target: din eroare, NATO bombardează buncărele Armatei albaneze

1 iunie 1999

Când ne-am trezit, m-am amuzat teribil de iritarea lui Mile, când a văzut că nu avem apă deloc. I-am explicat ritualul folosirii sticlelor cu apa de rezervă, avertizându-l că trebuie să facem economie și să avem grijă să le umplem tot timpul. Vărul lui, care locuia în camera vecină, a venit să ne ceară o sticlă cu apă, să se spele și el. Am coborât apoi, să bem o cafea, făcută de Nelu pe plita din bucătărie, și am plecat la treabă. Eu mă hotărâsem să trec pe la Ambasada României, să mai stau de vorbă cu Traian Borșan. Nici Mile, nici Eugen Mihăescu n-au vrut să mă însoțească. Domnul Mihăescu avea o profundă aversiune față de membrii corpului nostru diplomatic, proști și lipsiți de profesionalism, așa că m-am dus singur.

Traian Borșan s-a bucurat mult că l-am vizitat și m-a invitat să bem o bere pe o terasă. I-am povestit că s-a întors Mile, că a venit Eugen Mihăescu și a promis că, într-o seară, ne va face o vizită la hotel. La ambasadă nu se schimbase nimic, iar veștile din țară erau destul de puține. Nici diplomații acreditați la Belgrad nu știau prea multe despre intențiile președintelui Milosevic și perspectivele încheierii războiului. Borșan mi-a spus că, dacă situația continuă să se agraveze, personalul ambasadei noastre va fi retras, însă ne va avertiza din timp, ca să plecăm și noi acasă. Și, ca de obicei, m-a rugat să fim prudenți și să lăsăm eroismele deoparte, pentru că nu avea sens să pățim ceva în acest război.

NATO nu dispune de informații în legătură cu o eventuală eroare de bombardare comisă în raidul asupra localității Novi Pazar. Alianța a recunoscut că o bombă programată să lovească o țintă militară a deviat de la traiectoria sa luni seară, la Novi Pazar, informează AFP. “Cinci bombe și-au atins obiectivul, însă una a deviat și a căzut asupra unei zone rezidențiale,” a admis Jamie Shea. NATO a mai recunoscut că forțele sale aeriene, care aveau misiunea de a ataca trupele sârbe concentrate în Kosovo, în apropiere de muntele Pastrik de lângă granița cu Albania, au lansat bombe pe teritoriul albanez, fără a provoca victime. “Știm că un număr de bombe a căzut, din cauza unei neglijențe, de cealaltă parte a frontierei, dar din fericire, nu a fost nimeni rănit sau ucis,” a precizat Jamie Shea.

Asigurându-l că vom avea grijă, m-am despărțit de Traian Borșan și m-am dus la Media Center. Aici, știrile despre bombardamentele de astăzi din Kosovo se aglomeraseră. Încă din zori, pe o distanță de 15 kilometri, între Prizren și Djakovica, unitățile sârbe fuseseră atacate de 2-3.000 de luptători UCK, ajutați, conform afirmațiilor oficialilor militari, de albanezi și membri ai forțelor speciale ale NATO. Atacurile erau sprijinite de aviația Alianței, care a bombardat puternic regiunea. Forțele UCK au ocupat poziții pe muntele Pastrik, însă nu reușeau să mai înainteze și îi bombardau pe militarii sârbi cu mortierele și tunurile de calibrul 75 de mm. În același timp, se dădeau lupte și în sectorul Djakovica, iar NATO anunțase că UCK a obținut câteva succese în zona de nord, în sectorul Batusa. Ceva mai târziu, Armata și Poliția iugoslave au intervenit în jurul localității Srbica, din regiunea Drenica, alungându-i pe separatiștii albanezi. Sârbii spuneau că ar fi ucis câteva sute de teroriști UCK, adăugând că se dădeau lupte și în triunghiul format de localitățile Malisevo, Orahovac și Suva Reka. Pretindeau și că ar fi doborât un avion de tip A-10 și un avion-spion fără pilot. Aparatul A-10 a fost lovit deasupra provinciei Kosovo și s-a prăbușit în Macedonia, când pilotul încerca să aterizeze de urgență pe aeroportul Petrovac, care a fost imediat închis traficului aerian.

Eroarea de azi-noapte, când avioanele NATO bombardaseră o linie de buncăre din Albania, la 500 de metri de granița cu provincia Kosovo, s-a repetat. La prânz, când mai mulți ziariști au însoțit o echipă a militarilor și vameșilor albanezi, care s-a dus să constate pagubele provocate de bombe, raidurile s-au reluat. În ultima clipă, au reușit să se adăpostească într-un buncăr și au avut noroc, fiindcă 4 dintre ele au fost complet distruse. Când atacul s-a încheiat, întreaga zonă era plină de cratere cu diametrul de 3 metri și fragmente de obuze, pe care se putea citi “For use on MK-82“. Un soldat albanez a povestit jurnaliștilor că vameșii din punctul de frontieră Morina s-au ascuns în ultima clipă în buncăre, din cauza intensificării tirurilor artileriei sârbe, ale cărei obuze i-au făcut pe locuitorii satelor din zonă să se refugieze la Kukes.

NATO a recunoscut că a lansat proiectile asupra unui buncăr din Albania, nu departe de frontiera cu Iugoslavia și a declarat că această acțiune “nu a fost intenționată”, a afirmat la Bruxelles un purtător de cuvânt al Alianței. Acesta nu a putut preciza dacă a fost vorba de rachete sau de bombe. “Un buncăr albanez a fost distrus, dar nu s-au înregistrat victime. Bineînțeles, această acțiune nu a fost intenționată.”

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave,  a anunțat astăzi că pierderile suferite de militarii aflați în Kosovo sunt minime. Nu prea îmi venea să-l cred, pentru că ritmul în care era bombardată provincia și insistența cu care avioanele NATO se concentrau asupra regiunilor în care se presupunea că s-ar afla unitățile iugoslave erau de-a dreptul îngrozitoare. Generalul Pavkovic pretindea că mai puțin de 1 % din cei 180.000 de oameni pe care îi are în subordine ar fi fost răniți. “NATO a reușit să distrugă bunurile noastre economice, instalațiile armatei, cazarmele, poligoanele și depozitele,” a recunoscut el. “Ne-am desfășurat la timp unitățile pe teren și i-am ocrotit la maximum pe oamenii noștri, acesta fiind chiar obiectivul nostru strategic.”

Știam că, alături de militarii sârbi din Kosovo, se află și un număr mic de voluntari din fostele țări sovietice. Voluntarii veneau din Rusia, Belarus și Ukraina. Un coleg de la agenția iugoslavă de presă Beta mi-a povestit că a stat de vorbă cu unul dintre aceștia, pe nume David. Avea 26 de ani și îi povestise că a luptat 2 ani în Armata rusă, după care a emigrat în Israel, luptând împotriva arabilor și libanezilor. “Vor pierde acest război împotriva voastră,” îi spunea David reporterului de la Beta. “Sârbii vor câștiga războiul pentru că își apără țara și poporul. Nimeni nu a reușit vreodată să învingă vreun popor. Nici americanii în Vietnam, nici rușii în Afghanistan.” David era echipat în uniformă de camuflaj și, în afară de baionetă și câteva grenade, nu-și lăsa nici o clipă din mână Kalașnikovul, despre care spunea că e cea mai bună armă din lume.

Luptase deja împotriva separatiștilor UCK. “Eram la câțiva metri de ei,” povestea David. “Aveau uniforme noi și se purtau ca niște soldați profesioniști, nu ca niște săteni cărora le-ai împărțit niște arme. Dar nu sunt prea curajoși, mai ales dacă nu sunt mai mulți laolaltă. Printre ei erau și arabi. Știu cum arată, am luptat împotriva lor, în Armata israeliană, care e cea mai bună din lume în intervențiile împotriva gherilelor de acest tip.” Auzind povestea lui David, m-am gândit și la cei 76 de voluntari români, despre care știam că se afla în Kosovo, și le-am ținut pumnii.

În timp ce mă pregăteam să transmit ultimele știri pentru Mediafax, m-a sunat Mile și mi-a citit un comunicat al Forțelor armate iugoslave, care anunțau că aseară, “în timp ce efectua o misiune de inspecție în prima linie a frontului, generalul Ljubisa Velickovic, adjunctul Statului Major al Aviației și apărării antiaeriene iugoslave, a fost ucis, în urma unui bombardament NATO”. În vârstă de 53 de ani, generalul ocupase funcția de șef al Statului Major până în noiembrie 1993, când a fost înlocuit de Slobodan Milosevic cu generalul Spasoje Smiljanic. Împreună cu alți politicieni și militari, Velickovic a fost destituit pentru că s-a opus acordului privind provincia Kosovo, convenit între președintele iugoslav și emisarul american Richard Holbrooke.

Cu ajutorul cunoștințelor pe care ni le făcusem printre militarii sârbi din Belgrad, am aflat că, în realitate, generalul Velickovic și-a pierdut viața lângă Belgrad. Într-adevăr, în timpul unei inspecții. Venise să-i vadă în acțiune pe militarii de la o stație radar, camuflată foarte bine într-o pădure. Atacul aviației NATO începuse și sârbii își țineau radarele închise. Ca să nu fie depistate de inamic, puteau să le folosească doar intervale extrem de scurte, sub 1 minut. Generalul a vrut să identifice poziția unor avioane care bombardau Belgradul și a cerut servantului să pornească radarul. Velickovic era foarte iubit de militari, care știau că, în ciuda gradului și a funcției sale, nu a ezitat, după 24 martie, să se ridice de la sol și să intre în luptă cu avioanele NATO, la bordul unui MiG-29, așa că nimeni nu i-ar fi refuzat dorința. Fatală, de această dată. Piloții NATO lansaseră mai multe rachete anti-radar și una dintre ele a recepționat semnalul aparatului lângă care se afla generalul.

Europa își pierde independența și devine un protectorat al Statelor Unite,” a afirmat generalul Leonid Ivașov, responsabil cu relațiile internaționale din Ministerul rus al Apărării, într-un discurs susținut în fața atașaților militari acreditați la Moscova. “Puține state din Europa sunt capabile să ducă o politică independentă în raport cu SUA,” a explicat Ivașov. “NATO a devenit structura armată a Departamentului de stat american. Toate țările membre NATO, în afară de Marea Britanie și Franța, care participă activ la bombardamente, au înțeles acest lucru și cer acum o soluție politică, însă nu sunt ascultate. Ca răspuns la dictatul impus de NATO, Rusia se pregătește să-și întărească potențialul militar și pe cel al aliaților săi.”

L-am ajutat și astăzi pe Eugen Mihăescu să-și transmită micul eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “… de croazieră” și avea subtitlul “Bilet însăilat cu ață albă”. Noului meu prieten începea să-i placă acest joc cu cuvintele și o făcea cu o ușurință și un talent pe care le invidiam.

“Plouă torențial la Belgrad, bubuituri puternice de Sfântul Ilie, care își biciuiește caii de foc ai faitonului său. Lacrimile ploii șiroiesc pe geam, ca niște cuvinte care își caută sintaxa. Uite, cuvintele au parfumul lor! Sunt și colorate, sonoritatea lor e muzicală. I-auzi: “croazieră”! Ce frumos sună! Ce atmosferă aduce, odată cu briza dulce și un apus de soare – șerbet de trandafiri roz-bombon. Aaa! Rachetă de croazieră! E altceva! Șuieratul ei laș, venind de aiurea, amintește de desumflarea rapidă a unui cauciuc de camion, mare cât “O” din NATO. Bum baritonal, surd. Punct după racheta de croazieră. Și, deodată, aseară, pe la zece, de pe televizor Studioul B dispare. Tocmai când mă bucuram să cred că acest popor nobil, sârb, are și el intelectualii elitiști ai lui, ca orice popor care se respectă, ca orice pădure cu uscăturile ei. De ce să avem numai noi faliții noștri? Iată că îi au și ei pe ai lor. Unul, Zoran Djindjic, este în Germania, unde, departe de rachetele de croazieră, vorbește la telefon cu lideri zonali, marginali, provinciali, pentru că se plictisește singur. Altul, aici, Draskovic, a început să bată câmpii. Ce păcat! Ce mult corupe puterea și cum fantasmează el să o posede, siluind un popor pe la spate. Ca un făcut, cum vă spuneam, “croaziera” i-a întrerupt campania electorală de la Studio B. Nu mai era curent. Se bombardau centralele electrice. La lumina lumânărilor, în ochii unui popor licărea ceva ciudat. Să fie ura, speranța sau resemnarea? “Trecutul nostru este un coșmar, prezentul – insuportabil, noroc că nu avem viitor.” Se potrivește și la noi. Aud că, acasă, unii, Draskovic-ii noștri (cărora li se potrivește de minune vorba românului “Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!”), pentru că micuțul șoricel Wesley Clark n-a venit, plimbă și ei, dacă nu pe boier, măcar o delegație de arendași. Bravos, națiune! cum zicea nenea Iancu.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 1 iunie 1999.

vuk draskovic

Inainte de a pleca de la Media Center, Eugen Mihăescu m-a întrebat despre soarta grupului de jurnaliști care fusese victima atacului aerian de duminică după-amiaza, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica. Îl cunoștea pe Daniel Fischer, filosoful francez care se afla printre ei. L-am liniștit. Erau în regulă și se aflau, pentru recuperare, la hotelul “Breza de pe muntele Brezovica, unde au povestit ce li s-a întâmplat. Daniel Fischer, care fusese rănit la ambele mâini și picioare în timpul bombardamentului, a declarat că atacul a fost “un act barbar și criminal, deoarece coloana de jurnaliști era perfect vizibilă din avion. Premierii Marii Britanii, al Italiei și al Franței trebuie să afle că niște cetățeni ai acestor țări puteau fi omorâți de avioanele lor”. Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a dezvinovățit, pretextând că ținta atacului a fost un tunel de pe șoseaua pe care circulau cele două mașini și că militarii sârbi trebuiau să-i avertizeze pe jurnaliști că zona este periculoasă. “Desigur că nu putem garanta securitatea jurnaliștilor și civililor din Kosovo,” a explicat, senin, Jamie Shea.

“În momentul atacului, nu aveam unde să ne adăpostim,” povestea Eve-Ann Prentice, corespondenta ziarului londonez “The Times“, care a fost, și ea, ușor rănită în atac. “Când a căzut a doua bombă, am crezut că am murit. După 20 de minute, doi soldați sârbi m-au ridicat de jos și mi-au scuturat pământul din păr și de pe haine. Unul din ei m-a strâns la piept, ca un tată, și m-a liniștit. Ne-au dus într-un sat, unde sârbii și albanezii ne-au adus scaune să ședem și pahare cu suc rece. Apoi, ne-au dus la o bază militară, unde am fost tratați regește și consultați de un medic militar, care ne-a oblojit rănile.”

În Europa Occidentală există o rețea albaneză de tip mafiot, care alimentează conturile UCK cu fonduri obținute din activități de trafic de stupefiante sau prostituție, au declarat la Bruxelles, oficiali din cadrul Alianței Nord-Atlantice, sub protecția anonimatului. Aceștia adaugă că și autoritățile albaneze sprijină activitatea UCK, această organizație căutând să apropie interesele NATO de cele proprii. Oficialii NATO au recunoscut, pe de altă parte, că o parte din informațiile difuzate în presa internațională referitoare la masacrele din Kosovo au fost “distorsionate sau exagerate“. Sursele citate au mai precizat că relațiile dintre Rusia și NATO nu au fost întrerupte în totalitate, în ciuda reacției vehemente a autorităților de la Moscova, la începutul operațiunilor Alianței în Iugoslavia.

La 18:05, au sunat sirenele alarmei aeriene, dar Belgradul nu a fost atacat. Alarma a fost ridicată la ora 19:00, chiar în timp ce eu eram în direct la Știrile ProTV și povesteam ce s-a întâmplat astăzi în Iugoslavia. A fost singura dată când am avut norocul ca vorbele mele să fie însoțite de sirenele alarmei și m-am bucurat foarte mult, pentru că efectul a fost impresionant. Andreea Esca m-a întrebat ce se aude și am avut ocazia să-i amintesc, făcând ușor pe grozavul, cât de mult ne-am obișnuit cu sirenele, la fel ca restul locuitorilor Iugoslaviei. Nu i-am povestit și de sentimentul de panică pe care îl evitasem cu greu, când rămăsesem singur la Belgrad și priveam de pe acoperiș raidurile aeriene. Văzusem atâtea în acest război și mă temeam ca nu cumva un pilot tembel să lanseze asupra cartierului nostru vreo bombă cu fragmentație, pentru că aș fi fost țintă sigură. Când s-au întors ceilalți, nu mi-au mai trecut prin cap astfel de gânduri negre.

E lesne de înțeles din ce motive ne-am isterizat astăzi, văzând că Armata iugoslavă instalase un post de observație sau ceva similar lângă noi. Hotelul “Toplice era așezat pe una din laturile unui careu de clădiri și, pe latura perpendiculară, lângă colț, apăruseră de câteva zile niște mașini cu însemnele “VJ” (de la “Vojska Jugoslavije“, adică Armata Iugoslaviei), din care au fost descărcate niște lăzi voluminoase. Iar astăzi, când ne-am întors la hotel, am observat că intrarea în clădirea de lângă noi era păzită de doi soldați în uniformă. Ne-am dus glonț la Nelu și i-am spus că noi nu mai stăm o clipă aici, pentru că știam de ce a fost bombardat hotelul “Jugoslavija: cineva informase comandamentul NATO că a observat mașini militare și ofițeri sârbi intrând în hotel. Nelu s-a făcut alb ca varul și a pus mâna pe telefon, sunând undeva. Cred că vorbea cu un ofițer important, însă aproape urla și îi spunea să ordone idioților să dispară imediat. L-am lăsat gesticulând, dar am fost uimiți de efectul convorbirii sale. Ceva mai târziu, când am ieșit în oraș să mâncăm, și soldații, și mașinile dispăruseră. Obiectivul nu fusese desființat, însă era păzit de niște tineri solizi, îmbrăcați în blugi și tricouri, peste care aveau niște veste care le acopereau pistoalele.

La 20:30, după ce a sunat din nou alarma, s-a luat curentul în zona noastră. Nu era vorba de încă o avarie, ci ne venise rândul la întreruperi. Nu ne mai mira nimic, de când și orarul autobuzelor care asigurau transportul în comun a fost limitat la 3 intervale: 6:00-8:30, 13:00-17:00 și 18:00-22:00. Oricum, știam că noi eram privilegiați, iar cel mai rău o duceau locuitorii cartierului Novi Beograd. Ca să nu mai vorbim de rezerva de apă a orașului, care mă deranja mai tare decât lipsa curentului, rezervă care urcase astăzi abia până la 15 % din capacitatea normală.

Ne-am dus din nou la “Tri sesira” să mâncăm. Ne-am întâlnit cu echipa de la RTL care filmase duminică seara viața de noapte și Dobrivoi i-a invitat la masa noastră. Lăutarii ne-au cântat muzică sârbească, încercând să acopere bubuiturile pe care le-am auzit până la 21:33. Când ne-am întors la hotel, ne-am oprit pe terasa barului unor muntenegreni, care se obișnuiseră cu noi și chiar ne învățaseră tabieturile. Ne plăcea pe mica terasă, așezată peste drum de parcul din fața Universității, așa că am băut o cafea acolo. La 22:46, am auzit o bubuitură puternică și, deși nici un client de pe terasă nu a tresărit, ne-am hotărât să plătim și să urcăm pe acoperișul hotelului nostru. Veneau…

Întâi au bombardat zona muntelui Fruska Gora. Se vedeau exploziile, am numărat vreo 5. Vizau din nou releul de televiziune de la Iriski Venac. Alte două proiectile au explodat lângă Ruma, unde au fost întrerupte emisiile pe unde ultrascurte ale posturilor de radio.  La 23:10, o explozie apropiată ne-a făcut să tresărim şi, imediat, a izbucnit un incendiu înspre Pancevo. Bomba explodase la 250 de metri de benzinăria “Lady”, din nord-vestul oraşului, situată lângă Mali Rit, un sat de ţigani. Un om a fost rănit de explozia care făcuse un crater imens. Au urmat câteva explozii dinspre Ostruznica şi aeroportul Batajnica. 

Între timp, am aflat ce se întâmplase la 21:30, când auzisem bubuituri în jurul Belgradului. Piloții avioanelor lansaseră 4 proiectile în cartierul Lipovica și unul asupra aeroportului Batajnica. După ce au bombardat câteva obiective militare din nord-vestul Belgradului, despre care sârbii nu au dat detalii, au trecut peste oraș si au bombardat Obrenovac-ul. Din ce anunța un post de radio, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion, pilotul care s-a catapultat fiind căutat în zona satului Drazevac. Atacurile au fost mai slabe și în Kosovo. La 1:30, cinci proiectile au explodat la Priștina, pe lângă cazarma “Kosovski junaci”, evacuată de mult. La 1:55, a fost bombardată încă o dată ferma de la Dobricevo, de lângă Cuprija, unde, seara, erau adăpostiți pentru câteva ore militarii sârbi. Ultimul raid pe care mi l-am notat a împrăștiat bombe asupra orașelor Kursumlija, Priștina și Podujevo.

Inculparea lui Milosevic de TPI survine acum pentru că cele două luni de atacuri ale NATO nu au dat rezultatele așteptate, adică nu l-au forțat să părăsească scena,” a declarat președintele croat Franjo Tudjman, într-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa“. “Bombele consolidează, în felul lor, puterea cercurilor extremiste și a lui Milosevic. Motivele recentelor evenimente de pe teritoriul fostei Iugoslavii trebuie căutate în problemele nerezolvate ale moștenirii istorice, ca extinderea Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, conflictele dintre Europa Occidentală și Rusia.” Președintele croat nu exclude o împărțire a provinciei Kosovo, însă în ceea ce privește o eventuală independență, Tudjman considera că trebuie să se țină cont și de albanezii expulzați, dar și de faptul că “provincia Kosovo este leagănul poporului sârb“.

Am coborât destul de furioși de pe acoperiș. În curtea clădirii vecine, unde observasem militarii sârbi, cât a fost întrerupt curentul, a huruit încontinuu motorul unui generator electric pe motorină, care alimenta aparatura pe care o instalaseră acolo. Jos în bar, i-am găsit pe Nelu și pe Dragan, “scriitorul”. Le-am povestit despre generator și Dragan ne-a asigurat că va avea grijă să nu mai existe nici un indiciu al militarilor instalați lângă noi. Dragan îl intrebase pe Nelu despre Eugen Mihăescu, însă acesta l-a liniștit, spunându-i că este “de-al nostru”. Ca să ne mai descrețească frunțile, “scriitorul” ne-a întrebat dacă am auzit povestea despre care vorbea tot orașul. Cică la Smederevo, ar fi murit o bătrână, ai cărei copii erau emigrați în Elveția. Au depus-o la capelă, au venit și copiii la înmormântare și, la un moment dat, în timpul slujbei, bătrâna s-a ridicat din coșciug, s-a uitat în jur și a spus: “Războiul se va termina în 6 iunie, iar în 21 iunie, Bill Clinton va fi asasinat în timpul unei vizite în Slovenia.” După care s-a lăsat pe spate și a închis, definitiv, ochii. 🙂

Povestea pare o fantasmagorie hilară, însă era pe buzele tuturor. Speculând tendința sârbilor de a crede în tot felul de istorii paranormale, cred că serviciile secrete iugoslave au lansat-o, pentru a pregăti terenul viitorului acord de pace. Nu a fost singura poveste de acest gen lansată în ultima vreme. Dar aceasta m-a amuzat atât de tare, încât nu am rezistat să nu o povestesc în direct la ProTV, într-una din intervențiile mele din serile următoare. Am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare, pentru că știam că negocierile de pace sunt pe cale să se încheie și – mai ales – știam că Bill Clinton urma să viziteze, în perioada următoare, unitățile americane din Macedonia și Albania. Și nu era exclus un atentat asupra președintelui american, chiar dacă baba de la Smederevo a prezis că asasinatul se va petrece în Slovenia.

În timpul discuției cu Dragan, Mile ne-a povestit că s-a întâlnit după-amiază, la Centrul militar de presă, cu Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, care l-a rugat să-i transmită lui Raico Cornea, un timișorean care lucra pentru TVR, să nu încerce să mai intre în Iugoslavia în timpul războiului, pentru că riscă să aibe mari probleme. Sârbii erau indignați că Raico, după ce că își terminase facultatea la Belgrad, ca bursier al statului iugoslav, acum s-a dus în Albania și Macedonia, împreună cu Cristina Liberis, și a transmis pentru TVR reportaje în care țineau partea refugiaților albanezi. E adevărat că Raico fusese folosit acolo ca translator, dar în ochii sârbilor era considerat un trădător. Când Dragan ne-a sfătuit să luam avertismentul în serios, l-am sunat pe Raico și i-am transmis totul.

Românii implicați în micul trafic de frontieră cu Serbia au reușit să-i scoată de pe piața locală pe concurenții lor bulgari, susține cotidianul “24 Casa“. Spre deosebire de aceștia, cetățenii români pot pătrunde fără probleme în Serbia, unde vând benzina la prețuri mai mici decât concurența. Până de curând, traficanții bulgari vindeau în Serbia litrul de benzină cu 1,8-2 mărci germane, însă după apariția concurenței românești, au fost nevoiți să reducă prețul până la 1-1,3 mărci. Autoritățile bulgare au luat măsuri de evitare a contrabandei cu combustibil la granița cu Iugoslavia și au limitat accesul persoanelor implicate în micul trafic de frontieră. Cetățenii bulgari trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru a li se permite să călătorească în Serbia și sunt supuși unui control vamal amănunțit.

Oricum, era tot mai evident că ne apropiem de sfârșitul războiului. Astăzi, Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, l-a informat pe omologul său german Joschka Fischer, a cărui țară deține în prezent președinția UE, că Iugoslavia acceptă principiile G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. În scrisoarea sa, Jovanovic a precizat că regimul de la Belgrad este de acord chiar cu prezența unei forțe internaționale de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU și fără militari din țările NATO, însă condiția indispensabilă pentru orice negociere de pace este încetarea bombardamentelor. Știam că urmau noi discuții la Bonn, între Cernomîrdin, Martti Ahtisaari și reprezentanții NATO, așa că așteptam soluția finală.

Înainte de a adormi, m-am distrat cu Mile, amintindu-ne de circul pe care îl făcuse astăzi Arkan. Liderul paramilitar sârb a apărut în public tuns scurt, declarând sus și tare că se pregătește să plece la luptă în Kosovo, dacă NATO va declanșa invazia terestră. “Am să vând chiar eu sacii de plastic de care veți avea nevoie pentru a vă transporta soldații acasă,” se îmbățoșa el, urmărit cu sufletul la gură de jurnaliștii occidentali. “O să-mi meargă tare bine afacerile.” Noi continuam să ne crucim cum de îi dau atâta atenție ziariștii străini și nu-și dau seama că vremea lui a apus și din gloria de odinioară n-a mai rămas decât o legendă. Probabil pentru că sfida în gura mare Tribunalul Penal Internațional, anunțând că nu dă doi bani pe acuzațiile pe care i le aduce. “Nu suntem sălbatici, nu suntem naziști și nu ucidem oameni,” spunea el, după care adăuga, spre groaza asistenței: “Cine spune că sârbii au violat femeile albaneze din Kosovo minte cu nerușinare. Sârbii nu violează țigănci. Nu vedeți ce femei frumoase avem noi?” Am adormit zâmbind și am ignorat sirenele care anunțau, la 6:27, încetarea alarmei. Colegii mei nu doreau nici de această dată corespondență de la Belgrad în emisiunea de dimineață de la ProTV.

Economia bulgară a suferit pierderi în valoare de 70,9 milioane de dolari, în urma războiului din Iugoslavia, a anunțat agenția BTA. Numai de săptămâna trecută, pierderile au crescut cu 9,09 milioane de dolari, potrivit comunicatului unui grup de lucru interministerial. Pierderile directe declarate de societățile bulgare se ridică la 23,16 milioane de dolari, iar cele ale intreprinderilor agricole la 1,6 milioane. Numai pierderile din sectorul transporturilor ating cifra de 31,03 milioane de dolari.

Share

target: Mile Cărpenișan se întoarce la Belgrad!

30 mai 1999

Astăzi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred că era prima oară când se dădea alarma așa devreme. Nu eram prea îngrijorat, pentru că nu credeam să înceapă vreun atac, însă la 9:20, am sărit din pat, pentru că afară se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că au început să se audă bubuituri. Nu vedeam nimic, iar din cauza soarelui puternic și a cerului senin, îmi lăcrimau ochii. Exploziile păreau să vină din partea de sud a orașului. Când am început să mă mai obișnuiesc cu lumina, am observat o imensă dâră de fum albicios ridicându-se dinspre cartierul Vidikovac. O rachetă lovise un centru comercial în care, din fericire, la acea oră nu se afla încă nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum și comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica și Miljakovac. Alte 3 au explodat lângă Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdrăngănitul scării metalice cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului, dar m-am liniștit imediat: era Eugen Mihăescu. Am privit împreună fumul exploziilor și, la 10:02, după ce s-a dat semnalul încetării alarmei aeriene, am coborât. Am hotărât să ne întâlnim peste o jumătate de oră, în holul hotelului.

Eugen Mihăescu m-a întrebat dacă nu vreau să trecem pe la biserică. Era duminică dimineața. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastră. Înăuntru era o atmosferă stranie. Uitasem că astăzi erau Rusaliile și, conform obiceiului, pardoseala era acoperită cu fân proaspăt cosit. În timpul slujbei, oamenii se aplecau și culegeau fire de iarbă de pe jos, împletindu-le în coronițe. I-am imitat și păstrez și astăzi coronița pe care am împletit-o atunci. Nu am stat până la finalul slujbei și am aprins câteva lumânări pentru morții noștri și pentru cei dragi aflați în viață. Când am ieșit din biserică, am auzit detunătura unui avion care a spart bariera sonică foarte aproape. La 12:28, alarma era anunțată din nou. Nu a ținut decât până la 13:37 și, de această dată, atacurile ne-au ocolit.

În schimb, au fost bombardate orașe apropiate. Lângă Obrenovac, a fost lovit emițătorul radio și stația de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au țintit un sat de lângă Kragujevac și a fost din nou bombardată flota de război iugoslavă din golful Kotor, lângă malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rând Priștina și Gnjilane (câte 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok și zona frontierei cu Albania, unde a căzut o ploaie de bombe.

Un bărbat neidentificat, care se exprima în limba maghiară, a sunat în această dimineață la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunța că va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma să decoleze, au anunțat surse ale Poliției, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a înregistrat apelul și polițiștii au început cercetările, pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Garamvolgyi Laszlo. Măsurile de securitate la aeroport au fost sporite.

După ce am băut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despărțit. I-am arătat lui Eugen Mihăescu pe unde să ajungă la hotelul “Metropol, unde voia să asiste la o conferință de presă a ministrului Informațiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe și puteam să aflu ce s-a mai întâmplat și să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax. Eram ușor stresat, pentru că, deși rezerva de apă ajunsese la 47 % din capacitatea normală, EPS, compania de distribuție a energiei, anunțase întreruperea curentului electric în câteva cartiere din Belgrad și la Obrenovac și Sremcica. Îmi era teamă să nu-l întrerupă și în centru, așa că mi-am transmis rapid textele. Colegii din București mi-au spus că, în jurnalul de prânz, a fost difuzat reportajul pe care l-am înregistrat ieri, despre străzile Belgradului.

Am avut liniște până seara, deși între 17:11 și 18:10, a fost din nou alarmă la Belgrad. În alte părți, au continuat să cadă bombe. Am intrat în dialog prin “mIRC” cu sârbii și, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei după-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de lângă Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav rănite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus două case. În același timp, 5 proiectile loveau tunelul de lângă rămășițele podului Sloboda, iar alte două – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat două case la Srbobran. La 17:30, într-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat lângă o casă, făcând un crater imens, din care țâșnea apa, pentru că fusese atinsă o conductă. La 17:45, a fost lovită, pentru a patra oară, stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Trei persoane au fost rănite când un proiectil a căzut într-un lac din apropiere. Între 17:47 și 18:11, au fost bombardate satele de lângă Prizren, iar la 19:10, a fost lovită clădirea hotelului “Molika din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Priștina, Gnjilane, Djakovica și Urosevac. Între 19:00 și 20:00, piloții NATO au lansat 33 de bombe asupra orașului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alți 31 răniți.

Am lăsat la urmă două incidente grave. Primul a avut loc puțin după ora 13:00, când NATO a bombardat o așa-zisă “țintă legitimă“: podul peste râul Velika Morava din centrul localității Varvarin, de lângă Krusevac. La acea oră, în apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi tradițională de târg. După prima explozie, oamenii au alergat spre pod, să vadă ce se întâmplă sau să-i ajute pe eventualii răniți. Cinci minute mai târziu, avioanele s-au întors și au lansat încă două rachete asupra “țintei legitime”. Bilanțul atacului: 9 morți, 40 de răniți și 6 persoane dispărute. Podul a fost complet distrus și mai multe automobile au căzut în apele râului. Schijele au avariat mai multe clădiri, în special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primăriei, precum și biserica Sfânta Maria. Nu se știau prea multe amănunte, deoarece comunicațiile telefonice și curentul au fost întrerupte.

NATO a recunoscut că a bombardat un pod la Varvarin, considerând însă, că obiectivul a fost o “țintă legitimă” și subliniind că nu a avut intenția de a provoca victime în rândul civililor, informează AFP. Podul era “o importantă linie de comunicație”, afirmă într-un comunicat Alianța Nord-Atlantică. “NATO nu este în măsură să confirme informațiile surselor sârbe în legătură cu existența victimelor, dar nu a avut niciodată intenția de a viza ținte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut în sudul provinciei Kosovo, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica, în dreptul localității Krg Bunar. O coloană de automobile, în care se aflau mai mulți jurnaliști străini, a fost atacată de avioanele NATO, care au lansat două proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, șoferul unuia dintre automobile, și i-au rănit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, și pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio și Carlos Spinota. Ziariștii italieni de la “Corriere de la Serra” și agenția ANSA au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a declarat că nu deține informații referitoare la un incident petrecut duminică, în cursul căruia mașinile unor ziariști străini ar fi fost bombardate în Kosovo, relatează AFP. Shea a cerut o verificare a acestor informații. “Nu putem garanta securitatea jurnaliștilor sau a vehiculelor particulare aflate în Kosovo,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Când s-a întors Eugen Mihăescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat să-l ajut să transmită la București, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care îl scrisese pe un petic de hârtie, așezat pe o bancă de lângă un parc. Convenise cu Ion Cristoiu să-i transmită relatări de la Belgrad. Am aflat adresa de mail și i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l că putea să schițeze, în câteva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi plăcut să am pentru cine să scriu și eu astfel de articole, însă trebuia să mă mulțumesc cu agenția de presă, televiziunea și radioul. Care și așa, erau, uneori, prea multe. Am păstrat tot ce a scris Eugen Mihăescu la Belgrad și cred că a reușit să surprindă foarte bine atmosfera, atitudinile și gândurile noastre și ale celor de aici.

Primul se numea “Fără titlu“, însă cei de la “Cotidianul” nu au înțeles și chiar l-au lăsat fără titlu 🙂

“Nu știu cum au trecut cele 28 de ore de când sunt în capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retină, într-un ritm amețitor, și colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, într-o Europă oblică, strâmbă, curbată de vasalitate… Căldură mare, sală fără aer condiționat, jurnaliștii lumii plictisiți și transpirați, într-un sfârșit de conferință de presă… O Ingrid oarecare, într-o engleză cu accent german, cere la celular ultimele “indicații prețioase” șefilor ei de undeva. Vrea să știe ce a văzut și ce a auzit aici… Luându-i satelitul, încercând să-i taie Internet-ul, răzând cu rachete rețelele de comunicație, se pune călușul în gura Iugoslaviei. Iată, CNN-ul minte ca la balamuc: “Astă-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperiș, urmăream cu un prieten baletul sateliților militari, stelele anunțătoare de moarte, și snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plină, lumina suprarealistă, tocmai bună de vânat îngeri, copii nevinovați. Nu vedem avioanele, nu trec prin fața lunii. Nici azi, la 8:46, duminică dimineața, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multă, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plină de fân proaspăt cosit, presărat pe jos. Lumea împletea coronițe din flori de câmp. E a cincizeci și una zi de la Paște, atunci când spiritul Mântuitorului s-a arătat, și cea de-a șaizeci și șasea zi de bombardamente. Ies din locașul sfânt, o bufnitură asurzitoare mă aduce pe pământ dintr-o altă dimensiune. Pe stradă, nimeni nu tresare. A fost, oare, răgetul unui șoarece zburător, al unui liliac? Eugen Mihăescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

După ce i-am transmis articolul și ne gândeam unde să mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre?” m-a întrebat o voce cunoscută. Adică, ce mai fac? Am sărit în sus de bucurie. Era Mile Cărpenișan, care s-a întors la Belgrad. În sfârșit, nu numai că nu mai eram singur, dar se întorsese și camaradul meu de război. Am plecat spre hotel, să ne întâlnim cu toții.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astăzi pe aeroportul din Craiova, cu o încărcătură de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO în spațiul aerian pus la dispoziție de statul român, se arată într-un comunicat al MApN, remis agenției Mediafax. Odată cu echipamentele, la Craiova a fost adusă și o echipă de lucru formată din experți NATO. Cele două aeronave ale Alianței Nord-Atlantice s-au întors, în aceeași zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihăescu mi-a povestit plictiseala de la conferința de presă, iritat de aerul atotștiutor al jurnaliștilor străini. L-am liniștit, râzând, explicându-i că – în afară de ruși și greci – rareori o să-i vadă noaptea, dacă NATO va mai bombarda ceva în Belgrad. Stau cuminți, în camerele luxosului hotel “Hyattși nu-și bat capul să vadă ce s-a întâmplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astăzi că, aseară, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil că, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sârb al Informațiilor, anunțase la conferința de presă de la care venise domnul Mihăescu că bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emițătoare ale televiziunii naționale RTS. Pagubele cauzate mass-mediei sârbe de raidurile aeriene depășesc 1 miliard de dolari, cea mai afectată fiind RTS, care, în afară de emițătoare, a rămas și fără sediile sale din Belgrad, Novi Sad și Priștina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihăescu cumpărase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut și striga după noi: “Hei, românilor!” Ne-a oferit câte o bere si ne trăgea de limbă despre România, despre români și despre război, încercând să ne convingă să mai cumpărăm câte ceva de pe taraba lui. I-am explicat ce dorea să afle și am plecat fără să luăm nimic. Nu s-a supărat și, în zilele următoare, de câte ori am trecut pe lângă el, ne-a făcut, bucuros, cu mâna.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat în această seară, în centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Publicul, alcătuit din numeroși locuitori din Skopje, precum și din membri ai minorității sârbe, s-a adunat la chemarea unei asociații denumită “Consiliul cetățenilor“. “Dorim ca NATO să oprească bombardamentele împotriva fraților noștri sârbi, cărora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene și unul grecesc, venit să ceară “pace în Balcani“. În public, numeroase persoane, tineri sau bătrâni, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toți ținte”, ca simbol al opoziției față de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile stătea la povești cu Nelu Madjinca și cu încă un tânăr. Ne-am strâns în brațe și ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sârbii. Întârziase atât pentru că nu-și rezolvase la timp problemele. Acum, se întorsese împreună cu Dobrivoi, vărul său. “E sârb, dar trăiește în Germania de mulți ani și e afectat de clișeele occidentale,” mi-a șoptit Mile, după ce mi l-a prezentat. “Taică-meu era să-l bată, când l-a auzit cum susținea că NATO are dreptate. A vrut să-l dea afară din casă.” I l-am prezentat și eu pe Eugen Mihăescu și i-am strigat lui Dule să-mi aducă o cafea. “Ți-am spus că se întoarce,” i-am șoptit când a venit cu cafelele. Dule a dat din umeri și s-a retras după bar, la locul lui, încercând să-și păstreze masca impenetrabilă pe care o afișa de obicei. Dar ochii îi trădau bucuria că vede echipa de români completă din nou.

novi sad - podul zezeljev

Înainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la București, așa că am putut să-i plătesc lui Nelu cazarea restantă și să-i înapoiez banii pe care mi-i împrumutase ca să am din ce trăi în ultima săptămână, când iar rămăsesem cu buzunarele goale. După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, am hotărât să mergem să mâncăm pe Skadarlija. Am trecut pe lângă restaurantul unde mâncase și Iliescu, în ciuda semnelor disperate pe care ni le făcea șeful de sală. Ne înșelase din nou la nota de plată și aseară. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira și ne-am minunat, pentru a nu știu câta oară, cât de mari și bune erau porțiile. Lui Dobrivoi nu-i venea să creadă că există atâta abundență pe timp de război.

La un moment dat, când lăutarii veniseră să cânte lângă masa noastră, vărul lui Mile s-a dus să discute cu o reporteriță din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. În timp ce povesteam despre frumusețea sârboaicelor, la 21:28, s-a anunțat alarma aeriană. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicanții au început să cânte mai cu foc, încercând, parcă, să acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu înțelegea de ce nu ne adăpostim. “Într-adevăr, nu cred că am mai văzut undeva fete atât de frumoase,” a continuat Eugen Mihăescu, lăsându-l pe Dobrivoi nelămurit. “Și ale noastre sunt frumoase, dar astea parcă și-au păstrat candoarea și inocența și nu arată ca niște boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalți că, astăzi, m-a sunat Adrian Sârbu și mi-a spus că i-a întrebat pe ceilalți corespondenți ProTV, care au fost trimiși în acest război în Macedonia sau Albania, dacă și-au ținut un jurnal cu peripețiile prin care au trecut. Nu-și ținuseră. “Tu ai un jurnal sau ai stat, și tu, ca prostu’ pe acolo?” m-a întrebat și pe mine. Normal că îmi ținusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil să-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sârbu. “Când te întorci acasă, te apuci să scrii o carte. Ți-o public eu, la Editura Fundației Pro.” Nu era primul care îmi dăduse această idee. Și Ion Cristoiu îmi sugerase să scriu o carte, împreună cu Mile și cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Dacă o scrii, îți fac eu desenele și coperta,” s-a oferit Eugen Mihăescu. Era mai mult decât visasem vreodată.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german “Der Spiegel“, că va fi nevoie să se meargă după Milosevic în Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Dacă Milosevic și ceilalți 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, vor merge în străinătate, ei vor trebui arestați. Dacă ei rămân în Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva trebuie să meargă să-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, între timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care să aibă voința de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de voința politică a celor care sunt în legătură cu acesta. Viitorul ne va arăta dacă oamenii din țara sa vor fi vreodată capabili să obțină predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Deși ne-ar fi plăcut să mai rămânem pe terasă, am cerut nota de plată, să plecăm spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat să acceptam să facă el cinste și a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată. O cină copioasă pentru 4 persoane a costat în jur de 50 de mărci germane. Clătinând, nedumerit, din cap, a plătit și nu ne-a mai întrebat nimic. Când am ajuns la hotel, toată lumea știa că s-a întors Mile și ne saluta bucuroasă. Am urcat pe acoperiș, unde a venit și studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj și care, cât am fost singur, venea de câte ori auzea bubuituri și contempla alături de mine bombardamentele. A fost pe acasă și, în ciuda propagandei făcută de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alături de sârbi și nu doreau să se desprindă din Federația Iugoslavă, așa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era liniștită și, după atâtea emoții, eram cu toții obosiți, așa că am coborât să ne culcăm pe la ora 1:00. Știam că, dacă vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Și ne-a trezit, la 3:45. Am sărit în picioare, și eu, și Mile, am tras niște haine pe noi și am urcat în fugă scările pe acoperiș. Eugen Mihăescu a ajuns la câteva minute după noi. Îl sunasem să-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria și România, acestea atacaseră întâi Novi Sad-ul, ale cărui lumini nu se mai vedeau, ci doar îl ghiceam după explozii și tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariaseră centrala electrică din cartierul Rimski Sancevi, lăsând întreaga zonă fără curent și, puțin mai târziu, fără apă.

Dupa care au început exploziile la noi. Avioanele atacau în picaj, coborând la joasă altitudine deasupra orașului, după ce scăpau de riposta antiaerienei. Câteva bubuituri ne-au făcut să ne întoarcem privirile către cartierul Zvezdara, de unde se ridicau vălătuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina și școala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo și Visnjicka banja. Și, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am întors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. După care, din nou spre sud, pentru că fusese bombardată comuna Makis. O altă explozie a avariat rafinăria de ulei de pe șoseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, vărul lui Mile, nu dorise să vină pe acoperiș, însă ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, într-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, deși îmi înfipsesem bine casca în ureche. Se anunțase că antiaeriana ar fi lovit două avioane inamice, însă nu văzusem nici o explozie cu adevărat importantă pe cer. Poate că doar le-au atins și s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se încrucișau pe cer, însă avioanele NATO cădeau, efectiv, de la mare înălțime, cu motoarele turate la maximum și zgomotul părea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Război Mondial.

Avioanele și-au continuat zborul și au bombardat încă o dată orașul Sabac și instalațiile termocentralei “Nikola Tesla A de lângă Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar înainte de anunțul de la radio, pentru că întreaga zonă de la sud de Belgrad și o jumătate din capitala iugoslavă au rămas fără curent. La întoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casă, omorând un om și rănind mai mulți. După ce s-a lăsat liniștea peste oraș, l-am întrebat pe Mile dacă i-a plăcut felul în care NATO “i-a salutat” întoarcerea și ne-am dus la culcare. Am mai prins câteva ore de somn, chiar dacă, la 6:30, sirenele de încetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucuroși că eram iar împreună “pe baricade” și am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu îngrijorare” informații potrivit cărora NATO și-ar fi îndreptat atacurile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva unor regiuni ale Iugoslaviei în care locuiesc comunități de bulgari, a anunțat agenția BTA. NATO atacase obiective din localitățile Pirot și Dimitrovgrad, unde locuiește o importantă comunitate bulgară. Autoritățile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime în randul populației civile. Agentia BTA a anunțat că în jur de 15 bulgari care locuiesc în Serbia au fost mobilizați pentru a asigura apărarea armată a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia să fim odihniți, pentru că aveam o grămadă de lucruri de aflat pentru corespondențele noastre de mâine. La ora 22:00, cinci persoane fuseseră ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara și Milic, alte trei fiind omorâte în satul Breza de lângă Dragas. La miezul nopții, NATO a lansat două proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru bătrâni din localitatea Surdulica, iar primele informații vorbeau despre 20 de morți și mai mulți răniți. La 0:02, șase proiectile au căzut în satele din jurul Leskovac-ului, care au rămas fără curent. La 0:08, a fost încă o dată bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Două raiduri aeriene au fost lansate asupra Niș-ului, la 0:30 și 0:40. Cel puțin 4 rachete au lovit instalațiile centralei electrice “Niș 2”, unde a izbucnit un puternic incendiu și întreaga regiune a rămas fără curent. În același timp, două explozii au fost semnalate la Aleksinac. Între 3:00 și 3:40, a fost bombardată zona Priștinei. Bombele au căzut în cartierele Grmija, Butovacki breg și Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat în cimitirul principal al orașului, provocând un crater de 5 metri adâncime și 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte și vechea capelă au fost distruse.

Share

target: Slobodan Milosevic, inculpat la Haga pentru crime de război

27 mai 1999

Eram cam amețit în această dimineață, din cauza oboselii și a stresului, iar când am iesit în soarele orbitor de afară, mi-a trebuit destul de mult să mă obișnuiesc cu lumina. Mă grăbeam către Media Center, pentru că primele știri pe care le auzisem astăzi anunțau că, în Kosovo, bombardamentele continuau. NATO și-a reluat atacurile încă de la ora 7:00. Practic, oamenii nici nu și-au dat seama că ar fi fost vreo pauză, pentru că alarma nu s-a ridicat.

La 9:21, în timp ce mă îndreptam spre Media Center, au sunat sirenele alarmei aeriene și la noi. Mă uitam, pentru a nu știu câta oară, la oamenii de pe străzi, care nici n-au clipit. Își vedeau în continuare de treaba lor și doar vreo doi sau trei au scăpat printre dinți câte-un blestem. Avioanele au ocolit Belgradul și la 10:35, când îmi beam cafeaua și navigam pe Internet, încercând să iau legătura cu sârbi din alte părți ale țării, alarma a fost ridicată.

În Kosovo, primele explozii s-au auzit încă de la 7:10, când un proiectil a căzut în satul Gojbulje și alte 3 au lovit depozitul de mărfuri al firmei “Milan Zakic” din Vucitrn. La 7:15, o bombă a căzut la Urosevac, iar după 7:40, alte 3 au lovit localitatea Istok. La 8:38, o explozie puternică a fost auzită în suburbia Grmja din Priștina, urmată de încă una, în satul Deset Jugovic. La 9:45, asupra depozitelor “Jugopetrol” din orașul Bor, de pe Valea Timocului, au fost lansate din nou 8 rachete. La 11:55, a fost încă o dată bombardat releul de televiziune de la Uzice. La 13:00, o bombă a explodat la Niș, iar 20 de minute mai târziu, satul Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, a fost lovit de 8 proiectile.

Am extras din notițele despre efectele raidurilor aeriene câteva care demonstrau încă o dată că nu exista nici un criteriu al selecției țintelor, ci doar o risipă de bombe. Se bombarda orice loc unde sateliții identificau o mișcare cât de mică, chiar dacă – între momentul depistării ei și cel al atacului propriu-zis – trecea destulă vreme, în care militarii sârbi, și dacă fuseseră acolo, puteau să dispară. După racheta de azi-noapte, care explodase într-o livadă de lângă Kraljevo, în această dimineață, în satul Dobricevo, lângă Cuprija, nu mai puțin de 10 rachete au lovit o fermă de creștere a porcilor. Culmea eficienței a fost atinsă la marginea satului Ravna Reka, lângă Despotovac, unde o serie de proiectile au avariat… un lan de grâu!

Bill Clinton s-a declarat gata pentru pregătirea unui atac terestru împotriva forțelor sârbe din Kosovo, prin trimiterea a 90.000 de soldați, dacă nici un acord de pace nu va interveni în următoarele 3 săptămâni, a afirmat cotidianul britanic “The Times“. Citând surse din cadrul NATO, ziarul precizează că Londra și Washingtonul sunt din ce în ce mai înclinate să creadă că Alianța trebuie să organizeze cât mai repede o operațiune la sol, în cadrul căreia trebuie mobilizați 150.000-160.000 de militari. Această schimbare spectaculoasă a poziției lui Clinton, după mai multe săptămâni de reticență aparentă, își are originea în raportul detaliat pe care generalul Wesley Clark i l-a prezentat săptămâna trecută. Militarii au atras atenția că o decizie referitoare la trimiterea de forțe terestre ar trebui luată înainte de a doua jumătate a lunii iunie, pentru a se putea permite refugiaților din Kosovo să se întoarcă la casele lor înainte de începerea iernii.

În timp ce occidentalii vorbesc tot mai des despre continuarea bombardamentelor și despre o eventuală invazie terestră, tot mai mulți lideri ai albanezilor din Kosovo par să înțeleagă că nu armele sunt soluția problemelor din provincie. După eforturile lui Ibrahim Rugova, care a ajuns chiar să fie amenințat cu moartea de liderii UCK, încă o personalitate a minorității albaneze a criticat astăzi operațiunile NATO. Adem Demaci, fostul lider politic al extremiștilor din UCK, a declarat că, în problema crizei din Balcani, “NATO se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Demaci se află în continuare la Priștina și a spus că se poate plimba liber pe străzi și nu se teme pentru viața sa. A povestit că, o singură dată, a fost înconjurat pe stradă de 20 de polițiști sârbi, unul dintre ei urlându-i în față că-l va omorî. Însă ceilalți i-au sărit în apărare și l-au potolit, ba chiar i-au dat o grămadă de numere de telefon, la care să sune dacă se simte în primejdie.

“Când bombardamentele au început, credeam că totul se va termina în câteva zile,” a declarat Demaci. “Nici o altă țară de pe pământ nu ar fi fost în stare să reziste 60 de zile în fața celei mai teribile forțe militare din lume.” Povestind despre negocierile de la Rambouillet, unde a fost unul dintre reprezentanții lor, Demaci consideră că albanezii din Kosovo au greșit. “Am venit nepregătiți,” explica el. “Și dacă nu suntem în stare să stăm față în față la masa tratativelor și să discutăm cu sârbii, cum am putea, atunci, să trăim împreună în același loc?” Din păcate, nu existau prea mulți “Demaci”, nici într-o tabără, nici în cealaltă.

Am aflat mai multe despre liderul albanez chiar în restaurantul hotelului nostru, “Toplice“, unde obișnuiam să mănânc seara, când nu aveam chef sau timp să ies în oraș. Remarcasem de câteva ori, la o altă masă, un sârb care mânca întotdeauna singur. Era slab, cu fața suptă, neras, îmbrăcat sărăcăcios, însă tot timpul cu haine curate. Părea pierdut într-o lume a lui, asupra căreia era foarte concentrat, dar de câte ori își oprea ochii asupra mea, privirea îi era foarte caldă și prietenoasă.

Într-o seară, auzindu-mă că vorbeam cu Dule despre liderii UCK, s-a apropiat de masa mea, s-a așezat și a început să-mi povestească despre Adem Demaci. “Am fost multă vreme colegi de celulă,” mi-a mărturisit sârbul. Știam despre Demaci că și-a petrecut 20 de ani din viață în închisorile sârbești, din cauza dârzeniei cu care a apărat întotdeauna cauza albanezilor din Kosovo. “Eu eram acolo pentru a-mi ispăși un păcat de neiertat, însă asta nu are importanță pentru tine,” a continuat necunoscutul. “Rareori mi-a fost dat sa intalnesc in viata un asemenea om. Avea o intelegere a vietii, o intelepciune aparte, multa rabdare si iubea enorm oamenii. Din pacate, in loc sa-l foloseasca, sa il sprijine si sa discute cu el despre situatia albanezilor din Kosovo, ai mei l-au aruncat in inchisoare.” Mi-a povestit multe despre Adem Demaci, zugrăvindu-mi portretul unui sfânt. Apoi mi-a mulțumit că l-am ascultat, s-a ridicat și a plecat. Aveam să-l mai văd și în alte zile, mâncând liniștit și singur și, de fiecare dată, m-a salutat cu același zâmbet cald. Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, însă prins în nebunia bombardamentelor, n-am mai reușit să-mi fac timp pentru asta. Într-o seară, văzându-mă că-l salut, Dule s-a aplecat și, cu o umbră de răutate în glas, mi-a șoptit la ureche: “A fost închis pentru că și-a omorât, dintr-o greșeală, soția.”

Autoritățile de la Tirana și-au exprimat regretul față de refuzul lui Ibrahim Rugova de a se deplasa în Albania, după scurta sa vizită în țara vecină, Macedonia, relatează DPA. Relațiile dintre Rugova și Guvernul albanez s-au răcit în ultimul timp, ca urmare a susținerii pe care Tirana o acordă UCK și lui Hashim Thaqi. “Refuzul său de a veni la Tirana arată că el nu dorește să fie întrebat în legătură cu contactele pe care le-a avut cu Milosevic la Belgrad,” comenta premierul Paskal Milo. “Ibrahim Rugova nu se reprezintă decât pe el însuși și un mic grup de gărzi de corp,” a afirmat liderul politic al UCK Hashim Thaqi, în cadrul unei recepții la Ambasada Albaniei din Paris, relatează AFP. Rugova refuzase invitația ambasadei de a participa la recepție, unde urma să aibă loc prima întrevedere – chiar dacă neoficială – cu Thaqi, după încheierea negocierilor de pace de la Rambouillet și Paris.

Profitând că nu se mai întâmpla mare lucru, m-am hotărât să mă duc la cinema. Voiam neapărat să văd ultimul film al lui Emir Kusturica, “Pisica neagră, mârtanul alb“, și mi-am luat bilet la unul din cinematografele din centru. Am intrat, m-am așezat în fotoliu și a început filmul. Eram fericit să savurez două ore libere, liniștit, fără bombe și alte nebunii. M-am bucurat degeaba. Abia am apucat să râd puțin, văzând primele scene din film, că, dintr-o dată, imaginea a dispărut și am rămas, împreună cu ceilalți 30-40 de spectatori, în beznă. Din întuneric, s-a auzit vocea unei plasatoare, care și-a cerut scuze și ne-a rugat să urmărim benzile luminoase de pe jos, pentru a ieși din sală. Se luase curentul în cartier. M-am luat după restul spectatorilor și am renunțat să îmi recuperez banii pe bilet, deși aș fi putut.

Poate a fost mai bine așa, pentru că o știre transmisă de toate agențiile de presă ne-a dat din nou o grămadă de bătăi de cap. Nici nu am observat când s-a ridicat alarma aeriană, anunțată de sirenele ce sunaseră la 14:53. Știrea, care provoacă vii controverse și dispute până în ziua de astăzi, a venit de la Haga.

Slobodan Milosevic a fost inculpat oficial de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în provincia Kosovo, a anunțat astăzi, la Haga, procurorul Louise Arbour, citată de AFP. Ea a mai anunțat inculparea altor oficiali iugoslavi cu rang înalt, printre care președintele sârb Milan Milutinovic, vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave Dragoljub Ojdanic și ministrul sârb de Interne Vlajko Stojiljkovic. “Au fost emise mandate de arestare pe numele celor 5 acuzați, documentele urmând să fie transmise tuturor țărilor membre ale Națiunilor Unite și Elveției,” a declarat Arbour. “Cei 5 sunt puși sub acuzare pentru deportarea a 740.000 de albanezi din Kosovo și uciderea altor 340, ale căror cadavre au putut fi identificate. Continuăm să anchetăm și alte incidente în Kosovo, precum și rolul jucat de unii dintre acuzați în Croația și Bosnia, în cursul anilor precedenți.” Louise Arbour și-a exprimat îndoiala privind posibilitatea ca Milosevic să-și păstreze rolul de reprezentant al parții sârbe în relațiile cu comunitatea internațională.

Slobodan Milosevic a devenit primul șef de stat aflat încă în funcție împotriva căruia au fost formulate astfel de acuzații. Imediat, prima întrebare pe care ne-am pus-o cu toții a fost pe ce criterii au fost selectate persoanele acuzate, atât timp cât a fost acuzat vicepremierul iugoslav, însă nu și primul ministru Momir Bulatovic. De ce a fost acuzat șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, dar nu și ministrul Apărării Pavle Bulatovic? De ce a fost acuzat vicepremierul Nikola Sainovic, dar nu și vicepremierul Vojislav Seselj? Sau chiar Vuk Draskovic, care a fost și el vicepremier al Guvernului federal? Pe lângă acestea, toată lumea de la Belgrad a fost de acord că, în Iugoslavia, în acest moment, nu există nici o personalitate politică cu o autoritate la fel de mare ca a lui Slobodan Milosevic, care ar putea prelua conducerea eventualelor negocieri de pace.

Desigur că știrea a provocat o avalanșă de reacții în capitala iugoslavă. Primul a ieșit la rampă Vojislav Seselj, care a organizat o conferință de presă în calitate de lider al Partidului Radical din Serbia, acuzând că decizia TPI este o încercare de a bloca procesul de pace. “În acest fel, SUA fac tot posibilul pentru a împiedica negocierile de pace și a respinge inițiativele Rusiei de rezolvare a crizei,” a acuzat Seselj. “Tribunalul de la Haga nu este un instrument al Justiției, ci o instituție politică, aflată în slujba Guvernului american. Dacă Slobodan Milosevic este vinovat de crime de război, atunci, la fel de vinovați sunt și Tony Blair, Bill Clinton, Jacques Chirac și ceilalți lideri occidentali care ne ucid copiii, ne distrug orașele și îi alungă pe albanezi din Kosovo. În orice caz, poporul sârb nu așteaptă din partea Occidentului decât suferințe și distrugeri.”

Inculparea președintelui iugoslav de TPI este de natură strict politică, au declarat surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe, citate de agenția Interfax. “Această decizie nu va ajuta procesul de reglementare pașnică a conflictului din Iugoslavia,” au precizat sursele citate, adăugând că măsura a fost luată în momentul în care se înregistrau unele progrese în procesul de soluționare a crizei. Ministrul francez de Interne Jean-Pierre Chevenement a declarat că nu aprobă inculparea lui Slobodan Milosevic de TPI, adăugând că această inițiativă nu servește păcii. “Când se vrea să se facă politică, se evită incriminarea adversarului, pentru că altfel nu mai pot fi posibile negocierile,” a afirmat ministrul la postul de televiziune LCI. Chevenement, care a demisionat în 1991 din postul de ministru al Apărării, pentru a protesta față de participarea Franței la Războiul din Golf, și-a făcut cunoscut, indirect, dezacordul față de atacurile NATO în Iugoslavia, distribuind colegilor din Guvern un text al unui filosof german care neagă fundamentele morale ale acestui tip de intervenție.

Prima reacție din partea unui oficial al Puterii de la Belgrad a fost cea a lui Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul federal, care aprecia că acuzațiile împotriva liderilor iugoslavi constituie “o propagandă mincinoasă, care are ca scop blocarea negocierilor politice și diplomatice de rezolvare a crizei din Iugoslavia”. “Tribunalul de la Haga este tribunalul personal al lui Madeleine Albright, James Rubin și Wesley Clark,” sublinia Matic, care a afirmat că Guvernul federal nu are nici un motiv să reacționeze în vreun fel la aceste acuzații, atât timp cât Curtea Internațională de la Haga a devenit “un fel de Inchiziție, pusă în slujba celor care doresc continuarea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei”.

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), a declarat că inculparea liderilor iugoslavi este o acțiune monstruoasă, subliniind că pe lista criminalilor de război ar trebui inclusă chiar Louise Arbour, procurorul TPI. “SPS se mândrește că are un astfel de președinte,” a afirmat Dacic. “Dacă ar fi emise acte de acuzare pentru toți cei care își apără țara, procurorul acestui tribunal ar fi copleșit, deoarece în Iugoslavia sunt peste 10 milioane de persoane care, dacă s-ar urma aceeași logică, ar trebui să se afle pe acea listă. Acțiunile TPI sunt un spectacol organizat de criminalii din NATO, care își arată astfel ipocrizia și monstruozitatea. Sunt praf aruncat în ochi, care să ascundă crimele comise împotriva țării noastre.”

Iugoslavia nu recunoaște incluparea președintelui Slobodan Milosevic, a declarat reprezentantul Belgradului la ONU, citat de AFP. “Acest tribunal nu există pentru noi și, deci, cu atât mai puțin această inculpare,” a afirmat ambasadorul Branko Brankovic în fața presei. Potrivit acestuia, Curtea de la Haga nu are legitimitate internațională. Ea a fost creată de Consiliul de Securitate fără mandat de drept internațional și în afara Cartei ONU. Curtea de la Haga a fost creată “din rațiuni politice” de numai 15 din cele 185 de țări membre ale organizației internaționale, a subliniat el. “Este vorba de o inculpare a unui tribunal care nu există și a unei doamne Arbour care nu există.”

Până și liderii Opoziției sârbe au reacționat negativ la inculparea lui Milosevic. Goran Svilanovic, președintele Alianței civice și dusman neîmpăcat al președintelui iugoslav, a declarat că acuzațiile TPI nu pot ajuta procesului de pace. El a acuzat, în mai multe rânduri, regimul de la Belgrad, că izolează Iugoslavia de comunitatea internațională și că a instituit o prigoană sălbatică împotriva liderilor politici și a oamenilor care cer oprirea neîntârziată a războiului. Deci nu putea fi învinuit, în nici un caz, că ar fi vreun simpatizant al lui Milosevic.

Desigur că primii care s-au bucurat de anunțul TPI au fost albanezii. “Era timpul să i se ceară socoteală celui care a comandat genocidul, masacrele, violurile și uriașele deportări ale unui întreg popor,” a declarat șeful așa-zisului guvern din exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi. “În loc să figureze pe agenda comunității internaționale, Milosevic și-a ocupat, în mod oficial, locul pe banca acuzaților, la Haga.” Era oarecum de înțeles ca, în situația lor, la kosovari să primeze sentimentele în fața rațiunii.

Alianța Nord-Atlantică susține în totalitate acțiunea TPI, dar nu dorește să facă speculații despre inculparea lui Slobodan Milosevic, a declarat la Bruxelles Jamie Shea, citat de AFP. Ministrul britanic de Externe Robin Cook a afirmat că, atât timp cât Slobodan Milosevic va rămâne la putere, ar fi iresponsabil să nu se mai poarte discuții cu acesta, excluzând posibilitatea ca președintele iugoslav să beneficieze de imunitate, relatează AFP. “Alianța Nord-Atlantică va accepta semnătura lui Milosevic, dacă așa se va garanta întoarcerea refugiaților din Kosovo,” a precizat acesta, “dar nu se va pune niciodată problema unui acord care se împiedice aducerea lui Milosevic în fața Justiției, pentru învinuirile care i-au fost aduse de TPI. Niciodata nu s-a beneficiat de amnistie în cazul crimelor de război.” Și SUA se vor opune oricărei tentative a președintelui Milosevic de a obține imunitate față de acuzațiile formulate de TPI, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, James Rubin. “Dorim ca Justiția să își urmeze calea și credem că Milosevic trebuie să se prezinte în fața tribunalului, pentru a fi judecat,” a spus el.

În vreme ce toată lumea era acaparată de subiectul inculpării lui Slobodan Milosevic și a oamenilor săi, NATO își continua bombardamentele. La 13:25, un avion a coborât în picaj deasupra podului peste râul Jablanica de la Lebane, în apropiere de Leskovac, lansând 4 rachete. Trei au spulberat podul, iar una a căzut în apă. Patru civili care se aflau în apropiere au fost surprinși de explozii, doi fiind uciși pe loc, iar ceilalți grav răniți. La 16:20, a fost auzită o explozie la Srbobran, după care a fost încă o dată bombardat Centrul de distrofici de la Izbica, lângă Nova Pazova. Probabil că în pavilioanele acestuia au fost ascunși militari sârbi, singurul motiv care ar fi justificat atacarea centrului. La 16:34, a fost bombardată stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Cele 4 proiectile care au explodat aici au rănit 4 bărbați ce se îndreptau spre casă.

Gherilele UCK au continuat ofensiva declanșată ieri în zori, într-o porțiune de 10 kilometri de la granița cu Albania, încercând să deschidă un coridor prin care să se inflitreze în Kosovo. Grănicerii sârbi au ripostat puternic și luptele violente au continuat. Trei sate din Albania, apropiate de zona confruntărilor, au fost evacuate și un număr mare de luptători UCK a fost văzut îndreptându-se spre frontieră. Înainte de a pleca spre hotel, pentru a-mi pregăti transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am aflat că sârbii erau pe cale să respingă atacul.

Țările membre NATO vor cere autorităților de la Skopje să autorizeze desfășurarea în Macedonia a unor trupe suplimentare, ale căror efective ar putea ajunge până la 14.000 de militari, ceea ce ar ridica numărul militarilor Alianței din această țară la 30.000, au declarat surse diplomatice, citate de AFP. În mod oficial, desfășurările succesive în Macedonia, de la începutul anului, vizează formarea avangardei unei forțe de pace pentru Kosovo, numita KFOR. În realitate, odată cu trecerea timpului, problema unei eventuale ofensive terestre pentru a învinge regimul de la Belgrad este din ce în ce mai acută. Macedonia nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul ei, dacă nu va semna, în prealabil, un acord financiar, a declarat primul ministru Ljubco Georgievski.

După transmisie, în care am vorbit fără să-mi trag sufletul, pentru că aveam atâtea de povestit, am coborât să mănânc ceva. După cină, am stat să beau o cafea în barul hotelului. Citeam ziarele și mai schimbam câte o vorbă cu Dule, care ședea în spatele barului și lustruia, tacticos, niște pahare. Morocănos cum îi era felul, Dule avea stilul său de a-mi arăta că mă simpatizează. Lustruia paharul, îl ridica în dreptul ochilor și îl admira, după care – ca din întâmplare – îi cădea privirea pe mine. “Bogdane, când vine Mile?” mă întreba el, ca să deschidă discuția. Mă amuza teribil cum îmi pronunța numele de familie, cu accent pe “o”, numele acesta fiind un prenume sârbesc des întâlnit. “Nu știu ce face, că în fiecare seară îmi spune că mâine pleacă spre noi,” îi răspundeam eu. Și, ca să intru în jocul lui, mă prefăceam, și eu, absorbit de lectură și îmi ridicam privirea spre el doar când îi răspundeam. “Nu cred că mai vine,” se auzea, după câteva minute de tăcere, din dosul barului. Mă uitam din nou la el. Dule privea concentrat paharele. “Ba vine,” răspundeam eu. “Sigur vine.” Și, în momentul în care mă uitam din nou spre ziar, îl vedeam cu coada ochiului cum îmi aruncă pe furiș o privire și zâmbește. “Venea el până acum, dacă voia,” suna replica lui Dule. Dădeam din umeri, fără să mă uit la el. Mai stăteam un pic și îl auzeam din nou: “Merge o bere?” Începeam să râd: “Merge.” Râdea și el și bombănea ceva de neînțeles. Îmi era tare drag.

La 20:20, sirenele anunțau alarma aeriană. “Cam devreme,” comentam noi. La 20:33, după ce au clipit de câteva ori, luminile hotelului s-au stins. Greu de reprodus înjurăturile sofisticate ale lui Dule la adresa americanilor și a lui Milosevic, cu războiul lui cu tot. După care a aprins un felinar și câteva lumânări, pe care le-a înșirat pe mese. “Ăștia nu sunt oameni,” comenta el și fața i se schimonosea sinistru în lumina șovăielnică a lumânării. Acum semăna cu Dracula interpretat de Bela Lugosi. “Te duci pe acoperiș să vezi ce s-a întâmplat?” mă întreba, văzând că mă ridic de pe scaun. “Du-te, că am eu grija de cafeaua și de berea ta.” Trecând pe lângă el, l-am bătut pe umăr, încercând să-l fac să mă simtă cu sufletul aproape. “Eh, și tu…” bombănea el, în timp ce eu urcam scările.

Un grup de 28 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA a cerut ca bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei să fie suspendate pe o durată de 72 de ore, “pentru a încuraja părțile să ajungă la un acord de pace“, relatează AFP. “Dacă președintele iugoslav va folosi această ocazie pentru a pune capăt crizei, trebuie să fim gata în acel moment să stabilim, prin toate mijloacele, o soluție de pace,” se arată în text. Printre semnatarii cererii figurează reprezentantul democrat Rod Blagojevich, singurul membru de origine sârbă din Camera Reprezentanților. Estimând justificată reacția NATO, semnatarii scrisorii consideră că “este timpul să se facă un pas înainte, să se reconsidere opțiunile și să se ajungă la un acord de pace viabil, conform obiectivelor NATO“.

Belgradul și cea mai mare parte a Vojvodinei erau, din nou, cufundate în întuneric. NATO bombardase la Bezanijska Kosa și Lestane, două stații de transformare din cartierul Novi Beograd, puncte-cheie ale sistemului energetic, unde ajungea energia produsă la Obrenovac și Bezdan. De pe acoperiș, am văzut incendii și dâre de fum negru din direcția transformatoarelor, care fuseseră lovite cu rachete de croazieră. Pentru fiecare, câte două. La un interval de 3 minute. Când am coborât înapoi în bar, să-mi termin cafeaua și berea, Dule m-a anunțat că iar scade presiunea apei de la robinet.

Am urcat repede în cameră, să-mi verific sticlele cu apă de rezervă și am umplut cada. Am stat să văd dacă Studio B a filmat ceva la fața locului și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mai mult, după primele două explozii, un sârb care locuia lângă cele două transformatoare, care erau foarte apropiate, și-a luat camera video și, în timp ce filma incendiul de la Bezanijska Kosa, a surprins celelalte două explozii. A dus caseta la Studio B, care a difuzat-o imediat.

România va înregistra pierderi de aproape 800 de milioane de dolari în acest an, din cauza situației din Iugoslavia, a declarat agenției Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Simona Miculescu. Cifra reprezintă cea mai recentă estimare a pierderilor României în urma conflictului. Ministerele care au comunicat cele mai mari pagube sunt cel al Transporturilor, al Industriilor și al Comerțului. Estimările sunt reactualizate din două în două săptămâni.

Deși încă nu au venit asupra Belgradului, raidurile piloților NATO au continuat în celelalte orașe. Totuși, cu o intensitate mai mică față de ultimele 24 de ore. La 21:10, două proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran (langa Glogovac). La 22:23, în două atacuri asupra orașului Urosevac și a satelor din jur, au fost lansate 15 proiectile. În același timp, erau bombardate Priștina și Djakovica. În pădurile de lângă Lipljan și Stimlje, au fost lansate 25 de rachete de semnalizare, adevărate mingi de foc care luminau întreaga zonă, piloții încercând să depisteze tehnica militară a sârbilor, care era camuflată în regiune.

De la 23:00, nici Priștina nu a mai avut curent electric, iar 20 de minute mai târziu, o explozie puternică a zguduit orașul. Am urcat înapoi pe acoperiș și am observat că, după miezul nopții, în câteva cartiere ale Belgradului începea să revină curentul electric. La 1:39, întregul oraș avea din nou curent. Între timp, aviația NATO și-a făcut de cap prin alte părți. La 0:30, vreme de un sfert de oră, orașul Aleksinac a fost intens bombardat. 15 proiectile au lovit zona industrială din nord-estul orașului, distrugând 10 case și avariind alte câteva zeci. Bombardamentul a făcut 3 morți și 3 răniți. În același timp, în ciuda ripostei antiaerienei, a fost bombardat și Niș-ul, în special partea de nord-vest, unde erau amplasate mai multe fabrici, peste care au căzut 21 de bombe într-o jumătate de oră. A fost avariată și autostrada spre Belgrad.

La 0:50, a fost bombardat orașul Pirot, satele din jur și releul de televiziune de pe Crni vrh. La 1:00, ținta a 4 rachete a fost podul peste Morava de sud de la Vladicin Han, care a fost greu avariat. La 3:23, după bubuiturile unor explozii, între satele Preljina și Trepca de lângă Cacak, se putea vedea un incendiu imens. La 4:00, cand ațipisem, am auzit afară avioanele care atacau din nou Belgradul. M-am îmbrăcat într-o clipă și am fugit pe acoperiș.

Ministerul rus al Apărării a apreciat că există pericolul de poluare a Mării Negre, din cauza bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, relatează AFP. “O pată de petrol se deplasează în prezent pe Dunăre, cu viteza de 5 kilometri pe oră, existând riscul de a ajunge în zona occidentală a Mării Negre,” a declarat generalul Boris Alekseev, precizând că produsele petroliere se scurg direct în mare sau se pot inflitra în apele subterane. El a denunțat utilizarea de către NATO a munițiilor cu uraniu neîmbogățit, care provoacă “afecțiuni grave ale organelor și chiar cancer“.

În grabă, mi-am pierdut pixul pe scări, așa că nu am mai ținut socoteala bombelor care zguduiau capitala iugoslavă. Atacul s-a concentrat asupra suburbiilor, mai ales cele din sud și vest. Au fost bombardate Makis, podul spre Lipovica, Obrenovac, Djakovo, Lazarevac, Strazevica și, desigur, aeroportul Batajnica. Antiaeriana trăgea din plin, însă avioanele erau la înălțime foarte mare, de unde își lansau nestingherite rachetele ghidate prin laser. După ce atacul a încetat, m-am întors în cameră și am sunat în redacția ProTV, dar mi-au spus că nu trebuie să le transmit nimic pentru emisiunea de dimineață. Vor difuza reportajul meu, ilustrat de Corina Hădărean, despre viața locuitorilor din Novi Sad.

M-am culcat și, la 6:20, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene, am constatat că din nou rămăsesem fără curent electric. Ba chiar și fără apă! Furioși că avaria de aseară a fost remediată atât de repede, Aliații au mai tras două rachete, în zori, asupra acelorași stații de transformare. M-am chinuit să nu mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi enervat cumplit și mi-ar fi pierit somnul. Eram obosit și mă usturau ochii, de parcă aveam nisip sub pleoape.

Aproximativ 500 de manifestanți s-au ciocnit astăzi, cu forțele de ordine, în tentativa de a intra în baza NATO de la Aktion, din nord-estul Greciei, pentru a protesta față de atacurile Alianței Nord-Atlantice, au anunțat surse din cadrul Poliției, citate de AFP. Majoritatea militanților erau comuniști și protestau față de întoarcerea recentă la această bază a două avioane radar AWACS ale NATO. Forțele de ordine au folosit în final gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia.

Share

target: viața sârbilor fără apă și curent

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: sârbii se apără de război cu ajutorul artelor

20 mai 1999

Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.

Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“. Aflat într-o scurtă vizită la Washington, Clark a recomandat ca desfășurarea soldaților să se facă în paralel cu intrarea în acțiune a elicopterelor Apache și cu o întărirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a făcut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat că loviturile aeriene, deși au slăbit sensibil mașina de război sârbă, nu pot garanta victoria totală.

Pentru a da un semnal comunității internaționale, Milosevic l-a trimis în fața presei pe Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al partidului sau. “Am spus clar că principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solidă a problemelor existente,” a confirmat Dacic. “Aceasta înseamnă că opțiunile concrete și principiile G-8 trebuie să fie, în continuare, detaliate. În acest caz, participarea activă a țării noastre este indispensabilă.”

La rândul lor, rușii, care negociau pacea în numele sârbilor, deși aceștia nu doreau să o recunoască, au anunțat că ieri, la Bonn, directorii politici din țările G-8 au finalizat o primă schiță pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai rămân, totuși, destule puncte de divergență,” a spus Igor Ivanov, ceea ce însemna că vor mai urma vizite la Belgrad și discuții cu Milosevic.

Ivanov insista că viitoarea misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo trebuie să primească, în prealabil, acordul autorităților de la Belgrad. Ca să nu mai vorbim că Rusia avertiza că va considera orice intervenție terestră a NATO în provincie drept ocuparea unei țări suverane, se va retrage de la negocierile de pace și își va rezerva dreptul de a acționa în consecință. Toate aceste declarații au fost preluate cu deosebită satisfacție de presa iugoslavă, însă în ochii oamenilor obișnuiți, rușii își pierduseră de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este ăsta?” se întreba un sârb care citea ziarul pe o bancă de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umărul lui și am citit că Boris Elțîn îi dăduse telefon președintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitându-l pentru implicarea sa în eforturile de pace: “Este necesară încetarea imediată a atacurilor absurde și barbare ale NATO împotriva Iugoslaviei și crearea, cât mai repede posibil, a condițiilor pentru lansarea unei operațiuni ONU de menținere a păcii în Kosovo.”

Sute de soldați dezertori au fost nevoiți să forțeze câteva baraje ale Armatei iugoslave, în cursul acestei săptămâni, pentru a se putea întoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Știm că un număr semnificativ de soldați, cel puțin 500, au capturat vehicule, au plecat în convoi și au trebuit să lupte ca să își facă drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasă,” a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldații, probabil rezerviști, au pus mâna mai ales pe vehicule blindate. Nu știm ce s-a mai întâmplat cu ei.” Pentagonul crede că acești soldați au dezertat după ce au auzit că autoritățile ar fi împrăștiat femeile și copiii care manifestau împotriva războiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmințit că ar exista dezertări din Armata iugoslavă. “Sunt invenții ale mașinăriei de propagandă occidentale,” a spus el. “Cei pe care războiul îi avantajează insistă pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertări, ceea ce e absolut fals.” Această afirmație ataca subtil anunțurile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase știrea cu dezertările. Vujovic a declarat că soldații s-au întors la Krusevac “în virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitățile concentrate în Kosovo. “Când soldații se retrag, mașina de propagandă occidentală vorbește despre dezertari, afirmă că oamenii fug, când, de fapt, ei execută hotărârea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai bună dovadă în acest sens este că noi am oprit mobilizarea în anumite centre și că optăm pentru o soluționare politică a situației.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitură liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat că nici unul din liderii politici care au părăsit Iugoslavia ori și-au adăpostit copiii în străinătate nu are dreptul să dea lecții de moralitate. “În aceste momente, nimeni nu își poate pune propriile interese mai presus de interesele naționale și nici nu ne poate împiedica să ne apărăm țara,” a declamat el, adăugând că sârbii vor ști să aprecieze cum se cuvine atitudinea celor care au fugit din țară în timpul războiului. La rândul său, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO că au organizat demonstrațiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstrațiile au scos la iveală elementele trădătoare dintre noi, care acționează la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia și Muntenegru au continuat să se accentueze. În orașul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celulă de criză, care a solicitat Armatei iugoslave să-și potolească soldații, pentru că umblau înarmați pe străzi, făcând demonstrații de forță. “Staționarea și desfășurarea acestei unități, precum și acțiunile unora dintre membrii săi nu au, în mod evident, ca scop apărarea împotriva dușmanului din afară, așa cum se dorește în prezentarea acestor acțiuni,” se spune într-un comunicat al celulei de criză. “Suntem îngrijorați ca un asemenea comportament al armatei să nu provoace o revoltă în rândul populației, incitând-o astfel să își organizeze autoapărarea.”

La rândul său, președintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc și a prezis un sfârșit lamentabil regimului de la Belgrad. “Șefii Armatei iugoslave se străduiesc din ce în ce mai evident să o pună în serviciul centrului politic al puterii, al cărui sediu este în afara Muntenegrului și ale cărui interese sunt fundamental opuse față de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a susținut că, atât timp cât vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica această problemă, dar “odată restabilită pacea, toți aceia care s-au făcut vinovați de acte violente, criminale sau anticonstituționale vor trebui să dea socoteală, fie că este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 săptămâni de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decât pagube ușoare forțelor sârbe din Kosovo, relatează cotidianul britanic “The Times“, citând surse guvernamentale. În ciuda informațiilor potrivit cărora 1.000 de militari sârbi ar fi dezertat și moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scăzut, cei 40.000 de soldați și membri ai Poliției speciale, prezenți în Kosovo de la începerea atacurilor aeriene, se află tot în provincia sârbă, potrivit unor surse guvernamentale. Totuși, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil acțiunile Armatei iugoslave, care a trăit o experiență “de coșmar”, au precizat aceleași surse.

Astăzi, m-au sunat din redacția agenției Mediafax și m-au rugat să încerc să aflu ceva despre marinarii români imobilizați în porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales că doreau informații despre cei aflați la Prahovo, iar eu nu puteam să întreb oficial despre ei. Pentru că – tot oficial – eu nu mai aveam ce să caut în Iugoslavia. Mile Cărpenișan mă anunțase că se va întoarce din România abia peste câteva zile, așa că a trebuit să mă descurc. Informațiile culese de mine de la românii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din țară, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 șlepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parcă nu știa că e război și că se bombardează podurile peste Dunăre, conducerea companiei i-au trimis în 9 aprilie, cu un transport de fosfați. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea că aveau alimente destule și câte 120 de dolari de persoană. Cert este că, săptămâna trecută, un pescar român a găsit în valurile Dunării o sticlă în care se afla un mesaj disperat al marinarilor noștri blocați la Prahovo.

Ce s-au gândit cei de la companie? Au trimis o delegație de la Giurgiu, ca să-i ajute pe cei izolați. Delegația era formată din Dorin Mogoșeanu, șeful de personal, Matei Gheorghe, șeful atelierului de reparații, un șofer și un cârmaci. Deși știau unde pleacă, primilor doi le-a intrat spaima în oase și n-au vrut să meargă mai departe de Drobeta Turnu Severin. Când a trecut granița, cârmaciul a fost arestat, pentru că avea interdicție de a intra în Iugoslavia pe o perioadă de 4 ani. Nici șoferul nu a ajuns prea departe, pentru că sârbii dintr-un sat de lângă graniță au înconjurat mașina și au încercat să-l linșeze, pe motiv că era român. În ultimul moment, a fost salvat de membrii Securității sârbe și trimis acasă. Întâmplări pe măsura inteligenței celor care au alcătuit delegația!

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, până în prezent, pierderi de cel puțin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicității de Biroul Național de Statistică, relatează AFP. Din cauza blocării navigației fluviale pe Dunăre, comerțul a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astăzi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriană a sunat doar la Niș și Bor, pentru puțină vreme, iar la Priștina, antiaeriana a reușit să doboare încă un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit în cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta că, în Serbia, nouă persoane din zece resimt suferințe psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul îngrijorătoare. 96 % din cei chestionați erau îngrijorați pentru viitorul familiei și țării lor, iar 56 % au rămas fără serviciu din cauza războiului. Cel puțin 64 % dintre sârbi au fost nevoiți să-și părăsească, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia în adăposturi antiaeriene, iar 42 % și-au abandonat casele, pentru a se muta într-un cartier mai puțin expus atacurilor NATO.

Am înregistrat după-amiază, un reportaj de atmosferă despre cum arată un week-end la Belgrad, pe care Corina Hădărean urma să-l ilustreze și să-l folosească în emisiunea de dimineață de la ProTV. Ar putea să pară o descriere banală a unui sfârșit de săptămână într-o capitală oarecare din Balcani, fără să aibă nimic spectaculos. Dacă faci abstracție de elementul fundamental: suntem în plin război. I-am descris cum părinții își plimbă copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele și cafenelele din centrul orașului, iar strada Knez Mihailova, unde circulă doar pietonii, este invadată de mici comercianți care și-au adaptat marfa la moda impusă de zilele de război.

Fantastic mi s-a părut că toți, de la oamenii simpli, la artiști sau autorități, au făcut apel la cultură ca la un scut împotriva Zeului Războiului. Încă din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un târg de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vândute la preț redus. În fața galeriilor Uniunii Artiștilor Plastici, pictorii desenează pe șevalete așezate pe trotuar, sub ochii curioșilor și, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studenților de la facultățile de arte. Galeriile își au vizitatorii lor. De pildă, vernisajul expoziției lui Bogdan Stihi și Tavi Penda a adunat o grămadă de lume, iar reporteri de la toate televiziunile s-au îngrămădit să stea de vorbă cu cei doi artiști români.

Senatul american a aprobat astăzi, fondul de urgență de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar în special finanțării eforturilor de război din Kosovo, relatează AFP. Textul urmează să fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarând că acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care să demonstreze “hotărârea Congresului și a poporului american”. Clinton a denunțat însă faptul că senatorii au introdus o serie de măsuri, în special în materie de mediu, pe care le contestă.

La cinematograf rulează cele mai noi filme și, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fără drepturi, dar ce mai contează? În continuare, sârbii stau la coadă pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de operă. Chiar în acest week-end, pe scena Operei Naționale din Belgrad urma să danseze Ashen Ataljanc, prim balerină a Operei de Stat din Berlin, în două spectacole cu baletul “Samson și Dalila” de Saint-Saens. Cât despre spectacolele de teatru, acestea au loc atât în săli, cât și în aer liber, iar un sârb îmi povestea că, într-o seară, reprezentația la care asista a fost întreruptă de sirenele alarmei aeriene și toată lumea a coborât, în ordine, în adăpostul de la subsolul teatrului, după care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scenă, oamenii s-au așezat înapoi pe scaunele din sală și spectacolul a continuat. Atunci s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie întrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Deși campionatul național de fotbal a fost suspendat din cauza războiului, în fiecare sfârșit de săptămână au loc meciuri amicale între echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe străzile orașului, ca să nu mai vorbim de simultanele de șah. Tinerii își au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine și cel al Politehnicii, unde, vinerea și sâmbăta, au loc concerte rock. Autoritățile “au uitat” că barurile și discotecile ar trebui să-și închidă ușile la ora 19:00, așa că adolescenții dansează, fără nici o prejudecată, pe muzică americană sau britanică. De altfel, vocația occidentală a sârbilor nu s-a estompat din cauza războiului, oamenii reușind să facă distincția între niște lideri politici vremelnici, mânați de ambiții mai mult sau mai puțin umane, și adevăratele valori occidentale.

Presa oficială chineză a condamnat dezinformarea căreia i-ar fi victimă opinia publică americană, din cauza mușamalizării în presă a bombardamentului care a distrus ambasada chineză din Belgrad. “Mass-media americane s-au grăbit să ridice un baraj masiv de propagandă, pentru a înșela restul lumii,” a acuzat “China Daily” într-un editorial. “Din cauza relatării trunchiate a bombardamentului, mulți americani sunt dezinformați și privați de dreptul fundamental de a cunoaște adevărul.”

Până la transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să mai văd un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atenția, din nou, lupta tot mai crâncenă dintre cele două tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Într-o conferință de presă, Ibrahim Rugova s-a declarat împotriva unei încetări unilaterale a focului, așa cum cerea, insistent, Rusia. “Declarațiile autorităților de la Belgrad referitoare la faptul că refugiații sunt liberi să se întoarcă oricând doresc la locuințele lor nu sunt decât pură propagandă,” a afirmat el. “Am văzut refugiați care au venit acasă și au fost din nou goniți, câteva zile mai târziu.” Întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a răspuns că este “foarte dificil, dar nu există alt reprezentant al poporului sârb, iar Opoziția este prea slabă”.

Pe de altă parte, UCK a reușit azi să ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sârbii nu au pomenit nimic despre asta, însă anuntul a fost făcut de Kenneth Bacon. “În prezent, problema este să știm dacă vor putea rămâne acolo,” a comentat Bacon, care a adăugat că membrii UCK au confiscat mortiere, muniție și vehicule. Oficialii americani neagă, în continuare, faptul că raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord că operațiunile acestora s-au intensificat, odată cu începerea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun constă în a afla dacă Armata iugoslavă este în măsură să concentreze trupe și să recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat că, dacă forțele iugoslave vor încerca acest lucru, aviația NATO va lansa bombe împotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre, cu mare putere de foc, participă la operațiunile NATO împotriva forțelor iugoslave aflate în Kosovo, a anunțat “The Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate și dotate cu tunuri de 40 și 150 de mm, precum și cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, în total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneză în cursul ultimelor 3 săptămâni, potrivit oficialităților militare ale NATO și Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate în războiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care operează în timpul nopții, sunt relativ lente și zboară la mică altitudine, ceea ce le face ușor de atins de către rachetele antiaeriene, potrivit unui ofițer citat de “The Washington Post“.

După transmisia mea, am coborât, ca de obicei, să mănânc. Și era să-mi vărs ciorba în poală, pentru că o serie de 4 bubuituri au clătinat hotelul la 20:20, înainte cu 2 minute de a suna alarma aeriană. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croazieră care i-au luat prin surprindere pe sârbi și au lovit, încă o dată, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit să mă duc până acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute și nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proporții si pompierii l-au stins în mai puțin de două ore. Însă suflul exploziei a spart geamurile reședințelor ambasadorilor Elveției și Indiei la Belgrad. În acel moment, ambasadorul Indiei cina, împreună cu soția și fiul său, dar nimeni nu a fost rănit. La reședința ambasadorului Elveției, se aflau mai mulți diplomați, invitați la o recepție de Ziua Independenței țării cantoanelor. Spre ghinionul său, printre invitați era și ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia își revenise din spaima de noaptea trecută, când și lui îi fusese avariată reședința. Nici acum nu a fost nimeni rănit, iar la câteva ore după bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat în fața ministerului elvețian de Externe, spre a prezenta scuzele țării sale pentru avariile produse.

La miezul nopții, au apărut și avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi încă una, mai puternică, urmată de o serie de încă patru, una după alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica și satele Lipovica și Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete și-a ratat ținta și a distrus două case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri depărtare de depozite. În urma exploziei, un pensionar și-a pierdut viața, iar alți doi bătrâni, soț și soție, au fost răniți ușor. Cam atât mi-am notat din această noapte, pentru că eram obosit și m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, așa că, până la 6:16, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al forțelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apărării William Cohen că este mulțumit de operațiunea aeriană a Alianței și că nu vede necesitatea unei intervenții terestre, relatează AFP. În interiorul NATO au apărut anumite divergențe cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabilă angajării de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, în cursul acestei săptămâni, că nici o opțiune nu este exclusă. Generalul Clark nu a făcut referiri la elicopterele de luptă americane AH-64 Apache desfășurate în Albania.

Share

target: retragerea parțială a sârbilor din Kosovo

11 mai 1999

Ultimele evenimente și declarații, contactele diplomatice și pașii făcuți înapoi de regimul de la Belgrad mi-au dat senzația că se apropie sfârșitul războiului. Armata iugoslavă a anunțat că și-a încheiat operațiunile împotriva gherilelor UCK din Kosovo și că numărul polițiștilor și militarilor sârbi va reveni la cel dinainte de conflict (11-12.000), odată cu înființarea unei forțe de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU. În discuțiile cu reprezentantul Națiunilor Unite Yasushi Akashi, Slobodan Milosevic a reușit cu abilitate să pună conducerea NATO în inferioritate. El s-a declarat gata să înceapă negocierea unui acord de pace, plecând de la principiile adoptate de miniștrii G-8 la Bonn. Singura condiție la care sârbii continuă să țină este componența forței de pace: fără țările care au contribuit la bombardamente.

Anunțul Belgradului privind retragerea unei părți a forțelor iugoslave staționate în provincia Kosovo nu este altceva decât “propagandă“, a declarat la Kukes purtătorul de cuvânt al UCK Shefki Abdullahu, citat de AFP. “Aceasta nu este decât o manevră, un joc al lui Milosevic,” a afirmat el. “Dacă sunt mișcări de trupe, înseamnă că se fac schimbări de poziții, dar nu că se retrag din Kosovo.”

Este remarcabilă iscusința cu care politicienii sârbi au reușit să câștige avantaje pe tărâmul negocierilor. Înțelegerile cu liderul moderat al albanezilor Ibrahim Rugova, eliberarea soldaților americani capturați la granița cu Macedonia, începerea retragerii din Kosovo și noua atitudine a președintelui Slobodan Milosevic, combinate cu greșelile NATO, dintre care cea mai gravă a fost bombardarea Ambasadei Chinei, au adus liderii occidentali în situația de a fi nevoiți să facă, la rândul lor, pași către oprirea bombardamentelor. În acest moment, orice încercare din partea conducerii NATO de a-și impune condițiile inițiale nu ar face decât să evidențieze, pentru toată lumea, că scopul atacării Iugoslaviei nu este unul umanitar, de salvare a etnicilor albanezi opresați de sârbi. Senzația că războiul e pe ultima sută de metri îmi era întărită – paradoxal – chiar și de intensificarea bombardamentelor. Simțeam că NATO încearcă să se scape de cât mai multe bombe înainte de final, pentru că – nu-i așa? – trebuie și industria de armament să trăiască.

“N-am spus niciodată că am fost împotriva bombardamentelor, este fals,” a declarat Ibrahim Rugova, citat de cotidianul francez “Le Monde“. “Aceasta este propagandă. Pe vremea când locuiam la Priștina, am declarat: trebuie ca trupele sârbe să se retragă, să se accepte prezența internațională și să se înceteze bombardamentele. A existat, din păcate, o propagandă, și de partea sârbă, și de partea albaneză.”

Deși aparent dramatic, spectacolul reacțiilor la bombardarea “din eroare” a Ambasadei Chinei din Belgrad continua să ne amuze. Președintele chinez Jiang Zemin se arată, în continuare, foarte afectat de incident și refuză, sistematic, să răspundă la apelurile telefonice ale lui Bill Clinton. Acesta insistă să-l sune, însă nimeni nu ridică receptorul la Beijing. Ca într-o telenovelă. În capitala chineză, manifestațiile au scăzut în intensitate, la fel de ordonat cum au început. În această dimineață, doar câteva grupuri de 100 de demonstranți au avut voie să treacă de barajele de polițiști și să ajungă în fața Ambasadei SUA. Aceștia mergeau pe un traseu bine stabilit și purtau pancarte pe care scria “Noi manifestăm pașnic”. Americanii erau calificați drept “o bandă de zurbagii“, englezii erau “lacheii” lor, iar restul occidentalilor – “clovni“.

În afara directivelor trasate demonstranților, chinezii au renunțat să mai ceara Consiliului de Securitate al ONU condamnarea NATO pentru bombardarea ambasadei lor. Noul proiect de rezoluție propus de China conținea doar regretul pentru distrugerea ambasadei și moartea celor 4 jurnaliști. “Circul” era completat de William Cohen, secretarul american al Apărării, care declara hotărât, în cursul unei audieri în fața Congresului: “Există o distincție între indignarea legitimă și exploatarea calculată. Chinezii nu au acces nelimitat la actualitatea mondială. Mă voi adresa în special Guvernului chinez. Îi voi cere să accepte declarațiile președintelui Clinton, să accepte apelurile sale telefonice, să găsească modalitățile de reducere a tensiunilor, nu să le exacerbeze.” … Curat Caragiale!

Spectacolul continua și în rândul Opoziției de la Belgrad. Cotidianul francez “Le Figaro” publică astăzi un interviu cu Vuk Draskovic, care se pronunță pentru o autonomie specifică în Kosovo și instituirea a două sisteme legale paralele în provincie: unul bazat pe dreptul sârbesc și unul care să dea dreptul albanezilor să trăiască potrivit legii islamice. Ca balamucul să fie complet, Draskovic propunea și crearea a două feluri de cetățenii, pentru fiecare dintre cele două comunități și îi reproșa lui Slobodan Milosevic că se agață de ideea Iugoslaviei, ca o țară care să reuneasca toți slavii din sudul Europei. O înșiruire de idei aberante, imposibil de realizat practic și la fel de inutile ca demersul său.

Pe de altă parte, continuă conflictul dintre autoritățile federale iugoslave și Guvernul muntenegrean. De această dată, subiectul este distribuirea ajutoarelor umanitare venite din străinătate. Guvernul federal a desemnat 8 puncte de frontieră prin care aceste ajutoare pot ajunge în Iugoslavia, însă nici unul nu era din Muntenegru. Maksim Korac, adjunctul ministrului federal al Muncii, a declarat că această decizie este motivată de refuzul autorităților muntenegrene de a permite UNHCR sau Crucii Roșii iugoslave să inspecteze ajutoarele și să participe la împărțirea lor. “Vrem să fim siguri că ajutoarele nu vor ajunge pe piața neagră,” a motivat Korac, însă câțiva prieteni care cunoșteau detalii despre această situație ne-au dezvăluit că, în realitate, sârbii doreau să stopeze intrarea în Muntenegru a produselor de contrabandă, care asigurau veniturile liderilor politici de la Podgorica.

Presa iugoslavă a avut grija să preia știrile AFP care anunțau sosirea în Germania a președintelui muntenegrean Milo Djukanovic și a liderului Partidului Democrat, Zoran Djindjic. În timp ce avioanele germane participau la operațiunile NATO împotriva Iugoslaviei, cei doi erau primiți la Bonn de cancelarul Gerhard Schroeder. Nu am putut să nu remarc inteligența” politică a celor doi, care nu vor reuși niciodată să-i facă pe sârbi să uite aceste acțiuni ale lor. Lipsiți de realism și luciditate, aceștia acționau ca și când s-ar fi aflat într-o țară normală, fără conflicte, care trăiește după standarde și mentalități occidentale.

Combinat cu embargoul, blocada împotriva Muntenegrului a mai provocat o problemă. Nikola Dragomanovic, directorul Jugopetrol-Muntenegru a declarat astăzi că în depozitele companiei mai există carburanți doar pentru o lună de zile. “Deocamdată, nu sunt motive de panică,” a spus el, “dar embargoul petrolier ar putea provoca colapsul economiei muntenegrene.” Nici în Republica Srpska situația nu era prea roz: rafinăria de la Modrica a înregistrat, de la începutul războiului, pagube de peste 1 milion de mărci germane. Rafinăria livra peste jumătate din producție în Iugoslavia și și-a încetat activitatea din cauza crizei de materii prime, trimițând în concediu fără plată 537 de angajați.

Premierul britanic Tony Blair a preconizat, în cadrul unui interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit” că, pentru o “Serbie democratică” se va deschide perspectiva unei aderări la structurile euro-atlantice. “Eu cred că trebuie deschisă perspectiva unei intrări în Uniunea Europeana și în Alianța Nord-Atlantică, atât statelor din jur, cât și unei Serbii democratice,” a declarat Blair. “Este important să le oferim acestora o viziune a democrației, a libertății și a bunăstării. Nu aș vrea să dau deloc impresia că vom invita mâine Serbia să devină membră NATO. Vreau să spun că trebuie să dezvoltăm o viziune asupra viitorului pentru țările din Europa de Sud-Est.”

Atacurile NATO asupra Iugoslaviei nu s-au întrerupt, deși Belgradul nu a fost survolat de avioane. În schimb, în Kosovo a plouat cu bombe. Bombe cu fragmentație în zonele localităților Djakovica și Lipljan, între orele 4:00 și 9:00. Distrugeri la releul TV de la Stari Trg. Raiduri puternice asupra Urosevac-ului, la ora 9:00. Două rachete în satul Donje Sinkovce, de la periferia Leskovac-ului, la 11:20. Alarme aeriene la Kraljevo (11:30) și Cacak (11:40). Din nou, ploaie de bombe în zona Lipljan, între 11:30 și 14:00. Bombardamente asupra unei cazarme dintr-un sat de lângă Kraljevo, la 12:10, unde ambulanțele au ajuns cu greu, din cauza fumului gros care acoperea zona. Proiectile peste ce a mai rămas din fabrica “Krusik” din Valjevo, la aceeași oră. Bombe ce au lovit, 10 minute mai târziu, releul de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak, întreaga regiune rămânând fără programele televiziunii naționale. Cinci persoane rănite de schije în satul Mrcajevci. Un proiectil neexplodat lângă un sanatoriu și mai multe rachete în fabrica “Cer” și instalațiile companiei “Naftagaz” din Cacak. Podul de la Kokin Brod, de pe autostrada Uzice-Novi Varos, aproape distrus de două lovituri aeriene.

La 13:57, notițele mi-au fost întrerupte de sirenele alarmei aeriene. Șapte minute mai târziu, clădirea în care se afla Media Center era zguduită de o serie de explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că proiectilele au căzut în zona aeroportului Batajnica. La 14:07, pentru prima dată de la începutul razboiului, a fost bombardat orașul Sabac. Două rachete au nimerit în plin cazarma Armatei iugoslave din centrul orașului, avariind clădirile din jur. Artileria antiaeriană a ripostat atacului, însă un prim bilanț anunța 2 morți și mai multi răniți. La 14:10, un proiectil a distrus casa familiei Vukovic din satul Starcevo, rănind 3 persoane, iar alte două bombe au explodat în satul Novo Selo (unde locuiesc mulți români), fără a produce victime.

La Belgrad, alarma aeriană a încetat la 15:38. Atunci au început să vină imagini de la Niș, unde puțin a lipsit ca al doilea om din SPS (partidul lui Slobodan Milosevic), secretarul general Gorica Gajevic, să-și piardă viața. Ea conducea o delegație a partidului care vizita, la 11:20, instalațiile companiei “Jugopetrol”, puternic avariate de bombardamentele din ultimele zile. Exact la acea oră, avioanele NATO au atacat din nou zona. Unul dintre proiectile a explodat la nici 20 de metri de locul unde se afla delegația SPS. A fost un moment de panică generală. Un polițist s-a aruncat asupra Goricei Gajevic, apărând-o cu corpul lui. Schijele au rănit un alt polițist, un reporter al RTS, pe vicepreședintele SPS Dusan Matkovic și încă două persoane. Toți au ajuns la spital, polițistul în stare critică, iar Matkovic cu răni la cap, piept și mâini. Bilanțul atacului asupra Niș-ului a fost de 3 morți și 18 răniți.

Un bărbat din comuna Pojejena, județul Caraș-Severin, a fost reținut ieri, de grănicerii români, în timp ce încerca să treacă în Serbia cu o barcă în care avea mai multe recipiente cu combustibil, transmite corespondentul Mediafax. Florin Marin Dogaru intenționa să ia legătura cu un cetățean sârb pentru a pune la cale vânzarea de combustibil pe teritoriul iugoslav. Locotenent-colonelul Ion Iovănescu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Grăniceri Drobeta, a declarat că aceste incidente sunt rare și că – în general – locuitorii satelor de pe Clisura Dunării se tem să treacă granița din două motive: creșterea exigenței grănicerilor români și reacția violentă a autorităților sârbe. Iovănescu a mai spus că, în același timp, nu trebuie neglijat faptul că activitatea economică pe Clisură este ca și inexistentă, oamenii trăind mai mult din pescuit și că, în aceste condiții, ei sunt tentați să-și suplimenteze veniturile din contrabanda cu combustibil.

La jurnalul de seară al RTS, s-a anunțat că forțele sârbe au împiedicat incursiunea unui important grup de teroriști albanezi, care încerca să intre în Kosovo din Albania. Soldații aflați între punctele de frontiera Morine și Kosare i-au observat pe luptătorii UCK, i-au lăsat să se apropie până la 50 de metri, după care au deschis focul. Patru dintre ei au fost uciși și unul, care se acoperise cu drapelul albanez, a fost capturat. O știre mult mai spectaculoasă a venit de la purtătorul de cuvânt din Albania al OSCE, care a declarat că sârbii au reușit să ridice de la sol un avion de vânătoare MiG, bombardând o bază UCK de la Tropoje, din nordul Albaniei. 17 luptători UCK, grav răniți, au fost transportați cu elicopterele Crucii Roșii la spitalele din Tirana. NATO a confirmat atacul, generalul Walter Jertz justificând că MiG-ul nu a putut fi detectat, întrucât zbura la joasă altitudine. Totuși, el a pretins că avionul sârbilor a fost doborât, însă nu a fost în stare să precizeze de către cine. Dacă știrea ar fi fost anunțată de sârbi, aș fi crezut că fabulează. Cine își putea imagina că sârbii mai îndrăznesc să zboare, în timp ce avioanele NATO roiesc deasupra Iugoslaviei?

Nici nu s-a terminat bine jurnalul RTS, că sirenele alarmei aeriene au început să sune din nou. Era 21:03. Apucasem să beau o cafea și să povestesc puțin cu ceilalți români. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România. La 22:25, am urcat în fugă scările, pentru că afară se auzeau vuietele unor avioane. De când cu penele de curent, în special seara, nimeni nu mai îndrăznește să urce în lift. De altfel, pentru a evita orice incident, Nelu Madjinca bloca liftul în fiecare seară, după ora 20:00. Abia am ajuns pe acoperiș, că privirile mi-au fost atrase spre nord, unde se vedeau tirurile antiaerienei din jurul orașului Pancevo. Cinci explozii au luminat cerul, urmate de încă una, dinspre sud-vest. Mai târziu, aveam să aflu că o bombă a explodat la câteva zeci de metri de un baraj, între satele Grocka și Begaljica, la 20 de kilometri de Belgrad.

La 22:26, pentru a doua noapte consecutiv, piloții NATO au încercat să distrugă releul de televiziune de la Vîrșeț. Fără succes, racheta explodând la mică distanță de scheletul metalic al acestuia. Un sfert de oră mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la sud de Sombor, unde se aflau instalațiile și rezervoarele companiei “Naftagaz“. Suflul detonației a spart geamurile caselor din jur și le-a răvășit acoperișurile. La 23:50, a fost întreruptă și legătura rutieră cu Ungaria, fiind distrus viaductul autostrăzii Subotica- Szeged, situat la numai 3 kilometri de punctul de frontieră de la Horgos.

O noua pată de petrol provenind din Iugoslavia, a paisprezecea de la începerea acțiunilor militare ale NATO, plutea astăzi pe Dunăre, a anunțat Ministerul bulgar al Mediului, citat de AFP. Ministerul se așteaptă ca pata de petrol, de 2 kilometri lungime și 150 de metri lățime, să se propage rapid, fără a ajunge, pentru moment, la nivelul centralei nucleare de la Kozlodui. Centrala, care utilizează 4 reactoare de apă presurizată, de tipul VVER 440/230, folosește apă din Dunăre, dar este dotată cu un echipament de epurare.

După ce am coborât de pe acoperiș, am început, ascultând posturile de radio și știrile televiziunilor, să conturez un bilanț al nopții. Raidurile au produs mari pagube materiale și au făcut mai multe victime printre civili. Călăuzindu-se după cursurile râurilor, piloții au bombardat mai multe poduri. Primul, peste Morava de sud, distrus la 21:30 de două proiectile, se afla în centrul orășelului Vladicin Han. Exploziile au surprins pe pod un băiat și o fată, care au fost uciși pe loc. Alte 3 persoane au fost rănite de schije și casele din jur au fost parțial distruse. La 21:37, un alt pod, peste râurile Kosanice și Toplica, din orașul Kursumlija, a căzut sub bombe.

În jurul orei 1:00, NATO a lansat un atac necruțător asupra unui camping de lângă Paracin, în care au fost cazați refugiați din Bosnia și Croația. Aceștia fuseseră evacuați, însă, acum câteva zile. Probabil că după-amiază, sateliții NATO au detectat acolo trupele iugoslave, fiindcă altfel nu se explică numărul mare de proiectile (cel puțin 15), care au șters de pe fața pământului campingul și au avariat rezervoarele de apă ale orașului. Două raiduri, la o distanță de o oră, au vizat și orașul Pozega, iar lângă Smederevo, o bombă a explodat la mică distanță de un transformator electric, fără să-l nimerească. La 2:15, două explozii au fost auzite la instalațiile companiei “Beopetrol” de la Bogutovac și alte patru în satul Biljanovac, din apropiere.

Avioanele Alianței Nord-Atlantice au distrus la sol, în noaptea de marți spre miercuri, cinci avioane de vânătoare MiG-21 și au bombardat o baterie a apărării antiaeriene iugoslave, a anunțat AFP. Aviația aliată a mai atacat aerodromuri, în special la Niș și Priștina, emițătoare de radio militare, poduri rutiere și feroviare, depozite de carburanți și cazărmi, a precizat NATO într-un comunicat.

Am socotit că, de peste 30 de ore, zona orașului Priștina și – în general – provincia Kosovo nu a mai cunoscut liniștea. Doar în această noapte, între orele 2:00 și 3:30, asupra Priștinei au fost lansate 18 rachete, după ce miezul nopții fusese marcat cu alte 3 explozii. În zori, la 6:07, m-au trezit sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene și am mai notat că antiaeriana iugoslavă a reușit să respingă atacurile asupra orașelor Niș, Novi Sad și Cacak.

Share

target: sârbii refuză să-mi prelungească acreditarea de război

6 mai 1999

Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.

În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.

În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.

“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.

M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”

Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată.

Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.

Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”

Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.

Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”

Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?

Bilal Sherifi a anunțat la TiranaUCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK  să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”

Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.

Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.

Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.

În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.

A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”

A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.

Ne-am bucurat  că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”

Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.

UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”

În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.

După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.

Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.

În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.

În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.

Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.

Share

target: incident cu Remus Cernea pe acoperiș

4 mai 1999

Alarma aeriană a încetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo și o mare parte a Belgradului au rămas fără curent electric. Încă nestabilizat, sistemul energetic național cedase din nou. Deși autoritățile anunțaseră că, de astăzi, vom avea curent și apă. Așa că ne-am mai cumpărat un rând de lumânări, câte o lanternă și baterii de rezervă. Iar înainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apă de la robinet, în caz că vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad și am aflat că, după atacul de azi-noapte, clădirea televiziunii a fost parțial distrusă și nu va mai putea fi folosită. Sârbii erau foarte indignați, pentru că Televiziunea Novi Sad era considerată un simbol al înțelegerii naționalităților care trăiesc în Vojvodina. Emitea programe în 6 limbi, printre care și cea română și, în anii trecuți, îi întâlnisem la Timișoara pe câțiva dintre jurnaliștii care lucrau acolo. Mulți vorbeau românește mai bine decât unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritățile locale au anunțat că vor încerca să-i ajute să-și reia emisia cât mai repede.

La 12:15, s-a anunțat din nou alarmă aeriană. Nu numai la Belgrad, ci în majoritatea orașelor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu câteva minute înainte de a suna sirenele, a fost bombardată din nou fabrica “Krusik, doi muncitori fiind surprinși de atac și răniți ușor. În Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a încetat la 15:49.

Un avion de vânătoare F-16 al Alianței Nord-Atlantice a doborât un avion MiG-29 deasupra Iugoslaviei, a anunțat col.Richard Bridges, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborât în jurul orei 13:00, la câțiva kilometri de frontiera cu Bosnia, când un grup de avioane ale NATO se întorceau, după ce efectuaseră un raid asupra unei baze a aviației militare. Aparatul F-16 a utilizat o rachetă anti-radar pentru a lovi MiG-ul, care nu a reușit să se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un MiG-29, împreună cu alte două aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO în timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marți.

Astăzi, președintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a întâlnit cu ofițeri din conducerea Armatei și Poliției, cu care a discutat despre situația din țară. El i-a felicitat pe militari, afirmând că “au consimțit să facă sacrificii și să suporte privațiuni, pentru a împiedica cel mai mare agresor din lume să cucerească fie și o fărâmă din teritoriul iugoslav”. “În același timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne încălca granița și au nimicit, în interiorul țării, unitățile, bazele și infrastructurile organizației teroriste care își spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodată, în exprimarea oficială, nu am auzit o altă sintagmă decât “organizația teroristă autointitulată UCK“. Prin asta, sârbii demonstrau că nici măcar denumirea nu doreau să o accepte. În comunicatul difuzat de Președinție, se spune că au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun în pericol siguranța cetățenilor, fiind pronunțat un mare număr de condamnări la pedepse cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare.

Opozantul sârb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad și nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viață, a anunțat la Berlin editorul său german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu știu unde este închis și dacă este încă în viață,” a adăugat el. Hadzic, fost colonel, lucrează de mai mulți ani la Institutul de Științe Sociale din Belgrad și face parte din mai multe grupuri de opoziție. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia în factor de putere în cadrul regimului sârb și felul cum a contribuit aceasta la explozia naționalismului și a propagandei de război în Iugoslavia.

Ne-am dus din nou să întrebăm de noile acreditari, la Centrul militar de presă. A lui Mile Cărpenișan era gata, dar a mea nu. Militarul care le împărțea mi-a spus să trec mâine. Nu m-am neliniștit, pentru că nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center să scriu și am încercat să aflu unde putem găsi un Internet-Cafe, pentru cazul în care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la următorul colț. Oricum, atâta vreme cât era curent, preferam să stăm la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe săptămână, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiune internet și acces la agențiile de presă iugoslave.

Am văzut astăzi ce conțineau bombele care au provocat căderea sistemului energetic iugoslav. Arma secretă a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, în care se aflau praf de grafit și ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalațiilor electrice și, în afara grafitului – bun conducător electric – care se împrăștia deasupra lor, firele de aluminiu se înfășurau în jurul cablurilor de înaltă tensiune, formând un fel de fuior țesut de un paianjen uriaș. Cablurile deveneau inutilizabile și trebuiau înlocuite în întregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lăsate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldați americani luați prizonieri de sârbi și eliberați duminică. Mi s-a părut amuzantă: “După toate aceste zile, am început să iubesc poporul sârb și voi continua să mă rog lui Dumnezeu pentru pace și pentru sfârșitul acestui război. Vă mulțumesc, în special pentru țigările pe care mi le-ați dat.” Scrisoarea se încheia cu câteva cuvinte, scrise cu stângăcie în sârbește: “Vă mulțumesc frumos. Sunteți foarte drăguți. Dumnezeu să vă ajute.” Și era semnată “Chris Stone, poreclit Slobodan“. 🙂

Alianța Nord-Atlantică va face o pauză în operațiunea împotriva Iugoslaviei, dacă forțele sârbe vor începe să se retragă din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apărării George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei “pauze în atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei implică acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a principiilor de bază enunțate de NATO și cel puțin începerea retragerii forțelor sârbe,” a precizat Clinton.

Întreaga presă iugoslavă a preluat o știre a cotidianului “The Washington Times“, conform căreia membrii UCK sunt antrenați în tabere din Afganistan și Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este bănuit și că ar finanța organizația separatistă albaneză. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculoși teroriști ai lumii, fiind acuzat că ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morți și mii de răniți.

Iar am avut de suportat reproșurile sârbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astăzi la București. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele președintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair că România a pierdut până acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care speră să-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a întrebat, zâmbind pe sub mustața stufoasă, dacă îi vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Știa bine că n-am văzut un cent.

“Astăzi vreau să-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, într-o alocuțiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitații de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru România. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au stabilit o cale clară de urmat pentru statele aspirante. România rămâne în fruntea listei de candidați. Vreau ca România să adere rapid la NATO.” Potrivit agenției Mediafax, Tony Blair și-a exprimat admirația pentru modul în care România a acționat în domeniul asigurării securității sale naționale, ca și a celei regionale. El a afirmat că nimeni nu amenință granițele României și că nimănui nu îi va fi permis să o facă.

Înainte de a-mi începe transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, până să-mi vină rândul, am ascultat știrile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apărării, care atrăgea atenția parlamentarilor români că nu poate fi acuzat că i-a tras pe sfoară pentru că nu le-a spus că spațiul aerian românesc cuprinde și aeroporturile. Malițios, acesta a pretins că MApN nu și-a permis să considere că parlamentarii nu știu ce votează sau că au ignorat Codul aerian – lege votată chiar de ei, cu mai puțin de 2 ani în urmă.

De altfel, disputa mi se părea inutilă, deoarece colegii din Timișoara mi-au spus că experții NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvăluit că acesta nu poate fi folosit de avioanele Alianței, deoarece nu pot decola sau ateriza înarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile românești în baze de lansare, ar fi nevoie de investiții considerabile și, mai ales, de timp. Așa că piloții NATO nu aveau nevoie decât să-și ușureze misiunile, pătrunzând, în timpul atacurilor, în spațiul nostru aerian. Însă mulți timișoreni au început să privească cu alți ochi donația pe care o făcuse NATO cu un an în urmă, când la Timișoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 împotrivă și o abținere, deschiderea spațiului aerian pentru avioanele NATO, informează AFP. Bulgaria era ultima țară vecină cu Iugoslavia care nu deschisese încă spațiul aerian pentru aparatele Alianței Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul că acordul nu înseamnă că Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teamă că vor pierde legătura cu mine pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii mei mă sunau la 19:25 și rămâneam în legătură directă până îmi venea rândul. Așa ascultam toate știrile dinaintea mea. Ca de obicei, mă suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem până atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era îngrijorat, dar întotdeauna își găsea câteva clipe să vorbească cu mine. Îi povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri și îmi promitea că, atunci când mă voi întoarce acasă, o să-mi dea niște jocuri pe computer, care să mă facă să uit toată nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sârbii au spus că a fost doborât în provincia Kosovo, împreună cu un alt aparat, în timp ce încercau să bombardeze o regiune în care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave și inspecta unitățile din zona. În imagini am văzut unul din motoarele avionului, lovit în plin de un proiectil, și plăcuța de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a făcut să cred că ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtător de cuvânt al NATO, a pretins că ar fi reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Skopje. Se pare că n-a fost chiar o reușită.

Alarma aeriană a sunat la 21:30. Am urcat cu toții pe acoperiș, să vedem ce se întamplă. În această seară eram mulți: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi și Remus, un tânăr care apăruse, în mod ciudat, de câteva zile la Belgrad. Părea un fel de hippy și așa dorea să se poarte. Ne-a spus, când a apărut, că nu e ziarist, ci student la filosofie și a venit la Belgrad din solidaritate cu suferința poporului sârb. Nu avea prea mulți bani și încerca să se țină după noi. După ce i-am arătat ce era de văzut, l-am lăsat în plata Domnului și ne-am văzut de treabă. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, îi dăduse o cămăruță, aproape gratis, și habar n-aveam ce și unde mănâncă. În general, seara nu stătea cu noi, dar astăzi venise și el.

De această dată, pe acoperiș au urcat Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era însoțit de încă un bărbat. Din felul în care se purta Dragan cu el, am înțeles că era un fel de superior al său, care îi verifica activitatea. Ne-am făcut că plouă și le-am sugerat, discret, celorlalți, să nu facă gesturi necugetate. În timp ce priveam antiaeriana care încerca să respingă un atac, am auzit, în spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am întors și l-am văzut pe Remus. I-am șoptit să se potolească, până pleacă Dragan și șeful lui. După câteva minute, am mai auzit un clic. În acel moment, Mile, care îl observase și el, s-a dus în fața lui și, pe un ton care nu admitea replică, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat și i l-a întins lui Dragan, spunându-i: “Un cadou din partea noastră.” Tavi Penda, care văzuse întreaga scenă, l-a luat pe Remus de guler și i-a spus: “Dispari de aici, că te arunc de pe acoperiș! Mâine dimineață, îți faci bagajele și te cari acasă. Dacă te mai văd după ora 8:00 în hotel, chem Poliția!” Din acea clipă, nu l-am mai văzut, însă aveam să mai auzim de el.

Un număr de până la 3.000 de refugiați din Kosovo vor sosi în România, până la sfârșitul lunii iunie, din cifra maximă de 6.000 pentru care Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astăzi, în jurul orei 16:00, pe aeroportul București-Otopeni urmau să sosească aproximativ 600 de refugiați kosovari, care vor fi transportați la Sărata-Monteoru, în județul Buzău. Ministerul de Interne va suporta costul cazării la hotelul “Parca celor 600 de kosovari, calculat la prețul de 80.000 de lei pentru o cameră în care pot încăpea până la 5 persoane.

Mai târziu, după ce au coborât Dragan și șeful său, Nelu ne-a povestit că duminică dimineața, câțiva vecini i-au atras atenția că un individ bărbos face poze de pe acoperiș. A urcat imediat și l-a găsit pe Remus. Deși îi atrăsesem atenția să nu urce ziua pe acoperiș, tipul nu numai că nu ne-a ascultat, dar făcea și poze. În atmosfera de suspiciune generală de la Belgrad, când sârbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc că Nelu a aplanat incidentul. Câteva zile mai târziu, aveam să ne întâlnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit că, după ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Îl cunoscuse la Uniunea Scriitorilor și l-a rugat să-l găzduiască și să-i împrumute niște bani, promițându-i că o să-i înapoieze a doua zi. După care a dispărut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea să încerce să candideze – 10 ani mai târziu – la tot felul de funcții în stat, inclusiv la cea de președinte al României.

Incidentul din seara asta ne-a tăiat elanul tuturor și am coborât în barul hotelului. Am rămas la povești și, înainte de a pleca, Dragan ne-a sugerat să mergem mâine în piața din Novi Beograd și să-l căutăm pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vânzător de la o tarabă, care fusese concentrat într-o unitate de artilerie antiaeriană și a doborât un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, în Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiați, veniți – în cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezintă cea mai mare acțiune de deportare desfășurată într-o singură zi, începând din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Această deportare masivă a lăsat să se înțeleagă că regiunea este supusă unei operațiuni de epurare etnică. Este prea exact localizată geografic, ca să nu intre în cadrul unei campanii sistematice de deportări.”

NATO a anuntat că în ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzați din localitatea Prizren și din împrejurimi. Cei mai mulți dintre aceștia au fost obligați de către Armata iugoslavă să participe la construirea de fortificații în jurul orașului, a declarat Shea. “Credem că Armata iugoslavă a decis să construiască un fel de linie Maginot în jurul Prizrenului, fără îndoială, pentru a anticipa o eventuală operațiune terestră a NATO în provincia Kosovo.”

După miezul nopții, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orașului Uzice, unde au fost numărate 10 explozii, și asupra regiunii Bajina Basta, unde se află hidrocentrala avariată acum câteva nopți. Antiaeriana a ripostat puternic și, la 1:30, a reușit să doboare un avion inamic, în timp ce intra în spațiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur că, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtătorii de cuvânt ai Alianței, a dezmințit imediat informația.

La ora 3:00, după ce au pâlpâit de câteva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul rămăsese din nou fără curent, deoarece sistemul energetic național nu era încă stabilizat și rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat și ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniște și, în afară de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii în domeniul apărării, Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o mulțime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzând Alianța că a recurs la o “diplomație insuficient de agresivă” și că a nesocotit regulile cele mai elementare ale războiului modern. “Strategia adoptată pentru campania din Balcani și punerea sa în practică ridică numeroase semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea NATO de a concepe și de a executa operațiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit în primul rând să-l convingă pe Milosevic că are numai de câștigat de pe urma soluției diplomatice propuse la Rambouillet și că ar pierde totul printr-o soluție impusă prin forța armelor.”

“Anunțând dinainte natura progresivă a campaniei sale de bombardamente aeriene, în 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricărui război, care este efectul-surpriză,” a explicat Chipman. “Îndepărtând opțiunea unei intervenții terestre într-un mediu ostil, Alianța a nesocotit o altă regulă: cea care constă în a lăsa inamicul să se îndoiască de intențiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este că totul se va termina cu un protectorato soluție nefericită, sub forma acordării independenței de facto a provinciei Kosovo, lipsită de orice legitimitate în ochii Belgradului și generatoare de instabilitate, concluzionează IISS.

Share

target: NATO bombardează încă un autobuz cu călători, lângă Savine Vode

3 mai 1999

În această dimineață, nu cred că au sunat sirenele încetării alarmei aeriene. Probabil, din cauza penei de curent. Sau, poate, de oboseală, nu le-am mai auzit noi. În schimb, la 11:15, am sărit în sus din cauza unei bubuituri puternice, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Am alergat pe acoperiș, dar n-am reușit să vedem nimic. Cerul perfect senin, de un albastru ireal, mi-a umplut ochii de lacrimi. Parcă aveam nisip sub pleoape.

Sârbii au anunțat că, în urma raidului de azi-noapte asupra orașului Valjevo, 34 de persoane au fost rănite, iar două, ale căror case au fost distruse, sunt date dispărute. În timpul atacului asupra a ceea ce a mai rămas din fabrica “Krusik, o rachetă lovise o zonă locuită din apropiere, iar spitalul, situat la 60 de metri de fabrică, a fost serios avariat. Pentru ca oricine să-și poată da seama de proporțiile distrugerilor, sunt suficiente povestirile martorilor oculari, care au spus că în 3 minute, asupra cartierului în care se află fabrica au fost lansate 50 de proiectile de mare putere.

Am avut o dimineață de coșmar. Am plecat spre Media Center și, când ne-am așezat în fața computerului și am cerut barmanului să ne aducă o cafea, acesta ne-a zâmbit trist, arătând spre robinet: “Nu avem apă.” M-am uitat la fața lui Mile Cărpenișan și mi-am dat seama că nici eu nu arătam prea bine. Ne-am trezit umblând ca niște somnambuli, printre alți somnambuli ca noi – pentru că sârbii sunt mari consumatori de cafea – căutând disperați o cafenea unde să curgă apa. N-am găsit în tot centrul și, când ne-am întors la Media Center, se luase din nou curentul și am fost nevoiți să mai așteptăm o oră, ca să putem folosi telefoanele fixe, conectate într-o centrală digitală, alimentată – desigur – cu energie electrică.

Am trecut și pe la Centrul militar de presă, ca să ne ridicam noile acreditări, dar nici acolo nu a fost curent și ne-au chemat a doua zi. Am aflat că Armata iugoslavă a interzis, începând de ieri, traficul în apele teritoriale ale țării. Decizia a provocat noi tensiuni între cele două țări ale Federației Iugoslave, deoarece porturile de la Marea Adriatică se aflau în Muntenegru. Imediat, Jusuf Kalamperovic, ministrul muntenegrean al Transporturilor, a protestat, cerând redeschiderea navigației. Zâmbind pe sub mustață, un colonel sârb ne-a explicat că iritarea este provocată de blocarea în larg a unor vapoare cu țigari și alte mărfuri de contrabandă, care urmau să ajungă în portul Bar.

Numărul trenurilor de marfă care tranzitează Vama Curtici s-a dublat de la începerea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, transmite corespondentul Mediafax. Prin vama arădeană intra și ies, în medie, 800 de vagoane cu marfă pe zi, grupate în nouă perechi de trenuri, a declarat Gheorghe Caba, șeful Stației CFR Curtici, traficul fiind comparabil cu cel din timpul războiului din Bosnia. De asemenea, s-a intensificat și traficul rutier prin punctele de frontieră. Dacă în luna martie, prin vămile Vârșand și Nădlac treceau aproximativ 900 de autovehicule în 24 de ore, în luna aprilie au trecut peste 1.300 în același interval de timp.

 

Mai târziu, a venit vestea unei noi “pagube colaterale. La ora 13:30, un autobuz plin cu călători, care efectua o cursă între Djakovica și Podgorica, a fost lovit de două rachete trase din avioanele NATO care atacau regiunea orașului Pec. Autobuzul se afla la 5 kilometri de granița dintre Kosovo și Muntenegru, în apropierea satului Savine Vode. Pasagerii au fost proiectați prin geamurile autobuzului, iar un crater de 30 de metri diametru și 15 metri adâncime a apărut la nici 20 de metri de vehiculul distrus.

Conform autorităților iugoslave, 20 de persoane au murit pe loc, iar alte 43 au fost rănite (dintre care 23 grav). Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, femei și copii. Intervenția echipelor de prim-ajutor nu a fost posibilă decât după 2 ore, deoarece avioanele continuau să lanseze în zonă bombe cu fragmentație. Era cel de-al treilea autobuz distrus în atacurile din ultimele 4 zile, iar sârbii au acuzat NATO că lovește intenționat astfel de vehicule, pentru a semăna teroare.

Alianța Nord-Atlantică a deschis o anchetă asupra informațiilor privind bombardarea de către aviația sa a unui autobuz aflat în apropiere de Pec, despre care surse sârbe au afirmat că s-a soldat cu cel puțin 17 morți și 20 de răniți, a afirmat un purtător de cuvânt militar al NATO. Alianța negase inițial că ar fi bombardat autobuzul.

În fine, după ora 17:00, am putut să bem prima cafea din această zi. Belgradul avea din nou curent electric. E greu de imaginat ce placere este să-ți bei cafeaua pe care o așteptai de dimineață. Deja ne cumpărasem lumânări groase de la vânzătorii ambulanți, care au invadat străzile încă de dimineață, de parcă ar fi știut că NATO va bombarda instalațiile electrice iugoslave și de două săptămâni numai lumânări au fabricat. Oricum, iluminatul stradal nu a mai fost restabilit și în toate apelurile repetate la radio și televiziune, oamenii erau rugați să nu folosească aparatele mari consumatoare de energie. Alimentarea cu apă a capitalei încă avea de suferit și nu se găsea pâine niciunde.

Când am ajuns la hotel, recepționerul ne-a anunțat că au mai sosit doi români. Pictori, spunea el, arătând către o masă a barului. Acolo, lângă Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” și George Roncea, ședeau doi bărbați. Unul mărunțel, cu barbă, agitat ca un spiriduș, iar celălalt înalt, cu părul cărunt și fața parcă dăltuită într-o stâncă. Pictorii bucureșteni Octavian Penda și Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expoziție cu lucrările lor și ale Luminiței Ciupitu. Aceasta se îmbolnăvise și nu a putut veni cu ei. Artiștii sârbi au apreciat că este primul gest de solidaritate venit din partea unor români, de la începutul războiului. Coincidență: astăzi, a doua știre, după bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit căreia, Ministerul român al Apărării anunțase că, din spațiul aerian românesc, pe care NATO îl putea folosi la discreție, făceau parte și aeroporturile și instalațiile aferente.

Am stat mult cu ei la masă, după ce ne-am terminat transmisiile pentru emisiunile de știri și ne-au povestit ce mai era prin țară. Erau tare fericiți că ne-au cunoscut, ceea ce ne-a încântat. Le-am înșirat sfaturile noastre despre cum să se comporte în timpul raidurilor aeriene și i-am chemat să stea cu noi pe acoperiș.

Un român a fost împușcat în abdomen în această noapte, pe malul iugoslav al Dunării, unde ajunsese cu barca, cu scopul de a vinde câteva canistre cu benzină, transmite corespondentul Mediafax. Cezar Tincu, în vârstă de 30 de ani, din Moldova Veche (Caraș-Severin), a plecat spre Iugoslavia pe Dunăre, într-o barcă metalică având motor Johnson. Ajuns pe malul sârbesc, el a fost împușcat, reușind cu dificultate să se întoarcă cu barca în România și să ajungă în localitatea Pescari, unde a acostat lângă grădina lui Gheorghe Caracuancea. Proprietarul grădinii l-a găsit în jurul orei 1:00 și a anunțat imediat grănicerii. Tincu era în stare critica și a povestit că a fost împușcat de sârbi. Medicii au declarat după operație că tânărul și-a revenit din comă.

Deși a fost senin și au început spectaculos, atacurile NATO din această seară au fost de mică intensitate. La 21:45, eram deja pe acoperiș și auzeam vuietul avioanelor. Ceva mai devreme, fusese atacată periferia orașului Kraljevo. Acum, tirurile furibunde ale antiaerienei iugoslave din jurul Novi Sad-ului indicau direcția atacului. Aici, o rachetă a lovit sediul televiziunii, urmată, după 10 minute, de o a doua și de flăcările unui puternic incendiu. Piloții NATO au folosit aceeași tactică mârșavă ca la bombardarea clădirii General Stab din Belgrad: au lovit aceeași țintă, la un interval de 10-15 minute, punând în pericol echipele de intervenție. Din fericire, în sediul Televiziunii Novi Sad nu se afla nimeni în momentul atacului, așa că nu au existat victime. De altfel, după distrugerea în 23 aprilie a clădirii RTS din Belgrad, puține posturi de televiziune mai îndrăzneau să-și țină echipe de serviciu peste noapte, preferând să difuzeze filme non-stop.

N-au trecut decât câteva minute și am văzut antiaeriana Belgradului în acțiune. La un moment dat, pe un unghi de 180 de grade, întreg orizontul era acoperit de proiectilele trase de sârbi. Am auzit câteva explozii puternice dinspre cartierul Rakovica, unde au fost atinse mai multe clădiri. Apoi am văzut flacăra unei explozii dinspre aeroportul Batajnica. Alte 3 proiectile au explodat în cartierul Strazevica, după care avioanele s-au îndepărtat, urmărite de bateriile artileriei sârbe. Au mai venit o dată asupra Belgradului la 3:30, când am auzit patru explozii undeva la periferie.

Agim Ceku, care a luptat împotriva trupelor sârbe în razboiul din 1993, a preluat comanda UCK. La începutul anului, Ceku demisionase din Armata croată, unde ocupase o funcție echivalentă cu cea de general și a urmat mai multe cursuri de specializare. Nu era prima oară când sârbii acuzau autoritățile de la Zagreb de implicare în conflictul din Kosovo. Generalul Rahim Ademi, cel mai înalt responsabil militar croat de origine albaneză, este unul din principalii strategi ai operațiunilor de gherilă ale UCK.

Share