cacak

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

by

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava“ din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share

target: NATO bombardează un spital din Belgrad

by

19 mai 1999

În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.

“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”

Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.

Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”

Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”

Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.

Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.

În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.

Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.

Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.

La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.

“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”

Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.

A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.

În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.

“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”

Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.

La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.

 

Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic“ din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.

Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.

 

“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de la Palic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.

Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice“. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.

Share

target: invazie terestră sau sfârșitul războiului?

by

17 mai 1999

Sirenele încetării alarmei aeriene au sunat la 6:03, când tocmai mă trezisem și îmi pregăteam transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am avut surpriza, înainte de a intra în dialog cu Cristi Tabără, să-mi aud reportajul pe care îl înregistrasem sâmbătă, pentru Corina Hădărean. Așa că, după ce am rezumat în câteva fraze ce s-a întâmplat peste noapte, am discutat cu Cristi despre atitudinea sârbilor față de război.

Am mai dormit apoi vreo două ore și, după ce m-am trezit, la 9:36, Serbia era zguduită de un nou cutremur, de 4,3 grade pe scara Richter. Cu epicentrul la 10 kilometri sud de orașul Trstenik, nu l-aș fi simțit, dacă nu m-ar fi făcut atent tremurul ceștii de cafea în farfurioară. Era al treilea cutremur de pământ în ultimele două săptămâni. Probabil că, de la vibrațiile provocate de exploziile atâtor bombe, plăcile tectonice de pe falia Trstenik-Mionica s-au deplasat și se produc cutremure. Mi-am amintit de vorbele lui Mile Cărpenișan, când am fost treziți în 29 aprilie de primul dintre ele, și mi-am savurat cafeaua în continuare.

Prima știre care mi-a căzut sub ochi când am ajuns la Media Center a fost un comunicat al Ministerului Informațiilor din Macedonia. Acesta anunța că azi-noapte, localnicii din satul Izvor, de lângă Veles, au observat un bărbat în uniformă aterizând cu o parașută în pădurea din apropiere. Era pilotul unui avion NATO lovit de antiaeriana sârbă și a ajuns la 400 de metri de sat. După nici un sfert de oră, când oamenii și-au luat inima-n dinți și s-au apropiat, în zonă au aterizat două elicoptere, care au staționat câteva minute, după care au decolat, recuperându-l pe pilotul parașutat.

Alianța Nord-Atlantică ar putea să desfășoare trupe terestre în Kosovo în luna iulie sau august, chiar fără obținerea unui acord de pace, a afirmat cotidianul “The Times” în ediția sa de astăzi, citând surse britanice din domeniul apărării. Marea Britanie se pregătește să-și mobilizeze 2.300 de militari suplimentari pentru a participa la viitoarea forță de pace în Kosovo (KFOR), ceea ce ridică totalul efectivelor britanice la 9.000 de soldați. Ministrul de Externe Robin Cook a încercat să relanseze ideea unei invazii terestre în Kosovo, dacă armata iugoslavă va fi suficient de slăbită în urma atacurilor aeriene. “Am vorbit, vinerea trecută, cu șeful UCK, care a confirmat că trupele iugoslave sunt mai demoralizate ca niciodată și că un număr foarte important de soldați continuă să dezerteze,” a pretins el, într-un interviu acordat BBC. Cook a repetat că NATO nu intenționează să se angajeze într-o invazie armată împotriva unei rezistențe organizate în provincia sârbă. Dar, adăuga el, “militarii trebuie să analizeze cu multă atenție dacă armata iugoslavă, după loviturile foarte dure pe care le-a primit în ultimele două săptămâni, va fi capabilă să opună o rezistență organizată în viitor”.

Ca la un semnal, câțiva oficiali sârbi au acordat interviuri presei străine, vorbind tot mai insistent despre sfârșitul războiului. “Poate că NATO își va continua acțiunea încă vreo 10 zile, dar inițiativa emisarului rus Viktor Cernomîrdin va învinge,” a declarat revistei “Newsweek“, miliardarul Bogoljub Karic, unul din apropiații lui Slobodan Milosevic. “O Poliție formată din sârbi, albanezi și forțele ONU, echipată cu arme ușoare, va trebui să fie desfășurată în satele din Kosovo.”

Ministrul iugoslav al Sănătății Leposava Milicevic a declarat cotidianului francez “Le Parisien” că, dacă NATO își va schimba unele din pozițiile sale, va fi posibilă realizarea unui compromis în criza iugoslavă. Milicevic face parte din JUL, partidul Mirei Markovic. Ea afirma că o mare parte din soldații sârbi staționați în Kosovo va fi retrasă și Guvernul iugoslav va cere refugiaților să revină la casele lor. Milicevic a respins acuzațiile că forțele sârbe ar comite atrocități în Kosovo, întrebând retoric: “Credeți că noi organizăm campanii de vaccinare a copiilor albanezi din Kosovo ca să îi omorâm după aceea sau să îi alungăm din țara noastră?” Apoi a respins orice intrare a unor trupe străine în Kosovo: “În fața NATO nu stă doar un om, ci un întreg popor. Preferăm să murim decât să devenim sclavii voștri.”

Cineaștii iugoslavi au adresat un apel participanților la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de la Cannes, în care au cerut oprirea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. “Dragi colegi, faceți tot ce vă stă în putere pentru ca războiul împotriva Iugoslaviei să înceteze,” scriau artiștii iugoslavi în mesajul lor, publicat de cotidianul belgrădean “Glas javnosti“, “pentru că, iată! au trecut 50 de zile de când țara noastră este distrusă sistematic.”

Un membru conservator al Camerei inferioare a Parlamentului britanic, lordul Robert Skidelsky, va fi sancționat pentru că a criticat atacurile aeriene ale NATO din Iugoslavia, a anunțat Partidul Conservator, citat de AFP. Un purtător de cuvânt a declarat că observațiile parlamentarului “nu erau compatibile cu poziția oficială a Opoziției” și că nu vor reprezenta nici pe viitor poziția partidului față de operațiunile NATO. Lordul Skidelsky apreciase, într-un interviu publicat de “Sunday Telegraph“, că de la început s-a opus din instinct bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Nu pot să cred că bombardarea unei țări fără apărare reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a duce un război sfânt,” a explicat acesta, acuzând NATO că nu a folosit altă strategie decât aceea de a distruge Serbia din temelii.

Astăzi s-a anunțat că, printr-un decret al Consiliului municipal, vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă în magazinele și tonetele din Priștina. Cei care vor încălca hotărârea sunt pasibili de pedepse grele, având în vedere starea de război, iar inspectorii primăriei, militarii și polițiștii sunt însărcinați să vegheze aplicarea ei. Toxicologul Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, a apărut din nou, în fața presei, pentru a atrage atenția asupra consecințelor bombardării rafinăriilor și depozitelor de carburanți din Iugoslavia. Numai din Pancevo, după lovirea rafinăriei și a combinatului chimic, a fost nevoie să fie evacuați aproape 60.000 de locuitori. De altfel, aproape zilnic, presa iugoslavă prelua știri despre efectele poluării asupra țărilor vecine.

Am citit un interviu al generalului Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, care avertiza că o eventuala invazie terestră asupra Iugoslaviei ar costa viețile multor soldați NATO. “După aproape 60 de zile de război, pierderile noastre sunt minime,” avertiza Pavkovic. “Știm că, în aer, forțele NATO ne sunt superioare. Dar la sol, când vom fi față în față, superioritatea lor se va topi. Ei nu au militari de calitatea soldaților noștri și nici un moral atât de ridicat ca al nostru. Dacă vor ajunge aici, trebuie să știe că nu vor supraviețui și că, în câteva zile sau câteva luni, vor muri de o moarte îngrozitoare. Vor cunoaște iadul pe pământ.” De altfel, aceasta era și opinia generală a oamenilor obișnuiți. Ei știau că militarii NATO, care s-au “luptat” doar pe hărți și pe terenurile de antrenament, vor avea de înfruntat o armată care, în ultimii 10 ani, a avut parte de războaie nemiloase și cât se poate de reale. Cei mai hâtri aveau un sfat pentru dușmani: când vor începe invazia terestră, soldații NATO să fie neapărat dotați cu pungi mari de plastic, pentru a le fi mai ușor infirmierilor să le adune cadavrele de pe câmpurile de luptă și să le trimită acasă.

Fostul șef al Statului Major Interarme al SUA, generalul în rezervă Colin Powell, a criticat aspru, duminică, modul în care sunt duse operațiunile NATO contra Iugoslaviei, afirmând că recurgerea exclusivă la raidurile aeriene nu poate da rezultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, Powell a opinat că, dacă dorește să obțină victoria împotriva lui Slobodan Milosevic, NATO trebuie să se angajeze într-o ofensivă generalizată, chiar dacă aceasta va implica unele pierderi umane. “La momentul oportun, trupele terestre vor trebui să intre în acțiune, așa cum s-a întâmplat în Războiul din Golf, fiind clar că orice război presupune și pierderi,” a declarat el. “Așteptând până când Milosevic va considera că nu mai poate continua lupta, vom avea probleme foarte mari, atât de ordin militar, cât și material.”

Până la invazia terestră, raidurile aeriene s-au reluat. La 13:19, la Belgrad se anunța din nou alarmă aeriană. Nici nu au încetat bine sirenele, că o serie de bubuituri puternice zguduia clădirile din jur: 3 bombe de mare putere loviseră zona aeroportului Batajnica. Atacul nu a durat mult și alarma a fost ridicată la 13:40. Pentru a suna, încă o dată, la 15:12. Cinci explozii au fost auzite dinspre pădurea Lipovicka Suma, de la periferia capitalei, de unde se ridicau vălătuci de fum. Artileria antiaeriană a deschis focul asupra avioanelor inamice și, la 16:35, alarma a încetat.

Au început să vină știri din alte părți. Aviația NATO a bombardat și alte localități, alarma fiind anunțată aproape în toată țara. La 12:30, 12 case din satul Ence, de lângă Kosovopolje, au fost avariate de explozii. Centrul de presă din Priștina preciza că satul e locuit doar de albanezi și nici o unitate a Armatei sau Poliției nu se afla acolo. La 12:40, a venit rândul orașului Cacak. Proiectilele au lovit fabrica de utilaje termoelectrice “Cer”, o uzină de reparații, cazarma “Ratko Mitrovic” și linia ferată spre Kraljevo. După alte 10 minute, o explozie puternică a răsunat la marginea satului Vrba, de la 10 kilometri est de Kraljevo. Ceva mai devreme, mai multe proiectile loviseră satul Donja Vampa și podul de cale ferată de pe magistrala feroviară Pec-Kosovska Mitrovica. La 15:30, NATO a lovit din nou, cu 4 rachete, instalațiile “Jugopetrol” de la Bor, pe Valea Timocului. Una dintre ele a surprins în fața porții un tractor cu remorcă, în care se aflau mai mulți oameni din satul Krivelj. În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu foarte mare, un bărbat a fost ucis și alți 5 – grav răniți. După nume – Lepadatovic, Stuparevic – păreau a fi etnici români.

Între 15:25 și 15:35, locuitorii orașului Smederevo, din apropiere de Belgrad, au avut parte de cel mai puternic atac aerian de până acum. Din primele informații, mai multe proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol” și o puternică explozie s-a auzit din centrul orașului. Un bărbat a fost ușor rănit, iar un băiat de 9 ani, care a fost surprins de bombe lângă sala de sport din Sjenica, a fost internat în stare gravă. La intrarea în orașul Velika Plana, au fost bombardate calea ferată și podul peste râul Jesenica. La periferia Priștinei, în numai 20 de minute, cel puțin 11 proiectile au explodat în satul Planajev. O bombă de mare putere a explodat în satul Vlasnja, de lângă Prizren și alte 5 au atins satul Reka, de lângă Kacanic.

Ibrahim Rugova a afirmat într-un interviu publicat de cotidianul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” că a fost tratat ca prizonier la Belgrad și a asigurat că nu a cerut încetarea atacurilor NATO, decât pentru a lăsa o anumită libertate familiei sale. “Ceea ce am semnat la Belgrad nu are nici o valoare,” aprecia el, susținând chiar că nu a semnat nici un document cu președintele iugoslav. “La Priștina, după începerea bombardamentelor NATO, nu am avut mijloace de informare și am văzut multă propagandă, dar cerusem deja retragerea forțelor sârbe, precum și o prezență internațională și a NATO și după încetarea bombardamentelor.”

Președintele muntenegrean Milo Djukanovic și-a continuat turneul european, criticat vehement de presa și oficialii de la Belgrad, care i-au urmărit fiecare acțiune. Astăzi, s-a întâlnit cu miniștrii de Externe din țările UE și cu comisarul european pentru relațiile cu Europa Centrală, Hans van den Broek. Djukanovic a solicitat Uniunii Europene să-l ajute pentru a face față presiunilor exercitate de Slobodan Milosevic. Singurele sale argumente au fost că Muntenegru, deși face parte din Federația Iugoslavă, a refuzat să respecte cererile Belgradului cu privire la situația din Kosovo, însă Milosevic încearcă să-și impună voința cu ajutorul celor 45.000 de militari ai Corpului II al Armatei iugoslave, care se află în Muntenegru. Deocamdată, Djukanovic nu a reușit să convingă UE de sinceritatea atitudinii sale, van den Broek spunându-i că dispune de 18 milioane de euro pentru a ajuta Muntenegru, dar trebuie să se asigure că banii nu vor ajunge în mâinile președintelui iugoslav. Occidentalii nu uitau că, înaintea izbucnirii războiului cu Croația, Republica Muntenegru, pe atunci condusă de Momir Bulatovic, convinsese Italia să o ajute, pentru a susține inițiativele de soluționare politică a conflictului, însă nu s-a ținut de cuvânt. Așa că Milo Djukanovic nu a obtinut nici măcar aprobarea cererii de a deschide o reprezentanță autonomă la Bruxelles, explicându-i-se că există probleme juridice, din cauza apartenenței la Federația Iugoslavă. Desigur că sârbii și-au bătut joc de insuccesul președintelui muntenegrean.

Începând cu 19:20, după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, NATO  a bombardat, sistematic, toate localitățile mai importante de pe autostrada care pleacă de la Niș și coboară catre capitala Macedoniei. Bombe de toate tipurile au căzut asupra localităților Niș, Leskovac, Velika Grabovnica, Grdelica, Vladicin Han, Donje Sinkovce, Vranje și Presevo. Cel mai greu lovit a fost orașul Vranje, unde bombele au atins fabrica de țigări, tipografia, autogara și mai multe clădiri civile de pe bulevardele principale. De asemenea, au fost lovite zona industrială din nord-vestul Niș-ului și viaductul de la Trupale, de pe autostrada spre Belgrad.

Două avioane MiG iugoslave au fost distruse de aviația NATO, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Generalul Charles Wald, care a raportat distrugerea unui MiG-29 și a unui MiG-21, nu a făcut alte precizări referitoare la circumstanțele în care aceste aparate au fost distruse. Confirmarea acestei informații ar duce la 12 numărul de aparate MiG-29 iugoslave distruse de la începutul conflictului, lăsând Armata iugoslavă cu doar două sau trei avioane de acest fel.

La Belgrad, alarma a sunat la 21:55, însă prima parte a nopții a fost liniștită, probabil din cauza cerului noros. La 3:10, când aproape adormisem, au început bubuiturile. Am ajuns pe acoperiș aproape deodată cu unul din muntenegrenii care locuiau în hotelul nostru. Era un tânăr bine făcut, student la Drept, care lucra ca bodyguard într-un bar. Exploziile care au zguduit centrul orașului îl treziseră și pe el. Ne-am speriat împreună de seria de bombe de mare putere care au continuat să cadă în jurul aeroportului Batajnica, în zona dintre Belgrad, Sremska Mitrovica și Nova Pazova, unde sunt buncărele conducerii iugoslave și depozitele subterane de muniție. NATO nu a reușit să identifice locațiile exacte ale acestora, așa că bombarda la nimereală. În timp ce urmăream antiaeriana care încerca să alunge avioanele inamice, muntenegreanul mi-a arătat, spre nord, exploziile proiectilelor care loveau muntele Fruska Gora, între Novi Sad și Backa Palanka. La 3:30, atacul a încetat și am coborât să ne culcăm.

Înainte de a adormi, mi-am mai notat că Armata iugoslavă a eliberat, în orașul Tutin, 106 persoane originare din Kosovo, care fuseseră arestate sâmbătă, în Muntengru. Erau refugiați care se îndreptau cu autobuzele spre granița albaneză și, înainte de a-i lăsa să plece, militarii i-au dus într-o tabără, unde au verificat dacă nu cumva există membri UCK printre ei. În ultima vreme, refugiații albanezi au început să aibă tot mai multe probleme când încearcă să părăsească provincia Kosovo. Tot astăzi, un tren care transporta aproape 1.500 de refugiați a fost întors din drum, la granița cu Macedonia. Trenul sosise în localitatea General Jankovic, venind dinspre Kosovopolje și Urosevac, însă pasagerii nu au fost lăsați de grăniceri să coboare.

Am adormit, dar am fost nevoit să mai sar o dată din pat, la 4:30, când avioanele NATO s-au întors, tot pentru a bombarda zona de lângă Batajnica. În Kosovo, vremea proastă tocmai oprise raidurile aeriene. Nu înainte ca piloții să lanseze câteva rachete de-a lungul zonei de frontieră, unde e masat grosul forțelor sârbe din Kosovo, în preajma localităților Srbica, Djakovica și Pec. Sârbii au mai doborât un avion spion fără pilot, aparținând Armatei germane, care a recunoscut pierderea aparatului. Îmi era de ajuns. Am reușit să mai fur o oră de somn, până la 5:47, când m-au trezit sirenele încetării alarmei aeriene și m-am apucat să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Statele Unite vor trimite 18 avioane de lupta A-10, care urmează să sosească în Italia pentru a întări dispozitivul forțelor aeriene ale NATO în cadrul acțiunii militare împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Avioanele, destinate atacării tancurilor, provin din unitățile Gărzii Naționale din Massachusetts, Michigan și Idaho și vor sosi în zilele următoare, a declarat Kenneth Bacon. În jur de 2.800 de rezerviști au fost chemați să asigure pregătirea de luptă a avioanelor. SUA pune la dispoziție, în prezent, 645 de avioane dintr-un total de 940 de aparate care participă la campania aeriană.

Share

target: lacrimi de crocodil pentru “pagubele colaterale”

by

16 mai 1999

Pentagonul consideră că timpul presează în conflictul din Iugoslavia și că singurul mod de a câștiga războiul este desfășurarea trupelor terestre, dezvăluie săptămânalul “Newsweek“. Acum câteva săptămâni, Statul Major i-a scris secretarului american al Apărării William Cohen, explicându-i că “doar trupele terestre vor garanta realizarea obiectivelor Guvernului american în Kosovo”. Pentru ca războiul terestru să pornească în luna august, înainte de venirea frigului, organizarea trupelor trebuie să înceapă din iunie.

Este duminică dimineața, o zi mai liniștită pentru mine. Nu am de transmis pentru ProTV decât corespondența de seară. Dar de când nu mai pot merge la Centrul militar de presă, iar Mile Cărpenișan e încă în România, e mai greu să aflu ce s-a mai întâmplat prin Iugoslavia. M-am trezit și mi-am amintit în 5 minute de noaptea care a trecut, pentru că tot nu aveam apă la robinete. M-am spălat din nou cu apa din sticle și am coborât să beau o cafea în bar. Dule, barmanul nostru, făcuse provizii de apă și mi-a adus imediat cafeaua, în timp ce eu am răsfoit ziarele. În afară de “pagubele colaterale“ de la Korisa, articolele nu aminteau decât o parte din cele întâmplate ieri.

În “Vecernje novosti” am citit un articol despre 3 francezi care luptau în rândurile UCK și au fost uciși în timpul unei confruntări cu militarii sârbi. Cei 3 purtau uniforme și insigne ale Armatei franceze, erau ofițeri ai unor unități de parașutiști și comandau câteva grupuri de luptători UCK, în timpul unei tentative de infiltrare în Kosovo. Se pare că proveneau din Legiunea Străină, pentru că Ministerul Apărării de la Paris a dezmințit că ar face parte din trupele franceze angajate în operațiunile NATO, fără a exclude că ar fi vorba de cetățeni francezi. Cotidianul de la Belgrad afirma că multe din operațiunile terestre ale UCK sunt coordonate de instructori străini, printre care și francezi. S-a amintit că, săptămâna trecută, televiziunea albaneză informase că un alt francez, membru al UCK, a fost ucis la Patuse, în confruntările cu forțele sârbe, iar un altul a fost rănit în aprilie, tot în sudul provinciei Kosovo.

“Liderii NATO au estimat că încetarea atacurilor împotriva Iugoslaviei îi poate da lui Milosevic sentimentul că a câștigat,” a declarat ministrul francez de Externe Hubert Vedrine, într-un interviu acordat publicației “Journal de Dimanche“. NATO se teme că o oprire temporară a ostilităților va permite armatei iugoslave să se regrupeze, să se reorganizeze și să reia ofensiva. Potrivit ministrului francez, “fiecare dintre condițiile care au fost puse Iugoslaviei rămâne perfect justificată, de aceea Rusia este pe cale să se apropie din nou de noi și nu mai cere, ca o condiție prealabilă pentru discuții, încetarea atacurilor”.

Pentru că Media Center era închis, m-am dus la Dom Omladine, unde exista un Internet-cafe și am început să consult site-urile iugoslave. La 10:05, la sud de Prizren, avioanele NATO au lansat vreo 10 proiectile asupra trupelor iugoslave ce apărau frontiera. Raidurile au continuat și lângă Pec, fiind bombardați grănicerii. Pe ecranul unui televizor, am văzut imaginea unei rachete Tomahawk, doborâtă lângă Priștina. Nu explodase și a fost recuperată de geniști, care au dezamorsat-o.

M-am uitat și pe site-ul AFP, care preluase un comunicat al NATO în care se spunea că, din cauza condițiilor meteo, o parte a misiunilor aeriene de luptă au fost anulate. Avioanele au bombardat doar sudul și sud-estul provinciei Kosovo, în special regiunile Junik, Prahovo, Boljevac, Rogovo și Priștina. Oficialii Alianței afirmau că, pe lângă câteva relee militare radio, poduri rutiere, un post de frontieră, o bază pentru stocarea muniției și un depozit de carburanți, piloții ar fi reușit să nimerească 6 tancuri și vehicule blindate și câteva piese de artilerie.

În 1999, Internetul era încă destul de primitiv și foloseam “mIRC“, o aplicație pe care cei mai mulți o utilizau pentru agățat gagici. Intram pe canalele orașelor care mă interesau și începeam dialoguri cu localnicii, care se înfierbântau rapid și îmi povesteau toate detaliile de care aveam nevoie. La fel am făcut și azi. La un moment dat, în discuție s-a băgat Ivan, un bulgar care ne-a spus că, după bombardarea portului Prahovo de azi-noapte și a minelor de la Bor, un enorm nor negru, lung de câțiva kilometri, se deplasa spre nord-estul Bulgariei. Spunea că norul are forma unei ciuperci și plutește la mare altitudine, degajând un miros de benzină arsă. Am sunat la București, însă colegii m-au liniștit că cea mai mare parte a norului de fum s-a deplasat spre Bulgaria și la noi nu a poluat nici aerul, nici apele Dunării.

Circa 100.000 de bărbați de origine albaneză cu vârsta potrivită pentru luptă, au dispărut în Kosovo, potrivit secretarului american al Apărării William Cohen, care a exprimat posibilitatea ca aceștia să fi fost uciși de forțele iugoslave. “Avem informații potrivit cărora 4.600 dintre ei au fost executați. Dar cred că cifra este mult mai mare,” a declarat Cohen într-o emisiune a televiziunii americane CBS. Potrivit UNHCR, aproximativ 748.400 de albanezi din Kosovo au fugit în Albania, în Bosnia, în Macedonia și în Muntenegru, de la începutul bombardamentelor aliate. În ultimele 15 luni, un total de 915.402 refugiați, care constituie o jumătate din populația provinciei Kosovo, au fugit în alte țări.

Am văzut că Ray Wilkinson, purtătorul de cuvânt al UNHCR, a anunțat la Kukes că, pentru prima oară de la începutul exodului din Kosovo, nici un refugiat nu a sosit astăzi în Albania. El nu știa dacă sârbii au închis frontiera sau – pur și simplu – nu au mai venit refugiați. În schimb, în Macedonia au ajuns, trecând prin punctul de frontieră de la Blace, peste 800 de albanezi din Kosovo. Majoritatea a venit cu trenul, din regiunea Urosevac. Este cel mai mare grup de refugiați sositi într-o singură zi, după cei 1.000 ajunși la începutul lunii, care – de altfel – au fost trimiși înapoi de vameșii macedoneni, pentru că nu aveau unde să-i mai cazeze. Cei sosiți azi au fost trimiși cu autobuzele în tabăra de la Cegrane.

Sârbii au preluat un comentariu al agenției Associated Press, care descrie corupția care domină în taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Mafia albaneză și-a întins rapid tentaculele și a acaparat organizațiile internaționale care îi direcționează pe refugiați spre țările care s-au oferit să-i primească. Dacă vor să ajungă pe listele celor care sunt trimiși în aceste țări, ei trebuie să plătească între 500 și 2.000 de dolari de persoană. În funcție de sumă, ajung în România sau în Statele Unite. Cei care nu au bani rămân în corturile aliniate în taberele din Macedonia sau Albania.

Monitorizând presa occidentală, am observat că tragedia de la Korisa a fost unul din momentele în care eficiența bombardamentelor împotriva Iugoslaviei a început să fie tot mai mult pusă sub semnul întrebării. Și nu atât din cauza erorii, cât a atitudinii pe care au avut-o liderii NATO față de astfel de incidente. Declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon este aproape emblematică: “Noi ne străduim foarte mult să evităm astfel de PAGUBE COLATERALE. Însă războiul implică foarte multe pericole și accidentele nu pot fi evitate.”

Editorialul apărut ieri în cotidianul “The Washington Post“, sub semnătura comună a lui Madeleine Albright și Robin Cook, m-a întors pe dos. Și nu doar pe mine. Mesajul pe care dorea să-l transmită era că, în ciuda erorilor și a victimele civile, SUA și Marea Britanie susțin în continuare campania NATO, care are ca scop legitim retragerea armatei sârbe din Kosovo și întoarcerea refugiaților albanezi în provincie. Ce m-a impresionat nu era această idee, care a stat, de altfel, la baza declanșării războiului, ci felul în care justificau morțile oamenilor nevinovați: “La cele câteva mii de raiduri efectuate săptămânal, perfecțiunea este imposibil de atins.”

Nu-mi venea să cred! Viața oamenilor nu valora doi bani, atât timp cât scopurile campaniei erau atinse! Unde erau preocupările pentru moralitate și sacrificiu ale NATO, atâta vreme cât numărul “pagubelor colaterale” nu contează? Din fericire, nu toți gândeau la fel. Reputatul analist american William Pfaff atrăgea atenția în “International Herald Tribune” că, în condițiile în care civilii sunt uciși de la distanță, pentru a se putea asigura securitatea militarilor aliați, loviturile aeriene au devenit o formă dezonorantă de război, care a determinat opinia publică să nu mai susțină această operațiune. Am constatat că ceea ce vedeam noi aici, în Iugoslavia, au început să observe și analiștii occidentali: furați de “jucăriile” lor electronice, de planurile schițate pe computer pe baza informațiilor adunate de sateliții spion, “seniorii războiului” din conducerea NATO sunt pe punctul de a transforma operațiunea “Forța Aliată“ într-o campanie fără sfârșit de bombardamente oarbe. Fascinați de posibilitatea de a experimenta tot ce industria de armament a inventat în ultima vreme, militarii au uitat că un război nu se câștigă în mod strălucit când inamicul a fost șters de pe fața pământului, ci când, deși mai are suficiente resurse, se predă, pentru că a înțeles că nu va avea nici o șansă de izbândă.

Premierul britanic Tony Blair a dezmințit informațiile care circulă în presa britanică, potrivit cărora ar exista un dezacord în continuă creștere între acesta și Bill Clinton, în legătură cu oportunitatea unei intervenții terestre în Kosovo. “Nu este adevărat. O mare parte a acestei operațiuni militare este susținută de Statele Unite, în ciuda faptului că provincia Kosovo se află atât de departe de Kansas,” a declarat premierul britanic, într-un interviu publicat de cotidianul “The Observer“. “Angajarea trupelor terestre este ceva pentru care președintele Clinton trebuie felicitat.” Ca și alte cotidiane în ultimul timp, “Sunday Times” a afirmat astăzi, citând “o înaltă sursă guvernamentală”, că Blair ar fi “profund frustrat” pentru că nu a reușit să-l convingă pe Clinton să angajeze trupe în cadrul unei ofensive terestre. Potrivit aceleiași surse, Blair și secretarul său de la Foreign Office, Robin Cook, și-au înmulțit convorbirile telefonice pe această temă cu Clinton și secretarul de stat Madeleine Albright.

Am avut parte de o mare bucurie spre seară, când m-am întors la hotel “Toplice“. Aveam din nou apă! Nelu Madjinca, directorul hotelului, mi-a spus că, într-o jumătate de oră, vom avea și apă caldă, pentru că a pornit instalația care o încălzea. Într-adevăr, după ce mi-am transmis corespondența pentru ProTV, am făcut un duș fierbinte, m-am bărbierit și am coborât, fercheș ca un ginerică, în barul hotelului. Toată lumea era destinsă și am pălăvrăgit veseli, așteptând să vină alarma aeriană. Care n-a întârziat prea mult. La 21:57, sunau sirenele.

Afară continua să fie vreme rea și ne gândeam că norii vor împiedica avioanele NATO să atace Belgradul. A fost nevoie, însă, și de antiaeriană. La câteva minute de la alarmă, vitrina dinspre stradă, pe care Nelu se încăpățâna să nu întindă bandă izolantă, a început să zdrăngăne. Am urcat în fugă cele 6 etaje ale hotelului și, de pe acoperiș, am văzut șiragurile de mărgele argintii ale proiectilelor antiaerienei. Al doilea atac a început cu 10 minute înainte de ora 1:00. Respins din nou. De această dată, schimburile de focuri au fost mult mai spectaculoase. De câte ori avioanele încercau să coboare sub plafonul de nori, pentru a vedea țintele pe care piloții doreau să le atingă, erau întâmpinate de o pânză impenetrabilă de proiectile. În câteva rânduri, norii au fost luminați de strălucirile unor explozii, sârbii anunțând că au doborât un avion spion fără pilot și două rachete de croazieră. Pe acestea le-am văzut. Ca niște comete argintii, care se îndreptau către podul peste Dunăre dinspre Pancevo, întâmpinate de săgețile antiaerienei și pulverizate, într-o ploaie de scântei, înainte de a-și atinge ținta.

Antiaeriana a reușit să respingă și atacurile asupra orașului Cacak. La 1:32, mai multe avioane au încercat să lanseze bombe, însă, după 5 minute, barajul de foc al sârbilor le-a pus pe fugă. În jurul orașului au fost auzite 10 explozii, însă nu s-au înregistrat victime sau pagube. Nici la Bogutovac, lângă Kraljevo, piloții NATO nu au avut mai mult suuces, nereușind să lanseze decât 4 proiectile. La fel de ratat a fost și atacul asupra aeroportului Ponikve, de lângă Uzice. Ba mai mult, sârbii au reușit să doboare și aici un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în zona Pester. La Belgrad începuse să plouă, așa că m-am dus la culcare. Înainte de a adormi, m-au sunat colegii din echipa de dimineață a ProTV și mi-au spus că, totuși, mâine îmi așteapta corespondența.

Share

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4

Share

target: tragedia de la Korisa

by

14 mai 1999

M-am trezit la 9:00, când la Leskovac sunau sirenele alarmei aeriene. Au urmat, pe rând, alarme la Niș, Kragujevac, Cacak și, la 12:02, la Belgrad. La noi, alarma a fost ridicată după numai 13 minute și Comandamentul Apărării civile a anunțat că sirenele sunaseră dintr-o greșeală. 🙂 La prânz, primele avioane au fost auzite survoland orașul Niș. Ceva mai târziu, două proiectile au lovit, încă o dată, viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. Tot atunci, au căzut două bombe în satul Donje Sinkovce de lângă Leskovac, urmate de altele, în clisura Grdelica. Aici, a fost din nou lovit de rachete podul de cale ferată peste râul Bistrica (cel pe care a fost bombardat trenul de calatori, în “eroarea” din 12 aprilie). La 12:10, a fost bombardat cartierul de nord al orașului Pirot, unde se află o cazarmă a Armatei iugoslave, împrejurimile satului Izvor și ale mănăstirii Sf.Jovan. La 12:47, mai multe proiectile explodau în zona orașului Kursumlija. Două dintre ele au lovit podul și viaductul din satul Visoka, iar al treilea – podul peste râurile Kosanice și Toplica, provocând mari distrugeri.

korisa

La 13:14, a fost bombardat și centrul orașului Kragujevac. Două explozii puternice au fost auzite la marginea Parcului Central, unde se află cazarma “Milan Blagojev” a Armatei iugoslave. În momentul atacului, prin parc se plimbau mai multi trecători, în special femei și copii care n-au apucat să ajungă în adăposturile antiaeriene, însă doar 3 persoane au fost rănite. Deja sârbii știau să ocolească clădirile care puteau fi vizate de bombe. La 13:30, pe autostrada Belgrad-Niș, în apropiere de Jagodina, piloții NATO au luat la ochi alte două poduri. Primul, lângă satul Mijatovic, a fost lovit de 4 proiectile, iar al doilea, peste pârâul Lugomir, de alte două. Totul în 20 de minute. La 14:00, la Biljanovac s-a auzit o explozie puternică, la periferia Priștinei a fost nimerit un magazin, iar la 14:30, un alt proiectil a lovit orașul Aleksinac.

O nouă rachetă, a șasea de la începutul atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, a căzut pe teritoriul Bulgariei, în apropierea satului Varbovo, la 10 kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă, fără a provoca victime sau pagube materiale, a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP. Este vorba, probabil, de o rachetă sârbă lansată spre un avion NATO, deoarece poartă inscripții în limba rusă.

Între 14:05 și 15:32, a fost alarmă la Belgrad și Novi Sad. Am simțit o singură bubuitură și se pare că o rachetă a avariat turnul de televiziune de pe muntele Avala, pentru că RTS nu a mai avut emisie până spre seară. Însă pe mine mă preocupa Korisa. Imaginile filmate acolo erau înfiorătoare. În jurul unei ferme devastată de exploziile celor 8 bombe cu fragmentație, era plin de cadavre sfârtecate sau carbonizate, amestecate printre bagaje, tractoare și remorci care încă fumegau. Comandamentul Apărării civile din Kosovo și Metohia a anunțat că atacul a făcut cel puțin 100 de morți și 50 de răniți, majoritatea internați în stare gravă în spitalul din Prizren.

Atacul asupra fermei de la Korisa a început la ora 1:00 și a durat aproape 3 ore. În curtea și hambarele fermei se adunaseră în jur de 400 de albanezi, care se ascunseseră până atunci în pădurile învecinate, de teama sârbilor și a bombardamentelor. Îngroziți, au început să alerge, încercând să scape, orbiți de fulgerele bombelor care explodau peste tot, însă nu aveau unde să se ascundă.

“Suntem în plină anchetă și luăm acest subiect foarte în serios,” a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. El a confirmat că avioanele NATO au acționat în aceasta regiune, dar nu a putut preciza locul precis asupra căruia aviația a lansat atacuri în noaptea de joi spre vineri.

Cu această reacție, a început sarabanda declarațiilor oficialilor NATO, care încercau să iasă basma curată în fața ororii trezită în opinia publică internațională de imaginile transmise de la Korisa. Sârbii le-au preluat pe toate și au reușit să amplifice și mai mult ura oamenilor împotriva celor care îi bombardau. Nici nu a fost greu. “Acum dispunem de informații potrivit cărora etnicii albanezi sunt adunați și conduși sub poduri pentru ca, în cazul în care NATO le atacă, acești oameni să fie prezentați ca victime din rândul civililor,” a precizat secretarul de stat pentru Apărare al Marii Britanii John Spellar. Ministrul german al Apărării a anunțat că există indicii că Milosevic a utilizat albanezii drept scuturi umane la Korisa. “Ceea ce știm este că civilii se aflau pe coline, că au coborât de pe acestea și s-au așezat în apropierea unei clădiri despre care sârbii trebuie să fi știut că era o țintă,” a declarat Kenneth Bacon, care a recunoscut că ferma a fost bombardată de 3 avioane americane. “Am văzut soldați care intrau și ieșeau din vehicule militare aflate în parcare. În urma observațiilor și a altor informații pe care le-am obținut, considerăm că acest scut a fost utilizat de militari și Poliția specială. Era vorba de o țintă militară. Ea trebuia atinsă și a fost.”

“Alianta a identificat Korisa ca fiind o tabără militară și un post de comandament incluzând echipament militar. Un vehicul blindat pentru transportul trupelor și mai mult de 10 piese de artilerie au fost observate în acea zonă,” se precizează într-un comunicat al NATO, citat de Reuters. “Avioanele care au participat la atac au observat o poziție militară camuflată înainte de a executa bombardamentul.”

Acest comunicat conține sâmburele de adevăr de la care s-a născut tragedia. Însă adevărul complet este mult mai crunt și arată prostia și inconștiența comandanților NATO, cu nimic mai prejos decât cinismul sârbilor. Ce se întâmplase, de fapt? De câteva zile, sârbii au declanșat o operațiune de recuperare a refugiaților albanezi ascunși prin pădurile din zona Prizren-ului. Îi încurcau și îi enervau. După ce au adunat vreo 400, i-au încolonat, pentru a-i conduce spre casele lor. Aseară, când a apus soarele, militarii sârbi le-au spus albanezilor că nu mai pot circula noaptea, pentru că-i periculos și vor poposi la ferma de la Korisa. Au “uitat” să le spună un amănunt. Până ieri după-amiază, ferma fusese folosită (pentru scurtă vreme) drept tabără pentru militarii sârbi. Cu ajutorul sateliților, NATO a observat vehiculele militare și soldații care roiau prin zonă. Obiectivul a fost marcat pe hărți drept țintă și transmis piloților, împreună cu ordinul de a-l bombarda. Ca aproape la fiecare eroare, ofițerii NATO nu au mai verificat, încă o dată, înainte de a declanșa atacul, dacă militarii sârbi se mai aflau la Korisa. Pentru că ar fi observat că, după-amiază, sârbii au ridicat tabăra și s-au ascuns în altă parte. În locul lor, au fost aduși să se odihnească bieții albanezi, care au fost făcuți scrum.

Bombele cu fragmentație de tipul celor care au provocat cel puțin 100 de victime în atacul asupra satului Korisa sunt de două tipuri: anti-materiale și anti-personal, relatează AFP. Doar cele anti-personal sunt interzise prin convențiile internaționale, conform unui responsabil NATO, care susține că utilizează în Iugoslavia numai bombe cu fragmentație anti-materiale. De partea iugoslavă, o sursă militară din Kosovo a apreciat că “tuburile de culoare galbenă și cele denumite “parașute”, care se pot găsi împrăștiate aproape peste tot în provincie, par să indice că cea mai mare parte a bombelor cu fragmentație lansate de către NATO provin de la un sistem de tipul CBU-87“. Potrivit anuarului britanic “Jane’s Defense“, sistemul CBU-87, de fabricație americană, conține 202 minibombe cu fragmentație. Ele sunt plasate într-un distribuitor care este lansat din avion. La o anumită altitudine, distribuitorul dă drumul bombelor, dar nu toate explodează după atingerea solului. Astfel se face că aceste bombe, mici, de formă cilindrică și culoare galbenă, pot rămâne neexplodate, constituind adevărate capcane pentru persoanele neavizate sau care le ating din greșeală. Explozia lor provoacă o ploaie de schije împrejur.

Ca și când nu ar fi de ajuns că le folosesc, americanii se mai și distrează când lansează bombe cu fragmentație. După o veche tradiție a militarilor, mâzgălesc pe bombe tot felul de mesaje. Astăzi, Veroljub Jovanovic, purtătorul de cuvânt al filialei Niș a SPS, a prezentat ziariștilor câteva proiectile neexplodate din bombele cu fragmentație lansate ieri asupra orașului. Pe ele era scris, cu un marker de culoare roșie, următorul mesaj: “Do you still wanna be a Serb now? Run faster!” Adică, “Dacă vrei să mai fii sârb, atunci fugi mai repede!”

Pagubele provocate de bombe în Iugoslavia sunt greu de estimat. În numărul de astăzi, cotidianul “Blic” anunța că numai pagubele provocate de distrugerea podurilor depășesc 2 miliarde de dolari. Bombardamentele au distrus deja 30 de poduri de șosea și cale ferată și viaducte, iar prețul construcției unui metru patrat de pod se ridică la aproape 2.000 de dolari.

Cererea Guvernului SUA de a bloca accesul la satelit pentru firmele ce asigură legăturile de Internet ale sârbilor a provocat un adevărat scandal internațional. Compania “Loral Space & Communications” din New York a anunțat că ar putea bloca accesul Iugoslaviei la unul din sateliții săi, care deservește cel puțin doi mari provideri de Internet din Serbia. Pe de altă parte, cererea guvernului american a fost respinsă de majoritatea celorlalte firme. “În acest moment, Internet-ul a rămas una din puținele surse obiective de informații despre războiul din Iugoslavia,” a declarat Jim Dempsey, directorul Centrului pentru democrație și tehnologie de la Washington. Oricum, Vladan Aleksic, directorul de marketing al provider-ului iugoslav EU-Net, a asigurat că legăturile Internet ale Iugoslaviei și utilizarea poștei electronice vor fi posibile în continuare, chiar dacă va fi blocat accesul prin satelit. “Desigur, providerii care au doar conexiuni prin satelit își vor înceta, temporar, activitatea, până la realizarea unei conexiuni alternative,” a explicat el.

Fostul secretar de stat american Alexander Haig a denunțat “înfrângerea din Kosovo”, într-un articol publicat astăzi de cotidianul “The Washington Post“. “Președintele a vorbit de o altă Bosnie, ca și cum ar fi vorba de un alt triumf,” scria Haig, referindu-se la recenta declarație a lui Bill Clinton, care a preconizat pentru Kosovo un sistem asemănător celui din Bosnia. “Dar “o altă Bosnie” înseamnă un nou acord cu Slobodan Milosevic, o încetare a focului care va amplifica operațiunile de epurare etnică ale forțelor sârbe în această regiune și nu asigură decât întoarcerea câtorva refugiați,” a afirmat Haig, care a semnat acest articol împreună cu președintele Foreign Policy Research Institute, Harvey Sicherman. În opinia fostului secretar de stat, Kosovo este “o Bosnie în plus”, al cărei viitor se conturează deja: “o forță internațională supervizată de Consiliul de Securitate al ONU, în care rușii vor patrula în zonele de interes vital pentru sârbi, iar NATO va fi însărcinată cu supravegherea UCK, în contul lui Milosevic“.

Problema poluării din cauza bombardamentelor din Iugoslavia devine tot mai acută în țările din jur. Astăzi, Tudor Flueraș, corespondentul “Evenimentului zilei” la Timișoara, m-a sunat să-mi spună că, din cauza dotării slabe, Agenția pentru protecția mediului Timiș nu poate să măsoare decât concentrațiile de dioxid de sulf, de azot, acid clorhidric și amoniac. El era îngrijorat deoarece Consulatul iugoslav de la Timișoara anunțase că, la Pancevo, gradul de poluare cu substanțe cancerigene este de 10 până la 600 de ori mai mare decât cel admis și avertizase că și românii vor fi afectați. Însă un cercetător biolog din Timișoara era de părere că zona de vest a României nu este în pericol, deoarece este protejată de munții din sudul țării și de curenții de aer de pe Dunăre. Tudor Flueraș m-a întrebat ce părere am și dacă mă simt bine. Ce era să-i spun? Numai la poluare nu-mi stătea mie gândul. Și, oricum, nu-i puteam descrie norul imens care se răspandise spre România, după ce NATO a bombardat combinatul chimic de la Pancevo. Niciodată nu mai văzusem un nor de fum de 100 de kilometri lungime și 30 lățime…

Se pare că poluarea nu-i lasă nici pe bulgari să doarmă. Într-un ziar citisem o notiță despre Evdokia Maneva, ministrul bulgar al Mediului, care avertiza că, față de luna martie, în aprilie, radioactivitatea a crescut de 8 ori, fără a deveni, deocamdată, periculoasă. Până acum, în Bulgaria, singurele efecte ale poluării au fost ploile acide și ciupercile crescute pe unele plante.

NATO a utilizat bombe cu uraniu neîmbogățit în timpul bombardamentelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul german Walter Jertz, purtătorul de cuvânt militar al Alianței, citat de AFP. “Uraniul a fost utilizat de câteva ori în trecut, datorită eficacității sale pentru anumite ținte, dar acest uraniu nu este puternic radioactiv, iar același nivel de radioactivitate poate fi găsit și în sol sau roci,” pretindea Jertz.

Apropo de poluare, un alt prieten, medicul Virgil Negomireanu din Timișoara, un excelent homeopat, care mă scăpase cu câteva pastile de o gastrită care mă chinuise luni de zile, m-a sunat și el, să mă întrebe cum mă simt. I-am spus că nu am nimic și, oricum, m-a liniștit: “Când te întorci acasă, nu uita să mă suni! Am preparat pentru tine un remediu foarte bun împotriva poluării și radioactivității.” Ne-am întâlnit după război și, într-adevăr, mi-a dat pastilele pregătite. Nu știu dacă au anihilat efectele poluării la care am fost expus, însă m-am simțit excelent după ce le-am luat și mi-a dispărut orice urmă a oboselii acumulate la Belgrad.

Revenind la războiul din Iugoslavia, sârbii au anunțat că noul comandant al Statului Major al UCK este fostul general de brigadă al Armatei croate, Agim Ceku. Absolvent al Academiei Militare din Belgrad, Ceku a fost căpitan într-un corp de artilerie al Armatei iugoslave, după care a trecut de partea croaților, parcurgând toate gradele ierarhiei militare, până la cel de general de brigadă. El cunoștea strategia și tactica sârbilor, de la care a învățat arta războiului. Primele sale declarații vizau moralul Armatei iugoslave, despre care spunea că ar fi la pământ, precum și problemele pe care le înfruntau luptătorii UCK: lipsa de armament și logistică. Auzind vestea, doi muntenegreni care veșnic jucau șah în barul hotelului “Toplice“, au comentat ironic: “Așa ne trebuie! Noi l-am învățat carte și acum ne omoară copiii în Kosovo, după ce ni i-a omorât în Croația.”

N-am mai apucat să relatez în această seară la ProTV despre bombardamentele de după-amiază. Au avut loc târziu și, oricum, abia mi-am găsit cuvintele pentru a descrie tragedia de la Korisa. Îmi părea rău că nu am putut dezvălui motivul real al erorii piloților NATO. Riscam să mă aresteze Poliția și să mă expulzeze. Oricum, după transmisie mi-am notat ultimele atacuri. La 18:00, a fost bombardat Djakovica. La 19:20, la Niș s-au auzit două explozii, după care sârbii au anunțat că ar fi doborât un avion inamic în zona Drenica, pilotul reușind să se catapulteze. Alte două bombe au explodat la Lipljan, la 19:30. O jumătate de oră mai târziu, a venit randul satului Zur (de lângă Prizren) și Nerodimlje (de lângă Urosevac), unde au căzut 8 proiectile. Și, desigur, periferia Priștinei.

Avioane ale NATO au lansat în câteva rânduri, în Marea Adriatică, bombe pe care, din motive tehnice, nu le-au putut direcționa împotriva țintelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul Walter Jertz, citat de AFP. “Din rațiuni de securitate, piloții nu mai pot ateriza având aceste bombe la bord, pentru că ele pot exploda la aterizare și, din acest motiv, au fost aruncate în Adriatica,” a precizat Jertz. Guvernul italian a cerut Alianței “toate informațiile necesare pentru a se face lumină în privința bombelor neexplodate aflate în apele internaționale ale Adriaticii,” se arată într-un comunicat al președinției Consiliului italian.

La noi, orele treceau și nu mai sunau sirenele alarmei aeriene. Afară era furtună, cu ploaie torențială, tunete și fulgere. Nici un avion nu putea zbura pe o astfel de vreme. Furtuna avea să traverseze, venind dinspre nord, întreaga Iugoslavie, împiedicând raidurile NATO, dar provocând o grămadă de pagube. Era ceva ciudat cu furtuna asta. Nu mai văzusem așa ceva. Norii erau vineți, iar fulgerele și tunetele – deosebit de multe și violente. N-am stat afară, deși nu mă speriau prea tare zvonurile despre ploile acide, însă n-avea nici un sens să le verific pe pielea mea. Am profitat de acest mic răgaz și am vorbit la telefon cu Mile Cărpenișan, care se grăbea să-și rezolve problemele și să se întoarcă la Belgrad.

Am crezut că furtuna va anula atacurile din această noapte, însă la 1:23, urletele sirenelor m-au contrazis. Până la 5:10, Belgradul a fost sub alarmă aeriană, însă nu a fost atacat. Două raiduri puternice au fost lansate, începând cu 1:10, asupra orașului Cacak. Cel puțin 9 proiectile au lovit obiective din zona industrială, atacul fiind concentrat asupra fabricii “Cer“, care a fost grav avariată și asupra unei alte uzine. Incendiile izbucnite aici au luminat cerul și după 3 ore, în ciuda eforturilor pompierilor. În același timp, aviația NATO a lansat mai multe rachete asupra localităților Ladjevic și Leskovac, de lângă Kraljevo, și mai multe explozii au fost auzite la Kragujevac, unde antiaeriana a reușit să respingă atacul. La 1:50, mai multe proiectile au lovit din nou aeroportul civil și militar Ponikve, situat la 20 de kilometri de Uzice.

Cu puțin înainte de miezul nopții, la Niș a fost întrerupt curentul, din cauza unei intervenții la sistemul energetic, în scopul remedierii avariilor provocate de bombardamentele cu grafit de ieri noapte. În același timp, atacurile au continuat asupra regiunii Priștinei, fiind lovite aeroportul Slatina și muntele Goles.

Zece avioane Mirage F1CT au decolat astăzi, de la baza aeriana 132 din Colmar-Meyenheim din estul Franței, îndreptându-se spre baza militară din Istrana, în Italia, pentru a participa la operațiunile din Iugoslavia, informează AFP. Conform comandantului bazei, colonelul Roger Renard, aceste aparate, care decolează în grupuri de câte două, sunt avioane de vânătoare și de atac la sol și au misiunea de a bombarda. Aceste patrule fac parte din escadrila de vânătoare Normandia-Niemen și implică un efectiv de 80 de persoane.

Rușii și grecii continuă să rămână, cel puțin la nivel declarativ, de partea sârbilor. În jurnalele de noapte ale televiziunii Studio B, singura care mai îndrăznește să emită buletine de știri după căderea întunericului, s-a precizat că, în ciuda crizei politice din Rusia, autoritățile de la Moscova cer americanilor să oprească bombardamentele și susțin opinia lui Milosevic, care nu acceptă ca, din structura viitoarei forțe de menținere a păcii în Kosovo, să facă parte militari înarmați provenind din țările care participă la bombardamente.

La rândul lor, grecii acuză NATO că nu respectă culoarele stabilite pentru operațiuni umanitare în Kosovo. Alaltăieri, o porțiune de șosea situată la 5 kilometri de Niș, pe unde urma să treacă o mașină care transporta echipament al filialei elene a organizației “Medecins sans frontieres“, a fost bombardată de avioanele aliate. Odysseas Voudouris, președintele filialei, a protestat, pentru că traseul fusese semnalat oficialităților NATO, prin intermediul ministrului de Externe, iar mașina purta steagul organizației și avea drapelul grec pictat pe capotă.

De asemenea, în această seară, peste 200 de polițiști greci au demonstrat pe străzile Atenei, până la Ambasada SUA, în semn de protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei. Erau îmbrăcați în uniforme, purtau în mâini trandafiri și scandau “Americanii – ucigași ai popoarelor!” și “Serbia! Serbia!”.

Încercând să recupereze prestigiul pierdut în perioada în care s-a aflat la Priștina, Ibrahim Rugova a început un turneu prin capitalele europene. El dorește să obțină revenirea refugiaților la căminele lor și participarea NATO la viitoarele forțe de menținere a păcii în Kosovo. Astăzi, Rugova s-a întâlnit, la Londra, cu reprezentanții politici ai etnicilor albanezi, cărora le-a confirmat că intenționeaza să coordoneze viitoarele structuri politice din provincie. Lupta se anunță dificilă, deoarece Hashim Thaqi și ceilalți lideri ai UCK nu au pierdut vremea până acum și au reușit deja să obțină recunoașterea NATO ca reprezentanți ai albanezilor.

Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat în această seară, “consternarea și preocuparea” față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad de către aviația NATO, informează AFP. Agenția precizează că a fost nevoie de negocieri non-stop de-a lungul întregii zile, pentru ca Statele Unite și China să se pună de acord asupra textului acestei prime reacții oficiale, care a obținut unanimitatea celor 15 membri ai Consiliului. S-a mai subliniat necesitatea unei anchete exhaustive și că se așteaptă rezultatele anchetei deschise de NATO.

Share

target: retragerea parțială a sârbilor din Kosovo

by

11 mai 1999

Ultimele evenimente și declarații, contactele diplomatice și pașii făcuți înapoi de regimul de la Belgrad mi-au dat senzația că se apropie sfârșitul războiului. Armata iugoslavă a anunțat că și-a încheiat operațiunile împotriva gherilelor UCK din Kosovo și că numărul polițiștilor și militarilor sârbi va reveni la cel dinainte de conflict (11-12.000), odată cu înființarea unei forțe de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU. În discuțiile cu reprezentantul Națiunilor Unite Yasushi Akashi, Slobodan Milosevic a reușit cu abilitate să pună conducerea NATO în inferioritate. El s-a declarat gata să înceapă negocierea unui acord de pace, plecând de la principiile adoptate de miniștrii G-8 la Bonn. Singura condiție la care sârbii continuă să țină este componența forței de pace: fără țările care au contribuit la bombardamente.

Anunțul Belgradului privind retragerea unei părți a forțelor iugoslave staționate în provincia Kosovo nu este altceva decât “propagandă“, a declarat la Kukes purtătorul de cuvânt al UCK Shefki Abdullahu, citat de AFP. “Aceasta nu este decât o manevră, un joc al lui Milosevic,” a afirmat el. “Dacă sunt mișcări de trupe, înseamnă că se fac schimbări de poziții, dar nu că se retrag din Kosovo.”

Este remarcabilă iscusința cu care politicienii sârbi au reușit să câștige avantaje pe tărâmul negocierilor. Înțelegerile cu liderul moderat al albanezilor Ibrahim Rugova, eliberarea soldaților americani capturați la granița cu Macedonia, începerea retragerii din Kosovo și noua atitudine a președintelui Slobodan Milosevic, combinate cu greșelile NATO, dintre care cea mai gravă a fost bombardarea Ambasadei Chinei, au adus liderii occidentali în situația de a fi nevoiți să facă, la rândul lor, pași către oprirea bombardamentelor. În acest moment, orice încercare din partea conducerii NATO de a-și impune condițiile inițiale nu ar face decât să evidențieze, pentru toată lumea, că scopul atacării Iugoslaviei nu este unul umanitar, de salvare a etnicilor albanezi opresați de sârbi. Senzația că războiul e pe ultima sută de metri îmi era întărită – paradoxal – chiar și de intensificarea bombardamentelor. Simțeam că NATO încearcă să se scape de cât mai multe bombe înainte de final, pentru că – nu-i așa? – trebuie și industria de armament să trăiască.

“N-am spus niciodată că am fost împotriva bombardamentelor, este fals,” a declarat Ibrahim Rugova, citat de cotidianul francez “Le Monde“. “Aceasta este propagandă. Pe vremea când locuiam la Priștina, am declarat: trebuie ca trupele sârbe să se retragă, să se accepte prezența internațională și să se înceteze bombardamentele. A existat, din păcate, o propagandă, și de partea sârbă, și de partea albaneză.”

Deși aparent dramatic, spectacolul reacțiilor la bombardarea “din eroare” a Ambasadei Chinei din Belgrad continua să ne amuze. Președintele chinez Jiang Zemin se arată, în continuare, foarte afectat de incident și refuză, sistematic, să răspundă la apelurile telefonice ale lui Bill Clinton. Acesta insistă să-l sune, însă nimeni nu ridică receptorul la Beijing. Ca într-o telenovelă. În capitala chineză, manifestațiile au scăzut în intensitate, la fel de ordonat cum au început. În această dimineață, doar câteva grupuri de 100 de demonstranți au avut voie să treacă de barajele de polițiști și să ajungă în fața Ambasadei SUA. Aceștia mergeau pe un traseu bine stabilit și purtau pancarte pe care scria “Noi manifestăm pașnic”. Americanii erau calificați drept “o bandă de zurbagii“, englezii erau “lacheii” lor, iar restul occidentalilor – “clovni“.

În afara directivelor trasate demonstranților, chinezii au renunțat să mai ceara Consiliului de Securitate al ONU condamnarea NATO pentru bombardarea ambasadei lor. Noul proiect de rezoluție propus de China conținea doar regretul pentru distrugerea ambasadei și moartea celor 4 jurnaliști. “Circul” era completat de William Cohen, secretarul american al Apărării, care declara hotărât, în cursul unei audieri în fața Congresului: “Există o distincție între indignarea legitimă și exploatarea calculată. Chinezii nu au acces nelimitat la actualitatea mondială. Mă voi adresa în special Guvernului chinez. Îi voi cere să accepte declarațiile președintelui Clinton, să accepte apelurile sale telefonice, să găsească modalitățile de reducere a tensiunilor, nu să le exacerbeze.” … Curat Caragiale!

Spectacolul continua și în rândul Opoziției de la Belgrad. Cotidianul francez “Le Figaro” publică astăzi un interviu cu Vuk Draskovic, care se pronunță pentru o autonomie specifică în Kosovo și instituirea a două sisteme legale paralele în provincie: unul bazat pe dreptul sârbesc și unul care să dea dreptul albanezilor să trăiască potrivit legii islamice. Ca balamucul să fie complet, Draskovic propunea și crearea a două feluri de cetățenii, pentru fiecare dintre cele două comunități și îi reproșa lui Slobodan Milosevic că se agață de ideea Iugoslaviei, ca o țară care să reuneasca toți slavii din sudul Europei. O înșiruire de idei aberante, imposibil de realizat practic și la fel de inutile ca demersul său.

Pe de altă parte, continuă conflictul dintre autoritățile federale iugoslave și Guvernul muntenegrean. De această dată, subiectul este distribuirea ajutoarelor umanitare venite din străinătate. Guvernul federal a desemnat 8 puncte de frontieră prin care aceste ajutoare pot ajunge în Iugoslavia, însă nici unul nu era din Muntenegru. Maksim Korac, adjunctul ministrului federal al Muncii, a declarat că această decizie este motivată de refuzul autorităților muntenegrene de a permite UNHCR sau Crucii Roșii iugoslave să inspecteze ajutoarele și să participe la împărțirea lor. “Vrem să fim siguri că ajutoarele nu vor ajunge pe piața neagră,” a motivat Korac, însă câțiva prieteni care cunoșteau detalii despre această situație ne-au dezvăluit că, în realitate, sârbii doreau să stopeze intrarea în Muntenegru a produselor de contrabandă, care asigurau veniturile liderilor politici de la Podgorica.

Presa iugoslavă a avut grija să preia știrile AFP care anunțau sosirea în Germania a președintelui muntenegrean Milo Djukanovic și a liderului Partidului Democrat, Zoran Djindjic. În timp ce avioanele germane participau la operațiunile NATO împotriva Iugoslaviei, cei doi erau primiți la Bonn de cancelarul Gerhard Schroeder. Nu am putut să nu remarc “inteligența” politică a celor doi, care nu vor reuși niciodată să-i facă pe sârbi să uite aceste acțiuni ale lor. Lipsiți de realism și luciditate, aceștia acționau ca și când s-ar fi aflat într-o țară normală, fără conflicte, care trăiește după standarde și mentalități occidentale.

Combinat cu embargoul, blocada împotriva Muntenegrului a mai provocat o problemă. Nikola Dragomanovic, directorul Jugopetrol-Muntenegru a declarat astăzi că în depozitele companiei mai există carburanți doar pentru o lună de zile. “Deocamdată, nu sunt motive de panică,” a spus el, “dar embargoul petrolier ar putea provoca colapsul economiei muntenegrene.” Nici în Republica Srpska situația nu era prea roz: rafinăria de la Modrica a înregistrat, de la începutul războiului, pagube de peste 1 milion de mărci germane. Rafinăria livra peste jumătate din producție în Iugoslavia și și-a încetat activitatea din cauza crizei de materii prime, trimițând în concediu fără plată 537 de angajați.

Premierul britanic Tony Blair a preconizat, în cadrul unui interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit” că, pentru o “Serbie democratică” se va deschide perspectiva unei aderări la structurile euro-atlantice. “Eu cred că trebuie deschisă perspectiva unei intrări în Uniunea Europeana și în Alianța Nord-Atlantică, atât statelor din jur, cât și unei Serbii democratice,” a declarat Blair. “Este important să le oferim acestora o viziune a democrației, a libertății și a bunăstării. Nu aș vrea să dau deloc impresia că vom invita mâine Serbia să devină membră NATO. Vreau să spun că trebuie să dezvoltăm o viziune asupra viitorului pentru țările din Europa de Sud-Est.”

Atacurile NATO asupra Iugoslaviei nu s-au întrerupt, deși Belgradul nu a fost survolat de avioane. În schimb, în Kosovo a plouat cu bombe. Bombe cu fragmentație în zonele localităților Djakovica și Lipljan, între orele 4:00 și 9:00. Distrugeri la releul TV de la Stari Trg. Raiduri puternice asupra Urosevac-ului, la ora 9:00. Două rachete în satul Donje Sinkovce, de la periferia Leskovac-ului, la 11:20. Alarme aeriene la Kraljevo (11:30) și Cacak (11:40). Din nou, ploaie de bombe în zona Lipljan, între 11:30 și 14:00. Bombardamente asupra unei cazarme dintr-un sat de lângă Kraljevo, la 12:10, unde ambulanțele au ajuns cu greu, din cauza fumului gros care acoperea zona. Proiectile peste ce a mai rămas din fabrica “Krusik” din Valjevo, la aceeași oră. Bombe ce au lovit, 10 minute mai târziu, releul de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak, întreaga regiune rămânând fără programele televiziunii naționale. Cinci persoane rănite de schije în satul Mrcajevci. Un proiectil neexplodat lângă un sanatoriu și mai multe rachete în fabrica “Cer” și instalațiile companiei “Naftagaz” din Cacak. Podul de la Kokin Brod, de pe autostrada Uzice-Novi Varos, aproape distrus de două lovituri aeriene.

La 13:57, notițele mi-au fost întrerupte de sirenele alarmei aeriene. Șapte minute mai târziu, clădirea în care se afla Media Center era zguduită de o serie de explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că proiectilele au căzut în zona aeroportului Batajnica. La 14:07, pentru prima dată de la începutul razboiului, a fost bombardat orașul Sabac. Două rachete au nimerit în plin cazarma Armatei iugoslave din centrul orașului, avariind clădirile din jur. Artileria antiaeriană a ripostat atacului, însă un prim bilanț anunța 2 morți și mai multi răniți. La 14:10, un proiectil a distrus casa familiei Vukovic din satul Starcevo, rănind 3 persoane, iar alte două bombe au explodat în satul Novo Selo (unde locuiesc mulți români), fără a produce victime.

La Belgrad, alarma aeriană a încetat la 15:38. Atunci au început să vină imagini de la Niș, unde puțin a lipsit ca al doilea om din SPS (partidul lui Slobodan Milosevic), secretarul general Gorica Gajevic, să-și piardă viața. Ea conducea o delegație a partidului care vizita, la 11:20, instalațiile companiei “Jugopetrol”, puternic avariate de bombardamentele din ultimele zile. Exact la acea oră, avioanele NATO au atacat din nou zona. Unul dintre proiectile a explodat la nici 20 de metri de locul unde se afla delegația SPS. A fost un moment de panică generală. Un polițist s-a aruncat asupra Goricei Gajevic, apărând-o cu corpul lui. Schijele au rănit un alt polițist, un reporter al RTS, pe vicepreședintele SPS Dusan Matkovic și încă două persoane. Toți au ajuns la spital, polițistul în stare critică, iar Matkovic cu răni la cap, piept și mâini. Bilanțul atacului asupra Niș-ului a fost de 3 morți și 18 răniți.

Un bărbat din comuna Pojejena, județul Caraș-Severin, a fost reținut ieri, de grănicerii români, în timp ce încerca să treacă în Serbia cu o barcă în care avea mai multe recipiente cu combustibil, transmite corespondentul Mediafax. Florin Marin Dogaru intenționa să ia legătura cu un cetățean sârb pentru a pune la cale vânzarea de combustibil pe teritoriul iugoslav. Locotenent-colonelul Ion Iovănescu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Grăniceri Drobeta, a declarat că aceste incidente sunt rare și că – în general – locuitorii satelor de pe Clisura Dunării se tem să treacă granița din două motive: creșterea exigenței grănicerilor români și reacția violentă a autorităților sârbe. Iovănescu a mai spus că, în același timp, nu trebuie neglijat faptul că activitatea economică pe Clisură este ca și inexistentă, oamenii trăind mai mult din pescuit și că, în aceste condiții, ei sunt tentați să-și suplimenteze veniturile din contrabanda cu combustibil.

La jurnalul de seară al RTS, s-a anunțat că forțele sârbe au împiedicat incursiunea unui important grup de teroriști albanezi, care încerca să intre în Kosovo din Albania. Soldații aflați între punctele de frontiera Morine și Kosare i-au observat pe luptătorii UCK, i-au lăsat să se apropie până la 50 de metri, după care au deschis focul. Patru dintre ei au fost uciși și unul, care se acoperise cu drapelul albanez, a fost capturat. O știre mult mai spectaculoasă a venit de la purtătorul de cuvânt din Albania al OSCE, care a declarat că sârbii au reușit să ridice de la sol un avion de vânătoare MiG, bombardând o bază UCK de la Tropoje, din nordul Albaniei. 17 luptători UCK, grav răniți, au fost transportați cu elicopterele Crucii Roșii la spitalele din Tirana. NATO a confirmat atacul, generalul Walter Jertz justificând că MiG-ul nu a putut fi detectat, întrucât zbura la joasă altitudine. Totuși, el a pretins că avionul sârbilor a fost doborât, însă nu a fost în stare să precizeze de către cine. Dacă știrea ar fi fost anunțată de sârbi, aș fi crezut că fabulează. Cine își putea imagina că sârbii mai îndrăznesc să zboare, în timp ce avioanele NATO roiesc deasupra Iugoslaviei?

Nici nu s-a terminat bine jurnalul RTS, că sirenele alarmei aeriene au început să sune din nou. Era 21:03. Apucasem să beau o cafea și să povestesc puțin cu ceilalți români. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România. La 22:25, am urcat în fugă scările, pentru că afară se auzeau vuietele unor avioane. De când cu penele de curent, în special seara, nimeni nu mai îndrăznește să urce în lift. De altfel, pentru a evita orice incident, Nelu Madjinca bloca liftul în fiecare seară, după ora 20:00. Abia am ajuns pe acoperiș, că privirile mi-au fost atrase spre nord, unde se vedeau tirurile antiaerienei din jurul orașului Pancevo. Cinci explozii au luminat cerul, urmate de încă una, dinspre sud-vest. Mai târziu, aveam să aflu că o bombă a explodat la câteva zeci de metri de un baraj, între satele Grocka și Begaljica, la 20 de kilometri de Belgrad.

La 22:26, pentru a doua noapte consecutiv, piloții NATO au încercat să distrugă releul de televiziune de la Vîrșeț. Fără succes, racheta explodând la mică distanță de scheletul metalic al acestuia. Un sfert de oră mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la sud de Sombor, unde se aflau instalațiile și rezervoarele companiei “Naftagaz“. Suflul detonației a spart geamurile caselor din jur și le-a răvășit acoperișurile. La 23:50, a fost întreruptă și legătura rutieră cu Ungaria, fiind distrus viaductul autostrăzii Subotica- Szeged, situat la numai 3 kilometri de punctul de frontieră de la Horgos.

O noua pată de petrol provenind din Iugoslavia, a paisprezecea de la începerea acțiunilor militare ale NATO, plutea astăzi pe Dunăre, a anunțat Ministerul bulgar al Mediului, citat de AFP. Ministerul se așteaptă ca pata de petrol, de 2 kilometri lungime și 150 de metri lățime, să se propage rapid, fără a ajunge, pentru moment, la nivelul centralei nucleare de la Kozlodui. Centrala, care utilizează 4 reactoare de apă presurizată, de tipul VVER 440/230, folosește apă din Dunăre, dar este dotată cu un echipament de epurare.

După ce am coborât de pe acoperiș, am început, ascultând posturile de radio și știrile televiziunilor, să conturez un bilanț al nopții. Raidurile au produs mari pagube materiale și au făcut mai multe victime printre civili. Călăuzindu-se după cursurile râurilor, piloții au bombardat mai multe poduri. Primul, peste Morava de sud, distrus la 21:30 de două proiectile, se afla în centrul orășelului Vladicin Han. Exploziile au surprins pe pod un băiat și o fată, care au fost uciși pe loc. Alte 3 persoane au fost rănite de schije și casele din jur au fost parțial distruse. La 21:37, un alt pod, peste râurile Kosanice și Toplica, din orașul Kursumlija, a căzut sub bombe.

În jurul orei 1:00, NATO a lansat un atac necruțător asupra unui camping de lângă Paracin, în care au fost cazați refugiați din Bosnia și Croația. Aceștia fuseseră evacuați, însă, acum câteva zile. Probabil că după-amiază, sateliții NATO au detectat acolo trupele iugoslave, fiindcă altfel nu se explică numărul mare de proiectile (cel puțin 15), care au șters de pe fața pământului campingul și au avariat rezervoarele de apă ale orașului. Două raiduri, la o distanță de o oră, au vizat și orașul Pozega, iar lângă Smederevo, o bombă a explodat la mică distanță de un transformator electric, fără să-l nimerească. La 2:15, două explozii au fost auzite la instalațiile companiei “Beopetrol” de la Bogutovac și alte patru în satul Biljanovac, din apropiere.

Avioanele Alianței Nord-Atlantice au distrus la sol, în noaptea de marți spre miercuri, cinci avioane de vânătoare MiG-21 și au bombardat o baterie a apărării antiaeriene iugoslave, a anunțat AFP. Aviația aliată a mai atacat aerodromuri, în special la Niș și Priștina, emițătoare de radio militare, poduri rutiere și feroviare, depozite de carburanți și cazărmi, a precizat NATO într-un comunicat.

Am socotit că, de peste 30 de ore, zona orașului Priștina și – în general – provincia Kosovo nu a mai cunoscut liniștea. Doar în această noapte, între orele 2:00 și 3:30, asupra Priștinei au fost lansate 18 rachete, după ce miezul nopții fusese marcat cu alte 3 explozii. În zori, la 6:07, m-au trezit sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene și am mai notat că antiaeriana iugoslavă a reușit să respingă atacurile asupra orașelor Niș, Novi Sad și Cacak.

Share

target: învățămintele bombardării ambasadei chineze

by

10 mai 1999

După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, am plecat spre Media Center. Din cauza lipsei de carburanți, dispeceratul central al Companiei “Vodovod i kanalizacije” anunțase că va limita distribuirea apei calde în Belgrad între orele 5:00 și 20:00. După cozile imense la țigări, cu a căror imagine m-am obișnuit deja, au început să apară cozile la cafea. Sârbii sunt mari amatori de cafea și, de câteva zile, aceasta a dispărut din magazine, în ciuda prețului relativ ridicat (90 de dinari/kg, adica aproape 10 mărci germane).

În timp ce noi ne trăgeam sufletul, după noaptea liniștită care trecuse, scandalul internațional provocat de bombardarea Ambasadei Chinei continua. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez declarase că țara sa își va suspenda contactele militare și dialogul în privința drepturilor omului, angajate cu Statele Unite. În ciuda insistențelor reprezentantului chinez, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a refuzat să voteze proiectul unei declarații care cerea “condamnarea NATO și aducerea în fața Justiției a celor care se fac vinovați pentru acest raid”. Compania Air China a trimis un avion Airbus A340, care aștepta, în această dimineață, la București, un culoar aerian liber pentru a ajunge la Belgrad, să repatrieze răniții și cadavrele celor uciși. La ora 12:00, la capela unui cimitir din Belgrad, în prezența oficialilor sârbi și chinezi, a avut loc o slujbă religioasă, în memoria celor 4.

Bombardarea Ambasadei Chinei de la Belgrad a fost cauzată de utilizarea unor hărți depășite, furnizate de CIA, care nu indicau că ambasada și-a schimbat adresa acum câțiva ani, a anunțat postul de televiziune CNN. “În mod clar, o informație eronată a generat o greșeală în stabilirea țintei. Ca urmare, procedurile pentru selectarea și validarea țintelor nu au putut corecta eroarea inițială,” au anunțat doi oficiali americani. CNN a precizat, fără a cita nici o sursă, că hărțile Belgradului furnizate de către CIA, care par a fi cele utilizate de NATO pentru a-și alege țintele atacurilor, nu indicau că adresa Ambasadei Chinei s-a schimbat acum 4 ani.

Așa cum era de așteptat, chinezii au refuzat să accepte explicația NATO. De altfel, până și o banală hartă turistică indica corect adresa ambasadei. Sun Yi Xi, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, care a ajuns încă de ieri la Belgrad, a declarat că, în mod clar, ambasada era direct vizată. “Au fost mai multe rachete, trase din direcții diferite, care au atins ambasada cu o foarte mare precizie,” a subliniat el. “Ambele cladiri, și cancelaria, și reședința, au fost atinse.” Deși Bill Clinton a adresat președintelui Jiang Zemin o telegramă de condoleanțe, acesta nu a luat-o în considerare și, în timpul unei convorbiri telefonice cu Boris Elțîn, i-a spus acestuia: “Este vorba de un act deosebit de barbar și despre o violare grosolană a suveranității chineze, care este rară în istoria diplomației.”

Cum știam adevărul, urmăream ușor amuzat acest spectacol diplomatic, care era, totodată, cutremurător prin tragismul învățămintelor amare pe care le puteam trage. Câțiva jurnaliști și-au pierdut viața, mai mulți chinezi au fost răniți și, în afară de aceste declarații sforăitoare, până acum, cea mai gravă consecință a bombardării ambasadei a fost transformarea vizitei oficiale la Beijing a cancelarului german Gerhard Schroeder, care urma să înceapă mâine, într-o simplă vizită de lucru. Din acest motiv, o grămadă de oameni de afaceri au fost lăsați acasă, iar programul vizitei a fost scurtat. Am continuat să fiu atent, în zilele următoare, la acest scandal care s-a stins ușor, pe măsură ce alte evenimente au intrat în atenția opiniei publice.

“În Kosovo nu este vorba de purificare etnică. Este un mit,” a declarat Borislav Milosevic, fratele președintelui iugoslav, care este ambasador în Rusia, într-un interviu publicat de săptămânalul american “Newsweek“. “Nu exclud, însă, că ar fi putut exista și elemente pe care nu le-am putut controla, în cadrul Poliției și al forțelor de securitate.” În legătură cu o posibilă întoarcere a refugiaților, dintre care mulți au fost deposedați de actele de identitate, Borislav Milosevic a precizat că majoritatea albanezilor din Kosovo nu avea cetățenie iugoslavă: “De câteva decenii încoace, ei soseau ilegal din Albania.”

Mă intriga foarte tare anunțul făcut aseară de Comandamentul suprem al Armatei iugoslave, despre retragerea unor unități militare din Kosovo. Îmi era dificil să aflu mai multe amănunte neoficiale, pentru că nu mai puteam să merg la Centrul militar de presă, iar Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România. Din ce mi-am dat seama, era vorba doar de o încercare a lui Slobodan Milosevic de a-și arăta disponibilitatea de a satisface solicitările comunității internaționale. Cel puțin la nivel declarativ. Însă de această dată, conflictul era mult prea serios pentru ca metoda, folosită cu succes în timpul războaielor din Croația și Bosnia, să mai dea rezultate.

Pe de altă parte, comunicatul oficial care susținea că aseară, la ora 22:00, primele unități sârbești s-au retras din Kosovo, era greu de confirmat. Chiar și sârbii au subliniat că operațiunea se desfășoară lent, din cauza podurilor distruse de bombardamente și a raidurilor aeriene. “Marele pericol este ca, în timpul retragerii, trupele să devină ținta aviației NATO,” au declarat reprezentanții de la Priștina ai Armatei și Poliției iugoslave. “O încetare a atacurilor NATO ar accelera ritmul retragerii. Aseară, două vehicule ale Armatei au fost atinse de bombe, la Decani și Dulje.”

Reprezentanții celor 15 țări ale Uniunii Europene au adoptat oficial noile sancțiuni politice și economice impuse Belgradului, interzicând în special acordarea de vize pentru președintele Slobodan Milosevic, pentru familia acestuia și pentru miniștrii și înalții oficiali iugoslavi, în total în număr de 300, potrivit unui comunicat oficial citat de AFP. “Cei 15” au confirmat, de asemenea, extinderea măsurilor de înghețare a bunurilor statului iugoslav în străinătate pentru persoanele asociate cu Milosevic și pentru intreprinderile controlate sau acționând în contul Republicii Federale Iugoslavia sau al Serbiei. Pe de altă parte, interdicția acordării de credite pentru export a fost extinsă și la sectorul privat. De asemenea, au fost interzise investițiile europene în Iugoslavia și furnizarea tuturor bunurilor și serviciilor legate de agresiunea internă. “Cei 15” au confirmat interzicerea totală a zboruruilor comerciale sau private între UE și Iugoslavia. În fine, statele membre ale UE au interzis exportul către Iugoslavia al bunurilor, serviciilor, echipamentelor și tehnologiilor ce pot ajuta la repararea pagubelor cauzate de loviturile aeriene ale NATO, precum și infrastructurilor și echipamentelor care ar permite guvernului de la Belgrad să-și continue politica de represiune în Kosovo.

Astăzi, într-un cimitir din Belgrad, a fost înmormântat cunoscutul atlet iugoslav Goran Raicevic, fost triplu campion balcanic și câștigător al mai multor ediții ale Maratonului Belgradului. Raicevic fusese înrolat în Armata iugoslavă și a fost împușcat mortal sâmbătă, la 20 de kilometri de Priștina, de un lunetist al UCK.

La 13:20, un sunet familiar ne-a umplut, din nou, urechile: sirenele alarmei aeriene. Ceva mai devreme, alarma sunase deja la Niș (11:12), Cacak (12:55), Kragujevac (13:00), iar la 13:40, a venit rândul Novi Sad-ului. La 14:27, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, un sfert de oră mai târziu, de o a doua. Imediat după aceasta, telefoanele mobile au devenit inutilizabile. M-am grăbit să transmit în țară câteva detalii despre noaptea ce trecuse și dimineața de astăzi, de teamă că vor cădea și rețelele telefonice fixe. Nu s-a întâmplat nimic și, după o vreme, reteaua GSM a fost restabilită. Între timp, Comandamentul Apărării civile anunțase că bubuiturile au fost provocate de avioane ale NATO care au spart bariera sonică la joasă altitudine. Știam că mint, pentru că deja recunoșteam cum sună o asemenea detunătură. Când eram, ca acum, la Media Center, exploziile rachetelor făceau să zdrăngăne geamurile din termopan și vibrația pământului lovit de o rachetă o simțeai în coșul pieptului. Un argument în plus a fost o explozie la Novi Sad, între cele două bubuituri de la Belgrad. De asemenea, la 15:15, Niș-ul a fost atins de două rachete. Spre deosebire de alte atacuri din timpul zilei, alarma de azi a fost lungă, fiind suspendată abia la 17:50.

Între 13:00 și 14:00, NATO a bombardat pozițiile din Kosovo ale Armatei iugoslave, din zona graniței cu Albania. Patru explozii puternice au fost observate în dreptul postului de frontieră de la Morine. Bombardamentele vizau tancurile sârbești ascunse în pădurile din regiunea Zur. De această dată, antiaeriana sârbă a ripostat, încercând să alunge avioanele inamice.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit la Vatican cu liderul moderat al albanezilor din Kosovo Ibrahim Rugova, informează AFP. Rugova i-a mulțumit Suveranului Pontif pentru eforturile sale în favoarea păcii și pentru declarația comună pe care a dat-o, împreună cu patriarhul Teoctist, cu ocazia vizitei în România. “Este necesară o fază tranzitorie de 3 ani pentru reconstrucția provinciei, după care oamenilor din Kosovo trebuie să li se acorde șansa de a se pronunța asupra viitorului țării sau să se organizeze o conferință internațională,” a mai afirmat Rugova. Întrebat de împrejurările întâlnirii sale cu Slobodan Milosevic, Rugova a explicat: “Mi-am menținut întotdeauna poziția. I-am rugat pe oamenii aceia să nu lupte împotriva întregii lumi și să accepte să salveze provincia Kosovo, Serbia, întreaga regiune.”

Revenirea lui Ibrahim Rugova în atenția opiniei publice internaționale i-a alarmat pe liderii UCK, aceștia văzându-și amenințată poziția de unici reprezentanți ai albanezilor din Kosovo. Mai ales după ce Jamie Shea a declarat că “este același Rugova dinainte de declanșarea bombardamentelor NATO, care nu a semnat nici un acord cu Milosevic și este în favoarea autonomiei provinciei și a prezenței NATO în Kosovo”. Liderii UCK s-au plâns că există o complicitate orientală și occidentală, care încurajează inițiativa lui Ibrahim Rugova, acesta fiind, în realitate, un emisar al lui Slobodan Milosevic. Bardhyl Mahmuti, care se afla la Paris, a declarat că Rugova nu are nici o misiune și nu reprezintă decât partidul său. UCK se străduia să-și creeze imaginea unei organizații care rezistă cu eroism în fața Armatei iugoslave și furnizează NATO informații despre pozițiile acesteia. Mult mai radicali, liderii UCK doreau independența provinciei Kosovo și continuau să solicite sprijin logistic și militar din partea Occidentului. Iar apariția lui Rugova, un adept al non-violenței, îi încurca foarte tare.

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să aflu un bilanț al bombardamentelor din această după-amiază. La ora 13:00, două proiectile au lovit un combinat din Novi Pazar, iar alte patru au atins aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La Raska, explozia unei rachete a avariat mai multe case, în timp ce la ora 15:00, 10 proiectile au explodat în două sate de lângă Kraljevo. Zece minute mai târziu, în timpul atacului asupra zonei industriale din Cacak, au fost ucise 4 persoane și rănite alte 12. Un puternic incendiu a mistuit 12 case, iar pe un viaduct de pe șoseaua de centură a orașului, a fost lovit un camion în care se aflau doi bărbați, grav răniți de explozie. La 15:45, au fost auzite mai multe explozii în sudul capitalei Muntenegrului, Podgorica, iar la 18:45, în timpul atacului asupra Priștinei, a fost lovit un pod al autostrăzii spre Podujevo.

În ciuda embargoului impus, luna trecută, de Uniunea Europeană și NATO, două convoaie petroliere sârbești se îndreptau luni pe Dunăre, spre Iugoslavia, a anunțat Vama bulgară. “Autoritățile bulgare au constatat încălcarea embargoului, dar nu au putut să oprească petrolierele, deoarece Convenția de navigație pe Dunăre nu autorizează controlarea vapoarelor aflate în tranzit,” a declarat Valentina Ionova, șeful vămii din portul Vidin, citată de agenția BTA. Convoaiele urmau să intre în apele teritoriale iugoslave în cursul nopții. Un alt convoi sârbesc a trecut joia trecută, aducând petrol încărcat din portul ucrainean Reni.

Seara, am reintrat în normal. Adică, alarma aeriană a sunat la 21:26 și, ceva mai târziu, au început să se audă vuietul avioanelor. O bubuitură puternică ne-a atras privirea spre Pancevo, unde a fost distrusă gara “Aerodrom”. La 23:30, înspre sud, am văzut 3 ciuperci de foc care au luminat cerul, urmate de tirurile furioase ale antiaerienei. Avioanele NATO au lovit combinatul chimic “Prva Isrka” din Baric, de la 30 de kilometri de Belgrad, unde se află cele două rezervoare cu 170 de tone de acid fluorhidric. Din fericire, proiectilele au nimerit clădirile administrative și vechile instalații, iar catastrofa de care vorbeau sârbii nu s-a mai produs. Mai târziu, aveam să aflu că, fără să mai mediatizeze aceasta, rezervoarele au fost golite și acidul transportat în altă parte.

La 22:57, rachetele au lovit încă o dată sediul Poliției din Valjevo. Exploziile au avariat serios clădirile administrative din jur și sediul Ambulanței. La 23:00, două persoane au fost rănite la Smederevo, când proiectilele NATO au căzut pe o stradă dintr-un cartier de locuințe, iar sârbii au anunțat că unul din avioanele inamice a fost atins de antiaeriană. La 23:10, mari pagube materiale au fost provocate în zona industrială a orașului Sombor, unde au fost din nou lovite instalațiile companiei “Naftagaz”. La 23:15, a fost distrus și turnul de televiziune de lângă Subotica, iar 5 minute mai târziu, 4 proiectile au lovit în plin viaductul de lângă Velika Plana, al autostrăzii Belgrad-Niș. Viaductul s-a prăbușit peste calea ferată și a distrus șinele și terasamentul. Alte două raiduri aeriene au avut ca țintă orașul Niș, la 2:55 și 3:55. Proiectilele au lovit zona industrială și încă un viaduct.

UNHCR va lansa marți, o campanie care să-i determine pe refugiații din Kosovo aflați la Kukes, în nordul Albaniei, să părăsească regiunea, unde au sosit, în ultimele zile, alte 8.000 de persoane, relatează AFP. UNHCR și autoritățile albaneze repetă de mai multe săptămâni că refugiații trebuie să părăsească orașul Kukes, situat în apropierea zonelor de luptă și copleșit de afluxul de refugiați. Circa 100.000 de oameni sunt instalați în tabere construite în apropierea și în interiorul orașului, care are mai puțin de 30.000 de locuitori. Și Macedonia trebuie să fie repede degajată de zecile de mii de refugiați din Kosovo, din cauza pericolului izbucnirii unui război civil, a declarat un reprezentant al organizației catolice de caritate Caritas, în ediția de duminică a ziarului “Frankfurter Allgemeine Zeitung“. “Taberele de refugiați au devenit un butoi cu pulbere, relațiile dintre macedoneni și albanezii din Kosovo fiind din ce în ce mai tensionate,” a afirmat Ludwig Grunwald. “Ne apropiem pe zi ce trece de un război civil.”

Între 1:00 și 2:00, mai multe bombe cu fragmentație de tip BLU-97 au fost lansate asupra satului Staro Gradsko, la 20 de kilometri vest de Priștina. Zece case au fost distruse, patru oameni uciși și trei grav răniți. Corespondentul AFP, care a ajuns la fața locului printre primii, povestea că a văzut cadavrele a doi bătrâni, îmbrăcați în pijamale, în timp ce trupul unei fetițe de 6 ani tocmai era scos de sub dărâmături. Fratele mai mic al acesteia, părinții și un vecin – toți în stare gravă – au fost duși de urgență la spitalul din Priștina. La ora 2:00, au fost distruse încă două poduri de cale ferată, la Biljanovac și Josanic, și un pod rutier la Brvenik, în regiunea Kopaonik fiind întrerupte și legăturile telefonice. Între 2:50 și 3:30, a mai fost distrus un pod, în zona satului Zitoradja. Au mai fost bombardate zonele localităților Leskovac, Kosovopolje, Priștina, Sjenica și Lipljan, iar o femeie a fost grav rănită, dupa ce un proiectil care nu a explodat a căzut peste o casă din satul Zvecka, între Obrenovac și Valjevo. La ora 6:00, la Belgrad s-a ridicat alarma aeriană.

Share

target: scandalul bombardării Ambasadei chineze continuă

by

9 mai 1999

În această dimineață, n-am mai auzit sirenele ce anunțau încheierea alarmei aeriene. Eram prea obosit după evenimentele din ultima vreme și am dormit mai mult. După ce m-am trezit, mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când am avut ocazia să ascult interviul realizat telefonic de colegii mei cu Tudor Pendiuc, primarul orașului Pitești, care făcea parte din delegația română a cărei mașină a fost avariată ieri, în drum spre Kragujevac. Acesta nu s-a aventurat să povestească exagerările sârbilor, pentru că automobilul în care se afla trecuse mai devreme peste pod și aflase, probabil, adevărul. După el, am urmat eu și am relatat ce se întâmplase.

La 14:55, o explozie puternică a zguduit centrul Belgradului. Nu a tresărit nimeni, pentru că, deja, Comandamentul Apărării civile anunțase că, la acea oră, urma să fie detonată o rachetă neexplodată rămasă în ruinele sediului General Stab. Explozia a șubrezit și mai tare clădirea și bucăți de beton s-au împrăștiat pe tot bulevardul Knez Milosa, care fusese închis pentru trecători și automobile.

“Statele Unite au clarificat unde se află sursa problemei,” a declarat Jamie Shea, referindu-se la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, informează AFP. “Nu este vorba nici de o eroare de pilotaj, nici de o eroare mecanică. Este clar că o informație greșită a cauzat o eroare în luarea ca țintă a clădirii. Procedurile de durată puse la punct pentru selecționarea și validarea obiectivelor nu au putut corecta eroarea inițială. Întrucât este de domeniul spionajului, nu vor exista, probabil, informații suplimentare. Chestiunile legate de spionaj, în timp de război, trebuie să rămână secrete.”

S-a anunțat că, azi dimineață, 6 explozii puternice au fost auzite la Priștina, unde a fost bombardată zona muntelui Goles. Lângă orașul Djakovica, avioanele NATO au lansat 20 de bombe cu fragmentație asupra pădurilor în care erau camuflate trupele Armatei iugoslave. În timpul bombardamentului, luptătorii UCK au atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo, însă au fost respinși. Posturile de televiziune sârbești au arătat imaginile separatiștilor albanezi uciși în lupte, spunând că printre ei se aflau mujahedini și mercenari straini. Cuprinși de panică la auzul bombardamentelor, refugiații albanezi din coloanele ce se îndreptau spre graniță au luat-o la fugă încotro au văzut cu ochii.

La Belgrad, a fost sărbătorită azi, cu mare pompă, Ziua Victoriei împotriva fascismului. Reprezentanții autorităților și mai mulți generali au depus coroane de flori la monumentele eroilor căzuți în luptele împotriva armatelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În toate discursurile ținute cu aceste ocazii, sârbii au subliniat că astăzi, Iugoslavia înfruntă o nouă agresiune de tip fascist, cea a NATO.

După-amiaza, în timp ce stăteam la o cafea, pe o terasă din Trg Republike, am auzit hărmălaie. Un grup de 2-300 de persoane demonstrau împotriva atacurilor NATO. Erau cetățenii chinezi aflați la Belgrad. Am mers cu ei spre ambasada bombardată, unde sârbii aduseseră flori și au aprins lumânări. Chinezii scandau lozinci pe limba lor și strigau “Serbia! Serbia!“, stârnind aplauzele trecătorilor. Polițiștii sârbi au reușit cu greu să-i oprească să nu devasteze ambasadele părăsite ale țărilor NATO.

Televiziunile sârbești au prezentat pe larg demonstrațiile de la Beijing. Acolo, la îndemnul liderilor, studenții au urcat în câteva autobuze și au fost duși în fața Ambasadei SUA. Strigau “Clinton – noul Hitler!” și “Jos imperialismul american și lacheii lui!” și aveau fețele vopsite în roșu, în memoria celor uciși în bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad. Aruncau cu tot ce le cădea în mână înspre clădire și câțiva au reușit să sară gardul, intrând în curtea misiunii diplomatice americane.

Ambasadorul american James Sasser a intrat în panică, declarând prin telefon ziariștilor că ambasada este asediată, iar el, personalul diplomatic și familiile lor sunt ostatici. Sasser era foarte speriat și se plângea că autoritățile chineze încurajează manifestațiile. Își pierduse cumpătul de tot, văzând miile de chinezi furioși care strigau “Sânge pentru sânge!“. Spre seară, demonstrațiile s-au potolit, însă cei 50 de chinezi care continuau să urle în fața intrării l-au împiedicat pe ambasador să iasă din cladire.

“China susține ferm și protejează, conform legii, toate acțiunile legale de protest față de atacul NATO, desfășurat sub conducerea Statelor Unite, asupra Ambasadei Chinei în Iugoslavia,” a afirmat vicepreședintele Hu Jintao, într-o declarație solemnă transmisă de televiziunea de stat chineză. “Sperăm că masele, luând în considerare interesele fundamentale ale națiunii și situația în ansamblu, vor desfășura aceste acțiuni în ordine și respectând legea, pentru a menține stabilitatea socială“. Hu a adăugat că autoritățile chineze îi vor proteja pe cetățenii străini aflați pe teritoriul țării.

Seara, dupa corespondența din Știrile ProTV de la 19:30, am coborât să mănânc. În barul hotelului, toți românii erau strânși în jurul unui necunoscut, pe care îl ascultau cu sufletul la gură. Mi-am tras și eu un scaun la masa lor și, după câteva cuvinte, mi-am dat seama că era unul din ziariștii care se aflau în mașina ce a însoțit convoiul din Pitești și a fost accidentată pe pod. L-am ascultat povestind, sub privirile pline de admirație ale celorlalți, cum suflul exploziei a catapultat prin aer mașina, care a căzut pe șosea, de la 30 de metri. Nu m-am putut abține și am început să râd. L-am întrerupt, întrebându-l dacă a văzut vreodată ce a mai rămas întreg dintr-un automobil care a căzut de la 30 de metri. S-a bâlbâit și a încercat să-și continue povestea.

Iritați, ceilalți m-au contrat, crezând c-aș fi invidios pe spectaculoasa aventură trăită de piteștean. Râzând în hohote, i-am spus ziaristului că primarul Tudor Pendiuc a explicat, în interviul telefonic dat la ProTV, ce s-a întâmplat de fapt. A încercat să mai spună ceva dar, când am adăugat că am văzut la televizor imaginile automobilului ce nu avea mare lucru și am dat detalii exacte despre ce s-a întâmplat, a tăcut mâlc. M-am dus să mănânc și, când m-am întors, George Roncea mi-a spus că piteșteanul a dispărut în camera lui. Nu l-am mai văzut de atunci. Avusese noroc că Mile Cărpenișan era plecat în România, altfel bășcălia ar fi fost și mai mare.

Mai târziu, la hotel a ajuns și Dragan, “scriitorul” care avea grijă de noi. Am stat cu el, cu Nelu Madjinca și cu George la povești, comentând explicațiile NATO potrivit cărora au bombardat Ambasada Chinei din cauza unei informații greșite transmisă de un agent al CIA. Nelu ne-a spus ultimul banc scos “pe piață” de sârbi, la auzul știrii. Cică CIA și-a antrenat cel mai bun agent, care a învățat perfect sârbește și și-a însușit biografia unui sârb emigrat în SUA, încercând să se infiltreze în familia acestuia din Belgrad, pentru a putea transmite informații americanilor. Ajuns la Belgrad, spionul a bătut la ușa casei unde locuia bătrâna mamă a lui Zoran, sârbul emigrat în SUA. Femeia i-a deschis și spionul a dat s-o îmbrățișeze spunându-i “Săru’ mâna, mamă! Sunt eu, Zoran și m-am întors acasă!” Deși, la cei 80 de ani ai săi, nu mai vedea bine, bătrâna i-a răspuns: “Tu nu ești Zoran al meu.” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 2 ani și m-am îmbolnăvit de pojar și m-ai îngrijit și mi-ai spus povești?” “Țin minte,” i-a răspuns bătrâna, “dar tu nu ești Zoran al meu!” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 5 ani și am căzut de pe bicicletă și mi-am rupt mâna și n-am avut curajul să-ți spun?” “Asta țin minte, băiatule, dar tu nu ești Zoran al meu.” Exasperat, spionul a mai încercat o dată: “Mamă, nu mai ții minte când am venit prima oară cu o fată acasă, când erai la piață, și te-ai întors și ne-ai prins în pielea goală?” “Țin minte și asta, dar tu nu ești Zoran al meu.” “Ba da, eu sunt Zoran!” a strigat, disperat, spionul. “Nu ești Zoran,” a răspuns, liniștită, bătrâna, “Zoran al meu nu era negru!”

Bancul, a cărui versiune o mai auzisem, suna atât de amuzant în contextul de la Belgrad, încât nu m-am putut abține să nu-l povestesc în direct, în următoarea transmisie pentru ProTV. Văzând cum ne distram, Tavi Penda a venit la masa noastră. Provocator, Dragan l-a rugat să stea nemișcat un sfert de oră, să-i facă portretul. Și sub privirile uimite ale tuturor, a schițat în creion, pe o bucată de hârtie, un portret extraordinar de reușit. Încântat că ne-a mai lăsat o dată cu gurile căscate, Dragan s-a ridicat și s-a dus în camera lui. “Mâine mi-l faci și tu pe al meu,” i-a răspuns lui Tavi, care ceruse să-și ia revanșa.

O explozie cauzată, probabil, de un tir cu racheta, s-a produs în această seară în apropierea aerodromului de la Kumanovo (regiune cu majoritate sârbă din nord-estul Macedoniei), unde este staționată o parte a contingentului francez. Potrivit militarilor care au asistat la această scenă, proiectilul a fost tras la ora 20:15, de la circa 300 de metri, în direcția aerodromului și a explodat înainte de a atinge incinta, fără a face victime, a precizat pentru AFP, locotenent-colonelul Charles de Kersabiec, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. Această explozie survine după un sfârșit de săptămână tensionat, de multe ori fiind aruncate pietre împotriva vehiculelor franceze din cadrul NATO.

Noaptea ce a urmat a fost plină de ciudățenii. În primul rând, pentru prima dată de la începutul războiului, după 47 de zile de bombardamente, la Belgrad nici măcar nu a fost dată alarma aeriană. În al doilea rând, posturile de radio și televiziune au transmis un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei iugoslave, care anunța retragerea unor unități din provincia Kosovo. “Dat fiind că operațiunile împotriva așa-zisei UCK sunt încheiate, Comandamentul Suprem a ordonat retragerea din Kosovo a unei părți a unităților militare și de Poliție,” se spunea în comunicat. “Această decizie a intrat în vigoare începând cu 9 mai, ora 22:00.” Comunicatul confirma informațiile neoficiale pe care le aveam deja, potrivit cărora sârbii au curățat Kosovo de luptătorii separatiști, trimițând acasă, alături de militari, și o parte a trupelor speciale, care au cercetat tufiș cu tufiș întreaga provincie. Oricum, știrea nu i-a impresionat prea tare pe oficialii NATO, care au declarat că doresc dovezi concrete ale retragerii și, pentru a scăpa de bombardamente, sârbii mai au de îndeplinit o serie de condiții.

Și în restul țării a fost liniște. Alarma aeriană a sunat doar la Niș, Cacak și Kraljevo și numai primul oraș a fost bombardat. În jurul orei 1:35, în zona de nord-vest a Niș-ului, unde se afla aeroportul, a fost auzită o explozie, urmată, 15 minute mai târziu, de alte două. Înainte de a merge la culcare, Boban, tânărul care avea grijă de buticul din hotel, m-a chemat la masa lui, unde stătea împreună cu încă cineva. Era un prieten de-al lui, care locuia chiar la Nis și venise câteva zile la Belgrad. “Voi, belgrădenii, sunteți niște oameni fericiți! Vă bombardează americanii,” ne-a spus acesta. Stupefiați, l-am rugat să ne explice de ce. “Păi, la Niș, e vai și amar de noi, că ne bombardează piloții turci din NATO. De o săptămână se chinuie să distrugă podul din centrul orașului și nu-l nimeresc. Au prăpădit toate casele din jur, inclusiv Consulatul Greciei, dar podul tot nu l-au distrus. Câteodată, ne vine să-l aruncăm noi în aer, numai să ne lase, dracului, în pace!” Era plin de năduf.

Generalul Klaus Naumann, fostul președinte al Comitetului Militar al NATO, a prezentat un bilanț critic al atacurilor aliate împotriva Iugoslaviei, într-un “raport confidențial” citat de ediția de astăzi a cotidianului grecesc “To Vima“, publicație apropiată guvernului de la Atena. Generalul a subliniat că NATO “nu și-a atins obiectivul inițial de a-l obliga pe Slobodan Milosevic să accepte exigențele internaționale și de a împiedica Iugoslavia să ducă o politică de epurare etnică“. Naumann a precizat, totuși, că NATO “s-a impus clar și continuă să dețină avantajul militar, reușind să slăbească posibilitățile lui Milosevic de a efectua operațiuni militare”.

Comentând detaliat rezultatele militare, Naumann aprecia că “sistemul de apărare antiaeriană al Iugoslaviei a suferit avarii mari“, în timp ce distrugerea căilor de comunicație și a industriei petroliere a “redus într-o măsură importantă mobilitatea forțelor iugoslave în Kosovo și a afectat serios suplețea strategică a Iugoslaviei”. În Kosovo, “unitățile armatei și ale forțelor speciale de Poliție au suferit pierderi ușoare și medii, dar NATO a reușit – în mare – să împiedice Iugoslavia să distrugă UCK și să își finalizeze operațiunile de purificare etnică”.

Înainte de a merge la culcare, am ascultat la radio un comentariu al agenției France Presse, care anunța că activitățile UNHCR în Kosovo sunt amenințate de o criză financiară majoră, deoarece guvernele occidentale nu au oferit banii promiși. “Guvernele care nu ne-au furnizat fonduri sunt primele care ne critică,” explica Dennis McNamara, reprezentantul în regiune al UNHCR. “Există aici o ambiguitate care nu este acceptabilă și care ne face viața extrem de dificilă. Suntem extrem de deceptionați de răspunsul guvernelor donatoare, dintre care cele mai importante nu au contribuit la bugetul operațiunii de salvare a refugiaților, estimat la 143 de milioane de dolari pentru 3 luni.” Într-adevăr, în timp ce numai donatorii particulari italieni au adunat 8,5 milioane de dolari, Marea Britanie nu a oferit decât 809.000, Franța – 818.000, iar Italia – 816.000. Și aceasta, în condițiile în care o zi de bombardamente costă peste 1 miliard de dolari.

M-am dus la culcare, însă am avut un somn agitat. După atâtea zile și nopți de bombardamente, liniștea mi se părea suspectă, neprevestind nimic bun. Am visat că eram în plin bombardament și, împreună cu Mile, fugeam pe străzile unui Belgrad în ruine, urmăriți de tirurile furibunde ale unui elicopter Apache.

Slobodan Milosevic nu va fi împiedicat să vină să se stabilească în Africa de Sud, dacă va decide să-și părăsească țara, a afirmat Nelson Mandela, citat de AFP. “Ceea ce condamnăm noi sunt actele sale,” a amintit Mandela, referindu-se la acuzațiile aduse forțelor de securitate iugoslave și milițiilor paramilitare sârbe care acționează în Kosovo. Ziarul “The Times” a publicat, în numărul de duminică, informații potrivit cărora Milosevic ar fi transferat în secret cea mai mare parte a averilor familiei sale în Africa de Sud, prin intermediari din Cipru, Israel și Grecia, iar el ar intenționa să ceară azil în această țară.

Share