Reacția mi s-a părut normală, după campania pe care RTS și cotidianul “Politika” o duc împotriva liderului DS Zoran Djindjic și a lui Milo Djukanovic, acuzați că au pactizat cu dușmanii. Și după interviul apărut astăzi în cotidianul francez “Le Monde“. Deși avertiza că o eventuală intervenție terestră a NATO în Kosovo ar fi o catastrofă, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca în ambele tabere și susținea că încă mai există șansa rezolvării politice a crizei iugoslave, Djindjic repeta: “Campania loviturilor aeriene împotriva Iugoslaviei a fost o greșeală care nu a făcut decât să întărească poziția președintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins că, împreună cu Milo Djukanovic, ar fi obținut de la Occident promisiunea că va fi întocmit un “plan Marshall” de reconstrucție a Iugoslaviei, dar a adăugat că, după încheierea războiului, speră că Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internațională, așa cum s-a întâmplat după acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru că aflasem că, la conferința de presă, vine Vuk Draskovic. Într-adevăr, a venit și – în stilul caracteristic – uitând că nimeni din cei aflați la putere nu-l mai bagă în seamă, a cerut guvernului iugoslav, cu multă emfază, să analizeze principiile propunerii de pace înaintată de Grupul celor 7 țări industrializate + Rusia (G-8). El a spus că inițiativa G-8 se bazează pe principiile enunțate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord înaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper că, în curând, pe baza acestor principii, să fie formulată o rezoluție a Națiunilor Unite, care să fie discutată cu conducerea Federației Iugoslave,” a declarat Draskovic.

Cineva i-a atras atenția că vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal că nici guvernul nu le va accepta. “Cred că războiul din Iugoslavia își trăiește ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Forțele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politică de izolare a Iugoslaviei de restul lumii și de transformare a Serbiei într-un adevărat gulag. Sper că nu vor avea succes.” Draskovic a deplâns vandalizarea sediului DS, însă erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abținut să nu mai câștige un punct în bătălia cu fostul său aliat, Zoran Djindjic, explicând că membrii DS ar trebui să se distanțeze de afirmațiile liderului lor. “Nimeni nu deține licențe de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar în Iugoslavia, puterea poate fi schimbată doar prin voința poporului și nu prin decrete impuse din străinătate.”

Dincolo de vechea sa dușmănie față de Djindjic, Draskovic se pare că aflase ce se discuta în cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru că, puțin mai târziu, Nebojsa Vujovic a declarat că guvernul țării sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declarația G-8 reprezintă un element al procesului de pace și suntem deschiși față de aceasta, în ciuda unor rezerve,” a anunțat el. “Avem, însă, nevoie de explicații suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adăugat că, mâine, când este așteptat la Belgrad Viktor Cernomîrdin, autoritățile iugoslave vor putea examina mai concret inițiativa G-8.

După Vujovic, a ieșit la rampă președintele Serbiei Milan Milutinovic, care a estimat că propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonică cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a rămas în umbră, preferând să-și exprime poziția indirect, prin vocile oamenilor săi. Era proverbială prudența cu care Milosevic abordează problemele delicate, având grijă să cadă, totdeauna, în picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, să evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O soluție diplomatică poate interveni rapid. Ea este acum în mâinile președintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat că nu crede, totuși, că acesta este gata să accepte toate condițiile NATO. Mai mulți reprezentanți ai Departamentului de Stat au afirmat că, fie și dacă președintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atât timp cât Belgradul nu accepta condițiile impuse de Alianța Atlanticului de Nord.

Până la promisa venire a păcii, la 15:48, sirenele anunțau alarmă aeriană în Belgrad. Și nu numai: alarma sunase și la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac și Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik“ au ucis o bătrână de 70 de ani și l-au rănit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucaseră să ajungă la un adăpost antiaerian și au fost atinși de schije. Alte 11 persoane au fost rănite în satul Donje Grabovnica, aflat în apropierea fabricii. În zonă a fost întrerupt curentul electric și bombele căzute au avariat o serie de clădiri civile, printre care și spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate în Kosovo, asupra localităților Prizren, Suva Reka și Sremska Mitrovica.

Între 15:55 și 16:05, șase explozii de mică putere au fost semnalate în preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit în plin cazarma “Mika Mitrovic” din orașul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul căreia se ridicau nori groși de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe clădiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de lângă Sabac. La 16:20, am simțit vibrațiile mai multor explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că bombele au vizat aeroportul Surcin, însă fără a-l atinge. Mințeau, pentru că am aflat că bombele explodaseră, de fapt, în apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru că alarma aeriană a încetat.

Tocmai aflasem că, în week-end-ul care a trecut, în centrul comercial din Pozarevac, orașul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat lângă sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagrație provocată – se pare – de o grenadă de mână. Autoritățile au ținut secretă explozia, pentru că nu au reușit să-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, însă, până la urmă, s-a aflat.

“Noi așteptăm ca NATO să își trimită elicopterele Apache în Kosovo,” a declarat purtătorul de cuvânt al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Dacă Alianța nu trimite ea însăși trupe la sol, atunci va trebui să ridice embargoul vânzărilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armată și putem să luptăm cu trupele sârbe la sol. Avem mai mulți luptători decât arme, în jur de 60.000 de oameni. Suntem astăzi mult mai puternici decât înainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, însă, într-un interviu acordat aceluiași ziar, că exclude, pentru moment, o intervenție terestră în Iugoslavia. “Toate opțiunile sunt în discuție,” a declarat Solana. “Dar pentru moment, nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește o intervenție a trupelor terestre. NATO pleacă de la principiul că obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de piloții NATO în apele Mării Adriatice continuă să facă valuri. Seara, când am coborât în barul hotelului, Boban mi-a dat să citesc cotidianul “Politika“, unde scria că avioanele NATO au lansat în mare sute de bombe neutilizate în misiuni. Un pescar sârb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, în largul portului muntenegrean Becic, două astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special și nu au explodat, fiind predate geniștilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicații oficiale Alianței Nord Atlantice în legătură cu abandonarea proiectilelor neutilizate în mare. NATO a răspuns că este o procedură obișnuită, bombele fiind dezactivate înainte de a fi aruncate în mare și, oricum, sunt lansate în apele internaționale.

În timp ce croații aveau probleme cu bombele abandonate în mare, în județul Caraș-Severin cădeau ploi acide, din cauza poluării provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitațiilor era mult crescută și Mile Cărpenișan m-a sunat să-mi spună că, pe lângă Reșița și de-a lungul Dunării, frunzele copacilor păreau arse.

Încă 100 de refugiați albanezi din Kosovo, dintre cei arestați la sfârșitul săptămânii în Muntenegru, au fost eliberați astăzi. Militarii îi îmbarcaseră în două autobuze, cu care i-au dus într-o tabără din Rozaje, în estul țării, pentru a le verifica identitatea. Sârbii căutau printre ei membri UCK și, în virtutea stării de război, nici un bărbat între 18 și 65 de ani nu avea voie să părăsească Iugoslavia fără permisiunea autorităților militare. Pentru că Republica Muntenegru refuza să aplice această dispoziție, mulți albanezi încercau să ajungă în această țară, de unde să plece în Albania.

“În cele două cazuri pe care le-am examinat, autoritățile sârbe au încercat să ascundă existența unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, forțele sârbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapă comună aflată în apropiere de Glogovac. Rămășițele pământești ale unor civili de origine albaneză din Kosovo, uciși pe 18 aprilie în apropiere de Lipljan, aflate într-o altă groapă comună, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localității au fost obligați să îngroape din nou corpurile, în morminte separate. La sfârșitul lui 1995, pe măsură ce încheierea acordului de la Dayton se apropia, în Bosnia au avut loc mai multe operațiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hădărean, care mi-a spus că minireportajul nostru de ieri dimineață a avut succes și mi-a sugerat să mai pregătesc unul, despre cum arată un week-end sub bombe, pentru că avea destule imagini cu care să-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolaș apărut azi în “Evenimentul zilei“, în care o ziaristă scria că “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria că prostituatele ar percepe 50 de mărci germane pe oră, din cauza primejdiei la care se expun. Cică “fetițele” și-ar desfășura activitatea la marginea șoselelor, iar când se aude alarma aeriană, o șterg spre hoteluri, unde se oferă amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pură invenție. Fata fusese până la Pancevo, împreună cu o delegație oficială din Timișoara. Pentru că nu a știut ce să scrie mai spectaculos, a inventat această istorie. În realitate, nu stătea nici dracu’ pe marginea șoselelor iugoslave, nici dacă nu era alarma aeriană, pentru că veneau imediat patrulele Poliției care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzația de spionaj. Ca să nu mai vorbim că automobilele care circulau pe șosele erau atât de rare, încât prostituatele ar fi așteptat în zadar să apară vreun client. Pe de altă parte, biata ziaristă nu avea de unde să știe că puțină lume mai intră în adăposturile antiaeriene, așa că nimeni n-ar fi dat un ban în plus, ca spor de pericol. Și nu în ultimul rând, interesându-mă de tarifele “fetițelor”, am aflat că au rămas la fel de stabile ca prețurile produselor alimentare, înghețate de guvernul iugoslav. Dacă ar fi avut spirit de observație, ar fi putut să scrie un reportaj superb despre românii care aduceau benzină în piața improvizată între vamă și orașul Vîrșeț, unde șirul mașinilor care așteptau să intre în țarcul în care aveau voie să-și comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, că trebuie să se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocând eventualitatea ca NATO să adauge o ofensivă terestră campaniei sale aeriene, informează AFP. “NATO va decide în legătură cu o altă opțiune, dacă Belgradul nu acceptă condițiile comunității internaționale,” a spus el. “Înțelegem tot ceea ce va trebui făcut.” Tot mai iritați de ofensiva diplomatică a lui Rugova, liderii UCK au reacționat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat că “anumite cercuri din Occident încearcă să învie un mort politic, în persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Câteva minute mai târziu, frumoasa studentă blondă care locuia cu noi în hotel a venit speriată și ne-a spus că are impresia că Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru că nu auzisem nimic. Însă ea ieșise să se plimbe puțin prin parcul de lângă hotelul nostru și, auzind sirenele, s-a grăbit să se întoarcă. Chiar când ieșea din parc, a auzit șuierăturile a două rachete Tomahawk, urmate de două bufnituri seci. Deși nu prea ne venea să-i dăm crezare, am urcat până pe acoperiș și, într-adevăr, dinspre râul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apărării civile, care a precizat că rachetele au lovit un depozit de carburanți al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus până acolo, dar am fost dezamăgiți. Depozitul era, de fapt, o baracă de tablă plină cu butoaie goale și două cisterne îngropate în pământ. Până am ajuns noi, pompierii aproape că au stins incendiul. Nu auzisem bubuiturile pentru că depozitul era pe malul Savei și sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

În schimb, în comuna Suva Reka din Kosovo, o bombă de mare putere explodase la 21:10. Detonația a fost atât de mare, încât s-a auzit și la Priștina, deși până acolo erau 63 de kilometri! Mai târziu, vremea s-a stricat și norii înșirați pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolaseră în această noapte au reușit să bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de muniție la Valjevo și releele de la Prepolac și Lojinca. Într-un comunicat al NATO s-a precizat că ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de lângă Prizren. Desigur că sârbii nu au pomenit nimic despre asta și nici nu am reușit să aflăm dacă era adevărat. Oricum, văzând că e liniște, m-am dus la culcare și m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, m-am culcat la loc, presimțind că va urma o zi agitată.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fără pilot, după pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anunțat Ministerul german al Apărării, citat de AFP. Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, misiunile avioanelor fără pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decât după ce va fi aflată cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.

Share

target: invazie terestră sau sfârșitul războiului?

by

17 mai 1999

Sirenele încetării alarmei aeriene au sunat la 6:03, când tocmai mă trezisem și îmi pregăteam transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am avut surpriza, înainte de a intra în dialog cu Cristi Tabără, să-mi aud reportajul pe care îl înregistrasem sâmbătă, pentru Corina Hădărean. Așa că, după ce am rezumat în câteva fraze ce s-a întâmplat peste noapte, am discutat cu Cristi despre atitudinea sârbilor față de război.

Am mai dormit apoi vreo două ore și, după ce m-am trezit, la 9:36, Serbia era zguduită de un nou cutremur, de 4,3 grade pe scara Richter. Cu epicentrul la 10 kilometri sud de orașul Trstenik, nu l-aș fi simțit, dacă nu m-ar fi făcut atent tremurul ceștii de cafea în farfurioară. Era al treilea cutremur de pământ în ultimele două săptămâni. Probabil că, de la vibrațiile provocate de exploziile atâtor bombe, plăcile tectonice de pe falia Trstenik-Mionica s-au deplasat și se produc cutremure. Mi-am amintit de vorbele lui Mile Cărpenișan, când am fost treziți în 29 aprilie de primul dintre ele, și mi-am savurat cafeaua în continuare.

Prima știre care mi-a căzut sub ochi când am ajuns la Media Center a fost un comunicat al Ministerului Informațiilor din Macedonia. Acesta anunța că azi-noapte, localnicii din satul Izvor, de lângă Veles, au observat un bărbat în uniformă aterizând cu o parașută în pădurea din apropiere. Era pilotul unui avion NATO lovit de antiaeriana sârbă și a ajuns la 400 de metri de sat. După nici un sfert de oră, când oamenii și-au luat inima-n dinți și s-au apropiat, în zonă au aterizat două elicoptere, care au staționat câteva minute, după care au decolat, recuperându-l pe pilotul parașutat.

Alianța Nord-Atlantică ar putea să desfășoare trupe terestre în Kosovo în luna iulie sau august, chiar fără obținerea unui acord de pace, a afirmat cotidianul “The Times” în ediția sa de astăzi, citând surse britanice din domeniul apărării. Marea Britanie se pregătește să-și mobilizeze 2.300 de militari suplimentari pentru a participa la viitoarea forță de pace în Kosovo (KFOR), ceea ce ridică totalul efectivelor britanice la 9.000 de soldați. Ministrul de Externe Robin Cook a încercat să relanseze ideea unei invazii terestre în Kosovo, dacă armata iugoslavă va fi suficient de slăbită în urma atacurilor aeriene. “Am vorbit, vinerea trecută, cu șeful UCK, care a confirmat că trupele iugoslave sunt mai demoralizate ca niciodată și că un număr foarte important de soldați continuă să dezerteze,” a pretins el, într-un interviu acordat BBC. Cook a repetat că NATO nu intenționează să se angajeze într-o invazie armată împotriva unei rezistențe organizate în provincia sârbă. Dar, adăuga el, “militarii trebuie să analizeze cu multă atenție dacă armata iugoslavă, după loviturile foarte dure pe care le-a primit în ultimele două săptămâni, va fi capabilă să opună o rezistență organizată în viitor”.

Ca la un semnal, câțiva oficiali sârbi au acordat interviuri presei străine, vorbind tot mai insistent despre sfârșitul războiului. “Poate că NATO își va continua acțiunea încă vreo 10 zile, dar inițiativa emisarului rus Viktor Cernomîrdin va învinge,” a declarat revistei “Newsweek“, miliardarul Bogoljub Karic, unul din apropiații lui Slobodan Milosevic. “O Poliție formată din sârbi, albanezi și forțele ONU, echipată cu arme ușoare, va trebui să fie desfășurată în satele din Kosovo.”

Ministrul iugoslav al Sănătății Leposava Milicevic a declarat cotidianului francez “Le Parisien” că, dacă NATO își va schimba unele din pozițiile sale, va fi posibilă realizarea unui compromis în criza iugoslavă. Milicevic face parte din JUL, partidul Mirei Markovic. Ea afirma că o mare parte din soldații sârbi staționați în Kosovo va fi retrasă și Guvernul iugoslav va cere refugiaților să revină la casele lor. Milicevic a respins acuzațiile că forțele sârbe ar comite atrocități în Kosovo, întrebând retoric: “Credeți că noi organizăm campanii de vaccinare a copiilor albanezi din Kosovo ca să îi omorâm după aceea sau să îi alungăm din țara noastră?” Apoi a respins orice intrare a unor trupe străine în Kosovo: “În fața NATO nu stă doar un om, ci un întreg popor. Preferăm să murim decât să devenim sclavii voștri.”

Cineaștii iugoslavi au adresat un apel participanților la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de la Cannes, în care au cerut oprirea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. “Dragi colegi, faceți tot ce vă stă în putere pentru ca războiul împotriva Iugoslaviei să înceteze,” scriau artiștii iugoslavi în mesajul lor, publicat de cotidianul belgrădean “Glas javnosti“, “pentru că, iată! au trecut 50 de zile de când țara noastră este distrusă sistematic.”

Un membru conservator al Camerei inferioare a Parlamentului britanic, lordul Robert Skidelsky, va fi sancționat pentru că a criticat atacurile aeriene ale NATO din Iugoslavia, a anunțat Partidul Conservator, citat de AFP. Un purtător de cuvânt a declarat că observațiile parlamentarului “nu erau compatibile cu poziția oficială a Opoziției” și că nu vor reprezenta nici pe viitor poziția partidului față de operațiunile NATO. Lordul Skidelsky apreciase, într-un interviu publicat de “Sunday Telegraph“, că de la început s-a opus din instinct bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Nu pot să cred că bombardarea unei țări fără apărare reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a duce un război sfânt,” a explicat acesta, acuzând NATO că nu a folosit altă strategie decât aceea de a distruge Serbia din temelii.

Astăzi s-a anunțat că, printr-un decret al Consiliului municipal, vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă în magazinele și tonetele din Priștina. Cei care vor încălca hotărârea sunt pasibili de pedepse grele, având în vedere starea de război, iar inspectorii primăriei, militarii și polițiștii sunt însărcinați să vegheze aplicarea ei. Toxicologul Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, a apărut din nou, în fața presei, pentru a atrage atenția asupra consecințelor bombardării rafinăriilor și depozitelor de carburanți din Iugoslavia. Numai din Pancevo, după lovirea rafinăriei și a combinatului chimic, a fost nevoie să fie evacuați aproape 60.000 de locuitori. De altfel, aproape zilnic, presa iugoslavă prelua știri despre efectele poluării asupra țărilor vecine.

Am citit un interviu al generalului Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, care avertiza că o eventuala invazie terestră asupra Iugoslaviei ar costa viețile multor soldați NATO. “După aproape 60 de zile de război, pierderile noastre sunt minime,” avertiza Pavkovic. “Știm că, în aer, forțele NATO ne sunt superioare. Dar la sol, când vom fi față în față, superioritatea lor se va topi. Ei nu au militari de calitatea soldaților noștri și nici un moral atât de ridicat ca al nostru. Dacă vor ajunge aici, trebuie să știe că nu vor supraviețui și că, în câteva zile sau câteva luni, vor muri de o moarte îngrozitoare. Vor cunoaște iadul pe pământ.” De altfel, aceasta era și opinia generală a oamenilor obișnuiți. Ei știau că militarii NATO, care s-au “luptat” doar pe hărți și pe terenurile de antrenament, vor avea de înfruntat o armată care, în ultimii 10 ani, a avut parte de războaie nemiloase și cât se poate de reale. Cei mai hâtri aveau un sfat pentru dușmani: când vor începe invazia terestră, soldații NATO să fie neapărat dotați cu pungi mari de plastic, pentru a le fi mai ușor infirmierilor să le adune cadavrele de pe câmpurile de luptă și să le trimită acasă.

Fostul șef al Statului Major Interarme al SUA, generalul în rezervă Colin Powell, a criticat aspru, duminică, modul în care sunt duse operațiunile NATO contra Iugoslaviei, afirmând că recurgerea exclusivă la raidurile aeriene nu poate da rezultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, Powell a opinat că, dacă dorește să obțină victoria împotriva lui Slobodan Milosevic, NATO trebuie să se angajeze într-o ofensivă generalizată, chiar dacă aceasta va implica unele pierderi umane. “La momentul oportun, trupele terestre vor trebui să intre în acțiune, așa cum s-a întâmplat în Războiul din Golf, fiind clar că orice război presupune și pierderi,” a declarat el. “Așteptând până când Milosevic va considera că nu mai poate continua lupta, vom avea probleme foarte mari, atât de ordin militar, cât și material.”

Până la invazia terestră, raidurile aeriene s-au reluat. La 13:19, la Belgrad se anunța din nou alarmă aeriană. Nici nu au încetat bine sirenele, că o serie de bubuituri puternice zguduia clădirile din jur: 3 bombe de mare putere loviseră zona aeroportului Batajnica. Atacul nu a durat mult și alarma a fost ridicată la 13:40. Pentru a suna, încă o dată, la 15:12. Cinci explozii au fost auzite dinspre pădurea Lipovicka Suma, de la periferia capitalei, de unde se ridicau vălătuci de fum. Artileria antiaeriană a deschis focul asupra avioanelor inamice și, la 16:35, alarma a încetat.

Au început să vină știri din alte părți. Aviația NATO a bombardat și alte localități, alarma fiind anunțată aproape în toată țara. La 12:30, 12 case din satul Ence, de lângă Kosovopolje, au fost avariate de explozii. Centrul de presă din Priștina preciza că satul e locuit doar de albanezi și nici o unitate a Armatei sau Poliției nu se afla acolo. La 12:40, a venit rândul orașului Cacak. Proiectilele au lovit fabrica de utilaje termoelectrice “Cer”, o uzină de reparații, cazarma “Ratko Mitrovic” și linia ferată spre Kraljevo. După alte 10 minute, o explozie puternică a răsunat la marginea satului Vrba, de la 10 kilometri est de Kraljevo. Ceva mai devreme, mai multe proiectile loviseră satul Donja Vampa și podul de cale ferată de pe magistrala feroviară Pec-Kosovska Mitrovica. La 15:30, NATO a lovit din nou, cu 4 rachete, instalațiile “Jugopetrol” de la Bor, pe Valea Timocului. Una dintre ele a surprins în fața porții un tractor cu remorcă, în care se aflau mai mulți oameni din satul Krivelj. În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu foarte mare, un bărbat a fost ucis și alți 5 – grav răniți. După nume – Lepadatovic, Stuparevic – păreau a fi etnici români.

Între 15:25 și 15:35, locuitorii orașului Smederevo, din apropiere de Belgrad, au avut parte de cel mai puternic atac aerian de până acum. Din primele informații, mai multe proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol” și o puternică explozie s-a auzit din centrul orașului. Un bărbat a fost ușor rănit, iar un băiat de 9 ani, care a fost surprins de bombe lângă sala de sport din Sjenica, a fost internat în stare gravă. La intrarea în orașul Velika Plana, au fost bombardate calea ferată și podul peste râul Jesenica. La periferia Priștinei, în numai 20 de minute, cel puțin 11 proiectile au explodat în satul Planajev. O bombă de mare putere a explodat în satul Vlasnja, de lângă Prizren și alte 5 au atins satul Reka, de lângă Kacanic.

Ibrahim Rugova a afirmat într-un interviu publicat de cotidianul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” că a fost tratat ca prizonier la Belgrad și a asigurat că nu a cerut încetarea atacurilor NATO, decât pentru a lăsa o anumită libertate familiei sale. “Ceea ce am semnat la Belgrad nu are nici o valoare,” aprecia el, susținând chiar că nu a semnat nici un document cu președintele iugoslav. “La Priștina, după începerea bombardamentelor NATO, nu am avut mijloace de informare și am văzut multă propagandă, dar cerusem deja retragerea forțelor sârbe, precum și o prezență internațională și a NATO și după încetarea bombardamentelor.”

Președintele muntenegrean Milo Djukanovic și-a continuat turneul european, criticat vehement de presa și oficialii de la Belgrad, care i-au urmărit fiecare acțiune. Astăzi, s-a întâlnit cu miniștrii de Externe din țările UE și cu comisarul european pentru relațiile cu Europa Centrală, Hans van den Broek. Djukanovic a solicitat Uniunii Europene să-l ajute pentru a face față presiunilor exercitate de Slobodan Milosevic. Singurele sale argumente au fost că Muntenegru, deși face parte din Federația Iugoslavă, a refuzat să respecte cererile Belgradului cu privire la situația din Kosovo, însă Milosevic încearcă să-și impună voința cu ajutorul celor 45.000 de militari ai Corpului II al Armatei iugoslave, care se află în Muntenegru. Deocamdată, Djukanovic nu a reușit să convingă UE de sinceritatea atitudinii sale, van den Broek spunându-i că dispune de 18 milioane de euro pentru a ajuta Muntenegru, dar trebuie să se asigure că banii nu vor ajunge în mâinile președintelui iugoslav. Occidentalii nu uitau că, înaintea izbucnirii războiului cu Croația, Republica Muntenegru, pe atunci condusă de Momir Bulatovic, convinsese Italia să o ajute, pentru a susține inițiativele de soluționare politică a conflictului, însă nu s-a ținut de cuvânt. Așa că Milo Djukanovic nu a obtinut nici măcar aprobarea cererii de a deschide o reprezentanță autonomă la Bruxelles, explicându-i-se că există probleme juridice, din cauza apartenenței la Federația Iugoslavă. Desigur că sârbii și-au bătut joc de insuccesul președintelui muntenegrean.

Începând cu 19:20, după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, NATO  a bombardat, sistematic, toate localitățile mai importante de pe autostrada care pleacă de la Niș și coboară catre capitala Macedoniei. Bombe de toate tipurile au căzut asupra localităților Niș, Leskovac, Velika Grabovnica, Grdelica, Vladicin Han, Donje Sinkovce, Vranje și Presevo. Cel mai greu lovit a fost orașul Vranje, unde bombele au atins fabrica de țigări, tipografia, autogara și mai multe clădiri civile de pe bulevardele principale. De asemenea, au fost lovite zona industrială din nord-vestul Niș-ului și viaductul de la Trupale, de pe autostrada spre Belgrad.

Două avioane MiG iugoslave au fost distruse de aviația NATO, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Generalul Charles Wald, care a raportat distrugerea unui MiG-29 și a unui MiG-21, nu a făcut alte precizări referitoare la circumstanțele în care aceste aparate au fost distruse. Confirmarea acestei informații ar duce la 12 numărul de aparate MiG-29 iugoslave distruse de la începutul conflictului, lăsând Armata iugoslavă cu doar două sau trei avioane de acest fel.

La Belgrad, alarma a sunat la 21:55, însă prima parte a nopții a fost liniștită, probabil din cauza cerului noros. La 3:10, când aproape adormisem, au început bubuiturile. Am ajuns pe acoperiș aproape deodată cu unul din muntenegrenii care locuiau în hotelul nostru. Era un tânăr bine făcut, student la Drept, care lucra ca bodyguard într-un bar. Exploziile care au zguduit centrul orașului îl treziseră și pe el. Ne-am speriat împreună de seria de bombe de mare putere care au continuat să cadă în jurul aeroportului Batajnica, în zona dintre Belgrad, Sremska Mitrovica și Nova Pazova, unde sunt buncărele conducerii iugoslave și depozitele subterane de muniție. NATO nu a reușit să identifice locațiile exacte ale acestora, așa că bombarda la nimereală. În timp ce urmăream antiaeriana care încerca să alunge avioanele inamice, muntenegreanul mi-a arătat, spre nord, exploziile proiectilelor care loveau muntele Fruska Gora, între Novi Sad și Backa Palanka. La 3:30, atacul a încetat și am coborât să ne culcăm.

Înainte de a adormi, mi-am mai notat că Armata iugoslavă a eliberat, în orașul Tutin, 106 persoane originare din Kosovo, care fuseseră arestate sâmbătă, în Muntengru. Erau refugiați care se îndreptau cu autobuzele spre granița albaneză și, înainte de a-i lăsa să plece, militarii i-au dus într-o tabără, unde au verificat dacă nu cumva există membri UCK printre ei. În ultima vreme, refugiații albanezi au început să aibă tot mai multe probleme când încearcă să părăsească provincia Kosovo. Tot astăzi, un tren care transporta aproape 1.500 de refugiați a fost întors din drum, la granița cu Macedonia. Trenul sosise în localitatea General Jankovic, venind dinspre Kosovopolje și Urosevac, însă pasagerii nu au fost lăsați de grăniceri să coboare.

Am adormit, dar am fost nevoit să mai sar o dată din pat, la 4:30, când avioanele NATO s-au întors, tot pentru a bombarda zona de lângă Batajnica. În Kosovo, vremea proastă tocmai oprise raidurile aeriene. Nu înainte ca piloții să lanseze câteva rachete de-a lungul zonei de frontieră, unde e masat grosul forțelor sârbe din Kosovo, în preajma localităților Srbica, Djakovica și Pec. Sârbii au mai doborât un avion spion fără pilot, aparținând Armatei germane, care a recunoscut pierderea aparatului. Îmi era de ajuns. Am reușit să mai fur o oră de somn, până la 5:47, când m-au trezit sirenele încetării alarmei aeriene și m-am apucat să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Statele Unite vor trimite 18 avioane de lupta A-10, care urmează să sosească în Italia pentru a întări dispozitivul forțelor aeriene ale NATO în cadrul acțiunii militare împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Avioanele, destinate atacării tancurilor, provin din unitățile Gărzii Naționale din Massachusetts, Michigan și Idaho și vor sosi în zilele următoare, a declarat Kenneth Bacon. În jur de 2.800 de rezerviști au fost chemați să asigure pregătirea de luptă a avioanelor. SUA pune la dispoziție, în prezent, 645 de avioane dintr-un total de 940 de aparate care participă la campania aeriană.

Share

target: lacrimi de crocodil pentru “pagubele colaterale”

by

16 mai 1999

Pentagonul consideră că timpul presează în conflictul din Iugoslavia și că singurul mod de a câștiga războiul este desfășurarea trupelor terestre, dezvăluie săptămânalul “Newsweek“. Acum câteva săptămâni, Statul Major i-a scris secretarului american al Apărării William Cohen, explicându-i că “doar trupele terestre vor garanta realizarea obiectivelor Guvernului american în Kosovo”. Pentru ca războiul terestru să pornească în luna august, înainte de venirea frigului, organizarea trupelor trebuie să înceapă din iunie.

Este duminică dimineața, o zi mai liniștită pentru mine. Nu am de transmis pentru ProTV decât corespondența de seară. Dar de când nu mai pot merge la Centrul militar de presă, iar Mile Cărpenișan e încă în România, e mai greu să aflu ce s-a mai întâmplat prin Iugoslavia. M-am trezit și mi-am amintit în 5 minute de noaptea care a trecut, pentru că tot nu aveam apă la robinete. M-am spălat din nou cu apa din sticle și am coborât să beau o cafea în bar. Dule, barmanul nostru, făcuse provizii de apă și mi-a adus imediat cafeaua, în timp ce eu am răsfoit ziarele. În afară de “pagubele colaterale“ de la Korisa, articolele nu aminteau decât o parte din cele întâmplate ieri.

În “Vecernje novosti” am citit un articol despre 3 francezi care luptau în rândurile UCK și au fost uciși în timpul unei confruntări cu militarii sârbi. Cei 3 purtau uniforme și insigne ale Armatei franceze, erau ofițeri ai unor unități de parașutiști și comandau câteva grupuri de luptători UCK, în timpul unei tentative de infiltrare în Kosovo. Se pare că proveneau din Legiunea Străină, pentru că Ministerul Apărării de la Paris a dezmințit că ar face parte din trupele franceze angajate în operațiunile NATO, fără a exclude că ar fi vorba de cetățeni francezi. Cotidianul de la Belgrad afirma că multe din operațiunile terestre ale UCK sunt coordonate de instructori străini, printre care și francezi. S-a amintit că, săptămâna trecută, televiziunea albaneză informase că un alt francez, membru al UCK, a fost ucis la Patuse, în confruntările cu forțele sârbe, iar un altul a fost rănit în aprilie, tot în sudul provinciei Kosovo.

“Liderii NATO au estimat că încetarea atacurilor împotriva Iugoslaviei îi poate da lui Milosevic sentimentul că a câștigat,” a declarat ministrul francez de Externe Hubert Vedrine, într-un interviu acordat publicației “Journal de Dimanche“. NATO se teme că o oprire temporară a ostilităților va permite armatei iugoslave să se regrupeze, să se reorganizeze și să reia ofensiva. Potrivit ministrului francez, “fiecare dintre condițiile care au fost puse Iugoslaviei rămâne perfect justificată, de aceea Rusia este pe cale să se apropie din nou de noi și nu mai cere, ca o condiție prealabilă pentru discuții, încetarea atacurilor”.

Pentru că Media Center era închis, m-am dus la Dom Omladine, unde exista un Internet-cafe și am început să consult site-urile iugoslave. La 10:05, la sud de Prizren, avioanele NATO au lansat vreo 10 proiectile asupra trupelor iugoslave ce apărau frontiera. Raidurile au continuat și lângă Pec, fiind bombardați grănicerii. Pe ecranul unui televizor, am văzut imaginea unei rachete Tomahawk, doborâtă lângă Priștina. Nu explodase și a fost recuperată de geniști, care au dezamorsat-o.

M-am uitat și pe site-ul AFP, care preluase un comunicat al NATO în care se spunea că, din cauza condițiilor meteo, o parte a misiunilor aeriene de luptă au fost anulate. Avioanele au bombardat doar sudul și sud-estul provinciei Kosovo, în special regiunile Junik, Prahovo, Boljevac, Rogovo și Priștina. Oficialii Alianței afirmau că, pe lângă câteva relee militare radio, poduri rutiere, un post de frontieră, o bază pentru stocarea muniției și un depozit de carburanți, piloții ar fi reușit să nimerească 6 tancuri și vehicule blindate și câteva piese de artilerie.

În 1999, Internetul era încă destul de primitiv și foloseam “mIRC“, o aplicație pe care cei mai mulți o utilizau pentru agățat gagici. Intram pe canalele orașelor care mă interesau și începeam dialoguri cu localnicii, care se înfierbântau rapid și îmi povesteau toate detaliile de care aveam nevoie. La fel am făcut și azi. La un moment dat, în discuție s-a băgat Ivan, un bulgar care ne-a spus că, după bombardarea portului Prahovo de azi-noapte și a minelor de la Bor, un enorm nor negru, lung de câțiva kilometri, se deplasa spre nord-estul Bulgariei. Spunea că norul are forma unei ciuperci și plutește la mare altitudine, degajând un miros de benzină arsă. Am sunat la București, însă colegii m-au liniștit că cea mai mare parte a norului de fum s-a deplasat spre Bulgaria și la noi nu a poluat nici aerul, nici apele Dunării.

Circa 100.000 de bărbați de origine albaneză cu vârsta potrivită pentru luptă, au dispărut în Kosovo, potrivit secretarului american al Apărării William Cohen, care a exprimat posibilitatea ca aceștia să fi fost uciși de forțele iugoslave. “Avem informații potrivit cărora 4.600 dintre ei au fost executați. Dar cred că cifra este mult mai mare,” a declarat Cohen într-o emisiune a televiziunii americane CBS. Potrivit UNHCR, aproximativ 748.400 de albanezi din Kosovo au fugit în Albania, în Bosnia, în Macedonia și în Muntenegru, de la începutul bombardamentelor aliate. În ultimele 15 luni, un total de 915.402 refugiați, care constituie o jumătate din populația provinciei Kosovo, au fugit în alte țări.

Am văzut că Ray Wilkinson, purtătorul de cuvânt al UNHCR, a anunțat la Kukes că, pentru prima oară de la începutul exodului din Kosovo, nici un refugiat nu a sosit astăzi în Albania. El nu știa dacă sârbii au închis frontiera sau – pur și simplu – nu au mai venit refugiați. În schimb, în Macedonia au ajuns, trecând prin punctul de frontieră de la Blace, peste 800 de albanezi din Kosovo. Majoritatea a venit cu trenul, din regiunea Urosevac. Este cel mai mare grup de refugiați sositi într-o singură zi, după cei 1.000 ajunși la începutul lunii, care – de altfel – au fost trimiși înapoi de vameșii macedoneni, pentru că nu aveau unde să-i mai cazeze. Cei sosiți azi au fost trimiși cu autobuzele în tabăra de la Cegrane.

Sârbii au preluat un comentariu al agenției Associated Press, care descrie corupția care domină în taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Mafia albaneză și-a întins rapid tentaculele și a acaparat organizațiile internaționale care îi direcționează pe refugiați spre țările care s-au oferit să-i primească. Dacă vor să ajungă pe listele celor care sunt trimiși în aceste țări, ei trebuie să plătească între 500 și 2.000 de dolari de persoană. În funcție de sumă, ajung în România sau în Statele Unite. Cei care nu au bani rămân în corturile aliniate în taberele din Macedonia sau Albania.

Monitorizând presa occidentală, am observat că tragedia de la Korisa a fost unul din momentele în care eficiența bombardamentelor împotriva Iugoslaviei a început să fie tot mai mult pusă sub semnul întrebării. Și nu atât din cauza erorii, cât a atitudinii pe care au avut-o liderii NATO față de astfel de incidente. Declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon este aproape emblematică: “Noi ne străduim foarte mult să evităm astfel de PAGUBE COLATERALE. Însă războiul implică foarte multe pericole și accidentele nu pot fi evitate.”

Editorialul apărut ieri în cotidianul “The Washington Post“, sub semnătura comună a lui Madeleine Albright și Robin Cook, m-a întors pe dos. Și nu doar pe mine. Mesajul pe care dorea să-l transmită era că, în ciuda erorilor și a victimele civile, SUA și Marea Britanie susțin în continuare campania NATO, care are ca scop legitim retragerea armatei sârbe din Kosovo și întoarcerea refugiaților albanezi în provincie. Ce m-a impresionat nu era această idee, care a stat, de altfel, la baza declanșării războiului, ci felul în care justificau morțile oamenilor nevinovați: “La cele câteva mii de raiduri efectuate săptămânal, perfecțiunea este imposibil de atins.”

Nu-mi venea să cred! Viața oamenilor nu valora doi bani, atât timp cât scopurile campaniei erau atinse! Unde erau preocupările pentru moralitate și sacrificiu ale NATO, atâta vreme cât numărul “pagubelor colaterale” nu contează? Din fericire, nu toți gândeau la fel. Reputatul analist american William Pfaff atrăgea atenția în “International Herald Tribune” că, în condițiile în care civilii sunt uciși de la distanță, pentru a se putea asigura securitatea militarilor aliați, loviturile aeriene au devenit o formă dezonorantă de război, care a determinat opinia publică să nu mai susțină această operațiune. Am constatat că ceea ce vedeam noi aici, în Iugoslavia, au început să observe și analiștii occidentali: furați de “jucăriile” lor electronice, de planurile schițate pe computer pe baza informațiilor adunate de sateliții spion, “seniorii războiului” din conducerea NATO sunt pe punctul de a transforma operațiunea “Forța Aliată“ într-o campanie fără sfârșit de bombardamente oarbe. Fascinați de posibilitatea de a experimenta tot ce industria de armament a inventat în ultima vreme, militarii au uitat că un război nu se câștigă în mod strălucit când inamicul a fost șters de pe fața pământului, ci când, deși mai are suficiente resurse, se predă, pentru că a înțeles că nu va avea nici o șansă de izbândă.

Premierul britanic Tony Blair a dezmințit informațiile care circulă în presa britanică, potrivit cărora ar exista un dezacord în continuă creștere între acesta și Bill Clinton, în legătură cu oportunitatea unei intervenții terestre în Kosovo. “Nu este adevărat. O mare parte a acestei operațiuni militare este susținută de Statele Unite, în ciuda faptului că provincia Kosovo se află atât de departe de Kansas,” a declarat premierul britanic, într-un interviu publicat de cotidianul “The Observer“. “Angajarea trupelor terestre este ceva pentru care președintele Clinton trebuie felicitat.” Ca și alte cotidiane în ultimul timp, “Sunday Times” a afirmat astăzi, citând “o înaltă sursă guvernamentală”, că Blair ar fi “profund frustrat” pentru că nu a reușit să-l convingă pe Clinton să angajeze trupe în cadrul unei ofensive terestre. Potrivit aceleiași surse, Blair și secretarul său de la Foreign Office, Robin Cook, și-au înmulțit convorbirile telefonice pe această temă cu Clinton și secretarul de stat Madeleine Albright.

Am avut parte de o mare bucurie spre seară, când m-am întors la hotel “Toplice“. Aveam din nou apă! Nelu Madjinca, directorul hotelului, mi-a spus că, într-o jumătate de oră, vom avea și apă caldă, pentru că a pornit instalația care o încălzea. Într-adevăr, după ce mi-am transmis corespondența pentru ProTV, am făcut un duș fierbinte, m-am bărbierit și am coborât, fercheș ca un ginerică, în barul hotelului. Toată lumea era destinsă și am pălăvrăgit veseli, așteptând să vină alarma aeriană. Care n-a întârziat prea mult. La 21:57, sunau sirenele.

Afară continua să fie vreme rea și ne gândeam că norii vor împiedica avioanele NATO să atace Belgradul. A fost nevoie, însă, și de antiaeriană. La câteva minute de la alarmă, vitrina dinspre stradă, pe care Nelu se încăpățâna să nu întindă bandă izolantă, a început să zdrăngăne. Am urcat în fugă cele 6 etaje ale hotelului și, de pe acoperiș, am văzut șiragurile de mărgele argintii ale proiectilelor antiaerienei. Al doilea atac a început cu 10 minute înainte de ora 1:00. Respins din nou. De această dată, schimburile de focuri au fost mult mai spectaculoase. De câte ori avioanele încercau să coboare sub plafonul de nori, pentru a vedea țintele pe care piloții doreau să le atingă, erau întâmpinate de o pânză impenetrabilă de proiectile. În câteva rânduri, norii au fost luminați de strălucirile unor explozii, sârbii anunțând că au doborât un avion spion fără pilot și două rachete de croazieră. Pe acestea le-am văzut. Ca niște comete argintii, care se îndreptau către podul peste Dunăre dinspre Pancevo, întâmpinate de săgețile antiaerienei și pulverizate, într-o ploaie de scântei, înainte de a-și atinge ținta.

Antiaeriana a reușit să respingă și atacurile asupra orașului Cacak. La 1:32, mai multe avioane au încercat să lanseze bombe, însă, după 5 minute, barajul de foc al sârbilor le-a pus pe fugă. În jurul orașului au fost auzite 10 explozii, însă nu s-au înregistrat victime sau pagube. Nici la Bogutovac, lângă Kraljevo, piloții NATO nu au avut mai mult suuces, nereușind să lanseze decât 4 proiectile. La fel de ratat a fost și atacul asupra aeroportului Ponikve, de lângă Uzice. Ba mai mult, sârbii au reușit să doboare și aici un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în zona Pester. La Belgrad începuse să plouă, așa că m-am dus la culcare. Înainte de a adormi, m-au sunat colegii din echipa de dimineață a ProTV și mi-au spus că, totuși, mâine îmi așteapta corespondența.

Share

target: tragedia de la Korisa

by

14 mai 1999

M-am trezit la 9:00, când la Leskovac sunau sirenele alarmei aeriene. Au urmat, pe rând, alarme la Niș, Kragujevac, Cacak și, la 12:02, la Belgrad. La noi, alarma a fost ridicată după numai 13 minute și Comandamentul Apărării civile a anunțat că sirenele sunaseră dintr-o greșeală. 🙂 La prânz, primele avioane au fost auzite survoland orașul Niș. Ceva mai târziu, două proiectile au lovit, încă o dată, viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. Tot atunci, au căzut două bombe în satul Donje Sinkovce de lângă Leskovac, urmate de altele, în clisura Grdelica. Aici, a fost din nou lovit de rachete podul de cale ferată peste râul Bistrica (cel pe care a fost bombardat trenul de calatori, în “eroarea” din 12 aprilie). La 12:10, a fost bombardat cartierul de nord al orașului Pirot, unde se află o cazarmă a Armatei iugoslave, împrejurimile satului Izvor și ale mănăstirii Sf.Jovan. La 12:47, mai multe proiectile explodau în zona orașului Kursumlija. Două dintre ele au lovit podul și viaductul din satul Visoka, iar al treilea – podul peste râurile Kosanice și Toplica, provocând mari distrugeri.

korisa

La 13:14, a fost bombardat și centrul orașului Kragujevac. Două explozii puternice au fost auzite la marginea Parcului Central, unde se află cazarma “Milan Blagojev” a Armatei iugoslave. În momentul atacului, prin parc se plimbau mai multi trecători, în special femei și copii care n-au apucat să ajungă în adăposturile antiaeriene, însă doar 3 persoane au fost rănite. Deja sârbii știau să ocolească clădirile care puteau fi vizate de bombe. La 13:30, pe autostrada Belgrad-Niș, în apropiere de Jagodina, piloții NATO au luat la ochi alte două poduri. Primul, lângă satul Mijatovic, a fost lovit de 4 proiectile, iar al doilea, peste pârâul Lugomir, de alte două. Totul în 20 de minute. La 14:00, la Biljanovac s-a auzit o explozie puternică, la periferia Priștinei a fost nimerit un magazin, iar la 14:30, un alt proiectil a lovit orașul Aleksinac.

O nouă rachetă, a șasea de la începutul atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, a căzut pe teritoriul Bulgariei, în apropierea satului Varbovo, la 10 kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă, fără a provoca victime sau pagube materiale, a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP. Este vorba, probabil, de o rachetă sârbă lansată spre un avion NATO, deoarece poartă inscripții în limba rusă.

Între 14:05 și 15:32, a fost alarmă la Belgrad și Novi Sad. Am simțit o singură bubuitură și se pare că o rachetă a avariat turnul de televiziune de pe muntele Avala, pentru că RTS nu a mai avut emisie până spre seară. Însă pe mine mă preocupa Korisa. Imaginile filmate acolo erau înfiorătoare. În jurul unei ferme devastată de exploziile celor 8 bombe cu fragmentație, era plin de cadavre sfârtecate sau carbonizate, amestecate printre bagaje, tractoare și remorci care încă fumegau. Comandamentul Apărării civile din Kosovo și Metohia a anunțat că atacul a făcut cel puțin 100 de morți și 50 de răniți, majoritatea internați în stare gravă în spitalul din Prizren.

Atacul asupra fermei de la Korisa a început la ora 1:00 și a durat aproape 3 ore. În curtea și hambarele fermei se adunaseră în jur de 400 de albanezi, care se ascunseseră până atunci în pădurile învecinate, de teama sârbilor și a bombardamentelor. Îngroziți, au început să alerge, încercând să scape, orbiți de fulgerele bombelor care explodau peste tot, însă nu aveau unde să se ascundă.

“Suntem în plină anchetă și luăm acest subiect foarte în serios,” a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. El a confirmat că avioanele NATO au acționat în aceasta regiune, dar nu a putut preciza locul precis asupra căruia aviația a lansat atacuri în noaptea de joi spre vineri.

Cu această reacție, a început sarabanda declarațiilor oficialilor NATO, care încercau să iasă basma curată în fața ororii trezită în opinia publică internațională de imaginile transmise de la Korisa. Sârbii le-au preluat pe toate și au reușit să amplifice și mai mult ura oamenilor împotriva celor care îi bombardau. Nici nu a fost greu. “Acum dispunem de informații potrivit cărora etnicii albanezi sunt adunați și conduși sub poduri pentru ca, în cazul în care NATO le atacă, acești oameni să fie prezentați ca victime din rândul civililor,” a precizat secretarul de stat pentru Apărare al Marii Britanii John Spellar. Ministrul german al Apărării a anunțat că există indicii că Milosevic a utilizat albanezii drept scuturi umane la Korisa. “Ceea ce știm este că civilii se aflau pe coline, că au coborât de pe acestea și s-au așezat în apropierea unei clădiri despre care sârbii trebuie să fi știut că era o țintă,” a declarat Kenneth Bacon, care a recunoscut că ferma a fost bombardată de 3 avioane americane. “Am văzut soldați care intrau și ieșeau din vehicule militare aflate în parcare. În urma observațiilor și a altor informații pe care le-am obținut, considerăm că acest scut a fost utilizat de militari și Poliția specială. Era vorba de o țintă militară. Ea trebuia atinsă și a fost.”

“Alianta a identificat Korisa ca fiind o tabără militară și un post de comandament incluzând echipament militar. Un vehicul blindat pentru transportul trupelor și mai mult de 10 piese de artilerie au fost observate în acea zonă,” se precizează într-un comunicat al NATO, citat de Reuters. “Avioanele care au participat la atac au observat o poziție militară camuflată înainte de a executa bombardamentul.”

Acest comunicat conține sâmburele de adevăr de la care s-a născut tragedia. Însă adevărul complet este mult mai crunt și arată prostia și inconștiența comandanților NATO, cu nimic mai prejos decât cinismul sârbilor. Ce se întâmplase, de fapt? De câteva zile, sârbii au declanșat o operațiune de recuperare a refugiaților albanezi ascunși prin pădurile din zona Prizren-ului. Îi încurcau și îi enervau. După ce au adunat vreo 400, i-au încolonat, pentru a-i conduce spre casele lor. Aseară, când a apus soarele, militarii sârbi le-au spus albanezilor că nu mai pot circula noaptea, pentru că-i periculos și vor poposi la ferma de la Korisa. Au “uitat” să le spună un amănunt. Până ieri după-amiază, ferma fusese folosită (pentru scurtă vreme) drept tabără pentru militarii sârbi. Cu ajutorul sateliților, NATO a observat vehiculele militare și soldații care roiau prin zonă. Obiectivul a fost marcat pe hărți drept țintă și transmis piloților, împreună cu ordinul de a-l bombarda. Ca aproape la fiecare eroare, ofițerii NATO nu au mai verificat, încă o dată, înainte de a declanșa atacul, dacă militarii sârbi se mai aflau la Korisa. Pentru că ar fi observat că, după-amiază, sârbii au ridicat tabăra și s-au ascuns în altă parte. În locul lor, au fost aduși să se odihnească bieții albanezi, care au fost făcuți scrum.

Bombele cu fragmentație de tipul celor care au provocat cel puțin 100 de victime în atacul asupra satului Korisa sunt de două tipuri: anti-materiale și anti-personal, relatează AFP. Doar cele anti-personal sunt interzise prin convențiile internaționale, conform unui responsabil NATO, care susține că utilizează în Iugoslavia numai bombe cu fragmentație anti-materiale. De partea iugoslavă, o sursă militară din Kosovo a apreciat că “tuburile de culoare galbenă și cele denumite “parașute”, care se pot găsi împrăștiate aproape peste tot în provincie, par să indice că cea mai mare parte a bombelor cu fragmentație lansate de către NATO provin de la un sistem de tipul CBU-87“. Potrivit anuarului britanic “Jane’s Defense“, sistemul CBU-87, de fabricație americană, conține 202 minibombe cu fragmentație. Ele sunt plasate într-un distribuitor care este lansat din avion. La o anumită altitudine, distribuitorul dă drumul bombelor, dar nu toate explodează după atingerea solului. Astfel se face că aceste bombe, mici, de formă cilindrică și culoare galbenă, pot rămâne neexplodate, constituind adevărate capcane pentru persoanele neavizate sau care le ating din greșeală. Explozia lor provoacă o ploaie de schije împrejur.

Ca și când nu ar fi de ajuns că le folosesc, americanii se mai și distrează când lansează bombe cu fragmentație. După o veche tradiție a militarilor, mâzgălesc pe bombe tot felul de mesaje. Astăzi, Veroljub Jovanovic, purtătorul de cuvânt al filialei Niș a SPS, a prezentat ziariștilor câteva proiectile neexplodate din bombele cu fragmentație lansate ieri asupra orașului. Pe ele era scris, cu un marker de culoare roșie, următorul mesaj: “Do you still wanna be a Serb now? Run faster!” Adică, “Dacă vrei să mai fii sârb, atunci fugi mai repede!”

Pagubele provocate de bombe în Iugoslavia sunt greu de estimat. În numărul de astăzi, cotidianul “Blic” anunța că numai pagubele provocate de distrugerea podurilor depășesc 2 miliarde de dolari. Bombardamentele au distrus deja 30 de poduri de șosea și cale ferată și viaducte, iar prețul construcției unui metru patrat de pod se ridică la aproape 2.000 de dolari.

Cererea Guvernului SUA de a bloca accesul la satelit pentru firmele ce asigură legăturile de Internet ale sârbilor a provocat un adevărat scandal internațional. Compania “Loral Space & Communications” din New York a anunțat că ar putea bloca accesul Iugoslaviei la unul din sateliții săi, care deservește cel puțin doi mari provideri de Internet din Serbia. Pe de altă parte, cererea guvernului american a fost respinsă de majoritatea celorlalte firme. “În acest moment, Internet-ul a rămas una din puținele surse obiective de informații despre războiul din Iugoslavia,” a declarat Jim Dempsey, directorul Centrului pentru democrație și tehnologie de la Washington. Oricum, Vladan Aleksic, directorul de marketing al provider-ului iugoslav EU-Net, a asigurat că legăturile Internet ale Iugoslaviei și utilizarea poștei electronice vor fi posibile în continuare, chiar dacă va fi blocat accesul prin satelit. “Desigur, providerii care au doar conexiuni prin satelit își vor înceta, temporar, activitatea, până la realizarea unei conexiuni alternative,” a explicat el.

Fostul secretar de stat american Alexander Haig a denunțat “înfrângerea din Kosovo”, într-un articol publicat astăzi de cotidianul “The Washington Post“. “Președintele a vorbit de o altă Bosnie, ca și cum ar fi vorba de un alt triumf,” scria Haig, referindu-se la recenta declarație a lui Bill Clinton, care a preconizat pentru Kosovo un sistem asemănător celui din Bosnia. “Dar “o altă Bosnie” înseamnă un nou acord cu Slobodan Milosevic, o încetare a focului care va amplifica operațiunile de epurare etnică ale forțelor sârbe în această regiune și nu asigură decât întoarcerea câtorva refugiați,” a afirmat Haig, care a semnat acest articol împreună cu președintele Foreign Policy Research Institute, Harvey Sicherman. În opinia fostului secretar de stat, Kosovo este “o Bosnie în plus”, al cărei viitor se conturează deja: “o forță internațională supervizată de Consiliul de Securitate al ONU, în care rușii vor patrula în zonele de interes vital pentru sârbi, iar NATO va fi însărcinată cu supravegherea UCK, în contul lui Milosevic“.

Problema poluării din cauza bombardamentelor din Iugoslavia devine tot mai acută în țările din jur. Astăzi, Tudor Flueraș, corespondentul “Evenimentului zilei” la Timișoara, m-a sunat să-mi spună că, din cauza dotării slabe, Agenția pentru protecția mediului Timiș nu poate să măsoare decât concentrațiile de dioxid de sulf, de azot, acid clorhidric și amoniac. El era îngrijorat deoarece Consulatul iugoslav de la Timișoara anunțase că, la Pancevo, gradul de poluare cu substanțe cancerigene este de 10 până la 600 de ori mai mare decât cel admis și avertizase că și românii vor fi afectați. Însă un cercetător biolog din Timișoara era de părere că zona de vest a României nu este în pericol, deoarece este protejată de munții din sudul țării și de curenții de aer de pe Dunăre. Tudor Flueraș m-a întrebat ce părere am și dacă mă simt bine. Ce era să-i spun? Numai la poluare nu-mi stătea mie gândul. Și, oricum, nu-i puteam descrie norul imens care se răspandise spre România, după ce NATO a bombardat combinatul chimic de la Pancevo. Niciodată nu mai văzusem un nor de fum de 100 de kilometri lungime și 30 lățime…

Se pare că poluarea nu-i lasă nici pe bulgari să doarmă. Într-un ziar citisem o notiță despre Evdokia Maneva, ministrul bulgar al Mediului, care avertiza că, față de luna martie, în aprilie, radioactivitatea a crescut de 8 ori, fără a deveni, deocamdată, periculoasă. Până acum, în Bulgaria, singurele efecte ale poluării au fost ploile acide și ciupercile crescute pe unele plante.

NATO a utilizat bombe cu uraniu neîmbogățit în timpul bombardamentelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul german Walter Jertz, purtătorul de cuvânt militar al Alianței, citat de AFP. “Uraniul a fost utilizat de câteva ori în trecut, datorită eficacității sale pentru anumite ținte, dar acest uraniu nu este puternic radioactiv, iar același nivel de radioactivitate poate fi găsit și în sol sau roci,” pretindea Jertz.

Apropo de poluare, un alt prieten, medicul Virgil Negomireanu din Timișoara, un excelent homeopat, care mă scăpase cu câteva pastile de o gastrită care mă chinuise luni de zile, m-a sunat și el, să mă întrebe cum mă simt. I-am spus că nu am nimic și, oricum, m-a liniștit: “Când te întorci acasă, nu uita să mă suni! Am preparat pentru tine un remediu foarte bun împotriva poluării și radioactivității.” Ne-am întâlnit după război și, într-adevăr, mi-a dat pastilele pregătite. Nu știu dacă au anihilat efectele poluării la care am fost expus, însă m-am simțit excelent după ce le-am luat și mi-a dispărut orice urmă a oboselii acumulate la Belgrad.

Revenind la războiul din Iugoslavia, sârbii au anunțat că noul comandant al Statului Major al UCK este fostul general de brigadă al Armatei croate, Agim Ceku. Absolvent al Academiei Militare din Belgrad, Ceku a fost căpitan într-un corp de artilerie al Armatei iugoslave, după care a trecut de partea croaților, parcurgând toate gradele ierarhiei militare, până la cel de general de brigadă. El cunoștea strategia și tactica sârbilor, de la care a învățat arta războiului. Primele sale declarații vizau moralul Armatei iugoslave, despre care spunea că ar fi la pământ, precum și problemele pe care le înfruntau luptătorii UCK: lipsa de armament și logistică. Auzind vestea, doi muntenegreni care veșnic jucau șah în barul hotelului “Toplice“, au comentat ironic: “Așa ne trebuie! Noi l-am învățat carte și acum ne omoară copiii în Kosovo, după ce ni i-a omorât în Croația.”

N-am mai apucat să relatez în această seară la ProTV despre bombardamentele de după-amiază. Au avut loc târziu și, oricum, abia mi-am găsit cuvintele pentru a descrie tragedia de la Korisa. Îmi părea rău că nu am putut dezvălui motivul real al erorii piloților NATO. Riscam să mă aresteze Poliția și să mă expulzeze. Oricum, după transmisie mi-am notat ultimele atacuri. La 18:00, a fost bombardat Djakovica. La 19:20, la Niș s-au auzit două explozii, după care sârbii au anunțat că ar fi doborât un avion inamic în zona Drenica, pilotul reușind să se catapulteze. Alte două bombe au explodat la Lipljan, la 19:30. O jumătate de oră mai târziu, a venit randul satului Zur (de lângă Prizren) și Nerodimlje (de lângă Urosevac), unde au căzut 8 proiectile. Și, desigur, periferia Priștinei.

Avioane ale NATO au lansat în câteva rânduri, în Marea Adriatică, bombe pe care, din motive tehnice, nu le-au putut direcționa împotriva țintelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul Walter Jertz, citat de AFP. “Din rațiuni de securitate, piloții nu mai pot ateriza având aceste bombe la bord, pentru că ele pot exploda la aterizare și, din acest motiv, au fost aruncate în Adriatica,” a precizat Jertz. Guvernul italian a cerut Alianței “toate informațiile necesare pentru a se face lumină în privința bombelor neexplodate aflate în apele internaționale ale Adriaticii,” se arată într-un comunicat al președinției Consiliului italian.

La noi, orele treceau și nu mai sunau sirenele alarmei aeriene. Afară era furtună, cu ploaie torențială, tunete și fulgere. Nici un avion nu putea zbura pe o astfel de vreme. Furtuna avea să traverseze, venind dinspre nord, întreaga Iugoslavie, împiedicând raidurile NATO, dar provocând o grămadă de pagube. Era ceva ciudat cu furtuna asta. Nu mai văzusem așa ceva. Norii erau vineți, iar fulgerele și tunetele – deosebit de multe și violente. N-am stat afară, deși nu mă speriau prea tare zvonurile despre ploile acide, însă n-avea nici un sens să le verific pe pielea mea. Am profitat de acest mic răgaz și am vorbit la telefon cu Mile Cărpenișan, care se grăbea să-și rezolve problemele și să se întoarcă la Belgrad.

Am crezut că furtuna va anula atacurile din această noapte, însă la 1:23, urletele sirenelor m-au contrazis. Până la 5:10, Belgradul a fost sub alarmă aeriană, însă nu a fost atacat. Două raiduri puternice au fost lansate, începând cu 1:10, asupra orașului Cacak. Cel puțin 9 proiectile au lovit obiective din zona industrială, atacul fiind concentrat asupra fabricii “Cer“, care a fost grav avariată și asupra unei alte uzine. Incendiile izbucnite aici au luminat cerul și după 3 ore, în ciuda eforturilor pompierilor. În același timp, aviația NATO a lansat mai multe rachete asupra localităților Ladjevic și Leskovac, de lângă Kraljevo, și mai multe explozii au fost auzite la Kragujevac, unde antiaeriana a reușit să respingă atacul. La 1:50, mai multe proiectile au lovit din nou aeroportul civil și militar Ponikve, situat la 20 de kilometri de Uzice.

Cu puțin înainte de miezul nopții, la Niș a fost întrerupt curentul, din cauza unei intervenții la sistemul energetic, în scopul remedierii avariilor provocate de bombardamentele cu grafit de ieri noapte. În același timp, atacurile au continuat asupra regiunii Priștinei, fiind lovite aeroportul Slatina și muntele Goles.

Zece avioane Mirage F1CT au decolat astăzi, de la baza aeriana 132 din Colmar-Meyenheim din estul Franței, îndreptându-se spre baza militară din Istrana, în Italia, pentru a participa la operațiunile din Iugoslavia, informează AFP. Conform comandantului bazei, colonelul Roger Renard, aceste aparate, care decolează în grupuri de câte două, sunt avioane de vânătoare și de atac la sol și au misiunea de a bombarda. Aceste patrule fac parte din escadrila de vânătoare Normandia-Niemen și implică un efectiv de 80 de persoane.

Rușii și grecii continuă să rămână, cel puțin la nivel declarativ, de partea sârbilor. În jurnalele de noapte ale televiziunii Studio B, singura care mai îndrăznește să emită buletine de știri după căderea întunericului, s-a precizat că, în ciuda crizei politice din Rusia, autoritățile de la Moscova cer americanilor să oprească bombardamentele și susțin opinia lui Milosevic, care nu acceptă ca, din structura viitoarei forțe de menținere a păcii în Kosovo, să facă parte militari înarmați provenind din țările care participă la bombardamente.

La rândul lor, grecii acuză NATO că nu respectă culoarele stabilite pentru operațiuni umanitare în Kosovo. Alaltăieri, o porțiune de șosea situată la 5 kilometri de Niș, pe unde urma să treacă o mașină care transporta echipament al filialei elene a organizației “Medecins sans frontieres“, a fost bombardată de avioanele aliate. Odysseas Voudouris, președintele filialei, a protestat, pentru că traseul fusese semnalat oficialităților NATO, prin intermediul ministrului de Externe, iar mașina purta steagul organizației și avea drapelul grec pictat pe capotă.

De asemenea, în această seară, peste 200 de polițiști greci au demonstrat pe străzile Atenei, până la Ambasada SUA, în semn de protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei. Erau îmbrăcați în uniforme, purtau în mâini trandafiri și scandau “Americanii – ucigași ai popoarelor!” și “Serbia! Serbia!”.

Încercând să recupereze prestigiul pierdut în perioada în care s-a aflat la Priștina, Ibrahim Rugova a început un turneu prin capitalele europene. El dorește să obțină revenirea refugiaților la căminele lor și participarea NATO la viitoarele forțe de menținere a păcii în Kosovo. Astăzi, Rugova s-a întâlnit, la Londra, cu reprezentanții politici ai etnicilor albanezi, cărora le-a confirmat că intenționeaza să coordoneze viitoarele structuri politice din provincie. Lupta se anunță dificilă, deoarece Hashim Thaqi și ceilalți lideri ai UCK nu au pierdut vremea până acum și au reușit deja să obțină recunoașterea NATO ca reprezentanți ai albanezilor.

Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat în această seară, “consternarea și preocuparea” față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad de către aviația NATO, informează AFP. Agenția precizează că a fost nevoie de negocieri non-stop de-a lungul întregii zile, pentru ca Statele Unite și China să se pună de acord asupra textului acestei prime reacții oficiale, care a obținut unanimitatea celor 15 membri ai Consiliului. S-a mai subliniat necesitatea unei anchete exhaustive și că se așteaptă rezultatele anchetei deschise de NATO.

Share

target: scandalul bombardării Ambasadei chineze continuă

by

9 mai 1999

În această dimineață, n-am mai auzit sirenele ce anunțau încheierea alarmei aeriene. Eram prea obosit după evenimentele din ultima vreme și am dormit mai mult. După ce m-am trezit, mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când am avut ocazia să ascult interviul realizat telefonic de colegii mei cu Tudor Pendiuc, primarul orașului Pitești, care făcea parte din delegația română a cărei mașină a fost avariată ieri, în drum spre Kragujevac. Acesta nu s-a aventurat să povestească exagerările sârbilor, pentru că automobilul în care se afla trecuse mai devreme peste pod și aflase, probabil, adevărul. După el, am urmat eu și am relatat ce se întâmplase.

La 14:55, o explozie puternică a zguduit centrul Belgradului. Nu a tresărit nimeni, pentru că, deja, Comandamentul Apărării civile anunțase că, la acea oră, urma să fie detonată o rachetă neexplodată rămasă în ruinele sediului General Stab. Explozia a șubrezit și mai tare clădirea și bucăți de beton s-au împrăștiat pe tot bulevardul Knez Milosa, care fusese închis pentru trecători și automobile.

“Statele Unite au clarificat unde se află sursa problemei,” a declarat Jamie Shea, referindu-se la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, informează AFP. “Nu este vorba nici de o eroare de pilotaj, nici de o eroare mecanică. Este clar că o informație greșită a cauzat o eroare în luarea ca țintă a clădirii. Procedurile de durată puse la punct pentru selecționarea și validarea obiectivelor nu au putut corecta eroarea inițială. Întrucât este de domeniul spionajului, nu vor exista, probabil, informații suplimentare. Chestiunile legate de spionaj, în timp de război, trebuie să rămână secrete.”

S-a anunțat că, azi dimineață, 6 explozii puternice au fost auzite la Priștina, unde a fost bombardată zona muntelui Goles. Lângă orașul Djakovica, avioanele NATO au lansat 20 de bombe cu fragmentație asupra pădurilor în care erau camuflate trupele Armatei iugoslave. În timpul bombardamentului, luptătorii UCK au atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo, însă au fost respinși. Posturile de televiziune sârbești au arătat imaginile separatiștilor albanezi uciși în lupte, spunând că printre ei se aflau mujahedini și mercenari straini. Cuprinși de panică la auzul bombardamentelor, refugiații albanezi din coloanele ce se îndreptau spre graniță au luat-o la fugă încotro au văzut cu ochii.

La Belgrad, a fost sărbătorită azi, cu mare pompă, Ziua Victoriei împotriva fascismului. Reprezentanții autorităților și mai mulți generali au depus coroane de flori la monumentele eroilor căzuți în luptele împotriva armatelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În toate discursurile ținute cu aceste ocazii, sârbii au subliniat că astăzi, Iugoslavia înfruntă o nouă agresiune de tip fascist, cea a NATO.

După-amiaza, în timp ce stăteam la o cafea, pe o terasă din Trg Republike, am auzit hărmălaie. Un grup de 2-300 de persoane demonstrau împotriva atacurilor NATO. Erau cetățenii chinezi aflați la Belgrad. Am mers cu ei spre ambasada bombardată, unde sârbii aduseseră flori și au aprins lumânări. Chinezii scandau lozinci pe limba lor și strigau “Serbia! Serbia!“, stârnind aplauzele trecătorilor. Polițiștii sârbi au reușit cu greu să-i oprească să nu devasteze ambasadele părăsite ale țărilor NATO.

Televiziunile sârbești au prezentat pe larg demonstrațiile de la Beijing. Acolo, la îndemnul liderilor, studenții au urcat în câteva autobuze și au fost duși în fața Ambasadei SUA. Strigau “Clinton – noul Hitler!” și “Jos imperialismul american și lacheii lui!” și aveau fețele vopsite în roșu, în memoria celor uciși în bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad. Aruncau cu tot ce le cădea în mână înspre clădire și câțiva au reușit să sară gardul, intrând în curtea misiunii diplomatice americane.

Ambasadorul american James Sasser a intrat în panică, declarând prin telefon ziariștilor că ambasada este asediată, iar el, personalul diplomatic și familiile lor sunt ostatici. Sasser era foarte speriat și se plângea că autoritățile chineze încurajează manifestațiile. Își pierduse cumpătul de tot, văzând miile de chinezi furioși care strigau “Sânge pentru sânge!“. Spre seară, demonstrațiile s-au potolit, însă cei 50 de chinezi care continuau să urle în fața intrării l-au împiedicat pe ambasador să iasă din cladire.

“China susține ferm și protejează, conform legii, toate acțiunile legale de protest față de atacul NATO, desfășurat sub conducerea Statelor Unite, asupra Ambasadei Chinei în Iugoslavia,” a afirmat vicepreședintele Hu Jintao, într-o declarație solemnă transmisă de televiziunea de stat chineză. “Sperăm că masele, luând în considerare interesele fundamentale ale națiunii și situația în ansamblu, vor desfășura aceste acțiuni în ordine și respectând legea, pentru a menține stabilitatea socială“. Hu a adăugat că autoritățile chineze îi vor proteja pe cetățenii străini aflați pe teritoriul țării.

Seara, dupa corespondența din Știrile ProTV de la 19:30, am coborât să mănânc. În barul hotelului, toți românii erau strânși în jurul unui necunoscut, pe care îl ascultau cu sufletul la gură. Mi-am tras și eu un scaun la masa lor și, după câteva cuvinte, mi-am dat seama că era unul din ziariștii care se aflau în mașina ce a însoțit convoiul din Pitești și a fost accidentată pe pod. L-am ascultat povestind, sub privirile pline de admirație ale celorlalți, cum suflul exploziei a catapultat prin aer mașina, care a căzut pe șosea, de la 30 de metri. Nu m-am putut abține și am început să râd. L-am întrerupt, întrebându-l dacă a văzut vreodată ce a mai rămas întreg dintr-un automobil care a căzut de la 30 de metri. S-a bâlbâit și a încercat să-și continue povestea.

Iritați, ceilalți m-au contrat, crezând c-aș fi invidios pe spectaculoasa aventură trăită de piteștean. Râzând în hohote, i-am spus ziaristului că primarul Tudor Pendiuc a explicat, în interviul telefonic dat la ProTV, ce s-a întâmplat de fapt. A încercat să mai spună ceva dar, când am adăugat că am văzut la televizor imaginile automobilului ce nu avea mare lucru și am dat detalii exacte despre ce s-a întâmplat, a tăcut mâlc. M-am dus să mănânc și, când m-am întors, George Roncea mi-a spus că piteșteanul a dispărut în camera lui. Nu l-am mai văzut de atunci. Avusese noroc că Mile Cărpenișan era plecat în România, altfel bășcălia ar fi fost și mai mare.

Mai târziu, la hotel a ajuns și Dragan, “scriitorul” care avea grijă de noi. Am stat cu el, cu Nelu Madjinca și cu George la povești, comentând explicațiile NATO potrivit cărora au bombardat Ambasada Chinei din cauza unei informații greșite transmisă de un agent al CIA. Nelu ne-a spus ultimul banc scos “pe piață” de sârbi, la auzul știrii. Cică CIA și-a antrenat cel mai bun agent, care a învățat perfect sârbește și și-a însușit biografia unui sârb emigrat în SUA, încercând să se infiltreze în familia acestuia din Belgrad, pentru a putea transmite informații americanilor. Ajuns la Belgrad, spionul a bătut la ușa casei unde locuia bătrâna mamă a lui Zoran, sârbul emigrat în SUA. Femeia i-a deschis și spionul a dat s-o îmbrățișeze spunându-i “Săru’ mâna, mamă! Sunt eu, Zoran și m-am întors acasă!” Deși, la cei 80 de ani ai săi, nu mai vedea bine, bătrâna i-a răspuns: “Tu nu ești Zoran al meu.” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 2 ani și m-am îmbolnăvit de pojar și m-ai îngrijit și mi-ai spus povești?” “Țin minte,” i-a răspuns bătrâna, “dar tu nu ești Zoran al meu!” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 5 ani și am căzut de pe bicicletă și mi-am rupt mâna și n-am avut curajul să-ți spun?” “Asta țin minte, băiatule, dar tu nu ești Zoran al meu.” Exasperat, spionul a mai încercat o dată: “Mamă, nu mai ții minte când am venit prima oară cu o fată acasă, când erai la piață, și te-ai întors și ne-ai prins în pielea goală?” “Țin minte și asta, dar tu nu ești Zoran al meu.” “Ba da, eu sunt Zoran!” a strigat, disperat, spionul. “Nu ești Zoran,” a răspuns, liniștită, bătrâna, “Zoran al meu nu era negru!”

Bancul, a cărui versiune o mai auzisem, suna atât de amuzant în contextul de la Belgrad, încât nu m-am putut abține să nu-l povestesc în direct, în următoarea transmisie pentru ProTV. Văzând cum ne distram, Tavi Penda a venit la masa noastră. Provocator, Dragan l-a rugat să stea nemișcat un sfert de oră, să-i facă portretul. Și sub privirile uimite ale tuturor, a schițat în creion, pe o bucată de hârtie, un portret extraordinar de reușit. Încântat că ne-a mai lăsat o dată cu gurile căscate, Dragan s-a ridicat și s-a dus în camera lui. “Mâine mi-l faci și tu pe al meu,” i-a răspuns lui Tavi, care ceruse să-și ia revanșa.

O explozie cauzată, probabil, de un tir cu racheta, s-a produs în această seară în apropierea aerodromului de la Kumanovo (regiune cu majoritate sârbă din nord-estul Macedoniei), unde este staționată o parte a contingentului francez. Potrivit militarilor care au asistat la această scenă, proiectilul a fost tras la ora 20:15, de la circa 300 de metri, în direcția aerodromului și a explodat înainte de a atinge incinta, fără a face victime, a precizat pentru AFP, locotenent-colonelul Charles de Kersabiec, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. Această explozie survine după un sfârșit de săptămână tensionat, de multe ori fiind aruncate pietre împotriva vehiculelor franceze din cadrul NATO.

Noaptea ce a urmat a fost plină de ciudățenii. În primul rând, pentru prima dată de la începutul războiului, după 47 de zile de bombardamente, la Belgrad nici măcar nu a fost dată alarma aeriană. În al doilea rând, posturile de radio și televiziune au transmis un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei iugoslave, care anunța retragerea unor unități din provincia Kosovo. “Dat fiind că operațiunile împotriva așa-zisei UCK sunt încheiate, Comandamentul Suprem a ordonat retragerea din Kosovo a unei părți a unităților militare și de Poliție,” se spunea în comunicat. “Această decizie a intrat în vigoare începând cu 9 mai, ora 22:00.” Comunicatul confirma informațiile neoficiale pe care le aveam deja, potrivit cărora sârbii au curățat Kosovo de luptătorii separatiști, trimițând acasă, alături de militari, și o parte a trupelor speciale, care au cercetat tufiș cu tufiș întreaga provincie. Oricum, știrea nu i-a impresionat prea tare pe oficialii NATO, care au declarat că doresc dovezi concrete ale retragerii și, pentru a scăpa de bombardamente, sârbii mai au de îndeplinit o serie de condiții.

Și în restul țării a fost liniște. Alarma aeriană a sunat doar la Niș, Cacak și Kraljevo și numai primul oraș a fost bombardat. În jurul orei 1:35, în zona de nord-vest a Niș-ului, unde se afla aeroportul, a fost auzită o explozie, urmată, 15 minute mai târziu, de alte două. Înainte de a merge la culcare, Boban, tânărul care avea grijă de buticul din hotel, m-a chemat la masa lui, unde stătea împreună cu încă cineva. Era un prieten de-al lui, care locuia chiar la Nis și venise câteva zile la Belgrad. “Voi, belgrădenii, sunteți niște oameni fericiți! Vă bombardează americanii,” ne-a spus acesta. Stupefiați, l-am rugat să ne explice de ce. “Păi, la Niș, e vai și amar de noi, că ne bombardează piloții turci din NATO. De o săptămână se chinuie să distrugă podul din centrul orașului și nu-l nimeresc. Au prăpădit toate casele din jur, inclusiv Consulatul Greciei, dar podul tot nu l-au distrus. Câteodată, ne vine să-l aruncăm noi în aer, numai să ne lase, dracului, în pace!” Era plin de năduf.

Generalul Klaus Naumann, fostul președinte al Comitetului Militar al NATO, a prezentat un bilanț critic al atacurilor aliate împotriva Iugoslaviei, într-un “raport confidențial” citat de ediția de astăzi a cotidianului grecesc “To Vima“, publicație apropiată guvernului de la Atena. Generalul a subliniat că NATO “nu și-a atins obiectivul inițial de a-l obliga pe Slobodan Milosevic să accepte exigențele internaționale și de a împiedica Iugoslavia să ducă o politică de epurare etnică“. Naumann a precizat, totuși, că NATO “s-a impus clar și continuă să dețină avantajul militar, reușind să slăbească posibilitățile lui Milosevic de a efectua operațiuni militare”.

Comentând detaliat rezultatele militare, Naumann aprecia că “sistemul de apărare antiaeriană al Iugoslaviei a suferit avarii mari“, în timp ce distrugerea căilor de comunicație și a industriei petroliere a “redus într-o măsură importantă mobilitatea forțelor iugoslave în Kosovo și a afectat serios suplețea strategică a Iugoslaviei”. În Kosovo, “unitățile armatei și ale forțelor speciale de Poliție au suferit pierderi ușoare și medii, dar NATO a reușit – în mare – să împiedice Iugoslavia să distrugă UCK și să își finalizeze operațiunile de purificare etnică”.

Înainte de a merge la culcare, am ascultat la radio un comentariu al agenției France Presse, care anunța că activitățile UNHCR în Kosovo sunt amenințate de o criză financiară majoră, deoarece guvernele occidentale nu au oferit banii promiși. “Guvernele care nu ne-au furnizat fonduri sunt primele care ne critică,” explica Dennis McNamara, reprezentantul în regiune al UNHCR. “Există aici o ambiguitate care nu este acceptabilă și care ne face viața extrem de dificilă. Suntem extrem de deceptionați de răspunsul guvernelor donatoare, dintre care cele mai importante nu au contribuit la bugetul operațiunii de salvare a refugiaților, estimat la 143 de milioane de dolari pentru 3 luni.” Într-adevăr, în timp ce numai donatorii particulari italieni au adunat 8,5 milioane de dolari, Marea Britanie nu a oferit decât 809.000, Franța – 818.000, iar Italia – 816.000. Și aceasta, în condițiile în care o zi de bombardamente costă peste 1 miliard de dolari.

M-am dus la culcare, însă am avut un somn agitat. După atâtea zile și nopți de bombardamente, liniștea mi se părea suspectă, neprevestind nimic bun. Am visat că eram în plin bombardament și, împreună cu Mile, fugeam pe străzile unui Belgrad în ruine, urmăriți de tirurile furibunde ale unui elicopter Apache.

Slobodan Milosevic nu va fi împiedicat să vină să se stabilească în Africa de Sud, dacă va decide să-și părăsească țara, a afirmat Nelson Mandela, citat de AFP. “Ceea ce condamnăm noi sunt actele sale,” a amintit Mandela, referindu-se la acuzațiile aduse forțelor de securitate iugoslave și milițiilor paramilitare sârbe care acționează în Kosovo. Ziarul “The Times” a publicat, în numărul de duminică, informații potrivit cărora Milosevic ar fi transferat în secret cea mai mare parte a averilor familiei sale în Africa de Sud, prin intermediari din Cipru, Israel și Grecia, iar el ar intenționa să ceară azil în această țară.

Share

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

by

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.

Share

target: sârbii refuză să-mi prelungească acreditarea de război

by

6 mai 1999

Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.

În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.

În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.

“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.

M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”

Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza“ și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată“.

Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.

Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”

Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.

Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”

Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?”

Bilal Sherifi a anunțat la Tirana că UCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK  să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”

Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.

Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.

Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.

În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.

A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”

A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.

Ne-am bucurat  că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”

Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.

UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”

În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.

După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.

Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.

În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.

În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.

Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.

Share

target: incident cu Remus Cernea pe acoperiș

by

4 mai 1999

Alarma aeriană a încetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo și o mare parte a Belgradului au rămas fără curent electric. Încă nestabilizat, sistemul energetic național cedase din nou. Deși autoritățile anunțaseră că, de astăzi, vom avea curent și apă. Așa că ne-am mai cumpărat un rând de lumânări, câte o lanternă și baterii de rezervă. Iar înainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apă de la robinet, în caz că vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad și am aflat că, după atacul de azi-noapte, clădirea televiziunii a fost parțial distrusă și nu va mai putea fi folosită. Sârbii erau foarte indignați, pentru că Televiziunea Novi Sad era considerată un simbol al înțelegerii naționalităților care trăiesc în Vojvodina. Emitea programe în 6 limbi, printre care și cea română și, în anii trecuți, îi întâlnisem la Timișoara pe câțiva dintre jurnaliștii care lucrau acolo. Mulți vorbeau românește mai bine decât unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritățile locale au anunțat că vor încerca să-i ajute să-și reia emisia cât mai repede.

La 12:15, s-a anunțat din nou alarmă aeriană. Nu numai la Belgrad, ci în majoritatea orașelor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu câteva minute înainte de a suna sirenele, a fost bombardată din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinși de atac și răniți ușor. În Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a încetat la 15:49.

Un avion de vânătoare F-16 al Alianței Nord-Atlantice a doborât un avion MiG-29 deasupra Iugoslaviei, a anunțat col.Richard Bridges, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborât în jurul orei 13:00, la câțiva kilometri de frontiera cu Bosnia, când un grup de avioane ale NATO se întorceau, după ce efectuaseră un raid asupra unei baze a aviației militare. Aparatul F-16 a utilizat o rachetă anti-radar pentru a lovi MiG-ul, care nu a reușit să se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un MiG-29, împreună cu alte două aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO în timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marți.

Astăzi, președintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a întâlnit cu ofițeri din conducerea Armatei și Poliției, cu care a discutat despre situația din țară. El i-a felicitat pe militari, afirmând că “au consimțit să facă sacrificii și să suporte privațiuni, pentru a împiedica cel mai mare agresor din lume să cucerească fie și o fărâmă din teritoriul iugoslav”. “În același timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne încălca granița și au nimicit, în interiorul țării, unitățile, bazele și infrastructurile organizației teroriste care își spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodată, în exprimarea oficială, nu am auzit o altă sintagmă decât “organizația teroristă autointitulată UCK“. Prin asta, sârbii demonstrau că nici măcar denumirea nu doreau să o accepte. În comunicatul difuzat de Președinție, se spune că au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun în pericol siguranța cetățenilor, fiind pronunțat un mare număr de condamnări la pedepse cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare.

Opozantul sârb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad și nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viață, a anunțat la Berlin editorul său german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu știu unde este închis și dacă este încă în viață,” a adăugat el. Hadzic, fost colonel, lucrează de mai mulți ani la Institutul de Științe Sociale din Belgrad și face parte din mai multe grupuri de opoziție. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia în factor de putere în cadrul regimului sârb și felul cum a contribuit aceasta la explozia naționalismului și a propagandei de război în Iugoslavia.

Ne-am dus din nou să întrebăm de noile acreditari, la Centrul militar de presă. A lui Mile Cărpenișan era gata, dar a mea nu. Militarul care le împărțea mi-a spus să trec mâine. Nu m-am neliniștit, pentru că nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center să scriu și am încercat să aflu unde putem găsi un Internet-Cafe, pentru cazul în care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la următorul colț. Oricum, atâta vreme cât era curent, preferam să stăm la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe săptămână, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiune internet și acces la agențiile de presă iugoslave.

Am văzut astăzi ce conțineau bombele care au provocat căderea sistemului energetic iugoslav. Arma secretă a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, în care se aflau praf de grafit și ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalațiilor electrice și, în afara grafitului – bun conducător electric – care se împrăștia deasupra lor, firele de aluminiu se înfășurau în jurul cablurilor de înaltă tensiune, formând un fel de fuior țesut de un paianjen uriaș. Cablurile deveneau inutilizabile și trebuiau înlocuite în întregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lăsate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldați americani luați prizonieri de sârbi și eliberați duminică. Mi s-a părut amuzantă: “După toate aceste zile, am început să iubesc poporul sârb și voi continua să mă rog lui Dumnezeu pentru pace și pentru sfârșitul acestui război. Vă mulțumesc, în special pentru țigările pe care mi le-ați dat.” Scrisoarea se încheia cu câteva cuvinte, scrise cu stângăcie în sârbește: “Vă mulțumesc frumos. Sunteți foarte drăguți. Dumnezeu să vă ajute.” Și era semnată “Chris Stone, poreclit Slobodan“. 🙂

Alianța Nord-Atlantică va face o pauză în operațiunea împotriva Iugoslaviei, dacă forțele sârbe vor începe să se retragă din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apărării George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei “pauze“ în atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei implică acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a principiilor de bază enunțate de NATO și cel puțin începerea retragerii forțelor sârbe,” a precizat Clinton.

Întreaga presă iugoslavă a preluat o știre a cotidianului “The Washington Times“, conform căreia membrii UCK sunt antrenați în tabere din Afganistan și Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este bănuit și că ar finanța organizația separatistă albaneză. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculoși teroriști ai lumii, fiind acuzat că ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morți și mii de răniți.

Iar am avut de suportat reproșurile sârbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astăzi la București. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele președintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair că România a pierdut până acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care speră să-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a întrebat, zâmbind pe sub mustața stufoasă, dacă îi vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Știa bine că n-am văzut un cent.

“Astăzi vreau să-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, într-o alocuțiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitații de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru România. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au stabilit o cale clară de urmat pentru statele aspirante. România rămâne în fruntea listei de candidați. Vreau ca România să adere rapid la NATO.” Potrivit agenției Mediafax, Tony Blair și-a exprimat admirația pentru modul în care România a acționat în domeniul asigurării securității sale naționale, ca și a celei regionale. El a afirmat că nimeni nu amenință granițele României și că nimănui nu îi va fi permis să o facă.

Înainte de a-mi începe transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, până să-mi vină rândul, am ascultat știrile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apărării, care atrăgea atenția parlamentarilor români că nu poate fi acuzat că i-a tras pe sfoară pentru că nu le-a spus că spațiul aerian românesc cuprinde și aeroporturile. Malițios, acesta a pretins că MApN nu și-a permis să considere că parlamentarii nu știu ce votează sau că au ignorat Codul aerian – lege votată chiar de ei, cu mai puțin de 2 ani în urmă.

De altfel, disputa mi se părea inutilă, deoarece colegii din Timișoara mi-au spus că experții NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvăluit că acesta nu poate fi folosit de avioanele Alianței, deoarece nu pot decola sau ateriza înarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile românești în baze de lansare, ar fi nevoie de investiții considerabile și, mai ales, de timp. Așa că piloții NATO nu aveau nevoie decât să-și ușureze misiunile, pătrunzând, în timpul atacurilor, în spațiul nostru aerian. Însă mulți timișoreni au început să privească cu alți ochi donația pe care o făcuse NATO cu un an în urmă, când la Timișoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 împotrivă și o abținere, deschiderea spațiului aerian pentru avioanele NATO, informează AFP. Bulgaria era ultima țară vecină cu Iugoslavia care nu deschisese încă spațiul aerian pentru aparatele Alianței Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul că acordul nu înseamnă că Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teamă că vor pierde legătura cu mine pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii mei mă sunau la 19:25 și rămâneam în legătură directă până îmi venea rândul. Așa ascultam toate știrile dinaintea mea. Ca de obicei, mă suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem până atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era îngrijorat, dar întotdeauna își găsea câteva clipe să vorbească cu mine. Îi povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri și îmi promitea că, atunci când mă voi întoarce acasă, o să-mi dea niște jocuri pe computer, care să mă facă să uit toată nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sârbii au spus că a fost doborât în provincia Kosovo, împreună cu un alt aparat, în timp ce încercau să bombardeze o regiune în care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave și inspecta unitățile din zona. În imagini am văzut unul din motoarele avionului, lovit în plin de un proiectil, și plăcuța de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a făcut să cred că ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtător de cuvânt al NATO, a pretins că ar fi reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Skopje. Se pare că n-a fost chiar o reușită.

Alarma aeriană a sunat la 21:30. Am urcat cu toții pe acoperiș, să vedem ce se întamplă. În această seară eram mulți: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi și Remus, un tânăr care apăruse, în mod ciudat, de câteva zile la Belgrad. Părea un fel de hippy și așa dorea să se poarte. Ne-a spus, când a apărut, că nu e ziarist, ci student la filosofie și a venit la Belgrad din solidaritate cu suferința poporului sârb. Nu avea prea mulți bani și încerca să se țină după noi. După ce i-am arătat ce era de văzut, l-am lăsat în plata Domnului și ne-am văzut de treabă. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, îi dăduse o cămăruță, aproape gratis, și habar n-aveam ce și unde mănâncă. În general, seara nu stătea cu noi, dar astăzi venise și el.

De această dată, pe acoperiș au urcat Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era însoțit de încă un bărbat. Din felul în care se purta Dragan cu el, am înțeles că era un fel de superior al său, care îi verifica activitatea. Ne-am făcut că plouă și le-am sugerat, discret, celorlalți, să nu facă gesturi necugetate. În timp ce priveam antiaeriana care încerca să respingă un atac, am auzit, în spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am întors și l-am văzut pe Remus. I-am șoptit să se potolească, până pleacă Dragan și șeful lui. După câteva minute, am mai auzit un clic. În acel moment, Mile, care îl observase și el, s-a dus în fața lui și, pe un ton care nu admitea replică, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat și i l-a întins lui Dragan, spunându-i: “Un cadou din partea noastră.” Tavi Penda, care văzuse întreaga scenă, l-a luat pe Remus de guler și i-a spus: “Dispari de aici, că te arunc de pe acoperiș! Mâine dimineață, îți faci bagajele și te cari acasă. Dacă te mai văd după ora 8:00 în hotel, chem Poliția!” Din acea clipă, nu l-am mai văzut, însă aveam să mai auzim de el.

Un număr de până la 3.000 de refugiați din Kosovo vor sosi în România, până la sfârșitul lunii iunie, din cifra maximă de 6.000 pentru care Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astăzi, în jurul orei 16:00, pe aeroportul București-Otopeni urmau să sosească aproximativ 600 de refugiați kosovari, care vor fi transportați la Sărata-Monteoru, în județul Buzău. Ministerul de Interne va suporta costul cazării la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la prețul de 80.000 de lei pentru o cameră în care pot încăpea până la 5 persoane.

Mai târziu, după ce au coborât Dragan și șeful său, Nelu ne-a povestit că duminică dimineața, câțiva vecini i-au atras atenția că un individ bărbos face poze de pe acoperiș. A urcat imediat și l-a găsit pe Remus. Deși îi atrăsesem atenția să nu urce ziua pe acoperiș, tipul nu numai că nu ne-a ascultat, dar făcea și poze. În atmosfera de suspiciune generală de la Belgrad, când sârbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc că Nelu a aplanat incidentul. Câteva zile mai târziu, aveam să ne întâlnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit că, după ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Îl cunoscuse la Uniunea Scriitorilor și l-a rugat să-l găzduiască și să-i împrumute niște bani, promițându-i că o să-i înapoieze a doua zi. După care a dispărut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea să încerce să candideze – 10 ani mai târziu – la tot felul de funcții în stat, inclusiv la cea de președinte al României.

Incidentul din seara asta ne-a tăiat elanul tuturor și am coborât în barul hotelului. Am rămas la povești și, înainte de a pleca, Dragan ne-a sugerat să mergem mâine în piața din Novi Beograd și să-l căutăm pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vânzător de la o tarabă, care fusese concentrat într-o unitate de artilerie antiaeriană și a doborât un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, în Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiați, veniți – în cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezintă cea mai mare acțiune de deportare desfășurată într-o singură zi, începând din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Această deportare masivă a lăsat să se înțeleagă că regiunea este supusă unei operațiuni de epurare etnică. Este prea exact localizată geografic, ca să nu intre în cadrul unei campanii sistematice de deportări.”

NATO a anuntat că în ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzați din localitatea Prizren și din împrejurimi. Cei mai mulți dintre aceștia au fost obligați de către Armata iugoslavă să participe la construirea de fortificații în jurul orașului, a declarat Shea. “Credem că Armata iugoslavă a decis să construiască un fel de “linie Maginot“ în jurul Prizrenului, fără îndoială, pentru a anticipa o eventuală operațiune terestră a NATO în provincia Kosovo.”

După miezul nopții, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orașului Uzice, unde au fost numărate 10 explozii, și asupra regiunii Bajina Basta, unde se află hidrocentrala avariată acum câteva nopți. Antiaeriana a ripostat puternic și, la 1:30, a reușit să doboare un avion inamic, în timp ce intra în spațiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur că, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtătorii de cuvânt ai Alianței, a dezmințit imediat informația.

La ora 3:00, după ce au pâlpâit de câteva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul rămăsese din nou fără curent, deoarece sistemul energetic național nu era încă stabilizat și rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat și ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniște și, în afară de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii în domeniul apărării, Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o mulțime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzând Alianța că a recurs la o “diplomație insuficient de agresivă” și că a nesocotit regulile cele mai elementare ale războiului modern. “Strategia adoptată pentru campania din Balcani și punerea sa în practică ridică numeroase semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea NATO de a concepe și de a executa operațiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit în primul rând să-l convingă pe Milosevic că are numai de câștigat de pe urma soluției diplomatice propuse la Rambouillet și că ar pierde totul printr-o soluție impusă prin forța armelor.”

“Anunțând dinainte natura progresivă a campaniei sale de bombardamente aeriene, în 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricărui război, care este efectul-surpriză,” a explicat Chipman. “Îndepărtând opțiunea unei intervenții terestre într-un mediu ostil, Alianța a nesocotit o altă regulă: cea care constă în a lăsa inamicul să se îndoiască de intențiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este că totul se va termina cu un protectorat – o soluție nefericită, sub forma acordării independenței de facto a provinciei Kosovo, lipsită de orice legitimitate în ochii Belgradului și generatoare de instabilitate, concluzionează IISS.

Share

target: cu Ion Cristoiu prin Belgrad

by

27 aprilie 1999

Am intrat în atmosfera de război încă de dimineață, după ce am aflat că, în ultimele ore, asupra Priștinei au fost lansate peste 50 de proiectile. La ora 8:00, a fost întrerupt traficul rutier între capitala provinciei Kosovo și orașul Kosovska Mitrovica, după ce podul peste râul Lab a fost spulberat de o serie de patru explozii.

Avioane ale NATO au utilizat baze militare din Ungaria în timpul operațiunilor asupra Iugoslaviei, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării, Erdelyi Lajos, citat de AFP. La rândul său, premierul Viktor Orban a confirmat că avioanele Alianței au utilizat spațiul aerian ungar în cadrul misiunilor lor în Iugoslavia.

Aveam probleme cu banii, pentru că mi se terminaseră și le-am spus colegilor de la București să-l sune pe Ion Cristoiu și să-mi mai trimită prin el. Deja, de câteva zile, mâncam pe banii lui Mile Cărpenișan, iar Nelu Madjinca mă ținea la hotel pe datorie. Ceva mai târziu, m-a sunat Cristoiu și mi-a spus să stau liniștit, că a primit banii pentru mine și mi-i aduce.

Mă gândeam la acuta nevoie de comunicare a sârbilor, dovedită și de felul în care urmăresc, cu sufletul la gură, eforturile RTS de a-și relua emisia. Slobodan Milosevic nu a mai apărut la televizor să spună poporului care este situația și care sunt perspectivele. Și cred că cel mai mare pericol pentru regimul de la Belgrad este adâncirea prăpastiei apărută între clasa politică și oamenii obișnuiți. Aceasta ar trebui să fie adevărata semnificație a celor spuse de Vuk Draskovic în ultimul interviu, cu mențiunea că și el face parte din această clasă politică.

În timp ce îmi notam aceste considerații, m-a sunat Mile și mi-a spus să vin repede la sediul SPO, pentru că Draskovic organizează o conferință de presă. Am alergat până pe strada Knez Mihailova, lângă clădirile devastate ale centrelor culturale german și britanic, și am urcat la etajul I, unde era sediul SPO. Mi se părea că toți ziariștii din Belgrad se adunaseră acolo. Cu mare greutate, am reușit să mă strecor până în pragul ușii, însă n-am putut înainta mai departe. Câteva clipe mai târziu, mi-am dat seama că pe spatele meu se sprijineau deja doi cameramani și un fotograf, iar eu îmi țineam coatele pe umerii unei japoneze micuțe, care își nota de zor vorbele lui Draskovic.

Liderul SPO s-a arătat uimit că interviul său de la Studio B a stârnit atâtea valuri, deoarece “99 % din afirmațiile mele au fost, de-a lungul vremii, declarate oficial de Guvernul federal, iar o parte dintre ele au fost spuse chiar de președintele Slobodan Milosevic, în interviul acordat recent la CBS“, de aceea nu exista nici un motiv să ia în calcul o eventuală demisie din guvern. Draskovic a adăugat că procentul rămas îi aparține și se referă la componența unor eventuale trupe de menținere a păcii în Kosovo. “Poporul sârb nu trebuie să vadă în ONU un inamic. Suntem membrii ONU și suntem obligați să acceptam rezoluțiile Consiliului de Securitate. Este adevărat că nu aș dori să văd în Kosovo soldați din țările NATO, nici înarmați, nici neînarmați, dar asta e o opinie personală.”

Încă de la începutul conferinței de presă, am înțeles ce va urma. După cum prevăzusem, Vuk Draskovic dădea înapoi, așa că am început să fiu mai atent la fețele jurnaliștilor străini adunați să-l asculte. Și, pe măsură ce vicepremierul iugoslav vorbea, aceștia erau tot mai stupefiați. La un moment dat, japoneza în spatele căreia stăteam s-a întors către mine și m-a întrebat, uluită, dacă am înțeles același lucru.

Congresul american a propus dublarea cheltuielilor de urgență solicitate de Administrația Clinton pentru a face față crizei din Kosovo, relatează AFP. Guvernul ceruse Congresului să aprobe cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, în special pentru costurile războiului împotriva Iugoslaviei și ajutorarea refugiaților din Kosovo. Comisia de relații pentru Camera Reprezentanților a prezentat, însă, propriul proiect de lege, care prevede ca 11,9 miliarde de dolari (din care 11,2 miliarde pentru cheltuieli de apărare) să fie acordate cheltuielilor pentru situația creată în urma conflictului din Kosovo.

“Nu putem învinge NATO,” a afirmat Draskovic. “Nu avem dreptul de a avea astfel de ambiții, trebuie să realizăm că lumea de azi este adesea condusa de ei, prin legea forței și nu prin forța legii.” El a pretins că a stat de vorbă, atât cu Viktor Cernomîrdin, cât și cu Slobodan Milosevic și că emisarul rus a promis că va aduce în fața Consiliului de Securitate al ONU decizia președintelui iugoslav de a accepta trupe străine în Kosovo. Întrebat când a vorbit ultima oară cu Milosevic, Draskovic a început să se bâlbâie și a dat mai multe răspunsuri, ceea ce m-a convins definitiv că totul e un bâlci.

Vădit încurcat, liderul SPO a încercat să schimbe subiectul și a început să tune și să fulgere împotriva cenzurii militare. După difuzarea interviului său, reprezentanții Armatei au venit la Studio B, intenționând să rămână acolo, pentru a viziona toate materialele care urmează să intre pe post. Studio B este o televiziune privată și aparține Primăriei Belgradului, care era controlată în 1999 de SPO. Draskovic a venit în toiul nopții la televiziune și, uzând de calitatea sa de vicepremier al Guvernului federal, a reușit să-i dea afară pe militari. “Ce să caute Armata la Studio B?” a exclamat Vuk Draskovic. “Afară cu cenzura din redacții! Țara nu este a unui singur partid, Armata nu aparține unui singur partid. Acesta nu este nici războiul Partidului Socialist (SPS, condus de Milosevic), nici războiul Partidului Stângii Iugoslave (JUL, condus de nevasta lui Milosevic), este războiul întregului popor.” Draskovic a adăugat că, în cel mai bun caz, îi poate invita pe oamenii de la cenzură la o cafenea din centrul orașului.

Fără să vreau, mi-a revenit în minte reacția lui Draskovic din primele zile de război, după expulzarea jurnaliștilor străini, când i-a invitat înapoi. A doua zi, ministrul Informațiilor a precizat că decizia de expulzare rămâne în vigoare și că afirmațiile lui Draskovic sunt vorbe în vânt.

Statele Unite au apreciat comentariile critice al vicepremierului iugoslav, dar nu sunt convinse că ele indică apariția unor divergențe în sânul conducerii Guvernului iugoslav, a afirmat James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat. “În măsura în care comentariile lui Draskovic reflectă o recunoaștere a realității, care până acum a lipsit, totul este bine,” a declarat oficialul american. “Dar măsura în care el reprezintă conducerea de la Belgrad este o chestiune încă rămasă în suspensie și mă feresc să mă exprim în legătură cu acest subiect.”

Singurul lucru interesant și nou pe care l-a spus vicepremierul iugoslav a fost legat de profitorii de război. El a pomenit, fără a fi prea explicit, în ciuda insistențelor jurnaliștilor, că, în timp ce sârbii înfruntă nenorocirile războiului, există anumite persoane apropiate puterii de la Belgrad, care își umplu buzunarele de pe urma crizei în care se zbate țara. Draskovic a atras atenția că adevărații profitori de pe urma războiului nu sunt bișnițarii care vând câțiva litri de benzină, țigări sau alimente pe piața neagră, despre care scriu ziarele, ci “acele mâini invizibile care extrag sume imense din anumite conturi, pentru interese obscure”.

În prima fază, conferința de presă nu a trezit foarte multe reacții la Belgrad. Dusan Mihajlovic, președintele Partidului Noua Democrație, a confirmat că Draskovic nu a spus nimic nou: “Este adevărat că nu putem lupta împotriva întregii lumi fără să întrebăm poporul dacă este de acord,” a confirmat el. La rândul său, Nebojsa Covic, președintele partidului Alternativa Democratică, a afirmat că multe din părerile lui Draskovic sunt niște naivități și reacția lui arată că nu a fost în stare să le impună în ședințele Guvernului federal. Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, eternul rival al lui Draskovic, a replicat că nici un om serios din Serbia și Iugoslavia nu va accepta vreodată prezența unor trupe străine în Kosovo, pentru că aceasta ar însemna ocuparea țării. De asemenea, într-un comunicat oficial al Armatei iugoslave s-a precizat că nu a existat nici o clipă intenția de a ocupa Studio B.

Fără să-i pese de afirmațiile lui Vuk Draskovic, președintele Slobodan Milosevic a decorat și înaintat în grad astăzi, de Ziua Iugoslaviei, mai multi ofițeri, printre care și pilotii răniți sau morți în bătăliile aeriene. Generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei și Apărării antiaeriene, a trimis cu această ocazie un mesaj de felicitare președintelui iugoslav, în care anunța că unitățile sale nu au suferit pierderi importante, însă au obținut rezultate foarte bune. Condamnând atacurile NATO asupra unor obiective civile, generalul Smiljanic a raportat că, în afara “avionului invizibil” F-117 A, doborât pentru prima dată într-un război, în cele 34 de zile ale conflictului, artileria antiaeriană sârbă a distrus 34 de avioane inamice. Desigur, conform unei “tradiții” de care noi, românii, am scăpat, liderii sârbi i-au transmis telegrame de felicitare lui Slobodan Milosevic, președintele Serbiei menționând că “țara este alături de tine”. Singurul șef de stat străin care l-a felicitat pe Milosevic de Ziua Iugoslaviei a fost Boris Elțîn.

Sergio Vieira de Mello, responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, a atras atenția că embargoul petrolier impus de NATO împotriva Iugoslaviei va afecta în primul rând populatia civilă și nu forțele armate sârbe, relatează AFP. SUA vor decide în zilele următoare interzicerea tuturor exporturilor de bunuri spre Iugoslavia, inclusiv a produselor petroliere, accentuând sancțiunile care se află deja în curs de aplicare, a anunțat Departamentul de stat. NATO trebuie “să poată utiliza amenințarea cu forța” pentru respectarea embargoului petrolier impus Iugoslaviei, inspectând petrolierele din Marea Adriatică, a afirmat comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark. Pe de altă parte, compania rusă Gazprom va continua să aprovizioneze Iugoslavia, căreia îi furnizează 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, a anunțat conducerea companiei, citată de AFP. Gazul este livrat prin conducta care traversează Ucraina și Ungaria.

Între timp, NATO a mai distrus un pod la Kursumlija și a bombardat, în jurul orei 17:00, împrejurimile Priștinei. La prânz, un atac aerian asupra localității Surdulica a distrus peste 300 de case, un spital și sistemul de canalizare, a ucis cel puțin 16 civili, alți 11 fiind grav răniți. Preveniți de iminența unui atac, oamenii se refugiaseră prin adăposturi sau în pivnițe, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. Patru proiectile însă, au lovit un obiectiv special și două obiective civile din centrul orașului, însă alte câteva au ratat țintele, provocând distrugerile anunțate de sârbi. Au mai fost atacate regiunea Sipcanik de lângă Podgorica și podul peste râul Brvenica, de pe autostrada Kraljevo-Raska.

Seara, după transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului și, la puțină vreme, a sosit Ion Cristoiu. Era însoțit de Lucian Ristea, care lucra și el la “Cotidianul“. Imediat ce a ajuns, Cristoiu mi-a dat plicul cu banii de la ProTV, iar noi l-am chemat pe Nelu (pe care îl avertizasem deja că urma să sosească unul din cei mai importanți jurnaliști români) și acesta l-a condus în apartamentul pe care i-l pregătise.

La jurnalul de știri de la Studio B, conducerea postului a protestat împotriva încercării Armatei iugoslave de a prelua controlul televiziunii și a redat pe larg fragmente din conferința de presă a lui Vuk Draskovic. Slobodan Tomovic, consilier al ministrului Sănătății, a făcut azi o declarație care ne-a cam pus pe gânduri. “Creșterea nivelului de radioactivitate din Kosovo demonstrează că agresorul a început să utilizeze proiectile cu uraniu neîmbogățit,” a afirmat el. Asta mai lipsea! S-a anunțat decizia Guvernului federal de a scumpi tarifele interne pe calea ferată, serviciile de poștă, telegraf și telefon, precum și o serie de medicamente. Sârbii au fost înștiințați că rația de benzină pe luna mai va fi de numai 20 de litri, având prioritate angajații Telekom Serbia, Beopetrol și autoritățile locale.

Autoritățile din județul Timiș susțin că sunt pregătite să înfrunte un nou val de contrabandă cu produse petroliere la frontiera româno-iugoslavă, după ce, în timpul războiului din Bosnia, traficanții au reușit să treacă peste graniță cantități importante de combustibil, în ciuda embargoului impus statului vecin și a întăririi activității grănicerești, informează corespondentul Mediafax. Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiș, a dat asigurări că, în privința celebrei conducte de la Solventul, prin care în perioada primului embargo s-au scurs sute de tone de carburant către Pancevo, problema e rezolvată, aceasta fiind întreruptă în mai multe locuri.

“Vine embargoul, începe contrabanda!” titra pe prima pagină cotidianul “Evenimentul zilei“. Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al ziarului, scria că peste 200 de mașini trec zilnic în Iugoslavia, prin punctul de frontieră de la Stamora-Moravița. “Traficanții spun că în Iugoslavia se caută mai mult motorina decât benzina,” relata acesta. “Cei care au Dacii și-au modificat sistemul de alimentare. Inventivitate românească. Rezervorul Daciei este umplut ochi cu motorină, iar motorul este alimentat dintr-o sticlă cu benzină, plasată strategic sub capota din față. Prin dopul găurit al sticlei iese un furtun de cauciuc care ajunge la carburator, transformând Dacia într-o adevărată bombă pe roți. În vamă miroase a benzină ca într-o rafinărie.”

Pentru că tot nu sunase alarma aeriană, ne-am hotărât să-i propunem lui Ion Cristoiu să facem o plimbare prin centrul orașului. Era o seară foarte frumoasă și nu era răcoare deloc. L-am condus pe strada Knez Mihailova, i-am arătat centrele culturale devastate și i-am povestit tot ce văzusem la Belgrad până atunci. Aveam sentimentul că suntem stăpânii orașului și ne bucuram ca niște copii când oaspetele nostru se minuna cât de liniștiți se plimbă oamenii pe străzi și cât de curată este capitala iugoslavă. Observându-i reacțiile, am înțeles și mai acut cât de important era pentru români tot ceea ce făceam noi aici și cât de mare era responsabilitatea pe care o aveam.

Am poposit pe terasa unei cafenele de lângă biserica Patriarhiei, unde am stat de vorbă aproape două ore. Îi povesteam cum este când încep bombardamentele și îi dădeam sfaturi ce să facă și ce nu, în timpul unui atac aerian. Ne simțeam foarte importanți și, totodată, începeam să ne neliniștim, pentru că nu mai suna odată alarma aeriană. Era “cireașa de pe tort” și abia așteptam să-i vedem reacția. Deși pare absurd, dar nu mai aveam răbdare și ne rugam să vină avioanele. Așa că am râs cu jumătate de gură când Cristoiu ne-a spus, în glumă: “Mă, voi ne amețiți pe noi cu povești despre bombardamente și, când colo, stați aici și chefuiți pe banii lui Sârbu și ai lui Voiculescu!” Mă uitam la Mile, el la mine și turbam de ciudă. Ca să ne revanșăm, i-am arătat sateliții NATO. Într-adevăr, înspre Novi Sad se vedeau pe cer trei “stele” mai strălucitoare decât celelalte, care s-au despărțit și s-au deplasat, în 10 minute, pe niște distanțe considerabile pe bolta cerească.

Într-un final, ne-am întors bosumflați la hotel și Ion Cristoiu s-a dus în cameră, să mai scrie ceva. Am rămas în barul hotelului, bombănind supărați că, tocmai în noaptea asta, atacurile NATO au ocolit Belgradul. Când să mergem și noi la culcare, la 1:10, s-au auzit, în sfârșit, sirenele alarmei aeriene. L-am sunat în cameră și am convenit că, dacă observăm ceva pe acoperiș, să-l chemăm imediat.

Noaptea a fost destul de liniștită la Belgrad, deși, la 5 minute de la anunțarea alarmei, antiaeriana iugoslavă a respins cu greu un atac. Am auzit o explozie dinspre zona aeroportului Batajnica și alte 7 proiectile au lovit cazarma unei unități de elită din cartierul Topcider. Se pare că norii de pe cerul Iugoslaviei au împiedicat avioanele NATO să-și îndeplinească misiunile, deoarece au mai fost semnalate atacuri doar la Pozega și Cacak. La Belgrad, alarma a încetat la 6:31.

Scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn a afirmat că nu trebuie avută “iluzia că scopul NATO este de a-i apăra pe etnicii albanezi din Kosovo,” informeaza Itar-Tass. “Dacă ceea ce îi îngrijorează cu adevărat este protecția oprimaților, atunci ar fi putut, în ultimii 40-50 de ani, să îi protejeze pe kurzi… Nu au făcut-o, pentru că Turcia este aliata lor,” a afirmat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură. “NATO ne-a făcut să pășim într-o nouă epocă, la fel cum s-a întâmplat și când Hitler a părăsit Societatea Națiunilor, în 1935. În noua eră care a început, cel mai puternic dictează.”

Share

target: reacții la bombardarea televiziunii din Belgrad

by

23 aprilie 1999

Nu dormisem deloc, dar care jurnalist ar mai fi putut dormi, după tot ce s-a întâmplat? Mă gândeam la vorbele lui Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat BBC-ului, remarcase că este pentru prima dată când în acest război mediatic dintre NATO și Iugoslavia s-a tras cu bombe adevărate. Ce s-a întâmplat la Belgrad arată cât de mare și de temut este puterea presei. După o lună de bombardamente nimicitoare, în disperare de cauză, NATO a încercat să astupe gura jurnaliștilor sârbi cu rachete Tomahawk, sub pretextul că reprezintă avangarda propagandei iugoslave. Ca și când, ceea ce difuzează posturile de televiziune occidentale nu este tot propagandă sau încercare de manipulare a opiniei publice. Cine poate discerne ce este adevărat și ce nu din ceea ce se întampla în Iugoslavia, dacă o alianță militară, care pretinde că reprezintă cele mai avansate țări din lume din punctul de vedere al democrației și al libertății de exprimare, îi omoară pe jurnaliștii din tabăra adversă?

Atacul asupra RTS era cu atât mai lipsit de onestitate, cu cât cei care au murit sau au fost răniți nu erau redactorii sau realizatorii de emisiuni (care ar putea fi – la o adică – acuzați de manipularea opiniei publice în favoarea lui Milosevic), ci cei care asigurau funcționarea aparaturii și emisia. Adică tehnicienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu conținutul ce se difuza pe post. Cei care apăsau niște butoane și nu dictau politica editorială a postului de televiziune.

“Atacul împotriva RTS și a rețelei sale de relee din Republica Federală Iugoslavia este o tentativă evidentă de a închide un întreg popor într-un lagăr de concentrare informațională,” a afirmat într-un comunicat Ministerul Informațiilor din Republica Srpska. “Mijloacele de informare în masă sunt un drept suveran al oricărei țări și este clar că NATO atacă nu numai bazele suveranității Republicii Federale Iugoslavia, ci și fundamentele drepturilor omului și ale dreptului la informare.”

La 7:15, RTS și-a emis știrile din studiourile postului de televiziune Studio B. La ora 10:00, m-am simțit mândru că sunt coleg de breaslă cu jurnaliștii de la RTS. Au reușit să-și reia emisia pe unul din canalele proprii. Nu cred că există o replică mai potrivită la tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte.

Ne-am dus să vedem cum arăta sediul televiziunii la lumina zilei. Echipele de descarcerare continuau să sape sub dărâmături, ajutate de buldozere și excavatoare, căutând eventuali supraviețuitori. În afara departamentului de emisie, au fost serios avariate și celelalte două corpuri de clădire. Pompierii se chinuiau să ridice o imensă placă de beton, sub care se credea că s-ar mai afla oameni. Sute de belgrădeni veneau, ca într-un pelerinaj, la sediul RTS și lăsau câte o floare lângă zid.

La Centrul militar de presă, câțiva ziariști italieni au scris un protest față de bombardarea televiziunii iugoslave, pe care l-au afișat pe un panou. Am fost primul român care și-a pus semnătura alături de ei (Mile Cărpenișan e pe jumătate sârb). Până seara, nu mai era loc pe foaia de hârtie și cineva a agățat încă una lângă ea. La Media Center, un jurnalist olandez a alcătuit un alt protest, în care scria că, așa cum NATO a bombardat sediul RTS, și sârbii ar avea dreptul să bombardeze hotelurile “Hyatt” și “Intercontinental“, unde locuiau și scriau majoritatea corespondenților de presă străini. După ce l-a terminat, l-a semnat și – fără să spună o vorbă – s-a uitat la mine și mi-a întins foaia de hârtie. Mi-am pus numele lângă al lui și i-am dat-o înapoi.

Casa Alba a respins criticile formulate de ministrul de Externe italian Lamberto Dini la adresa atacului de joi noaptea al aviației NATO asupra sediului RTS, relatează AFP. “Noi considerăm că sediul televiziunii sârbe reprezinta un obiectiv militar, pentru că regimul tiranic al lui Slobodan Milosevic folosește din plin televiziunea în scopuri propagandistice, de dezinformare și de instigare a celor mai agresive spirite naționaliste,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. Adresându-se unor jurnaliști italieni prezenți la summit-ul NATO de la Washington, Lamberto Dini calificase atacul aviației americane drept “un act dezastruos” pe care el, personal, îl dezaproba cu tărie. Ulterior, Dini a revenit asupra declarației inițiale, pe care a pus-o pe seama “reacției emoționale”.

După-amiază, corespondentul ARD Klaus Below i-a invitat pe toți jurnaliștii străini în salonul hotelului “Hyatt”. Peste 100 de persoane s-au adunat să-și exprime condoleanțe familiilor colegilor sârbi uciși azi-noapte. Unul după altul, în tăcere, corespondenții ZDF, NBC, BBC, Reuters, AFP, Stern, Corriere de la Serra, Le Figaro, toți am semnat o scrisoare de protest și condoleanțe, în care se spunea, printre altele, că aceasta este “o demonstrație că jurnaliștii nu sunt doar niște vânători de senzații, ci oameni, cu sentimente și lacrimi”.

Astăzi, într-un interviu acordat televiziunii ruse ORT, Slobodan Milosevic și-a prezentat “oferta de pace” pe care o propunea Occidentului. “După încetarea bombardamentelor, Iugoslavia este gata să accepte o misiune civilă de observatori în Kosovo, sub egida ONU, pentru că nu avem nimic de ascuns. Desigur, fără nici un reprezentant al țărilor care participă la agresiunea împotriva țării noastre.” Ieri, împreună cu Viktor Cernomîrdin, Milosevic redactase oferta de pace, care avea șase puncte. În afara observatorilor internaționali, sârbii erau de acord cu o reducere a forțelor militare și polițienești din Kosovo, odată cu retragerea forțelor NATO de la frontierele Iugoslaviei, reluarea negocierilor privind cadrul politic al viitoarei autonomii a provinciei Kosovo, întoarcerea refugiaților, furnizarea unui ajutor umanitar și cooperarea internațională pentru reconstrucția economiei Iugoslaviei.

“Aceasta ofertă este insuficientă și nu corespunde cererilor NATO,” a declarat Tony Blair, citat de BBC. “Dar, dacă este un indiciu privind faptul că Milosevic își dă seama că vom continua eforturile până când cererile vor fi îndeplinite, atunci trebuie să ținem cont de acest indiciu.” La rândul lor, Bill Clinton a primit cu prudență oferta lui Milosevic, afirmând că ea reprezintă un “prim pas”, iar Jacques Chirac a considerat că propunerile prezentate lui Viktor Cernomîrdin sunt “absolut insuficiente“.

I-am sunat pe cei de la Ambasada Romaniei, să văd ce mai fac, și Traian Borșan mi-a spus că autoritățile de la Belgrad le-au transmis un protest față de decizia Parlamentului de a autoriza accesul aviației NATO în spațiul nostru aerian. În protest, era strecurată și o amenințare voalată. Se preciza că, pentru această decizie, consecințele revin în totalitate României. Tot Traian Borșan mi-a dezvăluit că, potrivit unei evaluări transmise de guvern Fondului Monetar International, în urma conflictului din Iugoslavia, România a pierdut 730 de milioane de dolari.

Astăzi, m-au sunat niște prieteni din țară și mi-au povestit o aberație care numai la noi, din prea multă slugărnicie, se putea întâmpla. Cotidianul “Național” a dezvăluit că Viorel Popescu, directorul de canale al postului Radio România Actualități a interzis difuzarea melodiei “Iugoslavia“, compusă de Cornel Fugaru și interpretată de Monica Anghel. Motivul invocat de Popescu este că “prin textul ei “tendențios“, melodia lezează interesele NATO în Iugoslavia”. Potrivit articolului, piesa a fost difuzată în premieră de Radio Romantic și zeci de mesaje telefonice au solicitat repetarea ei. Prietenii mi-au trimis prin fax textul piesei și cele mai “tendențioase” versuri mi s-au părut acestea: “Iugoslavia! Iugoslavia! / Ești Golgota ce-o urcăm încet spre cer. / Iugoslavia! Iugoslavia! Pentru tine pacea lumii astăzi cer…”

130 de cetățeni germani, membri ai unor organizații pacifiste gen “Mamele împotriva războiului“, au ajuns la Subotica, urmând ca mâine să sosească la Belgrad. “Convoiul păcii”, cum a fost intitulată acțiunea, a fost intens mediatizat de televiziunile iugoslave. Germanii au plecat de la Dresda și doresc să participe la concertele de prânz din Trg Republike și la cele organizate seara, pe podul Brankov. Presa iugoslavă scrie că ei cer încetarea imediată a bombardamentelor și reluarea negocierilor sub egida ONU.

Summit-ul NATO s-a deschis astăzi, la Washington, cu un consiliu de război consacrat situației din Kosovo, relatează AFP. Bill Clinton, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor, a declarat că liderii NATO “vor trimite un mesaj de unitate și fermitate” președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. “Alianța își va continua campania aeriană atât timp cât va fi necesar,” a afirmat președintele american. Miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței au căzut de acord asupra intensificării blocadei economice împotriva Iugoslaviei, cu accent pe embargoul asupra livrărilor de petrol, precum și sporirea intensității loviturilor aeriene.

“Raidurile aeriene contra Iugoslaviei reprezintă o violare flagrantă și persistentă a cel puțin 7 din cele 10 principii fundamentale ale relațiilor internaționale, stabilite de Actul final de la Helsinki,” se arată în nota scrisă adresată de Rusia țărilor NATO.

Culmea! Speriați de ce le povestisem și – cred eu – de indignarea mea, colegii de la ProTV nu au avut curajul să mă lase să transmit în direct și mi-au cerut să înregistrăm corespondența pentru Știrile de la 19:30. Au încercat să inventeze tot felul de motive și îmi tot repetau că au prea multe transmisii în direct și nu au posibilitatea tehnică să le realizeze, așa că trebuia să renunțe la mine. L-am sunat pe Sergiu Toader, șeful de la Știri, și i-am explicat că, oricum, nu voi spune pentru înregistrare altceva decât aș fi spus în direct. După care l-am amenințat că, dacă aflu că a tăiat vreo propoziție din ce am transmis, de mâine să-și caute alt corespondent la Belgrad. Mi-a răspuns că e o prostie și, într-adevăr, nu a eliminat nici un cuvânt. Însă incidentul m-a întors pe dos și mai tare. Chiar dacă nu era chiar așa, l-am perceput ca o încercare de a mă cenzura.

În seara asta, în timp ce stăteam la masă cu Mile, Nelu (directorul hotelului) și “scriitorul” Dragan, a venit vorba de elicopterele doborâte de sârbi. Presupunând că ar fi adevărat, nu-mi dădeam seama cum justificau generalii americani moartea unor soldați, în fața familiilor acestora, atât timp cât ei negau că vreun aparat ar fi fost distrus de antiaeriana iugoslavă. “Foarte simplu,” ne-a răspuns Dragan și ne-a întins o știre AFP. “Un elicopter al Armatei americane care transporta 11 soldați s-a prăbușit joi, la Fort Campbell (în statul Kentucky), în cursul unui exercițiu de antrenament. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, potrivit unui bilanț al armatei.” Și urmau detalii, destul de vagi, ale accidentului. “Având în vedere că operațiunile militare sunt secrete și accesul în bazele militare americane este interzis, aceste accidente pot fi inventate,” ne-a explicat Dragan. “Oricum, familiile soldaților morți nu știu unde se aflau aceștia. Ei au murit în Iugoslavia, cadavrele au fost duse în SUA, după care serviciile secrete au înscenat accidentul.”

Întărirea controlului la granițe de către sârbi a limitat, în ultimele săptămâni, comerțul clandestin dintre România și Iugoslavia, însă traficanții români au început să-și pregătească bărcile și canistrele cu benzină în așteptarea zilelor faste, se arată într-un comentariu al AFP. “Embargoul care a lovit Iugoslavia la începutul anilor ’90 a creat adevărați profesioniști ai traficului cu benzină, care nu așteaptă decât momentul propice pentru a-și relua această îndeletnicire,” a declarat maiorul Ștefan Mihalache, comandantul grănicerilor de la Moldova Nouă. Cea mai mare parte a locuitorilor acestei mici localități de pescari, situată pe Dunare, a făcut avere între 1992 și 1996, prin contrabanda către Iugoslavia cu enorme cantități de carburanți, cu acordul tacit al autorităților române din acea perioadă, afirmă AFP.

Potrivit comandantului grănicerilor, “sârbii au întărit supravegherea pe Dunăre, iar cei care acostează pe malul vecin sunt imediat interogați“. La rândul lor, autoritățile române au luat măsuri vizând împiedicarea reluării contrabandei și au confiscat în special ambarcațiuni, dar sătenii dispun încă de motoare puternice și de mijloace de comunicare performante.

De la începutul intervenției NATO, principalul punct de graniță dintre România și Iugoslavia, cel de la Stamora-Moravița, este, în cea mai mare parte a timpului, pustiu. “În medie, 50 de automobile trec granița într-o zi,” a precizat șeful vămii, Teodor Ioja. “Cea mai mare parte a mașinilor are portbagajul gol, ceea ce înseamnă că este vorba de mici traficanți, care fac plinul înainte de a trece granița, pentru a vinde benzina în Serbia.” Previziunile sunt, însă, optimiste. “Pe măsură ce războiul se prelungește, sârbii vor avea nevoie de de toate. Și românii s-au descurcat întotdeauna, când a fost vorba să câștige bani făcând afaceri,” spune maiorul Mihalache.

În seara asta, alarma a sunat la 22:14 și, cu toate că după-amiază, avioanele NATO au lansat cel puțin 15 proiectile asupra Priștinei, Belgradul a avut o noapte liniștită. Am căzut într-un somn de plumb, fără vise și n-am auzit nici măcar sirenele de încetare a alarmei, la 6:15.

Pentagonul a ordonat dislocarea în Albania a unui număr suplimentar de tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie, care să contribuie la protecția și, totodată, la sporirea eficienței de atac a celor 24 de elicoptere Apache, relatează AFP. Noile dislocări vor proveni din Germania și SUA și vor include o companie de infanterie blindată (14 vehicule blindate de tip Bradley), o companie de tancuri grele (15 tancuri M-1 Abrams), o baterie de 8 tunuri de 155 mm, o baterie de lansatoare de rachete, o companie pentru luptă anti-tanc și mai multe grupuri de specialiști în culegere de informații.

Share