Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.
Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.
Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.
Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.
Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.
Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.
După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.
Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.
Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.
După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.
Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.
Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafitasupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.
Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.
Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.
Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.
O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.
După transmisia de dimineață pentru ProTV, am mai dormit un pic. Prima știre pe care am aflat-o când m-am trezit se referea la începutul retragerii Armatei iugoslave din Kosovo. Sârbii au anunțat că un prim grup de 250 de militari, îmbarcat în două autobuze și un camion, a plecat azi dimineață, la ora 6:15, din localitatea Merdare, îndreptându-se spre Serbia. La 6:45, alte 3 autobuze au plecat în aceeași direcție. Generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat din nou, ziariștilor care au asistat la plecare, că retragerea militarilor din Kosovo este mult îngreunată de bombardamentele care s-au întețit în ultimele două zile. “Din acest motiv, avem nevoie de ceva mai mult timp pentru a ne retrage în cazărmi, conform ordinului Comandantului suprem,” a spus Lazarevic.
Am văzut și imagini filmate la Novi Sad, după bombardamentul de azi-noapte. În jurul televiziunii, erau cratere cu diametrul de 3 metri, iar casele erau brăzdate de schije. Nici un automobil parcat în apropiere nu a scăpat neatins, iar corpul redacțional al clădirii televiziunii încă mai fumega. În oraș era liniște, dar pe liniile de transport urban nu mai circula decât câte un autobuz, de dimineața și până seara, la ora 20:00. Din cauza poluării, a fost interzis pescuitul și în zona Novi Sad-ului, iar locuitorii multor cartiere erau, în continuare, aprovizionați cu apă adusă cu cisternele.
În jurul orei 10:00, în raionul Detașamentului de grăniceri Zlatița, jud.Caraș-Severin, o patrulă l-a descoperit pe Daniel Banjai, cetățean iugoslav în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Poliție, care trecuse ilegal granița dinspre Iugoslavia. Potrivit agenției Mediafax, pentru a-l reține, grănicerii au fost nevoiți să execute un foc de avertisment. Extinzând cercetările, ei i-au mai identificat pe Imre Banjai (43 de ani), tatăl lui Daniel, Predrag Lambi (31 de ani), Radovan Miuță (17 ani) și Cristian Vladu (18 ani), ultimii 3 fiind cetățeni români, domiciliați în Zlatița. Cei doi sârbi trecuseră fraudulos frontiera, după ce au plătit 6.000 de mărci germane unei filiere iugoslave cu care se afla în legătură Predrag Lambi, iar românii aveau rolul de a-i călăuzi spre Ungaria.
În drum spre Media Center, am trecut din nou pe lângă chioșcurile din centru, unde am văzut aceleași cozi la țigări. Am aflat că, de astăzi, în Republica Muntenegru au fost scumpite țigările. La rândul lor, vânzătorii stradali au mărit prețul țigărilor străine pe care le aduceau din Muntenegru. Un cartuș de Marlboro a ajuns la 230 de dinari, unul de Winston – la 170 de dinari, iar unul de Pall Mall – la 155 de dinari. Asta în timp ce marca germană se cumpăra cu 10 dinari.
M-am oprit pe terasa din Trg Republike, să beau o cafea. Am cumpărat cotidianul “Politika“, atras de titlul de pe prima pagină. Ziarul îi acuza pe Milo Djukanovic (președintele Muntenegrului) și pe Zoran Djindjic (președintele Partidului Democrat) că și-au vândut sufletele dușmanului. În articol se relata despre vizita lor în Germania, unde au fost primiți de liderii occidentali și se insinua că “cei doi duc o activitate politică subversivă, îndreptată împotriva țării lor, a guvernului și a poporului iugoslav”. Cu multă abilitate, “Politika” l-a citat pe Vuk Draskovic, care spunea despre fostul său aliat din timpul demonstrațiilor anti-Milosevic din anii trecuți că “Zoran Djindjic a dat dovadă de imoralitate, fugind de lângă poporul și partidul său, într-unul dintre cele mai tragice momente din istoria Iugoslaviei”.
Adevărul este că plecarea din Serbia l-a costat foarte scump pe Djindjic. După terminarea războiului, aveam să-l întâlnesc la București, când a vizitat România. L-am întrebat de ce a făcut-o și mi-a povestit că aflase că Slobodan Milosevic întocmise o “listă neagră” cu principalii săi adversari politici, care urmau să fie lichidați în timpul acestui război. Și că, oricum, nu avea nici o posibilitate de a face ceva pentru poporul său, deoarece Milosevic concentrase în mâinile sale toate pârghiile puterii, așa că și-ar fi primejduit viața inutil. Din aceste motive, s-a decis să plece în Muntenegru, unde era în siguranță, și apoi în străinătate. Poate că avea dreptate, însă îmi amintesc ce sentiment de zădărnicie aveam când mai mergeam pe la conferințele de presă, unde vicepreședintele Partidului Democrat ne citea comunicatele trimise prin fax de Djindjic, din Germania sau Franța. Oare acesta nu era pe aceeași “listă neagră”?
Cu multă ironie, ziariștii de la “Politika” scriau că americanii au găsit o nouă explicație a bombardării Ambasadei Chinei: utilizarea unei hărți vechi a Belgradului. Articolul sublinia că ambasada a fost construită în 1992 și 1993, iar înainte, în acel loc se afla un teren viran, așa că o hartă veche nu ar fi arătat nici o urmă de clădire. Pe lângă asta, “Politika” a adăugat că toți diplomații acreditați la Belgrad au fost cel puțin o dată la una din numeroasele recepții organizate de ambasadă, așa că o eroare ar fi fost improbabilă. În continuare, nu era posibil să te apropii de clădirea bombardată, așa că n-am putut să verific dacă era adevărată informația publicată de agenția China Noua, potrivit căreia ambasadorul chinez ar fi descoperit printre ruine o rachetă neexplodată. Deși noi știam că a fost vorba de 3 rachete care au distrus ambasada, de câteva zile, presa chineză vorbește de 5 rachete, dintre care doar 4 au explodat.
Bill Clinton intenționează să îl numească pe amiralul în retragere Joseph Prueher în funcția de ambasador al Statelor Unite în China, a anunțat cotidianul “New York Times“. Prueher, în vârstă de 56 de ani, îl va înlocui pe James Sasser, a cărui plecare fusese programată și pentru care Clinton încerca de 6 luni să găsească un înlocuitor. Numirea sa va fi remisă în 2 săptămâni Senatului, iar audierea va avea loc în iunie. Prueher a fost comandantul Forțelor Aliate din Pacific până în luna martie și a ieșit la pensie la 1 mai.
Când am ajuns la Media Center, Gordana, una din secretare, m-a avertizat că în curând s-ar putea să avem probleme cu accesul la Internet. La fel ca și ceilalți, Gordana se obișnuise cu mine și se amuza când mă poticneam încercând să vorbesc sârbește cât mai corect. Era o femeie înaltă, blondă, la vreo 40 de ani și arăta încă foarte bine. Sunt convins că fusese foarte frumoasă în tinerețe. I-am cerut mai multe amănunte și mi-a arătat o știre a agenției de presă Beta, în care se anunța că Guvernul SUA a cerut providerilor de Internet americani să blocheze accesul firmelor iugoslave la conexiunile prin satelit. O jumătate de oră mai târziu, a venit și răspunsul autorităților iugoslave, care au declarat că această măsură dovedește încă o dată slabiciunea NATO care, văzând că nu poate împiedica adevărul despre agresiunea împotriva Iugoslaviei să fie făcut public, încearcă să taie sârbilor orice cale de comunicare cu lumea.
M-a cuprins panica. Dacă rămânem fără Internet și fără computere, îmi va fi foarte greu să lucrez, mai ales în situația mea, fără acreditare de război. Mă ajuta foarte mult să consult știrile care apăreau de la agențiile de presă sârbești sau străine, să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax și informațiile pentru ProTV. În plus, sârbii deschiseseră un site, www.target.co.yu, unde, cu ajutorul tuturor celor care aveau computere în țară, reușeau să difuzeze extrem de rapid informații despre bombardamente. Nici nu voiam să mă gândesc la o astfel de eventualitate și mă rugam să nu se întâmple așa ceva. Și să se întoarcă mai repede Mile Cărpenișan din România.
M-am apucat rapid de treabă. Am aflat că, în Kosovo, bombardamentele au început (sau mai bine zis nici nu au contenit) încă de dimineață. La 8:00, patru bombe cu fragmentație au explodat într-un sat de lângă Djakovica, o alta fiind lansată la Glogovac. O jumătate de oră mai târziu, la nord de Vranje, între satele Srpska Kuca și Karadin, au căzut alte 8 bombe. În timp ce-mi notam aceste date, a sunat alarma aeriană și la noi. Era 14:23. Au urmat alarme la Kragujevac și Novi Sad. Apoi au început să vină știrile despre bombardamente. De la Niș, unde era alarmă încă de dimineață și au fost bombardate aeroportul și viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. De la Leskovac, unde au fost auzite două explozii și se vedea o coloană de fum ridicându-se dinspre satul Arap. De la Grdelica, unde a explodat o altă bombă, iar alarma nu a mai fost ridicată de 24 de ore. De la Jastrebac, unde 4 rachete au atins releul de televiziune. De la Zitoradja, unde o bombă a explodat lângă o biserică și o alta în centru, lângă sediul televiziunii locale, rănind ușor o persoană. De pe muntele Fruska Gora, unde două proiectile au încercat să lovească trupele ascunse prin păduri. Belgradul a scăpat și de data aceasta, iar alarma a fost ridicată la 16:41.
Manojlo Milovanovic, ministrul Apărării din Republica Srpska, a acuzat NATO că utilizează aeroporturile din Bosnia și Croația pentru a bombarda Iugoslavia. “De exemplu, în 2 mai, în timpul unuia dintre cele mai violente atacuri împotriva Iugoslaviei, 22 de avioane ale NATO au decolat de pe aeroportul de lângă Tuzla,” a afirmat Milovanovic. “În acea zi, cele 22 de avioane au atacat de 9 ori Iugoslavia. Alte aparate decolează de pe aeroporturile croate de la Zagreb-Pleso,Udbina și Pula. NATO nu mai poate pretinde că aviația sa nu survolează teritoriul bosniac. Face acest lucru încă din 24 martie, de la începutul agresiunii.”
Alianța Nord-Atlantică a distrus, de la începutul războiului în Iugoslavia, 100 de aeronave sârbe (avioane și elicoptere), a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, informează AFP. “Este vorba de aparate tip MiG, Galeb și elicoptere,” a adăugat Shea, promițând că va reveni cu informații mai precise. Avioanele NATO au distrus la sol, în noaptea de miercuri spre joi, 5 aparate iugoslave, care s-au adăugat celorlalte 5 avioane MiG-21 neutralizate în noaptea anterioară, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Conform Institutului Internațional de Studii Strategice(IISS) din Londra, Iugoslavia avea, la începutul conflictului, 322 de avioane și 74 de elicoptere militare. Armata iugoslavă dispunea de 47 de avioane MiG-21 F, 17 avioane MiG-21 U și 15 avioane MiG-29. Mai avea 18 avioane Mig-21 R (de recunoastere), 50 de avioane Galeb (de sprijin la sol și de antrenament), 9 avioane Super Galeb G-4 (de vânătoare), 30 de avioane Orao 2 (de sprijin la sol), 20 de avioane Orao (de recunoaștere), 16 avioane Super Galeb (de antrenament), 16 avioane Orao și 25 de avioane Utva (de antrenament). De asemenea, Belgradul mai dispunea de 2 avioane Falcon și 6 avioane Yak-40, 15 avioane AN-26, 4 avioane CL-215 (de transport și luptă împotriva incendiilor) și 32 de avioane Utva-66 (avioane de legătură). Armata iugoslavă mai era dotată cu 14 elicoptere Partizan, 44 de elicoptere Gazelle înarmate și 16 Gazelle neînarmate, susține IISS.
Începând de astăzi, sârbii au anunțat că au introdus obligativitatea vizei de intrare în țară și pentru cetățenii italieni, pe principiul reciprocității. Ei au motivat că doresc să controleze intrarea în Iugoslavia a persoanelor din țările care participă la bombardamente. S-a păstrat neschimbat, deocamdată, regimul diplomaților și al celor care călătoresc în interes de serviciu.
RTS a preluat ștafeta de la ziarul “Politika” și i-a acuzat, în jurnalul din această seară, pe Milo Djukanovic și Zoran Djindjic, de trădare și colaborare cu agresorul. “În vreme ce tot poporul se gândește la apărarea țării, Djukanovic și Djindjic se gândesc la modul în care ei ar putea prelua puterea, sub umbrela NATO,” se spunea în comentariul citit în timp ce pe ecran se derulau imagini de la călduroasa primire făcuta de Gerhard Schroeder. “Cei doi trădători afirmă în fața mentorului lor că singurul mod de a institui o așa-zisă politică democratică în Serbia și Iugoslavia este schimbarea actualei puteri nedemocratice.” După acest adevărat rechizitoriu, care a avut un efect devastator asupra imaginii celor doi politicieni, RTS a prezentat pe larg detalii despre inițiativa Partidului Socialist Popular din Muntenegru, care a demarat o procedură pentru destituirea președintelui Milo Djukanovic, pe care îl acuză de încălcarea Constituției. Partidul este condus de Momir Bulatovic, omul de încredere al lui Milosevic, pe care acesta îl numise prim ministru al Federației Iugoslave.
O serie de ciocniri între Poliție și pacifiștii germani, care blocau accesul într-o clădire din Bielefeld unde ecologiștii urmau să țină un congres extraordinarconsacrat situației din Kosovo, a făcut ca lucrările să fie deschise sub o puternică protecție polițienească, relatează AFP. Aproximativ 450 de persoane au blocat strada care ducea spre clădire, formând cordoane umane și scandând sloganuri ca “Pacifiștii ecologiști asasinează civili”. Deschiderea lucrărilor congresului, prevăzută pentru ora 9:00, a trebuit să fie amânată. Îndreptându-se spre tribună în huiduieli, Joschka Fischer a fost catalogat de unii dintre participanți drept “asasin“, iar vesta îi era încă pătată cu vopsea roșie, deoarece fusese stropit, puțin mai devreme, de către un militant pacifist. În cele din urmă, el a încheiat intervenția în ovații și aplauze, însă nu înainte de a-i convinge pe Verzi să aprobe acțiunea NATO în Iugoslavia. “Ecologiștii nu mai sunt un partid protestatar,” a explicat Fischer. “Ați vrut să fim în Guvern. Era clar că, semnând un acord de coaliție cu Partidul Social Democrat, urma să ne confruntăm cu situații dificile. Dați-mi un exemplu de guvern care a reusit cu succes atâtea acțiuni diplomatice câte am dus noi la îndeplinire.”
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30 și jurnalul RTS, am coborât în bar. N-a trecut mult timp și a apărut “scriitorul” Dragan. “Avioanele voastre nu trebuie lovite de antiaeriană, ca se prăbușesc singure,” au fost primele sale cuvinte când m-a văzut. Am zâmbit strâmb, pentru că știam de la colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, că un MiG se prăbușise lângă Lipova, în timpul unui zbor de antrenament. Oricum, am preferat să vorbim despre avioane, decât să-mi reproșeze hotărârea de astăzi a guvernului român, care a aprobat ca Societatea Națională de Radiocomunicații să difuzeze programele pentru Balcani ale postului de radio “Vocea Americii“.
Discuția cu Dragan a fost întrerupta la 21:20, de sirenele alarmei aeriene. Am mai vorbit puțin de Djukanovic și Djindjic și, la ora 22:00, după ce au clipit de câteva ori, becurile din hotel s-au stins. Dule, barmanul, ne-a pus pe masă niște lumânări, dar am preferat să urc pe acoperiș, să văd ce se întâmplă. Întregul oraș era scufundat în beznă. Ceva mai târziu, la Radio Pancevo, care a reușit să-și reia emisia cu ajutorul unor generatoare pe motorină, s-a anunțat că NATO a lansat din nou bombe cu grafit asupra liniilor de înaltă tensiune și transformatoarelor de lângă Belgrad. Din când în când, jurnaliștii din Pancevo avertizau că nu se știe câtă motorină mai aveau și cât timp își vor putea continua emisia, dacă avaria nu se remediază.
Președintele finlandez Martti Ahtisaari ar putea să-l însoțească la Belgrad pe emisarul rus pentru Iugoslavia, într-o eventuală misiune comună de mediere a crizei din Kosovo, a anunțat postul național de televiziune YLE. Ahtisaari a fost solicitat să joace un rol, slab definit, de mediator, datorită cunoașterii în profunzime a problemelor din Balcani și a relațiilor bune pe care le are Finlanda cu NATO și cu Rusia.
Ce să se remedieze? La 22:40, a fost scoasă din funcțiune termocentrala “Drmno” de la Kostolac, iar 8 minute mai târziu, au fost avariate toate cele 5 blocuri energetice ale termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano, de lângă Lazarevac. Sistemul energetic național a fost din nou destabilizat și mai mult de jumătate din țară era în întuneric. Total sau parțial, orașele Niș, Pirot, Aleksinac, Prokuplije, Leskovac, Pancevo, Sabac, Obrenovac și altele au rămas fără curent. Echipele companiei “Elektrodistribucija Serbia” (EDS) au fost trimise imediat pe teren, pentru a remedia avariile.
Am văzut și eu ce înseamnă remediere. În momentul în care norul de grafit și ghemotoacele de fire din aluminiu atingeau instalațiile electrice, se produceau scurt-circuite în serie. Firele de aluminiu se înfășurau, ca un fuior de lână în jurul fusului, pe cablurile de înaltă tensiune. Acestea arătau ca niște imense gogoși ale viermilor de mătase și nu mai puteau fi îndepărtate. Pur și simplu, cablurile trebuiau tăiate și înlocuite. Deja electricienii EDS deveniseră specialiști și, până spre miezul nopții, au reușit să remedieze parțial avariile și centrul Belgradului avea din nou curent.
Cât am stat pe acoperiș, am auzit o bubuitură înfundată dinspre Novi Sad. A fost lovită o stație de transformare și, după câteva flame albăstrui, orașul a dispărut în întuneric. Singurele indicii că mai exista erau tirurile antiaerienei, care luminau orizontul dinspre nord. Am mai văzut două explozii dinspre muntele Fruska Gora, iar o scânteie mai îndepărtată a fost semnul că podul peste canalul Staro Brcko, de pe autostrada spre Sombor, nu mai există.
Tot la 22:30, după un scenariu identic, orașul Niș s-a scufundat în întuneric și majoritatea centralelor telefonice au încetat să funcționeze. Mai multe proiectile cu grafit fuseseră lansate asupra stației de transformare “Niș II” din satul Brzi Brod. Până la miezul nopții, echipele de intervenție au stabilizat și aici situația. Totuși, alarma aeriană ce avea să fie anunțată mâine dimineață, la 9:44, după o întrerupere de numai 4 ore, a găsit 60 % din locuitori fără curent.
“Tiruri sporadice au fost înregistrate joi, în zona de frontieră,” a declarat Andrea Angeli, purtător de cuvânt al OSCE, citat de AFP. Aproximativ 50 de soldați sârbi, intrați pe teritoriul albanez, au fost expulzați de către Poliția de la frontieră albaneză. Cel puțin trei civili albanezi au fost uciși. Opt combatanți răniți ai UCK, dintre care cinci în stare gravă, au fost internați, în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din Bajram Curri, fiind transferați mai târziu, cu ajutorul unui elicopter al Crucii Roșii Internaționale, la un spital militar de la Tirana.
În afară de proiectilele cu grafit, Serbia nu a fost vizată de bombe în această noapte. Cu excepția aeroportului Ponikve, din nordul orașului Uzice, unde au fost auzite 4 explozii puternice, și a provinciei Kosovo. La Priștina, prima bombă a explodat la 21:40. Orașul Djakovica a fost atacat în 3 raiduri, avioanele NATO lansând cel puțin 13 proiectile în zonă. La 1:00, au fost bombardate orașul Pec și muntele Sar. Însă cel mai greu afectat de bombardamente a fost satul Korisa, situat la nord-est de Prizren. Aici, explozia a 8 bombe cu fragmentație a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit grav alte 50. Dar despre această tragedie, aveam să aflu mai multe detalii a doua zi.
Pentru că atacurile au încetat, după ora 1:00 m-am dus la culcare. Am fost trezit la 3:45, de vuietul avioanelor care survolau Belgradul la joasă înălțime. Blestemând războiul, și NATO, și toate avioanele de pe pământ și din cer, am sărit în bocanci și am urcat în fugă pe acoperiș. Antiaeriana trăgea cu furie în toate direcțiile și a reușit să respingă atacul, fără ca Belgradul să fie lovit de bombe. Atent la luptele aeriene, nu am simțit cutremurul de la 3:53. Cu epicentrul la Mionica și intensitatea 3,5 pe scara Richter, seismul nu a avut nici un efect și nu a fost resimțit decât la Valjevo. Oricum, la o astfel de intensitate, nici dacă ar fi avut epicentrul sub hotel, nu l-aș fi simțit. Sau aș fi crezut că e vibrația unei explozii. Când cerul s-a liniștit, m-am dus din nou la culcare. Am mai înjurat o dată la 5:27, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene și am mai moțăit o oră, până înainte de transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.
Ibrahim Rugova a afirmat miercuri, în prima zi de la sosirea sa în Germania, că independența provinciei Kosovo rămâne obiectivul principal, relateaza AFP. Acordul pe care albanezii l-au semnat la Rambouillet, pentru o perioadă tranzitorie de 3 ani, constituie un compromis, a declarat Rugova, cu ocazia unei întrevederi cu ministrul de Externe Joschka Fischer. “Vom vedea peste 3 ani ce s-a realizat. Rămâne ca populația să-și decidă ea însăși soarta, la capătul celor 3 ani,” a declarat ministrul german.
Mi-am început dimineața cu vești mai puțin plăcute. În primul rând, am fost anunțați că sistemul energetic național al Serbiei nu a fost încă stabilizat și, de aceea, între orele 14:00 și 17:00, va fi întrerupt curentul în cartierul Rakovica și în zonele din jurul acestuia. Întreruperi de curent au fost anunțate și în alte orașe iugoslave. Toate aceste probleme erau consecințele bombelor cu grafit lansate vineri asupra instalațiilor electrice din jurul Belgradului.
În Muntenegru, a izbucnit încă un scandal. Aseară, la ora 22:00, reprezentanții Poliției militare au descins în redacția postului de radio “Free Montenegro” din Podgorica, pentru a-i înmâna redactorului-șef Nebojsa Redzic o citație. Era chemat în fața Tribunalului militar, fiind acuzat de încălcarea Codului penal al Iugoslaviei. De asemenea, a fost citată și Beba Marusic, redactor la cotidianul “Monitor“. “Nu există nici un motiv pentru care Poliția militară sa o caute pe Marusic, atâta vreme cât conținutul textelor sale poate fi judecat doar prin prisma legilor din Republica Muntenegru,” a comunicat redacția ziarului. “În Muntenegru avem un guvern civil și nu tribunalele militare trebuie să analizeze dacă legea a fost încălcată.” Ca să toarne gaz pe foc, colegiul de redacție a adăugat că Muntenegru nu trebuie să se alăture războiului dus de guvernul de la Belgrad și a solicitat executivului muntenegrean o poziție oficială față de acest incident. Care nu era singular, fiindcă Poliția militară l-a cautat la Universitatea din Podgorica și pe profesorul Miodrag Perovic (editorialist la “Monitor“), care a fost acuzat de defăimarea autorităților federale și obstrucționarea luptei împotriva dușmanilor Iugoslaviei. Perovic a anunțat că intenționează să se prezinte în fața Tribunalului militar, deoarece este convins că un astfel de proces nu poate duce la condamnarea sa.
Dimineața a plouat din nou cu bombe în Kosovo. La 7:45, trei proiectile loveau orașul Kosovska Mitrovica, atacul fiind repetat 3 ore mai târziu. Într-o singură oră, alte 8 explozii au fost auzite la periferia Priștinei, dinspre Lukare, Kosovopolje și aeroportul Slatina. Nici la Belgrad nu am avut liniște. La 13:21 a fost anunțată alarmă aeriană. La aceeași oră, în suburbia Ladjevic a orasului Kraljevo explodau deja primele bombe. Atacul începuse aici la 13:15, când s-au auzit vuietul avioanelor și tunurile artileriei antiaeriene. La Leskovac, a fost solicitat ajutorul pompierilor și ambulanțelor din Kragujevac, pentru că raidurile au făcut mai mulți răniți și au izbucnit câteva incendii. La 13:17, în aceeași regiune, o casă din satul Konjuh a fost făcută praf de o rachetă. Din fericire, nu era nimeni acasă. La Belgrad, nu am fost atacați și alarma a încetat la 14:38. Însă bombardamentele au continuat la Niș, unde, cu puțin înainte de ora 15:00, au fost auzite mai multe explozii, după care antiaeriana a reușit să respingă atacul.
Profitând de anunțarea întreruperilor de curent, micii intreprinzători au invadat străzile cu lanterne și lumânări de vânzare. Nici compatrioții noștri nu s-au lăsat mai prejos. Nelu Madjinca a dat o fugă cu mașina până în vama de la Stamora-Moravița, să-și cumpere benzină. Când s-a întors, mi-a povestit că s-a crucit de ce a văzut. Până acum câteva zile, aici se înființase o piață ad-hoc, unde românii vindeau de toate. Pentru că amenințau să blocheze vama, sârbii le-au făcut un țarc mai departe, la jumătatea drumului dintre vamă și orașul Vîrșeț, unde, contra unei taxe de 10 dinari, românii pot să-și vândă mărfurile. Era coadă de mașini la intrarea în țarc, pentru că polițiștii sârbi nu permiteau nimănui să vândă ceva în afara acestuia. Ai noștri erau tare bine informați, pentru că aduseseră exact ce se căuta: de la baterii, lanterne sau țigari (vândute, în medie, cu 5 mărci germane în plus la cartuș, față de prețul din România) și până la benzină (care se vindea cu 1,6 mărci germane/litru). Este inimaginabil ce au putut oamenii să-și modifice la mașini, de încăpea atâta benzina în ele, pentru că n-a întâlnit pe nimeni care să ofere spre vânzare mai puțin de 2-300 de litri. Oricum, oferta depășea cererea, deoarece foarte puțini sunt sârbii care îndrăznesc să cumpere benzina pentru a o vinde mai departe, la Belgrad, unde prețul depășeste chiar și 10 mărci/litru. Nimeni nu riscă, pentru că, pe drum, există mai multe filtre ale Poliției și Armatei, iar cine nu are “spatele asigurat” (adică nu-i cunoaște pe cei care îl opresc, ca să îi poată mitui, sau nu este membru SPS sau JUL), riscă să ajungă la pușcărie, acuzat de trafic de carburanți.
Diplomații din Consiliul de Securitate al ONU nu au reușit să se pună de acord asupra unui text propus de Beijing, cu privire la o reacție oficială față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad, informează AFP. Ultima versiune a textului, discutat cu ușile închise, propune ca membrii Consiliului “să deplângă sincer un astfel de incident”. Diplomații au precizat că Franța a acceptat o asemenea formulă, după ce reprezentanții chinezi acceptaseră, ieri, să renunțe la cererea lor care viza o condamnare oficială a atacului, soldat cu 4 morți și 20 de răniți. China va face mâine o nouă propunere. Potrivit diplomaților, Beijingul refuză să accepte discutarea unei rezoluții care să ceară liberul acces al organizațiilor umanitare în Kosovo, atât timp cât nu se va ajunge la un acord referitor la reacția față de bombardarea ambasadei sale.
Astăzi, cenușa celor 3 jurnaliști chinezi uciși la Belgrad a ajuns la Beijing, împreună cu cei 20 de răniți din ambasada. Pe aeroport, ei au fost așteptați de o gardă de onoare și de câteva sute de oameni cu flori albe în mâini. Deși, inițial, autoritățile chineze au dat dreptul ziariștilor străini să transmită evenimentul, în ultimul moment s-au răzgândit și i-au ținut pe reporteri la 100 de metri de locul ceremoniei. Totuși, sârbilor le-au transmis imagini, pe care le-am fi văzut oricum, pe postul de televiziune Kosava, al fiicei lui Milosevic, care retransmite un canal chinez de televiziune. Nimeni nu înțelege o iotă, dar unora le place, că se dau filme cu karate. La Beijing, după 4 zile în care a fost sechestrat în sediu, ambasadorul american James Sasser a ieșit astăzi din clădire, însoțit de secretarul său și de 2 bodyguarzi, furișându-se până la una din reședințele diplomatice din apropiere.
Cancelarul german Gerhard Schroeder, care a sosit astăzi la Beijing pentru o vizită de lucru, a cerut scuze Chinei, în numele NATO, pentru bombardarea ambasadei de la Belgrad, a anunțat agenția China Noua. Schroeder și-a prezentat scuzele în fața ministrului chinez de Externe, Tang Jiaxuan, respingând, în același timp, orice intenție de bombardare de către NATO a ambasadei. “Este vorba de o eroare tragică și nimic altceva,” a precizat cancelarul german.
Conflictul din Iugoslavia a tensionat din nou relațiile dintre Turcia și Grecia. Ambele membre NATO, atitudinea celor două țări a fost nuanțată. Astăzi, Turcia a anunțat că va pune la dispoziția Alianței baza aeriană de la Corlu, pentru a fi utilizată în lansarea atacurilor împotriva Iugoslaviei. Aici vor fi desfășurate avioane de vânătoare americane F-15 și F-16, avioane cargo C-130 și avioane de alimentare în zbor KC-135. Oficialii iugoslavi au subliniat diferența de atitudine a Greciei, țară considerată prietenă. Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, a declarat, tot astăzi, că țara sa nu va deschide spațiul aerian pentru avioanele NATO care participă la bombardamentele împotriva Iugoslaviei și a asigurat că nici teritoriul grec nu va fi folosit de militari în acest scop.
“Când vedeți elita Serbiei trimițându-și familiile și bunurile în afara Belgradului și în alte locuri, când vedeți, acum, înalți oficiali ai armatei făcând același lucru, aceasta vă demonstrează că încrederea în Milosevic și în acțiunile sale este în declin,” a afirmat secretarul american al Apărării, William Cohen, într-o conferință de presă, informează Reuters. “Cu fiecare zi ce trece, forțele lui Milosevic sunt tot mai slabe și NATO tot mai puternică. Suntem pe punctul de a încercui Iugoslavia și de a ataca din toate părțile. Desfășurarea de aparate de luptă suplimentare în Turcia și Ungaria va permite atacarea mai multor ținte, mai des și mai eficient.”
RTS a anunțat că Armata iugoslavă a descoperit lângă trecătoarea Cakor din Muntenegru, în imediata apropiere a provinciei Kosovo, un depozit de arme și muniții aparținând UCK. Separatiștii albanezi creează probleme și în Macedonia, unde ministrul de Externe Aleksandr Dimitrov a declarat că au descoperit 10 tone de armament al acestora. El a afirmat că, îndată ce forțele sârbe se vor retrage din Kosovo, luptătorii UCK vor trebui dezarmați și a acuzat regimul de la Belgrad că folosește o tactică mârșavă: nu intenționează să îi elimine total pe separatiștii UCK, ci să îi disperseze în țările din jur. Raționamentul e simplu: prezența bandelor de albanezi înarmați provoacă teroare și creează o imagine negativă pentru UCK.
Occidentul continuă să îi crediteze pe liderii Opoziției sârbe, deși aceștia sunt aproape total lipsiți de putere și influență. Astăzi, premierul francez Lionel Jospin a primit-o, la Paris, pe lidera Alianței Civice, Vesna Pesic. Ea a încercat să atragă atenția asupra responsabilității țărilor occidentale pentru distrugerile provocate de bombardamente, dorind să obțină promisiuni că țara va fi reconstruită. “Toată opoziția democratică acceptă condițiile puse pentru oprirea intervenției NATO,” a spus Vesna Pesic. “Democrație, dezvoltare, reconstrucție și integrare în Europa, nimic din toate acestea nu se va putea realiza, dacă vom păstra același regim condus de Milosevic.” Cuvinte mari, fără nici un efect, nici în Occident, nici în Serbia. Popor de oameni mândri și demni, sârbii nu vor accepta să se ploconească în fața Occidentului, nici măcar pentru a obține oprirea bombardamentelor. Și cu atât mai puțin îi respectă pe cei ce fac așa ceva.
Rușii au avut o tresărire de orgoliu astăzi, când Boris Elțîn a amenințat că țara sa ar putea părăsi negocierile, dacă propunerile și eforturile sale nu vor fi luate în considerare. “În criza iugoslavă, Rusia nu se mulțumește cu rolul unui curier tehnic, însărcinat să transmită propunerile unei țări către alta,” avertiza Vladimir Putin, pe atunci, șef al serviciilor secrete rusești. Se pare că până și ei au sesizat ridicolul situației în care au fost puși de conflictul iugoslav. În realitate, pe lângă criza economică, Boris Elțîn mai avea o problemă, similară cu a lui Bill Clinton, care îi acapara atenția: Duma de Stat tocmai votase, cu 243 de voturi “pentru” și doar 20 “împotrivă”, o rezoluție în care i se cerea președintelui să demisioneze.
Nava-spion rusa “Kildin“ a plecat ieri din rada portului Sevastopol din Ucraina, îndreptându-se spre zona de desfășurare a conflictului iugoslav, unde urmează să ia locul unui vas de același tip, aflat acolo în misiune încă de la începutul lunii aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al flotei rusești din Marea Neagra, Andrei Graciov. “Nava nu are arme la bord, ci numai aparatură electronică sofisticată și va ajunge, pe data de 16 mai, în largul coastelor iugoslave de unde, la fel ca predecesoarea sa, nava “Liman”, va transmite informații în legătură cu activitățile militare ale NATO, cu precădere cele aeriene și navale,” a explicat Graciov.
Activitățile de spionaj în apele teritoriale ruse din Oceanul Pacific, din Marea Baltică și Marea Nordului s-au intensificat odată cu războiul din Iugoslavia, au afirmat oficiali ai Statului Major al Marinei militare ruse, potrivit agenției Itar-Tass. Avioanele de supraveghere au descoperit, în cursul ultimelor zile, în apele ruse din Pacific, un submarin spion străin. Unitățile de luptă anti-submarin au reușit să îl localizeze și i-au interzis să pătrundă în zona de manevre a Flotei Pacificului. Într-o singură săptămână, forțele apărării antiaeriene ruse din regiunea enclavei Kaliningrad au interceptat 720 de avioane străine, printre acestea aflându-se și 36 de avioane militare suedeze și poloneze.
După-amiază, NATO și-a continuat atacurile, în special în Kosovo și în estul Serbiei. La Niș, între 14:45 și 15:17, au fost bombardate periferia orașului și obiectivele din zona industrială: fabrica de țigări, o uzină constructoare de mașini și bulevardul Lenin. Șase persoane au fost rănite de exploziile unor bombe cu fragmentație. La 16:30, a fost atacată zona localității Kosovska Kamenica. La 18:30, sârbii au anunțat mai multe obiective civile lovite lângă Presevo, iar după 19:30, câteva proiectile au explodat la Srbica, Decani și – din nou – pe aeroportul Slatina din Priștina.
Sosirea în Macedonia a actorului britanic Roger Moore, ca reprezentant al UNICEF ce dorea să-i ajute pe copiii refugiaților din Kosovo, a mai dat apă la moară sârbilor să facă haz de necaz. “Sfântul” a fost așteptat pe aeroportul din Skopje de generalul britanic Michael Jackson. Printre jurnaliștii prezenți la sosire, se afla și un sârb, care l-a întrebat pe Moore dacă va împărtăși militarilor macedoneni câteva din secretele operațiunilor de spionaj din filmele sale. În corespondența sa, sârbul a relatat remarca făcută de un înalt ofițer macedonean: “Mai bine i-ar da niște sfaturi lui Javier Solana!” Secretarul general al NATO se afla, și el, în Macedonia, unde a declarat că bombardamentele vor continua până la întoarcerea refugiaților în Kosovo, unde se va pune bazele unei provincii democratice și multietnice.
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului. Boban mi-a dat să citesc ziarele de astăzi și, printre ele, am remarcat că “Vecernje novosti” publicase facsimilul unui raport secret, potrivit căruia, până în 2 mai, NATO ar fi pierdut 74 de avioane, în timpul atacurilor asupra Iugoslaviei. Printre ele erau aparate de tip F-117 A, F-15, F-16, A-10, Harrier și Tornado, 10 elicoptere și 200 de rachete de croazieră. Raportul părea veridic și menționa și elicopterele despre care ne povestiseră militarii sârbi că le-ar fi doborât: cel care s-a prăbușit în 27 martie pe muntele Zlatibor (când 22 de pușcași marini au murit) și cel care a căzut la Majevica, în Republica Srpska (când au murit alți 12 militari), după ce fusese lovit în spațiul aerian iugoslav.
Răsfoind “Politika” (un fel de “Scânteia” a sârbilor), am aflat că a fost interzis pescuitul pe Dunare, în aval de Pancevo, din cauza poluarii provocate de bombardamentele NATO asupra combinatului chimic. De asemenea, pescuitul a fost interzis în râul Tamis (Timișul care venea din România), considerându-se că peștele pescuit în aceste râuri ar fi toxic pentru consum. Autoritățile militare au anunțat că antiaeriana a mai doborât două avioane-spion fără pilot. Primul s-a prăbușit la ora 12:00, în apropierea satului Klokot Banja, de lângă Kosovska Mitrovica, iar al doilea la ora 19:00, lângă Urosevac, în satul Bila. Am văzut și imagini filmate ale acestuia. Avea însemne americane, aripi cu geometrie variabilă, iar camera video, scanner-ul și aparatul de ghidare cu laser rămăsesera intacte, în ciuda impactului cu solul.
“Scriitorul” Dragan a venit în seara asta însoțit de Maja, o brunetă superbă, tunsă scurt, despre care spunea că este secretara lui. Când m-a văzut singur la masă, citind ziarele, a venit la mine și mi-a prezentat-o, după care s-a scuzat și ne-a lăsat singuri o jumătate de oră. Maja vorbea o engleză fără cusur și mi-a povestit că este studentă la Drept. De când știam ce e cu Dragan, nu mai credeam nimic. Mai ales că fata m-a întrebat ce se întâmplă la București. Și am constatat că știa deja că România s-a asociat la regimul de sancțiuni al Uniunii Europene, prin care se interzicea acordarea de vize pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și unii demnitari de la Belgrad. M-a întrebat ce fonduri cred eu că are președintele iugoslav în România sau dacă știu ce firme sârbești din țara noastră sunt controlate de regimul de la Belgrad. Am dat din umeri și a râs: “Atunci, ce conturi ale lui Milosevic va lăudați că ați înghețat?”
Am zâmbit acru și m-am bucurat că am scăpat de ea, când s-a întors Dragan și au urcat la el în cameră, spunând că au de lucru. Enervat, l-am sunat pe Mile Cărpenișan și i-am povestit ce festă mi-a făcut Dragan. S-a distrat, după care m-a întrebat dacă e adevărat că Ambasada României de la Belgrad va fi evacuată. Vorbisem mai devreme cu Traian Borșan și nu mi-a spus nimic despre asta. Mai târziu, am aflat că MAE anunțase că ia în considerare, în funcție de evoluția evenimentelor, posibilitatea unei evacuări totale a ambasadei. A doua zi, Borșan avea să mă liniștească, spunându-mi că există o asemenea variantă, însă este normal, având în vedere situația.
Aproximativ 1.500 de refugiați, care au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză prin punctul de frontieră de la Morine, au relatat despre bombardamentele NATO, operațiunile de purificare etnică și luptele dintre sârbi și UCK, informează AFP. Majoritatea refugiaților, sosiți în tractoare, provin din sudul provinciei Kosovo, din zona aflată între Prizren și Budakovo. În drumul spre Albania, convoiul a fost oprit de militari, care au ordonat mai multor bărbați să îi urmeze. Zece familii au fost izgonite din satul Srbica, în care – afirmă refugiații – sârbii și albanezii au trăit până acum împreună fără incidente. “Un polițist pe care îl cunoșteam a spus chiar că este dezolat, dar că nu poate face nimic,” povestea o refugiată, al cărei soț fusese ridicat de Poliție, care avea o listă de persoane ce urmau să fie arestate. În drumul spre graniță, refugiații au văzut avioanele NATO care survolau provincia Kosovo și au auzit bombardamentele.
La Belgrad, alarma aeriană a sunat la 21:58, însă până m-am dus la culcare, pe la ora 2:00, orașul nu a fost atacat. La 4:15, m-a trezit o bubuitură puternică, din cauza căreia au pornit să sune alarmele mașinilor parcate în preajma hotelului. M-am îmbrăcat rapid și am alergat pe acoperiș. NATO bombarda zona aeroportului Batajnica, unde am numărat 5 explozii. RTS anunțat că, în timpul acestui atac, în care NATO a lansat din nou proiectile anti-buncăr, antiaeriana ar fi reușit să doboare un avion inamic. Au urmat 4 sau 5 explozii în apropierea satului Deliblatska Peskara, la est de Pancevo. Apoi a fost lovit și centrul orașului. Atacurile s-au concentrat asupra Novi Sad-ului. De altfel, deasupra acestui oraș, vuietele avioanelor se auziseră toată noaptea. Acum, au fost lansate 5 rachete asupra ruinelor televiziunii, încercând să distrugă turnul releului, care scăpase data trecută. Alte două bombe au explodat lângă podul Sloboda, distrus deja în 3 mai. Și încă două – pe muntele Fruska Gora.
Pe la 5:00, am coborat și m-am culcat, însă după 46 de minute, m-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Am renunțat să mai dorm și am urmărit știrile la posturile sârbești de radio și televiziune, pentru a-mi completa corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. În Kosovo fusese din nou prăpăd. Explozii în satul Sofalija (lângă Priștina). Mai multe proiectile între localitățile Djakovica și Decani. Bombe cu fragmentație în pădurile dintre Urosevac și Priștina. Alte proiectile la Stari Trg și în releul TV de la Kutlovac. Un incendiu în gara din Prizren, provocat de 5 explozii. Peste 20 de proiectile asupra muntelui Goles și aeroportului Slatina din Priștina. Sunt doar câteva dintre localitățile lovite de bombe pe care am reușit să le notez. Dar ele au fost mult mai multe.
Ministrul de Interne Pavle Trajanov a declarat într-un interviu televizat că Guvernul macedonean nu va tolera desfășurarea de activități politice în taberele de refugiați din Kosovo, relatează AFP. “Acești oameni au părăsit Kosovo pentru că viețile lor erau amenințate,” a spus Trajanov. “Ei primesc sprijinul statului nostru și tentativele de a-i politiza și de a se folosi de ei în scopuri politice nu vor fi tolerate.” Ministerul de Interne a anunțat descoperirea a zeci de arme ușoare în timpul unor percheziții efectuate în mai multe case din Kumanovo și Strunga. Trajanov a confirmat la televiziune că Poliția urmărește de câtva timp acest trafic ilegal cu arme.
În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.
Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.
NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.
Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.
Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.
“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.
“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.
“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.
În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”
Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”
“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”
Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.
La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.
După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors peacoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.
Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.
“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.
N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.
O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.
Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.
Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.
Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.
Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.
I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.
Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.
Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.
Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.
Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.
La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.
La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.
Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.
În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.
În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.
“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.
Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.
M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”
Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.
Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.
Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza“ și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.
Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată“.
Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.
Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”
Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.
Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.
Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”
Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?”
Bilal Sherifi a anunțat la Tirana că UCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”
Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.
Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.
Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.
În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.
A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”
A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.
Ne-am bucurat că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.
Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.
Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”
Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.
UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”
În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.
După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.
Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.
Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.
Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.
În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.
În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.
Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.
Alarma a încetat la 6:28, însă nu ne-am trezit decât mai târziu. Era duminică și nici eu, nici Mile Cărpenișan nu aveam transmisie decât seara. Jurnalele tuturor televiziunilor iugoslave arătau imagini ale rămășițelor avionului F-16 doborât azi-noapte și repetau declarația lui Jamie Shea, care confirma că au pierdut aparatul. Pe lângă aceasta, sârbii susțineau ca antiaeriana a mai lovit un avion inamic, de tip A-10.
“Avionul A-10 a avut o problemă la motor, provocată de apărarea antiaeriană,” a confirmat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. “Pilotul nu a fost rănit și a reușit să ajungă în Macedonia. Este pentru prima dată când un avion al NATO este lovit de apărarea antiaeriană iugoslavă.” Conform militarilor occidentali, “avionul invizibil” F-117 ar fi fost distrus după ce a fost dezechilibrat de explozia, în apropierea sa, a unei rachete antiaeriene.
În această dimineață, la ordinul lui Slobodan Milosevic, au fost eliberați cei 3 soldați americani luați prizonieri în 31 martie. Ei au fost predați reverendului Jesse Jackson, care a plecat spre Croația, într-un autocar însoțit de două automobile Mercedes. În comunicatul oficial difuzat de Centrul militar de presă, se spunea: “Noi nu-i vedem pe soldații americani ca pe niște inamici, ci ca pe niște victime ale militarismului și războiului.” În punctul de frontieră croat Lipovac, unde a fost organizată o conferință de presă, cei 3 soldați au declarat că au fost foarte bine tratați de sârbi, în timpul celor 32 de zile de captivitate.
Fost candidat prezidențial american și vârf de lance al mișcărilor pentru drepturi civice din Statele Unite, Jesse Jackson este recunoscut ca o persoană care a avut succes și în trecut în misiuni controversate pe lângă lideri considerați paria de Washington, cum ar fi președintele sirian Hafez al Assad, liderul irakian Saddam Hussein sau șeful statului cubanez Fidel Castro, comenta agenția Reuters. Astfel, în 1983, Jesse Jackson a negociat în Siria eliberarea unui ofițer din marina militară americană. În 1987, în cursul unei călătorii la Havana, a obținut de la Fidel Castro eliberarea a circa 50 de deținuți cubanezi. În 1990, Jackson a fost primul american care a adus ostatici din Kuweit și Iran. Pastorul Jackson, baptist, în vârstă de 57 de ani, este una dintre personalitățile de frunte ale aripii de stânga a Partidului Democrat din Statele Unite, de la care a reușit să obțină, în două rânduri, nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, în 1984 și 1988.
La ora 11:00, în unele cartiere ale Belgradului a început să plouă cu fluturași albi. Erau niște manifeste lansate de NATO, care i-au amuzat copios pe cei care le-au găsit. Sârbii erau îndemnați să se ridice la luptă împotriva lui Slobodan Milosevic. În text, președintele iugoslav era comparat cu un inconștient jucător de poker, care va pierde provincia Kosovo, după ce întreaga țară va fi transformată în ruine.
La 12:20, o bubuitură puternică a zguduit zidurile clădirilor din centrul orașului. Am sărit de pe scaune, enervați că crezusem o clipă zvonul că, în schimbul eliberării celor 3 soldați, sârbii ar fi obținut trei zile de pace. Imediat după aceea, au început să sune sirenele alarmei aeriene. Deși Apărarea civilă a anunțat că bubuitura ar fi fost provocată de un avion al NATO care a spart bariera sonică la joasă altitudine, nu ne-a păcălit. Deja deosebeam bubuiturile și, după ce am dat câteva telefoane, am aflat că un proiectil fusese lansat asupra cartierului Rakovica. Până la 14:02, când s-a ridicat alarma, nu s-a mai întâmplat nimic.
NATO ar trebui să constituie nucleul unei forțe internaționale de securitate în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Rubin. “Trebuie să vedem că aceste un milion de persoane se întorc la căminele lor,” a subliniat el, într-o declarație acordată canalului de televiziune CNN. “Refugiații nu vor să se întoarcă acasă, după ce au suferit atâtea atrocități, dacă o ceată de ucraineni se agită cu puștile.”
Avioanele NATO au bombardat zona vârfului Iriski Venac de pe muntele Fruska Gora. La 14:30, la Gnjilane, în ciuda înverșunării cu care a ripostat antiaeriana, NATO a reușit să distrugă o hală a fabricii “Mladost“.
O alta alarmă, care a durat 30 de minute, a fost anunțată la 18:57. Din jurnalul RTS am aflat că, la ora 8:40, patru proiectile au lovit sediul Poliției din Kosovska Mitrovica, distrugându-l din temelie. Exploziile au provocat mari pagube clădirilor din jur și cel puțin 50 de automobile au fost sfărâmate. Cadavrele a doi bărbați au fost scoase de sub dărâmături și 35 de persoane, printre care și copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În timpul raidului aerian de la prânz, au fost bombardate mai multe localități din Kosovo.
“În această dimineață, în autogara din Prizren, unde se aflau 3.000 de persoane, polițiștii sârbi au început să controleze actele și să-i împiedice pe oameni să urce în autobuze, deși, anterior, Poliția le pusese la dispoziție aceste autobuze, pentru a putea pleca,” a declarat un martor ocular. Locuitor din Prizren, el a putut, totuși, fugi împreună cu familia, pentru că este originar dintr-un sat vecin: “S-a creat panică, toată lumea s-a grăbit să urce în autobuze. Polițiștii au tras o serie de rafale în aer.“
Seara, am văzut interviul acordat de Mira Markovic, soția lui Milosevic, jurnalistului american Dan Rather de la CBS. În dorința de a servi publicului american clișeele cu care s-a obișnuit să trăiască, reporterii vânau orice mișcare a acestei femei. Făcea parte din imaginea – devenită clasică – a dictatorului care are o nevastă ce îi alimentează cele mai absurde dorințe. Pe care familia Ceaușescu o hrănise atâția ani. Privind interviul, am avut doar impresia că văd o femeie hărțuită și pusă, pe de o parte, să-și apere soțul și poporul, și pe de altă parte, făcând față cu greu unui rol în care, de altfel, nu avea ce căuta. Interviul nu a adus nimic nou și cred că i-a dezamăgit pe cei care l-au văzut. Mira Markovic a încercat să accentueze drama prin care trec sârbii și să dezmintă, fără puterea de convingere a soțului său, acuzațiile că forțele sârbe ar duce o campanie de purificare etnică în Kosovo.
Ministrul german al Mediului, ecologistul Jurgen Trittin, a pledat pentru eliminarea președintelui Slobodan Milosevic, într-o intervenție la postul public de televiziune ARD. Evocând ideea “asasinării tiranului”, Trittin susținea că apreciază această formă de violență ca fiind “justificată și explicabilă“.
Alarma a sunat la ora 21:05 și am urcat pe acoperiș, să vedem dacă se întâmplă ceva. La 21:46, când ne plictisisem și ne pregăteam să coborâm, am văzut niște străfulgerări albastre și Belgradul s-a cufundat în întuneric. Întreaga Serbie s-a cufundat în întuneric. Am reușit să aflăm, de la un post de radio ce și-a pornit generatorul propriu de curent, că a fost lovită o centrală electrică și sistemul energetic național a fost avariat. NATO susținea că, în acest fel, taie posibilitatea militarilor sârbi de a mai comunica și împiedică folosirea radarelor care ghidează antiaeriana. De altfel, aproape din oră în oră, avioanele Aliaților au atacat Belgradul, lansând câte o rachetă, parcă pentru a testa capacitatea sârbilor de a riposta în aceste condiții. Și care a fost promptă: fiecare rachetă a fost doborâtă.
Fiind o situația cu totul nouă, nu am știut cum să reacționăm și am rămas pe acoperiș, să vedem ce se mai întâmplă. Am auzit la radio că, la Valjevo, 7 proiectile au lovit un cartier de locuințe, două blocuri turn fiind complet distruse. Sârbii susțin că ar fi lovit, la rândul lor, un avion inamic. Pe la 2:30, am coborât, bâjbâind, în cameră și am avut o surpriză neplăcută: la robinete nu mai curgea nici un strop de apă. Ne-am culcat înjurându-i pe americani și războiul ăsta blestemat. Ne-am trezit la 4:30, cu lumina în ochi. Uitasem becul aprins și, în centrul Belgradului, aprovizionarea cu energie electrică fusese restabilită.
“Este vorba despre o armă ultrasecretă, despre care preferăm să nu discutăm în public,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Aceasta dezorientează și perturbă computerele, oprindu-le dintr-o dată, ceea ce – credem noi – are un important impact, chiar dacă durata blocajului a fost scurtă, de aproximativ 7 ore. Am vrut să demonstrăm capacitatea de a opri sistemul electric în momentul în care vrem noi, fără a distruge infrastructura de bază, care le permite civililor să fie aprovizionați cu electricitate.”
Am mai dormit puțin și m-am trezit ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am reușit să aflu că prăbușirea sistemului energetic iugoslav a avut loc după ce avioanele NATO au lansat câteva bombe cu grafit asupra instalațiilor termocentralelor de la Kostolac și Obrenovac. Bombele nu au provocat distrugeri, ci doar o serie de scurt-circuite: acele flame albastre pe care le-am zărit de pe acoperiș.
Bombele cu grafit erau o armă secretă, a cărei existență nu fusese dezvăluită până acum și care a fost folosită pentru prima dată aseară. Ghidată prin satelit, bomba explodează deasupra instalațiilor electrice și împrăștie un nor de praf de grafit, care se întinde pe sute de metri și provoacă scurt-circuite în lanț. Curentul a revenit în câteva orașe, prioritară fiind alimentarea spitalelor și restabilirea aprovizionării cu apă. Slobodanka Ilic, directorul Institutului de Neonatologie, a declarat că viețile a 111 copii, născuți înainte de termen și internați în institut, au fost în mare pericol din cauza atacului. “Generatoarele noastre nu pot asigura electricitate decât pentru câteva ore și numai pentru aparatele vitale, ceea ce este insuficient pentru a oferi un ajutor medical adecvat copiilor născuți prematur.”
Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”
Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.
“Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”
Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”
Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”
Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”
Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.
NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.
Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.
Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.
Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?
Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.
Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.
Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.
Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.
Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.
La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.
Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.
La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.
“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albrighta precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.
Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.
Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.
Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.
Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.
Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.
La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua“.
Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.
La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.
Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”
Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.
Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.
Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat războidecât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.
Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.
Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.
Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”
“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”
Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.
După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”
După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.
Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.
Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”
Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.
Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”
Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.
Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.
I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.
Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cumsă manipulezi opinia publică.”
Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”
Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.
În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.
Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.
Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.
“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.
“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.
Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.
Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.
UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.
Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.
La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.
De astăzi, programele RTS sunt transmise în direct de toate posturile de televiziune private din Iugoslavia. De la 6:30 la 10:30 – programul de dimineață, după care buletinele de știri de la 17:00, 19:30 și 22:30. Amuzant este că, deși situația a debutat dimineață, abia pe la prânz s-au întâlnit directorii posturilor private și au hotărât, “din proprie inițiativă”, acest lucru. Pe lângă asta, s-a anunțat decizia autorităților militare de a acorda prioritate absolută și exclusivitate de filmare în toate situațiile deosebite pentru reporterii RTS. De parcă nu s-ar fi întâmplat chiar așa încă din prima zi de război…
În buletinul de știri din emisiunea de dimineață a RTS, a fost prezentată opinia unui cartograf olandez, care a demolat, cu exemple concrete, acuzațiile NATO conform cărora au fost făcute, cu ajutorul sateliților, mai multe fotografii ale unor gropi comune din satele Pusto Selo și Izbica din Kosovo. Prima poză arăta un teren viran, iar în a doua se vedea ceva care semăna cu un șir de gropi proaspăt săpate. Comparând cele două imagini, cartograful a fost foarte explicit: “Fie albanezii din Kosovo au avut timp, între două masacre, să construiască în câteva nopți o casă, fie fotografia este trucată.” Pentru a nu lăsa loc de nici un fel de dubii, RTS a prezentat imagini filmate de o echipă a sa în acel loc, în care, în mod evident, nu existau nici un fel de gropi.
Societatea Ziariștilor din România (SZR) a condamnat bombardarea de către NATO a radio-televiziunii de stat iugoslave, se arată într-un comunicat remis astăzi agenției Mediafax. “Aceste fapte s-au întâmplat cu numai câteva zile înainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei și este cu atât mai grav cu cât, pe harta neagră a asasinării jurnaliștilor aflați în misiune se mai adaugă aici, într-o Europă civilizată, noi pete de sânge,” precizează documentul semnat de Cornelius Popa, președintele SZR. “Un act de o asemenea barbarie nu a avut loc până acum în nici una din zonele de conflict ale planetei, nici măcar în Irak, și este cu atât mai reprobabil cu cât el este comis de trupe ale unei alianțe militare care pretinde că reprezintă civilizația și democrația.”
La prânz, împreună cu ceilalți colegi, români sau străini, ne-am dus la înmormântarea a șase dintre jurnaliștii de la RTS uciși vineri noaptea. A fost o procesiune impresionantă, sicriele fiind, efectiv, acoperite cu florile aruncate de cei veniți să-i conducă pe ultimul drum.
După-amiază, am avut o mare surpriză: m-a sunat Ion Cristoiu! M-a anunțat că vine la Belgrad și m-a întrebat dacă aș putea să-l ajut să se cazeze undeva. I-am explicat că locuri la hoteluri sunt și poate alege între “Hyatt“, “Intercontinental” sau “Metropol“, unde sunt condiții excelente. Mi-a răspuns că dorește să stea la același hotel cu noi, ceilalți jurnaliști români. L-am asigurat că nu-i nici o problemă să-i rezervăm o cameră. Am fost foarte emoționat fiindcă lucrasem pentru “Evenimentul zilei” aproape din prima zi în care Ion Cristoiu înființase ziarul și, practic, îi datorez o mare parte din experiența mea jurnalistică.
Pentru că m-am plâns de reproșurile pe care mi le-au făcut sârbii, de când România a aprobat folosirea spațiului său aerian de către aviația NATO și, mai ales, de când țara noastră s-a oferit prima să susțină embargoul petrolier impus de NATO Iugoslaviei, colegii mi-au trimis de la București rezultatele unui sondaj de opinie, realizat luna aceasta de IMAS. Ne-am mai spălat rușinea. Conform sondajului, 75,8 % dintre români sunt împotriva intervenției militare a NATO în Iugoslavia, în timp ce doar 14,9 % o aprobă. Nu le-am mai arătat sârbilor că, până și în aceste condiții, 56,9 procente dintre români se pronunță în favoarea intrării țării noastre în NATO, opinie considerată ca o dovadă de maturitate și luciditate.
Cele 15 țări membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească sancțiunile impuse Belgradului, în primul rând prin neacordarea de vize membrilor conducerii statului și susținătorilor acestora, informează AFP. Printre celelalte măsuri sunt enumerate excluderea Iugoslaviei din toate evenimentele sportive internaționale care se desfășoară pe teritoriul UE, extinderea deciziei de înghețare a bunurilor statului iugoslav aflate în străinătate, extinderea asupra sectorului privat a interdicției asupra creditelor pentru export, extinderea interdicției privind investițiile în Iugoslavia, extinderea embargoului asupra exporturilor către Iugoslavia și interzicerea efectivă a zborurilor între UE și Iugoslavia.
Astăzi, sârbii au permis unei delegații a Comitetului Internațional al Crucii Roșii să-i viziteze pe cei trei militari americani luați prizonieri de sârbi. “Momentul cel mai important a fost când ne-am privit în ochi și ne-am strâns mâinile,” ne-a povestit, după întâlnire, Cornelio Sommaruga, președintele Crucii Roșii Internaționale. “Aș fi incapabil să vă redau ce au simțit ei.” Sommaruga a confirmat că, măcar aparent, cei trei sunt sănătoși.
Guvernul federal a decis astăzi că Armata iugoslavă are dreptul de a rechiziționa toate bunurile necesare pentru apărarea patriei. Hotărârea de guvern, care a intrat imediat în vigoare, stipulează că, în caz de necesitate, proprietarii sunt obligați să pună la dispoziția militarilor iugoslavi toate bunurile mobile și imobile, în special stațiile service, pompele de benzină și depozitele de carburanți, echipamentele destinate difuzării de emisiuni radio și TV, precum și echipamentele de tipărire a cărților și ziarelor. Este o amenințare voalată la adresa ziarelor, posturilor de radio și televiziune private. În caz că nu adoptă o atitudine convenabilă, reprezentanții Armatei pot veni imediat și, în virtutea hotărârii de guvern, pot să le confiște aparatura. Hotărârea a fost un nou motiv de tensiune între Serbia și Muntenegru. Ministrul muntenegrean al economiei Vojin Djukanovic a declarat că va refuza să o aplice, considerând-o nelegitimă. Totuși, el nu a exclus posibilitatea ca “anumite resurse să fie puse la dispoziția armatei, dar numai cu acordul Guvernului muntenegrean“.
Un elicopter american AH-64 Apache s-a prăbușit, în mod accidental, în apropiere de Tirana, iar cei doi membri ai echipajului au fost scoși nevătămați dintre resturile aparatului, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Elicopterul participa la “operațiuni de antrenament de rutină“, la circa 40 de kilometri nord-est de Tirana, în momentul în care s-a produs accidentul, la ora locală 22:20. Un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Apărării, colonelul Richard Bridges, a confirmat că accidentul nu a fost cauzat de “vreun tir al dușmanului”.
Vestea prăbușirii elicopterului Apache ne-a adus-o Dragan, “scriitorul”. A fost difuzată și de posturile de radio sârbești, după vreo două ore. Stăteam cu Mile Cărpenișan în barul hotelului și așteptam sirenele alarmei aeriene. “Cad și singure, fără să le doborâm noi,” ne-a spus Dragan, zâmbind pe sub mustața stufoasă. “Vă dați seama ce-o să fie dacă vor îndrăzni să se apropie de Kosovo.” După ce a mai băut o bere, ne-a dat de înțeles că, în ciuda dezmințirilor NATO, antiaeriana sârbă n-ar fi tocmai străină de prăbușirea elicopterului.
De altfel, Dragan ne-a mai povestit niște întâmplări pe care le-am auzit, mai târziu, și de la alți sârbi. Poveștile au devenit rapid foarte populare și era suficient să pomenești unui sârb de avioane și de Tuzla sau Tirana, că începea să râdă cu subînțeles. Dragan pretindea că, într-o zi, pilotul unui MiG-29 sârbesc a atacat prin surprindere avioanele NATO aflate pe aeroportul din Tuzla, distrugând la sol 17 aparate. Cea de-a doua poveste era asemănătoare. Sârbii au aflat, de la rușii care monitorizau prin satelit situația din Iugoslavia, când AWACS-ul nu a funcționat vreme de 15 minute. În acest interval, două avioane sârbești au atacat, zburând la joasă înălțime, aeroportul din Tirana și au distrus la sol cel puțin 10 avioane ale NATO.
Nu știu dacă istoriile erau adevărate, însă este interesant că au apărut exact când oficialii NATO anunțau că suplimentează numărul avioanelor pe care le vor folosi în raidurile împotriva Iugoslaviei. Oricum, și dacă nu erau adevărate, nu am putut să nu remarc abilitatea cu care serviciile secrete iugoslave au răspândit zvonurile, precum și momentul bine ales. Cu toate că Dragan nu ne-a mințit niciodată când ne-a plasat câte-un pont.
Președintele Jacques Chirac i-a explicat lui Boris Elțîn, în timpul unei lungi conversații telefonice având ca subiect problema Kosovo, că este în continuare necesară “accentuarea presiunilor exercitate asupra autorităților de la Belgrad”, relatează AFP.
Președintele Slobodan Milosevic l-a trimis astăzi pe vicepremierul federal Zoran Lilic, responsabil cu problemele de securitate, în Libia. Acesta i-a transmis colonelului Muammar al Gaddafi un mesaj în care i-a cerut să intervină pentru o reglementare a crizei din Iugoslavia. Milosevic și-ar dori ca soldații libieni să facă parte dintr-o viitoare forță de menținere a păcii în Kosovo.
Alarma a sunat la 23:12. Ne-am urcat pe acoperiș și, după o jumătate de oră, am putut urmări un puternic atac aerian asupra Novi Sad-ului. Timp de 20 de minute, antiaeriana orașului a tras din toate pozițiile asupra avioanelor care bombardau coastele muntelui Fruska Gora. Cred că în pădurile de pe munte sunt ascunse trupele iugoslave, altfel nu-mi explic înverșunarea cu care NATO bombardează zona. În același timp, au fost bombardate aeroporturile din Sombor și Kraljevo, localitățile Uzice, Cacak și Sabac și podul peste râul Istok din Backa Palanka.
Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat trecerea a 30 de avioane de alimentare suplimentare sub comanda NATO, urmând să se angajeze în acțiunile de bombardament împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Aceste întăriri, care vor fi trimise începând de sâmbătă, au fost cerute de comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, adăugând, totodată, că va fi necesară mobilizarea rezerviștilor.
La 1:05, când coborâsem în bar, să ne încălzim puțin, o bubuitură groaznică ne-a făcut să sărim de la mese. Am constatat cu mândrie că războiul ne crease niște reflexe perfecte. În clipa în care am auzit bubuitura, eram deja ascunși: eu sub o masă, Mile după un stâlp. Geamul dinspre stradă încă mai vibra când eram din nou în picioare, iar Dule, barmanul, se ridica zâmbind senin de după pult.
De pe acoperiș, se vedea o dâră de fum dinspre Novi Beograd și am alergat pe colina Kalemegdan, de unde puteam vedea ce s-a întâmplat. NATO bombardase din nou clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist (CK), acum centrul “USCE“. De această dată, două proiectile au lovit acoperișul pe care se aflau câteva relee de emisie și antene satelit ale televiziunilor și radiourilor care funcționau în clădire, înainte de a fi bombardată acum câteva zile. Blocul CK arăta sinistru, cufundat în întuneric și cu vârful învăluit într-un nor de fum. Proiectilele nu au fost incendiare și nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.
Dupa ce ne-am lamurit că nu se întâmplase nimic grav (comparativ cu dezastrele din ultimele zile), ne-am dus la culcare. La Studio B, am văzut imagini ale momentului în care al doilea proiectil a lovit CK și am aflat că, pe la 23:45, asupra unei cazarme din Kumanovo (Macedonia) în care se aflau trupe NATO, au fost aruncate două grenade de mână. Soldații din gardă nu au apucat să reacționeze și cele două automobile ale atentatorilor au dispărut în întuneric.
Am adormit și am avut noroc cu sirenele de încetarea a alarmei aeriene de la 6:16, care m-au trezit la timp ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.
Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.
Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.
Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?
Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.
Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.
Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovica respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.
La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.
În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.
Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.
M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotuluiau crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.
Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.
Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.
Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.
Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.
Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.
Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.
Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.
Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.
În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.
